Este trist, cand doi
prieteni se cearta si se despart. Este trist cand o biserica – adunare – se
cearta si se desparte. Dar mai trist este cand ajung pe la tribunal sa se certe
pentru patrimoniu, pentru nume, etc.. Nu este ceva nou (1Corinteni 6:1). Dar
cine este castigatorul adevarat in astfel de instante unde sunt risipiti bani,
timp si energie, intr-o problema care ar putea fi rezolvata altfel?
Oare care sunt motivele
adevarate? Oricum acolo sus este scris totul si intr-o zi se va stii totul.
Merita sa alergam prin tribunal, pentru a se face dreptate, chiar daca
dreptatea ar fi de partea noastra (1Corinteni 6:7)? Certurile au dus
intotdeauna la scandal. Daca privim ce transpira pe internet, despre
adevaratele cauze ale acestor certuri din biserici, fie ca s-a ajuns la
tribunal sau nu (de ex. Calvin contra Servetus, Calvin contra Castellio, Luther
contra Erasmus), putem sa ne dam seama ca nu a castigat cel ce a intentat
procesul, ci pacatul din el. Deci, daca e cum s-a transpirat si ei nu au
recunoscut, va fi vazut atunci, in ziua judecatii - dar vor pierde cununa
vietii - daca nu s-au pocait. Sunt convins, ca orice pacat de care nu ne-am
pocait va avea repercursiuni negative.
Deseori, se ajunge la
cearta din cauza zvonurilor. Aceste zvonuri mai apoi sunt alimentate (se mai
pune pe foc) cu alte zvonuri si ketchupul picant pentru scandal este gata. Sa
nu uitam cine sta cu adevarat in spatele acestor scandaluri? Satana! Si de
obicei el foloseste niste oameni naivi, imaturi din punct de vedere spiritual,
si creduli. Apoi noi, deseori lesne crezatori, nu tinem seama, ca orice acuza
trebuie adevarita prin marturia a doi sau trei martori (2Corinteni 13:1). Mai
degraba suntem curiosi si asteptam sa ni se spuna ce s-a mai auzit de x sau de
y. Apoi dam mai departe stirea, fara a verifica daca este adevarata sau nu.
Poate ca luam partea uneia sau alteia dintre parti, fugind repede la ea cu
niste sfaturi, indemnand-o la actiuni judecatoresti, deh, ca are dreptate, asa
ca e musai… Si cum procesele se tot amana, mergem tot mai sus si mai sus “pana
la imparat”.
Cu privire la actul
imperial din jurul anului 315... Ei bine, imparatul Constantin - fiti foarte
atenti la ce scriu si retineti - CONFISCA TOATE BISERICILE ERETICILOR (si bine
inteles ca nu goale, ci cu patrimoniul lor). De ce? Ca sa unifice artificial
crestinismul divizat intr-o multitudine de partied. Nu este de mirare cat de
repede se poate ajunge de la judecata in plasa oamenilor politici.
Ce crezi, draga
prietene, ce se intampla cand confisti o biserica si patrimoniul ei? Hai sa
facem o retrospectiva istorica de pe meleagurile noastre. Ce s-a intamplat cand
liderii comunisti au confiscat bisericile si patrimoniul Greco-Catolicilor
(Unitilor) si le-au dat Ortodocsilor? Evident ca o biserica se ridica asupra
celeilalte, creste ca numar de membrii, ca patrimoniu si ca prestigiu. Dar oare
Dumnezeu binecuvanteaza acest procedeu de crestere a bisericii, facuta astfel
de oamenii politici?
