Ce este de facut dragi fosti frati si surori?
Discutand cu unii si cu altii dintre fostii frati si surori Martorii lui Iehova, mi s-a pus intrebarea ce ar trebui sa facem si unde ar trebui sa mergem? Ceea ce am spus si doresc sa accentuez si aici, este ca avem nevoie de o trezire si o reforma restauratoare si finala la martorii lui Iehova. Ceea ce trebuie facut in primul rand este o schimbare de mentalitate. Sa ne vedem greselile, sa ne pocaim cu adevarat si sa ne recunoastem asa cum suntem. Sa renuntam a face un idol - un vitel de aur - din Organizatie, Turnuri si din ramasita, ca sa nu mai vorbim de asanumitul Corp De Guvernare. A da o importanţă necuvenită şi o încredere exagerata unor oameni şi lucrurilor omeneşti este o forma mascata de idolatrie. Apoi sa aruncam afara de la noi ultimele vestigii ale Babilonului (invataturile ei, practicile ei care mai sunt printre noi), dupa cum ni se si cere:
,,Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei”. Apocalipsa 18:4
Am fost si pe la ale "staule" (altele decat a Martorilor), sa constat starea lor de fapt, am gasit si parti bune, dar peste tot am dat de probleme. Peste tot am observat ca sunt probleme de rezolvat, asa ca a pleca in alt "staul", ar face doar sa schimbe problemele. Ceea ce demonstreaza marele adevar din citatul de mai sus, ca in timpurile din urma poporul lui Dumnezeu va fi in captivitatea babilonica a religiei false. Martorii lui Iehova cred ca ei au iesit din aceasta captivitate, insa din pacate, greselile comise (si descrise succint in aceasta scriere) precum si invataturile false care mai sunt printre ei, confirma contrariul.
Scriptura ne indeamna "încercaţi-vă, dacă sunteţi în credinţă" 2Corinteni 13:5.
Iata de ce, o ultima "reexaminare de credinţă" este de mare actualitate în situaţia în care sunt mari semne de intrebare, prin care anumiti credincioşi îşi ridică glasul împotriva neregulilor grave ce le constată. Printre ei m-a aflu si eu, incercand de mult timp sa constientizez conducerile acestor grupari de necesitatea reformarii lor. Singura soluţie este cea arătată de Dumnezeu, care este fără echivoc: ,,Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei”. Apocalipsa 18:4
Asadar, acolo unde nu se doreste reforma biblica sanatoasa, adica restaurarea deplina a adevarului biblic, nu mai este nimic de facut si grupul trebuie parasit, dupa cum ni se cere "iesiti din mijlocul lor", chiar daca oficialii grupului aduc ca scuza si sustin ca trebuie sa astepti pe Iehova, sau ca aceste schimbari se vor face in mileniu. Este evident ca prin aceste scuze ei isi incalca atributiile, pentru ca cuvantul lui Dumnezeu sustine examinarea plangerilor, si daca ele sunt adevarate, ele trebuie corectate acum si nu lasate pentru mileniu.
În loc să ne pierdem timpul, acceptand aceste scuze, noi, credinciosii care constatatam nereguli grave, mai bine am face să ascultam de Dumnezeu şi să ne unim pentru o fratie creştină innoita, în care ascultarea necondiţionată faţă de Dumnezeu, iubirea plină de sacrificiu, responsabilitatea adâncă şi serviciul creştin să ocupe primul loc. Trebuie sa fim foarte atenti, ca nu cumva sa criticam si ce este bun, eliminand adevaruri sau practici bune, numai din dorinta desarta de a gasi cat mai multe greseli in fostul grup pe care l-am parasit, din dorinta de mandrie desarta sau din amaraciune fata de fostii asociati.
Credinţa noastra trebuie să fie pe deplin în armonie cu sfânta scriptură, şi la îndemnul mesajului ei - implorând totodată călăuzirea spiritului sfânt, trebuie să ne exprimam hotărât credinţa.
Dacă vom face aceasta din nevoia noastra sinceră după autentica comuniune creştină, asemenea celei din primul secol al erei creştine, si nu din dorinte desarte, ci din dorinţa de a ne edifica spiritual şi de a răspunde chemării Domnului nostru Isus Christos de a fi în armonie cu mesajul său, atunci vom gasi raspunsuri adevarate la framantarile noastre, bucuria mantuirii si a pacii ce deriva din ea. Rauri de apa vie vor curge din noi, cum s-a promis. Si in mod special, prin respectarea cuvântului sfânt aducem glorie, laudă şi bucurii fericitului nostru Dumnezeu si Tata ceresc, Iehova, promovând ascultarea necondiţionată faţă de Dumnezeu, iubirea plină de sacrificiu, responsabilitatea adâncă şi serviciul creştin în lume. Nimeni şi nimic nu ne va putea sta în cale în ducerea la bun sfârşit a restaurarii adevarurilor biblice in fratietatea creştina pe care o vom forma. O adevărată restaurare biblica, deplina si finală în fratietatea noastra crestina innoita, nu înseamnă nicidecum inventarea unor noi învăţături doctrinare, ci readucerea în prim plan a învăţăturilor evanghelice din primul secol şi prezentarea lor în cea mai pură formă în care au existat de la început.
Cum să studiem Biblia?
Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne încercăm, dacă suntem în credinţă (2Corinteni 13:5). Cum putem face asta? Studiind Biblia cu sârguinţă şi cu rugăciune, căutând răspunsuri adevărate la întrebările ce ne frământă.
Trebuie să fim conştienţi că marele obstacol de netrecut ce stă în faţa adevărului este răutatea, adică păcatul. Suntem avertizaţi de un înger sfânt al lui Dumnezeu, că cei răi nu vor înţelege adevărul (Daniel 12:10).
Aşadar, primul lucru ce trebuie făcut înaintea unui studiu ce se vrea serios şi temeinic, este să ne curăţim de orice răutate. Mai mult chiar, dacă ştim că am făcut un păcat sau mai multe, să ne pară rău că am făcut acel păcat, să mărturisim păcatul, prin rugăciune şi să promitem lui Dumnezeu, în numele Domnului Isus Christos, că suntem hotărâţi să nu mai facem altele, ci suntem ferm decişi să luptăm împotriva păcatului de orice fel.
Dacă vom face acest lucru putem să ne aşezăm la un studiu Biblic, dar nu oricum, ci cerând îndrumare şi înţelepciune de la Dumnezeu, prin rugăciune şi în numele Domnului nostru Isus, Fiul său.
Patru "dacă" de o mare importanţă pentru un studiu Biblic:
Proverbele 2:1-15
"Fiul meu, (1)dacă vei primi cuvintele mele şi vei păstra cu tine învăţăturile mele, (2)dacă vei lua aminte la înţelepciune şi (3)dacă-ţi vei pleca inima la pricepere, (4)dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară ascunsă, atunci vei înţelege frica de Iehova (YHWH in textul ebraic) şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Iehova dă înţelepciune; din gura lui iese cunoştinţă şi pricepere. El dă adevărată înţelepciune celor drepţi, el este un scut celor ce umblă cu dreptate. Ocroteşte cărările judecăţii drepte, păzind calea sfinţilor lui. Atunci vei deosebi bine dreptatea, judecata dreaptă, nepărtinirea, orice cale bună. Căci înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate, de cei ce părăsesc cărările dreptăţii, ca să umble pe drumuri întunecoase, care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate, care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite."
Cum să acceptăm sau nu anumite idei ce se ridică de către unii sau alţii?
Prin premize simple putem desluşi idei mai complicate, adică un verset simplu expică pe unul mai dificil în înţeles. De exemplu, să luăm un caz, cazul aşazisei duble naturi a Domnului Isus. Se spune că el a avut o dublă natură, atat cât a fost pe pământ. Însă Biblia spune tocmai contrariul, că atât timp cât a fost pe pământ a fost doar de o singură natură, de natură umană. Biblia spune clar că el s-a dezbrăcat de natura pe care o avea în cer, făcându-se asemenea oamenilor.
1. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna contextual, adică în limitele contextului imediat. Cazul nostru: "Sa aveti in voi gandul acesta care era si in Christos Isus: El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor." Filipeni 2:5-7. Întrebare la context: Cum putea Domnul Isus să rămână îmbrăcat cu prima sa natură, descrisă ca fiind în chipul lui Dumnezeu, dacă el s-a dezbrăcat de ea, tocmai ca să ia o altă natură, natura Adamică, adică chipul lui Adam?
Ca un scurt răspuns la întrebare, putem spune că Domnul Isus Christos, înainte de a se naşte ca fiinţă umană, avea "chipul" lui Dumnezeu, la fel cum Set era "chipul si asemanarea" lui Adam (Geneza 5:3, Evrei 1:3). El a existat în cer sub un alt nume, fiind "duh", ca şi Tatăl său ceresc: "Dumnezeu este duh" Ioan 4:24.
Ce este un duh? Un duh este o fiinţă cerească, care în primul rând nu este compusă din carne şi sânge, dar se poate schimba în forma carnală şi tocmai asta s-a produs la prima venire a lui Isus, Domnul nostru. Din trup duhovnicesc s-a făcut un nucleu de trup carnal, implantându-se prin puterea lui Dumnezeu în ovului unei fecioare, cu numele de Maria, unde s-a hrănit şi s-a dezvoltat prin toate fazele, născându-se firesc ca toţi oamenii, şi fiind asemănător oamenilor în toate, cu excepţia păcatului. Asta numeşte Biblia dezbrăcare.
2. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna comparativ, adică în lumina altor versete: Cazul nostru: "Si Cuvantul s-a facut trup ("carne" în greaca) si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava Singurului nascut din Tatal." (Ioan 1:14)
Confirmă aici Biblia această dezbrăcare din natura de duh şi îmbrăcarea naturii carnale? Cu siguranţă.
3. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna condiţional, adică, luând în considerare orice condiţii expuse în Biblie, ce ar încadra termenii în anumite limite. CAZUL NOSTRU: Ar fi putut coabita aceste două naturi împreună? Nu, fiindcă iată ce ni se scrie: "un duh nu are carne şi oase, cum vedeţi că am eu" Luca 24:39. Aşadar Domnul Isus a fost cu desăvârşire om, numai şi numai de natură umană, evident aici pe pământ. Miracolele pe care le făcea nu le făcea din cauza primei naturi, ci din cauză că avea putere miraculoasă de la Dumnezeu, ca profeţii care au făcut miracole. Era necesar ca profeţii să aibă două naturi pentru a putea face asta? Evident că nu. În timpul când făceau miracole, erau la fel de umani, ca şi înainte. Oameni pur şi simplu.
Totuşi, cum de au ajuns unii la părerea dublei naturi? Daniel 12:10 spune motivul "cei răi nu vor înţelege". Aşadar, să nu uităm nici o clipă că uşa înţelegerii adevărurilor este schimbarea mentalităţii noastre. Să ne fie clar: Nu vom înţelege adevărul dacă vom rămâne răi.
Studiind Biblia cu sarguinta si sub rugaciune din 1991, avand speranta cereasca din jurul anului 2000, eu sustin urmatoarele învăţături ale sfintei scripturi care, dupa umila mea parere, trebuie sa constituie mărturia interioară şi exterioară a credincioşilor:
1. Cred că Sfânta Scriptură, Biblia - aşa cum se găseşte în cele mai vechi manuscrise, este inspirata de Dumnezeu şi de folos pentru desăvârşirea noastră: 2Timotei 3:15-17; 1Corinteni 4:6. Orice învăţătură, profeţie sau conduită trebuie verificată cu Biblia, dar atenţie mare, ea poate fi greşit interpretată: 2Petru 3:15.16; Apocalipsa 22:18,19. Cred că Biblia a fost falsificată pe alocuri şi una dintre misiunile de seamă a acestui timp este recenzia Bibliei actuale şi restaurarea ei pe baza manuscriselor vechi şi a marturiilor timpurii. Relatarea "Bogatul şi săracul Lazăr" din Evanghelia după Luca capitolul 16 este o adaugire grosolana, cu un conţinut fals ce sfidează cu neruşinare crasă tot adevarul despre starea morţilor expus de la Geneza până la Apocalipsa. O restaurare adevărată a tuturor valorilor creştine din primul secol nu se poate face cu o Biblie abuzată. Chiar şi anumite versete ar trebui plasate dintr-un capitol in altul, de exemplu versetul 1 din Efeseni capitolul 5, din punct de vedere contextual ar veni la Efeseni capitolul 4, după versetul 32, de care se leagă. Din păcate Traducerea Lumii Noi are neajunsuri care trebuie corectate.
2. Cred în Dumnezeul biblic, al cărui nume memorial "YHWH" (ebraică) este transliterat de obicei ca Iehova în limba română (Psalmul 83:18). El este Creatorul cerului şi al pământului (Fapte 4:24), singurul Dumnezeu adevărat - despre care a învăţat şi căruia i s-a rugat Domnul nostru Isus Christos (Ioan 17:1-3). Ştiu că Dumnezeu ne iubeşte şi ne doreşte numai binele, deoarece El este Creatorul nostru, Tatăl nostru ceresc. Fiindcă Dumnezeu ne iubeşte ca pe propriul său Fiu (Ioan 3:16, 17:23), am decis şi eu să-l iubesc, să mă închin numai lui şi să pun poruncile lui în primul plan al vieţii mele - nesilit de nimeni - deoarece am înţeles că ascultarea de poruncile lui este de o importanţă vitală, este o chestiune de viaţă şi de moarte pentru noi, de ţinerea acestor porunci depinde viitorul nostru etern (Ioan 5:28,29). Cred că responsabilul principal pentru tot răul care există este Satan, un înger decăzut, care din dorinţa de a fi mai presus ca Dumnezeu şi a domina lumea, duce o luptă spirituală împotriva lui Dumnezeu şi împotriva credincioşilor săi (Ezechiel 28:12-19, Apocalipsa 20:7-10). Eu sunt ferm convinşi, că în această confruntare a minţii, Dumnezeu se va justifica pe deplin, că în calitate de Creator are dreptul firesc de a guverna peste creaţia sa (Isaia 46:9,10; Romani 14:11). Consideră că spiritul (duhul) sfânt este puterea şi intelectul Creatorului, care locuieşte în Dumnezeu (Isaia 40:13), prin care Atotputernicul Dumnezeu a creat lumea (Geneza 1:2), a inspirat Biblia (2Petru 1:21) şi conduce pe credincioşii Săi (Ioan 16:13), emanând de la el spre servii săi sfinţi (Isaia 42:1; Ioan 3:34). Ascultând de cuvântul lui Dumnezeu ştiu că reprezentarea fiinţei lui Dumnezeu prin picturi, icoane şi statui este imposibilă şi interzisă, din simplul motiv ca nici un om nu l-a văzut şi nici nu îl poate vedea pe Dumnezeu cu ochii carnali (1Timotei 6:16).
De ce nu accept argumentele folosite de unii împotriva folosirii numelui memorial divin românizat ca "Iehova"?
Unii argumentează că folosirea numelui memorial al lui Dumnezeu este incorect deoarece acest nume este prea sfânt şi astfel ar putea fi profanat. Bine, dar atunci de ce l-a descoperit Dumnezeu oamenilor şi de ce apare în Biblie de circa 7000 de ori, în timp ce titlurile Majestăţii Divine apar doar de câteva sute de ori? Ba mai mult, Dumnezeu însuşi declară, că numele său a fost mare printre popoarele de dincolo de graniţele poporului Israel (Maleahi 1:5,11). Deci, folosirea cu sfinţenie a numelui personal al lui Dumnezeu este permisă.
Alţii nu doresc să folosească numele divin deoarece consideră că pronunţia corectă s-a pierdut şi ei nu ar dori chipurile sa pronunţe ceva incorect. Deci, vai de noi care pronunţăm numele divin incorect! Dacă ei sunt aşa de consecvenţi pronunţiei limbii ebraice antice, cum de folosesc nume ebraice românizate, ca să nu mai vorbim de nume teoforice din Biblie redate în stil de transliterare românesc? Ce este un nume teoforic? Un nume teoforic este un nume compus, care include o formă poetic-alintătoare a numelui lui Dumnezeu, ca de exemplu Iah (Exodul 15:2,3, Apocalipsa 19:1). Un nume teoforic este chiar numele "Isus" (Iesous în greacă, Iesu în aramaică, Ieşua în ebraică). Cei care pronunţă numele Domnului Isus Christos, pronunţând numele "Isus" pronunţă o formă a numelui lui Dumnezeu! Dar ei nu realizeze acest lucru! De ce? Ei bine, atât în antichitate cât şi în zilele noastre, oamenii au obiceiul să prescurteze prin contracţie numele celor pe care îi iubesc, într-o formă poetic-alintătoare, de aceea Tiberiu devine Tibi, Camelia devine Cami, etc.. Un nume poate fi folosit în mai multe forme de alint, de exeplu Ioan poate deveni Ion, Ionică, Ionel, Iuăn, Iuănaş, etc.. Probabil, ceva asemănător s-a întâmplat şi în cazul numelui lui Dumnezeu, când fiind inclus în anumite nume numite teoforice (Obadia, Isaia, Ieremia, Iochebed, Iosua, etc.), nu este acelaşi întotdeauna. Lingviştii în ebraica antică ar putea să ne lămurească mai bine în privinţa acestor variaţii din numele teoforice. În afara numelor teoforice, avem de a face cu un singur caz de alint, când numele divin Iehova e modificat în Iah. Iar aceasta formă se regăseşte chiar şi în cartea Apocalipsa capitolul 19 in forma de Aleluia. Prin urmare, vedem că nici chiar aceşti obiectori în cele lingvistice, nu sunt consecvenţi în a ceea ce şi-au propus.
În vocabularul poporului Israel, majoritatea numelor avea un înţeles, de exemplu Adam înseamnă Pământ Roşcat, David înseamnă Iubit, Solomon înseamnă Paşnic, pe lângă acest aspect, cum am arătat mai sus în cazul numelor teoforice, israeliţii aveau obiceiul de a folosi şi nume compuse, incluzând chiar titlurile şi numele lui Dumnezeu în numele dat copiilor. Chiar numele de "Isus" - transliterat mai aproape de expresia originală, ar fi "Ieşua", este un astfel de nume compus, "Ieşua" însemnând "Iehova-i Mântuitor". Unii spun că pronunţia "Iahve" este mai apropiată de pronunţia originală ca expresia "Iehova", deoarece pronunţia prescurtată "Iah" este certă, prin urmare a doua literă a numelui divin este "a". Acest fel de a tranşa problema ridică anumite probleme acestei viziuni. Să nu uităm că - după cum se spune - forma Iah este o contracţie a numelui divin, deci o formă modificată a Numelui Divin. Ce se întâmplă la contracţii de nume? De ce apare totuşi vocala "a" şi nu "e" în forma "Iah"? În limba maghiară de exemplu, prima vocală din numele "János" şi "Mária" se transformă din "á" în "a" în cazul prescurtării numelui în "Jani", "Mari". Poate că aşa ceva s-a întâmplat şi în cazul transformării cuvântului Iehova în Iah, când prima consoană nu a rămas constantă. O altă problemă se ridică la pronunţia silabelor. Nu este tot una cum pronunţi cuvântul "casă". Dacă pronunţi "ca-să" este bine, dar dacă pronunţi "c-asă" acest cuvânt nu mai are însemnătate. Aşa este şi cu forma Iahve. Daca se pronunţă Iah-ve (YH-WH), se rupe verbul "hw" (hawa) în două şi evident, cuvântul original YHWH îşi pierde sensul original. În forma originală a numelui divin - conform cu Iosif Flaviu - sunt numai vocale (matres lectionis), ambele forme, atat Iahve cat şi Iehova, nu redau forma originală de pronunţie. Dar oare câte nume din Biblia romanească redau forma de pronunţie pur ebraică? Se spune că forma Iahve este o propunere de pronunţie mai recentă, propusă de anumiţi teologi catolici din Germania, însă forma Iehova este mai veche, în uz din secolul IX, şi poate chiar mai înainte, foarte aproape de anumite forme grecizate ale numelui divin din secolul II şi III e.n.. Acestea sunt: Ιεηωουά (Ie-ee-ōoua): Pistis Sophia (secolul II) şi Ιεωά (Ieōa): (secolele II si III), M. Kyriakakes (2000).
Şi atunci care este problema? Aţi renunţa la numele "Isus" pentru că nu e pur ebraic? Da, nu este, este o forma romanizata. Dar unde scrie că nu putem folosi nume ebraice românizate? Oricum, limba română este o limbă înnoită, prin unirea limbii latine cu slava veche, atunci haideţi fraţilor să ne întoarcem cu toţii la limba latină sau la slava veche, ca să fie totul OK. Dar n-are rost. Aşa că haideţi să lăsăm cuvintele în pace şi să le folosim cu respect.
Nu este adevărat că numele divin nu s-a mai rostit în timpul Domnului nostru Isus. Iată ce spune Talmudul:
"Rabinii noştrii ne-au învăţat: De zece ori pronunţă marele preot numele (divin) pe acea zi: de trei ori la prima spovedanie, de trei ori la spovedania a două, de trei ori în legătură cu ţapul ce urma să fie trimis departe, şi o dată în legătură cu loturile. "Talmudul - 39b Yoma
Iată şi părerea unui cercetator în domeniul cercetării numelui divin:
"Există multe alte referinte, dar aceste câteva demonstrează că Tetragramma (cele patru litere ale numelui divin) a fost pronunţată în timpul şi înainte de timpul lui Isus. Astfel, afirmaţia că "Tetragramma nu a fost pronunţată deloc" este un mit pur - o apariţie obişnuită în bursa de studiu biblic modern - dar, este un mit care se perpetuează, din păcate, ad nauseam, în ciuda unor dovezi concludente în sens contrar."
Dintr-o consemnare a istoricului evreu Iosif Flaviu, care a trăit în secolul 1.e.n., şi a mai multor scrieri rabinice, aflăm că numele divin era ivocat în fiecare an în templul din Ierusalim de marele preot, până la distrugerea lui în anul 70 e.n. Evreii creştini - numiţi "minim" adică eretici de către rabini, foloseu numele divin, după cum scrie o importantă lucrare rabinică Talmud Sabbat 13:5 şi alte surse. Cartea Aboda Zara scrie despre un rabin din secolul II, d. CH., pe nume C'hanina Ben Teradion, că a folosit Tetragramma (numele divin) în public, fiind osândit la moarte de romani, care pe atunci interziseră adunările religioase şi toate practicile religiei mozaice. Deasemenea, versiunea din posesia lui Nestor din sec IV d.Ch. şi cele trei versiuni evreieşti ale Evangheliei după Matei (Shem Tov, Munster şi Du Tillet) arată că numele divin era folosit, dar mai târziu a ajuns să fie substituit cu un alt cuvânt (de ex. cu Domnul, Numele). Dacă preoţii din templul de la Ieruslim l-au folosit până în anul 70 e.n., dacă creştinii evrei l-au folosit, dacă rabinul Chanaia l-a folosit chiar in secolul II, cu sigurnţă şi Domnul Isus Christos l-a folosit atunci când citea din sfintele scripturi sau cu alte ocazii (Matei 4:7,10). Oricum, primii creştini l-au folosit cum reiese din lucrarea rabinică Talmud Sabbat şi din manuscrisele lui Nestor, Shem Tov, Munster, Du Tillet.
Conform cu aceste surse, sunt locuri unde Numele Divin apare, chiar şi acolo unde nu sunt citate din Vechiul Testament, de exemplu Matei 1:20.
Deasemenea cultul evreiesc l-a folosit în forma "Halleluiah", precum şi numeroşi creştini dintre neamuri, care l-au folosit în forma "Aleluia" sau "Halleluiah". Cert este că numele divin nu s-a pierdut, deşi are opozanţi neconsecvenţi, ci este cunoscut pretutindeni. Prin urmare, numele divin poate şi trebuie folosit cu sfinţenie, aşa cum a învăţat Isus Domnul (Matei 6:9) şi după exemplul din Apocalipsa 19. Să nu uităm că atât prin folosirea numelui lui "Isus", cât şi prin folosire expresiei "Aleluia" - care înseamnă "Lăudaţi pe Iah" (Apocalipsa 19:1-6) se invocă numele de alint al lui Dumnezeu, prin urmare lupta împotriva folosirii numelui lui Dumnezeu şi simpatia cu acest curent de opinie, se bazează pe inconsecvenţe şi minciuni şi este un lucru rău, un păcat ce trebuie evitat.
3. Cred în Domnul nostru Isus Christos ca fiind Fiul (cel unic al) lui Dumnezeu (Matei 26:62-64), prin urmare cred că el ca fiind Fiul lui Dumnezeu nu a existat din totdeauna, ci a avut un început (Apoc. 3:14), fiind adus în existenţă de Tatăl Ceresc. Altfel ar fi "Fratele" lui Dumnezeu şi nu Fiul lui Dumnezeu. După ce s-a născut ca om prin fecioara Maria, a devenit cunoscut in intreaga lume ca Isus Christos, deşi în cer nu a fost cunoscut sub acest nume (Daniel 12:1, Ioan 1:1,2). El este începutul creaţiei lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:14) şi Dumnezeu a creat lumea prin el (Ioan 1:3). Eu cred că acest Fiu numit "Mihail" şi "Cuvântul" este singurul Fiu adus în existenţă în mod direct de însuşi Dumnezeu (Ioan 1:18). Deoarece în relaţia cu lumea omenirii, Dumnezeu a pus pe Domnul nostru Isus Christos ca mare preot (Evrei 9:11-14) şi singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (1Timotei 2:5), eu cred că el ocupă cel mai important loc în Univers, după Dumnezeu (Matei 20:20-23; Marcu 13:32; Luca 18:18,19; Ioan 14:28; Fapte 1:7; Fapte 10:34-43; 1Corinteni 11:3; 1Corinteni 15:24-28; Apocalipsa 1:1; Apocalipsa 5:1-10). Cred că El este acel Mesia (inseamnă "Unsul") pe care Dumnezeu l-a promis prin patriarhii şi profeţii Vechiului Testament, spre binecuvântarea omenirii, tuturor acelora care vor crede în el (Geneza 49:10; Isaia 42:1-7).
4. Cred că acceptarea Domnului Isus Christos, a vieţii, morţii, învierii şi a învăţăturii sale (ceea ce include trăirea vieţii de zi cu zi după învăţătura sa) este obligatorie, dacă dorim să fim mântuiţi din păcat şi din moarte (Matei 28:19,20; Ioan 3:17,18). Cred în îndreptăţirea prin credinţa în Isus Christos (Efeseni 2:8,9), numai prin credinţa în jertfa sa ispăşitoare putem ajunge la mântuire, primind viaţa veşnica ca un dar pentru credinţa noastră, de la Dumnezeu. Acest dar nu este un câştig, ci o favoare prin bunătatea Tatălui noastru ceresc (Efeseni 2:9,10, Galateni 2:11-21; Galateni 3:18-29).
5. Cred că Dumnezeu are un plan de restabilire pentru cei credincioşi, prin urmare moartea nu este o despărţire eternă de Dumnezeu. Consider moartea asemănătoare cu un somn adânc, inconştient (Eclesiastul 9:5-10; Psalmul 115:17; 146:3,4; Isaia 8:19; 38:18,19; Ioan 11:11-14), de aceea toată speranţa mi-o pun în a doua venire a Domnului noastru Isus Christos, în învierea din morţi şi în venirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Cred că singura speranţă viabilă pentru rezolvarea tuturor problemelor omenirii, inclusiv a posibilităţii trăirii vieţii veşnice (în condiţii paradisiace), este venirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Cred cu tărie în promisiunea lui Dumnezeu despre un cer nou şi un pământ nou, în care va locui dreptatea (Isaia 65:17-25; 2Petru 3:13; Apocalipsa 21:1-5). Eu mă unesc din tot sufletul cu rugăciunea Domnului nostru Isus Christos: "Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ." (Matei 6:9,10)
6. Cred în viaţa veşnică, la care se poate ajunge numai prin: pocăinţă, botezul în apă a celor ce cred, naşterea din nou spirituală, şi trăirea vieţii după voinţa lui Dumnezeu (Ioan 3:5-18). Cred în moartea de ispăşire a Domnului nostru Isus Christos, el este preţul de răscumpărare (1Timotei 2:6), plătit de Dumnezeu pentru noi, pentru păcatele noastre (1Corinteni 15:3), în conformitate cu legea perfectă a dreptăţii: “viaţă pentru viaţă” (Exodul 21:23). Cred că Dumnezeu, prin jertfa Fiul său Isus Christos a plătit în locul nostru, pentru păcatele noastre, a dat un om fără de păcat pentru mulţi păcătoşi, ca noi (Evrei 9:11-28). Consider că acceptarea preţului de răscumpărare, şi a răscumpărării este obligatorie acum, în această viaţă. Cred că cine trăieşte în păcat, sau nu acceptă jertfa de răscumpărare a Domnului Isus în această viaţă, respinge aranjamentul lui Dumnezeu şi pierde definitiv orice şansă de viaţă eternă în viitor (2Tesaloniceni 4-9, Romani 1:20, Evrei 10:26,27).
7. Consider pâinea şi vinul de la Cina Domnului ca embleme simbolice ale noului legământ (Luca 22:19,20), ce mărturisesc în continu despre trupul şi sângele Domnului Isus Christos jertfit pentru păcatele noastre. Cred că toţi aceia care au ales calea Domnului Isus şi trăiesc după voinţa lui Dumnezeu au dreptul la împărtăşirea cu aceste embleme. Consider că rolul împărtăşirii, adică semnificaţia consumării din aceste embleme este manifestarea credinţei lor în jertfa de ispăşire a Domnului Isus (1Corinteni 11:23-29), pentru care sunt nespus de recunoscatori.
8. Cred Biblia care consemnează cu hotărâre, că în funcţie de faptele credinţei lor - cei drepţi vor învia pentru a fi răsplătiţi - aşadar la viaţă veşnică, iar cei nedrepţi vor învia la pedeapsă veşnică - aşadar la moarte veşnică (Matei 16:24-27, Apocalipsa 20:11-15). Există întrebarea, dacă aceşti nedrepţi vor muri oricum după judecarea lor, atunci după ce mai învie, nu este mai bine, ca ei să nici nu fie înviaţi? Nu, nu este. Dumnezeu îi învie şi pe cei nedrepţi, judecîndu-i în faţa tuturor, pentru a risipi orice urmă de îndoială asupra judecăţii drepte, de neschimbat şi pentru timpuri eterne, care se va face prin legile de judecată a lui Dumnezeu (Matei 7:1,2, 12:36, 37, 41, 42, Romani 2:11-16). Deşi în Biblie scrie că judecata lui Dumnezeu, va fi o urgie si o zi teribila pentru cei nedrepţi (Ţefania 1:2-18, Isaia 13:9-13, Amos 5:4-20, Maleachi 4:1-4), s-a emis ipoteza că prin "judecată" nu trebuie înţeles cercetarea unui caz şi pronunţarea unei sentinţe, favorabile sau nefavorabile a celui judecat, ci o şansă, o ocazie a celor nedrepţi de împăcare cu el. Însă adevărul este, că la judecata finală a omenirii, Dumnezeu nu va oferi o nouă ocazie de îndreptare pentru păcătoşi, ci va rosti o sentinţă asupra lor, deoarece dacă ar primi iertare, cei răi ar continua păcatele lor şi în ţara neprihănirii (Isaia 26:10).
Păcătoşii vor fi judecaţi după următoarele standarde de dreptate: Aceia care nu au avut Legea lui Moise vor fi declaraţi drepţi sau nedrepţi după legea conştiinţei pe care o are fiecare om de la nastere, aceia care au fost sub Legea lui Moise vor fi declaraţi drepţi sau nedrepţi după aceasta Lege, iar aceia care au fost sub Evanghelia lui Christos vor fi declaraţi drepţi sau nedrepţi după Evanghelie (Romani 2:1-16). Un nou har şi o nouă posibilitate de îndreptare nu există pentru cei care au calcat in picioare aceste legi si au trait o viata nedreapta, de aceea trebuie să fim atenţi la ceea ce predicăm despre acest subiect, ca oamenii să se ferească de faptele care pot duce la o următoarea sentinţă: Este vinovat de (cutare sau cutare faptă)! Nu are drept de moştenire în împărăţia lui Dumnezeu (1Corinteni 6:9,10; Apocalipsa 22:14,15)!
9. Cred că a doua moarte, reprezentată figurativ prin lacul de foc, reprezintă distrugerea completă a celor nedrepţi, ca o consecinţă a neascultării conştiinţei care a fost dată de Dumnezeu oamenilor, pentru a deosebi binele de rău şi adevărul de neadevăr. Toţi aceia care şi-au călcat în picioare conştiinţa şi l-au nesocotit astfel pe Dumnezeu, fiind: asemănători în comportament câinilor, fiind vrăjitori, desfrânaţi, ucigaşi, închinători la idoli şi practicanţi, iubitori ai minciunii vor fi distruşi pentru totdeauna, după ce vor fi judecaţi după legile dreptăţii şi vor primi o sentinţă eternă (1Corinteni 6:9,10; Apocalipsa 22:15). Nu vor fi chinuiţi etern literalmente, fiindcă asta ar însemna ca Dumnezeu să-şi încalce principiul şi cuvântul dat, prin care spune: "plata păcatului este moartea" (Romani 6:23), iar moartea în viziunea biblică este întotdeauna duşmanul, opusul vieţii, şi niciodată continuarea ei (1Corinteni 15:26). Ei vor fi aruncaţi într-un foc care îi va mistui într-o clipă (Evrei 10:27). Chinuirea veşnică a păcătoşilor este contrara caracterului drept al lui Dumnezeu. Cine crede că Dumnezeu este atat de crud că ar chinui etern pe cineva, încă nu a ajuns la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, cunoştinţă care este indispensabilă mântuirii (Ioan 17:3).
10. Cred în aranjamentul lui Dumnezeu cu privire la structura organizatorică a comunităţii de părtăşie creştină (adunare) (Matei 23:8-12; Fapte 6:1-6; 20:17,28; 1Corinteni 12:1-31; 14:1-40; Apocalipsa 1:16,20).
Din nefericire, cei ce studiază Biblia prin Turnul De Veghere, pe alocuri interpretează greşit Biblia, din cauza unui şablon de interpretare adventist a Bibliei. Este vorba de Second Adventism, mişcare în care a fost cooptat tânărul negustor Charles Taze Russell. Acest şablon defectuos predă "împlinirea în mic şi împlinirea în mare a textelor Bibliei". Acest şablon adventist, mai ales la cei rămaşi la literatura veche, dar şi la cei cu literatură nouă, a generat un sistem defectuos de interpretare a Bibliei, necontextual, speculativ-fantezist, din care cauză au fost posibile atâtea predicţii şi aşteptări care nu s-au împlinit. Şi din păcate, autorii acestor speculaţii, nu numai că nu au învăţat nimic din predicţiile lor eşuate, ci au galopat înainte pe acest şablon, mulţi ani, în tot acest timp criticând şi luând în derâdere pe cei care nu erau de acord cu ei, încât au fost numiţi de cineva "Fariseii lui Iehova". Iată în ce asociere a ajuns numele lui Dumnezeu din cauza lor. Ediţia acestei cărţi a fost cumpărată din librării şi arsă de martorii lui Iehova din Cluj. Nu aşa se procedează fraţilor! Dacă liderii noştrii n-ar fi scris asemenea aberaţii, nici această carte n-ar fi fost scrisă. Ce ar fi trebuit să faceţi? Să scrieţi o carte în care să vă corectaţi greşeline, cerându-vă iertare, arătând că aţi fost şi voi victimele unui sistem greşit de interpretare a Bibliei.
Acest sistem adventist de interpretare, nu conduce la un studiu atent şi responsabil al Bibliei ci la un joc copilăresc, iresponsabil, cu Biblia. Degeaba se studiază Turnul De Veghere şi se acceptă doar ce se spune în Turnuri, dacă acestea răstălmăcesc Biblia. În acest sitem superficial de interpretare, călit de o rutină de redare impusă şi milităroasă, Biblia devine un auxiliar banal, accentul cazand nu pe ce spune Biblia ci pe ce spun Turnurile. Acest sitem de analiză second adventist şi de raportare la Biblie, trebuie deplâns şi abandonat total.
Desigur, trebuie să avem auxiliare de analiză a Bibliei, însă acestea trebuie să corespundă întru totul cu mesajul Bibliei. Cea mai bună "literatură creştină" care se poate recomanda de citit ca studiu în adunarea de părtăşie a fraţilor, este Biblia însăşi (2Timotei 3:15,16) pe care trebuie să o cunoaştem temeinic, citind-o regulat şi contextual, sub rugăciune şi mai ales trăind o viaţă sfântă, fără de care, trăind în neadevăruri, nedreptate şi răutate, nu vom putea înţelege adevărul deplin (Daniel 12:10).
Ca "adunare" creştină pentru părtăşie trebuie să urmăm cel mai îndeaproape exemplul primei adunări creştine din secolul întâi după Christos (Fapte 2:41-47). Deasemenea, cred că cel mai bun exemplu de credinţă faţă de Dumnezeu şi supunere faţă de Dumnezeu (Ioan 13:34) - pe care îl putem recomanda pentru a fi urmat şi cea mai bună călăuză spre Dumnezeu (Ioan 14:6), este însuşi Domnul nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu. Nimeni nu îi poate lua locul, sau sa se apropie de el, de aceea trebuie să ne ţinem strâns unit cu el şi învăţătura lui. Trebuie să ne ferim de orice tentativa de adorare a umanului şi de oricine care îşi face un semi-Christos. Să fugim de semi-christificarea aşazisei "rămăşiţe". Să luăm exemplu, de la Domnul nostru Isus, care a respins onoruri care nu i se cuveneam, arătând spre cea mai bună persoană din întregul Univers (Marcu 10:18). Dumnezeu Tatăl este cel mai bun exemplu, în toate (Efeseni 5:1). Acest exemplu trebuie să îl urmăm şi noi, renunţând definitiv la orice idol sau semi-idol uman şi orice tip de onorare necuvenită a lor.
Adunările sunt ale lui Dumnezeu şi el ocupă primul loc în ele, ţinându-le unite in acelaşi duh de gândire prin mâna Fiul său. Cine nu crede, să citească toate epistole şi în special cartea Apocalipsa. Dumnezeu este punctul central de atenţie şi glorie în toate adunările şi toată atenţia şi gloria este îndreptată spre Dumnezeu Tatăl, iar apoi spre Fiul său, care este pus să stea la dreapta lui Dumnezeu în glorie. Să ne ferim de aşazisul "christo-cenrism" prin care se schimbă rânduiala sfântă: Christos nu mai sta la dreapta Tatalui ci invers, Tatal stă la dreapta Fiului sau. L-au dat jos pe Dumnezeu Tatăl din gloria sa şi l-au întronat pe Christos în locul Tatalui sau.
Şi nu este de mirare, dacă prin această schema de christocentrism, mai toată atenţia este îndreptată spre Fiul, mai toate cantecele şi toate predicile sunt îndreptate spre Fiul, mai toată gloria merge la Fiul, Tatăl aproape ca nu mai este băgat în seamă. Este adevărat că scrie, ca fiecare să cinstească pe Fiul ca pe Tatal, şi să se faca totul în numele lui Christos, dar prin christocentrism s-a ajuns acolo ca Fiul este mai slavit ca Tatal şi nu se mai mulţumeşte Tatalui, pentru toate, cum suntem învăţaţi prin sfânta rânduială, ci se mulţumeşte lui Christos (Matei 6:9, Coloseni 3:17).
Cei ce credem cu adevărat în Dumnezeu, toţi avem nevoie unii de alţii (1Corinteni 12:1-30), pentru un ajutor oarecare în viaţa de zi cu zi, pentru a înţelege voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte locul şi rolul lor în aranjamentul şi adunarea lui Dumnezeu, şi pentru iluminare spirituală biblică în clarificarea unor controverse doctrinare şi de comportament creştin. Unii au daruri mai mari şi responsabilităţi mai mari şi din această cauză se poate cădea în greşeală de ai urma orbeşte şi a le tolera sau chiar scuza păcatele, ceea ce ar fi o mare greşeală, deoarece şi ei sunt oameni imperfecţi şi pot greşi şi ei. A nu-i corecta cand greşesc poate atrage alte păcate asupra lor şi asupra adunării.
O altă tendinţă greşită într-o adunare înnoită poate fi dorinţa de a atrage cat mai repede pe cat mai mulţi şi desigur de a fi pe placul tuturor, lăsând totul de izbelişte sub scuza naivă ca toate se vor rezolva in timp de la sine. Acest lucru conduce în cele din urmă la o dezordine babilonică în care fiecare este lăsat să îşi facă de cap să se manifeste cum vrea şi să creadă ce vrea, iar mai apoi acest haos va duce negresit la apariţia unor lideri, formatori de opinie excentrici şi autoritari, care vor cere supunere orbească, recomandându-se pe ei înşişi ca învăţători şi conducători ce au fost chemaţi de Dumnezeu pentru a remedia situaţia.
Această situaţie se poate evita din start, printr-un document de constituire a adunării, redactat sub rugăciune, în conformitate cu învăţăturile Bibliei, la care va trebui să subscrie fiecare credincios care va dori să intre în această părtăsie înnoită.
Dorinţa de a avea un lider unic şi autocrat, un conducător vizibil, trebuie evitat cu orice chip. Acest privilegiu Dumnezeu l-a dat numai Fiului Său, Domnului si mantuitorului nostru Isus Christos (Matei 23:8,10, 1Timotei 2:5). Nici un om credincios, oricât de înţelept ar fi, din pricina păcatului moştenit, nu se poate ridica moral la acel nivel, care i-ar permite ca Dumnezeu să îi încredinţeze acest privilegiu. Acest privilegiu este rezervat exclusiv lui Christos, prin urmare noi toţi suntem fraţi şi ca atare suntem datori ca să rămână la principiul de "frăţietate" în legăturile noastre cu toţi fraţii, slujind unii altora şi nu stăpânind peste fraţi (Romani 12:1-21; 14:1-23; 15:1-7). Dacă un credincios doreşte totuşi să devină o persoană credincioasă cu o anumită vocaţie sau slujbă, nici în cel mai bun caz nu poate deveni mai mult de un servitor al altora şi în nici un caz un stăpân sau guvernator - în slujba la care simte că a fost chemat (Matei 23:8,11, Romani 12:3-8, Galateni 6:1-5). Să nu uităm prin urmare, că având un singur Învăţător şi Mijlocitor, noi toţi suntem doar ucenici şi fraţi, datori să servim unii altora, fiind sclavi umili în slujba Atotputernicului Dumnezeu, sperând doar, că Tatăl nostru scump din ceruri va folosi umilul nostru serviciu, la timpul plăcut Lui şi în modul binevoit de el (Matei 5: 13-16).
11. Cred că toată sfânta scriptură ne îndeamnă la iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recomandând spre binele nostru şi al lumii, ascultarea fără obiecţii faţă de Dumnezeu, iubirea până la sacrificiu şi iertarea fără de resentimente faţă de semeni, acesta fiind cel mai bun medicament pe care Dumnezeu îl recomandă, prin Fiul Său, nouă şi omenirii pline de bolile păcatului. Acest mare şi sublim adevăr, îl putem predica cu inimă curată şi cu conştiinţa împăcată ca recomandare şi altora (Matei 22:37-40, Luca 6:27-38). De la început, Dumnezeu a vorbit omenirii prin multe feluri (Evrei 1:1,2), încercând să combată idealurile şi manifestările păcătoase fără sens ale oamenilor - în care i-a târât Satan, şi să îi atragă la El, dorind ca oamenii să îl cunoască, cine este El cu adevărat şi să recunoască că numai El poate să dea un sens adevărat vieţii creaturilor Sale. Cuvântul său din era precreştină a fost transmis prin diferiţi oameni, care în timpul în care au trăit au transmis şi au interpretat cuvântul lui Dumnezeu oamenilor. Deşi au fost călăuzele spirituale ale poporului, nu li s-a descoperit totul despre viitor, ci doar o parte din planul lui Dumnezeu. Deaceea noi nu trebuie să uitămnici o clipă că în timpul de acum, Domnul şi mântuitorul nostru Isus Christos este călăuza noastră spirituală, căruia Dumnezeu i-a descoperit totul despre voinţa sa faţă de oameni. Să recunoaştem din toată inima că principiile şi explicaţiile sale asupra Legii şi Profeţilor este ultimul standard după care trebuie să se orientăm (Matei 5:17-48), ca şi ucenicii săi din primul secol, care în cazurile grele în care trebuiau să decidă, nu s-au întors la călăuzele din vechime, ci s-au străduit să ia decizii în lumina învăţăturii Domnului lor (Fapte 15:1-29). Deasemenea, şi noi trebuie să umblăm în lumina învăţăturii sale. Uneori ne va fi greu să înţelegem unele lucruri, dar dacă vom aştepta cu răbdare stăruind în învăţătura lui Dumnezeu, în rugăcine continuă pentru a înţelege acel lucru, spiritul sfânt al lui Dumnezeu ne va conduce la tot ceea ce este necesar de ştiut pentru învăţarea şi mântuirea noastră (Iacov 1:2-8, Ioan 16:13). Mai întâi trebuie să ne concentrăm asupra lucrurilor necesare şi de actualitate, uşor de înţeles şi accesibile înţelepciunii noastre (Luca 13:1-5, 1Corinteni 13:1-13, Matei 24:14).
Trebuie să credem cu toată tăria şi fiinţa în etica şi morala creştină: în puterea iubirii până la sacrificiu (Ioan 15:12-14,17) şi în iertarea fără de resentimente (Matei 18:21-35), prin urmare trebuie să fim pacifişti convinşi (Matei 5:38-48). În relaţia cu societatea umană şi cu reprezentanţii acesteia (guverne şi instituţii) trebuie să acceptăm toate legile şi convenţiile ei (Matei 22:17-21; Romani 13:1-10; 1Petru 2:11-21), cu excepţia acelora care sunt în opoziţie cu voinţa lui Dumnezeu (Fapte 4:18,19). Consider că în probleme de conştiinţă comunitatea frăţească are obligaţia să respecte opinia fiecărui membru (Romani 14:1-23), dar şi de a dezasocia acei membrii care respingând voinţa lui Dumnezeu şi trăind în păcat, aduc grave prejudicii morale lor înşişi şi comunităţii creştine în care trăiesc (Matei 18:15-17). Excomunicarea este un drept incontestabil, dat de Dumnezeu adunării credincioşilor, iar ei trebui să trăiască cu ea cu maximă prudenţă şi înţelepciune.
12. Cred că toţi oamenii au dreptul de a auzi (Romani 10:9-17) şi obligaţia de a asculta şi a se supune evangheliei (Romani 2:1-16) - spre folosul lor şi al întregii societăţi umane.
De aceea sunt pentru o adunare frăţească restaurată şi înnoită (ekklesia) după toate valorile creştine din primul secol, în care ascultarea necondiţionată faţă de Dumnezeu, iubirea plină de sacrificiu, responsabilitatea adâncă şi misiunea creştină să ocupe primul loc şi mă pronunţ pentru o lucrare de predicare înnoită şi curată, care să fie susţinută şi dusă până la marginile pământului (Matei 10:16-42; Matei 24:14; Fapte 1:8).
Aceste şi alte aspecte ale învăţăturii biblice trebuie formulate într-o mărturisire de credinţă, a celor ce se consideră adepţi ai reformei restauratoare depline şi finale a creştinismului denaturat. Punctele de credinţă ale poporului lui Dumnezeu NU! constituie doctrine de origine omenescă, ci, după cum se poate constata, sunt principii, porunci şi rânduieli consemnate în Biblie, înmănuncheate pentru a putea face cunoscute lumii principiile după care ne conducem. Singura doctrină adevărată şi valabilă este numai scriptura (1Corinteni 4:6), dar numai acea scriptură, care corespunde celor mai vechi manuscrise şi că mântuirea este printr-o credinţă sinceră, autentică, umilă şi vie (Efeseni 2:8,9): “Căci prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: NU PRIN FAPTE, ca să nu se laude nimeni.”
Credinţa adevărată nu poate fi cumpărată cu bani, nu se poate obţine prin fapte şi nu constituie o sursă de meserie, de târguială sau comerţ religios. Credinţa noastră trebuie să fie în Dumnezeu şi în Christos şi în ceea ce cer ei de la noi şi nu în nişte oameni, şi în ceea ce cer ei de la noi, chiar dacă ei ar fi cineva sau ar pretinde a fi cineva pe lumea asta: "Dacă cineva socoteşte că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască." (1Corinteni 8:2); "Dacă vreunul socoteşte că e ceva, măcar că nu este nimic, se amăgeşte singur." (Galateni 6:3); "Dacă cineva învaţă pe oameni într-un alt fel şi nu se ţine de cuvintele sănătoase, de cele despre Domnul nostru Isus Christos şi de învăţătura potrivită cu evlavia, este plin de mândrie şi nu ştie nimic, având boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc: invidia, certurile, cuvintele jignitoare, bănuirile rele, zadarnicele ciocniri de cuvinte ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care socotesc că evlavia este un izvor de câştig." (1Timotei 6:3-5).
Nu trebuie să ne considerăm exclusivişti, atotştiutori sau că am fi infailibili, să recunoaştem cu umilinţă că şi cunoaşterea noastră este mărginită, dar în privinţa adevărurilor scumpe ale Bibliei, expuse atat de clar, oricine care este cercetat şi îndemnat de acelaşi duh ca şi noi, va şti dacă noi căutăm să facem voia noastră sau voia sfântă a lui Dumnezeu. Cine crede că este în asentimentul nostru şi doreşte să ne primească ca fraţi, îl aşteptăm cu iubire pentru al cunoaşte. Vom dori cu bucurie să cunoaştem acele persoane şi adunări care au convingeri similare sau apropiate în limita admisă de Scriptură cu ale noastre, să ne bucurăm împreună la binecuvântări şi să ne sprijinim în caz de nevoi. Dacă cineva doreşte să fie botezat, noi vom fi mai mult decât bucuroşi în al boteza, dacă s-a pocăit de păcatele sale, dacă şi-a însuşit adevărurile esenţiale şi scumpe şi este gata să-l urmeze pe Domnul nostru Isus Christos, pe calea spre adevăratul şi singurul Dumnezeu şi Tată al tuturor, Iehova, sursa tuturor fericirilor eterne.
