luni, 14 noiembrie 2022

Misterul celor 2300 de seri-dimineţi

 

Har şi pace tuturor!

Când s-au împlinit "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi" din Daniel 8:12-14, 26?

Continuarea prezentării cu ajutorul notelor de la versetul din Daniel 8:14, versiunea Biblia de la Geneva, prin care se arată greşeala Adventiştilor, Studenţilor Bibliei şi a Martorilor lui Iehova, care nu au ţinut seama de context. Sper să nu se supere, ci să ia această mână întinsă, ca un mod de ajutor în a vedea unde trebuie să se corecteze.
Chiar şi cel care a făcut aceste note în Biblia de la Geneva greşeşte la interpretarea acestui verset.
Citiţi până la capăt ca să vedeţi de ce.
14 And [w]he answered me, Unto the [x]evening and the morning, two thousand and three hundred: then shall the Sanctuary be cleansed.
14. Şi el mi-a zis: "Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!"
Notele w şi x
Daniel 8:14 Christ answered me for the comfort of the Church.
Daniel 8:14 That is, until so many natural days be past, which make 6 years, 3 months and an half: for so long under Antiochus was the Temple profaned.
Daniel 8:14 Hristos mi-a răspuns pentru mângâierea Bisericii.
Daniel 8:14 Adică până vor trece atâtea zile naturale, care fac 6 ani, 3 luni și jumătate: pentru atâta vreme Templul a fost profanat sub Antioh.
 
Misterul celor 2300 de seri-dimineţi
 
Având o mare credinţă în Dumnezeu, trupele de gherilă victorioase conduse de liderul evreu Iuda Macabeul, un fiu de preot, au eliberat Templul de sub ocupaţia păgânilor (Daniel 8:13,14) şi au purces la curăţarea locului sfânt, după cum a fost profeţit:
Daniel 8:13. "Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: "În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?"
14. Şi el mi-a zis: "Până vor trece două mii trei sute de seri (şi) dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!"
Am pus cuvântul „şi” în paranteză deoarece nu apare în textul ebraic. De fapt acest cuvânt în plus, ajută la rezolvarea misterului. Această "urâciune" (jertfele idoleşti) a durat mult timp, fiind numită ca o perioada de 2.300 de seri – dimineti, dar nu în ecuaţia de 1150 seri + 1150 dimineţi însumând 2300 de zile, ci în ecuaţia de 1150 jertfe aduse seara + 1150 de jertfe aduse dimineaţa, de la profanarea Templului din Ierusalim şi până la curăţarea şi rededicarea lui.
Scurt istoric ce priveşte această "urâciune":
- în 174 regele păgân Antiochus IV Epifanes îl scoate din slujba de mare preot pe Onias, un om fidel legământului sacru şi pune un colaboraţionist corupt, pe elenizatul (grecizatul) Iason, în schimbul unei importante sume de bani, oferit de acesta; Onias moare asasinat în exil
- în 173 sau 172 Antiochus IV vizitează Ierusalimul şi prin colaboraţionistul corupt, Iason, jefuieste vistieria Templului
- în 171 Iason este destituit de catre Antiochus IV, care pentru o sumă şi mai mare de bani oferit de Menelaus, un alt colaborationist elenizat (şi mai corupt), îl pune pe acesta mare preot.
- în 168, în timpul domniei acestui colaboraţionist fără scrupule (Menelaus), regele Antiochus IV Epifanes impune tuturor evreilor ruperea legământului sacru, fortând pe evrei să se închine idolului păgân Jupiter Olimpianul şi să aducă jerfe de porci în locul jertfelor de miei pe altarul din Templul de la Ierusalim.
Aşadar "urâciunea" (adică aceste jertfe păgâne din carne de porc) apar în anul 168 î.d.Ch. al domniei grecilor (anul 145 al domniei dinastiei lui Antiochus) şi vor ţine până se vor împlini 2300 de jertfe, aduse în mod neântrerupt seara şi dimineaţa, adică 1150 de zile, până când Templul profanat de regele păgân a fost curăţat (Daniel 8:13,14). Textul ebraic nu spune „seri ŞI dimineţi”, ci face un joc de cuvinte, legând fraza „seri – dimineţi”, deoarece jertfele se aduceau de două ori pe zi: dimineaţa şi seara. Deci textul vorbeşte de 2300 de jertfe, care însumează doar 1150 de zile.
Cronicile Macabeilor consemnează corect cum s-au derulat lucrurile şi nu face un cumul de 2300 de zile, cum - din păcate - se fac în majoritatea explicaţiilor creştine:
1Macabei 1:57 ”Iar în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev, în anul o sută patruzeci şi cinci, au ridicat urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudei de jur împrejur au zidit capişti.”
1Macabei 4:52-54 „Şi au mâncat dimineaţa în douăzeci şi cinci de zile ale lunii a noua, care este luna Chislev a anului o sută patruzeci şi opt.
Şi au adus jertfă după lege pe jertfelnicul arderilor de tot cel nou, pe care îl făcuseră.
Pe vremea şi în ziua în care l-au pângărit pe el neamurile, întru aceea s-a înnoit cu cântări şi cu alăute şi cu harpe şi cu chimvale. Şi a căzut tot poporul cu faţa la pământ şi s-a închinat şi a binecuvântat pe Dumnezeul Cerului, Cel care i-a ajutat. Şi au făcut înnoirea jertfelnicului în opt zile şi au adus arderi de tot cu veselie şi au jertfit jertfă de pace şi de laudă.”
Anii menţionaţi aici sunt socotiţi după domnia dinastiei Seleucide, iar lipsa celor 45 de zile din cele 1150 se datorează faptului că acest cronicar menţiononează doar sfârşitul curăţirii interioare a Templului, care a durat opt zile, nu şi al Templului în ansamblu, care a durat mai mult, rededicarea competă a Templului (Hanuka) fiind iarna, în luna decembrie (Ioan 10:22).
Iosif Flavius, un evreu foarte învăţat din secolul I AD, din neam de preoţi evrei, a scris o carte numită „Antichități Iudaice”. În volumul II al „Antichități iudaice”, descrie urâciunile pe care evreii au trebuit să le suporte: Regele Antiochus IV Epifanes a adus un porc ca jertfă pe altarul de la Templul din Ierusalim şi a pus statuia lui Jupiter Olimpianul în Templu, a impus tuturor evreilor să aducă porci ca jertfe şi să se închine lui Jupiter. Cei care își tăiau copiii împrejur, erau răstigniți şi copilul tăiat împrejur era spânzurat, fiind atârnat de gâtul tatălui răstignit. Răscoala Macabeilor a fost o revoltă împotriva păgânizării forţate stabilită de dementul rege Antioh IV Epifanes.
Iată un extras din această carte:
„În vremea aceea în satul Modiim din ludeea locuia un om nuniit Mattathias, fiul lui Ioannes, fiul lui Simeon,fiul lui Asamoneu: era preot din tagma lui Ioarib, originar din Hierosolyma (Ierusalim). Avea cinci fii: Ioannes, poreclit Gaddes; Simon, care se mai numea Matthes; Iudas, care se chema Macabeul; Eleazar, căruia i se zicea Auran şi Ionathas, poreclit Apfus. Acest Mattathias a deplâns în faţa fiilor săi jalnica stare a lucrurilor, devastarea oraşului, jefuirea Templului şi nenorocirile îndurate de popor, spunându-le că ar fi preferat mai degrabă să moară pentru legile Domnului decât să ducă o viaţă atât de umilitoare. Când au sosit în satul Modiim slujbaşii împuterniciţi de rege să-i constrângă pe iudei să aplice ordinele sale, au cerut celor de faţă să înfăptuiască jertfa aşa cum poruncise suveranul. L-au rugat pe Mattathias, care datorită învăţăturii sale dobândise o mare faimă, să înceapă el jertfa (căci consătenii lui îi vor urma exemplul şi el se va bucura de preţuirea regelui). Dar Mattathias a refuzat să facă acest lucru şi le-a spus că, indiferent dacă toate celelalte neamuri se vor supune poruncilor lui Antioh, fie că le era frică, fie că voiau să facă hatârul regelui, el şi fiii săi nu se vor lăsa puşi în situaţia de a părăsi datina strămoşilor lor. După ce el a tăcut, a ieşit în faţă un iudeu şi a adus jertfa aşa cum ordonase Antioh. Văzând fapta asta, mâniosul Mattathias şi fiii săi au tăbărât cu sabia în mână .asupra iudeului şi l-au răpus lângă altar, apoi l-au ucis pe regescul slujbaş care îl silise să aducă jertfa, Apelles, împreună cu puţin numeroşii lui oşteni. A dărâmat apoi altarul şi a strigat: „Cel ce simte râvna obiceiurilor străbune şi a cinstirii Domnului să mă urmeze!” După ce a grăit astfel, s-a refugiat împreună cu fiii săi în pustiu, lăsându-şi de izbelişte întreaga avuţie în sat. Mulţi alţii i-au urmat pilda şi au fugit în deşert, împreună cu copiii şi nevestele lor.”
Preotul Mattathias şi fii săi au lansat un război de gherilă împotriva colaboraţioniştilor păgânizaţi şi a trupelor regelui, câştigând victorii importante, una din victoriile de seamă fiind recapturarea Templului din Ierusalim.
Nu merităşi nu este permis ca să fie întinată memoria acelor Evrei care au suferit pentru credinţă, prin reinterpretări fanteziste a acestei profeţii, care prin istorie confirmă faptele acestor eroi ai credinţei.
Referinte:
Iosif Flavius, Antichități iudaice, volumul II
Biblia de la Geneva, apărută la 1599, o Biblie protestantă având multe comentarii
John H. Alexander, Cartea Profetului Daniel
Cartea întâi a Macabeilor
Enciclopedia Libera Wikipedia, Makkabean Revolt şi multe alte articole legate de acest subiect.

joi, 13 octombrie 2022

Cine este Fiul lui Dumnezeu (Matei 16:13-16)? Pogorârea şi descendenţa cerească a Domnului nostru Isus, Fiul lui Dumnezeu

Acest articol este pentru prietenii mei creștini și musulmani.
El este cea mai importantă ființă din univers, după Tatăl. Pentru a înțelege corect acest aspect al personalității sale, trebuie să aderăm cu strictețe la învățătura lui. Nu trebuie făcută mai mare sau mai mică decât a fost, este și va fi întotdeauna.
Pentru a înțelege ce spune Biblia despre Fiul, trebuie să ne unim cu învățătura lui, nu să mergem în stânga sau în dreapta lui.
Aceasta este adevărata credință: rămâneți la ceea ce a spus el.
Ioan 8:31 Şi a zis iudeilor care credeau în El: Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei;
32. Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera”.
Dacă Fiul lui Dumnezeu a arătat clar că S-a coborât din cer, cum pot unii să vină și să tăgăduiască, totuși să se laude că sunt creștini?
Ioan 6:38 38. Căci nu M-am coborât din cer să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
El a fost, este și va fi întotdeauna, după Tatăl, cea mai importantă ființă din univers.
El a arătat clar că Tatăl este mai mare decât Fiul. Cum pot unii să vină și să nege acest lucru, totuși să se laude că sunt creștini?
Ioan 14:28. Aţi auzit că v-am spus: Mă voi duce și mă voi întoarce la voi. Dacă M-aţi fi iubit, v-aţi fi bucurat că v-am spus: „Mă duc la Tatăl”; căci Tatăl este mai mare decât mine.
Oricine nu crede acest lucru nu este un credincios adevărat.
Cine interpretează greșit aceste două adevăruri îl va interpreta greșit și pe celălalt.
Oricine susține că Tatăl nu este mai mare decât Fiul sau care pretinde că Fiul nu a existat în cer și nu s-a coborât din cer ca Fiul întrupat al lui Dumnezeu, greșește.
Dumnezeu ne cheamă la adevărata credință. Ori credem totul, ori lăsăm să plece totul. Dumnezeu acceptă doar credința adevărată.
Biblia ne spune în mod specific cine este Fiul lui Dumnezeu.
Fiul este întâiul născut al lui Dumnezeu, a cărui naștere este din ființa lui Dumnezeu Tatăl. Deci are un început ceresc, nu doar un început pământesc.
Înainte să existe îngerii și universul, Dumnezeu și-a scos Fiul din ființa Sa.
Dovezi biblice pentru aceasta
„El este chipul Dumnezeului nevăzut, întâiul născut din toată creația”. Coloseni 1:15
- La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu și Fiul (lui Dumnezeu) era Cuvântul.
Acesta la început a fost cu Dumnezeu.
Toate lucrurile au fost făcute prin el; și nimic nu s-a făcut fără el. Ioan 1:1-3
- Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit printre noi - și am văzut slava Lui, ca slava singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.
Și am văzut slava Lui ca pe slava singurului născut din Tatăl. Ioan 1:14
- Cel care este oglinda slavei sale și amprenta ființei sale și care păzește toate lucrurile prin cuvântul puterii sale, a curățit pe cei fărădelege și a șezut la dreapta Celui Prea Înalt în locurile cele mai înalte, Evrei 1:3 .
Însuși Fiul a mărturisit că Îl are pe Dumnezeu, Tatăl.
„Nu mă atinge”, a spus Isus, „căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu”.
Dar du-te la frații mei și spune-le că Mă urc la Tatăl Meu și la Tatăl voștru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru. Ioan 20:17
Aceasta este adevărata identitate a Fiului care a coborât din cer ca Mesager al lui Dumnezeu Tatăl.
Ioan 3:13. Nimeni nu s-a înălțat la cer decât Cel care s-a coborât din cer, adică Fiul Omului care este în ceruri.
16. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe unicul-născut Fiu al Său, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
Ioan 17:3 Și aceasta este viața veșnică, ca să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.
4. Te-am proslăvit pe pământ: am făcut lucrarea pe care mi-ai încredinţat-o.
5. Și acum, Tată, slăvește-mă la Tine însuți cu slava în care am fost cu Tine înainte de a fi lumea.
Da, Fiul este unic, fiind în demnitate între Dumnezeu Tatăl și sfinţii îngerii. Niciun înger nu a fost, nu este și nu va fi niciodată ca el.

luni, 10 octombrie 2022

Din bibliografia unui mare reformator: în spatele oricărei închinari la idoli se află Satana și diavolii

 Dévai, un Luther al Ungariei, apologetul credinţei în somnul sufletelor până la înviere

Dévai Bíró Mátyas a fost un mare reformator maghiar, din epoca feudală.

Ați auzit de Dévai Bíró Mátyas, un Luther al Ungariei, apologetul credinţei în somnul sufletelor până la înviere?
 
Dévai Bíró Mátyas (Déva, pe la 1500 - Debrețin, 1545) a fost primul reformator maghiar. Din moment ce a fost primul reformator maghiar, a fost numit „Luther al Ungariei”.
 
Viata lui
A studiat alternativ la Universitatea din Buda, Universitatea din Cracovia și Universitatea din Wittenberg. Și-a început activitățile ca reformator în 1530. Și-a scris cele 52 de teze la Buda, în care a rezumat sistemul și scopul reformei. În Kassa, el a introdus primirea Cinei Domnului sub două culori și slujba în limba națională. A fost arestat și închis pentru credința sa. A fost eliberat în 1535 și a plecat în străinătate în 1536. În Wittenberg, el și-a vizitat foștii profesori, Luther și Melanchthon, pentru a le oferi un raport despre munca sa ca reformator.
El era de părere că toată lumea ar trebui să învețe să scrie și să citească pentru ca „toţi oamenii să citească scripturile” și „ca să ne scriem cu toții unii altora”.
Dévai este un vorbitor extrem de calm în scris, maniera lui nu este ofensatoare. Se caracterizează prin conștientizare de sine și moderație.
El a rezumat, de asemenea, principalele ramuri ale credinței creștine într-un cântec: „Fiecare om să știe asta”. Imre Révész spune întregul cântec în Biografia lui Dévai și Áron Szilády, Poeții vechi maghiari II. 127–128. l. cu note.
 
Mátyás Bíró Dévai: Despre somnul sufletului
 
Această învățătură este inclusă printre lucrările publicate și nepublicate ale lui Dévai:
- Disputatio De Statu in quo sint Beatorum Animae post hanc vitam, ante ultimi iudicij diem. Item de praecipuis Articvlis Christianae Doctrinae… His addita est Expositio Examinis quomodo a Fabro in Carcere sit examinatus (Basel, 1537)
- Despre somnul sfinţilor
Referinţă
Somnul sfinților. Matthias Dévai și Critica protestantă asupra ideii „Patrona Hungariae” (De dormitione sanctorum. Matthias Dévai și Critica protestantă asupra ideii „Patrona Hungariae”) - Pál Ács, „Timpurile schimbate”. Schimbări de direcție în literatura maghiară veche („Tempora mutantur”. Schimbări de direcţie în literatura maghiară veche). Budapesta, Editura Balassi, 2006 (Bibliotecă maghiară veche. Studii, 6.), 11-34.
Arătând pe baza Bibliei, că morții nu sunt vii, ci într-un somn de moarte, care durează până la înviere, el i-a ajutat pe mulți compatrioți să se desprindă de practica greșită de a se ruga sfinților morți. El a susținut că, dacă morții nu sunt în viață, ei nu pot primi rugăciunile noastre ca să ne ajute sau să mijlocească pentru noi, singurul mijlocitor la Dumnezeu fiind Isus. Asta ar trebui să facem și noi, ajutând cât mai mulți oameni să se elibereze de niște concepte care nu îi ajută deloc, dimpotrivă, îi împiedică pe calea mântuirii.
 
Potrivit Bibliei, în spatele oricărei închinari la idoli se află Satana și diavolii, care doresc această închinare, deghizându-se în diferite personaje de idoli:
au făcut jertfe diavolilor, idolilor care nu sunt dumnezei, zeilor pe care nu i-au cunoscut, zei noi, de curând sosiți, de care părinții tăi nu s-au temut. (Deut. 32:17)
Dimpotrivă, spun că ceea ce jertfesc neamurile, ei jertfesc diavolilor, nu lui Dumnezeu. Și nu vreau ca să împărtășiți cu diavolii. (1Cor.10:20)
Nu puteți bea paharul Domnului și paharul diavolilor; nu poți lua parte la masa Domnului și la masa demonilor. (1Cor.10:21)
Dar Duhul spune clar că, în vremurile din urmă, unii vor abandona credința, pentru a se lipi de duhurile înșelătoare și de învățăturile demonilor (1 Tim. 4:1).
Ceilalți oameni, care nu au fost uciși de aceste plăgi, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine diavolilor și idolilor de aur, argint, aramă, piatră și lemn, care nu pot nici să vadă, nici să nu se închine. auzi, nici să mergi. (Apocalipsa 9:20)
El a strigat cu glas tare și a spus: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A devenit un loc al diavolilor, o închisoare pentru orice duh necurat, o închisoare pentru orice pasăre necurată și urâtă; (Apoc.18:2)

duminică, 9 octombrie 2022

Crimele de la Charlie Hebdo

 Cunoașterea adevărului învierii, poate ajuta? (Adevăratul motiv al crimelor de la Charlie Hebdo)
ÎN MEMORIA Oscar Cullmann
 
Jurnaliştii de la Charlie Hebdo au fost ucişi de terorişti în mijlocul Parisului pe 7 ianuarie 2015. Charlie Hebdo este o revistă săptămânală satirică franceză care publică în principal ilustraţii (caricaturi şi desene), precum şi reportaje, articole controversate şi glume. O revistă cu opinii puternice de stânga și anti-religioase, se caracterizează printr-o poziție critică asupra islamului, catolicismului, iudaismului și extremismului de dreapta.
Revista a fost fondată în 1969 și a fost publicată până în 1981. După o pauză de mai bine de zece ani, publicația a fost reluată în 1992, fiind editat de François Cavanna (1969–1981), Philippe Val (1992–2009) și Stéphane Charbonnier (2009 –2014).
Amenințată de mai multe ori de fundamentaliștii islamiști, revista a răspuns provocărilor menținându-și tonul satiric și punând pe Allah într-o situație de nedescris. Vechiul sediu a fost incendiat pe 2 noiembrie 2011. Pe 7 ianuarie 2015, în cadrul unei ședințe editoriale, a fost atacat și noul sediu al săptămânalului satiric din Paris. Atacul asupra revistei Charlie Hebdo a provocat 12 morți și 11 răniți, iar atacatorii au fost uciși două zile mai târziu de forțele speciale de poliție.

 Pentru că seamănă vânt și culeg furtună. (Os. 8:7)
Adevărata cauză a crimelor de la Charlie Hebdo este ignoranța. Pe de o parte, din partea celor care au provocat-o, pe de altă parte, din partea celor care au participat la ea. Unde este limita dintre o glumă curajoasă și o batjocură fără gust? Dacă ar fi știut că cine seamănă vânt culege furtună, cred că ar fi procedat altfel. Este chiar atât de important să-i umilești pe alții?
Acesta este un exemplu bun pentru noi, ca să nu facem astfel.
Aceasta este pe de o parte.
Pe de altă parte, dacă doctrina învierii ar fi fost cunoscută și luată în serios, este probabil ca nici această crimă să nu fi avut loc. Desigur, ei nu pun preț pe viața lor sau a celorlalți, dacă pot primi imediat mântuirea veșnică, fără înviere. Nu vă mirați dacă azi sau mâine se întâmplă și aici, iar un bărbat își ucide fratele, în credința că 72 de fecioare îl așteaptă când va muri.

Conform interpretării Bibliei făcute de predicatorii protestanți timpurii, dacă murim, răsplata noastră veșnică poate fi dată de Dumnezeu numai la înviere (Daniel 12:2, Ioan 5:28,29). Până atunci, moartea este un somn dulce (Luther Martin). Din păcate, acest lucru a fost uitat sau este interpretat greșit în multe cercuri, din moment ce lumea noastră creștină de credință de astăzi – și din trecut – se află încă sub influența scriitorilor păgâni. Renumitul teolog protestant (luteran) Oscar Cullmann a atras atenția asupra acestui lucru: Nemurirea sufletului sau învierea morților? Mărturia Noului Testament. (Prelegerea Ingersoll, 1955. Londra: Epworth.)
În prefața sa, el scrie: „Nici o altă publicație a mea nu a evocat un asemenea entuziasm sau o ostilitate violentă. Acest studiu s-a bazat pe exegeză și, până acum, niciun critic de amploare nu a încercat să mă respingă prin exegeză”.
 
În concluzia sa, el avertizează că învățăturile marilor filozofi, Socrate și Platon, nu pot fi în niciun fel însoțite de învățăturile Noului Testament, adică nu pot fi împăcate. Dar persoanele, viețile și moartea lor pot fi încă respectate de creștini, așa cum au demonstrat apologeții din secolul al II-lea.
Cartea a fost pe world wide web și această pagină a fost vizitată de 205.718 ori, apoi textul a fost eliminat, mă întreb de ce? A dat faliment ziarul sau a deranjat pe cineva de sus dacă citeau cartea mai multe persoane?
 
De asemenea, citind cartea, a apărut întrebarea - deoarece acesta nu este un studiu voluminos, dacă poate Cullmann știa mai multe despre lucruri decât îndrăznea să scrie, temându-se de alte complicații? S-ar putea să existe în Biblie niște inserții străine care strica armonia internă a cărții sfinte și de aceea predicatorii protestanți de astăzi cad în număr mare în mâinile unei ideologii greșite?
Și desigur, dacă s-ar afla aceste lucruri, cu siguranță ar fi un avantaj pentru teologia protestantă, pentru că, după cum vedem, este în declin numeric.
Prin urmare, nu este de mirare că, dacă astfel de date ar exista, acestea ar fi păstrate sub un lacăt cu șapte sigilii, astfel încât partea protestantă să nu câștige un avantaj în dezbaterile teologice, ca de exemplu că Matei 10:28 a fost cunoscut altfel de anumiţi scriitori din secolul I-III.

Îl cunoşti tu pe Domnul nostru Isus cu adevărat? (Ioan 17:3)

  Îl cunoşti tu pe Domnul nostru Isus cu adevărat?

"Dar voi", i-a întrebat El, "cine ziceţi că sunt?" "Hristosul lui Dumnezeu!", I-a răspuns Petru. (Luca 9:20)
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, Hristos (substantiv propriu masculin) este supranumele lui Isus. [Adică „Unsul”, traducere grecească după ebraicul Messiah].
Conform acestui dicţionar, Isus m. («Mântuitorul»), numit și Hristos («Unsul lui Dumnezeu»), născut la Betleem din sfânta Fecioară, fu răstignit la vârsta de 33 de ani din ordinul guvernatorului roman Ponțiu Pilat.
Sursa: Șăineanu, ediţia VI (1929)
La fel, dicţionarul din 1939 îi dă cuvântului Hristos sensul de Uns, ales.
Aşadar Hristos înseamnă „Unsul” sau „Alesul” lui Dumnezeu, după cum ne spune clar şi Biblia, Sfânta noastră Scriptură, a creştinilor de pretutindeni:
"Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata." (Matei 12:18)
Iată de ce, când apostolul Petru şi primii creştini mergeau la adunare (biserică), sau îşi scriau scrisori, sau se întâlneau pe stradă cu un frate sau soră, era plăcut pentru ei să spună un salut călduros, cerând harul şi pacea lui Dumnezeu şi a Fiului Său, să fie peste ei! Iar fraţii şi surorile peste care era chemată această binecuvântare frumoasă şi solemnă, spuneau „Amin!”.
Avem nevoie şi noi de harul, pacea şi adevărul care vine de la Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său. Ei sunt două fiinţe distincte, cereşti: Dumnezeu şi Fiul Său. Problema e că unii nu pot să facă această diferenţă, considerând că atât Tatăl, cât şi Fiul sunt parte a unei singure fiinţe. Deci, spun ei, fie că vorbeşti de Tatăl, fie că vorbeşti de Fiul, vorbeşti de acelaşi Dumnezeu. Dar vai, ce mare eroare este această închipuire!
Dacă şi tu crezi că Tatăl este Fiul, sau altfel spus, că Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu, ambii fiind acelaş Dumnezeu – dă-ne voie să îţi spunem cu iubire, frăţeşte – că încă nu ai înţeles corect nişte adevăruri elementare din Evanghelie, chiar dacă ai citit Biblia mai mult de 100 de ori! Tocmai de aceea, te invităm cu dragoste creştină, să te informezi temeinic.
Ioan 3:16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Când facem un enunţ biblic de felul acesta, intenţia noastră nu este să supărăm, nici să ne evidenţiem cu ştiinţa noastră, că nu asta a fost intenţia, ci doar să dăm un îndemn biblic, de îndreptare, spunând adevărul din dragoste:
"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire" (2Timotei 3:16)


sâmbătă, 1 octombrie 2022

Spune într-adevăr în Biblie, ceea ce crezi tu sau biserica ta?

Isus a raspuns: "Bagati de seama sa nu va amageasca cineva. Caci vor veni multi in Numele Meu si vor zice: "Eu sunt Hristosul" si "Vremea se apropie." Sa nu mergeti dupa ei. (Luc.21:8)
Foarte mulţi consideră că acest război care este acum între Rusia şi Ucraina, va fi câştigată de ruşi. Unii încearcă să îşi justifice această părere din profeţiile lui Nostradamus, iar alţii din cartea profeţilor Daniel şi Ezechiel.
La fel, când a izbucnit războiul rece între Vestul democratic şi Esul comunist Martorii lui Iehova spuneau despre ruşi că ei vor câştiga deoarece aşa scrie în cartea profeşilor Daniel şi Ezechiel. Iar când a început al doilea război mondial tot ei credeau că nemţii şi aliaţii lor vor câştiga războiul.
Iată un extras dintr-un articol din 1969, editat de Martorii lui Iehova, în care au legat Biblia de interpretările lor greşite : ”Dacă eşti o persoană tânără, de asemenea, trebuie să conştientizezi faptul că niciodată nu vei îmbătrâni în actualul sistem de lucruri. De ce nu? Deoarece toate evenimentele ce au loc ca împlinire a profeţiilor biblice indică faptul că acest sistem corupt urmează să se încheie în câţiva ani. … Prin urmare, ca persoană tânără, niciodată nu vei urma vreo carieră oferită de acest sistem. Dacă eşti în liceu şi te gândeşti la o facultate, aceasta înseamnă cel puţin patru, poate chiar şase sau opt ani pentru a o absolvi şi a urma o carieră de specialitate. Dar ce se va întâmpla cu acest sistem de lucruri în acel moment? Acesta va fi bine pe sfârşite, dacă nu deja sfârşit! — Watchtower, Treziţi-vă, 1969, 22 mai, pag. 15.
Ce să faci ca să nu mai greşeşti în evaluarea unor profeţii din Biblice?
1. Citeşte tot capitolul
2. Fii atent la context
3. Verifică textul dacă e tradus corect din ebraică sau greacă
4. Nu urmări să cauţi dovezi pentru ce spui tu, ci caută ce spune cu adevărat textul
5. Fii sincer şi smerit, altfel Dumnezeu nu te va ajuta în analiza ta
Pana ce am fost smerit, rataceam; dar acum pazesc cuvantul Tau.
(Ps.119:67)
Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat oranduirile Tale. (Ps.119:71)
Stiu, Doamne, ca judecatile Tale sunt drepte: din credinciosie m-ai smerit. (Ps.119:75)
Mai bine sa fii smerit cu cei smeriti, decat sa imparti prada cu cei mandri. - (Prov.16:19)
Mandria unui om il coboara, dar cine este smerit cu duhul capata cinste. - (Prov.29:23)
Ce sa mai spun? El mi-a raspuns si m-a ascultat. Acum voi umbla smerit pana la capatul anilor mei, dupa ce am fost intristat astfel. (Isa.38:15)
Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. (Isa.53:4)
Caci asa vorbeste Cel Preainalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: "Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie; dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite. (Isa.57:15)
Ei nu s-au smerit nici pana in ziua de azi, n-au frica, nu urmeaza Legea Mea si poruncile Mele pe care le-am pus inaintea voastra si inaintea parintilor vostri." (Ier.44:10)

 

joi, 15 septembrie 2022

De ce merg creştinii la cer?

Cine va merge în cer ca să domnească cu Domnul Isus de acolo (Apoc. 20:5) şi cine va fi pe pământ sub Împărăţia cerească?

 

Există referințe clare în Noul Testament că toţi creştinii credincioşi vor merge la cer.
Un astfel de exemplu este Evanghelia după Ioan 14:
2. În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe; și dacă n-ar fi fost, v-aș fi spus. Mă duc să vă pregătesc un loc.
3. Și când mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni iarăși și vă voi lua la mine; ca acolo unde sunt Eu, acolo sa fiţi şi voi.
Dar atunci ce înseamnă această parte?
Evanghelia după Matei 5:
5. Fericiți cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul.
Există o mărturie în istoria creştinismului, care consemnează o opinie în creştinismul antic, care spune că adunarea creştină (biserica) era destinată să ia locul și rolul îngerilor căzuți, care îşi au locuinţa în ceruri în ceruri. Această opinie este rezonabilă, dacă ne gândim că Dumnezeu ar trebui să creeze alţi îngeri în locul celor căzuţi şi deveniţi vrăjmaşi ai Lui, căci s-au dat de partea lui Satan Diavolul. Însă El nu o face, ci ridică la această stare nişte oameni virtuoşi ai credinţei faţă de Dumnezeu, de pe pământ.
Luați în considerare că oamenii au fost creați pentru a guverna creaturile inferioare de pe pământ:
Geneza 1:
28. .... și stăpâniţi peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice târâtor care se târăște pe pământ.
La fel cum oamenii stăpânesc peste toate animalele, îngerii stâpânesc asupra oamenilor într-o relație pe care oamenii nu o văd cu ochii liberi. Există mai multe referințe clare în Biblie, cu privire la acest aspect. Deci, pentru îngeri, noi oamenii suntem creaturi inferioare lor:
Epistola către evrei 2: 6. Ce este omul....
7. L-ai făcut mai prejos decât îngerii ...
Dumnezeu vrea să arate prin aceasta că dacă este necesar ca cineva să stăpânească peste animale și să aibă grijă de ele, la fel este necesar ca cineva să stăpănească peste peste oameni și să aibă grijă de ei...
Interesant, unul dintre numele îngerilor este „străjer (veghetor)”:
Daniel 4:13. Am văzut în viziunile capului meu în patul meu și iată, un străjer sfânt coborât din cer;...
17. Acest decret este din hotărârea străjerilor, ...
23. Și că împăratul l-a văzut pe străjerul sfânt coborând din ceruri care a zis: ...
Alte exemple:
„Căci El poruncește îngerilor Săi să vegheze asupra ta în toate căile tale” (Psalmul 91:11).
De asemenea:
Îngerul Domnului tăbărește în jurul celor ce se tem de El și îi scapă.

Aşadar toate acestea arată că îngerii lui Dumnezeu stau de pază lângă cei evlavioși și îi salvează de pericole, îi ajută sau în cazul oamenilor nesupuşi - cum a fost Necubadneţar, iau decizii drastice împotriva lor, când aceştia întrec limita aprobată de Creator (a se vedea Faptele Apostolilor capitolul 12).

Aceasta înseamnă că cineva se uită și stă acolo, şi veghează invizibil asupra ta şi a mea. Da, o ființă cerească veghează se uită la tine şi ştie tot ce faci. Dacă ești un copil al lui Dumnezeu pe pământ, nu ar trebui să-ți fie frică. Nici cei mai mari politicieni din lume nu se bucură de protecția pe care Dumnezeu o oferă slujitorilor Săi prețioși:
Zaharia 2:8: oricine se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.

Așa cum găsim bucurie în compania animalelor și observăm cu nerăbdare ceea ce fac și de ce sunt capabili, la fel fac și îngerii sfinţi în relația cu oamenii. Ei găsesc bucurie în noi și sunt curioși să vadă de ce sunt capabili oamenii! Însă îngerii cei răi, în frunte cu Satan Diavolul, ne îndeamnă cu viclenie la nesupunere şi la lucruri care nu-i plac lui Dumnezeu (Geneza 3, 1Timotei 4:1)

De asemenea, îngerii sfinţi se minunează de lucrările puternice și secrete ale lui Dumnezeu între oameni și contribuie la înfăptuirea lor:
„în care îngerii tânjesc să privească” (1 Petru 1:12)
Apocalipsa lui Ioan 20
1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.
2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.

Îngerii răi au caracter ca cel al oamenilor răi, pe care-i vedem în păcate. Sursa răului şi al păcatului este la un înger ceresc care a căzut în nesupunere şi răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, visând ca să preia locul Creatorului. El a preluat conducerea oamenilor nesupuşi și de asemenea a făcut ca alți îngeri să-l urmeze pe el și nu pe Dumnezeu. De atunci, a devenit prințul și dumezeul lumii îndepărtate de Dumezeu, iar prin el au venit printre oameni multe nenorociri, durere, suferință, păcat și moarte:
Ioan 12:31. Acum este osânda acestei lumi; acum prințul acestei lumi este scos afară:
2 Corinteni 3. Dacă Evanghelia noastră este ascunsă, ea este ascunsă pentru cei ce pier:
4. Căci dumnezeul lumii acesteia a orbit mințile necredincioșilor, ca să nu vadă lumina Evangheliei glorioase a lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.
Aşadar putem concluziona ca şi acei creştini din vechime, că atunci când numărul credincioşilor creştini va ajunge numărul îngerilor care s-au răzvrătit, Dumnezeu va putea înlocui pe rebelii din cer, cu cei ascultători de pe pământ. Apoi va veni judecata celor rămaşi pe pământ. După ce îngerul va anunţa începerea domniei lui Dumnezeu, va începe o perioadă scurtă de judecată, numită simbolic "ceasul judecăţii", când toţi oamenii vor trebui să se decidă, fie de partea lui Dumnezeu, fie împotriva Lui.
Apocalipsa 14:
6. Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.
7. El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!"
Cei care nu se vor supune, vor fi eliminaţi, iar cei care se vor supune vor intra în Regatul de o mie de ani de, daţi lui Christos şi celor care l-au urmat:
Apocalipsa lui Ioan 20
1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.
2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
4. Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
5. (Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. - este un text care nu se găseşte în majoritatea manuscriselor vechi) Aceasta este întâia înviere.
6. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.
7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat
8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.
10. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
Apoi, după cei o mie de ani, va urma predarea stăpânirii lui Dumnezeu Tatăl:
1Corinteni 15:
24. În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.
25. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.
26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.
27. Dumnezeu, în adevăr, "a pus totul sub picioarele Lui". Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.
28. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
Amin!



vineri, 12 august 2022

Despre duhul lui Dumnezeu

Despre duhul lui Dumnezeu (I)

„Cine este Duhul Sfânt?” sau „Ce este duhul sfânt?” 
 
Asupra "Duhului Sfânt" sunt percepţii diferite. Dacă "Duhul Sfânt" este duhul sfânt al lui Dumnezeu, atunci ceea ce este al lui Dumnezeu, nu poate fi "cineva", ci "ceva" şi se poate scrie cu minuscule ca "duhul sfânt".
 
Cum ai scrie „mâna lui Dumnezeu?” Evident că nu ai scrie „Mâna lui Dumnezeu”. De ce? Pentru că „mâna” îi aparține lui Dumnezeu și nu trebuie cinstită cu majusculă. De multe ori întâlnim sintagma „Duhul Sfânt” scrisă cu majuscule. De ce? Dacă e ca mâna lui Dumnezeu? Dacă este „ceva” și nu „cineva”? 
 
Unii considera ca este o persoana, pe cand altii ca este ceva personal, adica "duhul lui Dumnezeu". Daca omul este "chipul si asemanarea lui Dumnezeu" cum scrie la Geneza 1:26,27, atunci trebuie sa tragem concluzia bionica pe care a avut-o si apostolul Pavel: "Căci, dintre oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul (pneuma) omului, care este în el? Tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de duhul (pneuma) lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul (pneuma) lumii, ci duhul (pneuma) care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu." 1Corinteni 2:11,12 
 
A existat o lungă dispută pentru ca duhul sfânt să fie considerat o persoană distinctă, alături de Tatăl şi Fiul Său.
Unii nu s-au sfiit să falsifice Scriptura, pentru a le ieşi socoteala, scriind astfel: 1 Ioan 5:7 Căci trei sunt cei care mărturisesc în ceruri: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt; și aceștia trei sunt una. 8 Și trei sunt cei care depun mărturie pe pământ, Duhul, Apa și Sângele, și aceștia trei sunt de acord într-unul. — Versiunea King James (1611) 
 
Din păcate Noul Testament conţine o listă de reformulări, începând cu Matei 28:18,19 unde în original era "în Numele Meu" (Isus) în loc de forma actuală "în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Iată ce a scris unul, care s-a documentat, pe nume Edward Gibbon în 1776: „Chiar și Scripturile înseși au fost profanate de mâinile lor neplăcute și sacrile. Textul memorabil, care afirmă unitatea celor trei care depun mărturie în ceruri, este condamnat de tăcerea universală a părinților ortodocși, versiunile antice și manuscrisele autentice. A fost pretins pentru prima dată de episcopii catolici pe care Hunneric i-a convocat la conferința de la Cartagina. O interpretare alegorică, sub forma, poate, de o notă marginală, a invadat textul Bibliilor latine, care au fost reînnoite și corectate într-o perioadă întunecată de zece secole”. 
 
Textul original grec la 1 Ioan 5:7 Căci trei sunt care mărturisesc: 8 Duhul, apa şi sângele; iar acele trei în unitate sunt (sunt de acord).
 
Johannine Comma sau Comma Johanneum este o parte dintr-un verset, interpolată (adăugată) în Prima epistolă a lui Ioan 5:7 [textul adăugat la original fiind un fals]. Ea a devenit foarte dezbătută şi eliminată din multe traduceri moderne a Bibliei.
De exemplu, traducerile în engleză bazate pe textul grecesc au omis "comma" (partea discutată a versetului) din textul principal de la Versiunea Revizuită în Engleză (1881), inclusiv Noua Biblie Americană Standard (NASB), Versiunea standard în engleză (ESV) și Noua Versiunea Standard Revizuită (NRSV). Versiunea Nova Vulgata (1979) a Bisericii Catolice omite şi ea "comma", deoarece ia în considerare textul de bază grecesc. New American Bible (1970) omite la fel "comma".”
Fraza dubioasă este publicată deschis în Biblii abia în secolul al VII-lea în manuscrisele latine precum Codex Legionensis și Frisingensia Fragmenta, respectiv cu secolul la IX-lea în cazul Codexurilor Cavensis, Ulmensis și Complutensis, acesta din urma apărând în anul 927 d., iar în cazul manuscriselor grecești din 1520 în Codex Montfortianus, datorită folosirii celorlalte de-a treia ediții a Textului Receptus (TR ca singură sursă de traducere). În versiuni care conțin această frază, cum ar fi Biblia ortodoxă, I Ioan 5:7-8 este scris așa cu textul dubios. Dumitru Cornilescu pune textul în paranteză. 

Acum, „cine” sau „ce” este acest „duh”?
De ce duhul sfânt nu este o a treia persoană alături de Tatăl şi Fiul Său?
Deoarece duhul sfânt este al lui Dumnezeu, așa că „El” (Dumnezeu) are o minte, voință, emoții și putere, exprimate prin duhul Său sfânt, iar acest duh nu este o a treia persoană a lui Dumnezeu.
Să vedem dacă argumentul cu privire la Fapte 1:5 este un botez cu o „a treia persoană cerească” sau, după cum spun se vede, cu o „gândire-voință-sentimente-putere divină”.
Haideţi să comparăm Fapte 1:8 și Fapte 2:17,18,33. Acesta este un context bun. Cuvântul lui Dumnezeu este capabil să vorbească în numele lui Dumnezeu și nu este necesară nicio interpretare umană.
Fapte 1:5 „căci Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu duhul sfânt nu peste multe zile de acum înainte”.
Faptele Apostolilor 1:8 „Dar voi veți primi putere când va veni duhul sfânt asupra voastră și îmi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și Samaria și până la capătul pământului.”
Faptele Apostolilor 2:17,18,33 „Și în zilele din urmă se va întâmpla, spune Dumnezeu, că voi revarsă duhul Meu peste orice făptură și fiii și fiicele voastre vor face prorociri, și tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vise vor visa; chiar și pe slujitorii mei și pe slugile mele din acelea zile îmi voi turna duhul și ei vor proroci.
Fiind deci înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind
de la Tatăl făgăduința duhului sfânt, el [Iisus] a vărsat
asta, pe care voi înșivă vedeți și auziți."
Rețineți că „duhul Meu” (din Fapte 2:17) înseamnă „duhul sfânt” (din Fapte 1:7 şi "duhul tatălui vostru"  în spusele Domnului Isus din Matei 10:20: „Căci nu voi veţi vorbi, ci duhul Tatălui vostru va vorbi prin voi.”
Avem deci această ecuaţie:
[duhul Meu (Fapte 2:17) = duhul sfânt (Fapte 1:7)= duhul Tatălui vostru (Matei 10:20) = duhul lui Dumnezeu (Romani 8:14)]
Vedeți cum întregul context al Bibliei, indică clar că duhul sfânt este duhul lui Dumnezeu, da, al lui Dumnezeu şi acest duh ne vrea pe noi, nu o „a treia persoană” de lângă Tatăl şi Fiul Său, Isus:
Traducerea literală a lui Young: Romani 8:11 „și dacă duhul Celui ce L-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Cel ce L-a înviat pe Hristos din morți va învia și trupurile voastre pe moarte, prin duhul Său, care locuieşet în voi.”
Traducere veche: „Și dacă duhul celui ce L-a înviat pe Isus din morți, sălășluiește în voi; Cel ce l-a înviat pe Isus Hristos din morți, vă va învia și trupurile muritoare, datorită duhului Său care locuiește în voi.”
Vezi din nou contextul:
Romani 8:14 „Căci oricine este condus de duhul lui Dumnezeu, ei sunt fii lui Dumnezeu.”
Vezi din nou contextul:
Rom 8:26 „La fel și duhul [a lui Dumnezeu] (nu o „a treia persoană”) ajută și el infirmitatea noastră. Căci nu știm pentru ce să ne rugăm, așa cum trebuie; dar duhul [lui Dumnezeu] (nu o altă persoană) însuși cere pentru noi cu gemete negrăite. 27. Iar cel [Dumnezeu] care cercetează inimile, știe ce dorește duhul [lui Dumnezeu] (nu altă persoana); deoarece el cere sfinţilor în conformitate cu Dumnezeu."
Nu există o „a treia persoană” alături de Tatăl şi Fiul Său, Isus.
Da, Dumnezeu are un duh. Duhul Lui este duhul sfânt. Duhul sfânt nu este „cineva”, ci „ceva” care aparține lui Dumnezeu. Argumentele oferite de Biblie în mod repetat şi temeinic sunt clare.
 
Cărţile Bibliei au concepte de gândire ebraică, insuflate de Dumnezeu. Ele nu pot fi disociate şi asociate altor gândiri din alte culturi politeiste (cu mai mulţi dumnezei, fiind inspirate de Diavol).  
Iată ce scrie pe un site englez despre duhul sfânt, aparţinând unei mişcări desprinse din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea:
"Atunci când aceste cărti trec de barierele naţionale ale statului evreu, trebuie să examinam aspectele teologice întorcandu-ne la contextul în care au fost revelate. Există o armonie între cărţile Vechiului și Noul Testament, ele nu se exclud ci se completează între ele. Biblia nu se contrazice pe probleme spirituale. Toate aceste cărţi au fost scrise sub infuenţa duhul lui Dumnezeu, numit "duhul sfânt", "ruach hakodesh" în ebraică.

Duhul sfânt este menționat în Vechiul Testament în mai multe rânduri. Duhul sfânt este legat de Dumnezeu, fiind duhul lui Dumnezeu. Cuvântul pentru "duh" în ebraică este "ruach", prima lui întrebuinţare lexică fiind acea de "vânt", apoi prin extensie comparativă devine "duh" (cu referire la o parte invizibilă a lui Dumnezeu şi a omului), deoarece vântul este invizibil, se miscă, produce sunete şi poate face anumite acţiuni. O altă extensie comparativă a cuvântului este atunci când numeşte o fiinţă cerească, bună sau rea ca "duh", deoarece fiinţele cereşti sunt invizibile.

Duhul lui Dumnezeu este "kodesh", adică "sfânt", deoarece Dumnezeu este sfânt în totalitate. Duhul lui Dumnezeu este numit "duhul sfânt", pe când duhul Diavolului este numit "duhul rău". Duhul lui Dumnezeu, adică duhul sfânt, nu poate fi o persoană, ci "ceva" personal, dovada fiind că nu se regăseşte în saluturile din Noul Testament care întotdeauna sunt în numele Tatălui şi al Fiului. Nu apare ca persoană lângă Tatăl şi Fiul nici în prezentarea curţii cereşti de la cartea Apocalipsa, capitolele 4 şi 5."
---

Despre duhul lui Dumnezeu (II)
 
(Adaptare după un text englez, făcut de un grup desprins din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea)

Duhul fiecărui om este creat după duhul şi asemănarea duhului lui Dumnezeu, iar El păstrează în mâna Sa toate duhurile, căci omul este creat după chipul şi asemănarea Creatorului:

Geneza 1:26. Şi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; şi ei să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerurilor şi peste vite şi peste tot pământul şi peste orice târâtoare care se târăşte pe pământ“.
27. Şi Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a creat.
 
Dumnezeu crează duhul fiecărui om si păstrează în mâna sa toate duhurile:
Zaharia 12:1. Profeţia cuvântului lui Iehova despre Israel.
Aşa zice Iehova care întinde cerurile şi pune temelia pământului şi întocmeşte duhul omului înăuntrul lui:  
Iov 27:3. atât timp cât este suflarea mea în mine şi duhul lui Dumnezeu în nările mele
Isaia 42:5. Aşa zice Iehova Dumnezeu, Cel care a creat cerurile şi le-a întins, Cel care a aşternut pământul şi ce produce el, Cel care dă suflare poporului de pe el, şi duh celor care umblă pe el:
Iov 10:11. M-ai îmbrăcat cu piele şi cu carne şi m-ai împletit cu oase şi cu tendoane,
12. mi-ai dat viaţă şi îndurare şi grija Ta mi-a păstrat duhul.
Iov 12:9. Cine nu cunoaşte despre toate acestea, că mâna Celui Atotputernic le-a făcut,
10. în a cărui mână este sufletul oricărei fiinţe vii, şi duhul oricărei făpturi (Lit. „cărni“) omeneşti?
Numerii 16:22. Şi au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărei cărni, va păcătui un om şi Te vei mânia pe toată adunarea?“
Proverbe 16:2. Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar Iehova cântăreşte duhurile.

Duhul lui Dumnezeu se judeca cu oamenii care nu îl ascultă:
Geneza 6:3. Şi Domnul a zis: „Duhul Meu nu Se va lupta (Lit. "judeca") întotdeauna cu omul, pentru că, în adevăr, el este carne; dar zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani“. 
Isaia 38:16. „Doamne, prin aceste lucruri trăiesc oamenii şi în toate acestea este viaţa duhului meu; şi Tu m-ai întărit (literal "vindecat") şi mi-ai dat viaţa.
Iov 17:1 Mi se pierde duhul, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul. 
Iov 34:14. Dacă nu S-ar gândi decât la El, dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea, 
Isaia 57:16. Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut. 
Eclesiastul 8:8 Omul nu este stăpân pe duhul lui, ca să-l poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.

Lexiconul biblic arată că duhul lui Dumnezeu în diferitele versete din Noul Testament este la genul neutru. Genul gramatical al cuvântului „spirit” este feminin în ebraică (רוּחַ, rūaḥ), neutru în greacă (πνεῦμα, pneûma) și masculin în latină (spiritus) şi aramaică. În greacă πνεῦμα este folosită în Septuaginta la genul neutru pentru a traduce femininul ebraic "ruach" רוּחַ. Cu toate acestea, pronumele folosite în construcţia propoziţiei unde apare cuvântul "duhul" în ebraică, pentru sunt masculine, pentru că Dumnezeu este descris ca bărbat. Acesta este denumit în continuare inspirația profeției și forța care îndeamnă profeții să rostească cuvânt de instruire sau de avertizare. 
Zaharia 7:12 Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Iehova al oştirilor prin duhul (în ebr. feminin) Său (în ebr. masculin), prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Iehova al oştirilor S-a aprins de o mare mânie. 
Neemia 9:30 I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin duhul (în ebr. feminin) Tău (în ebr. masculin), prin proroci, şi tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine.

Aceste versete arată destul de clar că duhul sfânt este în posesia Dumnezeului oștirilor şi El comunică prin duhul Său, prin gura profeților Săi.
---
 
Despre duhul lui Dumnezeu (III)
 
(Adaptare după un text englez, făcut de un grup desprins din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea)
 
Isaia 11:2 arată că acest duh sfânt al lui Dumnezeu va fi dat lui Mesia - fapt arătat în Ioan 3:34 în ce sens: fără măsură (nelimitat), pe când la toţi ceilalţi duhul lui Dumnezeu le-a fost dat cu măsură (limitat). Prin acest duh al Său, Dumnezeu a dat diferite daruri supranaturale unor oameni din vechiul Israel (Judecători 3:10; 11:29, cf. 6:34, 13:25, 14:6,19; 15:14; 1Samuel 11:6; 16:13,14 și, de asemenea, Isaia 32:15). Acest duh al lui Dumnezeu a fost prezis că se va odihni peste Regele Mesianic (Isaia 11:2). Acest duh al lui Dumnezeu a dotat diferiţi oameni cu diverse aptitudini, de exemplu, aptitudini tehnice (Exodul 31:3; 35:31), care vine prin pricepere (Iov 32:8), fiind turnat prin înțelepciunea divină (Proverbe 01:23). Acest duh al lui Dumnezeu a generat forme şi viaţă (Gen. 1:2) și putere vitală necesară vieţii (Isaia 31:3). 
La fel se întâmplă şi la fiinţele cereşti, care au duh la fel ca noi oamenii, vezi Ezechiel 1:12 comparat cu versetele 20-21 din acelaşi capitol). 
 
Lexiconul biblic arată că acest duh sfânt al lui Dumnezeu a fost dat şi unui "Înger", numit "Îngerul care este înaintea feţei Lui" (Isaia 63:9-11) prin care Dumnezeu putea da mai departe duhul Său, pentru că duhul Său putea fi transferat de la unul la altul (Numerii 11:17,25, Neemia 9:20.). Astfel, duhul "cel bun" al lui Dumnezeu a fost arătat lui Israel mai întâi prin Îngerul de la faţa Lui, care mai târziu a devenit Mesia (cf 1Corinteni 10:4). Astfel, acest "Înger" este purtătorul duhului cel bun al lui Dumnezeu, nu numai în trecut, ci şi în viitor, din clipa în care datorită credincioşiei lui, a fost aprobat de Dumnezeu:
"Eu voi vesti hotararea Lui" - zice Unsul (în ebr. Mesia) - "Iehova Mi-a zis: "Tu esti Fiul Meu! Astazi Te-am nascut. (Ps.2:7). 
Autorul Lexiconului Biblic susține că Dumnezeu i-a oferit acestui "Înger" înţelepciunea şi puterea sa, dându-i spre îndeplinire profețiile de restaurare a omului; acestea au fost concepute de duhul lui Dumnezeu şi stau în picioare în mijlocul promisiunilor făcute lui Israel și sunt pe cale de a îndeplini toate întocmai, aşa cum s-au împlinit şi cu privire la Israel (Hag. 2:5; Zaharia 4:6). Acest concept de răsfrângere a duhului lui Dumnezeu, culminează în Noul Testament, unde vedem că acest "Înger" care reflectă "Prezența Divină", este tocmai Unic-născutul Fiu al lui Dumnezeu şi ca atare "Moştenitorul" a toate. Ca atare, Dumnezeu este omniprezent prin răsfângerea duhului Său cel sfânt (vezi p. 926). Duhul lui Dumnezeu este astfel puterea lui Dumnezeu, asociată cu intelectul Său, care lucrează totul în toţi (1Corinteni 12:6), începând de la Fiul Său, care este învăţat personal de Dumnezeu Creatorul (numit "Tatăl nostru"), fără intermediari (Ioan 5:19,20). Din Noul Testament aflăm că Tatăl şi-a declinat (şi-a trecut) atribuţiile către Fiul Său, astfel Fiul trebuie cinstit, la fel cum e cinstit Dumnezeu Tatăl care i le-a dat, pentru un anume timp (Ioan 5:21-23); iar după trecerea acelui timp, Fiul lui Dumnezeu va trebui să dea înapoi toate atribuţiile pe care i le-a dăruit Tatăl Său (1Corinteni 15:28). Acest "Înger" nu este "unul" dintre "îngerii" lui Dumnezeu, aşa cum nici un preşedinte de ţară, nu este unul din preşedinţii consiliilor judeţene. El este "Îngerul îngerilor", "Regele regilor" şi "Domnul domnilor", prin puterea prerogativelor (împuternicirilor) date lui de către Tatăl Său, prin duhul Său. Duhul lui Dumnezeu, nu este doar puterea lui Dumnezeu, ci şi intelectul Său, care reflectă toată fiinţa Creatorului (Evrei 1:1-5), de aceea, Fiul lui Dumnezeu, poate zice pe drept că cine l-a văzut pe El, e ca şi cum l-a văzut pe Dumnezeu Tatăl (Ioan 14:9).  
 
Vedem din toate acestea, că nu există nici un concept de "duhul sfânt" ca o a treia persoană care este lângă Tatăl şi Fiul Său. Din Noul Testament aflăm că toate lucrurile au fost făcute prin Fiul lui Dumnezeu; atunci ce a făcut a treia persoană (Ioan 1:3)? Acum e la fel. Dumnezeu a făcut ca Fiul Său să fie totul în toţi şi astfel, prin Fiul Său şi El va fi totul în toţi (Coloseni 3:11). De fapt toată lucrarea pe care ar putea să o facă o a treia persoană ipotetică - dacă ar fi prin absurd, o face deja Fiul lui Dumnezeu (Coloseni 3:17). Ce ar face atunci o astfel de persoană?
 
Despre duhul lui Dumnezeu (IV)
 
(Adaptare după un text englez, făcut de un grup desprins din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea)
 
Cum a devenit acel „ceva” „cineva”? 
 
Aşa cum vedem în cărţile Vechiului Testament - confirmate de descopririle arheologice, în antichitate exista părerea printre adepţii religiei politeiste lansată de Ieroboam, fiul lui Nebat, că "duhul" lui Dumnezeu, fiind la genul feminin, este o femeie şi este soţia lui Dumnezeu, aceasta fiind denumită cu titlul de "Regina Cerului". Ideea s-a menţinut până în epoca gnostică inclusiv (sec V î.d.H - IV d.H), când unii dintre neo-gnostici au cizelat-o în concepţia că "duhul" lui Dumnezeu este îngerul Gabriel, idee pe care unii dintre ei au dezvoltat-o într-o doctrină care spunea că există o a treia persoană în cer, mai mare ca acel înger, identică în autoritate cu Tatăl şi Fiul Său. Însă Sfânta Scriptură tace în această privinţă, arătând că doar Tatăl şi Fiul Său au titlul de "Despotes", adică "Stâpân Absolul" (Stăpân cu puteri nelimitate). 
 
Din Lexiconul Biblic: Despotes
Lexiconul Biblic este o Enciclopedie a cuvintelor şi expresiilor întâlnite în Biblie, comentate (explicate).
Din textul grec al Noului Testament aflăm că Theos (Dumnezeu) și Kurios (Domn) sunt titlurile comune pentru Dumnezeu. Există, de asemenea, un al treilea cuvânt găsit în Noul Testament care se referă la Dumnezeu – despotes. Acest cuvânt are înţelesul de Domn Suprem, care are autoritate supremă şi nelimitată.
Sunt doar cinci utilizări în Noul Testament - trei cu privire la Dumnezeu Tatăl, şi două cu privire la Fiul Său, suficiente pentru a înţelege despre ce este vorba.
Credinciosul Simeon a folosit cuvântul în varianta ebraică, atunci când s-a rugat lui Dumnezeu: "Doamne Suprem [în gr. Despotes], acum eliberează pe robul tău în pace, după cuvântul tău." (Luca 2:29)
Apostolul Petru și cei care au fost cu el au folosit termenul când s-au rugat lui Dumnezeu: "Când au auzit aceasta, și-au ridicat glasul împreună către Dumnezeu și au zis: „Doamne Suprem [în gr. Despotes], Care ai făcut cerul și pământul, marea și tot ce este în ele” (Faptele Apostolilor 4:24).
Cuvântul "Despotes" este folosit în strigătul martirilor din cartea Apocalipsa: Ei au strigat cu glas tare: „Doamne Suprem [în gr. Despotes], sfânt și adevărat, până când nu vei judeca și nu vei răzbuna sângele nostru asupra locuitorilor pământului?" (Apocalipsa 6:10)
Iisus Hristos este numit la fel, "Despotes", în două cazuri din Noul Testament şi acest fapt vine datorită autorităţii supreme şi nelimitate, pe care a primit-o de la Tatăl Său, până la vremea când va trebui să o dea înapoi Celui care este "mai presus de toţi", în acest "toţi" fiind inclus şi Fiul Său (Matei 28:18,19, 1Corinteni 15:24-28, Efeseni 4:6, Ioan 14:28):
"Dar în popor s-au ridicat și profeți mincinoși, așa cum vor fi învățători mincinoși printre voi, care vor aduce în ascuns păreri distrugătoare. Ei chiar îl vor nega pe Domnul lor Suprem [în gr. Despotes] care i-a răscumpărat, aducând asupra lor o distrugere rapidă (2 Petru 2:1).
"Căci anumiți intruși s-au furişat printre voi, oameni care demult au fost desemnați pentru această condamnare ca nelegiuiți, care răstoarnă harul Dumnezeului nostru în desfrânare și neagă pe singurul nostru Domn Suprem [în gr. despotes], pe Domnul Iisus Hristos (Iuda 4).

Vedem din aceste informaţii că ideea duhului lui Dumnezeu ca persoană feminină, a venit dintr-o sursă eronată a religiei politeiste lansate de Ieroboam, fiul lui Nebat (1Împăraţi 12), care a fost ulterior repoziţionată, ca îngerul Gabriel şi mai apoi ca o a treia persoană, egală în autoritate cu Tatăl şi Fiul Său. 

Însă dacă Dumnezeu a dat toată autoritatea în cer şi pe pământ Fiului Său Unic-născut; unde mai încăpea delegarea unei a treia persoane cereşti? 
 
Nimeni nu ar putea înțelege în mod deplin natura și personalitatea lui Dumnezeu, dacă nu ar exista acest proces de delegare a duhului lui Dumnezeu, care trebuie să lucreze în toţi, fiecare credincios trebuind să aibe duhul lui Dumnezeu, altfel nu poate fi un copil al lui Dumnezeu (1Corinteni 12:6; 15:28; Efeseni 4:6; Ioan 1:13).  
Datorită acestei delegări, Adunarea lui Dumnezeu de pe pământ (Biserica) are şi ea autoritatea şi puterea celor aleși să lucreze cu duhul lui Dumnezeu, după harul dat fiecărui membru şi astfel puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu prin duhul sfânt îi face la fel ca Cel de la care au primit toate (Zaharia 12:8), şi ca "Îngerul" lui Yehowah, care este Capul lor, adică Iisus Mesia. Prin ei se împlinesc profeţiile despre măreţia lui Israel și ei vor domni cu Dumnezeu şi cu Fiul Său.
 
Despre duhul lui Dumnezeu (V)
 
(Adaptare după un text englez, făcut de un grup desprins din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea)
 
Itinerarul istoric, este util pentru a înțelege dezvoltarea eretică a doctrinei despre duhul sfânt. Nicăieri nu a fost sugerat în Biblie că duhul sfânt este o a treia persoană cerească alături de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său. Mai întâi, duhul sfânt apare ca o persoană feminină în religia politeistă lansată de Ieroboam. Ideea duhului lui Dumnezeu ca persoană feminină, a venit dintr-o sursă eronată a religiei politeiste lansate de Ieroboam, fiul lui Nebat (1Împăraţi 12) şi s-a menţinut până în perioada gnostică, inclusiv. Apoi, cu apariţia creştinismului, această doctrină a fost ulterior repoziţionată, ca şi cum duhul lui Dumnezeu ar fi îngerul Gabriel şi mai apoi ca o a treia persoană, egală în autoritate cu Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său. 
Însă toate aceste trei păreri sunt greşite şi în termeni biblici se numesc erezii (2Petru 2:1).
Duhul sfânt nu a fost stabilit ca persoană alături de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său ca doctrină deloc, în Consiliul de la Niceea (325). Asupra acestui aspect nu au reușit să câștige o formulare clară la Constantinopol (381). Numai la Sinodul de la Calcedon în 451 a fost formulată o doctrina clarificată, însă în mod cert greşit, căci nu există dovezi că apostolii au văzut în Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, mai mult decât atât și nici în duhul sfânt mai mult ca puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu şi mulţi au susţinut asta până la sfârșitul secolului al treilea, cu excepția modaliștilor și a gnosticilor. Aceste grupări eretice (modaliştii şi gnosticii) a fost forţate de împăratul Constantin să se unească cu Biserica Apostolică în 316, deci cu ani buni înaintea Conciliului de la Niceea, care a avut loc în 325 şi ele au adus pe furiş ereziile lor în biserici. Astfel, acestea din urmă au apărut ca facțiunea trinitară în Conciliul de la Niceea - făcută la porunca împăratului Constantin în 325 şi la Conciliul de la Constantinopol, făcută la porunca împăratului Teodosie în 381 și prin forța armelor s-au introdus anumite erezii. În acest mod a apărut doctrina despre o trinitate misterioasă şi de neînţeles, acesta fiind închipuit ca un zeu triunic (un zeu cu trei feţe unite) ca la păgâni. S-a omis tot ce se spune în cărţile Vechiului Testament despre duhul lui Dumnezeu, care este duhul cel bun, înţelept, puternic şi sfânt al Creatorului, în scopul vădit de a favoriza etica și filozofia religioasă greacă, care era de origine păgână, politeistă, eterică - deci demonică (Deut.32:17; 1Cor.10:21; 1Tim.4:1). Aceste prescripţii filozofice ale religiozităţii greceşti sunt bazate complet pe epistemologia lui Pitagora, Socrate, Aristotel, Platon şi al celorlalţi filozofi greci şi de alte naţii şi elimină cerințele logice ale dreptului biblic, care poate veni numai de la Creator, așa cum figurează la Sinai, autoritatea de legiuitor a lui Dumnezeu fiind confirmată şi în Noul Testament (Romani 7:7).  
 
Pentru a susţine doctrina trinitară şi că există o a treia persoană alături de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său, s-au comis multe abuzuri asupra textului Biblic, a se vedea "Abuzul de Teologie timpurie asupra Dumnezeirii (nr 127B)" din Lexiconul Biblic. O parte din această fraudă a fost utilizarea necorespunzătoare a Scripturii cu privire la funcţia duhului sfânt. Aspectul major al explicaţiei este înțelegerea modului corect prin care devenim fii ai lui Dumnezeu prin funcţia ce o are duhului sfânt. Semnificația de bază a duhului sfânt ca funcţie a fost ca puterea şi intelectul lui Dumnezeu, unite împreună, care este dată atât mulţimii cereşti, cât și mulţimii  umane de pe pâmânt, de a funcționa şi ei ca o imagine a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, pentru a deveni un duh unit cu El, având aceleaşi simţăminte şi ţeluri ca Tatăl creator, ca fii ai lui Dumnezeu; ca toţi să funcționeze ca Dumnezeu, duhul lui Dumnezeu fiind şi guvernând totul în toţi. Din acest motiv, duhul sfânt nu este numai puterea lui Dumnezeu, ci şi înțelepciunea lui Dumnezeu, luând "chip" prima dată în Fiul Său unic-născut din cer, menționat în Proverbe 8 (compară cu Galateni 4:19). Astfel există bănuiala că în secolul II, Ioan 1:1 a trebuit să fie interpretat greșit de modalişti şi apoi redat greşit eliminându-se o literă, ca să capete un alt sens - ca fiind acțiunea lui Dumnezeu fără a implica o altă persoană, care nu a fost aşa, ci chiar a fost o acţiune dintre două persoane: Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său unic-născut. Fiul unic-născut al lui Dumnezeu a fost făcut după chipul lui Dumnezeu într-un mod pe care Creatorul nu l-a mai repetat, iar Fiul Său trebuia să preia şi să repete şi el la rândul Său, acest procedeu, ca astfel El să fie "prototipul" (modelul, matricea) lui Dumnezeu, rezultatul fiind ca toţi să fie ca şi Fiul cel unic-născut: copiii lui Dumnezeu. Din acest motiv, textul din Filipeni 2:5-8 trebuie înţeles corect, "prototipul" va fi întotdeauna unealta meşterului, în cazul nostru a Creatorului şi unealta trebuie să se supună întotdeauna mâinii celui ce o manevrează. Fiul cel unic-născut a înţeles perfect acest lucru, înţelegând la perfecţie ce anume este duhul lui Dumnezeu, însă acel înger-heruvim care s-a răzvrătit şi astfel a devenit Satan Diavolul, a omis acumularea unui adevăr esenţial despre duhul lui Dumnezeu şi astfel pentru existenţă (Ieremia 18:1-6). Satana l-a înţeles greşit pe Creator şi nu i-a pătruns duhul cel puternic, înţelept şi sfânt, din contră l-a subestimat de la început şi conform Bibliei el va rămânea în această eroare fundamentală a sa, până ce va fi nimicit. Capacitatea de înțelepciune pentru a exista veşnic este legată indiscutabil şi etern de duhul cel minunat al lui Dumnezeu, de primirea acestuia şi de ascultarea de el.   Dumnezeu a ales să limiteze cunoștințele creaturilor Lui și nici chiar Fiului Său unic-născut nu i-a descoperit totul de la început - căci El a recunoscut că nu cunoaşte toate detaliile (Mat.24:36, a se compara cu Apocalipsa capitolul 5). 1 Petru 1:12 arată foarte clar că nici îngerii nu cunosc tot planul lui Dumnezeu. Prin acest fapt El le cerea tuturor loialitate, credință şi supunere la acţiuni uneori dificile  (Dan.10:13) sau chiar foarte grele (Apoc.2:10), cerând asta inclusiv Fiului Său unic-născut, care n-a fost cruţat (Ioan 3:16). Fiul Său în acest fel, de asemenea, a trebuit să-și exercite loialitate și credință.  Nimeni nu trebuite să aplice greșit textul din Romani 8:9. Duhul la care se referă Pavel este dat Fiului de la Dumnezeu Tatăl, iar Domnul Isus este cel care îl împarte mai departe credincioşilor (a se vedea Ioan 16:7 şi apoi Ioan 20:22). Textul integral în Roman 8:9-17 arată înțelegerea corectă a textului. Ioan 20:22 nu poate fi înţeles corect fără Ioan 16:7. Duhul sfânt purcede numai de la Tatăl, Singurul Adevărat Dumnezeu care a trimis pe Fiul Său (Ioan 17:3; Ioan 3:16) și se dădea oamenilor cu condiţia ca Fiul lui Dumnezeu să meargă înapoi în cer cu jertfa de Mare Preot ispăşită (recitiţi şi meditaţi la Ioan 16:7), căci numai astfel se putea ridica păcatul lumii (Ioan 1:29). Este clar că pentru a putea fi mântuiţi, duhul Celui ce a înviat pe Isus Hristos din morți trebuie să locuiască în noi. În niciun moment nu implică faptul că duhul acesta ar fi o a treia persoană cerească, alături de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său.  Este clar că toți cei care sunt călăuziți de duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu; înseamnă că moștenim exact același lucru ca și Isus Hristos. Efeseni 4:4-6 nu trebuie folosit greşit pentru a solicita unitatea trinitară a trei persoane cereşti, complet contrară la ceea ce este de fapt. Este evident că ceea ce se afirmă este că există un singur trup (biserica), un singur duh (forţă intelectuală), care, după cum am văzut, a emanat de la Dumnezeu Tatăl, care este Singurul Dumnezeu Adevărat, care L-a trimis pe Fiul Său cel unic-născut, care a luat numele de Isus şi supranumele de Hristos. Trupul este al lui Hristos, care este capul bisericii, iar El care este capul bisericii, este condus de duhul lui Dumnezeu. Punctul cheie al textului este că există un singur Dumnezeu și Tată al nostru al tuturor, care este mai presus de toţi și este în toţi. Nu sunt trei persoane co-Dumnezei. Există doar un Singur Dumnezeu Adevărat, El fiind Dumnezeul care a trimis pe Fiul Său Unic-născut, pe Isus Hristos, și pe această descoperire se bazează înțelegerea vieții veșnice (Ioan 17:3). Cine nu şi-a însuşit corect înţelegerea textului din Ioan 17:1-3, nu este în adevăr, ci în minciună şi nici unul care trăieşte în minciună nu are viaţa veşnică, ci în afara ei (Apoc.22:15). Ce dureroasă va fi această constatere, la cei mulţi, în timpul judecăţii finale... (Matei 7:21-23).  
 
Despre duhul lui Dumnezeu (VI)
 
(Adaptare după un text englez, făcut de un grup desprins din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea)
 
Ioan 4:24 "Dumnezeu este Duh, și cine se închină Lui trebuie să se închine în duh și în adevăr." Acest text înseamnă ceea ce spune și că Dumnezeu nu este o poveste inventată sau un obiect de cult inventat. Acest text nu spune nimic despre închinarea la un cap cu trei feţe (trei persoane) de Dumnezeu și nicăieri în textul citat nu înseamnă că Isus Hristos ar fi acest Dumnezeu cum cred modaliştii şi gnosticii, precum şi urmaşii lor trinitarieni. 
 
Romani 8:9 se referă la faptul că noi nu suntem în carne, ci în duhul, dacă duhul lui Dumnezeu locuiește în noi. Aceasta nu spune nimic despre duhul lui Dumnezeu ca fiind tri-unic sau modalist. 2 Corinteni 13:14 este, de asemenea, utilizat în sprijinul unui dumnezeu tri-unic care nu este ceea ce se spune. În Deuteronom 10:17 textul nu se referă la o triadă de dumnezei ci la îngerii răi, la faptul că Creatorul este atât Dumnezeul stâpânilor (domilor) pământeşti, ai noştrii, cât şi Dumnezeul dumnezeilor - care aici nu pot fi decât îngerii cei răi, în frunte cu Satan, care doresc îchinarea (Deut.32:17); textul arată că Dumnezeu este stăpân şi peste ei, El fiind un Domn şi Dumnezeu mare. Astfel El este sursa a legii, care stabileşte regulile în tot Universul (Ezra 4:23-7:26) și nimeni nu poate împiedica cu succes voia şi lucrarea Tatăl, nici în cer, nici pe pâmânt, nici de îngeri, nici de oameni, indiferent cât de importanţi se cred aceştia. Dumnezeu afirmă clar că El este Supremul, fiind mai mare decât toţi, inclusiv ca Fiul Său, acesta nefiind la egalitate cu El, aşa cum specifică învăţătura triniatară:
Cunosc acum ca Yehowah este mai mare decat toti dumnezeii; caci in lucrul in care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei." (Exodul 18:11)
Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti; si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu. (Ioan 10:29)
Proverbe 30:4-6 este o mare avertizare pentru toţi adepţii doctrinei trinităţii. Romani 1:1-6 arată clar că duhul sfânt este duhul sfinţeniei şi nu o a treia persoană, căci există doar două persoane care conduc în armonie deplină tot Universul şi nu trei: Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său cel unic-născut; iar dintre aceşti doi, Tatăl este mai mare şi Fiul Său is se va supune la finalul celor o mie de ani, când va preda în mâna Tatălui său, toate prerogativele guvernării, ce le-a primit după înălţatrea Sa la cer (Matei 28:18,19; 1Corinteni 15:24,28). Apostolul Pavel afirmă în Efeseni1:16-17 că noi trebuie să primim revelaţia descoperirii lui Dumnezeu şi a planului Său făcut în legătură cu Fiul Său, printr-un duh de înţelepciune. Mântuirea este prin credință, prin puterea lui Dumnezeu şi este justificată de dreptate. De aceea nimeni care se întemeiază pe nedreptate, nu va fi justificat, şi prin urmare nu va fi mântuit (1Cor.6:9).  Romani 1:7 este adresat tuturor celor din biserica din Roma iubiţi ai lui Dumnezeu și chemaţi să fie sfinți. Aici se face distincție clară între Dumnezeu, Tatăl nostru, și între Domnul Isus Hristos. De aceea nu putem folosi Ioan 1:1 în mod abuziv, fără să avem în minte ce scrie clar în multe alte locuri, că există un singur Dumnezeu adevărat şi acesta este doar Tatăl (Ioan 17:1-3). Este clar că Ioan 1:1 şi Ioan 1:18 au fost falsificate. La prima au modificat o literă, dând alt sens frazei finale, iar la a doua au adăugat cuvântul "theos", alcătuind mincina că Fiul este monogenes theos, adică un al doilea dumnezeu, alături de Dumnezeu Tatăl. Ioan 20:28 este adesea folosit ca un text cu referire la Dumnezeirea lui Hristos, dar ignoră complet rugăciunea Domnului Isus în Ioan 17:1-3, predică la care a asistat şi Toma; deci Toma s-a referit la Dumnezeu Tatăl, exclamaţia lui, fiind una de uimire, că Dumnezeu Tatăl într-adevăr l-a înviat pe Isus, fapt de care el se îndoia. Un alt text interpretat greşit este cel din Evrei 1:8-9, care este un citat din Vechiul Testament, care în originalul ebraic sună aşa:
8. pe cand Fiului I-a zis: "Scaunul Tau de domnie, de Dumnezeu dat, este in veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate;
9. Tu ai iubit neprihanirea si ai urat nelegiuirea: de aceea, Dumnezeu, Dumnezeul Tau Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decat pe tovarasii Tai." 
 
 
Tebuie să fim foarte atenţi în toate comentariile noastre biblice, căci de se va găsi minciună în interpretările noastre vom păţi ca mincinosul Anania şi soţia sa (Acts 5:3-4). Nu putem minţi de dragul de a avea dreptate. Dacă ignorăm complet că Dumnezeu comunică cu noi prin duhul sfânt şi că El are un Fiul unic-născut, căruia i-a dat acest duh fără măsură, răsturnăm toate adevărurile sfinte şi ne facem părtaşi minciunilor insuflate de Satan cel viclean. Trebuie să avem în vedere textele nenumărate care arată că duhul lui Dumnezeu, denumit şi duhul sfânt, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, prin care noi toți trebuie să devenim fii ai lui Dumnezeu și moştenitori împreună cu Fiul Său unic-născut, Domnul nostru Isus Hristos. Aceste texte clare nu pot implica în mod logic că acest duh ar fi o a treia ființă distinctă, alături de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său. Faptul că acest duh cercetează lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10) nu poate fi utilizat în nici un fel pentru a afirma că aceasta este altceva decât puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Textul din Ioan 14:16-23 este departe de susține un dumnezeu tri-unic sau modalist (care se transformă din Tatăl în Fiul şi apoi în Duhul Sfânt), căci Biblia arată absolut clar că Fiul a trebuit să se se prezinte cu jertfa Sa şi să-l roage pe Dumnezeu Tatăl ca să trimită mărturia duhul sfânt despre El și că El nu a avut nici o putere asupra trimiterea duhului decât prin aprobarea Tatălui, care are control absolut peste ea. Aşadar, trinitatea - doctrina după care există un singur Dumnezeu, compus din trei persoane cereşti şi că una dintre ele este persoana denumită "Duhul Sfânt" este o învăţătură a oamenilor şi nu a lui Dumnezeu, inspirată de Cel Rău.