Se afișează postările cu eticheta ea se afirma prin iubire si cuvant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ea se afirma prin iubire si cuvant. Afișați toate postările

duminică, 6 ianuarie 2013

Credinta nu se poate impune cu forta, ea se afirma prin iubire si cuvant

A impune cu forta credinta ta cuiva, nu este un lucru nou testamental si roadele impunerii fortate se vad pe tot parcursul istoriei crestinismului. 

Cei ce doresc sa slujeasca lui Dumnezeu, nu trebuie sa se impuna cu forta si nici prin constrangere sau viclesug. Ei trebuie sa se afirme prin iubire, cu vorba si cu fapta. 

Fiecare crestin are o vocatie anume - talant (talent) - pe care il stie si pentru care este raspunzator. El trebuie sa isi dedice talentul cât mai mult timp slujirii şi misiunii pe care o are în adunarea poporului sfinţilor lui Dumnezeu. Nu trebuie sa astepte sa fie impins sau constrans "la lucru" de altii. 

Toti trebuie sa fim robi credinciosi si intelepti, nu numai o ceata dintre noi (Matei 24:45,46). Misiunea noastră principală, ca adunarea lui Dumnezeu, prin Domnul Isus Christos este ca să vestim lumii vestea bună a Împărăţiei, adică, împăcarea oferită de Dumnezeu: pocăinţa spre iertarea păcatelor şi darul vieţii veşnice. Este un dar nespus de scump, care este oferit de Dumnezeu, din iubire nespusă pentru neamul omenesc, gratuit, nu prin fapte, tocmai ca să nu se laude nimeni, dat tuturor celor ce cred în îndreptăţirea ce se primeşte prin credinţa în moartea de ispăşire a Fiului Său, Domnul si Mantuitorul nostru Isus Christos. Cât este de adevărat că îndreptăţirea credincioşilor vine numai şi numai prin har, prin credinţa în moartea de ispăşire "a singurului Fiu din partea Tatălui" (Ioan 1:14) şi nu prin fapte, tot atât de adevărat este şi faptul că credinţa fără fapte este zadarnica si moartă. Aceste adevăruri nu se contrazic, ci fiecare are semnificaţia ei aparte.

Punctele de credinţă ale poporului lui Dumnezeu NU constituie doctrine de origine omenească, nu sunt negociate sau inventate de oameni, ci, după cum se poate constata, sunt principii, porunci şi rânduieli consemnate în Biblie, înmănuncheate intr-un buchet al iubirii, pentru a putea face cunoscut lumii principiile după care ne conducem. 

Singura doctrină adevărată şi valabilă, care este aprobata de Dumnezeu este numai cea care se bazeaza pe Scriptura (Sola Scriptura!) (1Corinteni 4:6). Dar atentie mare! Numai acea Scriptură, care corespunde celor mai vechi manuscrise, având la locul lui de cinste numele memorial al lui Dumnezeu, Yhwh (acolo unde sunt dovezi clare), în forma dialectului uzual la noi, sau cel considerat a fi mai potrivit pentru noi. Scriptura noastra trebuie sa fie fără acele interpolări, omisiuni şi jonglerii doctrinare produse prin aşazisele armonizări, stilizări, aspecte gramaticale, lingvistice sau altceva de acest gen. Ne trebuie o traducere, după modelul grec "koine" al primului secol, nici arhaică, nici academică, ci pe limba - obişnuită - "koine", "vulgata" poporului, pentru ca să fie înţeleasă fără a se face apel la dicţionare.

Un alt punct esential ce trebuie inteles, este ca nici liderii adunarii (bisericii) crestine, nici adunarea crestina nu are rolul de mantuitor. Acest rol il are Domnul si Mantuitorul nostru Isus Christos, care a fost randuit de Dumnezeu la aceasta. Nu trebuie extremizat, idolatrizat rolul liderilor sau a adunarii. Mantuirea se castiga individual si nu colectiv. Nimeni nu te poate mantui sau participa cu ceva la mantuirea ta, ca sa fie un fel de "asociat al mantuirii", cu Christos... Tatal nu va putea pune "o vorba buna" pentru fiul sau si viceversa, fiul nu va putea pune o vorba buna pentru tatal sau. Tatal nu isi va putea mantui fiul si fiul nu isi va putea mantui tatal. Mantuirea este individuala. 

Cine va crede, va fi mantuit (ma refer la o credinta autentica si deplina), iar cine nu va crede (in sens autentic si deplin), va fi osandit. Mântuirea este printr-o credinţă sinceră, autentică, umilă şi vie (Sola Fide!) (Efeseni 2:8,9): “Căci prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: NU PRIN FAPTE, ca să nu se laude nimeni.” Deci, credinţa noastră principală trebuie să fie în Dumnezeu, prin Christos şi în ceea ce cer ei în primul rând de la noi şi nu în nişte oameni, şi în ceea ce cer ei de la ei înşişi, chiar dacă ei ar fi cineva sau ar pretinde a fi cineva pe lumea asta:  
"Dacă cineva socoteşte că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască." (1Corinteni 8:2);  
"Dacă vreunul socoteşte că e ceva, măcar că nu este nimic, se amăgeşte singur." (Galateni 6:3);  
"Dacă cineva învaţă pe oameni într-un alt fel şi nu se ţine de cuvintele sănătoase, de cele despre Domnul nostru Isus Christos şi de învăţătura potrivită cu evlavia, este plin de mândrie şi nu ştie nimic, având boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc: invidia, certurile, cuvintele jignitoare, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de cuvinte ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care socotesc că evlavia este un izvor de câştig." (1Timotei 6:3-5).