De ce și sufletul este păcătos?
Luca 12:
19. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te.
20. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?
21. Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.
După cum am citit mai sus, în Biblia ni spune clar că sufletul poate păcătui, și dacă păcătuiește, nu scapă de sentință: "plata păcatului este moartea" Romani 6:23
"Sufletul care păcătuiește acela va muri" Ezechiel 18:20.
"Suflete preacurvare, nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu?" Iacov 4:4
Viziunea păgână, cu nemurirea sufletului și cu viaţa de după moarte, venită în creştinătate prin gnostici, şi moştenită prin filiera diferitelor ramuri de gnostici eretici (neghina semănată de Diavol în secolul II) nu concordă (nu este în armonie) cu Scriptura, după care moartea este un blestem şi un duşman al credincioşilor (1Corinteni 15:26), când colo prin apologia păgâno-gnostică, ei fac într-un mod indirect (neintenţionat, fără ca să prevadă implicările) din trupul carnal o închisoare în care sufletul este prizonier, deşi trupul credinciosului este o "jertfă vie, sfântă şi plăcută pentru Domnul" (Romani 12:1) şi "templul Duhului Sfânt" (1Corinteni 6:19), care va fi răscumpărat (1Cor.6:20), transformat şi slăvit (1Corinteni 15:51-54). Iar din moarte, acești gnostici fac o binecuvântare şi un salvator, un mântuitor al sufletelor credincioşilor, un egal al lui Christos … mai mult chiar, diminuează astfel (fără să-şi dea seama) la jumătate jertfa lui Christos, dat fiind că dacă sufletul credincioşilor este nemuritor, şi nu moare, el nici nu mai trebuie răscumpărat din moarte, doar trupul. Dacă moartea elibereaza sufletul nemuritor de trupul muritor, înseamnă că moartea este un fel de mântuitor și nu un blestem. Dar astfel omul decăzut ar fi doar pe jumătate păcătos, cu trupul, când colo este decăzut total şi trebuie răscumpărat total: trup şi suflet. Căci Yeșhua Hamașhiach (Isus Christos) a murit ptr. omul întreg (trup şi suflet), urmând ca la înviere să elibereze din legăturile morţii omul întreg (atât trupul cât şi sufletul credinciosului). De asemenea ei fac din moarte o minciună, căci moartea nici nu mai este moarte, ci o poartă spre o altă viaţă, prin care a trecut şi Domnul Yeșhua, ca să ajungă la Dumnezeu, Tatăl său, deci prin urmare prin apologia gnostică preluată și de filiera papală, nici Yeșhua nu a murit, ci doar a trecut într-o altă sferă superioară a vieţii, chiar în clipa morții sale.
Luca 12:
19. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te.
20. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?
21. Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.
După cum am citit mai sus, în Biblia ni spune clar că sufletul poate păcătui, și dacă păcătuiește, nu scapă de sentință: "plata păcatului este moartea" Romani 6:23
"Sufletul care păcătuiește acela va muri" Ezechiel 18:20.
"Suflete preacurvare, nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu?" Iacov 4:4
Viziunea păgână, cu nemurirea sufletului și cu viaţa de după moarte, venită în creştinătate prin gnostici, şi moştenită prin filiera diferitelor ramuri de gnostici eretici (neghina semănată de Diavol în secolul II) nu concordă (nu este în armonie) cu Scriptura, după care moartea este un blestem şi un duşman al credincioşilor (1Corinteni 15:26), când colo prin apologia păgâno-gnostică, ei fac într-un mod indirect (neintenţionat, fără ca să prevadă implicările) din trupul carnal o închisoare în care sufletul este prizonier, deşi trupul credinciosului este o "jertfă vie, sfântă şi plăcută pentru Domnul" (Romani 12:1) şi "templul Duhului Sfânt" (1Corinteni 6:19), care va fi răscumpărat (1Cor.6:20), transformat şi slăvit (1Corinteni 15:51-54). Iar din moarte, acești gnostici fac o binecuvântare şi un salvator, un mântuitor al sufletelor credincioşilor, un egal al lui Christos … mai mult chiar, diminuează astfel (fără să-şi dea seama) la jumătate jertfa lui Christos, dat fiind că dacă sufletul credincioşilor este nemuritor, şi nu moare, el nici nu mai trebuie răscumpărat din moarte, doar trupul. Dacă moartea elibereaza sufletul nemuritor de trupul muritor, înseamnă că moartea este un fel de mântuitor și nu un blestem. Dar astfel omul decăzut ar fi doar pe jumătate păcătos, cu trupul, când colo este decăzut total şi trebuie răscumpărat total: trup şi suflet. Căci Yeșhua Hamașhiach (Isus Christos) a murit ptr. omul întreg (trup şi suflet), urmând ca la înviere să elibereze din legăturile morţii omul întreg (atât trupul cât şi sufletul credinciosului). De asemenea ei fac din moarte o minciună, căci moartea nici nu mai este moarte, ci o poartă spre o altă viaţă, prin care a trecut şi Domnul Yeșhua, ca să ajungă la Dumnezeu, Tatăl său, deci prin urmare prin apologia gnostică preluată și de filiera papală, nici Yeșhua nu a murit, ci doar a trecut într-o altă sferă superioară a vieţii, chiar în clipa morții sale.
Dar Sfânta Scriptură spune clar, că moartea este un blestem și nu o binecuvântare, o ușă de închisoare a vieții și nu o poartă spre o altă viață. Aceasta este starea oricărui om, până la înviere. Nu este nici o excepție, pentru nimeni. Domnul și Salvatorul nostru Yeșhua, rânduit de Yehowah Dumnezeu, este singurul care a învins moartea, fiind înviat de Tatăl său, dar numai după cele trei zile și trei nopți, pe care le-a petrecut în ”inima” simbolică a pământului, adică, mormântul. Toți cei care au mai înviat, au murit, dar el este singurul care n-a mai murit și nu va mai muri niciodată, fiind viu în vecii vecilor.
"Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea." 1Cor. 15:26
Nicăieri nu scrie că moartea ar fi doar vrăjmaşul trupului, nu şi al sufletului.
"Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea." 1Cor. 15:26
Nicăieri nu scrie că moartea ar fi doar vrăjmaşul trupului, nu şi al sufletului.
