Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre scopul nostru?

Un scop divin pentru toţi

 

Scopul nostru trebuie să fie victoria asupra păcatului şi a morţii, ca să putem moştenii viaţa veşnică. În această luptă pentru victorie, trebuie să fim ghidaţi de sus, de la Dumnezeu. Pentru a putea avea această viaţă veşnică, El ne îndeamnă prin Fiul Său, să asimilăm cunoştinţa necesară despre Cele mai importante Fiinţe din Univers: Tatăl şi Fiul (Ioan 17:3). De asemenea, prin apostolul Pavel, El ne îndeană să urmărim pacea şi sfinţirea (Evrei 12:14), prin iubirea adevărul lui Dumnezeu (Ioan 17:17) care este un adevăr sfinţitor, prin care ne putem zidi credinţa, speranţa şi dragostea noastră şi a fraţilor şi a semenilor noştrii.  Ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5), spre gloria lui Dumnezeu şi a Fiului său. Să iubim pe toţi cei din jurul nostru şi să facem bine tuturor, la superlativ (Luca 10:25-37)! Dacă vrem să avem viaţă veşnică, trebuie să ajungem ca nişte copilaşi ascultători ai lui Dumnezeu Tatăl (Matei 18:3).
Interesul nostru trebuie să fie: "tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă." Filipeni 4:8
Trebuie să căutăm să fim în mijlocul celor cinci fecioare înţelepte, pentru a ne înţelepţi şi mai mult împreună.
Matei 25:1. Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Doresc să stăm cu toţii de veghe în aşteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele înţelepte din pilda Mântuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.

Câteva cuvinte despre posibilitatea de a greşi

 

"Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul."  (Iacov 3:2)

Din păcate, cel mai mult greşim în vorbire. Deci cel mai vigilenţi trebuie să fim în vorbire. Este evident că în călătoria noastră pe calea Domnului Isus Christos, ne-am confruntat cu nişte situaţii prin care am fost testaţi, dacă suntem sau nu creştini autentici. Când nu am fost găsiţi aşa cum ar fi trebuit să fim, Dumnezeu ne-a dat mult har şi am putut fi învioraţi. Atunci când păcătuim ne descurajăm, dacă mai are rost să ne îndreptăm sau nu... Dar Dumnezeu ne încurajează ca atunci când vom cădea în greşeli, să ne ridicăm şi să nu dăm înapoi. Cu timpul, învăţând din greşeli, având mai multă experienţă, predaţi călăuzirii duhului lui Dumnezeu şi ţinând sus cuvântul vieţii vom ajunge la starea de om matur, prin care vom birui orice test. Şi când vom trece ultimul, testul final, va fi ferice de noi pentru totdeauna. Am ieşit biruitori în marea luptă spirituală pentru viaţa veşnică. Nu există victorie care duce la viaţa veşnică fără o luptă aprigă împotriva tuturor păcatelor.

Proverbe 24:

16. Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.

Efeseni 6:

10.     În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.
11.     Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
12.     Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
13.     Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
14.     Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
15.     Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
16.     În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
17.     Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
18.     Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. 

Câteva reflecţii despre voia lui Dumnezeu

1. Scopul lui Dumnezeu este să facem voia lui (Matei 6:9,10), iar această voie sfântă este iubirea, fără de care suntem nimic (1 Corinteni 13:1-4):

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.

Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

2. Dacă facem voia lui, umblând în iubire, împărăţia poate fi grăbită (2Petru 3:11,12)
3. Iar această împărăţie – Regatul Iubirii - merită să vină cât mai repede (Apocalipsa 21:3,4, 1Corinteni 2:9), deoarece în ea va domni iubirea şi fericirea
4. De aceea trebuie să ajutăm cât mai mulţi oameni să înţeleagă importanţa iubirii, prin porunca naşterii din nou, ca templul lui Dumnezeu să poată fi finalizat cât mai repede (1Corinteni 3:16,17, Ioan 3:5-7, Romani 12:1,2)
5. Acest templu sfânt se desăvârşeşte prin dragoste, care este legătura desăvârşită a unităţii (1Corinteni capitolul 13, Coloseni 3:14)

Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?

"şi soţia lui s-a pregătit" Apocalipsa 19:7
AMR xxx zile (AMR = Au mai rămas)... Cei care am făcut armată ştim ce înseamnă prescurtarea, dar mai ales aşteptarea... La fel este şi în cazul celor care am fost cândva miri şi mirese. Cât de mult şi cu ce emoţii, cu ce ardoare am aşteptat sosirea clipei când vom fi - în sfârşit - miri sau mirese!
Desigur, în primul rând ne-am dorit o soţie care să fie creştină, dar nu numai de cultură creştină, ci una care să trăiască termenul, care să ne fie un bun sfetnic, un bun sprijin, un prieten înţelept şi întelegător, o fiinţă care ştie să viseze cu ochii deschişi, dar să fie cu picioarele pe pământ, pe care să te poţi bizui şi la bine şi la greu (nu ca soţia lui Iov: Iov 2:9,10) - ca numai moartea să ne poată despărţi.
Toţi stim, că Fiul lui Dumnezeu a comparat pe creştini cu "fecioarele", care sunt în aşteptarea "mirelui" - Matei 25:1-13.
Acum să ne punem întrebarea: Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?
Şi putem şti. Aflăm din pilda expusă de el, că anumite fecioare vor fi repudiate din cauza nechibzuinţei lor şi altele sunt primite din cauza chibzuinţei lor. Chibzuinţa provine din înţelepciune, aşadar Mântuitorul nostru va alege fecioarele înţelepte, dar nu după o înţelepciune ca din lume, ci după înţelepciunea de sus, de la Dumnezeu.
Pentru “Mirele” nostru conteaza doar frumuseţea interioară. Nu contează cât de urât sau cât de plăcut eşti la aspect exterior. Aşadar el doreşte o soţie care se pregăteşte şi se găteşte în interior, prin înţelepciunea dată de Dumnezeu, prin el.

Cum putem fi desăvârşiţi în frumuseţe interioară?

Simplu: Având dragoste pentru Dumnezeu şi semeni.
- Care este ţinta (scopul) poruncii lui Dumnezeu?

1Timotei 1:5
Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.
- Înspre cine trebuie manifestată această dragoste?

Marcu 12:
28. Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la el şi l-a întrebat: "Care este cea dintâi dintre toate poruncile?"
29. Isus i-a răspuns: "Cea dintâi este aceasta: "Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn";
30. şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta"; iată porunca dintâi.
31. Iar a doua este următoarea: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Nu este altă poruncă mai mare decât acestea."
Ioan 14:

21. Cine are poruncile mele şi le păzeşte acela mă iubeşte; şi cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu. Eu îl voi iubi şi mă voi arăta lui."
22. Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: "Doamne, cum se face că te vei arăta nouă, şi nu lumii?"
23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu, şi Tatăl meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
- Cum ar putea înţelege cineva ce este dragostea?

1Corinteni 13
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
- Pentru cine nu mai are dragostea dintâi: pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi

Apocalipsa 2:
2. "Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina numelui meu şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ti voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.

Vrei să fi ca o fecioară curată? 

Cum vor fi cele cinci fecioare curate?

Anumiţi oameni au ajuns la concluzia că a nu te spăla deloc, este un gest deosebit de credinţă. Dar în Biblie ni se spune clar că trebuie să ne curăţim trupul:
"Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfintirea până la capăt, în frică de Dumnezeu." 2Cor.7:1
Evident, un om nu poate fi curat numai dacă se curăţeşte. El face baie, deoarece ştie că se murdăreşte. Tot aşa trebuie să fie şi pe tărâm spiritual:
"Dar înţelepciunea de sus este mai întâi curată" Iacov 3:17
Cum vom putea şti ce fapte, gânduri şi sentimente necurate ne întinează din punct de vedere duhovnicesc? Vom putea afla, numai dacă ne vom adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, a lui Dumnezeu:
"Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui." Iacov 1:25.
Şi unde trebuie să ne curăţim?
"Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos şi prin duhul Dumnezeului nostru." 1Cor.6:11
""Domnule", i-am raspuns eu, "tu ştii." Şi el mi-a zis: "Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului." Apoc.7:14
Satan cel viclean va căuta să înşele fecioarele înţelepte şi să le întineze prin gânduri egoiste, prin gânduri ce duc la trândăvie şi prin gânduri ce duc la înălţarea de sine. Să ne păzim deci sediul sentimentelor, inima, căci ni se scrie despre ea ca o avertizare:
"Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" Ieremia 17:9

Concluzie

Ca să putem avea o viaţă creştină încununată de victorie, trebuie să fim "plini de duh", de duhul lui Dumnezeu Tatăl şi al Fiului Său (Efeseni 5:18).

Este oare biblică ideea nemuririi sufletului?

Din păcate, există în Bibliile noastre moderne, pe care le citim la ora actuală, anumite imixtiuni ale copiştilor care au copiat manuscrisele biblice, ca de exemplu, pentru a sprijini ideea nemuririi sufletului

Conform DEX
IMIXTIÚNE, imixtiuni, s. f. Amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. immixtion, lat. immixtio, -onis.

La Matei 10:28 s-a introdus fraza "şi nu pot ucide sufletul"
La Luca 23:43 virgula trebuie pusă corect: Adevărat îţi spun ţie astăzi, vei fi cu mine în paradis"
Luca 16:19-31 ridică mari semne de întrebare, care contrazic Biblia, de exemplu Daniel 12:2 

Daniel 12:2
Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. (Traducerea Literală a lui Young)

Domnul Isus nu avea cum să contrazică un înger sfânt.
Biblia nu susţine pretenţia femeii din En-Dor (1Samuel 28:11) 

 

Dacă vreţi să credeţi prostiile unor copişti, n-aveţi decât!

Prezentare blog. Cum să studiem Biblia, Sfintele Scripturi?

Prezentarea blogului Testul Final (Apologetică)

Un blog creștin, bazat pe Biblie, care abordează:

- credința și creștinismul din perioada timpurie (spre deosebire de epoca modernă)

- istoria Bisericii Creștine

- dezvoltarea dogmei în cadrul creștinătății

- variațiile întâlnite în manuscrisele biblice antice

- subiecte privind apărarea credinței

    Am lansat acest blog — intitulat inițial „În Așteptarea Testul Final” și redenumit ulterior „Testul Final (Apologetică)” — pe 25 noiembrie 2012. Scopul său este de a împărtăși cu un public interesat concluziile cercetărilor mele privind credința și creștinismul primar, istoria Bisericii Creștine și evoluția dogmelor sale, precum și variațiile prezente în manuscrisele biblice antice. 

    Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne cercetăm pe noi înșine, pentru a vedea dacă suntem în credință (2 Corinteni 13:5). Cum putem face acest lucru? Studiind Biblia cu sârguință și în spirit de rugăciune, căutând răspunsuri adevărate la întrebările care ne frământă.

    Trebuie să fim conștienți că marele obstacol — care uneori pare de netrecut — ce stă în calea adevărului este răutatea, o formă aspră a păcatului. Un înger sfânt al lui Dumnezeu ne avertizează că cei răi nu vor înțelege adevărul (Daniel 12:10). Cineva poate fi credincios și, totuși, să fie rău. Biblia arată clar că, fără dragoste, suntem NIMIC (1 Corinteni 13).

    Prin urmare, primul pas înainte de a întreprinde un studiu care se dorește a fi serios și aprofundat este să ne curățăm de orice răutate și să cultivăm iubirea față de ceilalți; căci semnul distinctiv al creștinilor este iubirea.

Ioan 13:34: „O poruncă nouă vă dau: să vă iubiți unii pe alții; așa cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. 35 Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă aveți dragoste unii față de alții.”

Mai mult, dacă suntem conștienți că am săvârșit unul sau mai multe păcate, trebuie să simțim o părere de rău sinceră, să mărturisim aceste păcate prin rugăciune și să-I promitem lui Dumnezeu — în numele Domnului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos — că suntem hotărâți să nu mai săvârșim astfel de fapte, ci suntem ferm deciși să luptăm împotriva păcatului, sub toate formele sale.

    În plus, este foarte important să nu uităm să ne rugăm și pentru păcatele noastre necunoscute. După ce am făcut acest lucru, ne putem apropia de studiul Bibliei – însă nu oricum; dimpotrivă, ar trebui să căutăm călăuzire și înțelepciune de la Dumnezeu, prin rugăciune și în numele Domnului nostru Isus, Fiul Său.

 

    În Sfânta Scriptură avem patru "dacă" de o mare importanţă pentru un studiu Biblic

Proverbele 2:1-15

"Fiul meu, (1)dacă vei primi cuvintele mele şi vei păstra cu tine învăţăturile mele, (2)dacă vei lua aminte la înţelepciune şi (3)dacă-ţi vei pleca inima la pricepere, (4)dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară ascunsă, atunci vei înţelege frica de Domnul (Yehowah în textul ebraic) şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul (Yehowah în textul ebraic) dă înţelepciune; din gura lui iese cunoştinţă şi pricepere. El dă adevărată înţelepciune celor drepţi, el este un scut celor ce umblă cu dreptate. Ocroteşte cărările judecăţii drepte, păzind calea sfinţilor lui. Atunci vei deosebi bine dreptatea, judecata dreaptă, nepărtinirea, orice cale bună. Căci înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate, de cei ce părăsesc cărările dreptăţii, ca să umble pe drumuri întunecoase, care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate, care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite." 

 

   În cadrul anumitor studii biblice, sunt aduse în discuție diverse interpretări. Cum ar trebui să decidem dacă să acceptăm sau nu anumite idei prezentate de diferite persoane?

    Pornind de la premise simple, putem descifra idei mai complexe; cu alte cuvinte, un verset clar poate arunca lumină asupra altuia, mai greu de înțeles. Să luăm, de exemplu, cazul așa-numitei „naturi duale” a Domnului Isus. Se susține adesea că El a avut o natură duală pe tot parcursul șederii Sale pe pământ. Totuși, Biblia sugerează exact contrariul: că, în timp ce Se afla pe pământ, El a avut o singură natură — cea umană. Biblia afirmă limpede că, atunci când a coborât din cer (Ioan 3:13), El a renunțat la natura glorioasă pe care o împărtășise cu Tatăl în acel tărâm magnific (Ioan 17:5), devenind asemenea celorlalți oameni.

    1. Termenii trebuie interpretați întotdeauna în mod contextual — adică, în limitele contextului lor imediat. Să luăm în considerare exemplul nostru: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” (Filipeni 2:5–7). O întrebare care reiese din context este următoarea: Cum ar fi putut Domnul Isus să rămână îmbrăcat în natura Sa originară — descrisă ca fiind „chipul lui Dumnezeu” — în timp ce, simultan, Își însușea o natură umană, dacă El S-ar fi dezbrăcat, de fapt, de acea natură originară tocmai pentru a prelua una diferită — natura adamică, cea a primului om? Posesor a două naturi — una cerească și una pământească — El ar fi fost mai degrabă un „supraom”, un semizeu sau o ființă supraumană, decât cineva care a fost asemenea celorlalți oameni în toate privințele, cu excepția naturii păcătoase.

Evrei 4:15. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.

    Ca un scurt răspuns la această întrebare, putem spune că Domnul Isus Hristos, înainte de a Se naște ca om, a posedat „chipul” lui Dumnezeu – întocmai cum Set a fost după „chipul și asemănarea” lui Adam (Geneza 5:3; Evrei 1:3). El a existat în cer sub un alt nume, fiind un „duh”, la fel ca Tatăl Său ceresc: „Dumnezeu este duh” (Ioan 4:24).

    Ce este un duh? Un duh este o ființă cerească ce nu este, în esență, alcătuită din carne și sânge; totuși, el se poate transforma într-o formă fizică, trupească – lucru care s-a întâmplat, de altfel, la prima venire a lui Isus, Domnul nostru. Dintr-un trup spiritual a luat naștere un nucleu de carne fizică – implantat prin puterea lui Dumnezeu în ovulul unei fecioare pe nume Maria –, unde a fost hrănit și a parcurs toate etapele dezvoltării, pentru ca, în cele din urmă, să se nască în mod natural, la fel ca toți ceilalți oameni. El a fost asemenea celorlalți oameni în toate privințele, cu excepția păcatului. Biblia numește acest proces „dezbrăcare” (sau „lepădare”), urmată de „întrupare”: „Și Cuvântul S-a făcut trup (*sarx*, în limba greacă)” (Ioan 1:14). Deși termenul *soma* înseamnă „corp” (sau „trup”), autorul textului grecesc precizează natura trupului asumat – și anume, un trup de carne (*sarx*) – pentru a nu lăsa loc niciunei îndoieli. Acest aspect este semnificativ, deoarece docetiștii – o sectă eretică din rândul creștinilor gnostici ai primului secol – susțineau contrariul: că Hristos nu a venit într-un trup fizic, de carne, ci ca un duh. Potrivit viziunii lor, acest duh a colaborat doar cu un rabin iudeu pe nume Isus, părăsindu-L în momentul răstignirii Sale.

    2. Termenii trebuie interpretați întotdeauna comparativ — adică, în lumina altor versete. În cazul nostru: „Și Cuvântul S-a făcut trup (”carne” în greacă) și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Celui Unul-Născut din Tatăl.” (Ioan 1:14)

    Confirmă Biblia, în acest context, această lepădare a naturii spirituale și îmbrăcarea unei naturi carnale? Cu siguranță. Mai întâi, El S-a dezbrăcat de natura Sa cerească pentru a Se putea îmbrăca în natura umană – iată ceea ce numim Încarnare: transformarea unui trup duhovnicesc (spiritual), care nu conține carne, într-un trup carnal.

    3. Termenii trebuie interpretați întotdeauna în mod condiționat — adică, luând în considerare orice condiții enunțate în Biblie care ar plasa acești termeni în anumite limite. Cazul nostru ridică o chestiune deosebit de importantă: ar fi putut coexista aceste două naturi? Nu, căci ni se spune: „un duh n-are carne și oase, cum vedeți că am Eu” (Luca 24:39).

Evrei 2:17. "Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.

18. Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi." 

Având două naturi în același timp, El nu ar fi fost asemenea fraților Săi în toate privințele, ci S-ar fi situat pe un plan superior lor.

    Prin urmare, Domnul Isus a fost pe deplin om — având exclusiv o natură umană — în timp ce S-a aflat aici, pe pământ. Minunile pe care le-a săvârșit nu au fost rezultatul naturii Sale proprii; mai degrabă, El a deținut o putere miraculoasă de la Dumnezeu, întocmai ca profeții care au înfăptuit minuni înaintea Lui. A fost oare necesar ca acei profeți să posede două naturi pentru a face astfel de lucruri? Categoric nu. Când săvârșeau minuni, ei rămâneau la fel de oameni cum fuseseră și înainte — pur și simplu ființe umane.

    Cum au ajuns, așadar, unii la concepția existenței simultane a unei naturi duale? Daniel 12:10 oferă motivul: „NICIUNUL dintre cei răi nu va înțelege”. Prin urmare, să nu uităm niciodată că poarta către înțelegerea adevărului este o schimbare a modului nostru de gândire. Să fim clari: nu vom înțelege adevărul dacă rămânem răi.

    Iată în descrierea de mai jos un exemplu de perspectivă a unui istoric; având în vedere acest lucru, să ne întrebăm dacă această atmosferă lipsită de pace, de iubire și de sfințenie ar putea sau nu să intre sub incidența pasajului din Daniel 12:10.

”S-ar fi putut aștepta ca Creștinismul să nu apară nicăieri cu o mai mare și mai impunătoare măreție decât în ​​cadrul Sinoadelor Ecumenice – adunări despre care se presupunea că reunesc cei mai de seamă ierarhi și clerici distinși din toate colțurile lumii. S-ar fi putut aștepta ca o evlavie înaltă și senină să guverneze lucrările acestora, ca o cercetare profundă și imparțială să epuizeze fiecare subiect aflat în dezbatere și ca pasiunile omenești și interesele mărunte să rămână rușinate și smerite în fața unei asemenea adunări grandioase. S-ar fi putut presupune că un simplu simț al propriei demnități – sau, cel puțin, dorința de a lăsa o impresie favorabilă fraților întru credință, prin solemnitatea și seriozitatea convingerilor lor – ar fi exclus complet orice exces în comportament sau limbaj. Istoria, însă, ne înfățișează o realitate contrară, care ne dă de gândit. Nicăieri creștinismul nu este mai puțin atrăgător – și, având în vedere tonul și caracterul obișnuit al dezbaterilor, mai lipsit de autoritate – decât în ​​Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. În general, aceste sinoade se manifestă ca o confruntare acerbă între două facțiuni rivale; niciuna nu cedează, iar ambele dau mărturie într-un mod care contrazice propriile convingeri și credințe declarate. Intrigi, nedreptăți, violență, impunerea voinței proprii, decizii forțate asupra altora – în loc să fie rezultatul unui consens – și toate acestea mânate de forța brută a unei majorități turbulente și zgomotoase; la care se adaugă hotărâri luate pe fondul unor aclamații frenetice, în loc să fie rodul unei analize lucide, precum și abandonarea bunului-simț și a unei conduite civilizate – toate acestea știrbesc onoarea acestor sinoade și le anulează însăși rațiunea de a exista, cel puțin în cazul celor de mai târziu.”

Henry Hart Milman – Istoria creștinismului latin

    Nu este, așadar, de mirare că, de-a lungul timpului, aceste sinoade nu doar că au eșuat în a păstra adevărul creștinismului, ci s-au dovedit, de fapt, a fi făuritoarele unor învățături și tradiții omenești care, la o analiză mai atentă, se dovedesc a fi nebiblice. Dumnezeu nu poate, prin adevărul Său, să binecuvânteze o astfel de atmosferă și un astfel de comportament. Păcatul duce întotdeuna la răutate.

    Ce se poate face pentru a evita o astfel de situație — pentru a ne asigura că nu ne încadrăm în descrierea din Daniel 12:10, care vorbește despre cei ce nu pot înțelege din pricina răutății lor? Să luăm aminte la învățăturile Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos, și să ne lăsăm transformați de ele, astfel încât — asemenea cuiva care este născut din nou — să fim cu o inimă curată, fără de răutate. 

    Prin urmare, înainte de orice studiu, principiul nostru călăuzitor ar trebui să fie: „Curățiți de păcat. Fără răutate!” Dar cum poate fi realizat? Prin sfințirea pe care o dă adevărul lui Dumnezeu (Ioan 17:17), care ne va conduce la pacea sufletului și înnoirea minții și prin pace și înnoire la iubire adevărată (1Corinteni 13). 

Dumnezeu ne cheamă să strălucim
A STRĂLUCI înseamnă o strălucire intelectuală, de natură spirituală:
„Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, iar cei care îi vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în vecii vecilor.” (Daniel 12:3)

HAIDEȚI SĂ STRĂLUCIM ÎMPREUNĂ CA STELELE!

Actualizat 2026

Cu prietenie,

 

Ionică Takacs, blogger creștin

Contact:

Florești, România

0748073132

ianostakacs@gmail.com

Facebook:

https://www.facebook.com/janos.takacs.16547008