miercuri, 20 iunie 2018

Aparenţele înşală! Istoria unui rege credul sau de ce să nu mergi la cei ce cheamă morţii

Cum a fost dus de nas regele Saul de femeia din En-Dor?

Motto:
“Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor...” Leviticul 19:31
Această scriere are menirea de a arăta, de ce era dată o astfel de poruncă

1Samuel 28:8 Versiunea Septuaginta “Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte haine şi a plecat împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu!”

Prefaţă

Cei care citesc Biblia, cunosc relatarea din 1Samuel 28. Aici este relatat cum regele Saul, fiind atacat de filisteeni şi neprimind sfat de la Dumnezeu ce să facă, se duce la o femeie din En-Dor, care chipurile ştia chema morţii, pentru ca prin ea să vorbească cu profetul Samuel, care murise.

Însă un înger sfânt al lui Dumnezeu susţine că toţi morţii dorm în tărâna pământului, atât cei buni cât şi cei răi:
“Multitudinea celor ce dorm în ţărâna pământului se va trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispret veşnic.” Daniel 12:2
Acelaşi adevăr îl susţine şi Domnul nostru Isus Christos:
"Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." Ioan 5:28,29

Având în vedere acest adevăr în faţa noastră, se nasc nişte întrebări importante:
1. Dacă toţi morţii dorm în ţărâna pământului până la înviere, fie buni, fie răi, cum a putut o femeie păcătoasă din En-Dor să-l aducă pe profetul Samuel înapoi din morţi pentru a vorbi cu regele Saul (1 Samuel 28:11)? Ridicarea unui mort care doarme în ţărână la taifas cu cei vii, ar echivala cu învierea. Nicăieri nu scrie în Biblie că Satan sau cei răi ar avea această putere. Numai Dumnezeu poate învia morţii şi cei care primesc autoritatea aceasta din partea lui. De ce i-ar fi dat Dumnezeu această autoritate acestei femei păcătoase din En-Dor?

2. Cine era cel cu care a vorbit Saul? Era într-adevăr profetul Samuel? Relatarea nu spune că Saul l-ar fi văzut pe profetul Samuel ridicându-se şi apărându-i în faţă. Această femeie păcătoasă a susţinut că l-a ridicat, l-a văzut şi i l-a descris cum arată. De aici “a înţeles” Saul că cel descris era profetul Samuel (1Samuel 28:14). Dar oare a înţeles el bine cum stau lucrurile sau s-a pripit în înţelegerea sa şi de fapt a tras o concluzie greşită?

3. De ce ar fi un păcat să poţi vorbi cu un mort, mai ales dacă cel mort a fost un om bun, ca profetul Samuel? Şi de ce nu au dreptul credincioşii să ridice pe cei morţi la discuţii? Pentru că porunca clară a lui Dumnezeu pe parcursul întregii perioade a Vechiului Testament a fost ca cei ce chipurile ridică şi cheamă morţii să fie alungaţi din Israel sau să fie omorâţi (Deuteronom 18:10-15, 1 Samuel 28:3). Însăşi vrăjitoarea cunoştea această interdicţie şi s-a temut de consecinţele a ceea ce va face (1 Samuel 28:9). Ar ucide Dumnezeu pe cineva care într-adevăr ar avea putere să facă binele sculând morţii? Nu, fiindcă vedem că el nu a pedepsit pe nimeni care a înviat morţi. Însă dacă morţii nu pot fi sculaţi de cei ce pretind că o pot face şi totul este o mare înşelătorie, ar merita cei ce fac această şarlatanie să fie pedepsiţi cu moartea? După logica lui Dumnezeu, da. S-a asigurat regele Saul că femeia nu este o şarlatană? Nu. Putea fi această femeie păcătoasă o şarlatană, care să nu fi ştiut să cheme morţii, însă să mintă că poate? Da.

Oricum am privi lucrurile, marea întrebare este, de ce şi-ar schimba Dumnezeu într-un mod radical opţiunea? În prima fază Dumnezeu nu îi răspunde lui Saul, indiferent la ce metodă sfântă a apelat, arătând prin asta dezaprobarea sa faţă de acest individ. Saul avea deja un duh necurat care îl poseda şi îl instiga la ucideri (a ucis fără motiv pe gabaoniţi şi a dorit să îl ucidă pe David, rege uns ca înlocuitor al său). În a doua fază Dumnezeu i-ar răspunde acestui ucigas, printr-o sursă pe care chiar el o condamnă? Făcând aşa nu ar fi deschis un precedent de urmat şi pentru alţii, URMÂND (pe de o parte) SĂ SUBMINEZE propria sa lege care interzicea contactul cu cei ce pretindeau că chemau morţii, (pe de altă parte) ÎNTĂRIND ideea păgâna (dar falsă) că aceştia pot chema la taifas pe cei morţi (deşi nu pot)?"

Câteva consideraţii asupra cărţii 1Samuel şi a expresiilor din carte
Această carte este numită 1Împăraţi (sau 1Regi) în traducerea antică Septuaginta, ceea ce arată că probabil acesta a fost numele cărţii la început, numele acesta fiind schimbat ulterior.

Este foarte interesant cum redă Textul Masoretic (ebraic) cuvântul “medium” în limba ebraică la 1Samuel 28:7:
"Atunci Saul a zis slujitorilor lui: "Căutaţi-mi o femeie posedată în pântec, ca să mă duc s-o întreb." Slujitorii lui i-au zis: "Iată că în En-Dor este o femeie posedată în pântec."
În limba ebraică avem expresia "baalat owb" care este destul de greu de redat (baalat = stâpână, owb = burduf din pântec de animal). Nu este de mirare de ce versiunea antică în limba greacă Septuaginta redă cu “grăitoare din pântec” (engastrímythos). Tot pe aproape redă şi versiunea latină Vulgata, redând “pythona” după grecescul “pythia”, pythia fiind o femeie-profetesă de la oracolele zeilor păgâni. Expresia “care să cheme morţii” sau “care are duh” nu există în textul ebraic. Expresia ebraică este o descriere mai la obiect a acestei practici, “baalat” însemnând “stăpână” iar “obw” însemnând “burduf din stomac de animal”. Prin urmare fraza originală descrie o femeie ce stăpâneşte arta vorbitului din stomac. Această artă consta în vorbirea auzibilă fără a mişca buzele. Cei care pretindeau că au putere de a chema morţii la o discutie cu cei interesaţi (evident contra unui cost), foloseau această practică pentru a crea iluzia că mortul chemat vorbeşte şi nu cel ce a chemat mortul. Era o înşelătorie.
Există un mare avantaj în a studia textele antice. Cadrul textual lămureşte multe. Pot să spun că pe mine Septuaginta m-a făcut să îmi schimb radical poziţia, când am dat de expresia “grăitoare din pântec”. Expresia aceasta m-a făcut să caut alte surse, citisem mai înainte o nuvelă de la Ion Agârbiceanu despre un prăvilar, ce poseda arta înşelării, am mai căutat pe internet şi am dat de articolul excelent al lui Ion Cristoiu: Pythia, o afacere (revista Historia). Aceste scrieri descriu cu lux de amănunte toate maşinaţiunile ce stau în spatele acestei afaceri.