Au cunoscut oamenii numele lui Dumnezeu înainte de Moise?

Pacea celui Atotputernic, Tatăl nostru, Yehowah Dumnezeu, și a Fiului său unic-născut, Domnul și Mântuitorul nostru Yeșhua Hamașhiach (Isus Christos)!

Pentru a avea o privire de ansamblu asupra acestei probleme, trebuie să analizăm ce spune istoria despre acele timpuri.

După moartea lui Alexandru Cel Mare (323 î. Hr), regatul său este împărțit între generali. În 323 pe Egipt pune mâna generalul Ptolemaios, și se declară satrapul ei, iar mai apoi în 305 de proclamă faraonul (regele) Egiptul, sub numele de Ptolemaios I Soter (Soter înseamnă Salvator), în care calitate va domni până la 283 î. Hr.. În timpul domniei sale sunt întemeiate la Alexandria ”Museionul„ un centrul al activităților științifice și culturale și o bibliotecă, unde sunt colectate cele mai importante lucrări ale lumii de atunci. 

Fiul acestuia, Ptolemaios al II-lea Philadelphos (înseamnă iubitor de frați) devine coregent în 285, iar din 283 rege, până la 246 î. Hr..

(Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică Română, București, 1972.)

Istoria antică a evreilor ne arată că Tora, adică Legea (și aici intră doar primele cinci cărți din Biblie) a fost tradusă în greacă în 246 î.Hr., a doua oară. Mai puțin știut este că Vechiul Testament sau o anume parte din ea a fost tradus cu 61 de ani mai devreme, adică în 307, de fapt pentru prima oara, sub domnia lui Ptolemaios I Soter. Fiind tradusă de greci, aceasta a fost o traducere care a interpretat textul ebraic tradus în greacă, formând în așa fel textul, ca Dumnezeul evreilor să nu mai poată fi considerat ”Dumnezeul dumnezeilor” (Deuteronom 10:17, Daniel 2:47), cum a fost considerat până atunci în imperiul babilonian și persan, ci doar un Dumnezeu local (național, tribal). 

În această traducere, textul din Geneza 1:1 era redat astfel:

”Începutul a făcut dumnezeii, cerul și pământul.”

În această optică, un zeu pe numele ”Începutul„ a făcut pe ceilalți zei, inclusiv pe Dumnezeul evreilor. Grecii erau prea mândrii, ca să accepte un Dumnezeu străin, ca fiind șeful dumnezeilor lor.

Deoarece grecii doreau să se impună pe toate planurile și văzând că evreii nu tolerează politica lor sincretistă (de amestecare a culturilor religioase), au trecut la o a doua etapă, regândind traducerea. Așadar, într-o nouă ambiție de a traduce, trimițând un ambasador și daruri scumpe, regele Ptolemaios II a cerut 72 de înțelepți ai Legii (Torei), cu acordul Marelui-preot din Ierusalim, care să corecteze neajunsurile primei traduceri.

De data aceasta regele a propus textul spre dezbatere, călăuzind discuțiile în așa fel, ca rezultatul să fie același și ca Dumnezeul evreilor să fie dizolvat și să dispară într-un panteism sincretist. De data aceasta n-a mai fost atacată fățiș declarația din Geneza 1:1, ci alte texte, cum ar fi cele care vorbeau la plural, că Dumnezeu ar avea slujitori de rang inferior:

Geneza 1:26 – אעשה אדם (”să fac om”) în loc de originalul נעשה אדם (”să facem om”). 

Geneza 11:7 – הבא ארדה (”hai să cobor”) în loc de originalul הבא נרדה (”hai să coborâm”). 

Ideea din spatele traducerii era ca acest Dumnezeu să poată fi interpretat ca manifestarea (epifania) tuturor zeităților, fiecare dumnezeu în națiunea sa. Astfel același Dumnezeu le vorbea atât grecilor, cât și evreilor, doar că avea alt nume la fiecare popor (idee ce se regăsește și în Istoriile lui Herodot). Făcându-se anumite jonglerii în text, s-a creat impresia că acei îngeri care apar, sunt de fapt arătări (epifanii) ale aceluiași Dumnezeu, ”îngerii” de fapt fiind doar fețele lui Dumnezeu. În această traducere se desființau practic îngerii, rolul lor fiind preluat de un zeu cu multe fețe, care vorbește în multe moduri. Din această epocă vine și expresia că ”Tora” (Legea) are o mie de fețe.

Cei 72 de evrei care au participat la această traducere, convinși de darurile și argumentele regelui, mergând înapoi în Iudeea, au pus baza cultului saducheu. 

Această traducere originală a devenit cunoscută sub numele de Septuaginta, „a celor șaptezeci”, dispărând după versiunile ulterioare care poartă acest nume, dar care n-au mai fost fidele originalului. Dată în mâinile poporului evreu din Alexandria și fiind însoțită de persecuții teribile păgâne de asimilare, a contribuit decisiv la asimilarea lor, iar în Iudeea la transformarea culturală care s-a numit ”elenizarea” iudaismului, care a fost o rupere a legământului (Daniel 11:31).

În scrierile evreiești din timpul talmudismului, observăm că ziua de 8 Tevet, ziua în care Septuaginta a fost lansată oficial la curtea regelui, era numită o zi de doliu și post, exprimând convingerea că traducerea nu a fost agreată de Dumnezeu, care a trimis trei zile de întuneric total peste Egipt, după care regele care a comandat și a solicitat modificările, a murit chiar în acel an.

CONSECINȚE

Practic, nu este exclus ca noua traducerea care s-a făcut să fi influențat în sens negativ și copierea ulterioară a manuscriselor ebraice. Să nu uităm că acum nu avem originalele scrise de autorii evrei, ci doar copii. Să ne gândim la partida saducheilor, care era formata din elita preoțească a vremii de atunci. Este bineștiut ca ei nu credeau în îngeri, nu așa cum credem noi...
Fapte 23:8 "Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă."
Mai pe larg: deoarece Scripturile vorbeau deslușit de îngeri, saducheii nu puteau nega acest lucru, însă în încercarea de a armoniza doctrina lor cu textele antice, au recurs la o metodă disperată, cea de alterare a textului copiilor Scripturii făcute de ei, făcând în așa fel ca îngerii care vorbeau cu patriarhii să pară a fi chiar însuși Dumnezeu. 

Este posibil ca acum să avem anumite texte care nu au fost așa în originalul de înaintea formării Septuagintei. Așadar, fie îngăduit a arăta, ca există probabilitatea ca cei trei îngeri din Geneza, care i-au apărut lui Avraam, să nu fi fost "epifania" sau arătarea lui Dumnezeu, ci o modificare subtilă, făcută tocmai de scribii saduchei, ulterior formării Septuagintei, pe mâna cărora a încăput Biblia de atunci... 

Biblia arata clar că nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, mai mult chiar, nici nu-l poate vedea:
"Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; ..." Ioan 1:18 
"pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea" 1Timotei 6:16. 

Sper că vă veți gândi serios la ce spun aceste două texte clare, scrise de doi evrei. Există probabilitatea ca aceste "teofanii" (apariții ale lui Dumnezeu) cum credeau saducheii în mod greșit, să fie artificiale, făcute chiar de către ei. Dacă ei și-au putut permite libertatea modificării textului tradus, de ce nu ar fi putut lua această libertate și la copierea textului ebraic?

Așadar, nu este exclus ca textul de înainte de apariția cultului saducheu să fi fost: "Îngerul lui Iehova i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei."
(Geneza 18:1)
Iar textul după modificare:
"Iehova i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei."
(Geneza 18:1)

Totuși, ce legătură are tot ce am redat până aici cu numele lui Dumnezeu?

Mai întâi să vedem ce spune Dumnezeu însuși cu privire la acest subiect delicat:

(Exod 6:2-3) „Și Elohim (Dumnezeu) a vorbit lui Moise și a zis: Eu sunt Yehowah (Iehova). M-am arătat lui Avram, lui Isaac şi lui Iacob ca El Sadday (Dumnezeul cel Atotputernic), dar n-am fost cunoscut de ei sub numele (hashem ) Meu ca Yehowah (Iehova)“.

Oricât am încerca să interpretăm textul acesta într-o altă înțelegere, va fi doar o interpretare care va vorbi împotriva declarației lui Dumnezeu. Nu avem cum să spunem altceva.

Și atunci cum se explică faptul că numele lui Dumnezeu apare în vorbirea patriarhilor și a altor oameni din cartea Geneza? Cum se armonizează cuvântul lui Dumnezeu, care spune atât de clar că numele lui n-a fost cunoscut înainte de Moise, cu acel șir de versete în care el apare la patriarhi, conform anumitor versiuni moderne ale Bibliei?

Răspunsul este tot în sursele istorice. În polemicile care se discutau la curțile regale grecești din perioada elenistică timpurie, se aducea ca argument tocmai faptul că Avraam și patriarhii evreilor nu foloseau numele lui Dumnezeu, care i-a fost dat lui Moise. De aici filozofii greci ai curții au tras concluzia pripită, că patriarhii evreilor au cunoscut un alt Dumnezeu decât Moise, unul superior, care ar putea fi și Cel suprem al zeilor. După ce trupele grecești și eleniștii au fost izgoniți din țară, preoții loiali Macabeilor, au făcut o nouă versiune a Torei, în care s-a eliminat această discrepanță, punându-se numele lui Dumnezeu și acolo unde nu era cazul. Ideea din spatele acestei noi versiuni era tocmai pentru a nu se mai putea aduce acest argument de ”numele lipsă”, ca ”dovadă” a unui ”nou” Dumnezeu ”adus de Moise” poporului evreu.

Talmudul menționează, că în Curtea Templului din Ierusalim, fiind vorba de cel construit după revenirea din Babilon, au existat trei versiuni diferite ale Torei, asupra cărora rabinii purtau discuții contradictorii. 

Ipoteza mea, bazată pe relatările istorice, nu vrea nicidecum să submineze autoritatea Bibliei ca Sfintele Scripturi, a Vechiului și Noului Testament, ebraice și grecești, ci să clarifice versetele generatoare de controverse, dacă se poate și cui vrea să sape mai adânc, alături de mine și alții, pentru a elucida misterul față de unele texte care acum se contrazic.

Dacă lucrurile n-ar fi stat așa, oare ziua finalizării Septuagintei, a opta zi a lunii ebraice Tevet, ar mai fi fost considerată o zi întunecată în analele istoriei evreiești? De ce să propui ca zi de doliu și post, ziua realizării remarcabile a celor șaptezeci și doi de înțelepți, dacă ei au realizat o traducere strălucită a Torei ebraice în greacă?

Mai jos puteți vedea harta cu familiile manuscriselor biblice. După cum vedeți, savanții în litere sugerează că actualul text ebraic, numit masoretic, este la a patra mână de la cel autograf (original).