vineri, 13 septembrie 2019

Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre scopul nostru


Scopul nostru trebuie să fie sfinţirea prin adevărul lui Dumnezeu (Ioan 17:17) şi prin adevărul sfinţitor, de a zidi credinţa, speranţa şi dragostea fraţilor şi a semenilor noştrii (ţinta poruncii), spre gloria lui Dumnezeu şi a Fiului său. Să iubim pe toţi cei din jurul nostru şi să facem bine tuturor, la superlativ (Luca 10:25-37)!
Interesul nostru trebuie să fie: "tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă." Filipeni 4:8
Trebuie să căutăm să fim în mijlocul celor cinci fecioare înţelepte, pentru a ne înţelepţi şi mai mult împreună.
Matei 25:1. Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Doresc să stăm cu toţii de veghe în aşteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele înţelepte din pilda Mântuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.

Ce "religie", "confesiune" sau "crez" trebuie să avem?

Aş spune simplu, un credincios – indiferent cum îşi spune - nu poate avea altă credinţă decât cea a sfinţilor din vechime, menţionaţi în Biblie şi nici alt crez decât Biblia, interpretată corect. “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos
pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate” (2Timotei 3:16).
Dacă folosim Scriptura ca pe o tablă de şah, putem să credem ce dorim şi putem să interpretăm versete în sens arbitrar, după voia noastră şi nu după context sau sursele primare biblice.
Scriptura nu a fost scrisă în limba română, de aceea textele de bază sunt textele în care a fost scrisă Biblia: ebraică, greacă şi parţial aramaică, iar manuscrisele cele mai vechi – cu anumite excepţii – sunt cele mai aproape de original.
Dacă nu avem originalul Bibliei, care este criteriul pentru selecţia textelor cu redare diferită din manuscrisele antice?
După cum spun unii analişti, este posibil ca cele mai vechi Biblii complete - respectiv Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus, să fi fost folosite de către fracţiunile rivale de la Conciliul de la Niceea, textul din Codex Sinaiticus fiind textul folosit de partida Eusebiană, iar textul din Codex Vaticanus fiind textul folosit de partida Athanasiană. Atât Eusebius din Cesareea cât şi Athanasie din Alexandria au susţinut că împăratul Constantin Cel Mare i-a însărcinat cu redactarea unui text biblic. Probabil primul a fost Athanasie (unii scriind că mai apoi textul său a fost respins din cauza corecturilor doctrinare), iar mai apoi Eusebiu, după ce Athanasie a căzut în dizgraţia împăratului.
Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele, rămân perplex şi înţeleg revolta presbiterului Gaiu, din secolul II.
John William Burgon, îl citează pe Gaius (AD 175-200) în lucrarea "The Revision Revised" (Revizuirea revizuită): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru că nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred că sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".
Dacă Luceafărul lui Eminecu ar conţine mai multe variante de redare sau chiar şi numai două, în loc de "Cobori în jos luceafăr blând" să fie "Vino în jos luceafăr drag" într-un volum din anul 2014, cred că ne-am exprima dezacordul faţă de cel care a făcut modificarea, darămite să vezi aşa ceva în texte pe care le considerăm "Sfintele Scripturi". Cam aşa ceva avem la textele manuscriselor din sec II şi III, copiştii unora scot pe nedrept Luca 22:43,44, ca de ex. Codexul Sahidic Coptic. Aşa ceva avem şi la Codex Vaticanus 2Petru 1:1, unde s-a scos pe nedrept cuvântul Domn, pentru a-l înlocui prin cuvântul Dumnezeu. Dovada este Codex Sinaiticus şi alte texte şi citate vechi unde avem "Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos", pentru ca la Codex Vaticanus să observăm că avem "Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Christos" (2Petru 1:1). Ambele variante nu pot fi adevarate. Cineva a modificat textul. Ori Sinaiticus ori Vaticanus are dreptate.
"Ciurul lui J.J. Griesbach"
Renumitul comparator al manuscriselor antice, J.J. Griesbach, a formulat regula, că manuscrisele cele mai vechi sunt cele mai apropiate de textul autograf (autorului), textele vechi acţionând ca un ciur pentru cuvintele modificate sau strecurate în text mai târziu. Regula are şi excepţii de care trebuie ţinut cont.
În acest caz, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi, cel din Codex Sinaiticus, dat fiind că această copie este mai veche cu cc. 50 de ani faţă de copia Codex Vaticanus (fapt contestat de susţinătorii Vaticanusului, care spun că e viceversa).
Criteriul de seamă, expus de JJ Griesbach: Să fie cel mai vechi text
Cele mai vechi manuscrise sunt cele mai apropiate de sursa primară. Deci textele din secolul I şi prima parte din secolul II (-150) ar fi cele mai apropiate (mă refer la textele crestine - zise Noul Testament). Apoi cele din a doua parte a secolului II şi prima parte a secolului III (150-250) şi abia cele din a doua parte a secolului III şi prima parte a secolului IV (250-350). Textele de după 350 scad în 'autoritatea ciurului' excepţie fiind acele texte care au copiat manuscrise de înainte de anul 350, în această secţiune traducerile cad pe locul doi, adică prima dată luăm textele greceşti şi apoi cele traduse din greacă.
Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.
Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.
Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.
Având în vedere situaţia prezentată mai sus, iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:
1. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos şi al nostru, Creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, care ne iubeşte şi ne vrea doar binele (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). El este Yehowa Elohim, Dumnezeul sfinţilor lui Israel.
Vestea Bună (Evanghelia) după apostolul Ioan
Capitolul  I
1. La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ca Dumnezeu era ‘Cuvântul’. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4, Ioan 14:7-11, Evrei 1:1-3; nu este vorba de doi Dumnezei cereşti, ci de Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, care era ca şi Dumnezeu: puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc., apostolul nu se referă la funcţia lui Dumnezeu, ci la calităţile lui, moştenite şi de Fiul său; Cuvântul ‘dumnezeu’ din partea finală a textului este un substantiv calitativ având în vedere topica şi lipsa oricărui articol, după cum arată şi apostolul Ioan în evanghelia prezentată de el "cine m-a văzut pe mine, a văzut pe Tatăl". Ioan 14:9)
2. El era la început cu Dumnezeu. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4)
3. Toate prin El au apărut, şi fără El n-a apărut nici măcar un lucru din ceea ce a apărut (Trimiteri: Regele Solomon s-a gândit la Geneza 1:26 şi Geneza 11:7 când a scris Proverbe 8:22-30).
De ce putem reda Ioan 1:1c în acest fel “ca Dumnezeu”?
Uneori, fragmentele de texte trebuie traduse dinamic, pentru a se clarifica sensul lor, dar acest lucru se face întotdeauna în raport strâns cu contextul.
Ioan 1:1c se încadrează perfect în acest tip, unde pentru a-l înţelege corect pe apostol, contextul este hotărâtor.
Traducerea dinamică a textului grecesc "en archē ēn ho lógos kaì ho lógos ēn pròs tòn theón kaì theòs ēn ho lógos", poate fi redată contextual astfel:
La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și ca Dumnezeu era Cuvântul.
În propoziţia de faţă şi mai apoi în întregul context al cărţii - după cum se va vedea, al doilea cuvânt theos este un substantiv calitativ, care îl descrie pe primul cuvânt theos (Ioan 1:18, respectiv Ioan 14:9 “Cine m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl.”), care are funcţia de substantiv nominativ.
Origen din Alexandria, scriitor grec din secolul al treilea îl laudă pe renumitul apostol Ioan pentru că el cunoştea “frumusețea limbii greceşti”, locuind multă vreme la Efes, un oraş pe atunci elenizat (grecizat). Sursa: Origen, Comentariului Evangheliei lui Ioan, Cartea II, capitolul 2
Monoteis convins, ca şi Maestrul său, Rabinul ceresc Yeşhua/Isus (a se vedea Ioan 17:1-3), apostolul Yohanan/Ioan vorbeşte de Cuvânt nu ca fiind „Elohim (Theos) în persoană“ sau "un al doilea Elohim (deuteros Theos) ceresc", ci fiind o persoană cerească foarte apropiată (Fiu unic-născut, a se vedea cuvântul “monogene” din Ioan 3:16) care are natura calitativă a lui Elohim/Theos, dar nu şi funcţia de Elohim/Theos. Susţin asta pentru că văd construcţia propoziţiei, topica în raport cu contextul evanghelic care urmează.
Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c s-a gândit la cuvântarea Domnului Isus pe care a consemnat-o mai târziu în Ioan 14:1-14. Secretul descifrării textului este aici. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul şi Fiul unic-născut este ca El în calităţi (puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.), dar nu şi în funcţia de Dumnezeu. Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c nu s-a gândit deloc la funcţia Fiului (cum fac mulţi), deoarece avea demarcaţia monoteistă clară, având rolul unei pietre de hotar, rostită de Domnul Isus şi consemnată mai târziu în Ioan 17:1-3: Tatăl Este Singurul Elohim/Theos/Dumnezeu Adevărat. Dacă ar fi doi Dumnezei sau mai mulţi, ceilalţi ar fi Dumnezei falşi.
Topica greacă din Ioan 1:1 (ordinea cuvintelor în propoziție) ar permite cel mult o traducere literală de felul: La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ‘dumnezeu’ era ‘Cuvântul’, în sensul celor din Psalmii 82:6 – Ioan 10:34, sau a următoarelor texte: 2Corinteni 4:4: Satan este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic, Matei 16: 23: Petru este 'satan', dar nu Satan Diavolul, Ioan 10:34: Unii oameni ar putea fi 'dumnezei', dar, desigur, nu Dumnezeu Atotputernicul, Galateni 4:14: Pavel e primit ca îngerul lui Dumnezeu, dar el nu a fost un înger. În sensul acesta Ioan 1:1: Logosul este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic.
2. Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea,
un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."
Fraza "Domnul meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea trebuie luat în considerare contextul per ansamblu. Ca să nu greşim în interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a apostolului Toma:
- ca predicativ?: "Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!"
- ca nominativ? "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!"
- sau ca vocativ? "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai înviat din morţi!"
Varianta vocativă este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3, context în care a fost prezent şi apostolul Toma. Să nu uităm că el a fost necredincios în ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea lui vorbeşte de înviere, nu de altceva, cum înţeleg din păcate unii. Necredinţa i s-a transformat în exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.
Apostolul Toma nu ar fi putut contrazice tocmai pe Cel înviat, care era mentorul său:
Ioan 17:1-3
După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,
după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
3. Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1:1-3 Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28).
4. Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!): “Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)
5. Un (fost) înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9).
6. Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44). Plata păcatului este moartea, mai întâi cea comună, moartea adamică şi apoi moartea a doua, ce va fi aplicată după înviere şi judecata de atunci, celor ce au practicat conştient păcatul. Chinul veşnic ca plată pentru păcate nu se justifică biblic, după cum veţi vedea din această apologie.
7. Legea Mozaică (dată de Dumnezeu prin robul său Moşhe (Moise)), a fost Constituţia poporului Israel, fiind cea mai elevată dintre toate tipurile de constituţii care au existat vreodată. Dumnezeu prin Christos a inaugurat o altă Lege. Prima Lege a fost bună, a doua Lege este perfectă, de aceea sfârşitul Legii din Vechiul Testament este Christos (Romani 10:4), deoarece Legea a fost un îndrumător spre Christos (Galateni 3:24,25). Prin Legea Mozaică învăţăm ce este păcatul şi dreptatea (Romani 3:20, Exod 21:23-25) şi cât de greu este să o împlinim (Fapte 15:1-15) - dacă am putea să o împlinim sută la sută, nici nu am muri, plata păcatului fiind moartea; iar prin Legea Christică învăţăm ce este dragostea şi harul (Ioan 13:34, Matei 18:21-35), Moise fiind pedagogul iubirii venită prin dreptate, Christos fiind pedagogul iubirii venită prin har. Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi pe semenul tău ca pe tine însuţi este motivul, scopul vieţii (Marcu 12:28-34). De aceea ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5). Cuvântul lui Dumnezeu descrie cel mai clar ce este dragostea (1Corinteni 13), fără de care nimeni nu va fi mântuit (1Ioan 4). „Legea” în general defineşte raporturi, de aceea este flexibilă; când raporturile iniţiale - după care s-a dat o lege - sunt afectate, legea poate suferi amendamente (schimbări) sau chiar se poate anula. Aşa intră pe rol, procedura numită „har”. De exemplu: prima pereche de oameni, ar fi trebuit să moară în aceeaşi zi în care au mâncat din fructul interzis, şi ar fi murit chiar în acea zi (Geneza 2:16,17), dacă ar fi mâncat din proprie iniţiativă; dar din pricină că au fost antrenaţi în nesupunere de o altă fiinţă, pedeapsa pe care o cerea legea a fost comutată pe o perioadă mai lungă, pentru a se putea soluţiona controversa ridicată de acea persoană: Este Dumnezeu mincinos? Poate fi omul fericit fără Dumnezeu?
8. Va veni un mare necaz pe pământ şi în această perioadă o mare mulţime de oameni vor părăsi cultele sistemului religios corupt, pregătindu-se cum se cuvine pentru venirea Domnului nostru Isus Christos (Matei 25:1-13, Apocalipsa capitolele 7 şi 18). În timpul acela, religiile tradiţionale  - şi aici mă refer la toate, inclusiv cele păgâne – nu numai că îşi vor pierde sprijinul autorităţilor statale, ci vor fi desfiinţate printr-un decret politic de Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale (NWO), care va apare pe scena lumii politice (Apocalipsa 17:16). În locul lor, pentru a umple golul necesităţilor spirituale, Guvernul Mondial va institui închinarea la icoana fiarei (Apocalipsa 13:15). În acest timp va apare ceea ce a denumit apostolul Pavel ca fiind “lepădarea de credinţă” şi un lider politic charismatic denumit “omul fărădelegii, fiul pierzării” (2Tesaloniceni 2:3).
9. Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Mirelui (Matei 19:28)
10. Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, Regele desemnat pentru aceasta,  care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman, va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 12:6).

Câteva cuvinte despre posibilitatea de a greşeli

Este evident că în călătoria noastră pe calea Domnului Isus Christos, ne-am confruntat cu nişte situaţii prin care am fost testaţi, dacă suntem sau nu creştini autentici. Uneori nu am fost găsiţi aşa cum ar fi trebuit să fim, însă Dumnezeu ne-a dat mult har şi am putut fi învioraţi. Dacă vom cădea, ne vom ridica, dar înapoi noi nu vom da. Cu timpul, învăţând din greşeli, având mai multă experienţă, predaţi călăuzirii duhului lui Dumnezeu şi ţinând sus cuvântul vieţii vom ajunge la starea de om matur, prin care vom birui orice test. Şi când vom trece ultimul, testul final, va fi ferice de noi pentru totdeauna. Am ieşit biruitori în marea luptă spirituală pentru viaţa veşnică.
Proverbe 24:
16. Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.
Efeseni 6:
10.     În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.
11.     Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
12.     Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
13.     Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
14.     Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
15.     Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
16.     În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
17.     Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
18.     Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. 

Câteva reflecţii despre voia lui Dumnezeu

1. Scopul lui Dumnezeu este să facem voia lui (Matei 6:9,10), iar această voie sfântă este iubirea, fără de care suntem nimic (1 Corinteni 13:1-4):
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
2. Dacă facem voia lui, umblând în iubire, împărăţia poate fi grăbită (2Petru 3:11,12)
3. Iar această împărăţie – Regatul Iubirii - merită să vină cât mai repede (Apocalipsa 21:3,4, 1Corinteni 2:9), deoarece în ea va domni iubirea şi fericirea
4. De aceea trebuie să ajutăm cât mai mulţi oameni să înţeleagă importanţa iubirii, prin porunca naşterii din nou, ca templul lui Dumnezeu să poată fi finalizat cât mai repede (1Corinteni 3:16,17, Ioan 3:5-7, Romani 12:1,2)
5. Acest templu sfânt se desăvârşeşte prin dragoste, care este legătura desăvârşită a unităţii (1Corinteni capitolul 13, Coloseni 3:14)

Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?

"şi soţia lui s-a pregătit" Apocalipsa 19:7
AMR xxx zile (AMR = Au mai rămas)... Cei care am făcut armată ştim ce înseamnă prescurtarea, dar mai ales aşteptarea... La fel este şi în cazul celor care am fost cândva miri şi mirese. Cât de mult şi cu ce emoţii, cu ce ardoare am aşteptat sosirea clipei când vom fi - în sfârşit - miri sau mirese!
Desigur, în primul rând ne-am dorit o soţie care să fie creştină, dar nu numai de cultură creştină, ci una care să trăiască termenul, care să ne fie un bun sfetnic, un bun sprijin, un prieten înţelept şi întelegător, o fiinţă care ştie să viseze cu ochii deschişi, dar să fie cu picioarele pe pământ, pe care să te poţi bizui şi la bine şi la greu (nu ca soţia lui Iov: Iov 2:9,10) - ca numai moartea să ne poată despărţi.
Toţi stim, că Fiul lui Dumnezeu a comparat pe creştini cu "fecioarele", care sunt în aşteptarea "mirelui" - Matei 25:1-13.
Acum să ne punem întrebarea: Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?
Şi putem şti. Aflăm din pilda expusă de el, că anumite fecioare vor fi repudiate din cauza nechibzuinţei lor şi altele sunt primite din cauza chibzuinţei lor. Chibzuinţa provine din înţelepciune, aşadar Mântuitorul nostru va alege fecioarele înţelepte, dar nu după o înţelepciune ca din lume, ci după înţelepciunea de sus, de la Dumnezeu.
Pentru “Mirele” nostru conteaza doar frumuseţea interioară. Nu contează cât de urât sau cât de plăcut eşti la aspect exterior. Aşadar el doreşte o soţie care se pregăteşte şi se găteşte în interior, prin înţelepciunea dată de Dumnezeu, prin el.

Cum putem fi desăvârşiţi în frumuseţe interioară?

Simplu: Având dragoste pentru Dumnezeu şi semeni.
- Care este ţinta (scopul) poruncii lui Dumnezeu?
1Timotei 1:5
Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.
- Înspre cine trebuie manifestată această dragoste?
Marcu 12:
28. Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la el şi l-a întrebat: "Care este cea dintâi dintre toate poruncile?"
29. Isus i-a răspuns: "Cea dintâi este aceasta: "Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn";
30. şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta"; iată porunca dintâi.
31. Iar a doua este următoarea: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Nu este altă poruncă mai mare decât acestea."
Ioan 14:
21. Cine are poruncile mele şi le păzeşte acela mă iubeşte; şi cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu. Eu îl voi iubi şi mă voi arăta lui."
22. Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: "Doamne, cum se face că te vei arăta nouă, şi nu lumii?"
23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu, şi Tatăl meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
- Cum ar putea înţelege cineva ce este dragostea?
1Corinteni 13
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
- Pentru cine nu mai are dragostea dintâi: pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi
Apocalipsa 2:
2. "Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina numelui meu şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ti voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.

Vrei să fi ca o fecioară curată? 
Cum vor fi cele cinci fecioare curate?

Anumiţi oameni au ajuns la concluzia că a nu te spăla deloc, este un gest deosebit de credinţă. Dar în Biblie ni se spune clar că trebuie să ne curăţim trupul:
"Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfintirea până la capăt, în frică de Dumnezeu." 2Cor.7:1
Evident, un om nu poate fi curat numai dacă se curăţeşte. El face baie, deoarece ştie că se murdăreşte. Tot aşa trebuie să fie şi pe tărâm spiritual:
"Dar înţelepciunea de sus este mai întâi curată" Iacov 3:17
Cum vom putea şti ce fapte, gânduri şi sentimente necurate ne întinează din punct de vedere duhovnicesc? Vom putea afla, numai dacă ne vom adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, a lui Dumnezeu:
"Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui." Iacov 1:25.
Şi unde trebuie să ne curăţim?
"Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos şi prin duhul Dumnezeului nostru." 1Cor.6:11
""Domnule", i-am raspuns eu, "tu ştii." Şi el mi-a zis: "Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului." Apoc.7:14
Satan cel viclean va căuta să înşele fecioarele înţelepte şi să le întineze prin gânduri egoiste, prin gânduri ce duc la trândăvie şi prin gânduri ce duc la înălţarea de sine. Să ne păzim deci sediul sentimentelor, inima, căci ni se scrie despre ea ca o avertizare:
"Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" Ieremia 17:9


"Fiţi plini de duh" Efeseni 5:18


marți, 19 februarie 2019

Texte modificate de scribi, traducerea Cornilescu crează probleme inutile

Deoarece traducatorii au uneori obiceiul de a insera cuvinte straine in Biblie, in unele cazurilor fara a le sesiza cititorilor, se creaza impresia ca ele fac parte din text. In anumite cazuri aceste cuvinte straine, submineaza textul autentic.

Iata un exemplu elocvent:

(Exod 6:2-3) „Si Elohim (Dumnezeu) a vorbit lui Moise si a zis: Eu sunt Yhwh (Iehova). M-am arătat lui Avram, lui Isaac şi lui Iacob ca El Sadday (Dumnezeul cel Preaânalt), dar n-am fost cunoscut de ei sub hashem (numele) Meu ca Yhwh (Iehova)“.

Din acest text reiese ca oamenii de inaintea lui Moise nu au cunoscut numele divin. Insa, folosind cuvinte straine care nu exista in textul ebraic, se creaza exact contrariul, ca oamenii au cunoscut numele divin si inainte de Moise.

Genesa 4:26
"Lui Set i s’a născut şi lui un fiu, şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme numele lui Iehova."

Insa in versetul de mai sus nu exista nici cuvantul "oamenii" si nici cuvantul "numele", adica "hashem" in ebraica, ci "beshem" adica "nume". 

Cuvantul "shem" in ebraica poate indica si un supranume, nu numai un nume personal. Ce este un supranume? Poate fi ceva de genul "Viteazul", cum este la Mihai Viteazul sau "Cel Bun" cum este la Alexandru Cel Bun.
Iata un caz celebru:
"Căci un Copil ni s'a născut, un Fiu ni s'a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; si vor chema numele lui: ,,Minunat Sfetnic, Erou Puternic, Părintele veciniciilor, Print al păcii."
The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuita:
"For a child has been born to us, a son is given to us; he will bear the symbol of dominion on his shoulder, and his title will be: Wonderful Counsellor, Mighty Hero, Eternal Father, Prince of Peace."
"Caci un copil a fost născut pentru noi, un fiu ni sa dat noua, el va purta simbolul stăpânirii pe umăr, și titlul său va fi: Consilier Minunat, Puternic Erou, Părintele Veșniciilor, Print al Păcii." 


Iata cum suna textul fara cuvintele straine:
"Lui Set i s’a născut şi lui un fiu, şi i-a pus numele Enos. Atunci a început să cheme un nume al lui Iehova."
Genesa 12:8
"De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, avînd Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar lui Iehova, şi a chemat un nume al lui Iehova.
 
Textele sunt scrise de Moise, care cunostea deja numele, deci nu este de mirare de ce el foloseste numele divin. Dar Moise nu spune ca oamenii de inaintea lui l-a chemat pe numele "Iehova", cum creaza impresia traducatorii, ci cu un nume al lui Iehova, evident un supranume. Care a fost acest supranume? El Shadday.

Genesa 12:8
"De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, avînd Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului, şi a chemat pe Iehova"  (Textul Masoretic, Pentateuchul Samaritean). Textul ebraic nu spune că l-a chemat pe nume. Doar atât că a apelat la el, l-a strigat în ajutor.

Genesa 13:4
"în locul unde era altarul, pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat pe Iehova."  (Textul Masoretic, Pentateuchul Samaritean). Textul ebraic nu spune că l-a chemat pe nume. Doar atât că a apelat la el, l-a strigat în ajutor.

Genesa 21:33
Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba; şi a chemat acolo pe Iehova Cel Veşinic. (Textul Masoretic, Pentateuchul Samaritean). Textul ebraic nu spune că l-a chemat pe nume. Doar atât că a apelat la el, l-a strigat în ajutor.

Genesa 22:14
Avraam a pus locului aceluia numele:„Domnul (Dumnezeu - Sulurile de la marea moarta) va purta de grijă. Deaceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă.“
Sulurile de la Marea Moarta 
 JPS Tanakh 1917
And Abraham called the name of that place Adonai-jireh; as it is said to this day: 'In the mount where the LORD is seen.'


Răspuns la următoarea replică: "Tu sustii ca textele de mai sus au fost falsificate de scribi, de unde stim ca nu Exod 6:3 a fost falsificat de scribi?
Este un text contra a cinci texte?"

Nu numărul martorilor contează ci calitatea lor.

joi, 12 iulie 2018

Adevărul din Cartea profetului Iona şi Pliniu Cel Bătrân se confirmă: Au existat balene în Marea Mediterană

În afară de Cartea Profetului Iona, Pliniu Cel Bătrân din secolul I AD mai este cel care relatează despre balene în Marea Mediterană. Ambele relatări au fost privite cu scepticism, până ce arheologii au găsit oase de balene într-un port situat pe ţărmul Mării Mediterane.
Arheologii confirmă: Au existat balene în Marea Mediterană!

A se vedea articolul: Pliny cel Bătrân nu a fost nebun după toate acestea. În Marea Mediterană au existat balene.

Pliny the Elder Wasn't Crazy After All. There Were Whales in the Mediterranean.


https://www.livescience.com/63028-pliny-ancient-mediterranean-whales.html

Pliny the Elder wasn't crazy after all. There were whales in the Mediterranean

https://www.yahoo.com/news/m/e5b8ffb1-83ab-38a1-8bb7-6b948dd29a87/ss_pliny-the-elder-wasn%27t-crazy.html

Romancierul francez Jules Verne menţiona o ştire într-una din cărţile sale, despre un "Iona modern".  

James Bartley (1870–1909)

Este numit Iona al timpurilor moderne. În februarie 1891, James Bartley, un vânător de balene, a împluntat harponul într-o balenă lânngă Insulele Falkland, şi în timp ce cade în apă, a dispărut, iar tovarășii săi au crezut că probabil că a dispărut în apă.

Două zile mai târziu, au găsit o balenă moartă și au observat că se mișcă ceva în burta ei. I-au tăiat stomacul și l-au găsit pe inconștientul Bartley.

După căderea în apă, el a fost înghițit de balenă, şi din cauza cantității mari de aer din stomacul balenei, el era în viață. După ce l-au spălat bine cu apă de mare, l-au recuperat, iar după aceea lui Bartley i-a fost un pic rău pentru o vreme, dar s-a ridicat și a lucrat. Pe cap și pe mâini, pielea a fost albită odată pentru totdeauna și a fost încrețită de acizii din stomacul balenei. Cu timpul a orbit şi după câţiva ani a murit.


Surse
Reader's Digest: Colecția de povestiri misterioase, 2007. Reader's Digest Publishing Ltd.
Sunday Mail (ziar din UK), May 12, 1985.

miercuri, 20 iunie 2018

Aparenţele înşală!

Cum a fost dus de nas regele Saul de femeia din En-Dor?

Motto:
“Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor...” Leviticul 19:31
Această scriere are menirea de a arăta, de ce era dată o astfel de poruncă

1Samuel 28:8 Versiunea Septuaginta “Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte haine şi a plecat împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu!”

Prefaţă

Cei care citesc Biblia, cunosc relatarea din 1Samuel 28. Aici este relatat cum regele Saul, fiind atacat de filisteeni şi neprimind sfat de la Dumnezeu ce să facă, se duce la o femeie din En-Dor, care chipurile ştia chema morţii, pentru ca prin ea să vorbească cu profetul Samuel, care murise.

Însă un înger sfânt al lui Dumnezeu susţine că toţi morţii dorm în tărâna pământului, atât cei buni cât şi cei răi:
“Multitudinea celor ce dorm în ţărâna pământului se va trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispret veşnic.” Daniel 12:2
Acelaşi adevăr îl susţine şi Domnul nostru Isus Christos:
"Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." Ioan 5:28,29

Având în vedere acest adevăr în faţa noastră, se nasc nişte întrebări importante:
1. Dacă toţi morţii dorm în ţărâna pământului până la înviere, fie buni, fie răi, cum a putut o femeie păcătoasă din En-Dor să-l aducă pe profetul Samuel înapoi din morţi pentru a vorbi cu regele Saul (1 Samuel 28:11)? Ridicarea unui mort care doarme în ţărână la taifas cu cei vii, ar echivala cu învierea. Nicăieri nu scrie în Biblie că Satan sau cei răi ar avea această putere. Numai Dumnezeu poate învia morţii şi cei care primesc autoritatea aceasta din partea lui. De ce i-ar fi dat Dumnezeu această autoritate acestei femei păcătoase din En-Dor?

2. Cine era cel cu care a vorbit Saul? Era într-adevăr profetul Samuel? Relatarea nu spune că Saul l-ar fi văzut pe profetul Samuel ridicându-se şi apărându-i în faţă. Această femeie păcătoasă a susţinut că l-a ridicat, l-a văzut şi i l-a descris cum arată. De aici “a înţeles” Saul că cel descris era profetul Samuel (1Samuel 28:14). Dar oare a înţeles el bine cum stau lucrurile sau s-a pripit în înţelegerea sa şi de fapt a tras o concluzie greşită?

3. De ce ar fi un păcat să poţi vorbi cu un mort, mai ales dacă cel mort a fost un om bun, ca profetul Samuel? Şi de ce nu au dreptul credincioşii să ridice pe cei morţi la discuţii? Pentru că porunca clară a lui Dumnezeu pe parcursul întregii perioade a Vechiului Testament a fost ca cei ce chipurile ridică şi cheamă morţii să fie alungaţi din Israel sau să fie omorâţi (Deuteronom 18:10-15, 1 Samuel 28:3). Însăşi vrăjitoarea cunoştea această interdicţie şi s-a temut de consecinţele a ceea ce va face (1 Samuel 28:9). Ar ucide Dumnezeu pe cineva care într-adevăr ar avea putere să facă binele sculând morţii? Nu, fiindcă vedem că el nu a pedepsit pe nimeni care a înviat morţi. Însă dacă morţii nu pot fi sculaţi de cei ce pretind că o pot face şi totul este o mare înşelătorie, ar merita cei ce fac această şarlatanie să fie pedepsiţi cu moartea? După logica lui Dumnezeu, da. S-a asigurat regele Saul că femeia nu este o şarlatană? Nu. Putea fi această femeie păcătoasă o şarlatană, care să nu fi ştiut să cheme morţii, însă să mintă că poate? Da.

Oricum am privi lucrurile, marea întrebare este, de ce şi-ar schimba Dumnezeu într-un mod radical opţiunea? În prima fază Dumnezeu nu îi răspunde lui Saul, indiferent la ce metodă sfântă a apelat, arătând prin asta dezaprobarea sa faţă de acest individ. Saul avea deja un duh necurat care îl poseda şi îl instiga la ucideri (a ucis fără motiv pe gabaoniţi şi a dorit să îl ucidă pe David, rege uns ca înlocuitor al său). În a doua fază Dumnezeu i-ar răspunde acestui ucigas, printr-o sursă pe care chiar el o condamnă? Făcând aşa nu ar fi deschis un precedent de urmat şi pentru alţii, URMÂND (pe de o parte) SĂ SUBMINEZE propria sa lege care interzicea contactul cu cei ce pretindeau că chemau morţii, (pe de altă parte) ÎNTĂRIND ideea păgâna (dar falsă) că aceştia pot chema la taifas pe cei morţi (deşi nu pot)?"

Câteva consideraţii asupra cărţii 1Samuel şi a expresiilor din carte
Această carte este numită 1Împăraţi (sau 1Regi) în traducerea antică Septuaginta, ceea ce arată că probabil acesta a fost numele cărţii la început, numele acesta fiind schimbat ulterior.

Este foarte interesant cum redă Textul Masoretic (ebraic) cuvântul “medium” în limba ebraică la 1Samuel 28:7:
"Atunci Saul a zis slujitorilor lui: "Căutaţi-mi o femeie posedată în pântec, ca să mă duc s-o întreb." Slujitorii lui i-au zis: "Iată că în En-Dor este o femeie posedată în pântec."
În limba ebraică avem expresia "baalat owb" care este destul de greu de redat (baalat = stâpână, owb = burduf din pântec de animal). Nu este de mirare de ce versiunea antică în limba greacă Septuaginta redă cu “grăitoare din pântec” (engastrímythos). Tot pe aproape redă şi versiunea latină Vulgata, redând “pythona” după grecescul “pythia”, pythia fiind o femeie-profetesă de la oracolele zeilor păgâni. Expresia “care să cheme morţii” sau “care are duh” nu există în textul ebraic. Expresia ebraică este o descriere mai la obiect a acestei practici, “baalat” însemnând “stăpână” iar “obw” însemnând “burduf din stomac de animal”. Prin urmare fraza originală descrie o femeie ce stăpâneşte arta vorbitului din stomac. Această artă consta în vorbirea auzibilă fără a mişca buzele. Cei care pretindeau că au putere de a chema morţii la o discutie cu cei interesaţi (evident contra unui cost), foloseau această practică pentru a crea iluzia că mortul chemat vorbeşte şi nu cel ce a chemat mortul. Era o înşelătorie.
Există un mare avantaj în a studia textele antice. Cadrul textual lămureşte multe. Pot să spun că pe mine Septuaginta m-a făcut să îmi schimb radical poziţia, când am dat de expresia “grăitoare din pântec”. Expresia aceasta m-a făcut să caut alte surse, citisem mai înainte o nuvelă de la Ion Agârbiceanu despre un prăvilar, ce poseda arta înşelării, am mai căutat pe internet şi am dat de articolul excelent al lui Ion Cristoiu: Pythia, o afacere (revista Historia). Aceste scrieri descriu cu lux de amănunte toate maşinaţiunile ce stau în spatele acestei afaceri.