"Mediatorul" (mijlocitorul) de pe vârful muntelui Sinai

Daca intelegem ce a mai facut "mediatorul" (mijlocitorul) Moise pe muntele Sinai, pe langa faptul ca el a primit "Legea", vom intelege mai bine rolul de "mediator" (mijlocitor) al Fiului lui Dumnezeu, care este "singurul mediator intre Dumnezeu (Tatal) si oameni".

Ceea ce candva a fost numit "mijlocitor", acum este numit "mediator"... Vedem ca mai recent apar in orase "Birouri De Mediere". Ce este un "mediator"? Aflam din ce face, adica "mediaza".
"Medierea este o formă alternativă de rezolvare a disputelor între două sau mai multe părți ce doresc să ajungă la o înțelegere, cu ajutorul unei terțe persoane, specializate în calitate de mediator. Disputele pot implica (din punct de vedere al părților) state, organizații, comunității, indivizi.
Articolul alin. 1 și 2 din Legea 192/2006 reglementează medierea astfel: „Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidentialitate."
Wikipedia - Mediere

În două perioade, de două ori paruzeci de zile, în total opzeci de zile. Atat a stat Moise cu Dumnezeu, desi nu i-a vazut fata, deoarece nimeni nu l-a vazut pe Dumnezeu (Ioan 1:18). De ce atat de mult?

Prima perioadă:
"Moise a intrat in mijlocul norului si s-a suit pe munte. Moise a ramas pe munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti." Exod.24:18 
(Intre timp evreii s-au razvratit si au facut un idol)
A doua perioadă, dupa innabusirea razvratirii:
"Moise a stat acolo cu Domnul (YHWH în textul ebraic) patruzeci de zile si patruzeci de nopti. N-a mancat deloc paine si n-a baut deloc apa. Si Domnul a scris pe table cuvintele legamantului, cele Zece Porunci." (Exod.34:28)

Ce au făcut în acest timp Dumnezeu şi Moise împreună? Moise a primit "Legea". Dar cum a fost data ea, impusa direct? Sau a fost consultat si Moise, caruia i s-a cerut parerea?

Ce ni se spune în Biblie despre aceste evenimente?

La Exodul 25:40 apare un amănunt important:
"Vezi sa faci dupa chipul care ti s-a aratat pe munte."

Fapt menţionat şi în Noul Testament:

"Ei fac o slujba, care este chipul si umbra lucrurilor ceresti, dupa poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, cand avea sa faca Cortul: "Ia seama", i s-a zis, "sa faci totul dupa chipul care ti-a fost aratat pe munte." (Evr.8:5)

Să observăm că fraza implică un intermediar sau chiar mai multi: "ţi s-a arătat" şi nu "ţi l-am arătat". Deci Moise nu s-a întâlnit numai cu Dumnezeu, ci şi cu altcineva: Cu cine? Cu îngerii lui Dumnezeu. Aşadar, este vorba de o întrevedere indirectă a lui Moise cu Dumnezeu, mijlocită prin îngeri:

"Voi, care ati primit Legea data prin ingeri, si n-ati pazit-o!…" (Fapt.7:53)

"Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adaugata din pricina calcarilor de lege, pana cand avea sa vina "Samanta" careia Ii fusese facuta fagaduinta; si a fost data prin ingeri, prin mana unui mijlocitor (mediator). (Gal.3:19)

"Caci, daca Cuvantul vestit prin ingeri s-a dovedit nezguduit si daca orice abatere si orice neascultare si-a primit o dreapta rasplatire, (Evr.2:2)

Dumnezeu a folosit acest procedeu şi la darea cărţi Apocalipsa:
"Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se intample in curand. Si le-a facut-o cunoscut, trimitand, prin ingerul Sau, la robul Sau Ioan" Apocalipsa 1:1

Textul mai spune, un lucru foarte important:
"Ea (adica legea lui Moise) ...si a fost data prin ingeri, prin mana unui mijlocitor (mediator)." (Galateni 3:19)

Cine a fost acest "mijlocitor"? Însuşi Moise! Confirmă Noul Testament statutul de mijlocitor conferit lui Moise? Da, cu siguranţă. Domnul Isus da si un exemplu de mediere:

Matei 19
1. Dupa ce a sfarsit Isus cuvantarile acestea, a plecat din Galileea si a venit in tinutul Iudeii, dincolo de Iordan.
2. Dupa El au mers multe gloate; si acolo a vindecat pe cei bolnavi.
3. Fariseii au venit la El si, ca sa-L ispiteasca, I-au zis: "Oare este ingaduit unui barbat sa-si lase nevasta pentru orice pricina?" (Nota bene, "Legea" nu permitea "orice pricina" ci lucruri de care barbatul n-a stiut inainte de a o lua de nevasta, de exemplu, o boala sexuala, o scurgere continua de sange, o deformatie genitala).
4. Drept raspuns, El le-a zis: "Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca
5. si a zis: "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si cei doi vor fi un singur trup"?
6. Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta."
7. "Pentru ce, dar", I-au zis ei, "a poruncit Moise ca barbatul sa dea nevestei o carte de despartire si s-o lase?"
8. Isus le-a raspuns: "Din pricina impietririi inimilor voastre a ingaduit Moise sa va lasati nevestele; dar de la inceput n-a fost asa.

Ce vedem în acest text? Că deşi iniţial Dumnezeu nu a îngăduit despărţirea în casatorie, totuşi la argumentele prezentate de mijlocitorul (mediatorul) Moise, Dumnezeu a acceptat varianta propusă de slujitorul său, dar nu pentru totdeauna, ci numai pentru un timp şi anume până va veni Unsul (adică Christos):

Galateni 3
23. Inainte de venirea credintei, noi eram sub paza Legii, inchisi pentru credinta care trebuia sa fie descoperita.
24. Astfel, Legea ne-a fost un indrumator spre Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta.
25. Dupa ce a venit credinta, nu mai suntem sub indrumatorul acesta.

Acest Moise a zis fiilor lui Israel: "Domnul Dumnezeul vostru va va ridica dintre fratii vostri un Proroc ca mine: de El sa ascultati." (Fapt.7:37) Moise stia ca "medierea" lui va avea sfarsit si va veni un "mediator" mai bun ca el.

De ce a facut Moise "concesii" mirilor?
In vremea aceea, multe din mirese erau cumparate si aveau un pret, cum vedem din episodul vietii lui Iacov, fiul lui Isaac. Lui i s-a impus o nevasta bolnava prin viclesug, desi a platit un pret urias. Ei bine, tocmai de aceste lucruri te "pazea" "Legea". Adica nu puteai fi "fraierit", caci imediat puteai "returna" marfa parintilor de la care ai cumparat mireasa. Oricine dorea o mireasa sanatoasa.

Insa acest articol din "Lege" a fost adus ca o scuza pentru "orice motiv", ceea ce "Legea" nu prevedea.

De ce nu face Isus "concesii" mirilor? 
Fiindca legea iubirii ne indeamna la altceva. Chiar daca ai fost putin sau mai mult "fraierit" inainte de nunta, ai datoria sa suporti si sa cauti vindecarea partenerului. Fiindca nici tu nu esti perfect, si tu ai defecte.
 

Concilii (sinoade) si crezuri ante-niceene

Formularea crezului de la Antiochia (Siria), din jurul anului 267

Cred ca foarte putini nu au auzit de Conciliul de la Niceea, care a avut loc in anul 325. Majoritatea crestinilor il considera o piatra de hotar al credintei. Mai este numit un conciliu ecumenic, deoarece acolo au fost invitati toate partidele bisericesti aflate in conflict teologic unele cu altele. De fapt a fost o incercare a imparatului Constantin Cel Mare de a unifica biserica divizata ideologic de mai mult timp. Si imparatul n-a fost la prima lui incercare. Cu cativa ani buni inainte de 325, inca de prin 316, imparatul s-a implicat in disputele teologice si partizane, confiscand patrimoniul fractiunilor crestine numite sectare si dand totul fractiunii simpatizate de el. Apoi, acolo unde membrii sectelor s-au opus confiscarii patrimoniului lor, imparatul a trimis oastea sa pentru a fi implementata decizia lui cu forta. Astfel, existand un precedent mai mult decat graitor de la sine insusi, oricine stia ca mergand la Nicea, va trebui sa se supuna voii imparatului si deciziei simpatizata de el (nu degeaba platea imparatul toate cheltuielile). Cercetarile recente si mai putin recente, recunosc ca "trinitarismul" ca dogma actuala de capatai in majoritatea denominatiilor, a avut un traseu evolutiv, pornind de la tentativele de definire gnostice pana la marile concilii ecumenice unde s-au cristalizat dupa mintea si inchipuirea celor mai buni oratori. 

Inainte de Conciului de la Niceea, au mai fost concilii, cu reprezentare teritoriala mai nesemnificativa, dar asta nu inseamna ca putem scadea din importanta lor.
http://en.wikipedia.org/wiki/Ancient_church_councils_(pre-ecumenical_)

Un astfel de conciliu, a fost Conciliul de la Antiochia, 267 d. Ch.

Fiind interesat de istoria evoluţiei dogmaticii în creştinătate şi de comparatia textuala a manuscriselor Bibliei antice (dar nu de cea "înaltă" numită de englezi "high criticism"), m-ar interesa mai multe informaţii în legătură cu acest Conciliu.

Am găsit ceva pe Wikipedia:

"Conciliul de la Antiochia

O primă luptă importantă despre natura lui Cristos a avut loc în sec. III-lea e.n., când a apărut erezia lui Sabelius, care susţinea că dacă Dumnezeu este ca soarele, Isus şi Duhul Sfânt sunt ca razele soarelui, având aceeaşi natură, fiind o singură persoană cu Tatăl. Această învăţătură prezentă în secolul III e.n., a făcut ca creştinii adunaţi la Conciliul de la Antiohia din 267 e.n. să respingă teza, prezentată de Sabellius, conform căreia Isus este ‘homo-ousios’ cu Tatăl, adică ‘de aceeaşi esenţă, substanţă sau fiinţă’ (adica parte "integrala" a lui Dumnezeu, dupa cum raza de soare este partea integrala a soarelui - Nota mea). Această doctrină, a fost respinsă de Conciliul din Antiohia din 267 e.n. drept erezie, atunci „Biserica a declarat că Isus este homoi-ousios, „dintr-o substanţă asemănătoare cu Tatăl” (vezi cartea "Doctrinele harului" p.88,89 scrisă de trinitarianul R.C. Sproul). Din păcate, despre acest conciliu, majoritatea trinitarienilor nu ştiu nimic. Însă mai târziu, această erezie (a unei naturi identice), considerată de Biserică şi demascată de Conciliul din Antiohia din 267 e.n., a fost adoptă ca crez oficial al creştinismului în conciliul de la Niceea, în care Constantin cel Mare a obligat membrii conciliului sa accepte teza unităţii indisolubile între Isus şi Dumnezeu, adică că ei sunt: ‘homoousios’ adică ‘de aceeaşi esenţă, substanţă sau fiinţă’. Deci, în 325 e.n. biserica influenţată de Constantin, a anulat tot ceea ce hotărâse biserica în 267 e.n."

https://ro.wikipedia.org/wiki/Conciliul_de_la_Antiohia

Pagina de mai sus prezinta oarecum impropriu despre ce s-a discutat pentru ca - atentie mare - nu s-a discutat daca Tatal si Fiul ar fi ‘de aceeaşi esenţă, substanţă sau fiinţă’, ci daca Fiul si Tatal sunt "aceeasi fiinta". Cuvantul asupra caruia s-a discutat a fost "ὁμοούσιος" "homoousios"  care vinde din doua cuvinte unite (din greaca veche): ὁμός (homós), "aceeasi" si οὐσία (ousía) "fiinta". A fost fara nici un dubiu, continuarea controversei sabeliene. Sabellius a vazut ca Tatal si Fiul ar fi aceeasi fiinta (cum este soarele si razele lui), iar asta au vazut si cei ce l-au sustinut deschis sau ascuns, stiind sau nestiind de unde vine ideea, la Conciliul de la Niceea.

Arienii, care s-au opus consolidarii tentativei de intelegere sabeliene au sustinut practic ce sustine si Biblia, ca Tatal si Fiul sunt doau fiinte distincte, care se aseamana intre ele, asa cum un tata biologic se aseamana cu fiul sau...
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arianism

Am mai găsit ceva pe un site, unde se arata ca conceptia combatuta la Antiochia (267) dar sprijinita la Niceea (325) a venit in crestinismul din sec IV prin filiera misiunii ereticilor gnostici:

"If he adapted the trinitarian conception -- Father-Son and Pneuma-Spirit (Spirit), which would triumph at Nicaea -- from the Valentinian Theodotus, Bardesane was opposed to Marcion and he rejected the Demiurgical creation. According to Bardesane, the world was the work of a Good God, because, despite its imperfections, salvation enters into mankind's possibilities. Thus it was incorrectly that Ephrem the Syrian denounced the influence of Bardesane on Mani, the founder of the Manichean religion. If the Bardesanites excluded from their canon the two epistles of Paul to the Corinthians, no doubt it was due to Marcionism, which presented versions anterior to the Catholic corrections."

"Dacă el a adaptat concepţia trinitară - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Spiritul Sfânt), care a triumfat la Niceea - de la Valentinianul Theodotus, Bardesane s-a opus lui Marcion şi a respins creatia Demiurgica. Potrivit lui Bardesane, lumea a fost opera unui Dumnezeu bun, pentru că, în ciuda imperfecţiunilor sale, mântuirea intră în posibilităţile omenirii. Aşa a fost incorect faptul că Efrem Sirul denunţa influenţa lui Bardesane asupra lui Mani, fondatorul religiei maniheiste. Dacă Bardesaniţii excluseră din canonul lor cele două epistole ale lui Pavel către Corinteni, fără îndoială că s-a datorat Marcionismului, care a prezentat versiuni anterioare corecţiilor catolice."

Opinia respinsa în 267 la Conciliul (Sinodul) din Antiohia, a fost acceptata mai târziu la Consiliul de la Niceea (325).

"Ironically, the synod that deposed Paul of Samosate would reject the term homoousios (consubstantial) by which he designated the identity of God and the Christ; this was the same quality that the Church would impose in the Fourth Century as the only trinitary truth."

"In mod ironic, Sinodul care la depus de Paul de Samosata ar respinge termenul homoousios (consubstanţial), prin care el a desemnat identitatea lui Dumnezeu şi a lui Christos, aceasta a fost aceeasi calitate pe care Biserica o va impune în secolul al patrulea ca singurul adevăr trinitar. "
http://www.notbored.org/resistance-17.html


Formularea crezului la Roma (Italia), din jurul anului 135
Primul credeu (crez) de după colecţia de scrieri a Noului Testament

Se spune ca cea mai veche "formulă" a aşanumitului "Credeu Apostolic" a fost păstrată într-o scrisoare a episcopului Marcellus din Ankira (d. c. 374, participant si el la Conciliul de la Niceea din anul 325) către papa Iulius I din Roma. Se presupune ca originalul a fost redactat la Roma, in limba greaca, in jurul anului 130 sau poate chiar mai repede.

CREDEUL APOSTOLIC
Circa 135 AD în Roma, redactată în limba greacă
După cum se vede lipsesc aluziile la Trinitate, la coborarea lui Christos în iad, la chinuirea veşnică a păcătoşilor şi la Biserica Catolică, dogme adăugate ulterior. Prin secolul V, în Gaul (Franta), s-a adăugat prima dată crezului "şi s-a coborat în iad".

Cred în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic
şi în Christos Isus, Fiul Său cel unic născut,
Domnul nostru, care s-a născut din fecioara Maria, prin Spiritul Sfânt,
a fost crucificat sub Pontius Pilat, îngropat, înviat a treia zi dintre morţi,
suit în ceruri, şezând la dreapta Tatălui, de unde va veni să judece pe vii şi pe morţi; 
şi în Spiritul Sfânt, în adunarea sfântă, în
iertarea păcatelor şi în înviere a trupului.

Retineţi, că abia în secolul V a fost adăugat la crez "şi s-a coborat în iad".  

Varianta textului în limba engleză:

THE APOSTLES CREED
Cc. 135 AD in Rome, in Greek language

The Apostles' Creed is the earliest Christian formula. The idea of Trinity, of catholic church and of endless torment is not hinted. 
"I believe in God, the Father Almighty; and in Jesus Christ, his only begotten Son, our Lord, who 
was born of the Virgin Mary by the Holy Ghost, was crucified under Pontius Pilate, buried, rose 
from the dead on the third day, ascended to the heavens, and sits on the right hand of the 
Father; whence he will come, to judge the living and the dead: and in the Holy Spirit; the holy 
church; the remission of sins; and the resurrection of the body."

*In Gaul, in the fifth century, the phrase "he descended into hell" came into the creed. And later were added other things.

Aparitie carte: Conflictul Conştiinţei

In memoriam Raymond Franz

 

Raymond Victor Franz (8 mai 1922 - 2 iunie 2010) a fost membru al Corpului de conducere al Martorilor lui Iehova din 20 octombrie 1971 până la îndepărtarea sa din 22 mai 1980 și a slujit la sediul mondial al organizației timp de cincisprezece ani, din 1965 până în 1980. RV Franz a declarat că cererea de demisie și excluderea sa ulterioară au rezultat din acuzațiile de apostazie. După îndepărtarea sa, Franz a scris două cărți care relatează experiențele sale personale cu Watch Tower Bible and Tract Society și opiniile sale despre învățăturile Martorilor lui Iehova: Criza conștiinței și În căutarea libertății creștine. Potrivit lui Franz, el a început să lucreze în departamentul de scriere al organizației și a fost însărcinat să scrie în colaborare Aid to Bible Understanding, prima enciclopedie religioasă publicată de Martorii lui Iehova. La 20 octombrie 1971 a fost numit membru al Corpului de conducere. În memoriile sale personale, Franz a spus că la sfârșitul anului 1979 a ajuns la o răscruce personală: "Am petrecut aproape patruzeci de ani ca reprezentant cu normă întreagă, servind la fiecare nivel al structurii organizaționale. Ultimii cincisprezece ani i-am petrecut la sediul internațional și ultimii nouă dintre aceștia ca membru al Corpului de conducere mondial al Martorilor lui Iehova. Au fost acei ani finali care au fost perioada crucială pentru mine. Iluziile de acolo s-au întâlnit cu realitatea. De atunci am ajuns să apreciez corectitudinea unui citat pe care am citit-o recent, una făcută de un om de stat, acum mort, care a spus: „Marele dușman al adevărului nu este foarte des minciuna - deliberată, inventată și necinstită - ci mitul —Persistent, convingător și nerealist. " Acum am început să-mi dau seama cât de mare era o măsură din ceea ce m-am bazat pe întreaga mea viață de adult, un mit - persistent, convingător și nerealist."

Cu o altă ocazie a spus: „Mi-e rușine la ceea ce am luat parte”.

Raymond Franz a fost însarcinat alaturi de secretarul său Ed Dunlop, să alcătuiasca prima enciclopedie a organizaţiei, după ce în 1965 el a devenit membru al sediului organizaţiei din Brooklyn, New York. Aici a luat parte la cercetare istorică şi biblică, concretizată în scrierea enciclopediei biblice "Ajutor pentru înţelegerea Bibliei (Aid to Bible Understanding)", carte revizuită ulterior sub numele de Perspicacitate pentru întelegerea Scripturilor (Insight on the Scriptures). În 1971, a fost numit în calitate de membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova. A părăsit Corpul de Guvernare în 1980, după o anchetă la nivel înalt în care a fost acuzat de răspândirea de învaţături greşite, fiind exclus în 1981.
În 1983 publică cartea „Conflictul conştiinţei”, în care îşi relatează experienţa avută în calitate de membru al Corpului de Guvernare.

 

Aduc la cunostinta cititorilor - al acelora care nu stiu inca - ca a aparut cartea fratelui Raymond Franz, Conflictul constiintei, in limba romana. Stocul fiind limitat se va termina repede, dar speram ca va urma o a doua editie, pentru cei interesati ulterior.

Pentru comenzi scrieti la commentary@toonmedia.ro


Prima mea corespondenta cu fratele Ray a fost prin 1995, cand am schimbat doua scrisori, prin posta. Auzisem de el de la altcineva din SUA, care a avut amabilitatea sa imi dea adresa lui postala. Dupa cativa ani  am corespondat din nou, via e.mail. Am primit cateva scrisori, printre care una sau doua care nu mi-a fost trimisa mie personal, ci altcuiva, dar fratele a simtit indemnul sa imi trimita si mie.
Iata o astfel de scrisoare, scrisă ca un fost martor, în care - printre altele, atrage atenţia, că foştii martori, comit aceeaşi greşeală, cu care au intrat în organizaţia pe care au părăsit-o sau au fost nevoiţi să o părăsească. Şi dă ca dovadă un exemplu elocvent în doctrina trinităţii, pe care aceştia au reâmbrăţişat-o, deşi nu are nici temei istoric în originile creştinismului, şi nici biblic, fiind o doctrină adaptată din păgânism.

Dragul meu prieten,

Îţi mulţumesc pentru mesajul pe care l-ai trimis şi care mi-a fost tradus de un prieten din România. Sper să poţi citi răspunsul meu.

Îmi pare rău că răspunsul meu e încet. Pe 8 mai voi împlini 87 de ani, iar în anul 2000 am suferit de o boală care mi-a fost diagnosticată ca un atac de cord moderat; nu m-a paralizat, dar m-a făcut obosit şi mi-a redus nivelul energiei. Deci nu mai pot ţine atât de bine precum mi-aş dori pasul cu corespondenţa, Conflictul conştiinţei a apărut deja în 13 limbi, ceea ce îmi aduce şi mai multe scrisori. Sănătatea soţiei mele a suferit şi ea câteva probleme serioase, ceea ce a necesitat acordare de timp în acest sens. Cynthia a trecut printr-un proces cateterizare a inimii, care a descoperit şase vase de sânge blocate la ea în inimă. Doctorii doreau să facă chirurgie by-pass, dar ea a ales să nu o facă. În septembrie 2007 m-am supus unei operaţii chirurgicale pe artera carotidă stângă (una din principalele artere care asigură alimentarea sanguină a creierului). A durat circa o oră şi jumătate şi în tot ce acest timp am fost conştient, întrucât mi s-a aplicat doar anestezie locală. Chirurgul a făcut o incizie de circa 12 centimetri în gât, a deschis apoi artera şi a eliminat blocajul. Artera carotidă dreaptă a devenit complet blocată şi a cauzat atacul de cord din anul 2000 şi astfel a fost foarte important ca cea din partea stângă să fie deschisă şi liberă de blocaje. Eram recunoscător că a trebuit să petrec doar o singură noapte în spital. Vorba din popor „vârsta de aur“ cu siguranţă nu descrie ceea ce aduce cu adevărat bătrâneţea. Capitolul 12 din cartea Eclesiastul oferă o imagine realistă.

Mulţi care scriu şi-au exprimat recunoaşterea faptului că amărăciunea şi mânia nu fac decât să diminueze credibilitatea oricăror discuţii despre Martori. Din păcate, o marte parte a cărţilor şi materialelor publicate de surse dintre „ex-Martori“ oferă o imagine aproape în totalitate negativă a subiectului. Un bărbat din Anglia a scris recent:

În prezent sunt un Martor „activ“ din Anglia şi voiam să spun cât am fost absolut de uşurat când ţi-am citit cărţile („Conflictul conştiinţei“ şi „În căutarea libertăţii creştine“). Trebuie să mărturisesc că lectura lor nu a fost deloc aşa cum m-am aşteptat. Singurul meu contact cu foştii Martori l-am avut navigând pe internet şi, sincer să fiu, multe din cele scrise nu prea merită consideraţie. O mulţime de situri sunt atât de orbite de amărăciune încât chiar şi adevărul pe care îl oferă este amar şi neplăcut.

Pot să simpatizez cu ajustarea prin care treceţi tu şi alţii. Cineva poate investi atât de mult în ce priveşte relaţiile şi pierderea aparent inevitabilă a multora dintre ele este dureroasă. După cum recunoşti, simpla retragerea dintr-un sistem despre care ai aflat că are erori serioase nu este în sine o soluţie. Ceea ce faci după aceea e aspectul determinant din care afli dacă ai progresat şi ai tras foloase sau nu. E adevărat că orice tranziţie — chiar dacă doar una se află în perspectivă — poate necesita nu doar timp, ci şi ajustări la nivelul minţii şi al sentimentelor. Nu e de recomandat să te grăbeşti, întrucât graba conduce deseori doar spre noi probleme sau noi erori. E nevoie mereu să manifeşti răbdare şi să ai încredere în ajutorul şi îndrumarea lui Dumnezeu. — Proverbele 19:2.

Se pare totuşi că adesea învăţăm la fel de mult din experienţele „neplăcute“ ale vieţii ca din cele plăcute — probabil ceva mai de durată. Deşi separarea de o organizaţie mare şi de vechii tovarăşi produce inevitabil un anumit nivel de singurătate, chiar şi acest lucru poate avea aspectele sale benefice. Poate să ne conştientizeze mai mult ca oricând înainte de necesitatea faptului de a ne baza întru totul pe Tatăl nostru ceresc, de faptul că doar în El avem o siguranţă autentică şi încrederea grijii sale. Nu mai e cazul să curgem de-a lungul curentul, ci să dezvoltăm o putere personală interioară, pe care o obţinem prin credinţă, de a creşte pentru a nu mai fi copii, ci bărbaţi şi femei mature, o creştere obţinută prin creşterea iubirii noastre pentru Fiul lui Dumnezeu şi pentru modul de viaţă exemplificat de el (Efeseni 4:13–16). Nu consider că experienţa mea din trecut a fost pe deplin o pierdere, nici că nu aş fi învăţat nimic din ea. Mă consolează foarte mult cuvintele lui Pavel din Romani 8:28 (Traducerea lumii noi schimbă sensul acestui text, inserând cuvântul „sale“ în expresia „toate lucrările sale“, dar nu aşa redă textul grecesc original). Potrivit mai multor traduceri, Pavel afirmă:

Dar ştim că, întorcând totul spre binele lor, Dumnezeu colaborează cu toţi aceia care îl iubesc. — Jerusalem Bible.

Nu doar în „lucrările sale“, ci în „toate lucrurile“ (Cornilescu, 1996) sau întru „totul“, Dumnezeu e capabil să folosească orice împrejurare — indiferent cât ar fi de dureroasă sau chiar tragică — spre binele celor care îl iubesc. La vremea aceea s-ar putea să ni se pară dificil să credem asta, însă dacă ne întoarcem spre el cu o credinţă deplină şi îi permitem să o facă, el poate şi va cauza să aibă loc acel rezultat. Ne poate face oameni mai buni pentru că am trecut prin acea experienţă, ne poate îmbogăţi în pofida eventualei tristeţi trăite. Timpul va demonstra că aşa stau lucrurile şi acea speranţă ne dă curajul pentru a merge mai departe, de a continua cu încredere în iubirea Sa.

Vei afla că multe grupări religioase fondate de foşti Martori şi-au schimbat pur şi simplu vechile convingeri în ceea ce în SUA se numeşte „ortodoxie“ [În sensul neoprotestant al cuvântului, deoarece acela e folosit în context, ortodoxia se referă la setul de convingeri creştine tradiţionale, pe care le îmbrăţişează în comun majoritatea confesiunilor neoprotestante — baptişti, penticostali, creştini după Evanghelie etc., n. trad.]. Ortodoxia are fără îndoială măsura sa de doctrine sănătoase. Dar conţine de asemenea elemente care sunt rezultatul impunerii autorităţii religioase şi nu al unei convingeri ferm stabilite de Scripturi. E dificil, de pildă, să găseşti o lucrare de referinţă cu reputaţie care să nu recunoască originea postbiblică a doctrinei Trinităţii. După părerea mea, principala problemă a doctrinei Trinităţii este dogmatismul şi modul de a judeca ce o însoţesc de obicei. Acestea nu sunt decât o altă dovadă a fragilităţii temeiului ei. Daca Scriptura ar preda-o cu claritate, nu ar fi nevoie de vreo impunere autoritară a învăţăturii şi nici de presiunea mare de a i se supune.

Atât de mulţi foşti Martori sunt dezavantajaţi când sunt presaţi de alţii să se conformeze punctelor de vedere pe care le-au adoptat aceştia. Afirmaţiile dogmatice care provin din surse ce pretind să-şi întemeieze argumentele pe cunoaşterea grecii biblice îi uluiesc adesea pe foştii Martori — chiar dacă au rămas uluiţi anterior datorită declaraţiilor de natură asemănătoare ale organizaţiei Watch Tower. S-ar putea lămuri multe lucruri dacă oamenii ar citi pur şi simplu acelaşi text în diferite traduceri. Atunci ar vedea că acolo cel puţin, unde e vorba de diferenţele de traducere, dogmatismul e o dovadă mai mare a ignoranţei, decât a învăţării. Mi se pare că aşa stau lucrurile în cazul multora care adoptă doctrina Trinităţii.

Pavel a accentuat faptul că cunoştinţa are meritul ei doar dacă prin ea se exprimă şi se produce iubirea, că în timp ce cunoştinţa îngâmfă, iubirea zideşte. Deşi e remarcabil, limbajul uman e limitat la exprimarea lucrurilor legate de sfera umană. Nu poate fi folosită în mod adecvat pentru a descrie detaliat şi pe deplin lucrurile din universul spiritual, precum natura exactă a lui Dumnezeu, procesul prin care a putut naşte un Fiu, relaţia ce se creează printr-o asemenea naştere şi alte lucruri de acest gen. Ar fi nevoie de cel puţin limbajul îngerilor, ele înseşi creaturi spirituale, pentru a o face. Cu toate acestea, Pavel spune: „Dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, dar n-aş avea iubire, aş fi o bucată de alamă sunătoare sau un cimbal zăngănitor. Dacă aş avea darul profeţirii, dacă aş cunoaşte toate secretele sacre şi aş avea toată cunoştinţa, dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dar n-aş avea iubire, nu sunt nimic“. — 1 Corinteni 8:1; 13:1–3.

Când aud vorbe despre o anumită doctrină care se pretinde că exprimă în termeni specifici ceva ce Scripturile descriu în termeni generali, că explicitează lucruri cu privire la care Scripturile nu oferă informaţii explicite şi defineşte ceva ce Scripturile lasă nedefinit, mă întreb câtă iubire se manifestă în cazul acesta, câte foloase pline de iubire cred cei care propagă aceste vorbe că rezultă din ele, cum ar fi posibil să se compare cu foloasele discutării unor lucruri prezentate direct şi fără ambiguitate în Scripturi şi aprecierea cărora ar avea o semnificaţie reală şi ar aduce foloase concrete în viaţa persoanei. Mă tem că multe din cele pe care le aud mulţi oameni nu sunt decât asemenea unui gong zgomotos.

Îmi aduc aminte de o afirmaţie scrisă de profesorul universitar Daniel Taylor în cartea sa The Myth of Certainty:

Ţelul principal al tuturor instituţiilor şi subculturilor este autoconservarea. Conservarea credinţei este un aspect central al planului lui Dumnezeu pentru istoria omenirii; conservarea anumitor instituţii religioase nu este. Nu vă aşteptaţi ca cei care conduc instituţiile religioase să simtă diferenţa. Dumnezeu nu are nevoie de o anumită persoană, biserică, confesiune, crez sau organizaţie pentru a-şi îndeplini scopul. El se va folosi de toate acestea, în diversitatea lor, de cei care sunt pregătiţi să fie folosiţi, dar îi va lăsa singuri pe cei care lucrează pentru sfârşitul lor.

Fără îndoială, punerea la îndoială a instituţiilor devine pentru mulţi echivalent cu a-l ataca pe Dumnezeu — ceva ce nu poate fi tolerat mult. Se presupune că ei îl apără pe Dumnezeu. . . . De fapt, ei se protejează pe ei înşişi, viziunea lor despre lume şi simţul lor de siguranţă. Instituţia religioasă le-a oferit un sens, un simţ al scopului şi, în unele cazuri, cariere. Oricine despre care se consideră că ameninţă aceste aspecte reprezintă într-adevăr o ameninţare.

Deseori, se foloseşte puterea pentru a se confrunta cu această ameninţare, ba chiar pentru a o suprima înainte de a apărea. . . . Instituţiile îşi exprimă cel mai clar puterea prin enunţarea, interpretarea şi impunerea regulilor subculturii.

Văzând acest adevăr în religia Martorilor şi în organizaţia şi crezul ei, nu ar trebui să nu ne dăm seama că cât de adevărat e aspectul şi într-un peisaj religios mai larg.

În ce priveşte asocierea şi părtăşia, recunosc dilema la care ajung unii. Dar cred că odată cu trecerea timpului se pot găsi alţii a căror asociere şi tovărăşie poate fi una sănătoasă şi ziditoare, fie că sunt dintre foştii Martori sau alţii. În timpul vieţii de fiecare zi ne întâlnim cu o mare varietate de oameni şi, de-a lungul unei perioade de timp putem găsi cel puţin câteva persoane ale căror asociere este sănătoasă şi ziditoare. Ne întâlnim mai mulţi pentru discuţii biblice şi, deşi grupul nostru este destul de micuţ, avem satisfacţii pe seama lui. Evident că există anumite foloase pe seama trecuturilor similare, însă nu pare ca acesta să fie un ţel major. Pe mine personal nu mă interesează să mă afiliez cu vreun grup religios. Unii au afirmat că majoritatea confesiunilor au mai multe în comun decât punctele în care se află în dezacord, ceea ce nu e lipsit de adevăr. Totuşi ei preferă să rămână confesiuni separate, iar afilierea cu ele are cel puţin un anumit efect de dezbinare, întrucât cel care aderă la ele trebuie să susţină şi să favorizeze creşterea şi învăţăturile distinctive ale confesiunii respective.

Într-o scrisoare recentă din Canada, un frate scrie:

Am început să depun mărturie informală oamenilor care au întrebări biblice sau când observ că am un moment oportun să depun mărturie. Ofer o discuţie liberă pe marginea Bibliei, tema sa în legătura cu Isus şi Regatul, principalele părţi şi modul de a o studia şi de a trage foloase personale din ea. Fără obligaţii, fără religie, doar o discuţie din Biblie. Nu mă asociez cu niciun grup şi, serios, nici nu simt nevoia să o fac. De asemenea, nici nu ofer opinii personale în cazurile în care Scripturile nu prezintă lucrurile cu claritate sau lasă la decizia conştiinţei. Totuşi, simt nevoia de a-i lăsa pe oameni să ştie că Biblia indică singurul mod de viaţă şi că libertatea, adevărata libertate, vine prin faptul de a-l cunoaşte pe Isus Cristos. Ocazional mă văd spunând lucruri care trebuie verificate pentru o înţelegere corectă, însă cred că cunosc lucrurile de bază pentru a-i ajuta pe alţii să tragă foloase din studiul personal al Bibliei. Durează destul mult să ieşi din pădure şi uneori mă întreb dacă e posibil să elimini complet orice influenţă Watch Tower. După ce a reprezentat o parte a vieţii tale de adult atâta timp, îţi dai seama că încă gândeşti într-un anume fel şi că e o gândire învăţată şi nu una dedusă logic. Sunt unele lucruri pe care ai vrea cu siguranţă să le păstrezi, însă programarea lor te împiedică mai des decât ai dori să crezi.

Nu ştiu dacă ai citit continuarea cărţii Conflictul conştiinţei, cartea intitulată În căutarea libertăţii creştine. Vei găsi multe din întrebări analizate acolo.

Sper că o duci bine şi doresc să ai parte de îndrumarea, mângâierea şi puterea lui Dumnezeu, în timp ce te confrunţi cu problemele vieţii.

Cu sinceritate,

Ray

Cum să studiem Biblia?

Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne cercetăm, dacă suntem în credinţă (2Corinteni 13:5). Cum putem face asta? Studiind Biblia cu sârguinţă şi cu rugăciune, căutând răspunsuri adevărate la întrebările ce ne frământă.

Trebuie să fim conştienţi că marele obstacol, uneori ce pare de netrecut ce stă în faţa adevărului este răutatea, o formă aspră a păcatului. Suntem avertizaţi de un înger sfânt al lui Dumnezeu, că cei răi nu vor înţelege adevărul (Daniel 12:10).

Aşadar, primul lucru ce trebuie făcut înaintea unui studiu ce se vrea serios şi temeinic, este să ne curăţim de orice răutate. Mai mult chiar, dacă ştim că am făcut un păcat sau mai multe, să ne pară rău că am făcut acel păcat, să mărturisim păcatul, prin rugăciune şi să promitem lui Dumnezeu, în numele Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, că suntem hotărâţi să nu mai facem altele, ci suntem ferm decişi să luptăm împotriva păcatului de orice fel.

Deasemenea, este foarte important să nu uităm să ne rugăm şi pentru păcatele neştiute. Dacă vom face acest lucru putem să ne aşezăm la un studiu Biblic, dar nu oricum, ci cerând îndrumare şi înţelepciune de la Dumnezeu, prin rugăciune şi în numele Domnului nostru Isus, Fiul său. 

 

În Sfânta Scriptură avem patru "dacă" de o mare importanţă pentru un studiu Biblic:

Proverbele 2:1-15

"Fiul meu, (1)dacă vei primi cuvintele mele şi vei păstra cu tine învăţăturile mele, (2)dacă vei lua aminte la înţelepciune şi (3)dacă-ţi vei pleca inima la pricepere, (4)dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară ascunsă, atunci vei înţelege frica de Domnul (Yehowah în textul ebraic) şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul (Yehowah în textul ebraic) dă înţelepciune; din gura lui iese cunoştinţă şi pricepere. El dă adevărată înţelepciune celor drepţi, el este un scut celor ce umblă cu dreptate. Ocroteşte cărările judecăţii drepte, păzind calea sfinţilor lui. Atunci vei deosebi bine dreptatea, judecata dreaptă, nepărtinirea, orice cale bună. Căci înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate, de cei ce părăsesc cărările dreptăţii, ca să umble pe drumuri întunecoase, care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate, care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite." 

 

La anumite studii biblice, se ridica diferite interpretari. Cum să acceptăm sau nu anumite idei ce se ridică de către unii sau alţii?

Prin premize simple putem desluşi idei mai complicate, adică un verset simplu explică pe unul mai dificil în înţeles. De exemplu, să luăm un caz, cazul aşazisei duble naturi a Domnului Isus. Se spune că el a avut o dublă natură, atât cât a fost pe pământ. Însă Biblia spune tocmai contrariul, că atât timp cât a fost pe pământ a fost doar de o singură natură, de natură umană. Biblia spune clar că atunci când a venit jos din cer (Ioan 3:13), el s-a dezbrăcat de natura glorioasă pe care o avea alături de Tatăl în acel loc splendid (Ioan 17:5), făcându-se asemenea oamenilor.

1. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna contextual, adică în limitele contextului imediat. Cazul nostru: "Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Christos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor." Filipeni 2:5-7. Întrebare la context: Cum putea Domnul Isus să rămână îmbrăcat cu prima sa natură, descrisă ca fiind în chipul lui Dumnezeu, peste care să îmbrace natura umană, dacă el s-a dezbrăcat de ea, tocmai ca să ia o altă natură, natura Adamică, adică cea a primului om? Cu două naturi - cerească şi pământească - ar fi fost mai degrabă un supermen, semi-zeu, un supraom, decât unul asemănător oamenilor în toate, cu excepţia firii păcătoase.

Evrei 4:15. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.

Ca un scurt răspuns la întrebare, putem spune că Domnul Isus Christos, înainte de a se naşte ca fiinţă umană, avea "chipul" lui Dumnezeu, la fel cum Set era "chipul şi asemănarea" lui Adam (Geneza 5:3, Evrei 1:3). El a existat în cer sub un alt nume, fiind "duh", ca şi Tatăl său ceresc: "Dumnezeu este duh" Ioan 4:24.

Ce este un duh? Un duh este o fiinţă cerească, care în primul rând nu este compusă din carne şi sânge, dar se poate schimba în forma carnală şi tocmai asta s-a produs la prima venire a lui Isus, Domnul nostru. Din trup duhovnicesc s-a făcut un nucleu de trup carnal, implantându-se prin puterea lui Dumnezeu în ovulul unei fecioare, cu numele de Maria, unde s-a hrănit şi s-a dezvoltat prin toate fazele, născându-se firesc ca toţi oamenii, şi fiind asemănător oamenilor în toate, cu excepţia păcatului. Asta numeşte Biblia "dezbrăcare", care a fost urmată de "întrupare": "Şi Cuvântul a devenit carne ("sarx" în greacă)" Ioan 1:14. "Soma" înseamnă trup, însă autorul textului grec explică şi felul trupului care a fost luat, adică trup de carne (sarx), ca să nu existe nici un dubiu, deoarece gruparea docetă a creştinilor gnostici din secolul I (o ramură eretică), predica contrariul, că Christosul nu a venit în trup carnal, ci ca spirit, şi acest spirit a conlucrat cu un rabin evreu, pe nume Isus, pe care l-a părăsit când acesta a fost răstignit.

2. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna comparativ, adică în lumina altor versete: Cazul nostru: "Şi Cuvântul a devenit carne (în greacă) şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl." (Ioan 1:14)

Confirmă aici Biblia această dezbrăcare din natura de duh şi îmbrăcarea naturii carnale? Cu siguranţă. Prima dată s-a dezbrăcat de natura cerească, ca să se poată îmbrăca cu natura umană, asta numim încarnare.

3. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna condiţional, adică, luând în considerare orice condiţii expuse în Biblie, ce ar încadra termenii în anumite limite. CAZUL NOSTRU RIDICĂ O ÎNTREBARE DEOSEBIT DE IMPORTANTĂ: Ar fi putut coabita aceste două naturi împreună? Nu, fiindcă iată ce ni se scrie: "un duh nu are carne şi oase, cum vedeţi că am eu" Luca 24:39.

Evrei 2:17. "Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.

18. Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi." 

 

Având două naturi, nu s-ar fi asemănat fraţilor săi în toate, ci ar fi fost pe o treaptă superioară lor.

Aşadar Domnul Isus a fost cu desăvârşire om, numai şi numai de natură umană, evident aici pe pământ. Miracolele pe care le făcea nu le făcea din cauza primei naturi, ci din cauză că avea putere miraculoasă de la Dumnezeu, ca profeţii care au făcut miracole înaintea lui. Era necesar ca profeţii să aibă două naturi pentru a putea face asta? Evident că nu. În timpul când făceau miracole, erau la fel de umani, ca şi înainte. Oameni pur şi simplu.

Totuşi, cum de au ajuns unii la părerea dublei naturi? Daniel 12:10 spune motivul "cei răi nu vor înţelege". Aşadar, să nu uităm nici o clipă că uşa înţelegerii adevărurilor este schimbarea mentalităţii noastre. Să ne fie clar: Nu vom înţelege adevărul dacă vom rămâne răi.

Iată o mostră din răutatea celor răi, făuritorii de învăţături şi datini omeneşti (nebiblice):

„Ar fi fost de asteptat ca Crestinismul sa nu apara in nici o alta ipostaza intr-o mai mare maeiestuozitate impunatoare, ca la Sinoadele Ecumenice, intruniri care se presupune ca strang din toate colturile lumii cei mai eminenti prelati si cei mai distinsi clerici; ca o piosenie elevata si senina vor fi guvernat lucrarile lor, si ca o profunda si impartiala cercetare va fi epuizat orice subiect in dezbatere; ca patimile omenesti si interesele meschine vor fi stat rusinate si umile in fata maretei adunari; ca simplu, simtul propriei lor demnitatii, sau macar dorinta de a lasa fratilor lor intru credinta o buna impresie prin solemnitatea si seriozitatea credintei lor, va fi exclus totalmente toate excesele de comportament si limbaj; Istoria insa, ne arata melancolic exact inversul. Nicaieri nu este Crestinismul mai putin atractiv, si daca tinem seama de tonul si caracterul obisnuit al lucrarilor, mai lipsit de autoritate decat in Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. In general, acestea se prezinta sub forma unei ciocnirii feroce a doua fractiuni rivale, din care nici una nu cedeaza dar care amandoua marturisesc impotriva propriei convingeri si credinte. Intriga, nedreptatea, violenta, liberul arbitru, decizia impusa dar nu consimtita, hotararile luate cu forta, acea forta a unei majoritati turbulente si zgomotoase, deciziile luate pe baza ovatiilor salbatice mai degraba decat pe baza cercetarii sobre, demisiile de la bunul simt si comportamentul civilizat, scad onoarea si neaga ratiunea de a fi, a cel putin ultimelor Sinoade.”

Henry Hart Milman - Istoria Creştinătăţii Latine 

 

Dumnezeu să vă binecuvânteze prin adevărul său! În numele şi prin meritele Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, Amin!