joi, 24 decembrie 2015

Semne de intrebare: Este Matei 27:52,53 un text autentic, unul modificat sau unul adaugat ulterior?

52 (Şi mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care adormiseră au înviat; (În manuscrisul Sinaiticus nu apare „mormintele s-au deschis”. Acest verset nu apare în manuscrisul nr 354, păstrat în Veneţia, Italia.))
53 (Şi, ieşind din morminte, după învierea lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.)

În manuscrisul Sinaiticus apare fără cuvintele "au intrat", iar anumite texte antice sunt ambigue, fie omit "după învierea lui" sau "lui", fie redau "după învierea lor". Textul de la versetul 53 lipseşte total din manuscrisul nr 354 din Italia. Este fie o adăugare din partea traducătorului, fie a unui copist. Este posibil sa fie chiar rătăcirea ideologică care circula pe timpul apostolului Pavel, pe care el o combate: "care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora."

2Timotei 2:18. Unii dintre traducătorii anumitor versiuni moderne au reconsiderat sensul acestor versete, sustinând ca aici nu este vorba de o "intrare pe picioare" a acestor sfinţi decedaţi în oraş, ci mai degrabă fiind vorba de ai duce "pe sus" şi ai arata publicului în vederea identificării lor şi a reaşezării lor în morminte noi, caci cele vechi s-au surpat datorita marelui cutremur care s-a produs la moartea Domnului Ieşhua (Isus). Aceasta explicaţie este puţin probabilă şi nu se poate demonstra textual.))

Matei 27:
1 Şi, când s-a făcut dimineaţă, toţi preoţii de seamă şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Ieşhua, ca să-l omoare.
2 Şi, legându-l, l-au dus şi l-au dat lui Pilat, guvernatorul.
3 Atunci lui Iehudah, care l-a vândut, văzând că a fost condamnat, i-a părut rău şi a restituit cei treizeci de arginţi preoţilor de seamă şi bătrânilor, spunând:
4 „Am păcătuit, dând sânge nevinovat". Dar ei i-au spus: De ce (ne dai banii) nouă? Te priveşte!
5 Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat; şi s-a dus şi s-a spânzurat.
6 Şi preoţii de seamă au luat arginţii şi au spus: „Nu este permis să-i punem în ofranda (korban), pentru că sunt preţ de sânge“.
7 Şi, ţinând sfat, au cumpărat cu ei „Ogorul olarului", ca loc de înmormântare pentru străini.
8 De aceea, ogorul acela a fost numit „Ogorul sângelui", până astăzi.
9 Atunci s-a împlinit ce a fost spus prin profetul ("Zaharia" conform cu manuscrisele 22, syr (hmg)), care zice: „Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit unii din fiii lui Israel,
10 Şi i-au dat pentru «Ogorul olarului», după cum a rânduit הוהי pentru mine. (Unele manuscrise omit numele profetului, altele dau ca profet pe Ieremia sau chiar pe Isaia, debandada aceasta arătând că la început n-a fost menţionat numele profetului. Este un citat din cartea profetului Zaharia, nu din cartea profetului Ieremia: Zaharia 11.12,13.)
Iar Ieşhua stătea înaintea guvernatorului; şi guvernatorul l-a întrebat, spunând: „Tu eşti regele iudeilor?" Şi Ieşhua i-a spus: „Tu zici".
12 Şi, când era acuzat de preoţii de seamă şi de bătrâni, nu răspundea nimic.
13 Atunci Pilat i-a spus: „Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva ta?"
14 Şi el nu i-a răspuns nici măcar un singur cuvânt, încât guvernatorul se mira foarte mult.
15 Şi, la sărbătoare, guvernatorul obişnuia să elibereze mulţimii un întemniţat, pe care-l voiau ei.
16 Şi aveau atunci un întemniţat vestit, numit Barabba.
17 Ei deci fiind adunaţi împreună, Pilat le-a spus: Pe care vreţi să vi-l eliberez, pe Barabba, sau pe Ieşhua, cel numit Unsul?
18 Pentru că ştia că din invidie îl dăduseră lui.
19 Iar pe când stătea el pe scaun la judecată, soţia lui a trimis la el, spunând: „Să n-ai nimic cu omul acela drept, pentru că am suferit mult astăzi în vis pentru el".
20 Dar preoţii de seamă şi bătrânii au convins mulţimile să ceară pe Barabba, iar pe Ieşhua să-l omoare.
21 Şi guvernatorul, răspunzând, le-a spus: „Pe care din cei doi vreţi să vi-l eliberez?" Şi ei au spus: „Pe Barabba!"
22 Pilat le-a spus: „Ce să fac deci cu Ieşhua, care se numeşte Unsul?" Ei toţi i-au spus: „Să fie răstignit!"
23 Şi el a spus: „Dar ce rău a făcut?" Iar ei şi mai tare strigau, spunând:
24 „Să fie răstignit!" Şi Pilat, văzând că nimic nu foloseşte, ci se face mai mare tulburare, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii şi a spus: „Sunt nevinovat de sângele acestui drept. Vă priveşte!"
24 Şi tot poporul, răspunzând, a spus:
„Sângele lui fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!"
26 Atunci le-a eliberat pe Barabba, iar pe Ieşhua, după ce l-a biciuit, l-a dat ca să fie răstignit.
27 Atunci ostaşii guvernatorului, luând pe Ieşhua cu ei în pretoriu au adunat în jurul lui toată ceata;
28 Şi, dezbrăcându-l de haina lui, l-au îmbrăcat cu o mantie stacojie.
29 Şi, împletind o cunună de spini, l-au pus-o pe cap, şi o trestie în mâna dreaptă. Şi îngenuncheau înaintea lui şi îşi băteau joc de el, spunând: „Bucură-te, rege al iudeilor!"
30 Şi, scuipându-l, luau trestia şi-l băteau peste cap.
31 Şi, după ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de mantie şi l-au îmbrăcat cu hainele lui şi l-au dus să-l răstignească.
32 Şi, pe când ieşeau, au găsit un om, un cirenean, cu numele Simon; pe el l-au obligat să meargă, ca să-i ducă crucea.
33 Şi, venind la un loc numit Golgotha, care înseamnă „Locul Căpăţânii",
34 I-au dat să bea oţet amestecat cu fiere; şi, gustând, n-a vrut să bea.
35 Şi, după ce l-au răstignit, au împărţit hainele lui între ei, aruncând la sorţi.
36 Şi, stând jos, îl păzeau acolo.
37 Şi au pus deasupra capului său acuzaţia lui scrisă: „Acesta este Ieşhua, regele iudeilor".
38 Atunci au fost răstigniţi împreună cu el doi tâlhari, unul la dreapta şi unul la stânga.
39 Iar trecătorii îl huleau, dând din cap şi spunând:
40 „Tu, cel care dărâmi templul şi îl zideşti în trei zile, mântuieşte-te pe tine însuţi! Dacă fiu eşti tu, al lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!"
41 Şi la fel şi preoţii de seamă, bătându-şi joc, cu cărturarii şi cu bătrânii, spuneau:
42 „Pe alţii i-a mântuit, pe sine însuşi nu se poate mântui! Este regele lui Israel: să coboare acum de pe cruce şi vom crede în el!
43 S-a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum, dacă-l vrea! Pentru că a spus: «Sunt fiul lui Dumnezeu»“.
44 Şi tâlharii care fuseseră răstigniţi împreună cu el îi aruncau aceleaşi insulte.
45 Iar de la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
46 Şi, pe la ceasul al nouălea, Ieşhua a strigat cu glas tare, spunând: Eli, eli lama sabachthani? adică „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?“
47 Şi unii dintre cei care stăteau acolo, când au auzit, au spus: „Pe Eliiah (Ilie) îl cheamă acesta!“
48 Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, după ce l-a umplut cu oţet şi l-a pus într-o trestie, îi dădea să bea.
49 Dar ceilalţi spuneau: „Lasă, să vedem dacă vine Eliiah să-l mântuiască!".
50 Şi Ieşhua, strigând din nou cu glas tare, şi-a dat duhul.
51 Şi, iată, perdeaua templului s-a rupt în două, de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi stâncile s-au despicat;
52 (Şi mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care adormiseră au înviat; (În manuscrisul Sinaiticus nu apare „mormintele s-au deschis”. Acest verset nu apare în manuscrisul nr 354, păstrat în Veneţia, Italia.))
53 (Şi, ieşind din morminte, după învierea lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora. (În manuscrisul Sinaiticus apare fără cuvintele "au intrat", iar anumite texte antice sunt ambigue, fie omit "după învierea lui" sau "lui", fie redau "după învierea lor". Textul de la versetul 53 lipseşte total din manuscrisul nr 354 din Italia. Este fie o adăugare din partea traducătorului, fie a unui copist. Este posibil sa fie chiar rătăcirea ideologică care circula pe timpul apostolului Pavel, pe care el o combate: "care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora." 2Timotei 2:18. Unii dintre traducătorii anumitor versiuni moderne au reconsiderat sensul acestor versete, sustinând ca aici nu este vorba de o "intrare pe picioare" a acestor sfinţi decedaţi în oraş, ci mai degrabă fiind vorba de ai duce "pe sus" şi ai arata publicului în vederea identificării lor şi a reaşezării lor în morminte noi, caci cele vechi s-au surpat datorita marelui cutremur care s-a produs la moartea Domnului Ieşhua (Isus). Aceasta explicaţie este puţin probabilă şi nu se poate demonstra textual.))
54 Iar centurionul şi cei care-l păzeau pe Ieşhua împreună cu el, văzând cutremurul şi cele ce s-au întâmplat, s-au temut foarte mult, spunând: „Cu adevărat, acesta a fost fiul lui Dumnezeu!".
55 Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care-l urmaseră pe Ieşhua din Galileea, slujindu-I,
56 Între care erau Miriam din Magdala şi Miriam, mama lui Iacob şi a lui Iose, şi mama fiilor lui Zebedei.
57 Şi, când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimatheea, cu numele Iosef, care era şi el ucenic al lui Ieşhua.
58. Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Ieşhua. Atunci Pilat a poruncit să fie dat trupul.
59 Şi Iosef, luând trupul, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in
60 Şi l-a pus în mormântul său nou, pe care-l săpase în stâncă. Şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, a plecat.
61 Şi erau acolo Miriam din Magdala şi cealaltă Miriam, stând în faţa mormântului.
62 Şi, a doua zi, care este după Pregătire, preoţii de seamă şi fariseii s-au adunat la Pilat, spunând:
63 „Doamne, ne-am amintit că înşelătorul acela, când era încă în viaţă, a spus: «După trei zile am să fiu înviat».
64 Porunceşte deci ca mormântul să fie bine păzit până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii lui şi să-l fure şi să spună poporului: «A fost înviat dintre cei morţi!», şi înşelăciunea din urmă să fie mai rea decât cea dintâi". Şi Pilat le-a spus:
65 „Aveţi o pază; mergeţi, asiguraţi-o cum ştiţi".
66 Şi au mers şi au asigurat mormântul cu paza, după ce au pecetluit piatra.

duminică, 22 noiembrie 2015

Adica cum, Biblia trebuie decodata?

Sau scris multe carti cum ca Biblia este o carte secreta care trebuie "decodata"...
Biblia vorbeste atat literal cat si in icoana de vorbire, adica figurativ. Dar oare in toate cazurile? Sau depinde de context? Biblia nu vorbeste figurativ in toate cazurile. Iar atunci cand se vorbeste figurativ, este folosita o forma comparativa de expresie (simbol) care are menirea de a prefigura (simboliza) ceva. Sarpele de exemplu, poate prefigura atat lucruri pozitive ("fiti intelepti ca serpii" Matei 10:16), cat si lucruri negative ("sarpele cel vechi" Apocalipsa 12:9, adica Satan).

"Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui." Apocalipsa 12:9

Imi explica cineva foarte vartos ca lupul de la Isaia 11:6 nu se refera la un animal, ci la un "tip de om". Asadar, scria el, avem de a face aici cu o Biblie codata.  

Isaia 11: 6. "Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş;
7. vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul,
8. pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului.
9. Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă."

Cum ar putea sa stea un lup alaturi de un miel si sa nu-l manace? Foarte bine, asa cum a fost in gradina Edenului. Moartea n-a existat intotdeauna, nici chiar in regnul animalelor si la inceput toate animalele erau ierbivore. Ateii, origenistii (spiritualistii) si cei ce cred in Biblia codata, ar rade de aceasta afirmatie, dar timpul va spune întotdeauna adevărul.


marți, 17 noiembrie 2015

Ai profilul agitatorului stradal sau profilul lui Isus Christos?

Citatul zilei "Daca ai profilul agitatorului stradal, n-ai profilul lui Christos, care n-a putut fi acuzat inaintea lui Pilat, ca ar fi un agitator."

Daca vreti ca sa ajutati oamenii si societatea, vestiti evanghelia. De ce Domnul Isus n-a actionat asa, cum fac multi crestini, vociferand in strada, apoi merg piosi la biserica? De ce n-a mers in strada sa lupte pentru drepturi sociale in fata guvernelor si de ce nu a agitat lumea impotriva guvernelor? De ce Pavel n-a scos in strada lumea pentru abolirea sclaviei, avortului sau pentru drepturile femeilor?

Isaia 42:2. El nu va striga, nu-Si va ridica glasul si nu-l va face sa se auda pe ulite.

Evanghelia are solutii la toate, dar nici un guvern uman nu o va aplica. Evanghelia nu sprijina democratia, nu sprijina anarhia, nu sprijina monarhia, este unica in felul ei. Nu putem schiopata in doua directii.

duminică, 15 noiembrie 2015

Profetii pentru o lume nu numai "mai buna", ci una "perfecta"

Motto: "Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea!" Ps 34:14

Isaia 2:
4. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.

Pentru a implini dezideratul din profetia lui Isaia, Fiul lui Dumnezeu a dat o explicatie clara:

Matei 22:37. Isus i-a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau."
38. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti."
40. In aceste doua porunci se cuprinde toata Legea si Prorocii."

Matei 26:51 Şi iată, unul dintre cei care erau cu Isus, întinzându-şi mâna, a scos sabia, l-a lovit pe unul dintre servitorii marelui preot şi i-a tăiat urechea. 52 Atunci Isus i-a zis: "Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei care pun mâna pe sabie, de sabie vor pieri.

1. Scopul vietii e fericirea si calea spre ea este iubirea care da ca rezultat pacea.
2. Toate razboiaiele incep atunci, cand omul renunta sa se lupte cu el insusi.
3. Cei ce nu vor duce o lupta in interiorul lor (cu pacatele lor), se vor razboi cu cei din exteriorul lor.
4. Daca nu te razboiesti cu tine insuti, vei provoca razboi, chiar daca nu doresti asta.
5. Singura arma sigura impotriva razboiului este ca oamenii sa stapaneasca raul din ei insisi.
6. Raul intra in om atunci cand omul nu-l mai iubeste pe Dumnezeu.
7. Orice om poate avea demonii razboiului si distrugerii. Acestia sunt:

• dumnezeul meritocrat (cand omul considera ca merita mai mult decat i se da)
• dumnezeul materocrat (cand omul doreste mai mult decat are nevoie)
• dumnezeul natiocrat (cand omul considera ca natia sa este superioara si are dreptul sa subjuge alte popoare)
• dumnezeul statocrat (cand omul considera ca statul este forma suprema a organizarii si impartirii binelui comun si omul este chemat sa faca totul pentru stat, scuzand chiar si mijloacele "neortodoxe" prin care statul organizeaza si creaza "binele comun")
• dumnezeul culturocrat (cand omul considera cultura sa sau a grupului sau superioara celorlalte culturi, ce ii rezerva anumite drepturi mai largi fata de celelalte culturi)

Cand omul isi face astfel de dumnezei, nu are cum sa traiasca in fericirea pe care o da pacea ascultarii de voia lui Dumnezeu: iubirea de el si de oameni. Nu este alta cale ce duce la pacea si fericirea eterna.

luni, 9 noiembrie 2015

Cum a inviat Domnul Isus? Cu aportul Tatalui sau, sau fara aportul Tatalui sau?


APÓRT2, aporturi, s. n. Contribuție materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acțiune comună. – Din fr. apport (< apporter).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink


1Corinteni 15:15. "Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că l-a înviat pe Christos, pe care nu l-a înviat, deci dacă morţii nu înviază. 

Scriptura spune ca Dumnezeu Tatal l-a inviat pe Fiul, nu ca Fiul ar fi inviat fara aportul Tatalui, Ioan 10:18 nu ar spune altceva. Versetele nu se contrazic, ci se completeaza.

Ioan 5.26."Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine."

Ioan 10.18."Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu dela Mine. Am putere s'o dau, şi am putere s'o iau iarăş: aceasta este porunca, pe care am primit-o dela Tatăl Meu."

Sa comentam aceste versete.
Daca Fiul lui Dumnezeu, era egal cu Tatal in toate, fiind fara inceput ca si Tatal, de ce trebuia sa ii "dea" cineva - si anume Tatal - "viata in sine"? Daca Fiul era fara inceput avea viata in sine ca si Tatal, si nu ar fi trebuit sa o primeasca, nu-i asa? Daca primesti ceva inseamna ca nu o ai. Faptul ca Domnul Isus in perioada cand a fost in cer, a primit viata prin sine, inseamna ca nu a posedat-o, nu a avut-o dintotdeauna. Si asta exclude ideea ca era fara inceput, ca Dumnezeu. Dumnezeu era acela care i-a dat "viata in sine". Cineva care primeste "viata in sine" de la Dumnezeu, nu poate fi fara inceput, caci dupa Biblie Dumnezeu este unul singur, fara inceput, cel care da viata tuturor. 

Daca Fiul ar fi fara inceput, nici nu ar mai putea fi Fiul lui Dumnezeu, ci "Fratele" lui Dumnezeu, si n-ar mai fi un singur Dumnezeu, ci doi Dumnezei; nu ar mai fi Tata si Fiu, ci ar fi doi Frati Gemeni.

Si apoi, daca Fiul s-a auto-inviat, de unde a avut el aceasta intelepciune si putere? Pasajul spune ca aceasta a fost o porunca de la Tatal. El a primit de la Tatal, putere sau autoritate, daca vreti, sa se lase ucis si Tatal i-a incredintat si secretul inviereii (cum sa actioneze niste legi, care pot regenera trupul dupa trei zile), adica cum sa se auto-invie. Ar fi putut face de la sine acest lucru, fara intelepciunea si puterea primita prin porunca de la Tatal sau? Ma indoiesc. Si stiti de ce? Deoarece atunci textul nu ar spune ca Dumnezeu Tatal l-a inviat. Dar asa ambele fraze sunt adevarate. Este adevarata si fraza care spune ca Domnul Isus a avut putere sa isi i-a viata inapoi (evident dupa trei zile si trei nopti) si este adevarata si fraza care spune ca Dumnezeu l-a inviat, deoarece cunostinta asupra legii invierii a fost data Fiului, de catre Tatal.

Toata Biblia spune ca exista doar un singur Dumnezeu, Tatal. Fiul a primit viata in sine de la Tatal, deci nu a avut-o dintotdeauna si Fiul a primit cunostinta auto-invierii, tot de la Tatal. Fara Tatal era pierdut pe veci si noi la fel...

miercuri, 14 octombrie 2015

"De ce mint icoanele (dar si picturile si pozele) despre parul tau, Doamne Isuse?"

Iata ce am vrut sa zic de ce nu putea avea Domnul Isus par mare: 1Corinteni 11:14 "Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung,; 15 pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung?"
Daca ai Biblie te rog sa verifici cum scrie la tine.
Deci icoanele si pozele care il prezinta pe Domnul Isus cu par lung pur si simplu sunt in afara Bibliei, cum ar spune cineva "Icoanele mint".
Se aduce ca argument ca ar fi fost nazireu, insa aceia nu beau nimic din rodul vitei.
Ioan Botezatorul era nazireu insa Domnul Isus nu. De unde stim?
Din Biblie.

Iata un comentariu de pe un forum, catre un adventist nebautor de vin:
-------------------------------------------------------
"Prietene, te ratacesti nestiind scripturile!

Sa vedem ce zice Hristos in legatura cu vinul.
Si nimeni, dupa ce a baut vin vechi, nu voieste vin nou, caci zice: "Este mai bun cel vechi". (Luca.5:39)
Exista must nou si must vechi? Este mustul vechi mai bun decat cel nou? Eu stiu ca mustul proaspat (nou) e mai bun decat cel vechi. Eu sunt din Vrancea, o zona viticola a tarii, deci stiu ce vorbesc. Cred ca faci confuzie! Nu-i deajuns sa citesti un verset si sa faci doctrina din el fara a stii contextul istoric pe care poti sa-l deduci din alte versete care vorbesc specific despre vin si must separat.

Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. (Luca 1-15)
Vezi prietene ce zice ingerul despre Ioan? Nu va bea VIN sau alta bautura ametitoare. Nu stiam pana acum ca mustul ameteste pe cineva. Poate pe voi adventistii! Glumesc prietene, nu te supara!

Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine şi negustând vin, şi ziceţi: Are demon!
A venit şi Fiul Omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor! (Luca 7:33-34)
Vezi prietene osutafaraunu, fariseii si carurarii spuneu despre Ioan ca are demon pentru ca nici nu mananca si nici nu bea si despre Domnul Isus ca este un prieten al vamesilor si pacatosilor pentru ca era macacios si bautor de vin.
Acum logic daca era vin acuzatia vamesilor si pacatosilor pare indreptatita, dar daca bea must atunci unde e pacatul? Daca acuzatia era pentru must atunci implicit si tu si cei ce beau must pacatuiesc. Dupa cate se stie vamesii si pacatosii nu beau must ci vin. Deci care e parerea ta?"

--------------------------------------------------------------

Totusi, un adventist, baptist, penticostal sau orice altcineva care tine la doctrina si nu la adevar, nu va accepta in ruptul capului o asa explicatie logica, bazata numai pe Biblie. Vorba cuiva: "Decat sa las doctrina mai bine ma las de Biblie si o arunc pe foc." Adica, ce a vrut sa spuna omul: "Daca Biblia nu-mi sprijineste punctul de vedere, nu am nici o trebuinta de ea.". Oamenii incapatanati se cred mai presus de Biblie. Ei nu au credinta ci idei false pe care le numesc credinta adevarata si sustin orice carte atat timp cat cred ca cartea respectiva le sprijina punctele de vederi. Cand isi dau seama ca respectiva carte vorbeste contra lor se dezic de ea, fiind raniti de moarte in orgoliul propriu, si atunci sa nu va mirati cand veti intalni mari credinciosi deveniti mari atei. Doamne, fereste-ne de astfel de credinta!

joi, 1 octombrie 2015

Numele de la Isaia 9:6 explicat in lumina cartilor Noului Legamant

Numele de la Isaia 9:6 explicat in lumina cartilor Noului Legamant (Noul Testament):
"Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi! Va fi numit "Pele Joez = Sfetnic Minunat, El Gibbor = Puternic Erou, Abi Ad = Tatal (pus) Pentru Totdeauna, Sar Shalom = Printul Pacii".
De ce Sfetnic Minunat, pai nu el a venit din cer ca sa ne sfatuiasca cum sa fim placuti Tatalui sau? 
De ce Puternic Erou, pai cine a mai facut lucruri ca el, ce inger sau om s-a mai luptat asa de puteric cu pacatul asa ca el si a invins moartea fara drept de apel? 
In ce priveste "Parintele Vesniciilor" nu e o traducere corecta; "Parintele Vesniciilor" ar fi "Abi Olamim", ori aici nici nu avem cuvantul "vesnic = olam" ci avem cuvantul "ad" ce exprima continuitate, aici "Abi Ad" inseamna "Tatal (pus) Pentru Totdeauna" ceea ce arata spre un titlu dobandit, de la Dumnezeu, el fiind al doilea Adam. 
Si in fine de ce "Sar Shalom" = "Printul Pacii"
Pe o tablita cuneiforma, printul Nebucadnetar, fiul regelui Nabonid - care era monarhul Babilonului - a fost numit "Sar sarim" adica "Printul printilor" fiind al doilea dupa rege, ca mostenitor al tronului. El conducea si armata, fiind comandantul comandantilor armatei tatalui sau.
La fel avem si aici, "Printul Pacii" adica Fiul lui Dumnezeu este "printul mostenitor" care conduce armata de ingeri ai Tatalui sau, cum vedem si in cartea Apocalipsa capitolul 19. Cine se va bate pentru pace in viitor? Cine va invinge si va lega demonii si pe printul lor, ca sa instaureze veacul viitor (olam haba) si pacea veacurilor (shalom olamim)? Nimeni altul decat Fiul lui Dumnezeu, "Printul Pacii"!