La umbra nucului, în tihnă, aud o trâmbiţă de luptă şi mă ridic, mă uit

La umbra nucului, în tihnă, 
Aud o trâmbiţă de luptă
Şi mă ridic, mă uit ...

Este o armată străină...
Dar de ce să mă bag?!
Sunt mulţi sub steag!

Se fac maneve-nşelătoare,
Dar băieţii noştri-s tari!!!
Scot fum şi foc din nări!

Văd cum arde buriana!
Cum se regrupează falanca!
Măi, cum mânuiesc lancea!

Şi eu stau...
Uimit şi prost.
Nu am un rost.

As dori sa va descriu niste elemente dintr-o lupta veche de 2000 de ani... o lupta fratricida, intre frati, intre crestini.
De obicei cei mai multi dintre oameni merg si tin cu cei mai tari. Asa este firea omului. Insa Biblia spune sa nu te iei dupa multime, ca sa sucesti adevarul. Stiu ca unii de pe acest forum au tradat si au mers in tabara cealalta crezand ca ceilalti sunt mai puternici. Da, au fost multe batalii, tabara cealalta a iesit victorioasa si are mai multi soldati, foarte bine echipati si cu moralul zdravan. Dar razboiul inca nu s-a terminat. Eu vorbesc aici de un razboi spiritual, cel dus pe taramul argumnetelor si al logicii. Razboiul dintre sustinatorii nemuririi sufletului si sustinatorii sufletului muritor. Din 1992 eu m-am situat intotdeauna intr-o singura tabara, nu am cedat si am mers sub acelasi steag. A fost un mars greu si odata am vrut sa stau mai flexibil, crezand ca nu este o lupta asa de importanta. Dar cand sa stau la umbra, s-a intamplat ceva. A sunat o trambita, de departe. Evident, am fost curios de lupta si m-am uitat cu interes. Dar nu mi-a tihnit umbra, cand am vazut cu cate vitejie se lupta cei pe care eu ii priveam cu dispret si cu aroganta de sus... "sectantii, habarnistii, inselatii". Ei imi dadeau niste exemple de manuire a lancei macedonene de am ramas uimit. Atacau in niste falanci de nimeni nu le putea sta in cale. Am zis: Nu se poate, arma asta-i dumnezeiasca indiferent in mana cui sta. M-am apropiat sa studiez mai amanuntit lancea cea lunga. Era din doua bucati, se putea dezasambla, dar era suta la suta eficienta numai asamblata. Unii mai lenesi sau slabi, o dezasamblau si foloseau numai o parte (ca era grea), asa ca erau raniti si deseori mureau la prima inclestare. Atat despre arma. Trec direct la descrierea bataliilor. Am participat doar la ultima.

Eu cred ca sufletul poate fi ucis, odata cu trupul. Sparge opaitul, candela care da lumina si lumina se va stinge. Asa este si cu sufletul. Odata ce ucizi trupul, nu are ce sa il sustina, de aceea moare, se stinge.
Apoi, avem marturii temeinice ca in biserica timpurie existau doua orientari, unii sustineau ca sufletul moare altii ca nu moare. Acest fapt istoric, de necontestat a fost demonstrat pe cale stiintifica, cu texte antice de catre cercetatorul BAZS LeRoy Edwin From in lucrarea The Conditionalist Faith Of Our Fathers si de catre cercetatorul BLC (Biserica Lui Christos - o biserica evanghelica, neo-protestnata) Edward William Fudge in cartea The Fire That Consumes. Fieful celor care sustineau nemurirea sufletului era Egiptul si fieful celor care sustineau ca sufletul moare era Arabia Felix (Regiunea Pella si Bosra, unde s-au refugiat multe comunitati iudeo-crestine). Origene a fost acela care facand pe mediatorul i-a inselat pe multi dintre acesti crestini din Arabia, dar nu a reusit pe toti. Slava Domnului! Pana in secolul V ideea ca sufletul moare a fost inca bine receptata in bisericile din Siria, sustine un alt teolog adventist, Florin Laiu. Iata ca zona s-a extins din Arabia la Siria (si dincolo de ea in Asia Mica). 
In legatura cu textele, avem numai un singur text care sustine ca sufletul nu poate fi ucis: Matei 10:28. Versetul acesta este insa supect de a fi fost masluit, dat fiind ca Iustin Martirul il citeaza diferit pe la anii 155. Citatul lui Iustin nu este din Luca 12:4,5, se vede clar. Insa in comparatie contextuala se vede ca ambele versete si cel din Matei si cel din Luca au fost spuse cu aceeasi ocazie, la acelasi eveniment.
Daca facem o mica exegeza asupra lucrarii lui Iustin, observam ca citatele sale tind sa armonizeze cele doua evanghelii: Luca si Matei. Ipoteza este urmatoarea: fie a facut el insusi o compilatie a celor doua Evanghelii, fie a avut-o deja de la un alt autor. Apoi, aceasta lucrare a fost imbogatita ulterior de un discipol al lui Iustin, pe nume Tatian, un grec din Siria, care a adaugat alte doua Evanghelii, Marc si Ioan, astfel facand o armonie a acelor patru Evanghelii, care este cunoscuta sub numele de Diatessaron.
Lucrarea misionara si apologetica a lui Iustin a dat mult avant crestinismului, care a prins noi aripi. Numai ca observam in lucrarea sa o anumita tendinta de a se apropia de dialectul filozofic. Incercand sa se exprime in sens filozofic, a facut si anumite compromisuri catre filozofi, spunand ca Socrate si altii au fost crestini. O alta balbaiala a sa a fost in legatura cu sufletul. A recunoscut ca este muritor, dar credea ca va fi distrus numai la judecata, pana atunci existand viu in hades.
Acum, cateva cuvinte cu privire la compilatia sa (sau a sursei folosite de el) de la Matei 10:28. Compilatia este o tenta evidenta de a armoniza Matei cu Luca. Atunci cand un om compileaza (uneste doua sau mai multe lucrari) are tendinta de asi baga si ideile proprii. Acest aspect se resimte si in aceasta compilatie, care lasa sa se inteleaga ideea ca sufletul va fi distrus la gheena (judecata de apoi). Agatati de idea lui, textul a fost si mai imbogatit ulterior, probabil de ucenicii din scoala lui, Matei 10:28 capatand o alta dimensiune odata cu atasarea frazei "si nu pot ucide sufletul". Iata unde duce o balaceala in termeni filozofici si incercarea de a fi in rand cu filozofia (aka ca sufletul este nemuritor)
Recapitulare pentru cei care nu au inteles felul cum au decurs lucrurile
1. Fieful crestin din Arabia Felix (dincolo de Ioardan) sustine ca sufletul moare
2. Ideea ca sufletul moare se extinde si in Siria si Asia Mica (Smirna), dar apare Iustin si creaza o bresa, incercand o apropiere de filozofie (sa impace capra cu varza): Spune ca sufletul este muritor, dar va fi distrus numai la judecata de apoi, asadar (sustine el), sufletul traieste pana atunci
3. Ucenicii lui dezvolta compromisul facut de Iustin si accepta ideea ca sufltul este nemuritor
4. In Arabia Felix apare un conflict intre sustinatorii nemuririi sufletului si sustinatorii adevarului ca sufletul moare. Spre medierea conflictului este trimis Origene, care le da castig de cauza celor care sustin nemurirea sufletului. Multi trec de partea lui Origene.
5. Cauza rezista in Siria pana pe la secolul V, cand un nou lider, Augustin din Hippo, da o ultima lovitura de lance. Dar ideea nu a murit, flacara fiind sustinuta ici colo, cand din sec XII isi face din nou fiefuri tot mai puternice. 
6. Astazi flacara adevarului arde cu putere si lumina este tot mai puternica. In jurul anului 2000 sustinatorii nemuririi sufletului primesc o puternica lovitura de lance, cand este stapuns calul troian - textul fals din Luca 16:19-31, fiind demascat de un soldat ce tine sabatul. Sustinut de grupul lui, ideea prinde si la alte grupuri ce nu tin sabatul. Ideea este mediatizata pe forumuri, apare la Wikipedia. Sustinatorii nemuririi sufletului se alarmeaza si conspira ca textul pe Wikipedia sa fie blocat. Se incearca repunerea textului, dar nu se reuseste. Sustinatorii nemuririi sufletului se apara puternic si contraataca viguros. Un bastion cade in mana lor. 
7. Cand se simt puternici si stapani pe situatie, sustinatorii nemuririi sufletului primesc o noua lovitura mortala, calul troian se scutura puternic si da semne ca cade cu trosnet. In jurul lui 2012 se icepe un studiu serios asupra lui Matei 10:28 si Luca 12:4,5. Apare 2013, un an nefast pentru sustinatorii nemuririi sufletului. Este demascat falsul de la Matei 10:28. Sustinatorii nemuririi sufletului din America, Romania si Ungaria care cunosc amanuntele luptei nu cedeaza, evident nu se bucura, nu se pocaiesc, ci se regrupeaza asupra unui alt text falsificat din Apocalipsa. Acum tac, incearca sa lucreze din umbra, nu dau replici. Par hotarati sa lupte pana la capat, dar in tacere. Tacerea este de partea lor. Ei stiu ca o reclama negativa tot reclama este si ar duce inainte cauza celor ce cred ca sufletul moare.
Sa ne amintim de Ghedeon si armata lui care au facut taraboi. Sa ne amintim de stentorii din armata lui Alexandru Macedon. Zgomotul este bun, zarva este buna, dragi soldati moderni ai lui Ghedeon! Sa rasune vocea voastra de stentori peste armata de miliard a dusmanului persan modern, dragi soldati moderni ai lui Alexandru Macedon! Infricosatii cu adevarul lui Dumnezeu! Babilonul va cadea oricum si daca crestinismul modern este parte a Babilonului (sau va ajunge), el nu poate fi salvat. Iar voi lasilor, care v-ati tras la umbra sau ati dezertat, trecand la inamic, lasand ca greul razboiului sa il duca "sectele", veniti-va in fire. Treceti inapoi din randul inamicului. Razboiul este pe sfarsite. Ultimul bastion sta sa cada in curand. Inca mai puteti face fapte de vitejie si ele vor fi consemnate cu litere de adevar in istoria nepieritoare a eternitatii. Luati steagul pe care l-ati aruncat si treceti inapoi cuvintele de care v-ati dezis> Lumina lumineaza in intuneric si lumina este Cuvantul lui Dumnezeu, este lancea cea lunga sub a carei aparare nu poti fi ucis niciodata.

Despre problemele din cronologie

http://www.scribd.com/doc/12732931/Bible-Chronology

David Rice

2042 - 2043

http://2043ad.com/timeandprophecy.pdf

Stii sa compari?

Compara te rog Matei 28:10 cu Luca 12:4,5. Si daca vei citi contextul vei observa ca nu este vorba de doua texte diferite, care chipurile ar fi fost spuse cu ocazii diferite, iar intr-una din aceste ocazii, Domnul Isus ar fi formulat "altfel" rostirea sa. Nu, ci sunt parte a unei singure rostirei, deci parte a unui singur eveniment. Si totusi textele difera mult. 

Nu stiu daca vei fi de acord cu cele ce am scris mai sus, insa in cazul in care esti de acord ca este vorba de aceeasi rostire, rostita la acelasi eveniment, atunci te invit sa dezbatem care este forma originala a rostirii lui Christos, Domnul nostru, cea din Matei sau cea din Luca?

Ce vreau sa iti scriu este ca eu am decis in favoarea textului lucan, deoarece el este de acord cu textul Bibliei per ansamblu, care atat in VT cat si in NT sustine ca si sufletul este muritor. 

Ce s-a intamplat cu textul matean? Eu cred ca a fost trecut printr-un proces numit "stilizare doctrinara". Avem de a face cu alte asemenea texte si ar trebui sa muncim ca sa le expunem. Noi nu vom putea finaliza cu brio "O TREZIRE FINALA" avand la baza texte stilizate doctrinar. Ar trebui sa muncim si pentru o traducere a Bibliei in care in notele de subsol sa aratam coruptiile facute din interese doctrinare.

Ce este suflarea omului?

Suflarea nu poate fi decat suflare (suflu, respiratie). Este o putere (duh), ce da viata si tarie, este o putere ce curge si porneste toate activitatile ce pot fi facute de trup.

Suflarea este un act, pornit de Dumnezeu in om. D-zeu a facut ceea ce face un om unui alt om innecat sau asfixiat, ii da suflare, prin suflare. Innecatul, asfixiatul, etc. nu mai are suflare. I s-a oprit. Deci cel ce da primul ajutor nu face altceva decat "PORNESTE" respiratia. Exact asta a facut si D-zeu, a pornit un act. Actul sau de suflare a pus in miscare un sistem propriu de respiratie, care sa mentina viata, prin oxigen. Adevarul sta intotdeauna in definitii simple, la obiect, logice si demnonstrabile stiintific.

Actul suflarii este totusi un act indispensabil, de importanta majora, fiindaca ea porneste toate mecanismele trupului.

Intrebari despre Dumnezeu

Care este concepţia ta despre persoana lui Dumnezeu şi persoana Fiului lui Dumnezeu? Ce descoperă Biblia despre persoana lui Dumnezeu şi despre persoana Fiului lui Dumnezeu?

"Cine s-a suit în ceruri şi cine s-a coborât din ele? 
Cine a adunat vântul în pumnii lui?
Cine a strâns apele în haina lui?
Cine a hotărât toate marginile pământului?
Cum se numeşte el şi care este numele fiului său?
Ştii tu lucrul acesta?"
Proverbe 30:4
La ora actuală în creştinismul denominaţional există mai multe concepţii despre Dumnezeu, printre care cele mai cunoscute sunt: 
1. Trinitarismul - credinţa într-o Treime de persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt care formează un singur Dumnezeu
2. Modalismul - credinţa că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt manifestarea aceleiaşi persoane, nefiind vorba de mai multe persoane, ci doar de una, care s-a relevat în trei moduri
3. Binitarismul - credinţa în doi D-zei: D-zeu Tatal şi D-zeu Fiul 
4. Triteismul - credinţa în trei Dumnezei: D-zeu Tatăl, D-zeu Fiul şi D-zeu Duhul Sfânt
5. Unitarismul - credinţa într-un singur Dumnezeu: Tatăl
Ca şi cum nu ar fi suficiente, aceste cinci concepţii contradictorii despre gloriosul Dumnezeu, au şi subramurile lor, care complica şi mai mult lucrurile. Oricât de complicate ar fi lucrurile, nu putem sta de o parte, deoarece viaţa veşnică depinde dacă îl cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Fiul Lui (Ioan 17:3) şi asta nu o putem face numai prin adevărul sfinţitor şi eliberator care vine prin divinul, scumpul şi onoratul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 8:31,32,34-36, 17:17).
Mulţi credincioşi - şi în mod deosebit liderii lor spirituali - susţin că persoana lui Dumnezeu este de fapt o "Treime" (Trinitate) misterioasă. Există o zicală despre această dogmă care spune că dacă încerci să o înţelegi eşti nebun, însă dacă nu o crezi, ajungi în iad. Deşi dogma "Treimii", nu apare explicit în Biblie, a nu crede în ea sau în anumite aspecte ale acestei dogme, prin prisma multora te face automat un eretic vrednic de flăcările veşnice ale "iadului" clerical. De la această "etichetă" derivă o falsă siguranţă însoţită de o anumită suspiciune şi teamă faţă de subiect. Totuşi, cercetătorul umil şi sincer, care nu este legat de anumite prejudecăţi, fobii sau isme religioase, ci este însetat după cunoaşterea şi siguranţa pe care o dă adevărul Biblic, nu poate să nu constate: este ciudat, deşi se admite că sunt trei persoane distincte, totuşi numeric vorbind există ... un singur Dumnezeu. E ca şi cum am spune că deşi avem trei mere distincte în coşul de pe masă, unul galben, unul roşu şi unul verde, totuşi, nu este acolo numai un singur măr. Ciudată matematică, ciudată filozofie! 
Din cercetarea resurselor antice, se ştie că numerele aveau o mare influenţă şi putere religioasă în viaţa de zi cu zi a lumii antice. Numărul 3 a fost dintotdeauna îndeosebi de mistic, mai ales la pătrat (nouă). Şi nu este de mirare căci în antichitate anumiţi savanţi ai lumii antice, ca Pitagora din Samos, care în acelaşi timp au fost şi mari filozofi şi oameni religioşi se ocupau cu numeromistica, un fel de zodiac al cifrelor, atribuind numerelor diferite proprietaţi cu influenţă asupra oamenilor, interesant fiind concepţia despre numărul 3, care într-un anumit cadru, era considerat cel mai frumos număr - a se vedea Enciclopedia Wikipedia, secţiunea Triad, de aceea numărul 3 era asociat şi folosit în relaţia cu zeii principali ai lumii antice.
Conform cu:
The Oxford Companion to the Bible, la pagina 561: "Trei este privit în general ca un număr divin. Multe religii au triade de zei. In credinţa bibilică nu este loc pentru o triadă, iar numărul este rareori legat de Zeu…Nici doctrina Trinităţii nu este exprimată aici în prea multe cuvinte."
Harper’s Bible Dictionary, la pagina 497, admite că: "Trei…era deja sacru pentru religiile babiloniene timpurii care adorau o triadă (Anu, Bel, Ea) …aşa cum egiptenii îi adorau pe Isis, Osiris şi Horus."
Aristotel, Despre Ceruri, Cartea I, scrie că: "Căci, după cum spun pitagorenii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este trinitatea [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor." 
Aristotel, marele filosof grec, mărturiseşte cu o sinceritate copleşitoare că pe timpul său numărul trei era deja un număr consacrat, un număr de o mare importanţă din punct de vedere religios. Ne întrebăm, oare cine l-a consacrat (Apocalipsa 12:9)? Prin urmare, ideea conceptului de "uni-treime" dumnezeiască a fost preluată de la filozoful (şi matematician în acelas timp) păgân Pitagora din Samos, care l-a importat şi el în lumea greacă în timpul calătoriilor sale făcute în Egipt, Babilonia şi India. Mai apoi, această dogmă s-a consolidat în aşazisele "cercuri savante" a lumii antice via "pitagorieni", Platon, Aristotel, Philon ca mai apoi să fie "îmbrăcată" în denumiri din Biblie, de către anumiţi creştini proeminenţi de orientare neoplatonică din Egipt şi Cappadochia şi impusă creştinilor ca învăţătură Biblică, fiind însoţită de persecutarea cruntă a celor care o respingeau.
Aşadar, la originea acestei dogme ciudate, stă nu revelaţia Bibliei ci mai degrabă preluarea unui tipar de gândire, de filozofie religioasă antică, de factură păgână, "îmbrăcată" în denumiri biblice şi împachetată frumos în staniolul numit "taină", după cum, se vede şi din scrierea celui care a fost supranumit de unii "Doctorul Bisericii" - patriarhului Chiril al Alexandriei, care a trăit in secolul IV. d.Ch.:
"Căci Porphyrios spune expunând învăţătura lui Platon: Fiinţa lui Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu cel preaînălţat şi preabun; după El  şi a doua este Ziditorul; iar a treia este sufletul lumii"
"Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun trei ipostaze de la început şi ei afirmă că se cuvine să aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori aplică şi denumirea de Treime astfel fiind de acord cu învăţăturile creştinilor ..."
"Noi însă vom afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea  a Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune între dânsele fiind unite unele cu altele ..."
"(citându-l pe filozoful păgân Numerius) Dumnezeu cel ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. Iar Dumnezeul cel de-al doilea şi cel de-al teilea este unul singur ..."
(Chiril al Alexandriei: Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 64, 422, 424, 426)
Dacă Biblia tace în privinţa formulării acestei dogme a Treimii, şi după cum se vede din citatele de mai sus, această "revelaţie" misterioasă nu aparţine nici "Bisericii primare", ci învăţaţilor păgânilor, ne întrebăm de ce a trebuit preluată de la ei şi impusă ca standard al credinţei despre Dumnezeu? Oricum, indiferent care a fost motivul, rezultatul acestei "copieri" este nesatisfăcător, deorece diferenţa între ce descoperă Biblia despre persoana lui Dumnezeu şi ce susţine dogma Treimii despre "persoanele" lui Dumnezeu este semnificativa. Sunt mari diferente. În primul rând Biblia nu descrie decât un singur Dumnezeu, într-o singură persoană, aşa cum a învăţat şi Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3). Acest "singur Dumnezeu" este numai Tatăl, YHWH (Iehova), după cum prea bine se vede din versetele de mai sus, chiar din marturia Fiului lui Dumnezeu. Conform Bibliei, există numai şi numai un singur Dumnezeu: suprem, suveran, etern, nemuritor şi neschimbător, care va rămâne veşnic o singură persoană: Tatăl. El este o singură fiinţă, o singură persoană distinctă de toţi: Creatorul, Tatăl, care poartă numele de Iehova (YHWH): Exod 3:13-16. Acest mare adevăr al unicităţii persoanei Tatălui ca "singurul Dumnezeu", este atât de evident, însă "misterul" ce răzbate din dogma Treimii şi din predicile, scrierile şi cântecele celor ce susţin această dogmă spune, că Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, iar mai apoi a murit torturat la Golgota, deşi din Biblie reiese clar că nu Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, nici nu a murit torturat la Golgota, cum le place multora să creadă, ci singurul ("monogene" în greacă) Său Fiu Isus Christos: Ioan 3:16; 1Timotei 6:16; Ioan 20:17; Luca 23:46. 
La fel, Duhul Sfânt nu este o altă persoană în Dumnezeu, căci astfel, pe lângă Fiul ar fi un alt "Frate Siamez" al lui Dumnezeu, care ar avea un fel de doi Fraţi Siamezi, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt. De fapt Duhul Sfant nici nu este persoană ci este Duhul lui Dumnezeu (Matei 10:20). Fiind creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: Geneza 1:26, fiecare om are un duh, care totuşi nu face din om locaşul a două persoane: copia arată cum este originalul, tot astfel şi Dumnezeu are propriul Său Duh, care este incomparabil mai slăvit ca duhul nostru, dat fiind că noi suntem doar miniaturi faţă de original. Dacă ar exista o astfel de a "Treia Persoană a Dumnezeirii" cum le place unora să o numească, ar fi ciudat ca cartea Apocalipsa să nu vorbească despre ea deloc, când prezintă cu deamnănuntul sfera curţilor majestăţii gloriosului Dumnezeu (Apocalipsa capitolele 4, 5).
Şi totuşi, nu spune Biblia la Ioan 1:1 că Fiul lui Dumnezeu este "Iehova, Creatorul, Dumnezeul Bibliei" şi că El este dintotdeauna, cum susţin cei ce cred în dogma Treimii? Nu, în primul rând să observăm că textul nu spune că Fiul a fost dintotdeauna cu Dumnezeu, ci că El era "la început" cu Dumnezeu, de unde a venit pe pământ. În plus, dacă Domnul Isus Christos a existat dintotdeauna, cum se susţine prin dogma Treimii, înseamnă că El este un fel de "Frate Siamez" cu Dumnezeu şi nu Fiul Său. În ce priveşte adevăratul sens, cel contextual al expresiei "şi Cuvântul era Dumnezeu", să chemăm în ajutor matematica, acea ştiinţa înţeleaptă, adevărată şi exactă, de care se foloseşte omenirea zi de zi şi printr-o înlocuire simplă a terminologiilor din Ioan 1:1 să vedem ce mesaj matematic reiese din context şi deoarece în antichitate se scria cu litere uniforme, vom scrie şi noi la fel:
"la început era femeia (Eva) şi femeia era cu om (Adam) şi femeia era om"
Din înlocuirea făcută se vede desluşit ce mesaj a vrut să transmită apostolul Ioan. De fapt el nu a vrut să arate un mister de neînţeles, că Fiul lui Dumnezeu ar fi chiar Dumnezeu însuşi, ci mai degrabă că Fiul lui Dumnezeu are natura Tatălui, aşa cum şi prima femeie a avut natura, firea carnală a primului bărbat, ambii având natura umană şi după cum Eva nu poate fi Adam, deşi avea natura lui Adam, tot la fel, Fiul lui Dumnezeu nu este Dumnezeu însuşi, deşi ca natură, ca fire are firea lui Dumnezeu, fiindcă fiind Fiu de Dumnezeu, a avut parte de firea lui Dumnezeu, după cum şi noi am moştenit natura, firea primului nostru tată pământesc, Adam şi totuşi nu suntem Adam. De ce ar fi în cazul Fiului lui Dumnezeu altfel? Dacă ar fi, ar fi împotriva oricarei raţiuni sănătoase.
Şi culmea culmilor harului divin!!! Această fire cerească, această natură divină a Tatălui şi a Fiului Său li se promite şi creştinilor, celor credincioşi: 2Petru 1:4. Oare asta va face ca să fim Dumnezei? Nu! Atunci de ce ar fi în cazul Fiului lui Dumnezeu altfel??? Prin urmare, dacă Domnul Isus Christos nu a fost un fel de "Frate Siamez" cu Tatăl, ci chiar a existat în cer ca Fiu, adică ca persoană distinctă de Tatăl şi înainte de a veni şi a se naşte ca om pe pământ, atunci într-adevăr, El este ceea ce a şi mărturisit în cartea Apocalipsa şi anume "începutul creaţiei lui Dumnezeu": Apocalipsa 3:14; Ioan 8:57,58; Filipeni 2:5-8. Pentru cei ce susţin dogma Treimii, şi concepţiile similare care susţin Dumnezeirea Fiului este greu de acceptat că Fiul lui Dumnezeu are început, deşi chiar El o spune, însă mai greu este să creadă că El a fost creat, deşi la fel, chiar El declară că este "începutul creaţiei". La începutul începuturilor, El a fost creat, adică adus în existenţă de Dumnezeu şi nu procreeat ca prin bărbat şi nici născut ca prin femeie, căci în lumea lui Dumnezeu nu sunt sexe (Matei 22:30), Dumnezeu nu este nici femeie, nici bărbat şi nici nu poate procreea ca bărbaţii şi nici naşte ca femeile. Aşadar, Fiul lui Dumnezeu abia când a venit din cer şi s-a născut ca om, s-a născut literalmente prin fecioara Maria, în cer a venit în existenţă într-un alt fel, necunoscut încă nouă. Dar acesta este un alt subiect delicat ce aparţine de "christologie" (stiinţa despre Christos), subiect care prin harul divin, îl vom dezbate într-un alt articol.
Din nefericire, de cealalta parte, mulţi dintre cei care au respins dogma Treimii şi concepţiile apropiate enumerate la începutul articolului, au căzut în alte greşeli de interpretare (exegeză), printre care respingerea preexistenţei Fiului lui Dumnezeu (ebioniţii, musulmanii, socinienii) sau că Fiul a fost creat din nimic ((ex nihilo) arienii). O greşeală de seamă a unitarismului arian a fost îmbrăţişarea concepţiei că Fiul a fost creat din nimic. Din punct de vedere stiinţific, cuvântul "nimic" este un cuvânt fără sens, căci întotdeauna exista ceva la originea lucrurilor care nu au existat, dar ulterior au venit în existenţă, aşa cum şi Biblia declară  la Evrei 11:3, text care comparat cu textul grec sună astfel:
"Datorită credinţei înţelegem că lumile au fost orânduite prin cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât din nevăzut s-a înfăptuit văzutul." Traducere NT Pr. Dr. Emil Pascal
Aşa că este mai rezonabil a crede că şi Fiul lui Dumnezeu a fost adus în existenţă din cineva şi cum înainte de creaţia Universului nu a existat nimic material, ci numai Dumnezeu, Fiul nu putea apare din altceva, ca să nu mai vorbim de altcineva.
Este nespus de trist că în creştinismul denominaţional, monoteismul "pursânge" al Bibliei a fost serios alterat (cinste excepţiilor), aşa că la ora actuală în loc de adevăr curat există o mixtură, o amestecătură de creştinismo-păgânism şi biblico-filozofism, adevăr amestecat cu neadevăr, lucruri sfinte întinate prin născocirile culturii păcătoase păgâne. Oare cum pot privi Cel prea Sfânt şi Fiul Său această alianţă nelegitimă (Iov 13:1-12; 42:7,8; Matei 15:1-9)???
Poate unii vor obiecta că această alinaţă a fost bună pentru ai câştiga pe păgâni şi este acceptată de Dumnezeu, deorece şi apostolul Pavel a citat de la autori păgâni, aşa că şi teologii şi corifeii dogmei Treimii au dreptul de a proceda la fel. Da, apostolul Pavel a citat din surse păgâne, şi oricine are dreptul să facă la fel, dar diferenţa dintre el şi cei în cauză este că el a ştiut să ia numai ce este bun, ori ceilalţi au preluat o dogmă incompatibilă, ce nu-şi avea menirea şi locul în creştinism deoarece nu se potrivea cu învăţătura Biblică, despre un singur Dumnezeu într-o singură persoană! Dacă Biblia spune că Fiul lui Dumnezeu este în Dumnezeu, o spune în chip simbolic, deoarece tot Biblia spune în chip simbolic că şi noi suntem în Dumnezeu (Ioan 17:20-23; 1Ioan 2:5, 1Ioan 4:4), prin credinţa în Fiul Său, Isus. De ce trebuie completat acest adevăr sublim cu atata filozofie antică şi misterioasă? Căci ne ajunge să ştim că El, Isus face legătura cu Dumnezeu, aşa cum se spune despre El, căci El, Isus este singurul mijlocitor între D-zeu şi noi, oamenii. Isus, Domnul nostru sfânt are natura lui D-zeu, deoarece El este Fiul lui Dumnezeu, şi astfel El este din Dumnezeu, aşa cum, prin Isus Christos, creştinii credincioşi moştenesc ÎNFIEREA a însăşi naturii lui Dumnezeu şi a Fiului Său şi vor avea şi ei natura lui Dumnezeu (1Corinteni 15:45-54). 
Pentru cei ce nu acceptă, totuşi, concluzia acestui studiu, e dreptul lor, dar uitându-ne cu atenţie la textul de mai jos, nu putem să nu rămânem uimiţi şi exaltaţi în acelaşi timp, de frumuseţea acestei descrieri pline de glorie, cei îi aşteaptă pe cei credincioşi: 
"Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi virtutea Sa, 
prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşii firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă." 2Petru 1:3,4 
S-a subliniat ce este de o importanţă copleşitoare în înţelegerea adevărului despre firea, natura dumnezeiască. Dumnezeu este doar unul singur, o singura persoană distinctă de toţi: Tatăl, totuşi, firea, adică natura dumnezeiască, divină o pot avea şi alţii, nu numai a caracterului divin, ci şi forma fiinţei, adică "chipul" lui Dumnezeu, fără ca aceasta să îi propulseze în poziţia de Dumnezeu (1Corinteni 15:48,49), deoarece prin firea dumnezeiască, divină nu se înţelege şi atributele exclusive şi specifice numai şi numai lui Dumnezeu (Matei 20:23; Filipeni 2:5-7; Apocalipsa 1:1), de aceea Dumnezeu Tatăl este singurul care este numit de drept Dumnezeu. Dar Fiul Său, Isus este dumnezeiesc, deoarece este Fiul lui Dumnezeu, îngerii sfinţi au şi ei o fire dumnezeiască, divină şi noi la rândul nostru vom fi dumnezeieşti, deoarece suntem îndreptăţiţi prin meritele lui Christos Isus, Fiul lui Dumnezeu, cu condiţia să fim găsiţi credincioşi (1Ioan 3:1,2). 
Ce vom spune atunci, că datorita faptului că vor fi multe fiinţe de fire dumnezeiască în cer, asta va însemna ca vor fi mulţi Dumnezei în cer, alături de Tatăl? Vor exista alături de D-zeu Tatăl şi un D-zeu Ioan, şi un D-zeu Petru, şi un D-zeu Pavel, etc? Nu. Dumnezeu va fi doar UNUL, Tatăl Domnului nostru Isus Christos. La fel cum este Isus Christos, Fiul Tatălui ceresc, ei vor fi doar după fire dumnezeieşti, nu şi după atributele plenare ale lui Dumnezeu. 
Deci, trebuie neapărat să facem distincţia între a fi Dumnezeu şi a fi de fire dumnezeiească. 
Nu este unul şi acelaşi aspect. 
Întrebări de verificare:
1. Care sunt principalele concepţii despre Dumnezeu în creştinismul denominaţional şi ce declară ele? Dar a ta?
2. Ce susţine dogma Treimii şi care este origineai ei? Care este mesajul real al pasajului din Ioan 1:1?
3. Ce concepţie susţine Biblia despre Dumnezeu şi despre Fiul lui Dumnezeu, sunt ei unul şi acelaşi singur Dumnezeu?
4. De ce nu este dogma Treimii compatibilă cu ceea ce declară Biblia despre Dumnezeu? Care este greşeala de seamă a unitarismului arian?
5. Ce glorie cerească îi aşteaptă pe creştinii credincioşi?
6. Oare a primi firea dumnezeiască, divină, adică "chipul" lui Dumnezeu înseamnă automat că acela care o primeşte primeşte automat şi atributele exclusive şi specifice numai lui Dumnezeu?
7. Între ce anume trebuie să facem neapărat distincţie?

"Ma incred". Esseu: Despre relatia mea cu Dumnezeu

Esseu: Despre relatia mea cu Dumnezeu

Mă gândesc... Ce as putea să scriu? O relaţie bună începe cu „încredere”.

Vedeam într-o zi o dubiţă pe care scria: „Există viaţă după moarte? Intră şi ai să vezi!” Întrebarea este deschisă.

          La început mi-aş pune întrebarea de ce aş putea crede în Dumnezeu, din moment ce nu îl văd şi nici alţii nu l-au văzut? O întrebare grea, din start... Ni se spune că el a făcut cerurile şi pământul. Hm, trebuie să fie foarte inteligent, plus puternic, plus să fi avut şi din ce şi cu ce; aici mă refer la „unelte”, la tehnologia prin care să facă funcţional şi mai ales durabil, un asemenea proiect extraordinar: atât ca tărie, atât ca mărime, cât şi ca aspect (design)... ca să nu mai vorbim de plăcerea de a locui într-un asemenea cadru. Dacă nu aş crede, m-aş simţi ca o furnică orgolioasă, care ar respinge existenţa societăţii umane multi dezvoltate, pe bază că i s-ar părea de necrezut să existe o civilizaţie dincolo de ce percepe ea cu simţurile ei modeste. O furnică foarte orgolioasă, ar putea contesta „minunile tehnologice” prezentate pe Discovery Channel, gândind că sunt de necrezut să fie făcute de „omul” care nu există numai în „închipuirea fantastică” a unor „furnici lesne crezătoare”, ca numai în câteva decenii tehnologia umană să facă şi mai mare ruptura dintre civilizatia noastră şi cea a furnicilor. Probabil că, furnicuţa orgolioasă nu ar învăţa nimic, ci ar deveni şi mai „contestatară”. Nu mi se pare logic să intru în personajul negării, să mă cobor la stadiu de furnică ofensată, numai datorită faptului că văd o prăpastie prea mare între civilizaţia noastră şi o altă civilizaţie mai dezvoltată.

          Totuşi, deşi acest semn – şi aici mă refer la Univers – este atât de evident, că poate exista o societate mai evoluată tehnologic ca a noastră, alte furnici, nu îşi pot explica de ce lipseşte această „interacţiune” între aceste „lumi”? De ce nu dau un semn măcar, unde anume să îi căutăm? Să fie oare un motiv anume din partea lor? Mă uitam intr-o seară la un documentar fictiv făcut de NASA, intitulat „Călătorie până la graniţele Universului”. Să aibă Universul graniţe? Oare ce este dincolo de graniţele Universului? Acolo este lumea lor? De ce s-au ascuns atat de departe? Ce-i cu negura aceea misterioasă ca un zid? Vreau sa ne evite? Vreau să ne lase de capul nostru? Mi se pare ilogic... Dar de ce această tăcere? De ce această „răceală de comunicaţie” imensă faţă de lumea noastră? De ce se simt „reci”, vorba „Luceafărului” lui Eminescu? Poate pentru simplul fapt cum ne comportăm noi, „furnicile umane”... Poate nu le place „sistemul de valori” pe care noi oamenii le avem... Mă gândesc că în societatea aceea super dezvoltată nu sunt aceste discrepanţe, o furnică care crapă de grasă şi alta care moare de foame...

          Bine, dar atunci de ce nu intervin? Să ne prezinte câteva documentare de acolo... să ne înveţe ... Hm, dar dacă ar vrea să se implice, oare am accepta sistemul lor de valori? Ne-ar place stilul lor de viaţă? Ne-am putea conforma? Am putea să „predăm frâiele” conducerii „muşuroiului”? Ce aş putea să spun în dreptul meu?

          Cred că răspunsul meu ar fi un da. Mie mi-ar plăcea să trăiesc într-o societate cu valori mai ridicate ca ale noastre. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume fără discrepanţe, în care toţi să fim egali şi toţi să trăim în fericire. Cred că dacă mi s-ar impune nişte legi morale care să mă conducă la o ţinută mai superioară de conduită, prin care să rezulte şi o viaţă mai bună, atât mie cât şi celorlalţi, m-aş putea conforma. Însă se pune întrebarea dacă şi alţii ar dori... Dar dacă numai o minoritate crasă de „utopişti” ar dori asta? Şi aici mă refer nu numai la stadiu declarativ de „Şi eu vreau şi eu vreau”. Mă refer în primul rând la stadiul de a pune în voinţă şi practică această declaraţie. S-ar mai implica cei din civilizaţia mai înaltă, pentru oameni care numai ar spune că doresc schimbarea, dar nu ar face nimic, sau ar face prea puţin faţă de cât ar trebui făcut? Oare nu de aceea nu se implică, deoarece la stadiu de punere în practică a valorilor mai înalte, văd o totală lipsă de interes pentru o lume echitabilă?

          Societatea noastră este axată pe legea „celui mai smecher”, pe depăşirea standardelor şi a producţiei. Consumul tehnologic este extraordinar de ridicat şi de poluant, în plus, ce ne foloseşte captarea unei noi surse de energie din Univers (care în treacăt fie spus, poate fi foarte periculoasă), dacă nu suntem în stare să salvăm ecosistemele? Dacă mor insectele, mor şi plantele şi apoi murim şi noi. Putem trăi cu materie anorganică? Oare nu există pericolul extincţiei, dacă o ţinem tot aşa? Dacă omul s-ar auto-ruina, oare odată cu el nu ar ruina şi formele de viaţă de pe pământ? Ar putea privi senin cei din civilizaţia mai înaltă această ruină şi să nu facă nimic? ...

          Eu cred că merită să mă încred în Dumnezeu. Merită, chiar dacă nu îl văd. El nu locuieşte printre oameni, aşa cum am dori noi să locuiască: în temple, sinagogi şi biserici. Poate că dacă ar face aşa, l-am simţi ca pe un om de stat. Şi poate că el doreşte să fie ceva mai mult în viaţa noastră. Un „tată”?  

Ce trebuie sa faca un candidat la botez?

Dintr-o corespondenta, la care am ajuns de comun acord:

"Ceea ce am mai primit din partea lui Dumnezeu, este ca inainte de botez, candidatul la botez trebuie sa faca o ucenicie, sa invete lucrurile elementare ale adevarului, si sa se vada in viata lui ca pazeste poruncile Domnului Isus (Matei 28:20) ca s-a lepadat de sine, isi i-a crucea si Il urmeaza pe Domnul.

Domnul Isus facea ucenici si apoi ii boteza, nu boteza ca cineva sa devina ucenic prin botez. Ci El facea ucenici prin invatatura, si cand cineva credea in El si accepta invatatura, incepea sa implineasca, sa calce pe urmele Lui, era botezat.

Ioan 4:1  Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan.

Noi trebuie sa facem ucenici prin invatare, prin invatarea Evangheliei, a poruncilor Domnului (Matei 28:20), a invataturilor elementare (Evrei 5:12; 6:1-3), si nu mai dupa aceea sa-i botezam."

---