miercuri, 22 iulie 2015

Argumentele lui Faraon, Sanherib, Titus şi Mussolini şi răspunsurile lui Dumnezeu

Consemnările istorice arată că toţi aceştia l-au sfidat pe Dumnezeu, bazându-se pe bravura şi inteligenţa lor. Cum a răspuns Dumnezeu?







Argumentul lui Faraon era că nu-l cunoaşte pe Dumnezeul predicat de Moise, deci nu poate fi unul important. Ce i-ar putea face un "zeu al sclavilor"?
Răspunsul divin dat lui Faraon, împăratul Egiptului, o super-putere din acel timp:
VDC Exod 9:15. De Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit pe tine şi pe poporul tău cu ciumă, tu ai fi fost şters de pe faţa pământului;
16. Dar te-am cruţat, ca să-Mi arăt puterea Mea şi ca să se vestească numele Meu în tot pământul, 
Nu după mult timp Faraon şi elita lui piere în mare.


Argumnetul lui Sanherib, împăratul Asiriei, era un argument bazat pe forţă şi unul teologic, cică evreii l-au necinstit pe Dumnezeu, au îndepărtat înălţimile sale şi altarele sale.
VDC 2 Cronici 32:9. După aceasta, Sanherib, împăratul Asiriei, a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim (dar el însuşi era înaintea Lachisului şi toată puterea lui cu el), la Ezechia, împăratul lui Iuda, şi la tot Iuda, care era în Ierusalim, zicând:
10. „Aşa zice Sanherib, împăratul Asiriei: «În ce vă încredeţi voi, de staţi asediaţi în Ierusalim?
11. Nu vă convinge Ezechia, ca să vă dea morţii prin foamete şi sete, zicând: Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei?»
12. Nu acelaşi Ezechia a îndepărtat înălţimile sale şi altarele sale şi a poruncit lui Iuda şi Ierusalimului, zicând: «Înaintea unui singur altar să vă închinaţi şi pe el să ardeţi tămâie»?
13. Nu ştiţi ce am făcut eu şi părinţii mei tuturor popoarelor ţărilor? Au putut dumnezeii naţiunilor ţărilor să scape în vreun fel ţara lor din mâna mea?
14. Care dintre toţi dumnezeii acelor naţiuni, pe care le-au nimicit cu desăvârşire părinţii mei, a putut scăpa pe poporul său din mâna mea, ca să poată Dumnezeul vostru să vă scape din mâna mea?
15. Şi acum, să nu vă înşele Ezechia şi să nu vă înduplece în felul acesta. Şi să nu-l credeţi! Pentru că nici un dumnezeu al vreunei naţiuni sau împărăţii n-a putut scăpa pe poporul său din mâna mea şi din mâna părinţilor mei; cu cât mai puţin vă va scăpa Dumnezeul vostru din mâna mea!“
Nu după mult timp armata a fost lovită cu ciumă şi împăratul ucis, chiar de fii săi.

Argumentele lui Titus, generalul roman, care a cucerit Ierusalimul în anul 70 AD şi a distrus Templul, erau înjurăturile şi profanarea ...

(Mărturia rabinului Nathan)
"Au distrus toate cele din Ierusalim, până când au ajuns la Templu. Atunci când aceştia au ajuns la Templu, au zis unul către altul: Cine va fi primul care va intra în Templu?
Acolo a fost prezent un om rău, Titus, fiul soţiei lui Vespasian, care a intrat sfidător, (...) Ce este şi mai mult de atât, el a scos sabia și a tăiat perdelele și sângele (celor ascunşi după perdelele din Templu) a început să țâșnească afară din ei, și cel rău (Titus) a crezut că a ucis pe Cel al căruia era  Templul" (pe Dumnezeul Templului). Ce este şi mai mult, el a târât o prostituată în Sfânta Sfintelor, și el a început
a blasfemia, blestema, defăima și a scuipat în sus spre El, și a zis: Deci, acesta este acela despre care voi spuneţi că a măcelărit pe Sisera și pe Sanherib?! Iată-mă în casa lui și în domeniul său, dacă are vreo putere să vină afară și să se confrunte cu mine!"
Rezultatul: Domneşte ca împărat 3 ani.

Argumentul lui Mussolini, cel care a ajuns dictatorul Italiei fasciste şi prietenul lui Hitler, dictatorul Germaniei naziste

Mussolini era ateu. Într-o întrunire de credincioşi (pe când era aproape necunoscut), se spune, Mussolini s-a ridicat s-a uitat la ceas şi a zis sfidător: Îi dau un ultimatum lui Dumnezeu ca în cinci minute să mă trăsnească dacă există! Şi apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele şi el a crezut că a demonstrat inexistenţa lui Dumnezeu.
A sfârşit ciuruit de gloanţele partizanilor.

luni, 20 iulie 2015

Viața de după moarte și iadul sunt învățături Biblice sau sectare?

Viața de după moarte și iadul sunt învățături Biblice sau sectare?
Concepția larg răspândită cu privire la starea morților atât în cultele creștine, cât și în celelelalte, poate fi rezumată după cum urmează: când un om moare, sufletul lui supraviețuiește morții, iar în funcție de faptele bune sau rele, merge fie în iad fie în rai.
• Dar susține Biblia că după moarte, omul nu-și încetează existența și poate trăi fără înviere?
• Apare în Sfânta Scriptură învățătura despre un suflet nemuritor, ce nu are nevoie de înviere?
• De asemenea, sunt cei răi chinuiți veșnic în iad înainte de înviere sau după înviere?
La toate aceste întrebări vom încerca să răspundem
cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu.
1.Ce spune Biblia despre starea celor decedați și despre locul în care sunt morții?
Biblia prezintă moartea ca fiind opusul vieții, nu ca fiind o ușă spre o altă viață, ci fiind capătul vieții, după cum se spune în Iov 7:7,10 despre moarte: „…ochiul tău mă va căuta, și nu voi mai fi…’’1, oare sufletul dreptului Iov, nu ar fi văzut binele dacă mergea în cer după moarte? Sau Dumnezeu care vede totul (Iov 22:24), cum de nu-l mai vede? Numai dacă nu mai există, atunci Dumnezeu nu-l mai vede, nu-i așa? În plus în Iov 10:8,9 se precizează „…Și totuși tu mă nimicești!...vrei din nou să mă duci în țărână?” Integrul Iov nu urma să meargă în cer după moarte, ci în țărână. Iar v. 18-22 arată că moartea duce la inexistență, prin cuvintele: „…o de aș fi murit… Aș fi ca și cum n-aș fi fost…”, așa că morții nu mai sunt conștienți, aceeași idee este subliniată și în Ecleziast 9:5,6: „ Cei vii măcar știu că vor muri; dar cei morți NU ȘTIU NIMIC… și dragostea lor, și ura lor, și invidia lor, de mult au și pierit”. Deci cei decedați
_______________________
1 Citatele fara sigla sunt luate din Biblia Cornilescu Revizuită
nu mai sunt conștienți, nefiind vii (Psalmul 146:4), fie buni, fie răi (Iov 24:19-25). Nu degeaba compară Domnul Isus moartea cu un somn (Ioan 11:11-14; vezi și Iov 17:11-16). În concluzie, Sfânta Biblie nu susține învățătura conform căreia există viață în timpul morții, ci ea ne învață că moartea duce la inexistență, iar morții fie buni, fie răi merg în locașul morților, după cum se spune în Ecleziast 9:10: „Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuința Morților, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoștiință, nici înțelepciune”. Omul care moare merge în locașul morților, nici în iad, nici în rai, iar locașul morților este mormântul tuturor oamenilor (Isaia 14:15; termenul ebraic: sheol este echivalentul termenului grecesc hades, deoarece Fapte 2:27 citează Psalmul16:10). În plus, în Isaia 38:10,11,12,17,18 se spune despre starea din locașul morților următoarele: „...În mijlocul vieții mele trebuie să mă duc la porțile Locuinței Morților... acolo unde TOTUL A ÎNCETAT SĂ FIE, nu voi mai vedea vreun om...îmi simt firul vieții tăiat ca un țesător... căci nu Locuința Morților te laudă, nu moartea te sărbătorește și cei care s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în adevărul tău.” Deci în locașul morților (mormântul comun al omenirii) totul a încetat să existe (vezi și Psalmii 6:5; 115:17; 141:7; Geneza 44:29; Ezechiel 32.27), locașul morților este asociată cu moartea, nu cu viața (Apocalipsa 1.18; 20:14), și este sinonimă cu nimicirea (Osea 13.14).
2. Ce spune Biblia despre SUFLET?
Cuvântul lui Dumnezeu arată că omul este un suflet, deoarece are sufletul în sângele care inunda tot trupul; atât oamenii cât și animalele au suflet (Geneza 9:4, Lev. 17:11). Astfel în Geneza 2:7 citim definiția biblică a sufletului:„Și DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul a devenit un suflet viu.” Astfel omul este un suflet viu din combinația: țărână + suflare de viață= suflet, deci la moartea omului, când suflarea de
viață se întoarce la Dumnezeu (Ecleziast 12:7), nu rămâne decât țărâna, căci: suflet- suflare de viață = țărână. Suflarea duhului de viață primită de la Dumnezeu, nu ia nimic din conștiinta noastră (Iov 34:12-16). De exemplu duhul lui Isus a plecat la Dumnezeu în clipa morții lui (Luca 23:46), dar el a rămas în mormânt trei zile până la înviere, când și-a primit duhul de viață înapoi. El nu a spus că a fost la Dumnezeu, din contră, a spus ca încă nu s-a dus (Ioan 20:17; Fapte 1:3; 1 Corinteni 15.4). Revenind din nou la ideea că sufletul personifică tot omul, citește cu atenție următoarele texte Biblice: Exod 1:5; 12:4,14 BCR n.s.2; Levitic BCR 20:6 n.s. Deuteronomul 24:7; Ieremia 31:14; Psalmii 57.6; 72:14; 119:28; 107:9; Fapte 27:37; Romani 13.1; 1Petru 3:20, etc.. Cuvântul suflet este tradus deseori cu „viață”, uneori din neglijență, alteori vădit doctinar ca să se ascundă faptul că și sufletul este muritor: Geneza 9:15BCR n.s; Levitic 17:11 BCR n.s; Deuteronomul 12:23; Proverbe 29.24 BCR n.s; Isaia 43:4BCR n.s; Matei 16:25; Luca 21:19; Iacov 1:21. Animalele, ca și omul, sunt suflete: Geneza 1:30 BCR n.s; Levetic 24:18TLN3; 1Samuel 22:19-22; Ezechiel 47:9 BCR n.s; Apocalipsa 8:9TLN; 16:3TLN.
În consecință sufletul este muritor, după cum reiese din zeci de texte biblice. Poate pentru unii care merg de zeci de ani la „Biserică” aceste explicații ar fi șocante, căci acolo se învață ceva cu totul diferit, dar aceasta este realitatea pe care o prezintă Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. Că sufletul moare odată cu carnea omului reiese clar din următoarele pasaje: Exod 12.15,19:”...acel suflet va fi nimicit.” (Vezi și Numeri 9.13; Iosua 2:13); de asemenea Ezechiel 18:4,20 se spune: „…sufletul care păcătuiește acela va muri.”
____________________
2 Sigla BCR = Cornilescu Revizuită, n.s se referă la nota de subsol.
3 Sigla TLN dse referă la traducerea Lumii Noi a Bibliei.
4 Sigla NT.93 se referă la traducerea N T făcută în 1993 de Societatea C.L.V.; iar BC:31 se referă la traducerea Biblia Cornilescu făcută în n1931, retipărită la București în 1998.
Același lucru este susținut și de Noul Testament, de exemplu în Fapte 3:23 NT.93; BC.314 se precizează: „orice suflet care nu va asculta de profetul acela va fi nimicit din popor”. În textul original apare cuvântul grec: „psykhe (suflet)”. Iacov 5:20 vorbește de salvarea unui suflet de la moarte, dar cum poate fi salvat sufletul de la moarte dacă acesta este nemuritor? Citește cu atenție și următoarele texte Scripturale în care apare termenul grecesc „psykhe”5 tradus cu suflet în limba română, dar care în unele traduceri a fost înlocuit cu viață, ființă, vietate: Levitic 18:29; 19:8; Luca 6:9; 17.33; Ioan 12:25; Romani 11.3; Evrei 10:39. Deci Biblia nu susține că sufletul este nemuritor, ci contrariul că sufletul este persoana launtrică a omului și că acesta este muritor ca și carnea omului.
3. Este Învățătura despre Iad sau Infern o doctrină adevărată?
După cum ne dăm seama, dacă nu există viață în starea de moarte printr-un suflet nemuritor, nu există nici iadul. Cu toate că în Biblie nu apare cuvântul iad, totuși unii traducători au mers până acolo încât au falsificat Cuvântul lui Dumnezeu, înlocuind expresia „Locuința Morților” cu „Iad” sau „Infern”. Astfel s-a promovat o învățătură falsă de la Diavolul, tatăl minciunii (Ioan 8:44). Sfânta Biblie arată în mod clar și fără echivoc că plata păcatului este moartea, adică nimicirea nu chinul veșnic. După cum reiese dintr-o sumedenie de pasaje Scripturale: Psalmii 37:9, 20,34-38; 92:7; 94:23; Luca 13.1-5; Romani 1.:32; 1Corinteni 3:16,17; etc. În plus expresiile: „foc veșnic”, „lac (iaz) de foc, „gheena”, nu reflectă un loc de tortură veșnic, ci sunt simboluri ale distrugerii veșnice. Astfel când Biblia vorbește de foc veșnic, aceasta nu are sensul de foc literal care
_________________
5Cuvântul din ebraică pentru suflet este echivalent cu cel din greacă, căci Fapte 2.27 citează din Psalmul 16.10.
durează veșnic, ci de faptul că efectul focului este veșnic, păcătoșii nu scapă de pedeapsă; distrugere veșnică. Expresia „foc veșnic” e un ebraism metaforic.
De pildă Iuda 7 vorbește de pedeapsa focului veșnic pe care a suferit-o orașul Sodoma și Gomora, dar noi știm că focul care a nimicit acele orașe s-a stins de mult (Ieremia 49:18; 50:39,40), dar efectul focului este veșnic; au fost distruse pe veci (2Petru 2:6; Isaia 13:19-22).
Termenul gheena sau gheena focului se referă tot la distrugere, căci când s-a folosit acest cuvânt, în afara zidurilor Ierusalimului era un loc unde se aruncau gunoaie și corpurile moarte ale criminalilor și ale animalelor, peste care se presară sulf, care întreținea arderea, astfel nimic viu nu era aruncat în gheenă, iar acest loc reprezintă nu un loc al chinului ci al distrugerii după cum spune chiar Domnul Isus în Matei 10:28 unde se precizează: ,, …care poate să distrugă atât sufletul cât și corpul în Gheenă.,, TLN; deci gheena este un loc al distrugerii.
Ca și „gheena”, „lacul de foc” se referă la moartea a doua adică cea veșnică (Apocalipsa 20:14; 21:8). De fapt învățătura despre un iad sau un infern în care sunt chinuiți oamenii îl dezonorează pe Dumnezeul iubirii și al dreptății. Cum poate fi Dumnezeu dragoste (1 Ioan 4:8), dacă chinuie veșnic sufletele oamenilor? Care părinte iubitor ar face așa ceva, chiar cu copii răi, adică să-i chinuie pentru totdeauna? Sau vi se pare drept ca Dumnezeu pentru păcate făcute timp de 70, 80 de ani să dea ca pedeapsă o torturare eternă? Vi se pare drept și corect ca Dumnezeu să ne poruncească să ne iubim și vrășmașii iar el să-i chinuie etern? (Matei 5:38-48). Sau se armonizează doctrina iadului cu descrierea că: ,, El nu ceartă fără încetare și nu ține mânia pe vecie.,, Poate spune Biblia că Dumnezeu nu ceartă fără încetare și nu ține mânie pe veci dacă Dumnezeu îi chinuie veșnic pe oameni? (Psalmul 103:9; 30:5; Ieremia 3:5; Isaia 57:16; Mica 7:8 ). Sau vi se pare corect și just că Dumnezeul luminilor să colaboreze cu Diavolul și acesta să-i chinuie pe oameni? Poate
Dumnezeul Adevărului să colaboreze cu Dumnezeul Minciunii? Biblia arată că însuși Satan va fi nimicit (Romani 16:20; Evrei 2: 14). Pe lângă toate acestea este clar că învățătura despre iad vine de la Diavol și aruncă o pată asupra Tatălui nostru îndurător. Astfel religiile care promovează o astfel de învățătură, pun mai presus cuvântul oamenilor decât cel al lui Dumnezeu, promovând minciuni și doctrine omenești.
Morții sunt fără viață. Da! Biblia vorbește de învierea din morți (Ioan 5:28,29), dar ce rost are învierea dacă ei sunt vii pe undeva…?
De aceea în final întreabă-te:
• Învață religia din care faci parte adevărul despre starea morților?
• Cum ți-ai însușit concepția despre suflet, pe baza părerilor oamenilor sau a Cuvântului lui Dumnezeu?
• Crezi că este important să ști adevărul despre starea morților, având în vedere că minciuna vine de la Diavol?
• Ce ar trebui să faci pentru ca convingerile tale despre starea morților să fie bazate pe adevăr (Ioan 17:17)?
Este adevărat că acest subiect este vast, de aceea nu avem pretenția că aici am tratat complet acest subiect. Noi nu scuzăm păcătoșii, ci îi invităm să se pocăiască, scăpând - prin înviere - de plata păcatului: moartea.
Din păcate, scribii din Biserica Catolică au modificat anumite pasaje biblice pentru a sprijini aceste dogme.
Pentru mai multe informații accesați:
www.harsimantuire.blogspot.ro
www.sufletulestemuritor.blogspot.ro
www.bibliaantica.blogspot.ro
P.S. Stimate cititor, în cazul în care acest pliant devine neinteresant, te rugăm nu-l distruge, ci transmite-l altuia, sau pune-l într-o cutie poștală, VĂ MULȚUMIM DIN INIMĂ.