Se afișează postările cu eticheta Orientare religioasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Orientare religioasa. Afișați toate postările

luni, 22 decembrie 2014

Din ce orientare religioasa fac parte?

Este o adunare ce se poate caracteriza prin expresia "pocaiti neoprotestanti nondenominationali", ce provin din diferite culte crestine. As putea spune ca este inca un grup in devenire, unde inca mai sunt idei pro si contra intre frati si surori, dar au si multe lucruri in comun... mai multe lucruri in comun, decat diferente.

Ceea ce pot sa declar in dreptul meu, sunt urmatoarele:
Scopul unui creştin, este sfinţirea prin adevăr
Sfinţeşte-i prin adevăr: cuvântul tău adevăr este.” 
Ioan 17:17 Versiunea Biblia Antică


Scopul nostru trebuie să fie sfinţirea prin adevărul lui Dumnezeu (Ioan 17:17) şi prin sfinţire, de a zidi credinţa, speranţa şi dragostea (scopul poruncii) fraţilor şi a semenilor noştrii, spre gloria lui Dumnezeu şi a Fiului său. Să dorim numai bine tuturor, la superlativ!
Interesul nostru trebuie să fie: "tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă." Filipeni 4:8
Trebuie să căutăm să fim în mijlocul celor cinci fecioare înţelepte, pentru a ne înţelepţi şi mai mult împreună.
Matei 25:1. Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Doresc să stăm cu toţii de veghe în aşteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele înţelepte din pilda Mântuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.

Ce "religie", "confesiune", "denominaţie" sau "cult" trebuie să avem?
Aş spune simplu, un creştin nu poate avea alt crez decât Biblia.
Iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:
1. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos, creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers (Exod 20:1,2, Ioan 17:1-3)
2. Domnul nostru Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu, investit (uns) ca Rege, Domn, Mântuitor, Mare Preot şi Judecător (Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; prima literă a cuvântului "christos" începe cu litera "chi (X)" şi nu cu litera "h (I)", de aceea suntem c(h)restini şi nu hreştini)) (Evrei 1:1-4, Apocalipsa 5:1-14, Apocalipsa 20:6)
3. Fiul lui Dumnezeu a venit din cer ca să ne cheme la pocăinţă (să ne pară rău pentru viaţa păcătoasă şi să ne înnoim viaţa prin transformarea caracterului, prin înnoirea minţii) şi să ne mântuiască dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi (Matei 4:17, Ioan 6:38-51)
4. Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!) (Apocalipsa 20:11-15)
5. Satan Diavolul a fost un înger de rang înalt (heruvim), care s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Ezechiel 28:11-19)
6. Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44, Apocalipsa 12:9)
7. Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Fiului (1Corinteni 6:1-3, Apocalipsa 21:9-27)
8. Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşmanva preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 15:20-28)


Înşelătoria fuge de lumină,
Înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare.
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o întelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine, Dumnezeule.
--  --
AMIN!