Puncte de credinta spre analiza

Pace sfanta tuturor oamenilor iubitori de pace si adevar!

Credeul Paterteist

Paterteistii sunt monoteisti care cred ca doar Tatal este Dumnezeu. Conceptul a fost propus (sau reanviat) in sfera limbii engleze, insa cuvintele provin din greaca (pater + theos = tata + dumnezeu).

Acest material avand 10 puncte poate fi pus la dispozitia tuturor crestinilor, pentru a arata starea crestinismului actual si prin aratarea acestei stari sa se vada de ce este necesara o reformatiune finala in crestinism, cu sensul de trezire autentica si pocainta autentica din letargia spirituala si reasezarea adevarului deplin in adunarea lui Dumnezeu.

Puncte de credinta spre analiza

Punctul 1.

Pe ce se bazeaza credinta noastra crestina?

Consider Biblia - cuprinzând cele 66 cărţi ale ei - o carte sfântă, inspirată de Dumnezeu, care este de un mare folos pentru desăvârşirea credincioşilor: 2Timotei 3:15-17, 1Corinteni 4:6. Cred că orice învăţătură, profeţie sau conduită trebuie verificată cu Biblia, dar cu atenţie, deoarece ea poate fi greşit interpretată: 2Petru 3:15,16, Apocalipsa 22:18,19.

În ceea ce priveşte diferenţele dintre copiile manuscriselor cărţilor antice ale Bibliei, consider că acest aspect nu trebuie nicidecum neglijat, ci trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru călăuzire, în numele Fiului Său, Domnul nostru Isus Christos, ca să putem trata diferenţele în frică de Dumnezeu, cu înţelepciune şi cu dreptate, ştiind că nu părerile oamenilor contează, ci părerea lui Dumnezeu.

Iată un exemplu elocvent: 2Petru 1:1

În acest verset traducerile actuale redau acest verset astfel:

"Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:"

Vedem că în acest verset Domnul Isus este numit "Dumnezeu si Mantuitor", însă în câteva codexuri antice, precum şi în câteva citate ale unor autori antici, în acest verset El este numit "Domn şi Mantuitor":

"Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:"

Codexurile în cauză sunt manuscrisul Sahidic Coptic de la sfârşitul secolului II, manuscrisul grecesc Codex Sinaiticus din prima parte a secolului IV şi manuscrisul Aramaic (Siriac).

Studiul comparativ al textelor manuscriselor Biblice antice, trebuie sa ocupe un loc important in viata unei adunari crestine.

Punctul 2.

Cum se ajunge la mantuire?

Domnul si Mantuitorul nostru Isus a spus ca cine vrea sa fie mantuit trebuie sa se nasca din nou, in sens duhovnicesc, din apa si duh: Ioan 3:3,5,7. Aceasta nastere din nou inseamna ca omul trebuie sa se transforme mental ca sa poata corespunde cerintelor lui Dumnezeu, adica sa devina o fiinta schimbata, noua, care sa fie intru totul dupa voia lui Dumnezeu: Romani 12:1,2, Efeseni 4:17-24.

Nasterea din nou este un act ce cuprinde doua parti:

a. nasterea din apa

b. nasterea din duh

Nasterea din apa este ceremonia scufundarii sub apa si iesirea din apa - adica botezul - care semnifica in chip duhovnicesc, moartea omului vechi si consacrarea omului nou, prin sfintirea care o da jertfa lui Christos, printr-o cerere publica, catre Dumnezeu, pentru primirea unui cuget curat (cererea pentru primirea unei constiinte curate), dupa ce in prealabil a avut loc intr-un om, un proces interior de constiinta, urmat de pocainta: 1Corinteni 6:9-11, Fapte 2:37,38, Fapte 20:21, 1Petru 3:21. Copiii nu pot face asta, asadar acel tip de botez al bebelasilor, nu este valid. 

Nasterea din duh, este rodul acceptarii vestii bune (evangheliei) ca omul poate fi salvat din pacat si moarte eterna, prin harul si iubirea lui Dumnezeu si a Fiul lui Dumnezeu, aratata fata de oameni. Daca acceptam pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn, Mantuitor (Salvator) si Mare Preot randuit de Dumnezeu pentru a fi jertfa de ispasire si faptul ca suntem pacatosi din fire ce avem nevoie de aceasta jertfa de ispasire si deasemenea ca avem mare nevoie de pocainta si de o transformare a vietii noastre dupa Cuvantul lui Dumnezeu, atunci putem fi mantuiti: Ioan 3:16, Romani 3:9-26, Luca 13:1-5, Matei 18:3. Cei care cred asta si se conformeaza acestui mesaj, pocaindu-se si primindu-l pe Domnul Isus ca Domn, Mantuitor si Mare Preot randuit de Dumnezeu Tatal sunt nascuti din nou, nascuti din cuvantul lui Dumnezeu, caci cuvintele lui Dumnezeu, transmise prin Fiul sau sunt duh, care dau nastere la o noua viata: Ioan 6:63, 1Petru 1:22,23.

Daca omul cu firea pactoasa s-ar putea mantui prin fapte bune, sau daca ar putea sa dea ceva in schimb pentru mantuirea sa, jertfa Fiului lui Dumnezeu ar fi fost inutila: Galateni 2:21, Romani 11:6, Psalmul 49:7-9, Matei 16:26. Mantuirea este nespus de pretioasa, caci conduce la viata vesnica, de aceea, mantuirea si viata vesnica sunt un mare har de la Dumnezeu, pe care omul pacatos nu le-ar merita. Acestea se dau gratuit, in dar, prin credinta in Fiul lui Dumnezeu: Efeseni 2:8,9, Romani 3:23,24, Tit 3:5-7. Faptele bune pe care le facem, le facem prin credinta si din dragoste pentru Dumnezeu, din dragoste pentru Fiul Sau si din dragoste pentru semeni. Oricat de mari si multe ar fi ele nu pot echivala cu mantuirea, nici cu viata vesnica, ele raman inferioare: Luca 17:7-10, Romani 4:2, Matei 20:1-16.

Punctul 3.

a.) Ce este pacatul?

b.) Ce este legea, cui se da si de ce s-a dat ea (scopul ei)?

c.) De ce s-au dat poporului lui Dumnezeu din antichitate, legi atat de aspre?

d.) De ce s-a schimbat legea si cum a fost posibil asa ceva?

e.) Cate tipuri de pacate sunt?

f.) Cum trebuie privit lupta cu pacatul?

a.) Biblia descrie pacatul ca fiind "faradelege" (fara de lege): 1Ioan 3:4.

b.) Legile lui Dumnezeu sunt porunci, care ii invata pe oameni ce este pacatul: 1Timotei 1:9, Romani 3:20. Aceste legi s-au dat pentru folosul si fericirea oamenilor, pentru pacea, buna oranduiala si prosperitatea societatii in care traiesc si in mod special pentru ai pregati pe oameni pentru imparatia fara de pacat a lui Dumnezau care va veni pe pamant: Isaia 48:17-19, 1Corinteni 6:9,10.

c.) Poporului lui Dumnezeu din antichitate, i s-au dat anumite legi aspre, ca legea talionului, legile cu privire la pastrarea curatiei spirituale, etc.; inseamna acest lucru ca Dumnezeu este rau: Exodul 21:22-25, Exodul 21:17, Exodul 22:18-20? Nu, ci aceste legi au fost legi preventive, ele aveau menirea de a arata gravitatea unor pacate in ochii lui Dumnezeu: Romani 7:13. Daca oamenii ar fi ascultat de legile lui Dumnezeu, nimeni nu ar fi trebuit sa sufere aceste consecinte dramatice: Deuteronom 30:19.

d.) Biblia ne invata ca odata cu schimbarea preotiei Aaronice a avut loc si o schimbare a legii: Evrei 7:12, Luca 16:16. Pana la inceperea misiunii Domnului nostru Isus Christos, legea a avut un rol de indrumator, dar acest rol l-a cedat Fiului lui Dumnezeu, care a fost "Profetul" prezis de Moise: Galateni 3:18-29, Deuteronom 18:15-19. Schimbarea legii nu se putea face fara a intra sub incidenta penala a legii, act pe care si l-a asumat Fiul lui Dumnezeu, luand blestemul legii asupra Lui: Galateni 3:13, 2Corinteni 5:21. Aceasta schimbare s-a facut pe temeiul promisiunii lui Dumnezeu fata de Avraam, pentru a inlesni impacarea si intrarea tuturor natiunilor intr-o relatie apropiata cu Dumnezeu, Creatorul lor: Geneza 22:18, Galateni 3:14, Efeseni 2:10-22, Coloseni 2:8-14, 2Corinteni 3:2-13. Noua lege, denumita "legea lui Christos", "legea imparateasca" si "legea slobozeniei" dezleaga anumite porunci vechi, tine pe mai departe anumite porunci vechi si in acelasi timp aduce anumite porunci noi: 1Corinteni 9:21, Galateni 6:2, Iacov 2:8,12, Ioan 5:16-18, Marcu 7:18-23, Matei 19:16-19, Matei 5:31-48, Matei 13:52.

e.) Avand in vedere ca trebuie sa vestim Evanghelia (vestea buna) tuturor oamenilor, totusi sa tinem cont ca nu orice pacat se iarta si stiind acest adevar suntem indemnati sa nu ne irosim timpul in zadar, ci sa ne straduim sa convingem oameni care nu s-au intinat cu pacate de neiertat, caci sunt doua categorii de pacate, pacate ce se pot ierta si pacate ce nu se pot ierta: Matei 7:6, Matei 12:31,32, 1Ioan 5:16.

f.) In lupta cu pacatul trebuie sa fim categorici si sa respingem orice forma de pacat stiind ca oamenii lui Dumnezeu au putere de sus pentru a rezista pacatelor: 1Ioan 3:6,9, 1Ioan 5:18. Daca totusi pacatuim, aceste pacate sunt din cauza imperfectiunii firii noastre, ele nu sunt voite, ele vin accidental, sunt un accident in viata noastra si nu fac parte din modul nostru de viata, insa trebuie ca dupa aceea sa ne caim sincer si adanc, sa ne silim sa evitam pe viitor pacatul comis, cerand harul lui Dumnezeu prin sfatul si sprijinul fratilor: Iacov 5:16, Romani 8:31-39.

Punctul 4.

a.) Care este plata definitivă pentru păcatul practicat voit?
b.) Ce este cu "saracul Lazar si cu bogatul nemilostiv"? 
c.) Exista "soarta prestabilita" (predestinare) pentru fiecare om?

a.) Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că plata păcatului voit este moartea eternă şi nu chinul veşnic al păcătoşilor: Romani 6:23. "Iazul de foc", este un aspect profetic avertizator despre pedeapsa veşnică ce îi aşteaptă pe cei pierduţi: Apocalipsa 20:14. Această pedeapsă este moartea eternă, extincţia eternă, după cum se arată atât de clar: "Iazul de foc este moartea a doua" (si nu invers: "moartea a doua este iazul de foc") Apocalipsa 20:14, "văpaia unui foc care va mistui (şi nu chinui etern) pe potrivnici" Evrei 10:27. Dumnezeu iubeşte orice om şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pocăinţa însemnând întoarcerea la Dumnezeu cu căinţă: Luca 15:11-21; Fapte 17:30; Romani 2:1-16. Nu există posibilitatea salvării după ce un om moare nepocăit, de aceea din iubire adevărată faţă de semenii noştrii, trebuie să ne dăm toată silinţa de a conştientiza pe cei ce sunt pierduţi: Evrei 9:27;Matei 24:14; Apocalipsa 20:11-15.  
b.) Ce spune întreaga Biblie despre Avraam, unde s-a dus după moartea lui şi în ce stare este el acolo? "Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!" Ecclesiastul 9:10
Ce spune autorul predicii Bogatul şi Lazăr despre unde s-a dus Avraam şi în ce stare este el acolo? Desi admite ca Avraam este in locuinta mortilor, sustine exact contrariu marturiei Scripturii citate! El sustine ca acolo unde s-au dus Avraam, saracul Lazar si bogatul nemilostiv, exista lucrare, chibzuinta, stiinta si intelepciune. "săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam" Cu toţii cunoaştem aceasta istorisire cu săracul Lazar şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31. Acest text contrazice flagrant toată Biblia de la Geneza şi până la Apocalipsa. Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este faţiş contrară cu acest text şi îl declară un text străin. Este clar că avem de a face cu o antiteză: Biblie versus autor "Bogatul nemilostiv şi saracul Lazăr". Autorul acestei istorisiri nu a fost Domnul si Mantuitorul nostru Isus Christos, care a spus ca la trâmbiţa învierii morţii vor auzi glasul lui din morminte şi nu din sânul lui Avraam: Ioan 5:28,29, Daniel 12:2. Asadar, aces text din Luca 16:19-31 este un text fals, o apocrifa, atasata ulterior la Evanghelia dupa Luca.

Avem de a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul ca fiind un text stăin de Biblie.

Nu cred că daca în Bibliile moderne ar scrie ca Satan este Isus, ar trebui să credem asta doar pentru simplul motiv că este în Biblia moderna. Nu trebuie sa punem semnul egalităţii între Biblia moderna şi textele Bibliei originale, care nu mai sunt.

Din contextul larg al Bibliei observăm, că învăţătura despre nemurirea sufletelor şi a chinului veşnic al păcătoşilor nu este de origine divină. Nu putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de dragul unor oameni care au introdus texte straine pentru aşi susţine părerile.

c.) Oare este biblica argumentatia ca persoanele care nu se vor pocai, au fost predestinate la pierzare inca inainte ca ele sa se fi nascut?

Ce aţi zice despre un tată, care încă înainte de a i se naşte copiii, a hotărât ca pe unii dintre ei îi va ucide, indiferent de ce ar putea să fie ei, buni sau răi? L-aţi considera dement, nu-i aşa? Şi totuşi, există oameni care cred că Dumnezeu, a hotărât în acest fel soarta a miliarde de oameni(!). Oare chiar doreşte Dumnezeu pieirea unora, încă înainte ca ei să se nască şi să poată lua o decizie în ce priveşte calea şi conduita pe care o vor urma? Versetul următor, denunţă ca nebiblică această filozofie religioasă: "... Dumnezeu, salvatorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi şi să vină la cunoştinţă de adevăr" 1Timotei 2:3,4. După cum vedem, Dumnezeu doreşte salvarea tuturor oamenilor, dar cei care resping prin faptele lor rele acestă dorinţă divină, nu pot fi salvaţi, deoarece Dumnezeu nu salvează pe nimeni cu de-a sila (forţat). Creatorul a ales (predestinat, prestabilit) ca cei ce vor trăi ca oameni drepţi să primească viaţă veşnică şi ca cei care vor trăi în nedreptate să nu primească viaţă veşnică, ci să primească moarte veşnică, dar nu chin veşnic: Ioan 3:36. Tocmai de aceea, când apostolul Pavel scrie despre predestinarea noastră, trebuie să avem în vedere care este dorinţa lui Dumnezeu aratată către toţi oamenii şi prin ce anume şi cum se intră în această predestinare a salvării, care este o predestinare ca grup al credincioşilor şi nu a indivizilor: Romani 9:30-33. Dumnezeu nu a făcut un om mai păcătos decât altul, El nu a hotărât în mod arbitrar nimănui destinul, fie spre pierzare, fie spre salvare, şi asta încă înainte de a se naşte individul: prin pocăinţă orice om poate primi har (exceptand pe cei care au pacatuit împotriva Duhului Sfânt)! Luca 13:1-5, Matei 12:31,32. Dumnezeu nu ar porunci "tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca", daca el ar fi randuit deja de mult timp pe unii "la chinuri intr-un foc vesnic" Fapte 17:30, caci atunci ar fi cel mare fatarnic.

Punctul 5.

Oare este omul nemuritor? Are omul un suflet nemuritor?

Nu trebuie să credem minciuna lui Satan, că oamenii nu mor: Geneza 3:4; Ioan 3:13; Ioan 11:11-14. Omul este un produs divin, o creaţie a lui Dumnezeu, fiind rezultatul unirii trupului din carne cu suflarea sau altfel zis cu duhul (spiritul) suflat de Creator: Geneza 2:7. Atât timp cât carnea şi duhul coexistă, omul este o fiinţă, un vietuitor care are viata; în termeni Biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este un vietuitor care are viata, nu mai este un suflet, nu mai este un răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte conştient, moartea fiind opusul vieţii si a constiintei de sine: Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:4-10, Psalmul 6:5. Mortii nu pot lauda pe Dumnezeu: Isaia 38:18-19. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29. Nu există "viaţă" conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce traduc si explica anumite versete din Noul Testament în termeni nemuritoristi, caci nu exista asa ceva. Manuscrisele vechi confirma ca anumite versete au fost traduse gresit sau poate chiar tendentios, cum spun anumiti Biblisti. Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere: 1Corinteni 15:12-18. Conform Bibliei sufletul care pacatuieste acela moare - Ezechiel 18:20, si deoarece toti am pacatuit intr-un fel sau altul, toti murim, pana ce va veni Domnul Isus si va distruge moartea. Deci nu exista suflet nemuritor.

Iată una din aşazisele texte care ar combate ideea morţii şi învierii sufletului:

            Luca 23:43: "Şi Isus i-a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.""

În mod interesant există un manuscris timpuriu, care redă altfel:

            "Truly I say today to you, you will be with me in paradise." adică: "Adevărat îţi spun ţie astăzi, tu vei fi cu mine în paradis."

Acest manuscris se numeste "Curetonian Gospels" (Evangheliar Curetonian - numit aşa după acela care l-a descoperit) având sigla "syrcur" şi se consideră că este o traducere a unui text grec timpuriu, de înainte de secolul II, deoarece a fost scris în cel mai vechi şi clasic stil al alfabetului siriac (fara vocale), numit Estrangela. Acest stil de scris a ieşit din uz in secolul II, aşadar dacă textul în discuţie este o copie, el poate chiar din secolul I.

http://en.wikipedia.org/wiki/Curetonian_Gospels.

Această redare neobişnuită a textului, este în concordanţă cu Ioan 20:17, pe când celelalte nu:

            "Nu mă atinge", i-a zis Isus, "căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu"

Din acest text, se vede clar că în cele trei zile, nici el, nici tâlharul nu au fost în paradisul ceresc, căci alt paradis nu este deocamdată.

În legătură cu textul din Luca 23:43 avem de a face cu o redare schimbată între timp, care nu se potriveşte cu contextul Noului Testament. Traducerea care se potriveşte cu contextul NT este cea din Evangheliarul Curetonian. Prin urmare, textul autentic, cel nemăsluit, din Luca 23:43 nu sprijină ideea că numai trupul va învia.

Cine a introdus fraza “si nu pot ucide sufletul” din Matei 10:28 si de ce?

Iustin Martirul a fost un scriitor si apologet crestin, recunoscut si apreciat pe scara larga in crestinism, pana in zilele noastre, care a murit in jurul anului 160. “Apologet” este un cuvant grec care inseamna “aparator al credintei”. In mod surprinzator, atunci cand el citeaza Matei 10:28, in acest verset nu apare expresia “si nu pot ucide sufletul”.

Avem doar doua posibilitati de interpretare:

1.    Fie Iustin Martirul a modificat versetul si a eliminat fraza “si nu pot ucide sufletul”

2.    Fie acest verset a fost modificat dupa ce a murit el, introducandu-se fraza “si nu pot ucide sufletul”

In “Apologia intaia a lui Iustin Martirul” el reda acest verset in felul urmator:

"Nu va temeti de cei care va ucid si dupa aceea nu mai pot face nimic, ci de El sa va temeti care dupa moarte are putere sa arunce atat sufletul cat si trupul in gheena” Matei 10:28

"Fear not them that kill you, and after that can do no more; but fear Him who after death is able to cast both soul and body into gehenna."[43] - in First Apology of Justin, Matthew 10:28, NIV, NAB

Cum am putea discerne daca nu cumva Iustin Martirul a modificat acest verset, scotand fraza “si nu pot ucide sufletul”?

Ei bine, aceasta rostire a Domnului si Mantuitorului nostru Isus a fost citat si de doctorul si evanghelistul Luca si in mod surprinzator nici la el nu apare fraza “si nu pot ucide sufletul”:

 “Va spun voua, prietenii mei: Sa nu va temeti de cei care ucid trupul si dupa aceea nu mai pot face nimic. Am sa va arat de cine sa va temeti: temeti-va de acela care, dupa ce a ucis, are putere sa arunce in gheena. Da, va spun, de el sa va temeti.” Luca 12: 4,5

Deci nu Iustin Martirul a scos afara expresia “si nu pot ucide sufletul”, ci mai degraba altcineva a inserat aceasta expresie in Evanghelia dupa Matei. Oare de ce? Motivul a fost necunoasterea (sau neacceptarea) a ceea ce spune Cuvantul lui Dumnezeu despre suflet in Vechiului Testament, ca sufletul este muritor si poate fi ucis de oameni. Daca cineva nu cunoaste ce spune Vechiul Testament despre suflet, daca poate muri sau nu, daca poate fi ucis sau nu, este ignorant in ce priveste acest adevar, si este scuzabil. Dar daca il stie si nu-l accepta, indiferent ce justificare ar aduce, este un om caruia nu numai ca nu-i pasa de adevar, asa cum ii pasa lui Dumnezeu, ci este si un om care se lupta impotriva adevarului lui Dumnezeu si acest soi de lupta se numeste “lupta imporiva adevarului lui Dumnezeu”. Cine lupta intr-o asemenea lupta, lupta chiar impotriva lui Dumnezeu si pierderea lui va fi mare. Cat de mare? Se va vedea in “ziua aceea”. Un neadevar, rostit ca “adevar teologic” are implicatii teologice profunde. Sa ne miram ca Domnul si Mantuitorul nostru Isus inca nu a venit?

Unde se duce omul după moarte?

Iată ce declară Biblia antică:

Geneza 3:19. "În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." 

Daniel 12:2. "Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică." (traducerea "mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului" este greşită şi alimentează idei false)
Vă rog frumos să vă notaţi, că acolo nu Daniel vorbeşte, ci chiar un înger al lui Dumnezeu. Şi el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu.
Şi acum să vedem, că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă şi el acest adevăr sfânt şi divin:
Ioan 3:13. "Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer."
Ioan 5:28. "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." 

Dar cineva a falsificat adevărul şi combate tot ce se spune în aceste versete ale Bibliei antice, spunând:
"A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam." Luca 16:22

Interesant… Toţi merg în tărână, dar acesta merge în sânul lui Avraam. Şi mă întreb: Dar aceia care au murit înainte de Avraam, unde o fi mers? Se vede clar că textul este un fals, deoarece nu concordă cu armonia interioară a Bibliei.

Trebuie să înţelegem că omul este un produs compus din două entităţi: "ţărâna pământului" şi "duhul lui Dumnezeu". Aceste două elemente compun un produs nou, produs pe care Biblia numeşte "sufletul omului". La moarte, aceste doua elemente se desfac din uniunea formată şi sufletul omului încetează să mai existe conştient, moare odată cu trupul... Omul nu mai există, ca fiinţă vie.

Dar ce se întâmplă cu duhul omului?

Biblia spune - şi nu eu - că după ce iese din om, duhul (spiritul) omului (şi nu sufletul omului) se duce la Dumnezeu, care l-a dat: "Şi ţărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul ("ruach" în ebraică) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat". Biblia spune şi mai exact unde anume la Dumnezeu: "Tată, în mâinile tale îmi încredinţez duhul ("pneuma" în greacă)"
Aţi observat unde: "în mâinile lui Dumnezeu". Vedeţi, se întoarce în mâinile lui Dumnezeu, nu în iad, nu în rai şi nu în alte părţi. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos ştie cel mai bine amănuntele. Din nefericire, mulţi interpretează foarte greşit versetele, deoarece se iau după interpretările bisericilor îndepărtate de adevărul lui Dumnezeu, fiind înşelaţi de falsurile adăugate la Biblie şi de traducerile distorsionate a unor versete, care susţin ca şi ei lucruri distorsionate, preluate din păgânism... Din nefericire, la ora actuala Ortodoxia şi Catolicismul, precum toate mişcările derivate din ele, arată mai degrabă ca un păgânism filozofic grec, reformat insuficient şi nu ca modelul lăsat nouă de Noul Testament. Miscarea gnostica din secolele I-III a reusit sa infiltreze în crestinism principalele elemente ale culturii religioase din păgânism. Puzderia de zei păgâni au fost rebotezaţi cu numele sfintilor din Biblie şi au devenit aşazisii patroni ai diferitelor meserii şi stări, ca şi în păgânism. Zilele de sărbătoare ale principalelor zeităţi păgâne, acum purtând nume creştine, au devenit principalele zile de  sărbătoare ale “păgâno-creştinilor”. Acestor elemente păgâne, care au supravieţuit travestiti în straie şi denumiri crestine li s-a adus închinare şi au devenit “mediatori” între Dumnezeu şi oameni. Toate acestea au devenit posibile datorita credintei în nemurirea sufletului.

Iată o mărturie, care ar trebui să fie o mărturie şocantă pentru cei ce cred în nemurirea sufletului. În ultima rugăciune a episcopului martir Policarp al Smirmei (secolul II), el îsi exprimă credinţa că sufletul lui va fi înviat (aspect ce confirmă adevărul că sufletul moare). El a fost ucenicul apostolului Ioan.

"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor tăi, în paharul Christosului tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din duhul sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea te laud, te preamăresc şi te slăvesc prin veşnicul tău mare preot ceresc, Fiul tău drag, Isus Christos. Prin el şi împreuna cu el, a ta este slava luminoasă în duhul sfânt, acum şi în eternitatea care va veni. Amin.” 

Nemurirea este condiţionată de ascultare şi se primeşte numai la invierea celor morţi (Ioan 5:28,29).

Punctul 6.

Ce spune Biblia despre Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu si duhul sfant?

a.) Există un singur Dumnezeu: suprem, suveran, etern, nemuritor şi neschimbător. El este o singură fiinţă, o singură persoană distinctă de toţi: Creatorul cerului şi pământului, Tatăl Atotputernic, care poartă numele de Iehova (YHWH): Exod 3:13-16, Ioan 17:1-3. Prin urmare nu Dumnezeu a murit la Golgota, ci singurul (monogenes) Său Fiu Isus Christos: Ioan 3:16; 1Timotei 6:16; Ioan 20:17; Luca 23:46.

Unii susţin ideea conceptului de "trinitate", o "uni-treime" dumnezeiască alcatuită din trei persoane. Insă această doctrină a fost dovedită ca fiind preluată din păgânism şi îmbrăcată în cuvinte Biblice. Eu nu susţin această doctrină a "treimii", deoarece încalcă flagrant conceptul de monoteism, care îl declara pe Iehova, Tatăl ceresc, ca fiind singurul Dumnezeu adevărat: Exodul 20:1-3, Ioan 17:1-3, 1Corinteni 8:5,6.

Referinte:

"Cine s-a suit în ceruri şi cine s-a coborât din ele?

Cine a adunat vântul în pumnii lui?

Cine a strâns apele în haina lui?

Cine a hotărât toate marginile pământului?

Cum se numeşte el şi care este numele fiului său?

Ştii tu lucrul acesta?"

Proverbe 30:4

            La ora actuală în creştinismul denominaţional există mai multe concepţii despre Dumnezeu, printre care cele mai cunoscute sunt:

1. Trinitarismul - credinţa într-o Treime de persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt care formează un singur Dumnezeu

2. Modalismul - credinţa că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt manifestarea aceleiaşi persoane, nefiind vorba de mai multe persoane, ci doar de una, care s-a relevat în trei moduri

3. Binitarismul - credinţa în doi D-zei: D-zeu Tatal şi D-zeu Fiul

4. Triteismul - credinţa în trei Dumnezei: D-zeu Tatăl, D-zeu Fiul şi D-zeu Duhul Sfânt

5. Paterteismul - credinţa într-un singur Dumnezeu: Tatăl

Ca şi cum nu ar fi suficiente, aceste cinci concepţii contradictorii despre gloriosul Dumnezeu, au şi subramurile lor, care complica şi mai mult lucrurile. Oricât de complicate ar fi lucrurile, nu putem sta de o parte, deoarece viaţa veşnică depinde dacă îl cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Fiul Lui (Ioan 17:3) şi asta nu o putem face numai prin adevărul sfinţitor şi eliberator care vine prin divinul, scumpul şi onoratul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 8:31,32,34-36).

            Mulţi credincioşi - şi în mod deosebit liderii lor spirituali - susţin că persoana lui Dumnezeu este de fapt o "Treime" (Trinitate) misterioasă. Există o zicală despre această dogmă care spune că dacă încerci să o înţelegi eşti nebun, însă dacă nu o crezi, ajungi în iad. Deşi dogma "Treimii", nu apare explicit în Biblie, a nu crede în ea sau în anumite aspecte ale acestei dogme, prin prisma multora te face automat un eretic vrednic de flăcările veşnice ale "iadului" clerical. De la această "etichetă" derivă o falsă siguranţă însoţită de o anumită suspiciune şi teamă faţă de subiect. Totuşi, cercetătorul umil şi sincer, care nu este legat de anumite prejudecăţi, fobii sau isme religioase, ci este însetat după cunoaşterea şi siguranţa pe care o dă adevărul Biblic, nu poate să nu constate: este ciudat, deşi se admite că sunt trei persoane distincte, totuşi numeric vorbind există ... un singur Dumnezeu. E ca şi cum am spune că deşi avem trei mere distincte în coşul de pe masă, unul galben, unul roşu şi unul verde, totuşi, nu este acolo numai un singur măr. Ciudată matematică, ciudată filozofie!

            Din cercetarea resurselor antice, se ştie că numerele aveau o mare influenţă şi putere religioasă în viaţa de zi cu zi a lumii antice. Numărul 3 a fost dintotdeauna îndeosebi de mistic, mai ales la pătrat (nouă). Şi nu este de mirare căci în antichitate anumiţi savanţi ai lumii antice, ca Pitagora din Samos, care în acelaşi timp au fost şi mari filozofi şi oameni religioşi se ocupau cu numeromistica, un fel de zodiac al cifrelor, atribuind numerelor diferite proprietaţi cu influenţă asupra oamenilor, interesant fiind concepţia despre numărul 3, care într-un anumit cadru, era considerat cel mai frumos număr - a se vedea Enciclopedia Wikipedia, secţiunea Triad, de aceea numărul 3 era asociat şi folosit în relaţia cu zeii principali ai lumii antice.

Conform cu:

The Oxford Companion to the Bible, la pagina 561: "Trei este privit în general ca un număr divin. Multe religii au triade de zei. In credinţa bibilică nu este loc pentru o triadă, iar numărul este rareori legat de Dumnezeu…Nici doctrina Trinităţii nu este exprimată aici în prea multe cuvinte."

Harper’s Bible Dictionary, la pagina 497, admite că: "Trei…era deja sacru pentru religiile babiloniene timpurii care adorau o triadă (Anu, Bel, Ea) …aşa cum egiptenii îi adorau pe Isis, Osiris şi Horus."

Aristotel, Despre Ceruri, Cartea I, scrie că: "Căci, după cum spun pitagorenii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este trinitatea [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor."

            Dupa cum vedem, Aristotel, marele filosof grec, mărturiseşte cu o sinceritate copleşitoare că pe timpul său numărul trei era deja un număr consacrat, un număr de o mare importanţă din punct de vedere religios. Ne întrebăm, oare cine l-a consacrat (Apocalipsa 12:9)? Prin urmare, ideea conceptului de "uni-treime" dumnezeiască a fost preluată de la filozoful (şi matematician în acelas timp) păgân Pitagora din Samos, care l-a importat şi el în lumea greacă în timpul calătoriilor sale făcute în Egipt, Babilonia şi India. Mai apoi, această dogmă s-a consolidat în aşazisele "cercuri savante" a lumii antice grecesti via "pitagorieni", Platon, Aristotel, Philon ca mai apoi să fie "îmbrăcată" în denumiri din Biblie, de către anumiţi creştini proeminenţi de orientare neoplatonică din Egipt şi Cappadochia şi impusă creştinilor ca învăţătură Biblică, fiind însoţită de persecutarea cruntă a celor care o respingeau.

            Aşadar, la originea acestei dogme ciudate, stă nu revelaţia Bibliei ci mai degrabă preluarea unui tipar de gândire, de filozofie religioasă antică, de factură păgână, "îmbrăcată" în denumiri biblice şi împachetată frumos în staniolul numit "taină", după cum, se vede şi din scrierea celui care a fost supranumit de unii "Doctorul Bisericii" - patriarhului Chiril al Alexandriei, care a trăit in secolul IV. d.Ch.:

"Căci Porphyrios spune expunând învăţătura lui Platon: Fiinţa lui Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu cel preaînălţat şi preabun; după El  şi a doua este Ziditorul; iar a treia este sufletul lumii"

"Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun trei ipostaze de la început şi ei afirmă    că se cuvine să aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori aplică şi denumirea de Treime astfel fiind de acord cu învăţăturile creştinilor ..."

"Noi însă vom afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea  a Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune între dânsele fiind unite unele cu altele ..."

"(citându-l pe filozoful păgân Numerius) Dumnezeu cel ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. Iar Dumnezeul cel de-al doilea şi cel de-al teilea este unul singur ..."

(Chiril al Alexandriei: Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 64, 422, 424, 426)

            Dacă Biblia tace în privinţa formulării acestei dogme a Treimii, şi după cum se vede din citatele de mai sus, această "revelaţie" misterioasă nu aparţine nici "Bisericii primare", ci învăţaţilor păgânilor, ma întreb de ce a trebuit preluată de la ei şi impusă ca standard al credinţei despre Dumnezeu? Oricum, indiferent care a fost motivul, rezultatul acestei "copieri" este nesatisfăcătoare, deorece diferenţa între ce descoperă Biblia despre persoana lui Dumnezeu şi ce susţine dogma Treimii despre "persoanele" lui Dumnezeu este semnificativa. Sunt mari diferente. În primul rând Biblia nu descrie decât un singur Dumnezeu, într-o singură persoană, aşa cum a învăţat şi Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3): "După ce Isus a spus aceste lucruri, şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat: "Tată, a sosit ceasul! Preamăreşte pe fiul tău, ca şi fiul tău să te preamărească pe tine, după cum i-ai dat putere peste orice carne (aşa apare în textul grecesc), ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i i-ai dat tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care l-ai trimis tu."

            Acest mare adevăr al unicităţii persoanei Tatălui ca "singurul Dumnezeu", este atât de evident. Însă "misterul" ce răzbate din dogma Treimii şi din predicile, scrierile şi cântecele celor ce susţin această dogmă spune, că Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, iar mai apoi a murit torturat la Golgota, deşi din Biblie reiese clar că nu Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, nici nu a murit torturat la Golgota, cum le place multora să creadă, ci singurul ("monogenes" în greacă) Său Fiu Isus Christos: Ioan 3:16; 1Timotei 6:16; Ioan 20:17; Luca 23:46.

b.) Despre Domnul si Mantuitorul nostru Isus Christos cred ca nu a existat dintotdeauna, căci astfel ar fi "fratele siamez" al lui Dumnezeu şi nu Fiul Său, dar evident, fiind Fiul lui Dumnezeu, a avut parte de firea lui Dumnezeu, după cum această fire ni se promite şi nouă, celor credincioşi: 2Petru 1:4. El a fost "inceputul creatiei lui Dumnezeu", "mesterul" si "cuvantul" prin care Dumnezeu a creat totul: Apocalipsa 3:14, Proverbe 8:22-31, Ioan 1:1-3, Ioan 8:57,58; Filipeni 2:5-8. La început, El a fost creat, adică adus în existenţă de Dumnezeu şi nu născut ca prin femeie, căci in cer nu sunt sexe, Dumnezeu nu este femeie, nu are o femeie şi nici nu poate naşte ca femeile. Abia când a venit din cer şi s-a născut ca om, s-a născut literalmente prin fecioara Maria, pana atunci a existat ca "duh". In cer, Domnul Isus Christos a trait sub un alt nume, fiind numit "Marele Arhi-Comandant Mihail": Daniel 12:1. El a fost primul in rang ("achad" si nu "echad") dintre Arhi-Comandantii lui Dumnezeu: "Mihail, primul (achad) dintre capeteniile (arhi-comandantii) cele mai de seama mi-a venit in ajutor" Daniel 10:13.
Fraza "Domnul meu si Dumnezeul meu" din Ioan 20:28, este incompleta in sine, de aceea trebuie luat in considerare contextul per ansamblu. Ca sa nu gresim in interpretare, cum trebuie inteleasa acea exclamatie a lui Toma, ca predicativ: "Domnul meu și Dumnezeul meu a inviat cu adevărat din morți!", ca nominativ "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai inviat din morti!" sau ca vocativ "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adica Dumnezeu Tatal) l-ai inviat din morti!")? Eu optez pe varianta vocativa, datorita contextului.

            Şi totuşi, nu spune Biblia la Ioan 1:1 că Fiul lui Dumnezeu este "Iehova, Creatorul, Dumnezeul Bibliei" şi că El este dintotdeauna, cum susţin cei ce cred în dogma Treimii? Nu, în primul rând să observăm că textul nu spune că Fiul a fost dintotdeauna cu Dumnezeu, ci că El era "la început" cu Dumnezeu, de unde a venit pe pământ. În plus, dacă Domnul Isus Christos a existat dintotdeauna, cum se susţine prin dogma Treimii, înseamnă că El este un fel de "Frate Siamez" cu Dumnezeu şi nu Fiul Său. În ce priveşte adevăratul sens, cel contextual al expresiei "şi Cuvântul era (ca) Dumnezeu", să chemăm în ajutor matematica, acea ştiinţa înţeleaptă, adevărată şi exactă, de care se foloseşte omenirea zi de zi şi printr-o înlocuire simplă a terminologiilor din Ioan 1:1 să vedem ce mesaj matematic reiese din context şi deoarece în antichitate se scria cu litere uniforme, vom scrie şi noi la fel:

"la început era femeia (Eva) şi femeia era cu omul (Adam) şi femeia era (ca un) om"

Din înlocuirea făcută se vede desluşit ce mesaj a vrut să transmită apostolul Ioan. De fapt el nu a vrut să arate un mister de neînţeles, că Fiul lui Dumnezeu ar fi chiar Dumnezeu însuşi, ci mai degrabă că Fiul lui Dumnezeu are natura Tatălui, aşa cum şi prima femeie a avut natura, firea carnală a primului bărbat, ambii având natura umană. Şi după cum Eva nu poate fi Adam, deşi avea natura lui Adam, tot la fel, Fiul lui Dumnezeu nu este Dumnezeu însuşi, deşi ca natură, ca fire, are firea lui Dumnezeu. Fiind Fiul lui Dumnezeu, a avut parte de firea lui Dumnezeu, după cum şi noi am moştenit natura, firea primului nostru tată pământesc, Adam. Şi totuşi nu suntem Adam. De ce ar fi în cazul Fiului lui Dumnezeu altfel? Dacă ar fi, ar fi împotriva oricarei raţiuni sănătoase.

            Şi culmea culmilor harului divin! Această fire cerească, această natură divină a Tatălui şi a Fiului Său li se promite şi creştinilor, celor credincioşi: 2Petru 1:4, 1Ioan 3:2.
 Oare asta va face ca să fim Dumnezei? Nu! Atunci de ce ar fi în cazul Fiului lui Dumnezeu altfel? Prin urmare, dacă Domnul Isus Christos nu a fost un fel de "Frate Siamez" cu Tatăl, ci chiar a existat în cer ca Fiu, adică ca persoană distinctă de Tatăl şi înainte de a veni şi a se naşte ca om pe pământ, atunci într-adevăr, El este ceea ce a şi mărturisit în cartea Apocalipsa şi anume "începutul creaţiei lui Dumnezeu": Apocalipsa 3:14; Ioan 8:57,58; Filipeni 2:5-8. Pentru cei ce susţin dogma Treimii, şi concepţiile similare care susţin Dumnezeirea Fiului este greu de acceptat că Fiul lui Dumnezeu are început, deşi chiar El o spune, însă mai greu este să creadă că El a fost creat, deşi la fel, chiar El declară că este "începutul creaţiei". La începutul începuturilor, El a fost creat, adică adus în existenţă de Dumnezeu şi nu procreeat ca prin bărbat şi nici născut ca prin femeie, căci în lumea lui Dumnezeu nu sunt sexe (Matei 22:30), Dumnezeu nu este nici femeie, nici bărbat şi nici nu poate procreea ca bărbaţii şi nici naşte ca femeile. Aşadar, Fiul lui Dumnezeu abia când a venit din cer şi s-a născut ca om, s-a născut literalmente prin fecioara Maria, în cer a venit în existenţă într-un alt fel, ca creatura a lui Dumnezeu. Daca in cer nu sunt sexe, singura modalitate ca cineva sa vina in existenta, este creatia.

            Din nefericire, de cealalta parte, mulţi dintre cei care au respins dogma Treimii şi concepţiile apropiate enumerate la începutul articolului, au căzut în alte greşeli de interpretare (exegeză), printre care respingerea preexistenţei Fiului lui Dumnezeu (ebioniţii, musulmanii, socinienii) sau că Fiul a fost creat din nimic ((ex nihilo) arienii). O greşeală de seamă a unitarismului arian a fost îmbrăţişarea concepţiei că Fiul a fost creat din nimic si ca "Fiul l-a creat pe Duhul Sfant". Din punct de vedere stiinţific, cuvântul "nimic" este un cuvânt fără sens, căci întotdeauna exista ceva la originea lucrurilor care nu au existat, dar ulterior au venit în existenţă, aşa cum şi Biblia declară  la Evrei 11:3, text care comparat cu textul grec sună astfel:

"Datorită credinţei înţelegem că lumile au fost orânduite prin cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât din nevăzut s-a înfăptuit văzutul." Traducere NT Pr. Dr. Emil Pascal

Aşa că este mai rezonabil a crede că şi Fiul lui Dumnezeu a fost adus în existenţă din ceva şi cum înainte de creaţia Universului nu a existat nimic material, ci numai Dumnezeu, care locuia (si locuieste) intr-o mare lumina, Fiul nu putea apare din nimic, ci fie din Dumnezeu, fie din lumina in care locuia Dumnezeu, fie din amandoua, dupa cum si omul este tarana si duh.

            Este nespus de trist că în creştinismul denominaţional, monoteismul "pursânge" al Bibliei a fost serios alterat (cinste excepţiilor), aşa că la ora actuală în loc de adevăr curat există o mixtură, o amestecătură de creştinismo-păgânism şi biblico-filozofism, adevăr amestecat cu neadevăr, lucruri sfinte întinate prin născocirile culturii păcătoase păgâne. Oare cum pot privi Cel prea Sfânt şi Fiul său această alianţă nelegitimă (Iov 13:1-12; 42:7,8; Matei 15:1-9)?
            Poate unii vor obiecta că această alinaţă a fost bună pentru ai câştiga pe păgâni şi este acceptată de Dumnezeu, deorece şi apostolul Pavel a citat de la autori păgâni, aşa că şi teologii şi corifeii dogmei Treimii au dreptul de a proceda la fel. Da, apostolul Pavel a citat din surse păgâne, şi oricine are dreptul să facă la fel, dar diferenţa dintre el şi cei în cauză este că el a ştiut să ia numai ce este bun, ori ceilalţi au preluat o dogmă incompatibilă, ce nu-şi avea menirea şi locul în creştinism deoarece nu se potrivea cu învăţătura Biblică, despre un singur Dumnezeu într-o singură persoană! Dacă Biblia spune că Fiul lui Dumnezeu este în Dumnezeu, o spune în chip simbolic, deoarece tot Biblia spune în chip simbolic că şi noi suntem în Dumnezeu (Ioan 17:20-23; 1Ioan 2:5, 1Ioan 4:4), prin credinţa în Fiul Său, Isus. 
Biblia declara ca Dumnezeu este in toti cei ce cred in El si lucreaza prin toti cei care cred in El. "Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi." Efeseni 4:6
De ce trebuie completat acest adevăr sublim cu atata filozofie antică şi misterioasă? Căci ne ajunge să ştim că El, Isus face legătura cu Dumnezeu, aşa cum se spune despre El, căci El, Isus este singurul mijlocitor între D-zeu şi noi, oamenii. Isus, Domnul nostru sfânt are natura lui D-zeu, deoarece El este Fiul lui Dumnezeu, şi astfel El este din Dumnezeu, aşa cum, prin Isus Christos, creştinii credincioşi moştenesc ÎNFIEREA a însăşi naturii lui Dumnezeu şi a Fiului Său şi vor avea şi ei natura lui Dumnezeu (1Corinteni 15:45-54).
            Pentru cei ce nu acceptă, totuşi, concluzia acestui studiu, e dreptul lor, dar uitându-ne cu atenţie la textul de mai jos, nu putem să nu rămânem uimiţi şi exaltaţi în acelaşi timp, de frumuseţea acestei descrieri pline de glorie, ce îi aşteaptă pe cei credincioşi:
"Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi virtutea Sa,
prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşii firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă." 2Petru 1:3,4
S-a subliniat ce este de o importanţă copleşitoare în înţelegerea adevărului despre firea, natura dumnezeiască. Dumnezeu este doar unul singur, o singura persoană distinctă de toţi: Tatăl, totuşi, firea, adică natura dumnezeiască, divină o pot avea şi alţii, nu numai a caracterului divin, ci şi forma fiinţei, adică "chipul" lui Dumnezeu, fără ca aceasta să îi propulseze în poziţia de Dumnezeu (1Corinteni 15:48,49), deoarece prin firea dumnezeiască, divină nu se înţelege şi atributele exclusive şi specifice numai şi numai lui Dumnezeu (Matei 20:23; Filipeni 2:5-7; Apocalipsa 1:1), de aceea Dumnezeu Tatăl este singurul care este numit de drept Dumnezeu. Dar Fiul Său, Isus este dumnezeiesc, deoarece este Fiul lui Dumnezeu, îngerii sfinţi au şi ei o fire dumnezeiască, divină şi noi la rândul nostru vom fi dumnezeieşti, deoarece suntem îndreptăţiţi prin meritele lui Christos Isus, Fiul lui Dumnezeu, cu condiţia să fim găsiţi credincioşi (1Ioan 3:1,2).
            Ce vom spune atunci, că datorita faptului că vor fi multe fiinţe de fire dumnezeiască în cer, asta va însemna ca vor fi mulţi Dumnezei în cer, alături de Tatăl? Vor exista alături de D-zeu Tatăl şi un D-zeu Ioan, şi un D-zeu Petru, şi un D-zeu Pavel, etc? Nu. Dumnezeu va fi doar UNUL, Tatăl Domnului nostru Isus Christos. La fel cum este Isus Christos, Fiul Tatălui ceresc, ei vor fi doar după fire dumnezeieşti, nu şi după atributele plenare ale lui Dumnezeu.
Deci, trebuie neapărat să facem distincţia între a fi Dumnezeu şi a fi de fire dumnezeiească.
Nu este unul şi acelaşi aspect.

c.) Eu cred ca duhul sfânt nu este o persoană in Dumnezeu, căci astfel ar fi "fratele siamez" al lui Dumnezeu, ci este o proprietate a lui Dumnezeu. Dumnezeu este "duh"  Ioan 4:24, de aceea proprietatile sale sunt duhovnicesti. Fiind creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: Geneza 1:26, fiecare om are un duh, care totuşi nu face din om locaşul a două persoane: copia arată cum este originalul, tot astfel şi Dumnezeu are propriul său duh, care este incomparabil mai slăvit ca duhul nostru, dat fiind că noi suntem doar miniaturi faţă de original. Cu duhul gandim, actionam si cream: Efeseni 1:17: 4,23,24, 2Corinteni 4:13, 2Corinteni 2:11,12, Romani 8:15. Deci "duhul" este o forta intelectuala (si nu impersonala, nu este o simpla energie), inclusiv in cazul lui Dumnezeu. Aceasta forta intelectuala se poate transmite oamenilor:
 ,,În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din duhul meu peste orice făptură" Fapte 2:17 "Şi acum, odată ce s-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit dela Tatăl făgăduinţa duhului sfînt, a turnat ce vedeţi şi auziţi." Fapte 2:33

"Duhul Sfânt" nu este o altă persoană "în Dumnezeu", nu este un al treilea "Frate Siamez" in Dumnezeu, Dumnezeu Tatal nu are un fel de doi Fraţi Siamezi, pe Dumnezeu Fiul şi pe Dumnezeu Duhul Sfânt. De fapt duhul sfant nici nu este persoană ci este duhul lui Dumnezeu (Matei 10:20). Dacă ar exista o astfel de a "Treia Persoană a Dumnezeirii" cum le place unora să o numească, ar fi ciudat ca cartea Apocalipsa să nu vorbească despre ea deloc, când prezintă cu deamnănuntul sfera curţilor majestăţii gloriosului Dumnezeu (Apocalipsa capitolele 4, 5). Daca ar exista "a treia persoana" din Dumnezeu, conform cu 1Corinteni 2:11, aceasta ar precede pe "prima" si a "doua" persoana in cunoastere “Tot asa nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu, afara de duhul lui Dumnezeu” pe cand prima persoana ar precede pe celelalte doua conform cu Marcu 13:32 “Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.", aratand ca nici chiar in aceasta interpretare "co-egalitatea" despre care vorbeste doctrina trinitatii, nu exista.
Domnul Isus nu a folosit o a "treia persoana" atat timp cat a fost pe pamant si a dat invatatura:
Fapte 1:1,2
"Teofile, în cea dintîi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, dela început pînă în ziua în care s-a înălţat la cer, după ce, prin duhul sfînt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe cari -i alesese."
Anumite versete sunt gresit aplicate in favoarea acestei persoane ipotetice, contextul aratand clar ca in textele citate este vorba de un inger si nu de o a "treia persoana" din Dumnezeu: "Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i -a zis: ,,Scoală-te, şi du-te spre miazăzi ... Duhul (adica ingerul) a zis lui Filip: ,,Du-te, şi ajunge carul acesta!``... Cînd au ieşit afară din apă, duhul (adica ingerul) Domnului a răpit pe Filip Fapte 8:26,29,39." Ingerii sunt si ei duhuri.

Punctul 7.

a). Ce distinctie trebuie sa facem in ce priveste folosirea cuvantului "prosternare"?

 Dacă cineva se pleacă, chiar pana la pamant în semn de supunere, rugăminte, curtoazie, recunoştinţă în faţa altuia, nu înseamnă că se inchina acestuia ca unui Dumnezeu: Geneza 23:12 "Abraham s-a aruncat cu faţa la pămînt înaintea norodului ţării."; Luca 8:41, Apocalipsa 3:9. 
Insa creştinilor le este interzis să se închine cu o devotiune exclusiva la obiecte, la imagini, la oameni (fie vii, fie morţi), la îngeri si la Domnul Ieshua cum se inchina la Dumnezeu Tatal. Devotiunea exclusiva a inchinarii ii apartine numai lui Dumnezeu Tatal: Exodul 20:1-5; Fapte 10:25,26; 14:15; Apocalipsa 19:10; 22:8,9. Ei au un singur Dumnezeu, pe Tatăl şi se închină in acest sens, numai Lui, cum a făcut Ieshua Unsul, Fiul lui Dumnezeu şi ne-a învăţat şi pe noi să facem: Luca 22:41-45; Matei 4:10.

b. Care este porunca data crestinilor cu privire la folosirea fortei impotriva semenilor lor?

Creştinilor le este interzis să ucidă şi să se răzbune pe vrăjmaşii lor, indiferent de motiv: Matei 5:21,22; Matei 5:38-48; Romani 12:17-21; Iacov 1:19-21. Pentru apararea lor ei trebuie sa se puna in primul rand sub protectia lui Dumnezeu si apoi sub protectia legilor care garanteaza si protejeaza dreptul la viata si la libertate a oricarui om. Autoprotejarea prim imobilizare (atunci cand este posibil si fara a atenta la viata si vatamarea agresorului) este ingaduita in anumite cazuri de exceptie (de exemplu un bolnav psihic, care nu stie ce face si vrea sa-ti aprinda casa, spargeri, etc.) - a se compara cu Matei 24:43. In cazuri de forta majora (persecutii, etc.) Domnul Ieshua a recomandat evitarea conflictului: Matei 10:23.

c. Ce indemn intelept trebuie urmat in ce priveste rugaciunea si partasia? Dar in ce priveste darurile spirituale si vorbirea in limbi?

În rugăciune şi părtăşie trebuie evitate acele manifestări haotice de tip păgân care dezonorează adunarea lui Dumnezeu: Matei 6:5-8; 1Corinteni 14:23,40.

Domnul Isus ne-a invatat sa ne rugam Tatalui sau, dupa cum s-a rugat si El. Acest bun exemplu a fost urmat de primii crestini. Iata rugaciunea episcopului martir Policarp al Smirnei, care a fost ucenicul apostolului Ioan (sec I-II):

"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului slujitor (παιδός) al tău, Isus Christos, prin care am primit sa ajungem la cunoaştin'a Ta, Dumnezeul îngerilor, autorităţilor, întregii creaţii şi a întregii natiuni de drepţi care traiesc inaintea fetei tale! Te slăvesc pentru că m-ai găsit vrednic de această zi şi această oră, pentru a fi parte din armata de martiri în potirul lui Christos la învierea trupului şi a sufletului la viaţă veşnică în nemurirea duhului sfânt. Acceptă-ma astăzi printre ei, ca o jertfă bogata si satisfacatoare, după cum ai pregătit-o, ai profeţit-o şi acum împlinesti, tu, credincios si drept Dumnezeu. Pentru aceasta şi pentru toate, te laud, te slăvesc şi te preamăresc prin veşnicul tău mare preot ceresc, Isus Christos, dragul tau Fiu (υiοs). Prin el şi împreuna cu el în duhul sfânt a ta este slava luminii, acum şi în eternitatea care va veni. Amin!" Eusebius - Istorie Bisericieasca

Darurile spirituale zidesc adunarea crestina, deci ele trebuie sa existe. Insa "vorbirea în limbi" a fost un semn avertizator adresat poporului evreu necredincios, care după ce şi-a îndeplinit menirea de semn - si anume, acela de ai avertiza intr-un mod aparte - a încetat 1Corinteni 14:21,22; 13:8, Isaia 28:11,12.

Punctul 8.

Ce actiuni trebuie sa intreprinda crestinii inainte de revenirea Domnului Isus Christos?

Înainte de revenirea Unsului lui Dumnezeu (Christos înseamnă Unsul (lui Dumnezeu)), va fi mare necaz şi strâmtorare pe pământ, care va arăta că regatul lui Dumnezeu şi venirea Unsului Său desemnat ca Rege este aproape, la uşi: Luca 21:25-31; Matei 24:29-33; Apocalipsa 6:12-17. Semnele arată că Unsul lui Dumnezeu vine după semne, nu că El a venit înaintea lor. Noi suntem încă înaintea evenimentelor descrise după Apocalipsa 6:1. Una dintre necesitaţile stringente ale ultimilor ani de înaintea sfârşitului va fi aprovizionarea cu "untdelemn" (duh sfant) Matei 25:4 şi ieşirea din "Babilonul Cel Mare" (captivitatea spirituala) Apocalipsa 18:4, pentru a putea vesti voia curată a lui Dumnezeu, neângradiţi de zadarnicele tradiţii omeneşti: Matei 7:21; 24:14.

Punctul 9.

Ce evenimente vor avea loc inainte de sfarsitul acestui veac (sistem)?

Domnul Ieshua Unsul a spus că lumea nu îl va mai vedea, doar ucenicii Săi: Ioan 14:19. Cum se armonizează acest adevăr cu acela că orice ochi îl va vedea şi cei ce l-au străpuns: Apocalipsa 1:7?

Unii explica in sensul ca cei care l-au strapuns - adica soldatii romani - s-au pocait atunci si vor fi inviati in prima inviere. Dar exista si o alta explicatie si anume ca "cei ce l-au strapuns" sunt aceia care l-au renegat in marea apostazie (2Tesaloniceni 2:1-4) ce va fi inainte de sfarsitul acestui sistem. Si acestia vor plange cu amar, dupa cum spune si textul, in contrast cu credinciosii care se vor bucura si vor chiui de bucurie, la vederea venirii lui. Omenirea care l-a lepadat si a luat semnul fiarei (Apocalipsa 13:11-18), nu il va vedea in sens fizic faţă către faţă, ci doar ucenicii sai care vor fi rapiti in apropierea lui (Ioan 14:9).
Necredinciosii il vor vedea din departarea cerului in semnul cel mare şi înfricoşător de pe norii cerului, un eveniment mondial - cum a fost si potopul - si care se va arata pe bolta cerului intreg. 
Domnul Ieshua vine in primul rand ca sa rapeasca pe cei credinciosi lui, dar aici este inca invizibil, iar apoi, dupa rapire, vine in mod vizibil ca sa salveze pe cei care s-au pocait vazand rapirea. Rapirea ultimilor membrii va fi vizibila de toti, va fi mediatizata la stiri pe tot pamantul, ca un fenomen iesit din comun si chiar va conduce pe multi la pocainta (Apocalipsa 11:12,13). Acestia care se pocaiesc vazand rapirea, rateaza cerul, usa harului ceresc se inchide, fiindca numarul s-a completat (Apocalipsa 6:11). 
Odata ce rapirea se produce, cei care nici asa nu au fost convinsi, vor impune "semnul fiarei", adica obligativitatea purtarii cartii de identitate biometrice, "cipul biometric", cum au acum caii, cainii si diferite animale de companie, etc.. Va fi "cartea de identitate", incluzand un cont bancar, purtat pe mana dreapta sau pe frunte (Apocalipsa 13:16,17) ce va certifica apartenenta la noul stat nedemocratic si dictatorial, si la noile conditii economice impuse de liderii politici. Ei vor instaura inchinarea la un chip al fiarei (statului) si vor incerca exterminarea tuturor opozantilor aceste noi religii (Apocalipsa 13:15).
Cei din Israel si dintre toate neamurile, care nu si-au renegat credinta in atacul final asupra lor - atac urias pe plan mediatic, lansat impotriva lor de toate popoarele (inclusiv Israelul carnal, condusa de politicienii din Knesset) vor avea de suferit. In acest atac mondial, credinciosii de atunci vor fi deposedati de toate averile lor, multi dintre ei vor fi inchisi, femeile si fiicele crestine vor fi batjocorite (Zaharia 14:2), probabil multi vor muri de torturi sau vor fi executati (Apocalipsa 20:4). Dupa rapire, Domnul Ieshua va interveni si nu va lasa ca politicienii cazuti sub influenta deminica sa isi duca la final planul satanic, acela de exerminare totala a credintei in Dumnezeu de pe pamant (Apocalipsa 13:15).

El va lovi pe persecutorii inraiti si pe adeptii lor cu o serie rapida de plăgi (urgii), care se vor abate peste neamul necredincios si orbit de pacate: Matei 24:29,30; Apocalipsa 6:12-17, Apocalipsa 16:1-11. In durerea si necazul lor isi vor musca limba de durere (Apocalipsa 16:10,11), dar tot nu se vor pocai.
Inainte de inceperea acestui necaz mare, cand totul va fi evident, cei ce nu au semnul fiarei, vor trebui sa fuga de pe toate insulele, ambarcatiunile mici si mari, casele, orasele si satele si campiile joase, inundabile, la locuri sigure de pe dealuri, podisuri si muntii continentali (Luca 21:25, Apocalipsa 8:8, 16:3) si sa stea departe de tot ce este inflamabil (Apocalipsa 8:7). Vor trebui sa isi faca provizii in alimente si apa (Apocalipsa 8:10,11).

Invierea sfintilor ce au format cu adevarat adunarea crestina din toate timpurile, se va produce inainte de distrugerea celor rai, cand ei vor fi inviati toti deoadata 1Tes. 4:16,17, ca sa participe la ultimul act de razbunare a lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:26,27). In acest ultim act de razbunare (urgie), toti pacatosii inraiţi de păcate, vor fi distrusi in totalitate de pe pamant. Apoi prin Domnul Ieshua, Regele desemnat al pamantului pentru o mie de ani, se va instaura teocratia universala a lui Dumnezeu Tatăl pe pamant: Apocalipsa 16:14,16; Matei 6:9,10.

Punctul 10.

Ce credem despre sabat, anumite alimente interzise in Vechiul Testament, transfuziile de sange si predicile in adunarea crestina?

Noi nu credem ca sabatul a fost inlocuit cu duminica. Credem ca in imparatia de o mie de ani sabatul va fi reinstituit pe tot pamantul, tuturor popoarelor, impreuna cu sarbatorile lunilor noi si alte legi din Vechiul Testament, care au fost o umbra a lucrurilor viitoare, iar aceste umbre se vor implini in mileniu: Isaia 66:23.

In ceea ce priveste abţinerea de la anumite mâncăruri, noi credem ca nu sunt obligatorii acum, asa cum au fost ele atunci, pentru că aceste porunci au fost dezlegate: Marcu 7:14-23; Fapte 15:1-11; faţă de aceeia care totusi tin aceste randuieli din nestiinta, trebuie să ne purtăm cu înţelepciune să nu fim o piatra de poticnire: Romani 14:1-23.

Sangele este singurul organ lichid al trupului. Transfuziile de sange, nu pot fi considerate ca aliment, ci ca un inlocuitor al sangelui pierdut. Respingem ca neintemeiata interpretarea ca transfuziile de sange ar fi echivalente cu mancarea de sange. A dona sange este un act de iubire al aproapelui, daca donatorul este sanatos: Matei 19:19.

Femeile nu pot lua cuvantul in adunarea crestina - in sensul a invata pe altii - de aceea nu pot avea slujbe ce ar implica fortarea acestei interdictii, ca de exemplu, slujba de a predica, slujba de a conduce, etc.: 1Corinteni 14:34,35.

Dumnezeu să vă lumineze!