Unde se pune virgula corect în Luca 23:43: după cuvântul “astăzi” sau înainte de acest cuvânt?
Pentru locului virgulei în Luca 23:43, trei posibilități au fost propuse:
1. Pentru a pune o virgulă înainte de cuvântul "astăzi", ca și când Domnul Iesus și tâlharul pocăit ar fi fost deja în acea seara în Paradis; aceştia propun un lucru imposibil, având în vedere că încă nu exista un paradis pe pământ, iar în paradisul ceresc Domnul Isus încă nu s-a dus în acea seară (Ioan 20:17)
2. Pentru a pune o virgulă după cuvântul "astăzi", arătând o promisiune solemnă făcută în acea zi memorabilă
3. Pentru a pune o virgulă atât înainte, cât și după "astăzi", lăsând cititorului opțiunea interpretării
Resurse: "Understanding and Translating 'Today' in Luke 23.43" (Înțelegerea și traducerea cuvântului "astăzi" în Luca 23:43), de J. Hong, publicat în "The Bible Translator”, Vol. 46, 1995, pp. 408-417.
Retrospectivă istorico-literară
Folosirea cuvântului "astăzi" pentru a introduce sau a încheia o afirmaţie reprezintă doar un idiom semitic, folosit pentru a sublinia semnificaţia şi solemnitatea declaraţiei ce fusese făcută sau urna să fie făcută; idiomul acesta este destul de obişnuit în Scriptură, în Deuteronomul întâlnim peste 40 de astfel de expresii, cum ar fi: „te învăt astăzi", „îţi poruncesc astăzi”, „mărturisesc împotriva ta astăzi” şi „îţi declar astăzi” (Deuteronom 4:18; 6:6; 7:11; 8:19; 11:26,32; 30:18,19; 32:46).
Manuscrisele grecești timpurii nu au avut semne de punctuație, însă cu timpul au început să apară, cum este cazul în manuscrisul Vaticanus 1209 unde Luca 23.43 are un punct inferior (hypostigme) după cuvântul “semeron” (astăzi). Manuscrisul Vaticanus 1209 (B) a fost redactat în prima parte a secolului IV și este cea mai veche Biblie completă aflată în custodia Bisericii Romano-Catolice, a doua ca vechime, după Biblia Codex Sinaiticus (sau prima după alții).
În ceea ce privește punctuația utilizată de către autorii acestui manuscris, s-a constatat că, în general, manuscrisul Vaticanus 1209 (B) are punctul de sus pentru oprire (punct), iar punctul de jos pentru o scurtă pauză (virgulă). (A. T. Robertson, "A Grammar of the Greek New Testament," Nashville, 1934, p. 242)
Cerneala literelor unciale din Codexul Vaticanus 1209 (B) a fost de culoare maro decolorat, iar un secol mai târziu un scrib a trasat peste multe dintre literele și semnele de punctuație. Cu toate acestea, în Luca 23:43, cerneala din punctul inferior este aceeași ca și literele textului autograf, arătând că din fericire nu s-a operat o modificare ulterioară în acest caz.
Un alt manuscris biblic (evangheliar) scris în secolul IV sau V e.n. numit Manuscrisul Curetonian Siriac (de limbă siriacă, având sigla syr cur) redă Luca 23:43 astfel: “Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu mine în grădina Eden”
-- F.C. Burkitt, "The Curetonian Version of the Four Gospels", Vol. I, Cambridge, 1904.
Mărturii din diferite scrieri eclesiastice (bisericeşti) din antichitate:
"Într-adevăr unii citesc astfel: ‘Adevărat îți spun astăzi,’ și au pus o virgulă, apoi au adăugat: 'vei fi cu mine în Paradis'.” -- Hesychius din Ierusalim, un scriitor eclesiastic, care a murit aproximativ în anul 434 e.n. Text grecesc găsit în Patrologia Graeca, Vol. 93, coloanele 432, 1433.
"Dar alții pun semnul de punctuație după "astăzi", așa că s-ar putea spune astfel: 'Adevărat îți spun astăzi,' iar apoi adaugă expresia : 'vei fi cu mine in Paradis'.” -- Theophylact, un scriitor eclesiastic care a murit în jurul anului 1112 E.n. Editia: Patrologia Graeca, Vol. 123, coloana 1104.
"Alții iau în considerare ceea ce se spune; aceșitia spun că trebuie să fie citit prin punerea virgulei astfel: 'Adevărat îți spun astăzi,' și apoi adaugă expresia în felul următor: 'vei fi cu mine' etc." -- Scholia 237, 239, 254. Text gasit în Novum Testamentum Graece, editio octavia critica maior, de C. Tischendorf, Vol. I, Leipzig, 1869, după Luca 23:43.
Așadar, au fost cititori în antichitate care au înțeles textul din Luca 23:43 ca "Adevărat îți spun astăzi, vei fi cu mine în Paradis". În acea zi în care a murit Domnul Isus, el a fost în mormânt, nu în Paradis (Psalmul 16:8-11; Faptele Apostolilor 2:22-32). El a fost mort (trup și suflet), a stat în mormânt până a treia zi și a fost înviat ca "pârgă" a învierii. (Faptele Apostolilor 10:40; 1 Corinteni 15:20; Coloseni 1:18). Prin urmare, cuvântul "astăzi" din Luca 23:43 nu ne spune că în acea zi tâlharul care s-a pocăit a fost cu Domnul nostru Isus în Paradis.
Luca 23:43 - Manuscrise care au redarea „Adevărat îţi spun astăzi,"
- Redarea „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine in paradis„ se găseşte în Codex Curetorianus (Syriac), una din cele mai timpurii traduceri ale Noului Testament, datând din secolul al doilea;
- Manuscrisul Vaticanus Graecus 1209 din secolul patru
- La scriitori bisericeşti, cum ar fi Ephraem din secolul 4, Casian şi Hesaychius din secolul cinci;
- În lucrări apocrife independente, probabil din secolul patru; (Faptele lui Pilat şi Coborârea lui Hristos în iad;)
Remember
- Folosirea cuvântului astăzi ptr. a introduce sau a încheia o afirmaţie reprezintă doar un idiom semitic, folosit ptr. a sublinia semnificaţia şi solemnitatea declaratiei ce fusese făcută sau urma să fie făcută;
- Idiomul acesta este destul de obişnuit în Scriptură.
- În Deuteronomul întâlnim peste 40 de astfel de expresii, cum ar fi: „te învăţ astăzi" „îţi poruncesc astăzi” „mărturisesc împotriva ta astăzi" şi : „îţi declar astăzi„ (Deuteronom 4:18; 6:6; 7:11; 8:19; 11:26,32; 30:18,19; 32:46;)
Tu unde ai pune virgula? Și de ce?
Domnul si mantuitorul nostru Isus Christos marturiseste despre el insusi ca este “inceputul creatiei lui Dumnezeu” Apocalipsa 3:14.
Logica ma face sa accept aceasta marturie din urmatoarele motive:
Nu sunt de acord cu logica de la Niceea (325), care spune ca Fiul este “nascut dar nu facut”, “nascut si facut” sunt cuvinte ce se pot armoniza. Fiul este nascut, deoarece mintea lui Dumnezeu Tatal l-a nascut si este facut, deoarece ce a fost nascut in mintea lui Dumnezeu a fost adus in existenta de mana lui creatoare.
Dumnezeu Tatal nu are in cer o sotie (“dumnezeita”) prin care sa-l fi nascut pe Fiul, iar el (Dumnezeu) nu este descris ca este ca o femeie care naste. In cer nu sunt sexe. Nici de barbat si nici de femeie, toti sunt asexuali. Singura optiune de a aduce un “Fiu” in existenta, fara cale sexuala, este de a-l crea. Arius a avut dreptate, a fost un timp cand Fiul n-a existat, insa el a gresit atunci cand a sustinut ca Fiul a fost adus in existenta din nimic. Creatia ex-nihilo a Fiului este un “misnomer” (cum spun americanii) la fel ca si expresia “nascut dar nu facut”, o denumire incorecta. E imposibil sa faci ceva din nimic. Intotdeauna exista ceva la baza lucrurilor. Din pacate la Niceea au fost propuse aceste doua aspecte nelogice: “nascut si nu facut” de catre athanasieni si “Fiul creat din nimic” de catre arieni. Cand doi se bat, al treilea (adica Satana) castiga. La Niceea nimeni nu a cstigat, toti au pierdut. Nimeni nu a castigat, deoarece nu s-a respectat Scriptura care spune, ca in litigiul dintre frati nu poate fi arbitru un necredincios, si imparatul Constantin zis “Cel Mare” a fost inca nebotezat. Cum poti sa mergi la un nebotezat sa te judece in probleme ale credintei? De aceea nici o partida nu a fost binecuvantata cu o intelegere logica.
1 Corinteni 6:
1. Cum! Cand vreunul din voi are vreo neintelegere cu altul, indrazneste el sa se judece cu el la cei nelegiuiti, si nu la sfinti?
Va rog sa observati atmosfera necrestina de la conciliile asazise ecumenice (unde dragoste nu e nimic nu e, nici chiar adevar):
Atmosfera neiubitoare, necrestina a sinodul numit “Sinodul (Conciliul) de la Niceea” (325) a fost descrisa de istoricul roman Ammianus Marcellinus. El spune ca figurantii de acolo s-au comportat ca niste caini turbati gata gata sa se sfasie. Cel mai infierbantat a fost episcopul din Mira Liciei, impartind inamicului sau public nr 1, lui Arius, niste palme generoase, pentru care a fost dat afara din marele Conciliu.
Dar ce s-a intamplat dupa Niceea? Daca atunci au fost gata sa se sfasie, mai apoi chiar au facut-o.
Iata un fragment de istorie, de pe timpul cand se faceau crezurile si in ce atmosfera neiubitoare se faceau:
“Jubilarii si veselie la blestemarea in chinurile iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea (daca nu apelul deschis) violentei multimii pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, D.D., History of Latin Christianity, New York, 1871, p 226).
Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz vorbeste de ei ca ‘adunari de cocori si gaste’ (Schaff, History of the Christian Church, ii. 347). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: ‘Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca ma exprim prea aspru aici) artagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.’ (Ep. Ad. Procop., 55 old order, Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 347).
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D. a fost marcat de ‘intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). Ambele factiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Ibid., ii. 723 – 725), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Ibid., i. 242), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Ibid., p. 242). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., p. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., i. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., i. 242).
In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo, si din caracterul odios al lucrarilor lui a fost numit ‘Sinodul Talharilor’. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 738), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o factiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele ‘Sa-l ardem pe Eusebiu; sa-l ardem de viu. Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua’ (Ibid., p. 738). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Ibid., p. 738 ff.). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 288). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian invinsul (Ibid., i. 289). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului strigand ‘Omorati-l, omorati-l!’ si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani ca muri curand dupa aceea (Ibid., i. 289, Scaff, Hist. Christ. Church., ii. 739).
Protopopul Milman face remarca semnificativa ca acesta nu a fost ultimul Sinod Ecumenic murdarit cu sange (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 289).
Alt Sinod, care trebuia sa se desfasoare la Niceea in 451 A.D. a fost atat de ne-stapanit incat a trebuit sa fie mutat la Calcedon, peste stramtoarea Constantinopolelui, de unde Imparatul putea sa-l supravegheze si sa mentina ordinea cu trupele sale (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 742). Astfel este cunoscut ca Sinodul de la Calcedon. Lucrarile au fost permanent intrerupte de urlete si zarva (Ibid., ii. 743), chiar mirenii simtindu-se obligati sa aminteasca Episcopilor de demnitatea lor clericala (Ibid., ii. 743). Dr. Phillip Schaff zice, ‘La Calcedon, aparitia renumitului scriitor si istoric Teodoret a provocat o scena care aproape involuntar ne aminteste de actualele incaierari ale calugarilor greci si romano-catolici la Sfantul Mormant, incaierari care au loc in ciuda prezentei intimidante a politiei turce. Oponentii egipteni ai lui Teodoret au strigat din toti rarunchii ‘Jos cu el, acest invatator al lui Nestor.’ Cei din tabara sa raspunsera cu egala violenta: ‘Ne-au fortat la ‘Sinodul Talharilor’ sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte. Jos cu ucigasul de Dioscor. Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: ‘Jos cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop.’ La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod.’ Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348).
La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman, ii. p. 345); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.) a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un ‘Sinod de nebuni si posedati’ (Ibid., ii. 346).
Este un fapt curios de la care nu ma pot abtine sa atrag atentia. Nici un istoric al Crestinismului, fie el Milman, Schaff, Davidson, Mosheim sau oricare altul nu a observat se pare grotescul absurditatii ideii unei adunari care incearca sa decida prin vot un fapt petrecut, deci care tine de trecut. Oamenii se aduna si voteaza asupra chestiunilor care trebuie sa se hotarasca, facandu-le astfel sa devina fapte; ca de exemplu ca acela sau celalalt sa devina presedinte, sau o lege care sa intre in vigoare; dar nu voteaza lucruri care sunt deja intamplate si hotarate. Cititorul trebuie sa inteleaga ca cele prezentate sunt doar o frantura din panorama oferita istoriei de catre Sinoadele Bisericii. Oricat de pios ar fi cineva, daca este sincer cu el insusi, atunci este imposibil sa citeasca istoria lucrarilor acestor Sinoade si sa pretinda ca Duhul Sfant are ceva de a face cu rezultatele unor atat de violente intruniri, lasand la o parte credibilitatea unei hotarari si unei intruniri care isi propune sa stabileasca ceea ce este inspirat de Duhul Sfant si ceea ce nu este.”
Sursa un forum de pe internet
Cei care nu-si amintesc de trecut, sunt condamnati sa-l repete: Daniel 12:10 “NICIUNUL din cei rai nu vor intelege”