Concilii (sinoade) și crezuri ante-niceene

Conciliul de la Niceea (325)

Cred ca foarte putini nu au auzit de Conciliul de la Niceea, care a avut loc in anul 325. Majoritatea crestinilor il considera o piatra de hotar a credintei. Mai este numit un conciliu ecumenic, deoarece acolo au fost invitati toate partidele bisericesti aflate in conflict teologic unele cu altele. De fapt a fost o incercare a imparatului Constantin Cel Mare de a unifica biserica divizata ideologic de mai mult timp. Si imparatul n-a fost la prima lui incercare. Cu cativa ani buni inainte de 325, inca de prin 316, imparatul s-a implicat in disputele teologice si partizane, confiscand patrimoniul fractiunilor crestine numite sectare si dand totul fractiunii simpatizate de el. Apoi, acolo unde membrii sectelor s-au opus confiscarii patrimoniului lor, imparatul a trimis oastea sa pentru a fi implementata decizia lui cu forta. Astfel, existand un precedent mai mult decat graitor de la sine insusi, oricine stia ca mergand la Nicea, va trebui sa se supuna voii imparatului si deciziei simpatizata de el (nu degeaba platea imparatul toate cheltuielile). Cercetarile recente si mai putin recente, recunosc ca "trinitarismul" ca dogma actuala de capatai in majoritatea denominatiilor, a avut un traseu evolutiv, pornind de la tentativele de definire gnostice pana la marile concilii ecumenice unde s-au cristalizat dupa mintea si inchipuirea celor mai buni oratori. 

Înainte de Conciului de la Niceea, au mai fost concilii, cu reprezentare teritorială mai nesemnificativă.

Sinoade pre-ecumenice normale 

(de pe Wikipedia)

http://en.wikipedia.org/wiki/Ancient_church_councils_(pre-ecumenical_)

În vremuri de mai mare toleranță, liderii creștini se simțeau suficient de în siguranță pentru a ține sinoade care să guverneze sediul sau zona metropolitană a lor. Niciunul dintre sinoadele din această perioadă nu a reunit reprezentanți din toate bisericile creștine sau chiar din cele din întreg Imperiul Roman. Actele doar câtorva sinoade sunt păstrate în scrierile care au supraviețuit; majoritatea sunt cunoscute doar din relatările din lucrările istoricilor bisericești și ale altor scriitori. Acestea includ:

Conciliul de la Roma din 155

Conciliul de la Roma din 193

Conciliul de la Efes din 193

Conciliul de la Cartagina din 251

Conciliul de la Iconium din 258

Conciliul de la Antiohia din 264

Conciliile Arabiei din 246–247

Sinodul de la Elvira din 306

Conciliul de la Cartagina din 311

Sinodul de la Neo-Cezeareea din cca. 314

Sinodul de la Ancyra din 314

Sinodul de la Arles din 314

Astfel de concilii au început să apară abia la mijlocul secolului al II-lea, inițial la nivel local, dar din 175 încoace au implicat mai multe comunități împreună, o astfel de activitate fiind deosebit de pronunțată în Italia și Asia Mică. La sfârșitul acelui secol, s-a instaurat practica de a informa alte comunități despre deciziile luate la astfel de adunări. În secolul al III-lea, ședințele au început să se țină la intervale regulate, un obicei care a apărut pentru prima dată în provincia romană Africa. În a doua jumătate a acelui secol, la Antiohia s-au ținut concilii care au adunat reprezentanți ai creștinismului din întreg Orientul Mijlociu, de la Marea Neagră până în Egipt. Acestea au fost un preludiu la ținerea primei adunări a tuturor episcopilor, Primul Sinod de la Niceea, evenimentul care a marcat sfârșitul perioadei conciliilor pre-ecumenice antice.

Exemple de subiecte discutate

Cele mai vechi concilii bisericești cunoscute au fost ținute în Asia Mică la mijlocul secolului al II-lea. Acestea au condamnat montanismul. Unul dintre acestea a fost ținut la Hierapolis, prezidat de episcopul local, Apollinaris Claudius, și la care au participat alți 26 de episcopi. Un alt conciliu format din 13 episcopi a fost ținut la Anchialus sub președinția episcopului Sotas.

În 193, o serie de concilii au fost ținute în Palestina, Pont și Osrhoene în est și în Roma și Galia în vest, referitoare la cvartodecimanism. Toate au condamnat practica din provincia romană Asia (Anatolia de Vest), unde Paștele era sărbătorit la luna plină de Paște, mai degrabă decât duminica următoare. Victor, episcopul Romei, care a prezidat conciliul de la Roma, a comunicat decizia acestuia lui Policrate din Efes și bisericilor din provincia romană Asia, cerându-i lui Policrate să convoace un conciliu al episcopilor provinciei. Prin urmare, Policrate a ținut la Efes în același an sinodul solicitat, care a respins cererea lui Victor de a-și schimba tradiția pascală.

Sinodul de la Elvira (sudul Spaniei) a stabilit reguli comune care trebuie respectate de toți episcopii din zonă, reguli care se refereau aproape în întregime la conduita diferitelor elemente ale comunității creștine. Sancțiunile includ întârzieri lungi înainte de botez, excluderea de la Euharistie (Cina Domnului) pentru perioade de luni sau ani sau pe termen nelimitat, uneori cu o excepție pentru patul de moarte, deși acest lucru este, de asemenea, exclus în mod specific în unele cazuri. Perioadele de penitență, adesea pentru infracțiuni sexuale, se extind la cinci sau 10 ani. Canonul 33 impunea absistența completă tuturor clericilor, căsătoriți sau nu, și tuturor celor care slujesc la altar.

Sinodul de la Ancyra (Ankara modernă) a stabilit reguli despre penitențe care trebuie îndeplinite de creștinii care au decăzut în timpul persecuțiilor (canoanele 1-8). A permis căsătoria pentru diaconii care, înainte de hirotonire, și-au declarat incapacitatea de a rămâne necăsătoriți (canonul 9). Interzicea chorepiscopilor (cler din zonele rurale care aveau un rang inferior episcopilor orașelor) să hirotonească diaconi sau preoți.

Conciliul de la Antiochia (Siria), din jurul anului 264-267

Conciliul de la Antiochia, a fost prezidat (supravegheat) de Episcopul Macarie al Edessei și a avut 50 de episcopi participanți. Acest Conciliu este o filă foarte importantă din istoria bisericii creștine universale și de evoluţiei dogmaticii în creştinătate, precum şi de comparatia textuala a manuscriselor Bibliei antice.

Conciliul prezentat pe Wikipedia:

"Conciliul de la Antiochia

O primă luptă importantă despre natura lui Cristos a avut loc în sec. III-lea e.n., când a apărut erezia lui Sabelius, care susţinea că dacă Dumnezeu este ca soarele, Isus şi Duhul Sfânt sunt ca razele soarelui, având aceeaşi natură, fiind o singură persoană cu Tatăl. Această învăţătură prezentă în secolul III e.n., a făcut ca creştinii adunaţi la Conciliul de la Antiohia din 267 e.n. să respingă teza, prezentată de Sabellius, conform căreia Isus este ‘homo-ousios’ cu Tatăl, adică ‘de aceeaşi esenţă, substanţă sau fiinţă’ (adica parte "integrala" a lui Dumnezeu, dupa cum raza de soare este partea integrala a soarelui - Nota mea). Această doctrină, a fost respinsă de Conciliul din Antiohia din 267 e.n. drept erezie, atunci „Biserica a declarat că Isus este homoi-ousios, „dintr-o substanţă asemănătoare cu Tatăl” (vezi cartea "Doctrinele harului" p.88,89 scrisă de trinitarianul R.C. Sproul). Din păcate, despre acest conciliu, majoritatea trinitarienilor nu ştiu nimic. Însă mai târziu, această erezie (a unei naturi identice), considerată de Biserică şi demascată de Conciliul din Antiohia din 267 e.n., a fost adoptă ca crez oficial al creştinismului în conciliul de la Niceea, în care Constantin cel Mare a obligat membrii conciliului sa accepte teza unităţii indisolubile între Isus şi Dumnezeu, adică că ei sunt: ‘homoousios’ adică ‘de aceeaşi esenţă, substanţă sau fiinţă’. Deci, în 325 e.n. biserica influenţată de Constantin, a anulat tot ceea ce hotărâse biserica în 267 e.n."

https://ro.wikipedia.org/wiki/Conciliul_de_la_Antiohia

Practic, la acest Conciliu s-a discutat dacă Tatăl și Fiul sunt "aceeași ființă". Cuvântul asupra căruia s-a discutat a fost "ὁμοούσιος" "homoousios"  care vinde din doua cuvinte unite (din greaca veche): ὁμός (homós), "aceeasi" si οὐσία (ousía) "fiinta". La acest Conciliu a fost vorba fără nici un dubiu, despre combaterea unei erezii, numită patripassianism. 

Patripasieni (care suțineau că Tatăl a suferit pe cruce) este o etichetă aplicată majorității creștinilor, care erau fideli papalității. Conform lui Hipolit din Roma, acești creștini credeau că Isus din Nazaret era identic cu Dumnezeu Tatăl. Ei afirmau că Dumnezeu Tatăl ar fi venit în lume și suferit pe cruce.

Așadar patripasienii au crezut ca Tatăl și Fiul ar fi aceeasi ființă, ideea fiind respinsă la Conciliul de la Antiochia (anul 267).

Episcopii care s-au opus consolidarii tentativei de intelegere patripassiene au sustinut practic ce sustine si Biblia, ca Tatal si Fiul sunt două fiinte distincte, care se aseamana intre ele, asa cum un tata biologic se aseamana cu fiul sau... ceea ce au susținut și arienii mai târziu.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arianism

Am mai găsit ceva pe un site, unde se arata ca conceptia combatuta la Antiochia (267) dar sprijinita la Niceea (325) a venit in crestinismul din sec IV prin filiera misiunii ereticilor gnostici:

"If he adapted the trinitarian conception -- Father-Son and Pneuma-Spirit (Spirit), which would triumph at Nicaea -- from the Valentinian Theodotus, Bardesane was opposed to Marcion and he rejected the Demiurgical creation. According to Bardesane, the world was the work of a Good God, because, despite its imperfections, salvation enters into mankind's possibilities. Thus it was incorrectly that Ephrem the Syrian denounced the influence of Bardesane on Mani, the founder of the Manichean religion. If the Bardesanites excluded from their canon the two epistles of Paul to the Corinthians, no doubt it was due to Marcionism, which presented versions anterior to the Catholic corrections."

"Dacă el a adaptat concepţia trinitară - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Spiritul Sfânt), care a triumfat la Niceea - de la Valentinianul Theodotus, Bardesane s-a opus lui Marcion şi a respins creatia Demiurgica. Potrivit lui Bardesane, lumea a fost opera unui Dumnezeu bun, pentru că, în ciuda imperfecţiunilor sale, mântuirea intră în posibilităţile omenirii. Aşa a fost incorect faptul că Efrem Sirul denunţa influenţa lui Bardesane asupra lui Mani, fondatorul religiei maniheiste. Dacă Bardesaniţii excluseră din canonul lor cele două epistole ale lui Pavel către Corinteni, fără îndoială că s-a datorat Marcionismului, care a prezentat versiuni anterioare corecţiilor catolice."

Opinia respinsa în 267 la Conciliul (Sinodul) din Antiohia, a fost acceptata mai târziu la Consiliul de la Niceea (325).

"Ironically, the synod that deposed Paul of Samosate would reject the term homoousios (consubstantial) by which he designated the identity of God and the Christ; this was the same quality that the Church would impose in the Fourth Century as the only trinitary truth."

"In mod ironic, Sinodul care la depus de Paul de Samosata ar respinge termenul homoousios (consubstanţial), prin care el a desemnat identitatea lui Dumnezeu şi a lui Christos, aceasta a fost aceeasi calitate pe care Biserica o va impune în secolul al patrulea ca singurul adevăr trinitar. "
http://www.notbored.org/resistance-17.html


Formularea crezului la Roma (Italia), din jurul anului 135
Primul credeu (crez) de după colecţia de scrieri a Noului Testament

Se spune ca cea mai veche "formulă" a aşanumitului "Credeu Apostolic" a fost păstrată într-o scrisoare a episcopului Marcellus din Ankira (d. c. 374, participant si el la Conciliul de la Niceea din anul 325) către papa Iulius I din Roma. Se presupune ca originalul a fost redactat la Roma, in limba greaca, in jurul anului 130 sau poate chiar mai repede.

CREDEUL APOSTOLIC
Circa 135 AD în Roma, redactată în limba greacă
După cum se vede lipsesc aluziile la Trinitate, la coborarea lui Christos în iad, la chinuirea veşnică a păcătoşilor şi la Biserica Catolică, dogme adăugate ulterior. Prin secolul V, în Gaul (Franta), s-a adăugat prima dată crezului "şi s-a coborat în iad".

Cred în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic
şi în Christos Isus, Fiul Său cel unic născut,
Domnul nostru, care s-a născut din fecioara Maria, prin Spiritul Sfânt,
a fost crucificat sub Pontius Pilat, îngropat, înviat a treia zi dintre morţi,
suit în ceruri, şezând la dreapta Tatălui, de unde va veni să judece pe vii şi pe morţi; 
şi în Spiritul Sfânt, în adunarea sfântă, în
iertarea păcatelor şi în înviere a trupului.

Retineţi, că abia în secolul V a fost adăugat la crez "şi s-a coborat în iad".  

Varianta textului în limba engleză:

THE APOSTLES CREED
Cc. 135 AD in Rome, in Greek language

The Apostles' Creed is the earliest Christian formula. The idea of Trinity, of catholic church and of endless torment is not hinted. 
"I believe in God, the Father Almighty; and in Jesus Christ, his only begotten Son, our Lord, who 
was born of the Virgin Mary by the Holy Ghost, was crucified under Pontius Pilate, buried, rose 
from the dead on the third day, ascended to the heavens, and sits on the right hand of the 
Father; whence he will come, to judge the living and the dead: and in the Holy Spirit; the holy 
church; the remission of sins; and the resurrection of the body."

*In Gaul, in the fifth century, the phrase "he descended into hell" came into the creed. And later were added other things.