Unde şi la cine i-a descoperit Dumnezeu prima dată Numele Său?

Din primele capitole ale cărţii Exodul aflăm istoria lui Moise. Apoi aflăm că Moise este vizitat de un Înger special al lui Dumnezeu în Madian care îi vorbeşte în Numele lui Dumnezeu şi îl trimite în Egipt ca să scoată pe poporul evreu din sclavia cruntă în care oamenii aceştia se zbăteau de mulţi ani. Discuţia dintre Dumnezeu şi Moise - derulată apoi şi în Egipt, este foarte captivantă şi interesantă şi aflăm un detaliu semnificativ: că nici un om n-a cunoscut Numele lui Dumnezeu, până la acea dată, Moise fiind primul care a fost învrednicit să-l afle.

La Exod 6:3 scrie următoarele: Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca "Domnul."
În acest stil apare şi în Biblia ortodoxă. Numai că nu aşa apare în textul ebraic, unde nu există cuvântul Adonay, care înseamnă Domnul, ci apar cele patru litere ale Numelui lui Dumnezeu (numite Tetragamma).

 

S-a ridicat problema dacă nu cumva avem de a face cu o maşinaţiune scribală. De unde ştim că nu Exod 6:3 a fost falsificat de scribi?

 

Cineva, un frate din Arad, mi-a adresat următoarea întrebare, după ce i-am prezentat opinia mea, cu privire la anumite texte modificate de soferimi (scribii evrei):

"Tu susţii că textele de mai sus au fost falsificate de scribi, de unde ştim că nu Exod 6:3 a fost falsificat de scribi?
Este un text contra a cinci texte?"

Această întrebare este foarte bună şi necesară de cercetat, deoarece în cercurile savante se ştie că textul biblic a fost modificat pe alocuri de scribi. După savanţii de la BHS, există câteva manuscrise cu Numele lui Dumnezeu în mai multe locuri faţă de Textul Masoretic târziu, care pe alocuri are forma substituită (Qere) cu Domnul sau Dumnezeu.
BHS  este prescurtarea de la The Biblia Hebraica Stuttgartensia - Academic Bible.
Biblia Hebraica Stuttgartensia, abreviată ca BHS sau rareori BH4, este o ediție a Textului masoretic al Bibliei ebraice, așa cum este păstrată în Codexul Leningrad, și completată cu note masoretice și critice de text. Este a patra ediție din seria Biblia Hebraica începută de Rudolf Kittel și este publicată de Deutsche Bibelgesellschaft (Societatea Biblică Germană) din Stuttgart.

 

Mai jos răspund la această replică bună. Într-adevăr, de unde ştim care texte au fost falsificate şi care nu, atunci când două sau mai multe texte se contrazic între ele? 

 

În primul rând, în orice proces de investigare, nu numărul martorilor contează ci calitatea lor.

Câteva date tehnice

Aceia care copiau Sfintele Scripturi ebraice, erau numiţi soferimi, având sensul de scribi, în Noul Testament fiind redaţi grammateis, termen ce a fost redat "cărturari" în română. 

 

Matei 2:4 în redarea Young's Literal Translation
and having gathered all the chief priests and scribes of the people, he was inquiring from them where the Christ is born.

 

Din păcate, unii dintre ei copiau şi transmiteau textul Scripturilor ebraice luându-şi libertatea de a modifica textul, fapt sesizat de masoreţii - o ramură târzie a scribilor evrei. Aceştia, pe marginea manuscriselor lor făceau adnotări asupra textului pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor făcute de soferimi. Soferimii şi-au permis ca, din anumite motive să schimbe anumite cuvinte cu altele, de exemplu să înlocuiască numele Yehowah cu titlul de Adonai (Domnul) de o sută treizeci şi patru de ori şi cu titlul de Elohim (Dumnezeu) de şaptesprezece ori. 

 

Masora (comentarii marginale făcute pe textul masoreţilor), indică aceste schimbări. Din păcate, ei nu s-au oprit doar la schimbarea cuvintelor, ci şi a sensurilor dintr-o propoziţie, iar din cauza aceasta, textul a devenit confuz şi contradictoriu. Printre altele, după o adnotare a Masorei, soferimii sunt acuzaţi de a fi adus cel puţin optsprezece schimbări, fiind cunoscute ca amendamente (corecturi).  Masora aminteşte şi treizeci şi două de pasaje care diferă în traducerea referitoare la un codice important şi care sunt numite (pasajele) „Severin”. Unele dintre aceste redări privesc doar particularităţi cum ar fi ortografia, dar altele denunţă intenţia clară a scribilor în unele puncte în care s-au implicat pentru a schimba sensul versetelor.

Din păcate, în această perioada a soferimilor au apărut anumite schimbări în textul Scripturilor ebraice, care au fost fixate în manuscrisele ebraice şi au fost fixate ca text standard în cel de-al doilea secol AD. Textul ebraic pe care îl cunoaştem acum din manuscrisele existente este un text standardizat ulterior şi este acela al aşa-numitului „text masoretic”, care este a patra mână de la sursa autografului. A fost copiat în perioada dintre cel de-al şaselea şi cel de-al optulea secol AD.
Deoarece soferimii au uneori obiceiul de a însera litere sau cuvinte care să schimbe sensul original, se crează impresia că ele fac parte din text. În anumite cazuri aceste litere în plus sau cuvinte străine, subminează textul autentic.

Iată un exemplu elocvent:

(Exod 6:2-3) „Şi Dumnezeu (Elohim) a vorbit lui Moşhe (Moise) şi a zis: Eu sunt Yehowah. M-am arătat lui Abram, lui Ysaac şi lui Yacob ca El Sadday (Dumnezeul cel Preaânalt), dar n-am fost cunoscut de ei sub numele (ha-şhem ) Meu ca Yehowah“.

Din acest text reiese că oamenii de înaintea lui Moise nu au cunoscut numele divin. Însă soferimii, dintr-un anumit motiv, prin procedura lor sus amintită, au creat exact contrariul, că oamenii au cunoscut numele divin şi înainte de Moise. De ce au făcut asta? Deoarece în epoca elenistică de după cucerirea Iudeei de către greci, a apărut o părere printre evrei - preluată de la filozofii greci ai acelui timp - că Avraam şi ceilalţi patriarhi s-au închinat unui alt Dumnezeu, decât Moise, care a introdus un Dumnezeu străin, din Madian, unde a fost păstor mult timp. Ei îşi luau justificarea că Avraam şi ceilalţi îi spuneau lui Dumnezeu altfel, adresândui-se cu "El-Shadday", decât Moise, care i se adresa cu "Yehowah". Ca să extirpe această părere eretică din popor, care prindea tot mai mult teren, scribii evrei de la Templul din Ierusalim au decis să facă o maşinaţiune ingenioasă, adică o strategie ingenioasă, ca să nu se mai vorbească de ce este această diferenţă. Astfel, unde ei au considerat că este necesar, au înlocuit El-Shadday cu Yehowah, făcând să pară că atât Avraam, cât şi ceilalţi patriarhi au cunoscut Numele lui Dumnezeu, deci nu aveau cum să fie doi dumnezei diferiti.

 
Exemple
Genesa 4:26
"Lui Set i s’a născut şi lui un fiu, şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme numele lui Yehowah."


Genesa 12:8
"De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, avînd Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar lui Iehova, şi a chemat numele lui Yehowah."

Genesa 12:8
"De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, avînd Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar lui Yehowah, şi a chemat numele lui Yehowah." 

Genesa 13:4
"în locul unde era altarul, pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat numele lui Yehowah." 

Genesa 21:33
Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba; şi a chemat acolo numele lui Yehowah, Dumnezeul Cel Veşinic.

Genesa 22:14
Avraam a pus locului aceluia numele:„Yehowah va purta de grijă. Deaceea se zice şi azi: „La muntele unde Yehowah va purta de grijă.“

 
Însă Sulurile de la Marea Moarta şi chiar anumite versiuni ebraice, arată o altă formă:

4Q1 Genesis-Exodus

Language: Hebrew

Date:  125-100 B.C.

Location: Qumran Cave 4
Genesis 22:14

Abraham called the name of that place “God Will Provide”. As to this day, “On Yehowah’s mountain, it will be provided.”

JPS Tanakh 1917 And Abraham called the name of that place Adonai-jireh; as it is said to this day: 'In the mount where the LORD is seen.'

 

Sulurile de la Marea Moartă conţin două redări, una pe care o întâlnim şi în textul Masoretic şi una aparte în sulul nr 4Q1 din peştera nr 4. Aici, în acest sul, soferimul a copiat forma originală a textului şi nu a modificat nimic. Este şi normal ca Avraam să fi numit acel loc Elohim-jireh (Dumnezeu va purta de grijă) şi nu Yehowah-jireh (Yehowah va purta de grijă), pentru că nu cunoştea numele divin. Conform tradiţiei, textele sunt scrise de Moise, căruia i s-a dat taina descoperirii numelui divin. Deci Moise nu ar fi scris că oamenii de înaintea lui l-au chemat pe Dumnezeu cunoscând numele "Yehowah", cum crează impresia soferimii. Mulţi citesc, puţini înţeleg.

 

Era necesară această maşinaţiune scribală? Nu. Ea a făcut mai mult rău, decât bine, ucigând adevărul care arată că primul om care a cunoscut Numele lui Dumnezeu, a fost Moise. Nici o minciună, indiferent ce scop ar avea, nu aduce slavă lui Dumnezeu.


 

 

L-a văzut Ellen G. W. pe "bătrânul Enoh"? De unde şi-a luat profeta adventistă ideile?

 Oare chiar l-a văzut Ellen G. W. pe "bătrânul Enoh"?

Cineva a găsit în literatura adventistă timpurie următoarele afirmaţii ale Elenei Gould White:
"Domnul mi-a dăruit o viziune despre alte lumi, mi-au fost date aripi și un înger m-a condus către un loc strălucitor și glorios. Iarba din acel loc era de un verde viu, iar păsările de acolo ciripeau un cântec dulce. Locuitorii din locul acela erau de toate mărimile; ei erau nobili, maiestuos, și iubitori …. Eu l-am întrebat pe unul dintre ei de ce erau mai frumoși decât cei de pe pământ …. Apoi am fost dusă într-o lume care avea șapte luni. Acolo l-am văzut chiar pe bătrânul Enoh, care a fost luat la Cer”. (Scrieri timpurii, pp. 39-40) 

 
După ce am citit întreaga Biblie, cunosc de aici că patriarhul Enoh (al şaptelea patriarh, conform Genezei 5) e mort şi asteaptă învierea, pentru că "toţi mor în Adam" (1Corinteni 15:22). Deci nu avea cum să-l vadă.

 

Prima moarte, este moartea în care murim cu toţii şi nu sunt excepţii.
Este moartea "ereditară" ca să spunem aşa, care se transmite de la om la om, fie că este vorba de cauze "biologice" sau nu; unii o mai numesc şi "moartea adamică", deoarece se moşteneşte din generaţii în generaţii, de la Adam. Termenii de "prima moarte" şi "moartea adamică" sunt termeni convenţionali, ce nu apar în Biblie sub formele acestea de expresie. Aceşti termeni se folosesc prin deducţie, având în vedere că în cartea Apocalipsa se vorbeşte de "moartea a doua", iar apostolul Pavel, scrie că în Adam toţi mor:
"Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, urâcioşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua." Apocalipsa 21:8
"Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii" 1Corinteni 15:22  
Da, există şi "moartea a doua" în care intră toţi cei menţionaţi mai sus, după ce aceştia vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi de către cei sfinţi, care au avut de suferit de pe urma lor.
După cum am citit în versetul din 1 Corinteni 15:22, apostolul Pavel susţine că toţi oamenii mor. Trecând peste această afirmaţie clară a apostolului nostru (apostolul naţiunilor), unii susţin că totuşi ar fi câteva excepţii, câţiva oameni care nu ar fi murit, ci au fost răpiţi în cer, unde trăiesc în continuare. Ei aduc ca dovadă preferată textul din Evrei 11:5:
"Prin credinţă, Enoh a fost răpit de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl răpise. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că era plăcut lui Dumnezeu."
Am verificat textul cu mulţi ani în urmă pe interlinearul de pe www.biblos.com acum www.biblehub.com şi am găsit cu stupoare câteva nepotriviri de traducere a textului grec, plus cuvinte care nu există în textul grec. De exemplu, folosindu-mă de traducerea din limba engleză, am aflat că nu există expresia "de pe pământ" în textul grec. Enoh, datorită harului lui Dumnezeu, nu a experimentat (gustat) o moarte violentă, acest proces putând fi foarte dureros, dacă încapi pe mâna unor oameni sadici, cum au fost cei din timpul Potopului. Textul grec nu spune că a fost "răpit de pe pământ", nici cuvântul "răpire" ("arpagesometha"), nici cuvântul "cer" şi nici cuvintele "de pe pământ" nu apar în textul grec.
Iată textul grec în paralel cu textul englez:
"pistei (by faith) enoch (Enoch) metetethe (was transfered) tou (of the) me (not) idein (to see) thanaton (death) kai (and) ouch (not) eurisketo (was he found) dioti (because) metetheken (taken) auton (him) o theos (God) pro (before) gar (for) tes (the) metatheseos (translation) memarturetai (he was reported) eurarestekenai (to be pleasing) to (to) theo (God).
În română ar fi:
"Prin credinţă, Enoh a fost transferat ca să nu vadă moartea şi el nu a fost găsit deoarece el a fost luat de Dumnezeu, pentru că înainte de transfer primise mărturia că era plăcut lui Dumnezeu."
Textul aramaic confirmă exactitatea textului grec, redând astfel:
Aramaic Bible in Plain English
"By faith, Enoch was transported away and he did not taste death, neither was he found, because God transported him away; for before he was to transport him, there was this testimony concerning him: “He pleased God.”"
Biblia Aramaică în limba engleză "Prin credință, Enoh a fost transportat la distanță și nu a gustat moartea, nici nu a fost găsit, pentru că Dumnezeu îl transportase departe; pentru că înainte de a fi fost să-l transporte, a existat această mărturie despre el: "El a plăcut lui Dumnezeu."
Ce poate însemna "transferat (transportat) ca să nu vadă moartea"? Înseamnă că nu a murit? Nu, deoarece despre oameni se spune că toţi mor în Adam şi deoarece despre el se spune că a trăit 365 de ani, după care nu s-a mai găsit (Geneza 5:23), dar nu se spune nicăieri că n-a murit. Dacă el ar mai trăi, apostolul Pavel cu siguranţă ar fi ştiut.

Cum se explică atunci acea transferare? Orice om poate fi transferat dintr-un loc în altul. Aşa şi Enoh, a fost transferat "undeva"; acum, problema se pune unde? Nu ni se spune. Unii spun că a fost răpit în cer. Dacă am admite această presupunere, adică dacă a fost răpit în cer, înseamnă ca Domnul Isus, care a coborât din cer, trebuia să ştie dacă Enoh a fost sau nu răpit acolo. Să citim mărturia Lui, despre câţi oameni a întâlnit el în cer:
"Nimeni nu s-a suit în cer, afară de cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului." Ioan 3:13 
Avem deja doi martori importanţi, apostolul Pavel şi Domnul Isus.
După cum citim, Enoh nu a fost în cer, la acea dată, deci presupunerea că ar fi fost răpit în cer, cade. Unii încearcă să interpreteze altfel cuvântul "cer", susţinând că nu a fost în cerul de care vorbea Fiul lui Dumnezeu, ci în alt cer, un cer mai prejos. Nici acest argument nu ţine, deoarece, toţi oamenii mor, din cauza lui Adam şi din cauză că "plata păcatului este moartea" Romani 6:23, iar Enoh a păcătuit şi el într-un anume fel. Deci trebuia să moară. Prin Biblie ni se spune că toţi oamenii păcătuiesc într-un fel sau altul, pentru că nimeni nu este perfect din cauza păcatului moştenit, după cum scrie:
"căci toţi au păcătuit (inclusiv Enoch - nota mea) şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu" Romani 3:23
"Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni? Nicidecum! Fiindcă mai dinainte am dovedit pe toţi (în acest "toţi" intră şi Enoh - nota mea), fie iudei, fie greci că sunt sub păcat" Romani 3:9
Aşa că Enoh trebuia să moară deoarece a moştenit natura păcătoasă a lui Adam, care l-a făcut să păcătuiască. Atenţie mare! Textul din Evrei 11:5 trebuie legat de context, aşadar şi de Evrei 11:39,40, care spune "Toţi aceştia (inclusiv Enoh, care este şi el menţionat la versetul 5) ... n-au primit ce le fusese făgăduit... ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi."
Aşadar, dragă cititor adventist, şi Enoh face parte din "toţi aceştia ..." care nu au primit încă viaţă veşnică şi desăvârşirea. Cum să înţelegem atunci că "a fost transferat ca să nu vadă moartea"? Eu cred că aici textul se referă la procesul morţii violente, pe care o experimentează oamenii care sunt persecutaţi de opozanţii lor. Enoh, datorită harului lui Dumnezeu, nu a experimentat (gustat) acest stil de moarte. El a trăit într-o lume violenta, a criticat acea lume şi a atras ura lumii, dar înainte ca lumea rea de atunci să-l omoare, Dumnezeu l-a scos de acolo, punându-l într-o zonă mai sigura, evident, tot de pe pământ. Dacă Enoh şi ceilalţi - despre care unii susţin că ar fi "excepţii" care nu au murit - ar mai trăi, oare ar mai fi pus psalmistul Etan Ezrahitul, următoarea întrebare inspirată de Duhul sfânt?
"Este oare vre-un om care să trăiască şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din mâna Şeolului?" Psalmul 89:48
Dacă răspunsul ar fi: "Da, uite că Enoh şi ceilalţi au scăpat de Şheol" ("Şeol sau Şheol" tradus din ebraică înseamnă "Locuinţa Morţilor"), ar fi fost ciudat să se mai pună această întrebare, deoarece cazul Enoh şi celelalte cazuri despre care se spune că ar fi fost "excepţii", ar fi fost, cu siguranţă, cazuri de referinţă, bine ştiute în popor. Însă, asistăm aici, la o întrebare retorică, deoarece pe timpul lui Ethan Ezrahitul nu se ştia de nici un astfel de caz.

Vă daţi seama ce înseamnă asta?

 

Deci, dacă Enoh nu este în cer acum, de unde a luat doamna White această idee contrară Bibliei?

 

La această întrebare ne răspunde un fost lider adventist: Walter T. Rea. El a scris o carte, dându-i numele "Minciuna Albă". Aici arată de unde şi-a luat doamna White ideile: de la alţi autori, deci de la oameni şi nu de la Dumnezeu.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă aflăm, cine a fost acest Walter Rea:

Walter T. Rea (12 iunie 1922 – 30 august 2014) a fost un fost pastor adventist de ziua a șaptea care a fost autorul cărții, The White Lie (Minciuna Albă, 1982), o relatare a cercetării sale în împrumuturile literare și sursele necreditate din scrierile co-fondatorul bisericii Ellen G. White. Descoperirile sale au creat tulburări în Biserica Adventistă în ceea ce privește inspirația și autoritatea lui White, despre care biserica pretinde că poseda darul spiritual al profeției.

Biografie

Rea s-a născut în 1922. A murit în august 2014. Rea era un pastor adventist de ziua a șaptea în Long Beach, California, când a scris Minciuna albă. Angajarea lui la biserică a luat sfârșit în 1980, după ce un articol din ziar a publicat o relatare a descoperirilor sale.
Ellen G. White
Vezi și: Inspirația lui Ellen G. White § Surse și acuzații de plagiat

Deși au existat acuzații anterioare de plagiat împotriva lui Ellen G. White, cartea lui Rea, The White Lie, a susținut că până la 80 sau 90% din scrierile lui White au fost plagiate. Rea a fost primul care a documentat amploarea acestui împrumut, citând 75 de cărți de care depindea White. Denominația adventistă a răspuns acestor acuzații în diferite locuri. Biserica a continuat să abordeze provocările conexe în legătură cu înțelegerea inspirației lui White, întrebări privind amploarea împrumutului literar și distincția sa față de plagiat și probleme de integritate în absența ilegalității.

 ----

Vă daţi seama că în cazul în care EGW a minţit în legătură cu spiritul ei profetic (adică nu a avut aşa ceva, a spus-o doar ca să se afirme, deoarece i-a adus faima necesară - altfel spus: reclamă - şi profit prin vânzarea cărţilor ei), toată mişcarea adventistă este un eşec lamentabil şi ei toţi trebuie să se trezească, să se pocăiască şi să corecteze ereziile în careau fost târâţi? Dumnezeu să-i lumineze şi să-i ajute. Amin!

De ce nu-l lăsaţi pe Dumnezeu să fie Dumnezeu, adică Atotputernic?

Cartea Profetului Iona menţionează că profetul Iona a fost înghiţit de un peşte mare, în pântecele căruia a supravieţuit trei zile şi trei nopţi.

Cornilescu: Iona 1:17. Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.

Traducerea literală a lui Young: Şi Iehova a rânduit un peşte mare să-l înghită pe Iona, iar Iona stătu în măruntaiele peştelui trei zile şi trei nopţi.

Există în lume o mare doză de necredinţă în posibilitatea ca un om să reziste atât într-un peşte, chiar dacă era descris în Biblie, ca fiind un peşte mare, iar unii ce resping miracolul sunt chiar preoţi sau predicatori creştini. Când nu crezi în Dumnezeu aşa cum cere El, ca fiind Atotputernic, nu îţi mai vine să crezi în nimic. Ei afirmă că relatarea din cartea lui Iona este o sacralizare a elementelor unui mesaj divin, mesajul este divin, dar personajele ar fi inventate; Iona, corabia, corabierii şi peştele fiind figuri imaginare, prin care autorul prezintă mesajul divin al pocăinţei. Nu este de mirare de ce auditoriul unei asemenea explicaţii pleacă şi bisericile acestor prelaţi cuvioşi râmân goale: nimeni nu pare a fi înduplecat la credinţă şi pocăinţă cu "o minciună sfântă". Alţii, ca relatarea să fie mai credibilă, bagă în text ceea ce textul nu spune: Cică Iona a murit în pântecele pestelui şi a înviat tocmai atunci când peştele l-a scuipat afară pe ţărmul mării. Aşa ceva în Biblie nu scrie.

Să vedem ce şanse de supravieţuire ar fi avut Iona în stomacul unui peşte mare? 

Ca să poţi supravieţui atât de mult în pântecele unui peşte, acesta trebuie să fie din familia balenelor.

Balena albastră poate atinge o lungime de 30 m și cu o masă corporală de peste 170 tone; este cel mai mare animal cunoscut că ar fi existat vreodată. Până la începutul secolului al XX-lea balenele albastre erau abundente în aproape toate oceanele de pe Pământ. Vânătorii de balene le-au vânat timp de peste o sută de ani până au ajuns aproape de dispariție, și au fost protejate de comunitatea internațională în 1966.

Pliniu Cel Bătrân, din secolul I AD relatează despre balene lângă coasta de vest a Spaniei. Ambele relatări au fost privite cu scepticism, până ce arheologii au găsit oase de balene într-un port situat în strâmtoarea Gibraltar. Strâmtoarea Gibraltar este o strâmtoare care leagă Oceanul Atlantic de Marea Mediterană și separă Spania de Maroc.

Oamenii de știință au pus la îndoială credibilitatea relatării de acum 2.000 de ani a lui Pliniu cel Bătrân despre orcele care vânează pui de balenă lângă strâmtoarea Gibraltar, deoarece între timp aceste balene au dispărut din acea zonă. Dovezile arheologice însă arată că Pliniu avea dreptate. Cercetătorii au descoperit oase de balenă din balena dreaptă din Atlanticul de Nord (Eubalaena glacialis) și balena cenușie din Atlantic (Eschrichtius robustus) în ruinele unei vechi instalații romane de procesare a peștilor situată de-a lungul strâmtorii Gibraltar. Balena dreaptă poate atinge 19 metrii.

În primul secol AD, Pliniu cel Bătrân a scris despre orcele (numite și balene ucigașe, deși fac parte din familia delfinilor) care atacă balenele și puii lor în Golful Cádiz, lângă strâmtoarea Gibraltar - punctul de intrare din Atlantic Oceanul în Marea Mediterană care se află între Africa și Europa. Potrivit lui Callum Roberts în „The Unnatural History of the Sea” (Island Press, 2008), Pliniu a descris modul în care balenele „în timpul perioadelor de vară se ascund într-o anumită adâncime liniștită și spațioasă și se bucură minunat de reproducere acolo”. Pliniu a continuat cu o descriere a luptelor brutale la care a asistat în timp ce balenele ucigașe au atacat balenele mamă și puii lor. Dar acest lucru nu avea sens pentru cercetătorii care acum nu găseau nici un exemplar în această zonă. Există foarte puține specii de balene care vizitează Marea Mediterană, așa cum este subliniat într-un raport din 2016 publicat în revista Advances in Marine Biology, și niciuna dintre aceste specii nu este cunoscută pentru a folosi zona ca teren de fătare. Acest fapt i-a determinat pe oamenii de știință să se întrebe dacă relatarea lui Pliniu era exactă sau dacă poate confunda delfinii cu balenele. Dar descoperirile arheologice dovedesc că Pliniu ştia ce spune. Chiar şi în timpurile de astăzi unele dintre balene se aventurează până la ţărmul Israelului.

Balena gri, despre care s-a crezut că a dispărut din Oceanul Atlantic de 200 de ani, a fost zărită lângă coasta Israelului. Pe data de 8 mai, 2010 balena a fost văzută în zona de coastă lângă Herzliya, în Tel Aviv, Israel, de către membrii unui club local de yacht ce călătoreau cu 2 ambarcaţiuni. După ce oamenii de pe un yacht au zărit balena, un alt doilea yacht cu cercetători ai Centrului Marinei Israeliene penru Cercetare şi Ajutor a Mamiferelor (CMICAM) a zărit-o de asemenea.

Relatări asemănătoare cu cea din cartea lui Iona

 
Romancierul francez Jules Verne menţiona o ştire într-una din cărţile sale, despre un "Iona modern".  Deşi unii spun că ştirea este o speculaţie, nu toţi o contestă şi probabilitatea există. Iată de ce: Un bărbat pe nume Rainer Schimpf, în vârstă de 51 era să fie înghiţit de o balenă, după ce a ajuns în gura acesteia. Evenimentul este filmat şi ştirea a apărut ca o certitudine în ziarul Telegraph şi pe multe canale media.

Caută ştirea şi vizionează clipul pe Youtube: Publicat pe 10 martie 2019 14:53 EDT

James Bartley (1870–1909)

A fost numit Iona al timpurilor moderne. În februarie 1891, James Bartley, un vânător de balene, a împluntat harponul într-o balenă lânngă Insulele Falkland, şi în timp ce cade în apă, a dispărut, iar tovarășii săi au crezut că probabil a dispărut în apă.

Două zile mai târziu, au găsit o balenă moartă și au observat că se mișcă ceva în burta ei. I-au tăiat stomacul și l-au găsit pe inconștientul Bartley.

După căderea în apă, el a fost înghițit de balenă, şi din cauza cantității suficiente de aer din stomacul balenei, el era încă în viață. După ce l-au spălat bine cu apă de mare, l-au recuperat, iar după aceea lui Bartley i-a fost un pic rău pentru o vreme, dar s-a ridicat și a lucrat. Pe cap și pe mâini, pielea a fost albită odată pentru totdeauna și a fost încrețită de acizii din stomacul balenei. Cu timpul a orbit şi după câţiva ani a murit.

Raportul spune: „În timpul călătoriei sale în stomacul balenei, pielea lui Bartley, care a fost expusă acțiunii sucului gastric, a suferit o schimbare uimitoare. Fața, gâtul și mâinile i s-au decolorat până au ajuns de o albeață morbidă și au luat aspectul de pergament. Bartley afirmă că probabil ar fi putut trăi în adăpostul său carnal până când ar fi murit de foame, căci și-a pierdut simțurile datorită fricii și nu din cauza lipsei de aer.”
Surse

1892, ziarul englez Great Yarmouth Mercury

Sir Francis Fox în cartea sa, Sixty-three Years of Engineering, Scientific and Social Work, 1924

Reader's Digest: Colecția de povestiri misterioase, 2007. Reader's Digest Publishing Ltd.

Sunday Mail (ziar din UK), May 12, 1985.

 

Un alt caz asemănător este cel prezentat de Dr. Harry Rimmer, DD, Sc.D.. El afirmă că un marinar - pe care l-a întâlnit personal - a căzut peste bord, a fost înghiţit de o balenă-rechin şi a fost salvat după 48 de ore. Când balena a fost deschisă, bărbatul a fost găsit inconștient, dar în viață.

Sursa

Harry Rimmer, The Harmony of Science and Scripture, Eerdman’s, Grand Rapids (Michigan), 1952, pp. 188–189.

Ce șanse sunt ca un om înghițit de viu să supraviețuiască în interiorul unei balene sau al unui alt peşte mare?

1. Gura şi canalul de înghiţire (esofagul) a unor animale se poate dilata foarte mult. Balenele se pot include în aceasta categorie. Este un fapt demonstrat stiinţific.

2. Există balene, ca de exemplu, cașalotul, care are esofagul destul de mare ca să înghită un om şi fără dilatarea esofagului. Hainele pot servi ca protecţie împotriva sfârtecării dinţilor şi a sucului gastric din stomac, iar în unele cazuri nici nu trebuie, deoarece unele animale nu strivesc sau sfârtecă prada, ci o înghit. Balenele pot fi incluse aici.

3. Cum a putut scăpa Iona de sucul gastric ucigător?

Cu siguranţă că Iona n-a fost înghiţit gol, ci cu hainele pe el. Dacă peste haine avea şi o mantie lungă până la tălpi, cu glugă, făcută din păr de cămilă (Marcu 1:6) care se purta în călătorii mai lungi, ca pelerină sau învelitoare pe timp de noapte şi ziua împotriva soarelui, atunci ar fi avut o protecţie bună. În plus, Biblia arată că profetul Iona a mai avut ceva, o protecţie deosebită împotriva sucului gastric, iarba mării, încolăcită în jurul său:

Ioan 2:5 Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu;

După înghiţire, Iona a ajuns astfel "bandajat" împotriva sucului gastric în una dintre cele patru camere din stomac, fiecare de mărimea unei vaci. În timpul când balena iese la suprafaţa apei, aici în aceste camere pătrunde suficient aer, care ar fi permis supravieţuirea. În plus, dacă ulterior rugăciunii Iona a intrat în comă - ceea ce este foarte probabil, cantitatea de oxigen inhalată era şi mai mică, deoarece activitatea organismului se reduce.

Acest lucru este adevărat şi s-a demonstrat în alte cazuri. Iona nu este singurul caz cu final fericit, când a putut trăi cu foarte puţin oxigen, chiar dacă celelalte două ar fi neadevărate. Iată un exemplu: Angel Hays, un francez pasionat de motociclete care, în 1937, la vârsta de 19 ani, a suferit un accident rutier şi a fost declarat mort din cauza rănilor grave suferite la cap, având fața foarte desfigurată.

Fiind îngropat, firma la care s-a făcut poliţa de asigurare, a dorit să se convingă de accident, aşa că au solicitat o deshumare, după două zile. Atunci s-a descoperit că trupul era cald încă și avea un puls vag. A fost reanimat și și-a revenit complet. El s-a născut pe la 1918 şi a decedat la 12 ianuarie 2008, Saint-Quentin-de-Chalais, Franța.

Angel a devenit o celebritate și inventator francez. Păţania lui l-a determinat să dezvolte un sicriu care să poată susține viața umană, pe care l-a demonstrat la un târg din Saint-Aulaye, Franța, în 1974, supraviețuind 30 de ore îngropat sub pământ, iar în 1984 a supraviețuit două zile îngropat la un festival în Aubigny, Franța. Invenția sa a dus la mai multe apariții la televizor.

Așadar, răspunsul la întrebarea „Ar putea un om să supraviețuiască în interiorul unei balene sau al unui pește gigant?” este „DA, cu siguranţă!”. Mai ales dacă are şi protecţia lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu este Atotputernic. De aceea lăsaţi-l pe Dumnezeu să fie Dumnezeu: adică Atotputernic!

https://facerealumii.ro/balena-albastra/

Aparenţele înşală! Istoria unui rege credul sau de ce să nu mergi la cei ce cheamă morţii

Cum a fost dus de nas regele Saul de femeia din En-Dor?

Motto:

“Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor...” Leviticul 19:31

Această scriere are menirea de a arăta, de ce era dată o astfel de poruncă

1Samuel 28:8 Versiunea Septuaginta “Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte haine şi a plecat împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu!”

Prefaţă

Cei care citesc Biblia, cunosc relatarea din 1Samuel 28. Aici este relatat cum regele Saul, fiind atacat de filisteeni şi neprimind sfat de la Dumnezeu ce să facă, se duce la o femeie din En-Dor, care chipurile ştia chema morţii, pentru ca prin ea să vorbească cu profetul Samuel, care murise.

Însă un înger sfânt al lui Dumnezeu susţine că toţi morţii dorm în tărâna pământului, atât cei buni cât şi cei răi:

“Multitudinea celor ce dorm în ţărâna pământului se va trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispret veşnic.” Daniel 12:2

Acelaşi adevăr îl susţine şi Domnul nostru Isus Christos:

"Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui

şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." Ioan 5:28,29

Având în vedere acest adevăr în faţa noastră, se nasc nişte întrebări importante:

1. Dacă toţi morţii dorm în ţărâna pământului până la înviere, fie buni, fie răi, cum a putut o femeie păcătoasă din En-Dor să-l aducă pe profetul Samuel înapoi din morţi pentru a vorbi cu regele Saul (1 Samuel 28:11)? Ridicarea unui mort care doarme în ţărână la taifas cu cei vii, ar echivala cu învierea. Nicăieri nu scrie în Biblie că Satan sau cei răi ar avea această putere. Numai Dumnezeu poate învia morţii şi cei care primesc autoritatea aceasta din partea lui. De ce i-ar fi dat Dumnezeu această autoritate acestei femei păcătoase din En-Dor?

2. Cine era cel cu care a vorbit Saul? Era într-adevăr profetul Samuel? Relatarea nu spune că Saul l-ar fi văzut pe profetul Samuel ridicându-se şi apărându-i în faţă. Această femeie păcătoasă a susţinut că l-a ridicat, l-a văzut şi i l-a descris cum arată. De aici “a înţeles” Saul că cel descris era profetul Samuel (1Samuel 28:14). Dar oare a înţeles el bine cum stau lucrurile sau s-a pripit în înţelegerea sa şi de fapt a tras o concluzie greşită?

3. De ce ar fi un păcat să poţi vorbi cu un mort, mai ales dacă cel mort a fost un om bun, ca profetul Samuel? Şi de ce nu au dreptul credincioşii să ridice pe cei morţi la discuţii? Pentru că porunca clară a lui Dumnezeu pe parcursul întregii perioade a Vechiului Testament a fost ca cei ce chipurile ridică şi cheamă morţii să fie alungaţi din Israel sau să fie omorâţi (Deuteronom 18:10-15, 1 Samuel 28:3). Însăşi vrăjitoarea cunoştea această interdicţie şi s-a temut de consecinţele a ceea ce va face (1 Samuel 28:9). Ar ucide Dumnezeu pe cineva care într-adevăr ar avea putere să facă binele sculând morţii? Nu, fiindcă vedem că el nu a pedepsit pe nimeni care a înviat morţi. Însă dacă morţii nu pot fi sculaţi de cei ce pretind că o pot face şi totul este o mare înşelătorie, ar merita cei ce fac această şarlatanie să fie pedepsiţi cu moartea? După logica lui Dumnezeu, da. S-a asigurat regele Saul că femeia nu este o şarlatană? Nu. Putea fi această femeie păcătoasă o şarlatană, care să nu fi ştiut să cheme morţii, însă să mintă că poate? Da.

Oricum am privi lucrurile, marea întrebare este, de ce şi-ar schimba Dumnezeu într-un mod radical opţiunea? În prima fază Dumnezeu nu îi răspunde lui Saul, indiferent la ce metodă sfântă a apelat, arătând prin asta dezaprobarea sa faţă de acest individ. Saul avea deja un duh necurat care îl poseda şi îl instiga la ucideri (a ucis fără motiv pe gabaoniţi şi a dorit să îl ucidă pe David, rege uns ca înlocuitor al său). În a doua fază Dumnezeu i-ar răspunde acestui ucigas, printr-o sursă pe care chiar el o condamnă? Făcând aşa nu ar fi deschis un precedent de urmat şi pentru alţii, URMÂND (pe de o parte) SĂ SUBMINEZE propria sa lege care interzicea contactul cu cei ce pretindeau că chemau morţii, (pe de altă parte) ÎNTĂRIND ideea păgâna (dar falsă) că aceştia pot chema la taifas pe cei morţi (deşi nu pot)?"

Câteva consideraţii asupra cărţii 1Samuel şi a expresiilor din carte

Această carte este numită 1Împăraţi (sau 1Regi) în traducerea antică Septuaginta, ceea ce arată că probabil acesta a fost numele cărţii la început, numele acesta fiind schimbat ulterior.

Este foarte interesant cum redă Textul Masoretic (ebraic) cuvântul “medium” în limba ebraică la 1Samuel 28:7:

"Atunci Saul a zis slujitorilor lui: "Căutaţi-mi o femeie posedată în pântec, ca să mă duc s-o întreb." Slujitorii lui i-au zis: "Iată că în En-Dor este o femeie posedată în pântec."

În limba ebraică avem expresia "baalat owb" care este destul de greu de redat (baalat = stâpână, owb = burduf din pântec de animal). Nu este de mirare de ce versiunea antică în limba greacă Septuaginta redă cu “grăitoare din pântec” (engastrímythos). Tot pe aproape redă şi versiunea latină Vulgata, redând “pythona” după grecescul “pythia”, pythia fiind o femeie-profetesă de la oracolele zeilor păgâni. Expresia “care să cheme morţii” sau “care are duh” nu există în textul ebraic. Expresia ebraică este o descriere mai la obiect a acestei practici, “baalat” însemnând “stăpână” iar “obw” însemnând “burduf din stomac de animal”. Prin urmare fraza originală descrie o femeie ce stăpâneşte arta vorbitului din stomac. Această artă consta în vorbirea auzibilă fără a mişca buzele. Cei care pretindeau că au putere de a chema morţii la o discutie cu cei interesaţi (evident contra unui cost), foloseau această practică pentru a crea iluzia că mortul chemat vorbeşte şi nu cel ce a chemat mortul. Era o înşelătorie.

Există un mare avantaj în a studia textele antice. Cadrul textual lămureşte multe. Pot să spun că pe mine Septuaginta m-a făcut să îmi schimb radical poziţia, când am dat de expresia “grăitoare din pântec”. Expresia aceasta m-a făcut să caut alte surse, citisem mai înainte o nuvelă de la Ion Agârbiceanu despre un prăvilar, ce poseda arta înşelării, am mai căutat pe internet şi am dat de articolul excelent al lui Ion Cristoiu: Pythia, o afacere (revista Historia). Aceste scrieri descriu cu lux de amănunte toate maşinaţiunile ce stau în spatele acestei afaceri.

http://sufletulestemuritor.blogspot.com/2014/07/cum-fost-dus-de-nas-imparatul-saul-de.html

Reblogged: Ororile de la o înmormântare păgână, consemnate în "Iliada" lui Homer

Tot ce s-a petrecut acolo - descris cu lux de amânunte de Homer, întăreşte încă odată avertizarea despre câte roade rele produce o minciună, în cazul de faţă doctrina despre nemurirea înnăscută a sufletului.
Orice învăţătură are roade şi se poate cunoaşte dacă este o învăţătură bună sau rea, tocmai după roadele pe care le produce.
 
16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17. Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
20. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Asa ca, dupa roadele lor ii veti cunoaste.  (versete din Matei capitolul 7)

Ororile de la o înmormântare păgână (filă de istorie din epopeea "Iliada" scrisă de Homer)

Biblia consemnează că cei credincioşi puneau morţii în mormânt. Însă oamenii care s-au înstrăinat de adevăratul Dumnezeu, aşanumiţii păgâni, aveau obiceiuri stranii în ce priveşte pe cei morţi. Unii - cum ar fi şciţii - chiar îi mâncau, după cum citim în scrierea "Istorii" a "părintelui disciplinei istoriei" Herodot. Alţii îi incinerau, cum citim în epopeea "Iliada", de Homer. Aceste incinerări erau însoţite uneori de sacrificii umane şi de animale.
De ce ardeau păgânii morţii? Aceştia îşi ardeau morţii deoarece credeau că sufletul este încătuşat în trup, iar pentru a-l elibera, trebuia ca trupul să fie ars.

Diavolul a minţit prima pereche de oameni, cu afirmaţia bombastică: "Hotărât că nu veţi muri!". Dar ei au murit. Şi au pierit în marele potop toţi urmaşii lor care au trăit în nelegiuire umplând lumea de atunci cu violenţă. Însa nu a pierit minciuna, deoarece Satan Diavolul a rămas acelaşi, după cum spune şi proverbul înţelept: Lupul îşi schimbă părul dar năravul ba! Satan şi-a schimbat doar părul, adică a schimbat doar exteriorul acelei minciuni spuse atunci, spunând acelaşi lucru în continuare sub o altă formă: nemurirea sufletului. El nu mai putea înşela lumea atât de făţis, fiindcă toţi ştiau că mor, de aceea îi trebuia un alibi, un pretext mai bun. Astfel a luat fiinţă învăţătura că omul moare doar cu corpul, însă sufletul lui este nemuritor şi prin acest suflet omul mort trăieşte de fapt în continuare. El a inspirat pe păgâni să ardă morţii, ca sufletul lor să poată fi eliberat cât mai repede din trupul carnal. Această practică s-a răspândit mai ales la popoarele indo-ariano-europene care îşi ardeau morţii. Ritualurile ce însoţeau arderea morţilor erau variate, complexe, costisitoare şi însoţite de ucideri înfiorătoare ca jertfe şi magie, precum chemarea sufletelor celor morţi.

În epopeea Iliada scrisă de Homer, este prezentat ceremonialul arderii lui Patroclu, prietenul lui Ahile. Camarazii lui în care de luptă dau de trei ori ocolul cadavrului, iar Ahile punându-şi mâinile pe pieptul mortului strigă: 
"Şi în al morţii lăcas mi te bucură, scumpe Patroclu, iată, aduc la împlinire ce jurasem să fac. Hector zace ucis şi-l dau pradă câinilor, iar pe mormântul tău vor cădea, tăiate de mine, capetele a doisprezece tineri ilieni de viţă." 
Apoi Achile îşi scoate armele şi găteşte praznicul de doliu. Sunt jerfite o mulţime de animale, de diferite soiuri, sângele curgând în pâraie în jurul mortului, ca ofrandă de jertfă pentru lumea de dincolo. În cealaltă zi, camarazii mortului presară pe el smocuri din părul lor, Achile îşi taie pletele şi le pune în mâna lui Patroclu. Este ridicat rugul, se jertfesc din nou animale, cadavrul este înfăşurat în grăsimea lor, împrejur sunt puse cărnuri şi ulcioare cu miere şi ulei. În cele din urmă sunt înjunghiaţi patru cai, doi câini ai stăpânului decedat şi cei doisprezece tineri, apoi totul este mistuit de foc. Ahile toată noaptea toarna vin negru pe pământ şi cheamă sufletul mortului. În zori focul este stins şi rămăşiţele nemistuite ale mortului sunt puse într-o ulcică de aur, între două straturi de grăsime şi peste ele se face un tumul de pământ, în formă de movilă. 
Este îngrozitor şi un mare păcat, dacă ne gândim la cei doisprezece tineri ucişi cu bestialitate.

Câtă bătaie de cap obositoare, magii, sacrificii sadice şi ceremonii costisitoare a dat Satan paganilor înstrăinaţi de adevăratul Dumnezeu... Să-i mulţumim lui D-zeu, că prin prorocii săi sfinţi şi prin Fiul său ceresc, a adus lumina sfinţeniei Sale în această chestiune. Din păcate mulţi creştini veniţi dintre păgâni şi-au păstrat o parte din vechile practici şi credinţe cu privire la cei morţi încercând să le "încreştineze", lucru imposibil, fiind ca şi otrava pusă în apă. Dacă oamenii morţi, prin sufletele lor aşazise nemuritoare ar fi în lumea cerească, cea spirituală, sfinţii proroci din Vechiul Testament n-ar spune contrariul, că cei morţi nu ştiu nimic şi Fiul ceresc al lui D-zeu nu ar fi spus aşa: "Nimeni nu s-a suit în cer" (Ioan 3:13) şi "Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul lui şi vor ieşi din ele" (Ioan 5:28,29), ci ar fi spus altfel: "Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din cer vor auzi glasul lui şi vor coborî jos".

http://sufletulestemuritor.blogspot.ro/2014/08/invitatie-la-o-inmormantare-pagana.htm