Unii întreabă confident, simțindu-se stăpâni pe răspuns: Dacă numele lui Dumnezeu este atât de important, de ce nu apare deloc în Noul Testament?
Aceasta întrebare o pun multi. Ei bine, există în literatura rabinică (Talmud) mai multe citate care arată că acest nume exista în Evanghelie. Deci întrebarea ar fi de ce nu mai există acum?
Spre deosebire de existența numelui personal al lui Dumnezeu din Vechiul Testament de circa 7000 de ori, Noul Testament nu folosește, conform Enciclopediei Biblice Standard Internaționale. Totuși, o serie de cercetători găsesc diverse dovezi pentru numele lui Dumnezeu în Noul Testament.
George Howard a lansat sau mai degrabă a preluat în 1977 o ipoteză, neacceptată pe scară largă, conform căreia autorii Noului Testament ar fi putut folosi o formă a Tetragramei (care exista deja în versiunea greacă Septuaginta) în citatele lor din Vechiul Testament, dar că în toate copiile operelor lor aceasta a fost curând înlocuită, după ce religia și scrierile evreiești au fost interzise de decretul lui Hadrian, sub pedeapsa capitală. Această pedeapsă era ardere pe rug, deoarece în optica păgână a vremii se credea că cei arși nu mai pot învia și astfel au dorit să încurajeze supunerea față de interdicție. Doar zece rabini nu au ascultat-o, devenind martiri celebrați până astăzi, ceea ce arată că această interdicție a avut efect.
În anul 132, intenția lui Hadrian de a înălța un templu al lui Jupiter la Ierusalim, sub pretextul că dorește refacerea Templului în formă de panteon, în care să se poată închina și evreii și păgânii, a declanșat ultima mare răscoală a iudeilor, condusă de Bar Kohba și reprimată în 135, după care religia iudaică, adunările, închinarea particulară în privat sau în public, practicile și scrierile ei sfinte, folosirea Numelui și a titlurilor lui Dumnezeu, etc. au fost interzise.
Ce s-a întâmplat în mediul creștin din acel timp?
O enciclopedie maghiară menționează ca un fapt notabil, că în anul 130, biserica greacă se rupe de biserica evreiască a creștinilor și o excomunică. Conform cărții ”Marcion, ereticul urmat de Biserică”, în această perioadă un anume Marcion din Pont, fiul episcopului din orașul Sinope, care a candidat la episcopia Romei, mergea din oraș în oraș și confisca scrierile bisericilor pe care le ardea, iar în locul lor punea o versiune proprie a evangheliei. Activitatea nebună a lui Marcion este menționată și în Prologurile anti-marcionite, o scriere din această perioadă a bisericii, făcându-i o vizită apostolului Ioan, care îl dă afară din locuința sa, după ce acesta i-a adus diferite scrieri de la alții. Marcionismul a fost cel mai periculos curent sectar din toate timpurile, încercând să inducă lumea în eroare cu ideea că dreptatea nu este compatibilă cu iubirea, și astfel, Dumnezeul Noului Testament nu este identic cu Dumnezeul Vechiului Testament, fiind doi dumnezei diferiți. Și astfel deoarece Numele Dumnezeului din Vechiul Testament nu avea ce căuta în Noul Testament, acesta a fost eliminat, într-un proces de forfecare și rescriere a textului.
Surse rabinice
Distrugerea gilyonim-urilor
Principalul pasaj din Tosefta este următorul:
Gilyonim-urile (גליונים, „suluri”) și cărțile [biblice] ale minim-urilor nu sunt salvate [de Șabat] de foc; dar le lasă să ardă la locurile lor, împreună cu numele lui Dumnezeu scrise pe ele. R. Jose Galileanul spune: „În zilele lucrătoare, numele lui Dumnezeu sunt decupate și ascunse, în timp ce restul este ars.” R. Tarfon spune: „Jur pe viața copiilor mei că, dacă vor cădea în mâinile mele, îi voi arde împreună cu numele lui Dumnezeu pe ei. Căci chiar dacă aș fi urmărit de un atacator, aș intra într-o casă de idolatrie [pentru a scăpa], dar nu aș intra într-una dintre casele lor, deoarece idolatrii nu-L cunosc [pe Dumnezeu] și Îl neagă, în timp ce aceștia Îl cunosc, dar Îl neagă. După cum spune Scriptura: Și în spatele ușilor și al stâlpilor ți-ai pus simbolul [căci te-ai descoperit (גִּלִּית, gilita) și te-ai ridicat de la Mine].” Rabinul Ishmael spune: „Dacă Dumnezeu a spus: «Numele Meu, care a fost scris în sfințenie, va fi șters de apă, pentru a face pace între soț și soție», atunci cu atât mai mult ar trebui să facă cărțile minimelor, care provoacă dușmănie între Israel și Tatăl său ceresc. ... Așa cum nu sunt salvate de foc, tot așa nu sunt salvate de o alunecare de teren sau când au căzut în apă sau de [orice altă] formă de „distrugere.”
Același pasaj este citat cu variații minore în Talmudul babilonian, Talmudul de la Ierusalim, și Sifre.
Cuvântul „gilyonim” la plural înseamnă mai multe copii ale unei singure lucrări, nu mai multe evanghelii diferite. Manuscrisul Talmudului din München are aici hagilion (singurul sul), unde edițiile tipărite au pluralul. Titlul ar fi putut fi inițial pe scurt ἀγγέλιον (în greacă „Evangelion”).
Avon gilyon
Mai târziu, în același pasaj al Talmudului babilonian, apare următorul text:
Rabinul Meir ar numi [cărțile lăsate să ardă] aven gilyon (אוון גליון, „sulul fals”). Rabinul Yochanan le-ar numi avon gilyon (עוון גליון, „sulul păcatului”).
Termenii aven gilyon și avon gilyon sunt jocuri de cuvinte peiorative la adresa ἐυαγγέλιον („evanghelion”). Întrucât rabinul Meir era descendentul unor prozeliți greci, este posibil ca el, având o educație greacă, să fi intenționat pur și simplu să reprezinte sunetul lui ἐυαγγέλιον mai exact. Totuși, această explicație nu s-ar aplica comentariului rabinului Johanan.
Filosoful
În continuare, Talmudul povestește despre disputa lui raban Gamaliel al II-lea cu un filosof (פילוסופא) care i-a spus lui Gamaliel: „Din ziua în care ai fost exilat din țara ta, Tora lui Moise a fost luată și avon gilyon a fost dat [în locul ei] și scrisă în ea [este legea că] fiul și fiica moștenesc în mod egal” (spre deosebire de regula Torei conform căreia fiicele nu moștenesc dacă un fiu este în viață). Mai târziu, filosoful a spus: „Am ajuns la sfârșitul avon gilyon și este scris: «Eu nu am venit să scad din Tora lui Moise sau să adaug la Tora lui Moise». Și este scris acolo: Într-o situație în care există un fiu, fiica nu moștenește.” Afirmațiile filosofului din această poveste reflectă credințele creștine; nu se poate stabili dacă noua lege privind dreptul fiicelor de a moșteni a fost inclusă în Evanghelia ebraică originală.
Sfințenia sulurilor
Un alt pasaj arată că Evangheliile nu au sfințenia cărților biblice:
Gilyonim și cărțile [biblice] ale „Minim” (iudeo-creștini) nu fac mâinile necurate. Cărțile lui Ben Sira și toate cărțile scrise de acum înainte nu fac mâinile necurate.
Evangheliile nu sunt menționate altfel în Talmud sau Midrash. Totuși, din narațiunile talmudice despre Isus se pare că învățătorii talmudici știau conținutul Evangheliei.
A spune că aceste referințe nu se referă la evanghelie și nici la creștini, este o poziție vădit partinică, deoarece Matei a scris Evanghelia sa înainte de anul 66, nedând nici un semn că profețiile Domnului Isus s-ar fi împlinit la venirea trupelor romane și distrugerea Ierusalimului. Deci toți rabinii citați, ar fi putut cunoaște această Evanghelie.
Încercarea de a reduce Numele lui Dumnezeu din sfera de influență creștină, prin teorii absurde
Cineva din Olanda a făcut un site în care a prezentat o mulțime de documente unde se arată acest nume peste tot în lume. Societatea este prea impregnată de acest nume, ca să poată fi ștearsă din memoria ei. Chiar dacă ar vrea cineva, Numele lui Dumnezeu nu mai poate fi eliminat, deoarece este prea prezent în lume. Doar în Biblia ebraică apare de circa 7000 de ori și foarte multe traduceri au repus acest nume la locul lui în Vechiul Testament sau în Noul Testament. Ori Noul Testament este legat de Vechiul Testament prin citate directe sau indirecte. A nu repune numele aici este cam bătător la ochi, mai ales după ce avem mărturiile rabinilor din secolele I-II AD.
În afară de aceste traduceri, documente și mărturii, cuvântul Halleluyah (cuvântul acesta compus însemnând "Lăudați pe Yah") de la Apocalipsa capitolul 19, apare fie în numele teoforice, adica acele nume compuse care contin numele divin, fie în cântări, fie în predici și alte surse. Yah este numele prescurtat al lui Dumnezeu, creat din Y(EHOW)AH. Un astfel de nume este chiar numele Isus (Yeşhua in ebraica, creat din YE(HOWAH); numele Yeşhua este compus din prima parte a numelui divin, deci numele divin apare ca prescurtare alintatoare aici si cuvantul shua, care inseamna mantuire).
A încerca să spui că acest nume n-a fost cunoscut de Isus și de creștinii evrei și prozeliți din primul secol AD, nu are nici un temei, din cauza multor surse din antichitate. Pe lângă rabinii sus menționați, exista anumite surse in care numele divin apare nu direct, ci indirect, ca de exemplu la versiunile de scrieri Nou Testamentale partiale: Nestorie, Shem Tov, Munster si Du Tillet, care au toate la origini o copie a Evangheliei după Matei din secolul II. Aceste surse confirma citatele din Talmud Shabbat (si viceversa) care afirma ca ereticii (minimii) evrei (evreii crestini si altii) foloseau numele divin in scrierile lor.
In aceste surse antice (Shem Tov, Munster, Du Tillet, ex preotul Nestorie) la citatele biblice din cartile Vechiului Legamant (Vechiul Testament) care apar in cartile Noului Legamant - si atunci cand apare expresia "Ingerul DOMNULUI" - apare nu cuvantul "Domnul" ci forma abreviata a numelui divin sau cuvantul "Numele", indicand ca aici candva a existat numele lui Dumnezeu, care a fost substituit cu expresia "Numele", dintr-un motiv nespecificat, dar intuitibil.
Autorul care a copiat acest text din secolul II, cunoștea interdicția lui Hadrian, cu privire la cultul și practicile iudaice și ca să nu poată fi acuzat că le încalcă, a substituit Numele lui Dumnezeu, cu aluzia la acest nume, scriind doar ”numele”.
Asta arată că dupa perioada distrugerii Ierusalimului, s-a urmat o politica de evitare a numelui divin, din mai multe motive, atât la evrei cât și la creștini, principala cauză fiind interdicția împăratului Hadrian.
În timpul când exista Templul din Ierusalim, în ziua ispasirii se invoca obligatoriu numele lui Dumnezeu de catre marele preot
"Rabinii noştrii ne-au învăţat: De zece ori pronunţă marele preot numele (divin) pe acea zi: de trei ori la prima spovedanie, de trei ori la spovedania a două, de trei ori în legătură cu ţapul ce urma să fie trimis departe, şi o dată în legătură cu loturile. "Talmudul - 39b Yoma
A spune că oamenii nu au auzit acest nume din cauza unui zgomot creat intenționat, este ciudat, deoarece atunci cum ar fi știut rabinii cu exactitate de câte ori este chemat în rugăciuni?
Până exista Templul, numele lui Dumnezeu însemna faimă și era o binecuvântare ca oamenii să se salute cu acest nume. În practica iudaică, numele lui Dumnezeu, nu era invocat în anumite împrejurări, după cum citim la Amos 6:10. În aceste împrejurări, numele nu mai putea fi invocat, fiind asociat cu blestemul. Iată de ce, după distrugerea Templului și a Ierusalimului, numele era invocat doar în secret de rabini.
Dupa rascoala lui Bar Kocba si finalul ei tragic (135), a fi evreu insemna a fi un blestemat. S-a ajuns pana acolo, ca un sclav evreu, nici nu se mai cumpara pe piata de sclavi. Acest spirit a pus stapanire si pe crestinism, antisemitismul crestin a devenit un produs si o mostenire de marca timp de 2000 de ani. Multi au respins total sau partial Vechiul Testament, si tot ce era si venea de la evrei. Dumnezeul Vechiului Testament a ajuns sa fie blamat, huiduit, a ajuns sa fie doar Creatorul lumii materiale, nu si a lumii spirituale. S-a inventat ca Tatal lui Isus, nu este Dumnezeul Vechiului Testament, etc.. Chiar si Noul Testament a fost modificat pe alocuri de unii, ca Marcion si alti lideri ai partidei pseudo-crestine a gnosticilor. Este evident ca numele lui Dumnezeu nu avea ce sa caute in limbajul lor.
Iată de ce, ca sa placa lumii grecesti si romane, si sa prezinte crestinismul cat mai acceptabil, unii s-au orientat spre platonism, spre terminologii pitagoriano-platonice, ca de ex. "trinitate". Platon era un filozof celebru, era cel mai vestit filozol si preda o forma de monoteism speculativ, o treime de esente sau ipostaze, care dupa parerea lui contin esenta Dumnezeirii. El mai filozofa ca Dumnezeirea nu a avut, nu are si nu poate avea un nume, din cauza grandiozitatii esentei lui. Sic.
Toate aceste teorii speculative au fost imbratisate de scolile crestine din Egipt si Cappadochia si implementate mai apoi in crestinism. Evident ca nici aici numele divin nu putea avea nici o relevanta, din moment ce dumnezeul lor era declarat un mare anonim.
Așadar, nu este adevărat că "utilizarea de orice nume propriu pentru (...) Dumnezeu a fost întreruptă în iudaism înaintea erei creştine", cum se suține în prefața unei traduceri care a eliminat Numele lui Dumnezeu (RASV).
Dovezile rabinilor ("rabin" înseamnă "învatator" în sensul de "maestru" în ebraică) sunt bine documentate și convingătoare, și chiar au ecou în anumite traduceri ale Vechiului Testament în greacă. Tocmai din cauza aceasta în nici un caz nu putem spune că pronunția Numelui lui Dumnezeu ar fi pierit în robia din Babilon, din moment ce în secolul I AD se știa de câte ori era pronunțat în Ziua Ispășirii, de către marele preot.
Vreau să scot în evidenta că aceste citate confirmă Biblia, care arată că numele lui Dumnezeu trebuia să fie invocat obligatoriu în anumite împrejurări (Deuteronom 21:5), deci a fost în uz și după perioada exilului babilonian, cât timp a existat Templul, doar că îngrădeau folosirea lui în public, de către laici. Dar asta n-a fost așa dintotdeauna, deoarece vedem în cărţile biblice din Vechiul Testament, scrise după iesirea din Babilon, că numele divin apare de multe ori, la profeții care n-au fost preoți.
"După moartea lui Simeon oamenii nu au mai rostit Tetragramma cu voce tare (Yoma 30b; Tosef. Soţah, xiii)."
Wikipedia
Probabil, cei care susţin că numele divin a încetat să fie rostit în secolul III înainte de Christos, se bazează pe anumite cărţi ale rabinilor, ca citatul de mai sus din Yoma şi Tosef Soţah care scriu că după moartea marelui preot Simeon Cel Drept oamenii nu au mai rostit Numele lui Dumnezeu cu voce tare.
Însă aceste texte nu spun că numele divin nu ar fi fost rostit deloc, ci că nu a fost rostit cu voce tare - în afara Templului. Însă - atenţie mare(!) - cărţile rabinilor spun că numele divin a fost rostit (cu voce tare) în Templul din Ierusalim, in tot timpul cat edificiul a existat. Deci, asta chiar şi în timpul Domnului nostru Isus Christos.
"Rabinii noştrii ne-au învăţat: De zece ori pronunţă marele preot numele (divin) pe acea zi: de trei ori la prima spovedanie, de trei ori la spovedania a două, de trei ori în legătură cu ţapul ce urma să fie trimis departe, şi o dată în legătură cu loturile. "Talmudul - 39b Yoma
Iata si parerea unui cercetator in domeniul cercetarii numelui divin:
"Există multe alte referinte, dar aceste câteva demonstrează că Tetragramma a fost pronunţată în timpul şi înainte de timpul lui Isus. Astfel, afirmaţia că "Tetragramma nu a fost pronunţată deloc" este un mit pur - o apariţie obişnuită în bursa de studiu biblic modern - dar, este un mit care se perpetuează, din păcate, ad nauseam, în ciuda unor dovezi concludente în sens contrar." (Abrahamic Faith)
În legătură cu restrângerea folosirii numelui divin se pun câteva întrebări importante:
1. Când şi de ce s-a luat decizia de a nu rosti numele divin cu voce tare, ci doar în şoaptă (aşa cum făceau rabinii) în afara Templului din Ierusalim şi al folosi cu voce tare doar în Templu?
2. A fost această decizie corectă din punct de vedere Biblic?
3. A fost această decizie acceptată de toţi sau au fost şi contestatari (ca rabbi Chanina fiul lui Taradion) care nu s-au supus acestei decizii?
4. Oare Domnul Isus ar fi fost printre apobatorii deciziei luate sau printre contestatarii ei? (Țefania 3:9, Matei 6:9)
5. Oare Dumnezeu chiar dorește să-i ascundem numele?
(Maleahi 1:11, Apocalipsa 22:4)
Trebuie sa ne rugam Tatalui ceresc, in numele Fiului sau, Domnul nostru Isus Christos, ca sa putem raspunde cu intelepciune la aceste intrebari importante.
