marți, 27 noiembrie 2012

Aparitie carte: Conflictul Conştiinţei


In memoriam Raymond Franz
 
Raymond Victor Franz (8 mai 1922 - 2 iunie 2010) a fost membru al Corpului de conducere al Martorilor lui Iehova din 20 octombrie 1971 până la îndepărtarea sa din 22 mai 1980 și a slujit la sediul mondial al organizației timp de cincisprezece ani, din 1965 până în 1980. RV Franz a declarat că cererea de demisie și excluderea sa ulterioară au rezultat din acuzațiile de apostazie. După îndepărtarea sa, Franz a scris două cărți care relatează experiențele sale personale cu Watch Tower Bible and Tract Society și opiniile sale despre învățăturile Martorilor lui Iehova: Criza conștiinței și În căutarea libertății creștine. Potrivit lui Franz, el a început să lucreze în departamentul de scriere al organizației și a fost însărcinat să scrie în colaborare Aid to Bible Understanding, prima enciclopedie religioasă publicată de Martorii lui Iehova. La 20 octombrie 1971 a fost numit membru al Corpului de conducere. În memoriile sale personale, Franz a spus că la sfârșitul anului 1979 a ajuns la o răscruce personală: "Am petrecut aproape patruzeci de ani ca reprezentant cu normă întreagă, servind la fiecare nivel al structurii organizaționale. Ultimii cincisprezece ani i-am petrecut la sediul internațional și ultimii nouă dintre aceștia ca membru al Corpului de conducere mondial al Martorilor lui Iehova. Au fost acei ani finali care au fost perioada crucială pentru mine. Iluziile de acolo s-au întâlnit cu realitatea. De atunci am ajuns să apreciez corectitudinea unui citat pe care am citit-o recent, una făcută de un om de stat, acum mort, care a spus: „Marele dușman al adevărului nu este foarte des minciuna - deliberată, inventată și necinstită - ci mitul —Persistent, convingător și nerealist. " Acum am început să-mi dau seama cât de mare era o măsură din ceea ce m-am bazat pe întreaga mea viață de adult, un mit - persistent, convingător și nerealist."
Cu o altă ocazie a spus: „Mi-e rușine la ceea ce am luat parte”.
Raymond Franz a fost însarcinat alaturi de secretarul său Ed Dunlop, să alcătuiasca prima enciclopedie a organizaţiei, după ce în 1965 el a devenit membru al sediului organizaţiei din Brooklyn, New York. Aici a luat parte la cercetare istorică şi biblică, concretizată în scrierea enciclopediei biblice "Ajutor pentru înţelegerea Bibliei (Aid to Bible Understanding)", carte revizuită ulterior sub numele de Perspicacitate pentru întelegerea Scripturilor (Insight on the Scriptures). În 1971, a fost numit în calitate de membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova. A părăsit Corpul de Guvernare în 1980, după o anchetă la nivel înalt în care a fost acuzat de răspândirea de învaţături greşite, fiind exclus în 1981.
În 1983 publică cartea „Conflictul conştiinţei”, în care îşi relatează experienţa avută în calitate de membru al Corpului de Guvernare.
 

Aduc la cunostinta cititorilor - al acelora care nu stiu inca - ca a aparut cartea fratelui Raymond Franz, Conflictul constiintei, in limba romana. Stocul fiind limitat se va termina repede, dar speram ca va urma o a doua editie, pentru cei interesati ulterior.

Pentru comenzi scrieti la commentary@toonmedia.ro


Prima mea corespondenta cu fratele Ray a fost prin 1995, cand am schimbat doua scrisori, prin posta. Auzisem de el de la altcineva din SUA, care a avut amabilitatea sa imi dea adresa lui postala. Dupa cativa ani  am corespondat din nou, via e.mail. Am primit cateva scrisori, printre care una sau doua care nu mi-a fost trimisa mie personal, ci altcuiva, dar fratele a simtit indemnul sa imi trimita si mie.
Iata o astfel de scrisoare, scrisă ca un fost martor, în care - printre altele, atrage atenţia, că foştii martori, comit aceeaşi greşeală, cu care au intrat în organizaţia pe care au părăsit-o sau au fost nevoiţi să o părăsească. Şi dă ca dovadă un exemplu elocvent în doctrina trinităţii, pe care aceştia au reâmbrăţişat-o, deşi nu are nici temei istoric în originile creştinismului, şi nici biblic, fiind o doctrină adaptată din păgânism.

Dragul meu prieten,

Îţi mulţumesc pentru mesajul pe care l-ai trimis şi care mi-a fost tradus de un prieten din România. Sper să poţi citi răspunsul meu.

Îmi pare rău că răspunsul meu e încet. Pe 8 mai voi împlini 87 de ani, iar în anul 2000 am suferit de o boală care mi-a fost diagnosticată ca un atac de cord moderat; nu m-a paralizat, dar m-a făcut obosit şi mi-a redus nivelul energiei. Deci nu mai pot ţine atât de bine precum mi-aş dori pasul cu corespondenţa, Conflictul conştiinţei a apărut deja în 13 limbi, ceea ce îmi aduce şi mai multe scrisori. Sănătatea soţiei mele a suferit şi ea câteva probleme serioase, ceea ce a necesitat acordare de timp în acest sens. Cynthia a trecut printr-un proces cateterizare a inimii, care a descoperit şase vase de sânge blocate la ea în inimă. Doctorii doreau să facă chirurgie by-pass, dar ea a ales să nu o facă. În septembrie 2007 m-am supus unei operaţii chirurgicale pe artera carotidă stângă (una din principalele artere care asigură alimentarea sanguină a creierului). A durat circa o oră şi jumătate şi în tot ce acest timp am fost conştient, întrucât mi s-a aplicat doar anestezie locală. Chirurgul a făcut o incizie de circa 12 centimetri în gât, a deschis apoi artera şi a eliminat blocajul. Artera carotidă dreaptă a devenit complet blocată şi a cauzat atacul de cord din anul 2000 şi astfel a fost foarte important ca cea din partea stângă să fie deschisă şi liberă de blocaje. Eram recunoscător că a trebuit să petrec doar o singură noapte în spital. Vorba din popor „vârsta de aur“ cu siguranţă nu descrie ceea ce aduce cu adevărat bătrâneţea. Capitolul 12 din cartea Eclesiastul oferă o imagine realistă.

Mulţi care scriu şi-au exprimat recunoaşterea faptului că amărăciunea şi mânia nu fac decât să diminueze credibilitatea oricăror discuţii despre Martori. Din păcate, o marte parte a cărţilor şi materialelor publicate de surse dintre „ex-Martori“ oferă o imagine aproape în totalitate negativă a subiectului. Un bărbat din Anglia a scris recent:

În prezent sunt un Martor „activ“ din Anglia şi voiam să spun cât am fost absolut de uşurat când ţi-am citit cărţile („Conflictul conştiinţei“ şi „În căutarea libertăţii creştine“). Trebuie să mărturisesc că lectura lor nu a fost deloc aşa cum m-am aşteptat. Singurul meu contact cu foştii Martori l-am avut navigând pe internet şi, sincer să fiu, multe din cele scrise nu prea merită consideraţie. O mulţime de situri sunt atât de orbite de amărăciune încât chiar şi adevărul pe care îl oferă este amar şi neplăcut.

Pot să simpatizez cu ajustarea prin care treceţi tu şi alţii. Cineva poate investi atât de mult în ce priveşte relaţiile şi pierderea aparent inevitabilă a multora dintre ele este dureroasă. După cum recunoşti, simpla retragerea dintr-un sistem despre care ai aflat că are erori serioase nu este în sine o soluţie. Ceea ce faci după aceea e aspectul determinant din care afli dacă ai progresat şi ai tras foloase sau nu. E adevărat că orice tranziţie — chiar dacă doar una se află în perspectivă — poate necesita nu doar timp, ci şi ajustări la nivelul minţii şi al sentimentelor. Nu e de recomandat să te grăbeşti, întrucât graba conduce deseori doar spre noi probleme sau noi erori. E nevoie mereu să manifeşti răbdare şi să ai încredere în ajutorul şi îndrumarea lui Dumnezeu. — Proverbele 19:2.

Se pare totuşi că adesea învăţăm la fel de mult din experienţele „neplăcute“ ale vieţii ca din cele plăcute — probabil ceva mai de durată. Deşi separarea de o organizaţie mare şi de vechii tovarăşi produce inevitabil un anumit nivel de singurătate, chiar şi acest lucru poate avea aspectele sale benefice. Poate să ne conştientizeze mai mult ca oricând înainte de necesitatea faptului de a ne baza întru totul pe Tatăl nostru ceresc, de faptul că doar în El avem o siguranţă autentică şi încrederea grijii sale. Nu mai e cazul să curgem de-a lungul curentul, ci să dezvoltăm o putere personală interioară, pe care o obţinem prin credinţă, de a creşte pentru a nu mai fi copii, ci bărbaţi şi femei mature, o creştere obţinută prin creşterea iubirii noastre pentru Fiul lui Dumnezeu şi pentru modul de viaţă exemplificat de el (Efeseni 4:13–16). Nu consider că experienţa mea din trecut a fost pe deplin o pierdere, nici că nu aş fi învăţat nimic din ea. Mă consolează foarte mult cuvintele lui Pavel din Romani 8:28 (Traducerea lumii noi schimbă sensul acestui text, inserând cuvântul „sale“ în expresia „toate lucrările sale“, dar nu aşa redă textul grecesc original). Potrivit mai multor traduceri, Pavel afirmă:

Dar ştim că, întorcând totul spre binele lor, Dumnezeu colaborează cu toţi aceia care îl iubesc. — Jerusalem Bible.

Nu doar în „lucrările sale“, ci în „toate lucrurile“ (Cornilescu, 1996) sau întru „totul“, Dumnezeu e capabil să folosească orice împrejurare — indiferent cât ar fi de dureroasă sau chiar tragică — spre binele celor care îl iubesc. La vremea aceea s-ar putea să ni se pară dificil să credem asta, însă dacă ne întoarcem spre el cu o credinţă deplină şi îi permitem să o facă, el poate şi va cauza să aibă loc acel rezultat. Ne poate face oameni mai buni pentru că am trecut prin acea experienţă, ne poate îmbogăţi în pofida eventualei tristeţi trăite. Timpul va demonstra că aşa stau lucrurile şi acea speranţă ne dă curajul pentru a merge mai departe, de a continua cu încredere în iubirea Sa.

Vei afla că multe grupări religioase fondate de foşti Martori şi-au schimbat pur şi simplu vechile convingeri în ceea ce în SUA se numeşte „ortodoxie“ [În sensul neoprotestant al cuvântului, deoarece acela e folosit în context, ortodoxia se referă la setul de convingeri creştine tradiţionale, pe care le îmbrăţişează în comun majoritatea confesiunilor neoprotestante — baptişti, penticostali, creştini după Evanghelie etc., n. trad.]. Ortodoxia are fără îndoială măsura sa de doctrine sănătoase. Dar conţine de asemenea elemente care sunt rezultatul impunerii autorităţii religioase şi nu al unei convingeri ferm stabilite de Scripturi. E dificil, de pildă, să găseşti o lucrare de referinţă cu reputaţie care să nu recunoască originea postbiblică a doctrinei Trinităţii. După părerea mea, principala problemă a doctrinei Trinităţii este dogmatismul şi modul de a judeca ce o însoţesc de obicei. Acestea nu sunt decât o altă dovadă a fragilităţii temeiului ei. Daca Scriptura ar preda-o cu claritate, nu ar fi nevoie de vreo impunere autoritară a învăţăturii şi nici de presiunea mare de a i se supune.

Atât de mulţi foşti Martori sunt dezavantajaţi când sunt presaţi de alţii să se conformeze punctelor de vedere pe care le-au adoptat aceştia. Afirmaţiile dogmatice care provin din surse ce pretind să-şi întemeieze argumentele pe cunoaşterea grecii biblice îi uluiesc adesea pe foştii Martori — chiar dacă au rămas uluiţi anterior datorită declaraţiilor de natură asemănătoare ale organizaţiei Watch Tower. S-ar putea lămuri multe lucruri dacă oamenii ar citi pur şi simplu acelaşi text în diferite traduceri. Atunci ar vedea că acolo cel puţin, unde e vorba de diferenţele de traducere, dogmatismul e o dovadă mai mare a ignoranţei, decât a învăţării. Mi se pare că aşa stau lucrurile în cazul multora care adoptă doctrina Trinităţii.

Pavel a accentuat faptul că cunoştinţa are meritul ei doar dacă prin ea se exprimă şi se produce iubirea, că în timp ce cunoştinţa îngâmfă, iubirea zideşte. Deşi e remarcabil, limbajul uman e limitat la exprimarea lucrurilor legate de sfera umană. Nu poate fi folosită în mod adecvat pentru a descrie detaliat şi pe deplin lucrurile din universul spiritual, precum natura exactă a lui Dumnezeu, procesul prin care a putut naşte un Fiu, relaţia ce se creează printr-o asemenea naştere şi alte lucruri de acest gen. Ar fi nevoie de cel puţin limbajul îngerilor, ele înseşi creaturi spirituale, pentru a o face. Cu toate acestea, Pavel spune: „Dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, dar n-aş avea iubire, aş fi o bucată de alamă sunătoare sau un cimbal zăngănitor. Dacă aş avea darul profeţirii, dacă aş cunoaşte toate secretele sacre şi aş avea toată cunoştinţa, dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dar n-aş avea iubire, nu sunt nimic“. — 1 Corinteni 8:1; 13:1–3.

Când aud vorbe despre o anumită doctrină care se pretinde că exprimă în termeni specifici ceva ce Scripturile descriu în termeni generali, că explicitează lucruri cu privire la care Scripturile nu oferă informaţii explicite şi defineşte ceva ce Scripturile lasă nedefinit, mă întreb câtă iubire se manifestă în cazul acesta, câte foloase pline de iubire cred cei care propagă aceste vorbe că rezultă din ele, cum ar fi posibil să se compare cu foloasele discutării unor lucruri prezentate direct şi fără ambiguitate în Scripturi şi aprecierea cărora ar avea o semnificaţie reală şi ar aduce foloase concrete în viaţa persoanei. Mă tem că multe din cele pe care le aud mulţi oameni nu sunt decât asemenea unui gong zgomotos.

Îmi aduc aminte de o afirmaţie scrisă de profesorul universitar Daniel Taylor în cartea sa The Myth of Certainty:

Ţelul principal al tuturor instituţiilor şi subculturilor este autoconservarea. Conservarea credinţei este un aspect central al planului lui Dumnezeu pentru istoria omenirii; conservarea anumitor instituţii religioase nu este. Nu vă aşteptaţi ca cei care conduc instituţiile religioase să simtă diferenţa. Dumnezeu nu are nevoie de o anumită persoană, biserică, confesiune, crez sau organizaţie pentru a-şi îndeplini scopul. El se va folosi de toate acestea, în diversitatea lor, de cei care sunt pregătiţi să fie folosiţi, dar îi va lăsa singuri pe cei care lucrează pentru sfârşitul lor.

Fără îndoială, punerea la îndoială a instituţiilor devine pentru mulţi echivalent cu a-l ataca pe Dumnezeu — ceva ce nu poate fi tolerat mult. Se presupune că ei îl apără pe Dumnezeu. . . . De fapt, ei se protejează pe ei înşişi, viziunea lor despre lume şi simţul lor de siguranţă. Instituţia religioasă le-a oferit un sens, un simţ al scopului şi, în unele cazuri, cariere. Oricine despre care se consideră că ameninţă aceste aspecte reprezintă într-adevăr o ameninţare.

Deseori, se foloseşte puterea pentru a se confrunta cu această ameninţare, ba chiar pentru a o suprima înainte de a apărea. . . . Instituţiile îşi exprimă cel mai clar puterea prin enunţarea, interpretarea şi impunerea regulilor subculturii.

Văzând acest adevăr în religia Martorilor şi în organizaţia şi crezul ei, nu ar trebui să nu ne dăm seama că cât de adevărat e aspectul şi într-un peisaj religios mai larg.

În ce priveşte asocierea şi părtăşia, recunosc dilema la care ajung unii. Dar cred că odată cu trecerea timpului se pot găsi alţii a căror asociere şi tovărăşie poate fi una sănătoasă şi ziditoare, fie că sunt dintre foştii Martori sau alţii. În timpul vieţii de fiecare zi ne întâlnim cu o mare varietate de oameni şi, de-a lungul unei perioade de timp putem găsi cel puţin câteva persoane ale căror asociere este sănătoasă şi ziditoare. Ne întâlnim mai mulţi pentru discuţii biblice şi, deşi grupul nostru este destul de micuţ, avem satisfacţii pe seama lui. Evident că există anumite foloase pe seama trecuturilor similare, însă nu pare ca acesta să fie un ţel major. Pe mine personal nu mă interesează să mă afiliez cu vreun grup religios. Unii au afirmat că majoritatea confesiunilor au mai multe în comun decât punctele în care se află în dezacord, ceea ce nu e lipsit de adevăr. Totuşi ei preferă să rămână confesiuni separate, iar afilierea cu ele are cel puţin un anumit efect de dezbinare, întrucât cel care aderă la ele trebuie să susţină şi să favorizeze creşterea şi învăţăturile distinctive ale confesiunii respective.

Într-o scrisoare recentă din Canada, un frate scrie:

Am început să depun mărturie informală oamenilor care au întrebări biblice sau când observ că am un moment oportun să depun mărturie. Ofer o discuţie liberă pe marginea Bibliei, tema sa în legătura cu Isus şi Regatul, principalele părţi şi modul de a o studia şi de a trage foloase personale din ea. Fără obligaţii, fără religie, doar o discuţie din Biblie. Nu mă asociez cu niciun grup şi, serios, nici nu simt nevoia să o fac. De asemenea, nici nu ofer opinii personale în cazurile în care Scripturile nu prezintă lucrurile cu claritate sau lasă la decizia conştiinţei. Totuşi, simt nevoia de a-i lăsa pe oameni să ştie că Biblia indică singurul mod de viaţă şi că libertatea, adevărata libertate, vine prin faptul de a-l cunoaşte pe Isus Cristos. Ocazional mă văd spunând lucruri care trebuie verificate pentru o înţelegere corectă, însă cred că cunosc lucrurile de bază pentru a-i ajuta pe alţii să tragă foloase din studiul personal al Bibliei. Durează destul mult să ieşi din pădure şi uneori mă întreb dacă e posibil să elimini complet orice influenţă Watch Tower. După ce a reprezentat o parte a vieţii tale de adult atâta timp, îţi dai seama că încă gândeşti într-un anume fel şi că e o gândire învăţată şi nu una dedusă logic. Sunt unele lucruri pe care ai vrea cu siguranţă să le păstrezi, însă programarea lor te împiedică mai des decât ai dori să crezi.

Nu ştiu dacă ai citit continuarea cărţii Conflictul conştiinţei, cartea intitulată În căutarea libertăţii creştine. Vei găsi multe din întrebări analizate acolo.

Sper că o duci bine şi doresc să ai parte de îndrumarea, mângâierea şi puterea lui Dumnezeu, în timp ce te confrunţi cu problemele vieţii.

Cu sinceritate,

Ray



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.