Tu cum ai raspunde?

Poate lumina candela mea in noaptea aceasta?

Cei care am citit Biblia, cunoastem pilda celor zece fecioare. Acolo ni se spune că din zece fecioare, doar cinci au fost înţelepte. Aş fi curios să citesc un sondaj de opinie despre câţi oameni s-ar declara înţelepţi şi câţi nu? Aş fi curios să citesc în acel sondaj, de ce s-ar declara cei înţelepţi, ca fiind înţelepţi şi de ce s-ar declara cei neînţelepţi ca fiind neînţelepţi?
În Biblie scrie că există două tipuri de înţelepciuni: înţelepciunea de jos şi înţelepciunea de sus. Fecioarele înţelepte şi cele nechibzuite posedă doar una dintre ele. Şi aici putem să ne punem o întrebare de auto-cercetare: Eu, pe care o posed?

"Intelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pamanteasca, fireasca, draceasca." (Iacov 3:15)
"Intelepciunea care vine de sus este, intai, curata, apoi pasnica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roade bune, fara partinire, nefatarnica." (Iacov 3:17)

Cum ar trebui sa arate o fecioara înteleapta? De ce este ea înţeleaptă? Iată întrebări ce ar trebui puse atât de cei care se cred ca fiind dintre fecioarele înţelepte, dar şi de cei ce nu se cred.
Dumnezeu este cel mai înţelept dintre toate fiinţele şi el poate înţelepţi pe cei ce doresc să fie înţelepţi. Dacă dorim să fim fecioare înţelepte, să citim şi să reţinem ce spune Biblia despre înţelepciune:
"Iata inceputul intelepciunii: dobandeste intelepciunea, si cu tot ce ai, dobandeste priceperea." (Prov.4:7)
"Inceputul intelepciunii este frica de Iehova (YHWH dupa textul ebraic); si stiinta sfintilor este priceperea." (Prov.9:10)
"Samuel a zis: "Ii plac lui Iehova, mai mult arderile de tot si jertfele decat ascultarea de glasul lui Iehova? Ascultarea face mai multdecat jertfele, si pazirea cuvantului sau face mai mult decat grasimea berbecilor." (1Samuel 15:22)
După cum am citit, o fecioară înţeleaptă este înţeleaptă deoarece este cu frică de Dumnezeu şi această frică constă în a asculta de Dumnezeu, a păzi cuvântul lui Dumnezeu şi de a nu trece peste voia lui Dumnezeu: toate acestea duc la înţelepciune şi pricepere.

Matei 25
3. Cele nechibzuite, cand si-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;
4. dar cele intelepte, impreuna cu candelele, au luat cu ele si untdelemn in vase.

Diferenta dintre fecioarele intelepte si cele neintelepte consta in faptul ca cele intelepte au untdelemn in candele, pe cand cele neintelepte nu au untdelemn in candele.
Vedem in viata de zi cu zi oameni care spun ca sunt crestini, dar uita să se alimenteze cu învăţătura Bibliei, aşa că candelele lor nu pot lumina niciodata în întuneric. Dacă dorim să fim fecioare înţelepte trebuie prin urmare, să ne alimentăm permanent cu invatatura din Biblie ca candelele noastre să fie gata să lumineze în orice clipa în întuneric.
Ar fi bine să ne întrebam: Poate lumina candela mea în noaptea aceasta? Pot să stau de veghe cu ea?

Cum să studiem Biblia?

Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne încercăm, dacă suntem în credinţă (2Corinteni 13:5). Cum putem face asta? Studiind Biblia cu sârguinţă şi cu rugăciune, căutând răspunsuri adevărate la întrebările ce ne frământă.
Trebuie să fim conştienţi că marele obstacol de netrecut ce stă în faţa adevărului este răutatea, adică păcatul. Suntem avertizaţi de un înger sfânt al lui Dumnezeu, că cei răi nu vor înţelege adevărul (Daniel 12:10).
Aşadar, primul lucru ce trebuie făcut înaintea unui studiu ce se vrea serios şi temeinic, este să ne curăţim de orice răutate. Mai mult chiar, dacă ştim că am făcut un păcat sau mai multe, să ne pară rău că am făcut acel păcat, să mărturisim păcatul, prin rugăciune şi să promitem lui Dumnezeu, în numele Domnului Isus Christos, că suntem hotărâţi să nu mai facem altele, ci suntem ferm decişi să luptăm împotriva păcatului de orice fel.

Dacă vom face acest lucru putem să ne aşezăm la un studiu Biblic, dar nu oricum, ci cerând îndrumare şi înţelepciune de la Dumnezeu, prin rugăciune şi în numele Domnului nostru Isus, Fiul său.

Patru "dacă" de o mare importanţă pentru un studiu Biblic:
Proverbele 2:1-15 
"Fiul meu, (1)dacă vei primi cuvintele mele şi vei păstra cu tine învăţăturile mele, (2)dacă vei lua aminte la înţelepciune şi (3)dacă-ţi vei pleca inima la pricepere, (4)dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară ascunsă, atunci vei înţelege frica de Iehova (YHWH in textul ebraic) şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Iehova dă înţelepciune; din gura lui iese cunoştinţă şi pricepere. El dă adevărată înţelepciune celor drepţi, el este un scut celor ce umblă cu dreptate. Ocroteşte cărările judecăţii drepte, păzind calea sfinţilor lui. Atunci vei deosebi bine dreptatea, judecata dreaptă, nepărtinirea, orice cale bună. Căci înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate, de cei ce părăsesc cărările dreptăţii, ca să umble pe drumuri întunecoase, care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate, care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite."

Cum să acceptăm sau nu anumite idei ce se ridică de către unii sau alţii?
Prin premize simple putem desluşi idei mai complicate, adică un verset simplu expică pe unul mai dificil în înţeles. De exemplu, să luăm un caz, cazul aşazisei duble naturi a Domnului Isus. Se spune că el a avut o dublă natură, atat cât a fost pe pământ. Însă Biblia spune tocmai contrariul, că atât timp cât a fost pe pământ a fost doar de o singură natură, de natură umană. Biblia spune clar că el s-a dezbrăcat de natura pe care o avea în cer, făcându-se asemenea oamenilor.
1. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna contextual, adică în limitele contextului imediat. Cazul nostru: "Sa aveti in voi gandul acesta care era si in Christos Isus: El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor." Filipeni 2:5-7. Întrebare la context: Cum putea Domnul Isus să rămână îmbrăcat cu prima sa natură, descrisă ca fiind în chipul lui Dumnezeu, dacă el s-a dezbrăcat de ea, tocmai ca să ia o altă natură, natura Adamică, adică chipul lui Adam?
Ca un scurt răspuns la întrebare, putem spune că Domnul Isus Christos, înainte de a se naşte ca fiinţă umană, avea "chipul" lui Dumnezeu, la fel cum Set era "chipul si asemanarea" lui Adam (Geneza 5:3, Evrei 1:3). El a existat în cer sub un alt nume, fiind "duh", ca şi Tatăl său ceresc: "Dumnezeu este duh" Ioan 4:24.
Ce este un duh? Un duh este o fiinţă cerească, care în primul rând nu este compusă din carne şi sânge, dar se poate schimba în forma carnală şi tocmai asta s-a produs la prima venire a lui Isus, Domnul nostru. Din trup duhovnicesc s-a făcut un nucleu de trup carnal, implantându-se prin puterea lui Dumnezeu în ovului unei fecioare, cu numele de Maria, unde s-a hrănit şi s-a dezvoltat prin toate fazele, născându-se firesc ca toţi oamenii, şi fiind asemănător oamenilor în toate, cu excepţia păcatului. Asta numeşte Biblia dezbrăcare. 
2. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna comparativ, adică în lumina altor versete: Cazul nostru: "Si Cuvantul s-a facut trup ("carne" în greaca) si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava Singurului nascut din Tatal." (Ioan 1:14)
Confirmă aici Biblia această dezbrăcare din natura de duh şi îmbrăcarea naturii carnale? Cu siguranţă.
3. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna condiţional, adică, luând în considerare orice condiţii expuse în Biblie, ce ar încadra termenii în anumite limite. CAZUL NOSTRU: Ar fi putut coabita aceste două naturi împreună? Nu, fiindcă iată ce ni se scrie: "un duh nu are carne şi oase, cum vedeţi că am eu" Luca 24:39. Aşadar Domnul Isus a fost cu desăvârşire om, numai şi numai de natură umană, evident aici pe pământ. Miracolele pe care le făcea nu le făcea din cauza primei naturi, ci din cauză că avea putere miraculoasă de la Dumnezeu, ca profeţii care au făcut miracole. Era necesar ca profeţii să aibă două naturi pentru a putea face asta? Evident că nu. În timpul când făceau miracole, erau la fel de umani, ca şi înainte. Oameni pur şi simplu.
Totuşi, cum de au ajuns unii la părerea dublei naturi? Daniel 12:10 spune motivul "cei răi nu vor înţelege". Aşadar, să nu uităm nici o clipă că uşa înţelegerii adevărurilor este schimbarea mentalităţii noastre. Să ne fie clar: Nu vom înţelege adevărul dacă vom rămâne răi.

In atentia cititorilor

O sa expun o lucrare, incepand de maine, scrisa de mine, impartita  in cateva parti, pentru a putea fi digerata mai bine.

Titlul ei:
Tu cum ai răspunde?
Mottoul:
"Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă." 2Corinteni 13:5

Ce inseamna ca "sfintii vor judeca lumea" (1Corinteni 6:2)?

Avem doua posibilitati de interpretare:

1. Acest text se refera doar la judecarea celor morti (la lumea care a murit)
2. Acest text se refera atat la judecarea celor morti, cat si la judecarea celor vii (lumea care exista la venirea Domnului Isus)

Indiferent pe care varianta o alegem, este evident, ca se ridica intrebarea: Oare pot judeca sfintii lumea daca ei nu sunt rapiti la cer? Unii spun ca da altii spun ca nu. 

Cei ce spun ca sfintii pot judeca lumea, chiar acum, sunt cei care au incercat sa faca teocratii, tari sau republici crestine aici pe pamant, inainte de a veni sfarsitul acestui veac (era). Au incercat, dar au fost obligati fie sa renunte definitiv, fie sa se manifeste mai moderat, acestia au fost Catolicii, Musulmanii, Protestantii, unii dintre Anabaptisti si Mormoni. Pentru acest deziderat s-au folosit niste carti din Biblie, in special din Vechiul Testament, dar si niste texte din Noul Testament (apostolul Petru si cazul Anania si Safira, blestemele apostolului Pavel asupra prezicatoarei si a altor opozanti, profetii din Cartea Apocalipsa, etc.).
Vechiul Testament, intr-adevar sustine pedeapsa corporala a pacatosilor, dar acele ordine au fost sistate deoarece oamenii au abuzat de ele, aplicandu-le in mod gresit, nedrept. Dumnezeu le-a sistat, prin Domnul Isus Christos. Textele din Noul Testament sunt interpretate gresit. Ideea pedepsirii lui Anania si a Safirei, nu a fost ideea lui Petru, el a comunicat doar sentinta lui Dumnezeu, pe care a primit-o prin Duhul Sfant. Nu scrie nicaieri ca Dumnezeu si-ar fi sistat autoritatea de a interveni, chiar si cu pedepse in vietile oamenilor, fie ei credinciosi sau necredinciosi (compara cu Fapte 12:23, Apocalipsa 2:22,23 si Fapte 5:1-5). La fel trebuie interpretate si actiunile apostolului Pavel, pur is simplu, a comunicat niste sentinte divine, primite prin Duhul Sfant, nu au fost actiunile lui (Fapte 13:9-12).

Nu exista versete in Noul Testament care sa ne indemne la pedepsirea corporala a pacatosilor, intr-un fel sau altul. Deci judecata trebuie sa fie dupa rapirea Miresei lui Christos (a sfintilor sai).
Nu se face atat timp cat ei sunt pe pamant. Unii, inca de pe timpul apostolului Pavel, s-au gandit deja sa imparateasca de pe atunci si au ajuns la niste rezultate dezastruoase. Au tarat Biserica in rataciri, in ceea ce priveste disciplinarea, au bagat-o in niste pacate ingrozitoare, ca inchizitia (tortura si moartea) celor ce nu erau de acord cu ei. Biserica nu poate imparatii pana ce nu este rapita, deci pronuntarea de judecati corporale si metode de disciplinare corporale nu exista pana atunci. Fanaticii care se inghesuie sa imparateasca inainte de rapire (indiferent sub ce deviza), aplicand aceste metode, nu au decat o sansa: sa o ia razna, devenind uneltele lui Satan Diavolul. Singura metoda de disciplinare, care trebuie sa existe pana la rapire este excomunicarea, adica ruperea partasiei spirituale cu cel excomunicat (exclus). Dar oare cartea Apocalipsa nu spune altceva, cu privire la cei doi profeti? Nu, nu spune altceva. Acolo, sunt judecatile lui Dumnezeu si nu a celor doi profeti (care sunt un simbol pentru ramasita credincioasa a Bisericii). Ei nu fac altceva decat comunica lumii judecatile deja luate de Dumnezeu. Asa ca nu sunt actiunile lor, nu sunt judecatile lor si nu sunt ideile lor.

Avertizez cu seriozitate pe toti cei care practica alte medode de disciplinare in afara de excomunicare si promoveaza imparatia lui Dumnezeu altfel decat in mod cinstit si pasnic, ca sunt uneletele Diavolului, lui Satan si lucreaza contra imparatiei lui Dumnezeu. Pocaiti-va!

Saducheii si teologia lor elenistica

De ce au imbratisat saducheii ideea ca nu este inviere, nu sunt ingeri si nu sunt duhuri?

"Caci saducheii zic ca nu este nici inviere, nici inger, nici duh, pe cand fariseii le marturisesc pe amandoua." Fapte 23:8

Textul de mai sus, spune multe, foarte multe, desi numai in cateva cuvinte "Caci saducheii zic ca nu este nici inviere, nici inger, nici duh". Spune multe deoarece daca legam istoria de aceste cuvinte, vom afla multe. Din istorie - Cartile Macabeilor - stim ca evreii au intrat sub dominatie greceasca. La inceput toleranta, dominatia greceasca a inceput sa fie tot mai insistenta, pana ce a ajuns sa lupte pe fatis cu valorile traditionale evreiesti.

Haideti sa armonizam lucrurile, caci istoria spune multe, luand in considerare si ce spune Biblia in cateva cuvinte despre saduchei. Saducheii faceau parte din clasa preoteasca a evreimii. Iar clasa preoteasca a fost o clasa conducatoare a evreimii (fiind aristocratia de seama a vremii), dupa ce acestia au iesit din Babilon si au repopulat Iudeea. Lucrurile au mers bine sub dominatia persana. Dar s-au schimbat cand au venit grecii. Grecii s-au amestecat in numirea de mari preoti, iar unii dintre candidatii evrei la aceasta functie au inceput sa le faca favoruri, pentru a putea obtine functia de mare preot. De obicei, cuceritorii, doresc sa impuna cateva lucruri cuceritilor si intotdeauna se gasesc cozi de topor din popor, care fac tot ce li se porunceste de "stapani". 

Cultura cuceritorilor ori se contopeste cu cultura populatiilor cucerite, ori se impune peste ea prin cultura, religie, limba. Cultura grecilor a fost o cultura pe care cuceritorii au incercat sa o impuna in teritoriile cucerite. Au fost popoare care au acceptat. De asemenea, clasa conducatoare din Ierusalim, ar fi acceptat grecizarea. Dar evreii din tara s-au opus, rascoala independentei fiind starnita la Modin, de un preot care nu a vrut sa accepte politica clasei conducatoare din Ierusalim. Putem gasi oare elemente in toata aceasta istorie, care sa se lege de partida saducheilor? Da. Numai sa fim atenti. Noi stim bine ca grecii nu credeau in inviere, nici in ingeri, ei avand numai zei, zeite si semizei (progenituri din relatiile zeilor si zeitelor cu oamenii). Ei bine, culmea, ca nici saducheii nu credeau in inviere si ingeri! E prea batatoare la ochi asemanarea! E asemanare batatoare la cer! Si inca ceva: Dar oare de unde au luat saducheii aceste lucruri, oare din scrierile lor traditionale? Nu, nici vorba! Atunci de unde? Este evident ca din cultura greceasca! Din cultura cuceritorilor. Slugi lingusitoare si indomesticite de cultura greaca, ei au renuntat la valorile traditionale, pentru o farfurie de linte, ca si lumescul Esau!

O fi doar o coincidenta? Ma indoiesc. Si ma indoiesc serios! Asa ceva ar fi in stare sa afirme doar aceia care nu cunosc istoria elenistica din perioada ocupatiei Iudeei de catre greci. Sunt semne clare, descrise cu atata fidelitate nationalista in cartile de istorie ale Macabeilor. Este evident ca s-a incercat o presiune culturala asupra evreilor si ar fi reusit, daca nu ar fi fost impotrivitori. Au fost niste lideri evrei regionali de marca, chiar daca nu au fost in topul aristocratiei, care s-au opus cu incredere si au reusit sa opreasca tavalugul asimilarii culturale totale. Dar oare au fost capabili sa elimine orice influenta greaca dintre evrei? Din pacate nu. Desi au dat inapoi (probabil) in multe, ca sa nu bata la ochi, a fost o sleahta in popor, clasa conducatoare, care s-au impus cu viclesug, neacceptand revenirea totala la originile evreiesti, pastrand viu anumite vestigii ale grecismului (respingerea invierii si a ingerilor). 

Este clar ce s-a intamplat si de unde sunt aceste credinte in partida saducheilor. Cand Iudeea a ajuns sub dominatia greceasca, multi dintre evrei s-au grecizat. Mai ales cei din aristocratia de frunte, ca de obicei, deoarece aristocratia conducatoare este intodeauna in cel mai strans contact cu cuceritorii. Dar sa nu credem ca cultura greceasca a fost o cultura unitara. Ca intotdeauna intre oameni, a avut si ea o cultura elitista, academica, ce a aristocratiei si o cultura a oamenilor de rand. Probabil ca cei din aristocratia greaca au avut o alta filozofie despre Zeus - probabil afirmand despre el un concept academic, decat un pescar grec de rand. Asa este si azi. Daca intrebi un preot ce crede despre Dumnezeu si intrebi un om de rand ce crede despre Dumnezeu, ar exista o diferenta. Primul ar lua-o academic cu un Dumnezeu tri-unic, ultimul ar spune simplu, pai este Isus. Desigur, ambii gresind, din punct de vedere Biblic. D-zeu nefiind nici tri-unic si nici Isus, fiind numai Tatal.

Este evident, ca saducheii au incercat sa pastreze elemente culturale din timpul perioadei elenistice. Vedem in credinta partidei lor, o supravietuire a elenismului. Un alt aspect interesant este ca in ce priveste teologia saducheilor, avem de a face cu grecizarea teologiei ebraice traditionale din mosi stramosi, peste care s-a suprapus o teologie noua, grecizata, dar nu o teologie greaca a omului grec de rand, ci una academica, cunoscuta numai de elementele academice ale societatii grecesti. Chiar daca nu sunt prezentate clar, si intr-o viziune explicita, putinele, dar semnificativele detalii (elemente) ale teologiei grecesti se regasesc cu siguranta in credinta grupului saducheu. 
Haideti sa aruncam o privire asupra teologiei grecesti academice. Teologia greaca academica a inceput sa fie cizelata incepand din secolul V i.e.n., academicii vremi inercand sa faca o ordine in puzderia de zei, sa incerce o ierahizare a lor, pe de o parte, pe de alta parte, incercand sa elimine conceptiile populare despre ei, deoarece aceste conceptii faceau ca zeii sa cada in derizoriu, in ochii oamenilor intelectuali. Asa au aparut pe langa termenii populari si nuante noi, denumiri academice, filozofice, in continua dezvoltare si expansiune, ducand intotdeauna la ceva nou, producand un sincretism filozofic (Panteismul lui Platon, Monadul, urmand sa emane un Diad, Demirug, din Triadul Pitagorienilor si al lui Aristotel). S-a incercat sa se forjeze ideea unui nou panteism (neoplatonism), ca toti zei, in fond sunt una, fata (emanatia) aceluias zeu suprem, un zeu cu insusiri tri-dimensionale (Triadul), zeii traditionali fiind o parte sau un aspect din el (emanatie)... O idee complicata de inteles, dar care incerca sa uneasca lumea foarte divizata a politeistilor. 

Oare vedem o oglindire a acestei filozofii religioase in invatatura partidei saducheilor? Eu zic ca da. Tocmai pe fundalul acesta, al pastrarii "unicitatii" lui Dumnezeu, au fost eliminati ingerii, fiind asimilati cu Dumnezeu. Nu au fost eliminati, cum am crede noi, ci foarte "intelectual-o viclean", manipuland anumite texte, PRIN ELIMINAREA UNOR CUVINTE SAU SCHIMBAREA UNUI CUVANT CU ALTUL. De exemplu Ingerul lui Dumnezeu a devenit Dumnezeu, SCHIMBANDU-SE UN CUVANT (Adonai) DIN TEXT CU ALTUL (Yhwh) (Exod 19:18). Ce or face ei la inviere, cand va trebui sa dea socoteala pentru ce au facut? Lacul de foc ii asteapta cu siguranta. Mistuirea eterna, pierderea dreptului la viata vesnica (Apocalipsa 22:19).

Putem avea incredere deplina in Textul Masoretic?

Nu. Si spun asta deoarece este si ea o copie a copiilor copiilor textului original. Incredere deplina, am putea avea numai in originalele Bibliei. Pana atunci, este bine si chiar necesar ca sa comparam toate textele antice, pentru a ne putea pronunta sau nu asupra anumitor controverse ce se leaga de textele antice.
Controversele acestea apar in legatura cu unele versete din Vechiul Testament, care contrazic flagrant Noul Testament, facand deliciul ateistilor si celorlalte categorii de ne-credinciosi, care dau buluc sa contrazica Biblia. Nu trebuie sa ne bagam capul in nisip, ca strutii, cand vine inamicul, ci trebuie sa infruntam acesti inamici cu Sabia Duhului care are doua taisuri si care este: Cuvantul lui Dumnezeu.
Dar sa nu uitam un lucru: Ce este Cuvantul lui Dumnezeu? Noi deobicei am fost formati sa credem ca este intreaga Biblie, ceea ce chiar este, intr-un anumit sens, deoarece a fost scrisa de oameni devotati lui Dumnezeu, fiind inspirati de Duhul lui Dumnezeu. Aici trebuie sa lamurim, ce este inspiratia? Este oare dictare? Sau cei inspirati au o anume libertate de a scrie dupa ce au fost indemnati la ce anume sa scrie? Nu putem spune ca Biblia a fost dictata in pana scriitorilor de la Geneza la Apocalipsa. Ei au primit harul despre ce anume sa scrie, si dupa aceea au scris in deplina libertate. Nu a stat nimeni la urechea lor sa sopteasca cuvintele. 
In acest context trebuie sa deosebim trei lucruri:
1. Cuvintele lui Dumnezeu
2. Cuvintele mesagerilor intre Dumnezeu si oameni (profetii, ingerii, Fiul lui Dumnezeu, apostolii, etc.)
3. Textul naratorului care cuprinde cuvintele celui care a scris o anume carte, nefiind profet
4. Textul copistului, adaugat ulterior
Masoretii au facut niste schimbari, pe care le-au notat. Ele trebuie examinate cu grija, deoarece aceste note explica schimbarile pe care le-au facut. Trebuie sa examinam cat de corecti au fost ei in aceste schimbari si daca au respectat intr-adevar un standard de copiere sau si-au permis sa il incalce in anumite situatii.

Evrei 1:5b-12 si contextul general al epistolei

Evrei 1:5b-12 si contextul general al epistolei

Am ajuns la un nou element si ultimul pe care-l prezint.

Elementul 4. Contextul general

Este clar ca "Dumnezeirea" Fiului si punerea lui in posesia rolului Creatorului din Evrei capitolul 1 este intr-o vadita contradictie cu contextul general al Epistolelei. Interpolatorul stia bine aceasta, si ca sa contrabalanseze suprematia Tatalui peste cea a Fiului, de dragul unei doctrine, si-a permis sa insele publicul cititor, inserand niste versete care se aplicaut tocmai Tatalui, ca si cum s-ar aplica Fiului, facand sa para ca asta era opinia apostolului Pavel. Cata viclenie! Cat abuz facut in numele apostolului! Urmatoarele versete vorbesc de la sine, Fiul nu este Creatorul si nu este Dumnezeu, el este "fiul Creatorului" si "fiul lui Dumnezeu":
Evrei 5  
1 În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. 2 El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune. 3 Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atît pentru păcatele lui, cît şi pentru ale norodului. 4 Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
5 Tot aşa şi Hristos, nu Şi -a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are dela Cel ce I -a zis: ,,Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.``

6 Şi, cum zice iarăş într'alt loc: ,,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec.``

7 El este Acela care, în zilele vieţii Sale pămînteşti, aducînd rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să -L izbăvească dela moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, 8 măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le -a suferit. 9 Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S'a făcut pentru toţi cei ce -L ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice, 10 căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot ,,după rînduiala lui Melhisedec.``

Despre falsul din Evrei 1:5partea b-12

Poate ca aceste comentarii v-au tulburat si poate va puneti intrebarea daca mai cred in Biblie? Da, cred cu sinceritate si asta a fost credinta mea din 1991. Dar vreau sa fie clar: Nu cred in adaosurile, inerpolarile care s-au atasat la ea. Si acest lucru nu am inceput sa il spun din acest an. De mult timp spun asta.

Elementul 3.


Ar fi contextul de legatura. Cu totii stim ca o fraza trebuie sa se lege cu alta. Uneori folosim doua fraze care se leaga una cu alta. Pentru asta avem mai multe cuvinte de legatura, una dintre ele fiind cuvintelul "si".

Iata un exemplu din toate zilele.
"Caci, caruia dintre voi nu ii este sete? Si caruia dintre voi nu ii este foame?"
Legatura dintre ele este evidenta.

Exact asta avem si in Epistola catre Evrei capitolul 1. La o analiza atenta observam doua fraze, care ar tre sa fie langa olalta, dar nu sunt:

Cai, caruia dintre ingeria zis El vreodata: "Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut?" Si caruia dintre ingeri I-a zis El vreodata: "Stai la dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor tale."?

Acest element de comparatie textuala arata ca textul cuprins intre Evrei 1:5(partea b) si Evrei 1:12 este un text adaugat mai tarziu de cineva, el nefacand parte din textul original al epistolei.

Este clar, pentru cine vrea sa fie clar, ca toate versetele dintre aceste doua fraze, fie ca se potrivesc sau nu Fiului, nu sunt scrise de apostolul Pavel. Este o mana straina, cu o morala foarte dubioasa, daca a putut face asa ceva, mana care a intervenit in timp ce copia textul si si-a spus parerea lui in text, ca si cum ar fi parerea apostolului. Profitand de faptul ca nu erau foarte raspandite, falsificarile textelor Noului Testament erau o notorietate in primele patru secole AD si chiar si dupa, fapt reclamat atat de autori crestini, cat si de cei pagani sau musulmani.

Premisă falsa: "Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva". Aceasta premisa este falsa, din moment ce avem marturii clare si manuscrise care difera una de alta, aratand jocurile de culise ale scribilor rau intentionati si orgoliosi in asi sustine punctul de vedere.

Faptul ca unii nu admit sa stea sinceri fata in fata cu faptele nu le va da acestora dreptate in negarea faptelor. Dumnezeu a permis sa se intample astfel de lucruri... Avem nu un precedent, ci mai multe. Iata de exemplu cazul Vechiului Testament. Anumiţi copişti ai Septuagintei si a Pentateuchului Samaritean au schimbat anumite lucruri. Întrebarea este: De ce a permis Dumnezeu? De ce nu a demascat Domnul Isus? Nu stiu. Dar un raspuns logic tot exista. Intrebatii pe ei. 

Să dăm pietroiul preconcepţiilor neântemeiate la o parte, trecand in revista faptele consemnate.

Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Vechiului Testament. De ce n-ar fi făcut-o în cazul Noului Testament?
Notă: "a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva.

Dovezi în acest sens, cu privire la schimbările făcute în Vechiul Testament:

Cea mai timpurie traducere a textelor biblice, a fost traducerea "Septuaginta". Septuaginta este o traducere a textului Vechiului Testament din ebraică în greacă. Cercetătorii Septuagintei consideră că ea este o traducere care prezintă variaţiuni faţă de Textul Masoretic şi Sulurile de la Marea Moartă (texte ebraice). Există mai multe ramuri ale manuscriselor Septuagintei, din cauza încercărilor de recenzie a ei, recenzii făcute pentru a se armoniza textul Septuagintei cu textele antice evreieşti. Septuaginta este o traducere care pe alocuri traduce interpretând, modifică pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi.

"Pentateuchul Samaritean" este o traducere antică în samariteană a Vechiului Testament. Traduce modificând pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi.

"Targumurile Aramaice" este traducerea antică în aramaică a Vechiului Testament. Pe alocuri traduce interpretând.

Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Noului Testament. 
Notă: "a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva.

Iată câteva dovezi în acest sens:

1. Diversitatea felurită a manuscriselor
2. Mărturii din interiorul creştinismului
- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2). Probabil el a spus asta avand deja o cunostinta despre asemenea masinatiuni scribale.
- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)
- condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)
- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi
- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere"
- Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"
3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult"
4.Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice
Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui
Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament
O marturie graitoare gasim la Eusebius:
"What we fail to realize today is that during this period, every single document was edited and revised to confirm the doctrine of the Roman Church. The noted Church Historian Eusebius quotes the Church Father Dionysius (Hist. Eccl., Bk. 4. 23), who reports that his own epistles had been tampered with: "When my fellow Christians invited me to write letters to them I did so. These the devil's apostles have filled with tares, taking away some things and adding others. For them the woe is reserved. Small wonder then if some have dared to tamper even with the word of the Lord Himself, when they have conspired to mutilate my own humble efforts".
"Therefore they have laid their hands boldly upon the Divine Scriptures, alleging that they have corrected them. That I am not speaking falsely of them in this matter, whoever wishes may learn. For if any one will collect their respective copies, and compare them one with another, he will find that they differ greatly. Those of Asclepiades, for example, do not agree with those of Theodotus. And many of these can be obtained, because their disciples have assiduously written the corrections, as they call them, that is the corruptions, of each of them. Again, those of Hermophilus do not agree with these, and those of Apollonides are not consistent with themselves. For you can compare those prepared by them at an earlier date with those which they corrupted later, and you will find them widely different. But how daring this offense is, it is not likely that they themselves are ignorant. For either they do not believe that the Divine Scriptures were spoken by the Holy Spirit, and thus are unbelievers, or else they think themselves wiser than the Holy Spirit, and in that case what else are they than demoniacs? For they cannot deny the commission of the crime, since the copies have been written by their own hands. For they did not receive such Scriptures from their instructors, nor can they produce any copies from which they were transcribed".


---