Se afișează postările cu eticheta Dumnezeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dumnezeu. Afișați toate postările

vineri, 26 februarie 2016

De ce sa folosim cuvantul Dumnezeu?

Un cuvant de invatatura sanatoasa impotriva unei invataturi diletante care circula pe internet, fara nici o radacina in manuscrisele si citatele din antichitate.
Sunt de acord ca numele lui Dumnezeu este Iehowah, nu Dumnezeu sau Elohim. Dumnezeu in romana si Elohim in ebraica este un titlu al Creatorului. Nu sunt de acord cu fraza "mai ales ca titlul zeu este un titlu din paganism" si ca de aceea nu ar trebui folosit. E o parere gresita ce circula pe internet. Cuvantul "zeu" (un derivat al lui Deiwos - Deos - in vlaha veche Dzeu) a venit in existenta atunci cand Dumnezeu a incurcat limbile la Babel. Deci autorul cuvantului zeu este chiar Dumnezeu. Atunci inca nu era paganism. Abia mai apoi a aparut paganismul. Nu exista nici o marturie, nici macar una, nici macar un singur manuscris sau citat, ca primii crestini ar fi renuntat la cuvantul Theos, pentru a folosi ebraicul Elohim. DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. 
Deci intrebare este gresita: Se pot folosi cuvintele "Dumnezeu" si "dumnezeire", daca ele au fost preluate din paganism?

Unii intreaba daca anumite cuvinte - cum ar fi: Dumnezeu, Dumnezeire, dumnezeiesc, religie - care dupa opinia lor au fost preluate de la politeisti, mai pot fi folosite de catre crestinii monoteisti?
Intrebarea lor este gresita din start, deoarece aceste cuvinte nu provin din "politeism", ci din limbile noi generate de Dumnezeu la Turnul Babel. Politeismul a venit in existenta in mod progresiv, dupa incurcarea limbi triburilor de atunci, care erau trei la numar, tribul lui Iafet, tribul lui Sem si tribul lui Ham. La inceput, toate aceste trei triburi aveau o limba comuna, limba data in Eden. Deci prima data au fost generate limbile si apoi politeismul.
Geneza 11:
7 Haidem să ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, pentru ca ei să nu-şi mai înţeleagă limba unul altuia.
Astfel a venit in existenta limba hamita, limba iafetita si limba semita, iar prin evolutia acestor limbi s-au produs dialecte ce au evoluat in directii diferite.
A facut Dumnezeu ceva rau, prin faptul ca a incurcat (scindat) limba unitara? In nici un caz.
Iata un exemplu concludent: In iafetita veche (indo-europeana veche), lui Dumnezeu i se spunea "Gudan" (de aici provine cuvantul englezesc "God"si cel german "Gott") si insemna aproximativ "Cel chemat". Iafetitii, fiind fii lui Iafet si nepotii lui Noe, nu au fost pagani dintotdeauna, ci au devenit ulterior. Ei stiau din relatarea lui Noe si Iafet ca exista un Creator, care poate fi chemat, si de aceea i-au dat aceasta denumire. Ulterior, cand au cazut in paganism (politeism) au adaugat zei noi langa "Gudan" si i-au numit tot "gudan". Este acest cuvant "gudan" gresit prin faptul ca ar exprima ceva neadevarat sau nepoliticos? Nici vorba, daca el este intrebuintat corect, aplicandu-se doar Creatorului. Asadar cuvantul "God" sau "Gott" (Cel chemat) poate fi folosit, fara nici o problema, daca este aplicat Creatorului.
Pe langa popoarele germanice, o alta ramura a iafetitilor au fost iavanitii (Geneza 10:2), din care provin grecii si latinii. Iavanitii il numeau pe Creator "Deiwos", iar din aceasta forma arhaica provine cuvantul grecesc "Theos" si cel latin "Deus".
Ce insemna "Deiwos" in iavanita veche? Insemna aproximativ "Cel Ceresc". Este ceva gresit sau nepoliticos in aceasta denumire? Nici vorba, daca se aplica Creatorului. Deci poate fi aplicat Creatorului.

Un alt dialect iafetit a fost sanscrita. Sanscritii numeau pe Creator atat de frumos: Djaus-pitar! Adica "Tatal Cel Ceresc"!

Si in final, am ajuns la limba romana. Cuvantul "Dumnezeu", provine din limba latina, latinii fiind si ei urmasii lui Iafet, care dupa ce au pierdut razboiul din Troia, au fost nevoiti sa emigreze departe de fata cuceritorilor greci (dealtfel neamuri inrudite cu ei). Daca ne uitam mai cu bagare de seama, cuvantul "Dumnezeu" nu inseamna "Domnul Dumnezeilor", fiindca nu vedem un sufix de plural, ci mai degraba vedem in aceasta constructie doua forme de singular "Dumne + Zeu", insemnand "Domn Zeu", iar daca transpunem in terminologia din antichitate, in latina veche, el inseamna "Domn Cel Ceresc". Este ceva rau sau nepoliticos in a te adresa Creatorului cu acest apelativ? Nici vorba! Este ceva sublim!

Alte lamuriri:
La Fapte 17:29 avem cuvantul grec "theion" iar la Romani 1:20 este cuvantul grec "theiotes". In greaca pentru cuvantul "dumnezeu" avem "theos". Radacina este comuna la toate trei cuvintele "Θε" diferenta fiind in sufixe, care schimba sensul, de aceea "theion" este adjectiv iar "theiotes" este substantiv. Traducerile englezesti difera intre ele, cele vechi redand "godhead" iar cele noi "divine", in maghiara este "istensege". Un cuvant inrudit este in 2Petru 1:3,4 (theias). Tot ce are Dumnezeu este 'dumneze-iesc', la fel cum tot ce are un om este "ome-nesc".
Dumnezeu isi propune sa ridice pe cei alesi si credinciosi la starea (firea) pe care o are el (2Petru 1:3,4). Eu cred ca toate aceste cuvinte (theio-n, theio-tes, thei-as) sunt in legatura cu firea dumnezeiasca. Una dintre multele insusiri ale acestei firi dumnezeiesti este sfintirea, care ni se cere si noua, "fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu" Evrei 12:14. 
Şhalom şi binecuvântări!
http://bibliaantica.blogspot.ro/2015/02/o-intrebare-gresita-se-pot-folosi.html

marți, 17 septembrie 2013

"Ma incred". Esseu: Despre relatia mea cu Dumnezeu

Esseu: Despre relatia mea cu Dumnezeu

Mă gândesc... Ce as putea să scriu? O relaţie bună începe cu „încredere”.
Vedeam într-o zi o dubiţă pe care scria: „Există viaţă după moarte? Intră şi ai să vezi!” Întrebarea este deschisă.
          La început mi-aş pune întrebarea de ce aş putea crede în Dumnezeu, din moment ce nu îl văd şi nici alţii nu l-au văzut? O întrebare grea, din start... Ni se spune că el a făcut cerurile şi pământul. Hm, trebuie să fie foarte inteligent, plus puternic, plus să fi avut şi din ce şi cu ce; aici mă refer la „unelte”, la tehnologia prin care să facă funcţional şi mai ales durabil, un asemenea proiect extraordinar: atât ca tărie, atât ca mărime, cât şi ca aspect (design)... ca să nu mai vorbim de plăcerea de a locui într-un asemenea cadru. Dacă nu aş crede, m-aş simţi ca o furnică orgolioasă, care ar respinge existenţa societăţii umane multi dezvoltate, pe bază că i s-ar părea de necrezut să existe o civilizaţie dincolo de ce percepe ea cu simţurile ei modeste. O furnică foarte orgolioasă, ar putea contesta „minunile tehnologice” prezentate pe Discovery Channel, gândind că sunt de necrezut să fie făcute de „omul” care nu există numai în „închipuirea fantastică” a unor „furnici lesne crezătoare”, ca numai în câteva decenii tehnologia umană să facă şi mai mare ruptura dintre civilizatia noastră şi cea a furnicilor. Probabil că, furnicuţa orgolioasă nu ar învăţa nimic, ci ar deveni şi mai „contestatară”. Nu mi se pare logic să intru în personajul negării, să mă cobor la stadiu de furnică ofensată, numai datorită faptului că văd o prăpastie prea mare între civilizaţia noastră şi o altă civilizaţie mai dezvoltată.
          Totuşi, deşi acest semn – şi aici mă refer la Univers – este atât de evident, că poate exista o societate mai evoluată tehnologic ca a noastră, alte furnici, nu îşi pot explica de ce lipseşte această „interacţiune” între aceste „lumi”? De ce nu dau un semn măcar, unde anume să îi căutăm? Să fie oare un motiv anume din partea lor? Mă uitam intr-o seară la un documentar fictiv făcut de NASA, intitulat „Călătorie până la graniţele Universului”. Să aibă Universul graniţe? Oare ce este dincolo de graniţele Universului? Acolo este lumea lor? De ce s-au ascuns atat de departe? Ce-i cu negura aceea misterioasă ca un zid? Vreau sa ne evite? Vreau să ne lase de capul nostru? Mi se pare ilogic... Dar de ce această tăcere? De ce această „răceală de comunicaţie” imensă faţă de lumea noastră? De ce se simt „reci”, vorba „Luceafărului” lui Eminescu? Poate pentru simplul fapt cum ne comportăm noi, „furnicile umane”... Poate nu le place „sistemul de valori” pe care noi oamenii le avem... Mă gândesc că în societatea aceea super dezvoltată nu sunt aceste discrepanţe, o furnică care crapă de grasă şi alta care moare de foame...
          Bine, dar atunci de ce nu intervin? Să ne prezinte câteva documentare de acolo... să ne înveţe ... Hm, dar dacă ar vrea să se implice, oare am accepta sistemul lor de valori? Ne-ar place stilul lor de viaţă? Ne-am putea conforma? Am putea să „predăm frâiele” conducerii „muşuroiului”? Ce aş putea să spun în dreptul meu?
          Cred că răspunsul meu ar fi un da. Mie mi-ar plăcea să trăiesc într-o societate cu valori mai ridicate ca ale noastre. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume fără discrepanţe, în care toţi să fim egali şi toţi să trăim în fericire. Cred că dacă mi s-ar impune nişte legi morale care să mă conducă la o ţinută mai superioară de conduită, prin care să rezulte şi o viaţă mai bună, atât mie cât şi celorlalţi, m-aş putea conforma. Însă se pune întrebarea dacă şi alţii ar dori... Dar dacă numai o minoritate crasă de „utopişti” ar dori asta? Şi aici mă refer nu numai la stadiu declarativ de „Şi eu vreau şi eu vreau”. Mă refer în primul rând la stadiul de a pune în voinţă şi practică această declaraţie. S-ar mai implica cei din civilizaţia mai înaltă, pentru oameni care numai ar spune că doresc schimbarea, dar nu ar face nimic, sau ar face prea puţin faţă de cât ar trebui făcut? Oare nu de aceea nu se implică, deoarece la stadiu de punere în practică a valorilor mai înalte, văd o totală lipsă de interes pentru o lume echitabilă?
          Societatea noastră este axată pe legea „celui mai smecher”, pe depăşirea standardelor şi a producţiei. Consumul tehnologic este extraordinar de ridicat şi de poluant, în plus, ce ne foloseşte captarea unei noi surse de energie din Univers (care în treacăt fie spus, poate fi foarte periculoasă), dacă nu suntem în stare să salvăm ecosistemele? Dacă mor insectele, mor şi plantele şi apoi murim şi noi. Putem trăi cu materie anorganică? Oare nu există pericolul extincţiei, dacă o ţinem tot aşa? Dacă omul s-ar auto-ruina, oare odată cu el nu ar ruina şi formele de viaţă de pe pământ? Ar putea privi senin cei din civilizaţia mai înaltă această ruină şi să nu facă nimic? ...

          Eu cred că merită să mă încred în Dumnezeu. Merită, chiar dacă nu îl văd. El nu locuieşte printre oameni, aşa cum am dori noi să locuiască: în temple, sinagogi şi biserici. Poate că dacă ar face aşa, l-am simţi ca pe un om de stat. Şi poate că el doreşte să fie ceva mai mult în viaţa noastră. Un „tată”?