sâmbătă, 20 decembrie 2014

De ce crestinii arabi din secolul III credeau altfel despre starea mortilor?

Am gasit (via internet) o resursa din a lui Diderot - Encyclopedie, ca in timpul scriitorului neo-gnostic Origene Alexandrinul, poreclit "ultimul mare gnostic" (ca. 185 - ca. 254) crestinii din Arabia nu credeau in nemurirea sufletului, ci ca sufletul moare ca si trupul si va fi inviat odata cu trupul, la invierea din morti. Origene, a carui invatatura a fost impregnata de filozofia pagana a scolilor gnostice din Alexandria, s-a stabilit pentru o perioada la Petra si a facut numerose calatorii pentru ai convinge pe crestinii din Arabia (dar si in alte parti), ca sa renunte la aceasta credinta a lor.

Situatia aceasta pentru multi poate fi bizara, insa se poate explica foarte bine. Din analele istoriei bisericesti aflam ca acest Origene a calatorit la Petra si Bosra, deci este vorba de Arabia de vest (numita Arabia Felix), care se afla sub ocupatie romana. Daca ne uitam pe harta, vedem ca acest oras este dincolo de Iordan, ca si Pella, acolo unde s-au refugiat primii crestini care au fugit din Ierusalim pentru a scapa in timpul primei revolte evreiesti din anii 66-70. Ulterior, acesti crestinii s-au intors in Iudeea, dar au lasat in urma credinta lor, pe care au zidit-o in arabii de acolo. In acele zile, credinta crestina a fost in cea mai timpurie forma, pura si nealterata de conceptii pagane. 
Nici Scripturile nu au fost inca alterate in acel timp, dovada fiind citatul lui Iustin Martirul din jurul anului 135, care citeaza versetul din Matei 10:28 fara a pomeni de "si nu pot ucide sufletul":
  "Căci noi ştim că Stăpânul nostru, Isus Christos, a spus că „ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu” şi „nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul şi apoi nu mai pot face nimic; ci temeţi-vă de Cel care, după moarte, vă poate arunca şi trupul şi sufletul în gheena”. Gheena este locul unde vor fi pedepsiţi cei ce au trăit în răutate şi nu au crezut că lucrurile pe care Dumnezeu ne-a învăţat prin Cristos se vor întâmpla." Apologia I, capitolul XIX
Din aceasta carte vedem doua lucruri:
1. Citatele biblice inca nu au fost reformulate in sprijinul doctrinei nemuririi sufletelor
2. Ulterior, intrase conceptia pagana printe crestinii greci, ca omul este nascut ca nemuritor si ca la moarte moare doar cu trupul, dar traieste in continuare prin suflet, astfel modificandu-se textul din Matei 10:28

Crestinii arabi nefiind atat de apropiati de crestinii greci, si-au pastrat mai mult timp puritatea doctrinara in acest domeniu, fiind doar "meritul" acestui grec, Origene, care a ucis cu mintea sa intunecata acest adevar aspru. Spun "adevar aspru", fiindca unii fiind atat de inspaimantati de ideea mortii si a trecerii in nefiinta, considera ca o minciuna "bine spusa" poate indulci mai bine amarul agoniei umane, decat un adevar aspru. O "credincioasa" din zilele noastre, a exclamat dupa ce a aflat ca nu exista nemurirea sufletului si ca aceasta dogma e un mit pagan: "Mai bine nu-mi spuneai! Era mai frumos sa stiu ca exista nemurirea sufletului, decat sa stiu ca voi fi adormita pana la inviere!" 
Ce bine a profetit apostolul Pavel, oamenii isi fac invataturi dupa poftele lor:
  • 3 Căci* va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura** sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
  • * 2 Tim 3:1; ** 1 Tim 1:10; 2 Tim 3:6;
  • 4 Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta* spre istorisiri închipuite. (2Timotei 4:3,4) 

Dumnezeu a vorbit prin duhul sfant profetilor, iar altora le-a dat intelepciune, tot prin duhul sfant, ca de exemplu imparatului Solomon, facandu-l cel mai intelept om al timpului sau (1Imparati 3:1-28, 2Cronici 1:7-12, 9:1-8). Tot ce a scris el in cele trei carti inspirate, Cartea Proverbelor, Cartea Eclesiastul si Cantarea Cantarilor a fost scris inainte de caderea lui spirituala, care a fost tarzie, la batranete. De aceea cred ca cine sustine Biblia ca fiind inspirata suta la suta, dar respinge ca fiind neinspirate cuvintele lui Solomon din Eclesiastul 9:10, este fie un mincinos (unul care nu crede ce spune), fie un om care nu este constient de ceea ce spune cand spune „Cred ca Biblia este inspirata suta la suta”. 
Faptul ca acum Biblia se contrazice si gasim in cartile Noului Legamant cuvinte false, care contrazic flagrant pe regele Solomon, acest mare invatator din antichitate, autor a trei carti insuflate de Dumnezeu, este "meritul" unor oameni de teapa lui Origene, care au scris mult, dar prost, deformand adevarul in sprijinul temerilor si simpatiilor lor. Ce rusine va fi pe ei la inviere cand vor vedea cata lume au prostit si mai ales pe ei insisi!

Iar faptul ca Iustin Martirul citeaza diferit versetul din Matei 10:28, arata ca din nefericire, pe alocuri Biblia a fost falsificata ulterior de catre Biserica Catolica si Ortodoxa si este nevoie urgenta de defalsificarea textelor in cauza
Nu exista binecuvantare prin texte falsificate. Nici o minciuna nu devine adevar, chiar daca o spui de un miliard de ori.
 


--------------

To the Christians and Muslims, about the life after death doctrine, according to the old time faith

Peace on you, Salam aleikum,

According to the Old Time Faith, is no life after death, before the resurrection. Both parties - Modern Christians and Muslims, who is a Christian branch - are wrong in this doctrine. The old-time believers don't admitted the life after death, before the resurrection.
 THNETOPSYCHITES, s. mr. pl. (Hist. Ecclesiast) ancient heretics, believing that the human soul was perfectly similar to that of beasts, and that it was dying with the body. See.

This word is composed of θνητὸς Greek, mortal, and ψυχὴ, soul.


It is found nowhere in these heretics St. John Damascene, heres. xc. to unless they are the same as those mentioned by Eusebius, Hist. Ecclesiast. liv. IX. c. xxxviij. where it is said that in the time of Origen there had heretics in Arabia, believing that the human soul was dying with the body, but ressusciteroit with the body at the end of the world. Eusebius adds Origen refuted these heretics in numerous council, and bringing them back from their mistakes. Augustine & Isidore called Arab heretics.

Marshal in his tables, disfigured word fault of the hearing because he writes thenopsychites in the town of thnetopsychites: It also puts in the sixth century, but we can not guess on what basis he fact.

 THNETOPSYCHITES, s. m. pl. (Hist. ecclésiast) anciens hérétiques, croyant que l’ame humaine étoit parfaitement semblable à celle des bêtes, & qu’elle mouroit avec le corps. Voyez .

Ce mot est composé du grec θνητὸς, mortel, & ψυχὴ, ame.

On ne trouve nulle part ces hérétiques que dans S. Jean Damascene, hérés. xc. à-moins qu’ils ne soient les mêmes que ceux dont parle Eusebe, hist. ecclésiast. liv. IX. c. xxxviij. où il est dit que du tems d’Origene il y avoit en Arabie des hérétiques, croyant que l’ame humaine mouroit avec le corps, mais qu’elle ressusciteroit avec le corps à la fin du monde. Eusebe ajoute qu’Origene réfuta ces hérétiques dans un concile nombreux, & qu’il les fit revenir de leurs erreurs. S. Augustin & Isidore les appellent hérétiques arabes.

Marshal, dans ses tables, a défiguré ce mot faute de l’entendre, car il l’écrit thenopsychites, au-lieu de thnetopsychites : il les place aussi dans le sixieme siecle, mais on ne peut deviner sur quel fondement il l’a fait.


Diderot - Encyclopedie 1ere edition tome 16.djvu/281


Blessings is only in the truth!


vineri, 19 decembrie 2014

De ce sunt "slabi in credinta" cei care nu mananca carne?

Am intalnit "credinciosi" (cu ghilimelele de rigoare), care nu doresc sa mamance carne - de nici un fel, si asta nu din cauza unei boli de stomac, ci deoarece in mintea lor ei sunt incredintati ca a manca carne este un pacat. Ei folosesc foarte selectiv Biblia, luand spre argumentare doar ce le place, niste texte scoase din context. Fie ca Dumnezeu sa ii lumineze si atat ei cat si noi, toti impreuna sa crestem spre starea de "om matur in credinta", lasand la o parte toate ideile omenesti, anti-biblice, in spatele carora se ascunde Diavolul cel viclean. 

Romani 14
1. Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice.
2. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri.
Apostolul Pavel i-a numit "slabi in credinta" pe cei care nu puteau sa manance carne din considerente doctrinare, deoarece stia ca Dumnezeu a fost acela care a permis uciderea animalelor si consumul de carne:
Geneza 9:1 Dumnezeu a binecuvîntat pe Noe şi pe fiii săi, şi le-a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pămîntul. 2 S'apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pămînt, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pămînt şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mînile voastre! 3 Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde. 4 Numai carne cu viaţa ei, adică sîngele ei, să nu mîncaţi. 5 Căci voi cere înapoi sîngele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi dela orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mîna omului, din mîna oricărui om, care este fratele lui.

Prin urmare, cine judeca pe cei care mancau carne, nu ii judeca numai pe oameni, ci si pe Dumnezeu:
3. "... şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit." 

De aceea, sfatul apostolului era: „Sa mancati din tot ce se vinde pe piata ("makello", in latina "macellum", din care provin cuvintele "macelar", "macelarie", etc. = macelarie, piata de carne), fara sa cercetati ceva din pricina cugetului” 1 Corinteni 10,25 

Insa ca "cel slab in credinta" sa fie castigat pentru adevar, el trebie iubit si inteles mai intai. Daca l-ai repezi, fara sa prezinti dovezile biblice - care sunt foarte multe - in sprijinul consumului de carne, nu ai face mare lucru. In timpul in care te pregatesti sa il convingi prin Scripturi, e bine ca in prezenta lui sa nu faci lucruri considerate nepotrivite pentru cel slab, pana ce acesta va intelege ca este intr-adevar slab in credinta:

Romani 14:21. Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.

Noe si fii lui au acceptat porunca lui Dumnezeu si au mancat carne, lasand in lume o traditie veche de milenii. Moise a mancat carne si a dat legi de la Dumnezeu in privinta aceasta. 

Nu exista nici un motiv intemeiat pentru care am putea respinge aceasta porunca a lui Dumnezeu, atunci cand animalele acestea sunt vii si sanatoase, fiind hranite asa cum le-a hranit Noe si familia, in stil vegan:
Geneza 9:1 Dumnezeu a binecuvîntat pe Noe şi pe fiii săi, şi le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pămîntul. 2 S'apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pămînt, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pămînt şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mînile voastre! 3 Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde. 4 Numai carne cu viaţa ei, adică sîngele ei, să nu mîncaţi.

Numai asa suntem binecuvantati, daca ascultam de Dumnezeu. 
In zona noastra a fost o femeie adventista, care nu a mancat carne deloc si totusi a facut leucemie... Vegetarianismul (alimentatie pe baza de vegetale, fara carne) a fost o porunca in Eden, care a fost schimbata pentru motive bine intemeiate, de catre Dumnezeu. Vegetarianismul nu este o porunca de la Dumnezeu pentru zilele noastre, cand cei mai multi trebuie sa depunem eforturi fizice care ne slabesc. Chiar si cei care mananca in stil vegetarian isi iau joburi usoare, marturisind prin asta, ca Dumnezeu are dreptate. Nu poti lucra la greu, fara combustibil potrivit. Degeaba torni apa minerala in rezervorul de la masina, cand masina are nevoie de benzina sau motorina, dupa caz. Stia Dumnezeu ce stia! Nu putem fi noi sau voi mai intelepti ca el!


De ce sunt slabi in credinta cei ce nu mananca carne? Fiindca ori nu cunosc porunca lui Dumnezeu data lui Noe si lui Moise, ori nu il cred pe Dumnezeu si in acest caz, pentru cei care vor persista, slabiciunea aceasta este mortala, deoarece nici un necredincios nu va mosteni viata vesnica.
Apostolul Pavel nu ne indeamna sa acceptam dictatura slabilor si sa tacem din cauza lor; nu spune sa ii toleram pana la nesfarsit, ci ca toti - deci si ei - sa ajungem la starea de om matur in credinta, fiind capabili sa intelegem toate Scripturile, nu ca sa luam numai ce ne place. 
Ne vom purta cu iubire fata de cei slabi, ca sa le putem predica adevarul si ca slabiciunea lor sa le fie vindecata prin Cuvant. Pentru cei care nu vreau sa accepte Cuvantul din Geneza 9, indiferent ce argumente aduce, nu exista nici un remediu, fiindca nu pe noi ne-a respins, ci pe Dumnezeu, nu pe oameni a judecat ci pe Dumnezeu, facandu-se mai intelept decat Dumnezeu, asa cum a facut primul razvratit, Diavolul.

Nu exista binecuvantare pentru cei nesupusi, care o iau inaintea Cuvantului lui Dumnezeu:
2Ioan 1:9. Pas (Oricine) proagōn (merge înainte) kai (şi) mē (nu) menōn (rămâne) en (în) tē didachē (învăţătura) tou Christou (Unsului), Theon (Dumnezeu) ouk (nu) echei (are). Ho (Cine) menōn (rămâne) en (în) tē didachē (învăţătură), houtos (acela) kai (şi) ton Patera (pe Tatăl) kai (şi) ton Huion (pe Fiul) echei (îl are).
1Samuel 15:23. Caci neascultarea este tot atat de vinovata ca ghicirea, si impotrivirea nu este mai putin vinovata decat inchinarea la idoli si terafimi. Fiindca ai lepadat cuvantul Domnului, te leapada si El ca imparat."

Binecuvantari!

joi, 18 decembrie 2014

Cum devin animalele "necurate"?

Dovada ca Dumnezeu a dat la inceput doar hrană vegetală atat oamenilor cat si animalelor, adică toti erau vegetarieni:

”Şi Dumnezeu a zis: "Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: ACEASTA SĂ FIE HRANA VOASTRĂ.”
(Gen. 1:29)

”Şi tu ia-ţi din toate bucatele CARE SE MĂNÂNCĂ şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor." (Gen. 6:21)


Porunca lui Dumnezeu catre Noe si familia sa, dupa ce au iesit din corabie s-a schimbat, deoarece trebuia suplinita hraha pana la refacerea vegetatiei:
Geneza 9:3. "Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde." 

Asadar, este adevarat ca toate animalele au fost create curate si nu este adevarat ca animalele numite acum necurate au fost necurate ca hrana intotdeauna.
Nu este asa, deorece, un animal - ca si un om - devine "necurat" (spurcat de bacterii) daca atinge sau manaca un hoit.
Numerii capitolul 19:11. Cel ce se va atinge de trupul mort al unui om să fie necurat şapte zile.
Leviticul 11:28. Cel ce va umbla cu stârvul lor să-şi spele haina şi necurat va fi până seara, căci ele sunt necurate pentru voi.
Levitic 11:
32. Tot lucrul, pe care va cădea vreuna din acestea, moartă, fie vas de lemn, sau haină, sau piele, sau orice fel de lucru ce se întrebuinţează la ceva, lucrul acela necurat va fi; să-l puneţi în apă şi va fi necurat până seara, iar apoi va fi curat.
33. Tot vasul de lut, în care va cădea vreuna din ele, să-l spargeţi, iar cele din el sunt necurate.
34. Orice lucru de mâncare, peste care "a cădea apă din acel vas, necurat va fi pentru voi şi toată băutura de băut, din asemenea vas, necurată va fi.
35. Tot lucrul, peste care va cădea ceva din trupul mort al acestora, se va spurca; soba şi căminul să le stricaţi, că necurate sunt şi necurate vor fi pentru voi.
36. Numai izvorul, fântâna şi adunările de apă vor rămâne curate, iar cel ce se va atinge de mortăciunile din ele, acela necurat va fi. 
La fel, trupurile animalelor numite curate, la moarte devin necurate.
39. Iar de va muri vreun dobitoc din cele ce se mănâncă şi se va atinge cineva de stârvul lui, acela necurat va fi până seara;
40.
Iar cel ce va mânca mortăciunea lui, să-şi spele hainele sale şi necurat va fi până seara; cel ce va duce stârvul lui să-şi spele hainele sale şi necurat va fi până seara. 

Concluzie:

Noe si familia lui au putut manca DIN TOATE ANIMALELE (Geneza 9:3) ce au fost in corabie, deoarece acestea:
1. au fost create curate
2. au fost hranite doar in stil pur, vegan
3. au fost ingrijite corect (apa fiind din belsug)
4. nu au atins si nu au mancat un hoit niciodata
Dumnezeu numește animalele curate si necurate, doar dupa ce unele dintre ele si-au abandonat stilul de hrana sanatos. Toate animalele sunt curate in sinea lor, inclusiv ca hrană, daca nu ating hoiturile si nu se hranesc din hoituri. Altfel Dumnezeu nu ar fi poruncit lui Noe si familiei lui ca poate sa manance din tot ce traieste si se misca.

marți, 16 decembrie 2014

Sfatul apostolului: „Sa mancati din tot ce se vinde pe piata, fara sa cercetati ceva din pricina cugetului” 1 Corinteni 10,25

"Nu exista armonie in Biblie, decat atunci cand folosesti toata Biblia."

Levitic 11: 
1. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, spunându-le:
2. „Vorbiţi fiilor lui Israel, zicând: «Acestea sunt vieţuitoarele pe care le veţi mânca dintre toate animalele care sunt pe pământ.
3. Dintre animale, să mâncaţi orice are copita despicată şi piciorul complet despărţit şi care rumegă.
4. Dintre cele care rumegă sau care au copita despicată, numai pe acestea să nu le mâncaţi: cămila, pentru că rumegă, dar nu are copita despicată – vă este necurată.
5. Şi şafanul, pentru că rumegă, dar nu are unghia despicată – vă este necurat.
6. Şi arnebetul, pentru că rumegă, dar nu are unghia despicată – vă este necurat.
7. Şi porcul, pentru că are copita despicată şi piciorul complet despărţit, dar nu rumegă – vă este necurat.
8. Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte – vă sunt necurate.
9. Şi din toate cele care sunt în ape, pe acestea să le mâncaţi: să mâncaţi orice are aripioare şi solzi, în ape, în mări şi în râuri.
10. Dar toate câte nu au aripioare, nici solzi, în mări şi în râuri, din toate câte mişună în ape şi din orice vietăţi care sunt în ape, să vă fie urâciune.
11. Şi ele să vă fie urâciune: să nu mâncaţi din carnea lor şi trupurile lor moarte să vă fie urâciune.
12. Tot ce este în ape şi nu are aripioare şi solzi să vă fie urâciune.
13. Şi acestea să le aveţi ca urâciune printre păsări, să nu fie mâncate, să vă fie urâciune: vulturul şi gripsorul şi vulturul de mare
14. şi şorecarul şi şoimul, după felul lor;
15. orice corb, după felul său,
16. şi struţul şi bufniţa şi pescăruşul şi coroiul, după felul lor,
17. şi huhurezul şi eretele şi ibisul
18. şi lebăda şi pelicanul şi vulturul hoitar, după felul lor,
19. şi barza, corbul de mare, după felul lor, şi pupăza şi liliacul.
20. Orice târâtoare înaripată care merge pe toate cele patru picioare să vă fie urâciune.
21. Numai pe acestea să le mâncaţi din orice târâtoare înaripată care merge pe toate cele patru picioare: pe cele care au picioare cu încheieturi, cu care să sară pe pământ.
22. Pe acestea să le mâncaţi dintre ele: arbe, după felul ei, şi solam, după felul ei, şi hargol, după felul ei, şi hargab, după felul ei.
23. Dar orice târâtoare înaripată care are patru picioare să vă fie urâciune.
24. Şi vă veţi face necuraţi prin ele; oricine se va atinge de trupul lor mort să fie necurat până seara.
25. Şi oricine va purta din trupul lor mort să-şi spele hainele şi va fi necurat până seara.
26. Orice animal care are copita despicată şi nu are piciorul complet despărţit, nici nu rumegă, să vă fie necurat; oricine se va atinge de ele va fi necurat.
27. Şi orice merge pe labele sale, între tot felul de animale care merg pe toate cele patru picioare să vă fie necurat;
28. oricine va atinge trupul lor mort va fi necurat până seara. Şi cel care va purta trupul lor mort să-şi spele hainele şi să fie necurat până seara; ele să vă fie necurate.
29. Şi acestea să vă fie necurate dintre târâtoarele care mişună pe pământ: nevăstuica şi şoarecele de câmp şi şopârla, după felul lor,
30. şi ariciul şi broasca şi şopârla de nisip şi melcul şi cameleonul.

„Sa mancati din tot ce se vinde pe piata (gr. makellō), fara sa cercetati ceva din pricina cugetului.”1 Corinteni 10,25.
In textul grec apare cuvantul "makello", in latina "macellum", din care provin cuvintele "macelar", "macelarie", etc.. 

DEX:
măcél (măcéluri), s. n. – Masacru, omor. Origine îndoielnică. Ar putea reprezenta lat. macĕllum (Pușcariu 1007), cf. it. macello, prov. masel, v. fr. maisel; dar nu apare în texte vechi și nu este popular. După Tiktin și Candrea, împrumut literar, din it. macello; această ipoteză ar fi plauzibilă, dacă s-ar presupune că cuvîntul următor, cu suf. de agent, s-ar menține datorită cuvîntului simplu. Der. măcelar, s. m. (casap), din lat. macĕllarius (Pușcariu 1008; Candrea-Dens., 1035; lipsește în REW 5200), cf. ngr. μαϰέλλάρης, de unde alb. makjeljar, it. macellaio; măcelăresc, adj. (de măcelar), atestat la Radu Popescu, la începutul sec. XVIII; măcelăreasă, s. f. (nevasta măcelarului); măcelări, vb. (a omorî, a extermina); măcelărie, s. f. (magazin de carne). 
măcél n., pl. urĭ (lat. macĕllum și maccĕllus, tîrg de carne, pește, legume ș. a., de origine semitică, de unde și vgr. mákellon, îngrăditură, tîrg; it. macello, 1. măcelărie, 2. măcel, mare ucidere de oamenĭ; pv. masel, vfr. maisel; germ. metzel). Mare vărsare de sînge omenesc, măcelărie, căsăpie: războĭu mondial a fost un oribil măcel.

De ce in cartile Vechiului Legamant sunt interzise pentru consum anumite animale, iar in cartile Noului Legamant nu sunt?
 
Dumnezeu a făcut de la inceput toate animalele curate, si ele erau curate inclusiv pentru hrana, cum vedem din porunca lui Dumnezeu catre Noe, dupa ce acesta a iesit din arca:

Geneza 9:1 Dumnezeu a binecuvîntat pe Noe şi pe fiii săi, şi le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pămîntul. 2 S'apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pămînt, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pămînt şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mînile voastre! 3 Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde. 4 Numai carne cu viaţa ei, adică sîngele ei, să nu mîncaţi. 5 Căci voi cere înapoi sîngele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi dela orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mîna omului, din mîna oricărui om, care este fratele lui.

O astfel de lege era necesara deoarece s-a demonstrat ca oamenii care traiesc doar cu verdeturi sunt mai slabi, iar acolo unde se depune efort fizic constant, precum in agricultura si zootehnie, este nevoie de o alimentatie puternica in calorii.

O noua lege nu poate fi data numai atunci cand intervine un pacat. Pentru cei ce nu stiu sa faca distinctie intre bine si rau, prin lege vine cunostinta despre pacat. Legea cu privire la sacrificarea animalelor, in care se facea distinctie intre curat si necurat, a fost adaugata din pricina ca anumite animale si-au parasit stilul lor de viata sanatos si hranire sanatoasa si au inceput sa manance mortaciuni. Conform Legii data de Dumnezeu prin Moise, orice si oricine (asadar inclusiv oamenii) se atinge de un hoit, este necurat (singura exceptie facand apa curgatoare). Conform stiintei, cele mai toxice alimente sunt hoiturile animalelor.

Asadar, unele dintre animale sunt declarate NECURATE, DOAR CA HRANĂ, din pricina stilului lor de viata nesanatos. Ele puteau fi atinse, cat timp erau in viata, insa nu trebuiau atinse cat timp erau hoituri, doar in cazuri exceptionale:
Levitic 11:
31. Acestea vor fi necurate pentru voi dintre toate cele care se târăsc: oricine se va atinge de ele, după ce vor fi murit, să fie necurat până seara.
32. Şi peste orice va cădea ceva din ele, după ce vor fi murit, va fi necurat, orice vas de lemn, sau haină, sau piele, sau sac; orice vas cu care se face vreun lucru să se pună în apă şi să fie necurat până seara; după aceea va fi curat.
33. Şi orice vas de lut în care va cădea ceva din ele – tot ce va fi în el să fie necurat; şi să-l spargeţi.
34. Orice hrană care se mănâncă, peste care a venit asemenea apă, să fie necurată; şi orice băutură care se bea dintr-un asemenea vas să fie necurată.
35. Şi orice lucru peste care va cădea din trupul lor mort să fie necurat; cuptor sau vatră, să se dărâme; sunt necurate şi să vă fie necurate.
36. Dar, o fântână sau un puţ în care sunt ape adunate vor fi curate. Dar orice se va atinge de trupul lor mort să fie necurat.
37. Şi dacă va cădea din trupul lor mort peste vreo sămânţă de semănat, care va fi semănată, va fi curată.
38. Dar dacă se va pune apă peste sămânţă şi va cădea din trupul lui mort peste ea, să vă fie necurată.
39. Şi orice animal care este de mâncare pentru tine, dacă moare, atunci cel care se atinge de trupul lui mort să fie necurat până seara.
40. Şi cel care va mânca din trupul lui mort să-şi spele hainele şi să fie necurat până seara: tot aşa şi cel care va purta trupul lui mort să-şi spele hainele şi să fie necurat până seara.

Deoarece animalele acestea nu sunt necurate in sinea lor, ci doar prin hrana nepotrivita sau atingerea hoiturilor, ele pot fi consumate, daca ele sunt alimentate corespunzator si sunt ferite de atingerea hoiturilor. Legea intervine doar atunci cand nu exista aceasta cunostinta. 

Grecii si romanii aveau un standard inalt de vietuire, fata de lumea barbara, care manca mortaciuni si uneori chiar trupurile oamenilor ce mureau. Animalele care erau consumate erau hranite corespunzator si sacrificate corespunztor, de aceea apostolul Pavel a putut recomanda macelariile din Corint.

La inceput, Creatorul i-a dat omului să mănânce doar VERDEȚURI. Iar când omul a trebuit să mănânce și carne, ii arată ce poate si ce nu poate manca dintre animale si ii arata si de ce. Un porc tinut in cotet poate fi mancat, daca il hranim sanatos si il ferim de hoituri, in schimb un porc mistret poate manca dintr-un hoit si sa fie un purtator de microb.
 
"Nu exista armonie in Biblie, decat atunci cand folosesti toata Biblia."
Binecuvantari!