Crimele de la Charlie Hebdo

 Cunoașterea adevărului învierii, poate ajuta? (Adevăratul motiv al crimelor de la Charlie Hebdo)
ÎN MEMORIA Oscar Cullmann
 
Jurnaliştii de la Charlie Hebdo au fost ucişi de terorişti în mijlocul Parisului pe 7 ianuarie 2015. Charlie Hebdo este o revistă săptămânală satirică franceză care publică în principal ilustraţii (caricaturi şi desene), precum şi reportaje, articole controversate şi glume. O revistă cu opinii puternice de stânga și anti-religioase, se caracterizează printr-o poziție critică asupra islamului, catolicismului, iudaismului și extremismului de dreapta.
Revista a fost fondată în 1969 și a fost publicată până în 1981. După o pauză de mai bine de zece ani, publicația a fost reluată în 1992, fiind editat de François Cavanna (1969–1981), Philippe Val (1992–2009) și Stéphane Charbonnier (2009 –2014).
Amenințată de mai multe ori de fundamentaliștii islamiști, revista a răspuns provocărilor menținându-și tonul satiric și punând pe Allah într-o situație de nedescris. Vechiul sediu a fost incendiat pe 2 noiembrie 2011. Pe 7 ianuarie 2015, în cadrul unei ședințe editoriale, a fost atacat și noul sediu al săptămânalului satiric din Paris. Atacul asupra revistei Charlie Hebdo a provocat 12 morți și 11 răniți, iar atacatorii au fost uciși două zile mai târziu de forțele speciale de poliție.

 Pentru că seamănă vânt și culeg furtună. (Os. 8:7)
Adevărata cauză a crimelor de la Charlie Hebdo este ignoranța. Pe de o parte, din partea celor care au provocat-o, pe de altă parte, din partea celor care au participat la ea. Unde este limita dintre o glumă curajoasă și o batjocură fără gust? Dacă ar fi știut că cine seamănă vânt culege furtună, cred că ar fi procedat altfel. Este chiar atât de important să-i umilești pe alții?
Acesta este un exemplu bun pentru noi, ca să nu facem astfel.
Aceasta este pe de o parte.
Pe de altă parte, dacă doctrina învierii ar fi fost cunoscută și luată în serios, este probabil ca nici această crimă să nu fi avut loc. Desigur, ei nu pun preț pe viața lor sau a celorlalți, dacă pot primi imediat mântuirea veșnică, fără înviere. Nu vă mirați dacă azi sau mâine se întâmplă și aici, iar un bărbat își ucide fratele, în credința că 72 de fecioare îl așteaptă când va muri.

Conform interpretării Bibliei făcute de predicatorii protestanți timpurii, dacă murim, răsplata noastră veșnică poate fi dată de Dumnezeu numai la înviere (Daniel 12:2, Ioan 5:28,29). Până atunci, moartea este un somn dulce (Luther Martin). Din păcate, acest lucru a fost uitat sau este interpretat greșit în multe cercuri, din moment ce lumea noastră creștină de credință de astăzi – și din trecut – se află încă sub influența scriitorilor păgâni. Renumitul teolog protestant (luteran) Oscar Cullmann a atras atenția asupra acestui lucru: Nemurirea sufletului sau învierea morților? Mărturia Noului Testament. (Prelegerea Ingersoll, 1955. Londra: Epworth.)
În prefața sa, el scrie: „Nici o altă publicație a mea nu a evocat un asemenea entuziasm sau o ostilitate violentă. Acest studiu s-a bazat pe exegeză și, până acum, niciun critic de amploare nu a încercat să mă respingă prin exegeză”.
 
În concluzia sa, el avertizează că învățăturile marilor filozofi, Socrate și Platon, nu pot fi în niciun fel însoțite de învățăturile Noului Testament, adică nu pot fi împăcate. Dar persoanele, viețile și moartea lor pot fi încă respectate de creștini, așa cum au demonstrat apologeții din secolul al II-lea.
Cartea a fost pe world wide web și această pagină a fost vizitată de 205.718 ori, apoi textul a fost eliminat, mă întreb de ce? A dat faliment ziarul sau a deranjat pe cineva de sus dacă citeau cartea mai multe persoane?
 
De asemenea, citind cartea, a apărut întrebarea - deoarece acesta nu este un studiu voluminos, dacă poate Cullmann știa mai multe despre lucruri decât îndrăznea să scrie, temându-se de alte complicații? S-ar putea să existe în Biblie niște inserții străine care strica armonia internă a cărții sfinte și de aceea predicatorii protestanți de astăzi cad în număr mare în mâinile unei ideologii greșite?
Și desigur, dacă s-ar afla aceste lucruri, cu siguranță ar fi un avantaj pentru teologia protestantă, pentru că, după cum vedem, este în declin numeric.
Prin urmare, nu este de mirare că, dacă astfel de date ar exista, acestea ar fi păstrate sub un lacăt cu șapte sigilii, astfel încât partea protestantă să nu câștige un avantaj în dezbaterile teologice, ca de exemplu că Matei 10:28 a fost cunoscut altfel de anumiţi scriitori din secolul I-III.