Cu privire la Ioan 1:1, sa comparam citatul din romana cu cel din textul grec:
la inceput era cuvantul si cuvantul era cu dumnezeu si cuvantul era dumnezeu
en archē ēn o logos kai o logos ēn pros ton theon kai theos ēn o logos
Si acum redare cuvant cu cuvant
en ("la" in sens de "in") archē (inceput) ēn (era) o ( -ul) logos (cuvant) kai (si) o (-ul) logos (cuvant) ēn (era) pros (unii traduc "cu" altii traduc "la") ton (-ul) theon (dumnezeu - articulat ce se leaga de "ton") kai (si) theos (dumnezeu fara articol) ēn (era) o (-ul) logos (cuvant)
Vedem ca la romani este schimbata ordinea cuvintelor in fraza finala, in greaca fiind "si dumnezeu era cuvantul". Din textul roman nu reiese de ce, dar din textul grec se poate distinge ideea, deoarece acolo cuvantul dumnezeu apare odata cu o forma de articol si odata fara o forma de articol.
Asadar, avem de a face cu o constructie a lui theos (dumnezeu) in prima faza cu o forma de articol "pros ton theon" si in a doua faza fara o forma de articol. De ce? De ce autorul nu a respectat aceeasi idee si in faza a doua? Deoarece a avut un motiv. Ideea lui tocmai asta a fost ca cititorul sa nu se incurce. In romana acest aspect nu se vede din cauza traducerilor traditionale. Cineva, un traducator din Arad, profesorul Viorel Ratiu, a incercat o redare care sa bata mai bine cu textul grec, dar a primit critici pentru asta. Cica nu se poate. Iata ca la unii nu se poate si la altii se poate. Dar sa vedem cum reda el in traducerea dansului, pe care a numit-o Traducerea Fidela (citez din editia prima, 2007).
la inceput era cuvantul si cuvantul a fost la zeul si zeu era cuvantul
Unii spun ca nu este corect ce a facut dansul. Posibil, insa incercarea dansului vine sa explice oarecum nesincronizarea deplina cu textul grecesc, fapt care, trebuie sa recunoastem cinstit, ca exista.
Exista si o alta metoda de a vedea in interiorul constructiei propozitiei grecesti, metoda inlocuirii deductive, prin care putem vedea mai bine ce anume ar fi vrut sa transmita, ce a fost in capul (gandirea) autorul, cand a formulat aceasta fraza, fraza care, trebuie sa recunoastem cu totii, ca e foarte grea si multi s-au incurcat in ea, asa cum avertiza si ingerul in Daniel 12:10. Unul a fost Cerdo, la inceputul secolului II, un lider crestino-gnostic din Siria, care sustinea ca Fiul si Tatal sunt una si aceeasi persoana dumnezeiasca, idee preluata de Marcion si apoi de altii ca Noetus din Smirna, iar mai apoi de Praxeas si Sabellius. Dupa ei au aparut trinitarienii care au incercat sa impace si capra si varza, sustinand personalitaea diferita a Tatalui si a Fiului, insa sustinand ca si Cerdo si Marcion, ca sunt aceeasi fiinta (deofiinta).
Dar textul din Ioan 1:1 nu merge atat de departe in identificarea Fiului cu Tatal, precum au crezut alde Cerdo, Marcion si ceilalti. Printr-o metoda de inlocuire deductiva, putem demonstra ca nu este vorba de aceeasi fiinta, ci de doua fiinte distincte, dar care au aceeasi natura. Trebuie sa pastram cat mai exact forma constructiei propozitiei, avand grija sa gasim sinonime de fond sau de forma potrivite.
Va prezint o astfel de inlocuire (dar pot fi luate si altele) si va las ca sa trageti voi insiva o concluzie. Am inlocuit "cuvantul" cu "femeia (sa va ganditi la Eva)" si "dumnezeu" cu "om (sa va ganditi la Adam)", pastrand structura propozitiei.
la inceput era femeia (Eva) si femeia (Eva) a fost la om (Adam) si femeia era om (de natura umana)
Putem trage concluzia ca femeia (Eva) si omul (Adam) la care a fost sunt aceeasi fiinta unica? Nici vorba. Textul nu spune asa ceva. Concluzia mea este ca autorul (apostolul Ioan) a vrut sa arate ca natura Fiului este identica cu cea a Tatalui. Si numai atat. Dupa cum natura unui fiu al unui om, nu poate fi alta decat cea a tatalui fiului, tot asa este si natura Fiului si a Tatalui. Nu este vorba de aceeasi fiinta, nici de faptul ca ele s-ar intre-patrunde ca in teologia binitariana sau trinitariana. Sunt doua persoane separate, au doua identitati separate, au doua corpuri separate (a se vedea Apocalipsa capitolele IV si V) si in final au doua functii separate. Tatal este Dumnezeu si Fiul este Domn. Desigur pana la sfarsitul domniei de o mie de ani, descrisi in Apocalipsa. Apoi va preda si domnia in mana Tatalui ca Tatal sa fie totul in toti.
la inceput era cuvantul si cuvantul era cu dumnezeu si cuvantul era dumnezeu
en archē ēn o logos kai o logos ēn pros ton theon kai theos ēn o logos
Si acum redare cuvant cu cuvant
en ("la" in sens de "in") archē (inceput) ēn (era) o ( -ul) logos (cuvant) kai (si) o (-ul) logos (cuvant) ēn (era) pros (unii traduc "cu" altii traduc "la") ton (-ul) theon (dumnezeu - articulat ce se leaga de "ton") kai (si) theos (dumnezeu fara articol) ēn (era) o (-ul) logos (cuvant)
Vedem ca la romani este schimbata ordinea cuvintelor in fraza finala, in greaca fiind "si dumnezeu era cuvantul". Din textul roman nu reiese de ce, dar din textul grec se poate distinge ideea, deoarece acolo cuvantul dumnezeu apare odata cu o forma de articol si odata fara o forma de articol.
Asadar, avem de a face cu o constructie a lui theos (dumnezeu) in prima faza cu o forma de articol "pros ton theon" si in a doua faza fara o forma de articol. De ce? De ce autorul nu a respectat aceeasi idee si in faza a doua? Deoarece a avut un motiv. Ideea lui tocmai asta a fost ca cititorul sa nu se incurce. In romana acest aspect nu se vede din cauza traducerilor traditionale. Cineva, un traducator din Arad, profesorul Viorel Ratiu, a incercat o redare care sa bata mai bine cu textul grec, dar a primit critici pentru asta. Cica nu se poate. Iata ca la unii nu se poate si la altii se poate. Dar sa vedem cum reda el in traducerea dansului, pe care a numit-o Traducerea Fidela (citez din editia prima, 2007).
la inceput era cuvantul si cuvantul a fost la zeul si zeu era cuvantul
Unii spun ca nu este corect ce a facut dansul. Posibil, insa incercarea dansului vine sa explice oarecum nesincronizarea deplina cu textul grecesc, fapt care, trebuie sa recunoastem cinstit, ca exista.
Exista si o alta metoda de a vedea in interiorul constructiei propozitiei grecesti, metoda inlocuirii deductive, prin care putem vedea mai bine ce anume ar fi vrut sa transmita, ce a fost in capul (gandirea) autorul, cand a formulat aceasta fraza, fraza care, trebuie sa recunoastem cu totii, ca e foarte grea si multi s-au incurcat in ea, asa cum avertiza si ingerul in Daniel 12:10. Unul a fost Cerdo, la inceputul secolului II, un lider crestino-gnostic din Siria, care sustinea ca Fiul si Tatal sunt una si aceeasi persoana dumnezeiasca, idee preluata de Marcion si apoi de altii ca Noetus din Smirna, iar mai apoi de Praxeas si Sabellius. Dupa ei au aparut trinitarienii care au incercat sa impace si capra si varza, sustinand personalitaea diferita a Tatalui si a Fiului, insa sustinand ca si Cerdo si Marcion, ca sunt aceeasi fiinta (deofiinta).
Dar textul din Ioan 1:1 nu merge atat de departe in identificarea Fiului cu Tatal, precum au crezut alde Cerdo, Marcion si ceilalti. Printr-o metoda de inlocuire deductiva, putem demonstra ca nu este vorba de aceeasi fiinta, ci de doua fiinte distincte, dar care au aceeasi natura. Trebuie sa pastram cat mai exact forma constructiei propozitiei, avand grija sa gasim sinonime de fond sau de forma potrivite.
Va prezint o astfel de inlocuire (dar pot fi luate si altele) si va las ca sa trageti voi insiva o concluzie. Am inlocuit "cuvantul" cu "femeia (sa va ganditi la Eva)" si "dumnezeu" cu "om (sa va ganditi la Adam)", pastrand structura propozitiei.
la inceput era femeia (Eva) si femeia (Eva) a fost la om (Adam) si femeia era om (de natura umana)
Putem trage concluzia ca femeia (Eva) si omul (Adam) la care a fost sunt aceeasi fiinta unica? Nici vorba. Textul nu spune asa ceva. Concluzia mea este ca autorul (apostolul Ioan) a vrut sa arate ca natura Fiului este identica cu cea a Tatalui. Si numai atat. Dupa cum natura unui fiu al unui om, nu poate fi alta decat cea a tatalui fiului, tot asa este si natura Fiului si a Tatalui. Nu este vorba de aceeasi fiinta, nici de faptul ca ele s-ar intre-patrunde ca in teologia binitariana sau trinitariana. Sunt doua persoane separate, au doua identitati separate, au doua corpuri separate (a se vedea Apocalipsa capitolele IV si V) si in final au doua functii separate. Tatal este Dumnezeu si Fiul este Domn. Desigur pana la sfarsitul domniei de o mie de ani, descrisi in Apocalipsa. Apoi va preda si domnia in mana Tatalui ca Tatal sa fie totul in toti.
