Conciliul de la Niceea (325)
Cred că foarte puțini oameni nu au auzit de Sinodul de la Niceea, care a avut loc în anul 325. Majoritatea creștinilor îl consideră un moment de referință pentru credință. Acesta este cunoscut și sub denumirea de sinod ecumenic, întrucât au fost invitate să participe toate facțiunile bisericești — aflate în conflict teologic unele cu altele. În realitate, a fost o încercare a împăratului Constantin cel Mare de a unifica o biserică ce era, de multă vreme, divizată din punct de vedere ideologic. Mai mult, aceasta nu a fost prima încercare de acest fel a împăratului. Cu câțiva ani înainte de 325 — încă din 316 — împăratul se implicase deja în dispute teologice și facționale, confiscând bunurile unor grupări creștine etichetate drept „sectare” și transferându-le facțiunii pe care o favoriza. În plus, în cazurile în care membrii acestor secte s-au opus confiscării proprietăților lor, împăratul și-a trimis armata pentru a-și impune decizia prin forță.
Astfel, având în vedere un precedent care vorbea de la sine — și încă într-un mod cât se poate de evident —, toată lumea știa că, mergând la Niceea, va trebui să se supună voinței împăratului și deciziei pe care acesta o susținea (nu degeaba a suportat împăratul toate cheltuielile). Cercetările academice, atât cele recente, cât și cele mai vechi, recunosc faptul că „trinitarianismul” — dogma centrală în majoritatea confesiunilor de astăzi — a urmat un parcurs evolutiv, pornind de la încercările gnostice de definire și culminând cu marile sinoade ecumenice, în cadrul cărora a prins contur în funcție de viziunea și imaginația celor mai iscusiți oratori.
Sinoade pre-ecumenice normale
Înainte de Sinodul de la Niceea, au existat alte sinoade cu o reprezentare teritorială mai puțin semnificativă.
(din Wikipedia)
În perioadele de mai mare toleranță, liderii creștini s-au simțit suficient de în siguranță pentru a convoca sinoade menite să guverneze propria eparhie sau mitropolie. Niciunul dintre sinoadele din această perioadă nu a reunit reprezentanți ai tuturor bisericilor creștine, și nici măcar ai celor de pe întreg teritoriul Imperiului Roman. Actele a doar câtorva sinoade s-au păstrat în scrierile care au supraviețuit; majoritatea sunt cunoscute doar prin intermediul relatărilor din lucrările istoricilor bisericești și ale altor autori. Printre acestea se numără:
Conciliul de la Roma din 155
Conciliul de la Roma din 193
Conciliul de la Efes din 193
Conciliul de la Cartagina din 251
Conciliul de la Iconium din 258
Conciliul de la Antiohia din 264
Conciliile Arabiei din 246–247
Sinodul de la Elvira din 306
Conciliul de la Cartagina din 311
Sinodul de la Neo-Cezeareea din cca. 314
Sinodul de la Ancyra din 314
Sinodul de la Arles din 314
Astfel de sinoade au început să apară abia la mijlocul secolului al II-lea — inițial la nivel local —, însă, începând cu anul 175 d.Hr., au ajuns să implice mai multe comunități; această activitate a fost deosebit de pronunțată în Italia și Asia Mică. Până la sfârșitul acelui secol, se statornicise deja practica de a informa alte comunități cu privire la deciziile luate în cadrul unor astfel de întruniri. În secolul al III-lea, aceste reuniuni au început să aibă loc la intervale regulate — un obicei care a apărut pentru prima dată în provincia romană Africa. În a doua jumătate a acelui secol, la Antiohia au fost organizate sinoade care au reunit reprezentanți creștini din întregul Orient Mijlociu, întinzându-se de la Marea Neagră până în Egipt. Acestea au constituit un preludiu la prima adunare a tuturor episcopilor — Primul Sinod de la Niceea —, eveniment care a marcat sfârșitul epocii sinoadelor antice, preecumenice.
Exemple de subiecte discutate
Cele mai vechi concilii bisericești cunoscute au fost ținute în Asia Mică la mijlocul secolului al II-lea. Acestea au condamnat montanismul. Unul dintre acestea a fost ținut la Hierapolis, prezidat de episcopul local, Apollinaris Claudius, și la care au participat alți 26 de episcopi. Un alt conciliu format din 13 episcopi a fost ținut la Anchialus sub președinția episcopului Sotas.
În 193, o serie de concilii au fost ținute în Palestina, Pont și Osrhoene în est și în Roma și Galia în vest, referitoare la cvartodecimanism. Toate au condamnat practica din provincia romană Asia (Anatolia de Vest), unde Paștele era sărbătorit la luna plină de Paște, mai degrabă decât duminica următoare. Victor, episcopul Romei, care a prezidat conciliul de la Roma, a comunicat decizia acestuia lui Policrate din Efes și bisericilor din provincia romană Asia, cerându-i lui Policrate să convoace un conciliu al episcopilor provinciei. Prin urmare, Policrate a ținut la Efes în același an sinodul solicitat, care a respins cererea lui Victor de a-și schimba tradiția pascală.
Sinodul de la Elvira (sudul Spaniei) a stabilit reguli comune care trebuie respectate de toți episcopii din zonă, reguli care se refereau aproape în întregime la conduita diferitelor elemente ale comunității creștine. Sancțiunile includ întârzieri lungi înainte de botez, excluderea de la Euharistie (Cina Domnului) pentru perioade de luni sau ani sau pe termen nelimitat, uneori cu o excepție pentru patul de moarte, deși acest lucru este, de asemenea, exclus în mod specific în unele cazuri. Perioadele de penitență, adesea pentru infracțiuni sexuale, se extind la cinci sau 10 ani. Canonul 33 impunea absistența completă tuturor clericilor, căsătoriți sau nu, și tuturor celor care slujesc la altar.
Sinodul de la Ancyra (Ankara modernă) a stabilit reguli despre penitențe care trebuie îndeplinite de creștinii care au decăzut în timpul persecuțiilor (canoanele 1-8). A permis căsătoria pentru diaconii care, înainte de hirotonire, și-au declarat incapacitatea de a rămâne necăsătoriți (canonul 9). Interzicea chorepiscopilor (cler din zonele rurale care aveau un rang inferior episcopilor orașelor) să hirotonească diaconi sau preoți.
Conciliul de la Antiochia (Siria), din jurul anului 264-267
Conciliul de la Antiochia, a fost prezidat (supravegheat) de Episcopul Macarie al Edessei și a avut 50 de episcopi participanți. Acest Conciliu este o filă foarte importantă din istoria bisericii creștine universale și de evoluţiei dogmaticii în creştinătate, precum şi de comparatia textuala a manuscriselor Bibliei antice.
Conciliul prezentat pe Wikipedia:
"Conciliul de la Antiochia
O primă luptă importantă despre natura lui Cristos a avut loc în sec. III-lea e.n., când a apărut erezia lui Sabelius, care susţinea că dacă Dumnezeu este ca soarele, Isus şi Duhul Sfânt sunt ca razele soarelui, având aceeaşi natură, fiind o singură persoană cu Tatăl. Această învăţătură prezentă în secolul III e.n., a făcut ca creştinii adunaţi la Conciliul de la Antiohia din 267 e.n. să respingă teza, prezentată de Sabellius, conform căreia Isus este ‘homo-ousios’ cu Tatăl, adică ‘de aceeaşi esenţă, substanţă sau fiinţă’ (adica parte "integrala" a lui Dumnezeu, dupa cum raza de soare este partea integrala a soarelui - Nota mea). Această doctrină, a fost respinsă de Conciliul din Antiohia din 267 e.n. drept erezie, atunci „Biserica a declarat că Isus este homoi-ousios, „dintr-o substanţă asemănătoare cu Tatăl” (vezi cartea "Doctrinele harului" p.88,89 scrisă de trinitarianul R.C. Sproul). Din păcate, despre acest conciliu, majoritatea trinitarienilor nu ştiu nimic. Însă mai târziu, această erezie (a unei naturi identice), considerată de Biserică şi demascată de Conciliul din Antiohia din 267 e.n., a fost adoptă ca crez oficial al creştinismului în conciliul de la Niceea, în care Constantin cel Mare a obligat membrii conciliului sa accepte teza unităţii indisolubile între Isus şi Dumnezeu, adică că ei sunt: ‘homoousios’ adică ‘de aceeaşi esenţă, substanţă sau fiinţă’. Deci, în 325 e.n. biserica influenţată de Constantin, a anulat tot ceea ce hotărâse biserica în 267 e.n."
https://ro.wikipedia.org/wiki/Conciliul_de_la_Antiohia
Practic, la acest Conciliu s-a discutat dacă Tatăl și Fiul sunt "aceeași ființă". Cuvântul asupra căruia s-a discutat a fost "ὁμοούσιος" "homoousios" care vinde din doua cuvinte unite (din greaca veche): ὁμός (homós), "aceeasi" si οὐσία (ousía) "fiinta". La acest Conciliu a fost vorba fără nici un dubiu, despre combaterea unei erezii, numită patripassianism.
Conciliul de la Antiochia, a fost prezidat (supravegheat) de Episcopul Macarie al Edessei și a avut 50 de episcopi participanți. Acest Conciliu este o filă foarte importantă din istoria bisericii creștine universale și de evoluţiei dogmaticii în creştinătate, precum şi de comparatia textuala a manuscriselor Bibliei antice.
Conciliul prezentat pe Wikipedia:
"Conciliul de la Antiochia
O primă luptă importantă despre natura lui Cristos a avut loc în sec. III-lea e.n., când a apărut erezia lui Sabelius, care susţinea că dacă Dumnezeu este ca soarele, Isus şi Duhul Sfânt sunt ca razele soarelui, având aceeaşi natură, fiind o singură persoană cu Tatăl. Această învăţătură prezentă în secolul III e.n., a făcut ca creştinii adunaţi la Conciliul de la Antiohia din 267 e.n. să respingă teza, prezentată de Sabellius, conform căreia Isus este ‘homo-ousios’ cu Tatăl, adică ‘de aceeaşi esenţă, substanţă sau fiinţă’ (adica parte "integrala" a lui Dumnezeu, dupa cum raza de soare este partea integrala a soarelui - Nota mea). Această doctrină, a fost respinsă de Conciliul din Antiohia din 267 e.n. drept erezie, atunci „Biserica a declarat că Isus este homoi-ousios, „dintr-o substanţă asemănătoare cu Tatăl” (vezi cartea "Doctrinele harului" p.88,89 scrisă de trinitarianul R.C. Sproul). Din păcate, despre acest conciliu, majoritatea trinitarienilor nu ştiu nimic. Însă mai târziu, această erezie (a unei naturi identice), considerată de Biserică şi demascată de Conciliul din Antiohia din 267 e.n., a fost adoptă ca crez oficial al creştinismului în conciliul de la Niceea, în care Constantin cel Mare a obligat membrii conciliului sa accepte teza unităţii indisolubile între Isus şi Dumnezeu, adică că ei sunt: ‘homoousios’ adică ‘de aceeaşi esenţă, substanţă sau fiinţă’. Deci, în 325 e.n. biserica influenţată de Constantin, a anulat tot ceea ce hotărâse biserica în 267 e.n."
https://ro.wikipedia.org/wiki/Conciliul_de_la_Antiohia
Practic, la acest Conciliu s-a discutat dacă Tatăl și Fiul sunt "aceeași ființă". Cuvântul asupra căruia s-a discutat a fost "ὁμοούσιος" "homoousios" care vinde din doua cuvinte unite (din greaca veche): ὁμός (homós), "aceeasi" si οὐσία (ousía) "fiinta". La acest Conciliu a fost vorba fără nici un dubiu, despre combaterea unei erezii, numită patripassianism.
Patripasieni (care suțineau că Tatăl a suferit pe cruce) este o etichetă aplicată majorității creștinilor, care erau fideli papalității. Conform lui Hipolit din Roma, acești creștini credeau că Isus din Nazaret era identic cu Dumnezeu Tatăl. Ei afirmau că Dumnezeu Tatăl ar fi venit în lume și suferit pe cruce.
Așadar patripasienii au crezut ca Tatăl și Fiul ar fi aceeasi ființă, ideea fiind respinsă la Conciliul de la Antiochia (anul 267).
Episcopii care s-au opus consolidarii tentativei de intelegere patripassiene au sustinut practic ce sustine si Biblia, ca Tatal si Fiul sunt două fiinte distincte, care se aseamana intre ele, asa cum un tata biologic se aseamana cu fiul sau... ceea ce au susținut și arienii mai târziu.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arianism
Am mai găsit ceva pe un site, unde se arata ca conceptia combatuta la Antiochia (267) dar sprijinita la Niceea (325) a venit in crestinismul din sec IV prin filiera misiunii ereticilor gnostici:
"If he adapted the trinitarian conception -- Father-Son and Pneuma-Spirit (Spirit), which would triumph at Nicaea -- from the Valentinian Theodotus, Bardesane was opposed to Marcion and he rejected the Demiurgical creation. According to Bardesane, the world was the work of a Good God, because, despite its imperfections, salvation enters into mankind's possibilities. Thus it was incorrectly that Ephrem the Syrian denounced the influence of Bardesane on Mani, the founder of the Manichean religion. If the Bardesanites excluded from their canon the two epistles of Paul to the Corinthians, no doubt it was due to Marcionism, which presented versions anterior to the Catholic corrections."
"Dacă el a adaptat concepţia trinitară - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Spiritul Sfânt), care a triumfat la Niceea - de la Valentinianul Theodotus, Bardesane s-a opus lui Marcion şi a respins creatia Demiurgica. Potrivit lui Bardesane, lumea a fost opera unui Dumnezeu bun, pentru că, în ciuda imperfecţiunilor sale, mântuirea intră în posibilităţile omenirii. Aşa a fost incorect faptul că Efrem Sirul denunţa influenţa lui Bardesane asupra lui Mani, fondatorul religiei maniheiste. Dacă Bardesaniţii excluseră din canonul lor cele două epistole ale lui Pavel către Corinteni, fără îndoială că s-a datorat Marcionismului, care a prezentat versiuni anterioare corecţiilor catolice."
Opinia respinsa în 267 la Conciliul (Sinodul) din Antiohia, a fost acceptata mai târziu la Consiliul de la Niceea (325).
"Ironically, the synod that deposed Paul of Samosate would reject the term homoousios (consubstantial) by which he designated the identity of God and the Christ; this was the same quality that the Church would impose in the Fourth Century as the only trinitary truth."
"In mod ironic, Sinodul care la depus de Paul de Samosata ar respinge termenul homoousios (consubstanţial), prin care el a desemnat identitatea lui Dumnezeu şi a lui Christos, aceasta a fost aceeasi calitate pe care Biserica o va impune în secolul al patrulea ca singurul adevăr trinitar. "
http://www.notbored.org/resistance-17.html
Formularea crezului la Roma (Italia), din jurul anului 135
Primul credeu (crez) de după colecţia de scrieri a Noului Testament
Se spune ca cea mai veche "formulă" a aşanumitului "Credeu Apostolic" a fost păstrată într-o scrisoare a episcopului Marcellus din Ankira (d. c. 374, participant si el la Conciliul de la Niceea din anul 325) către papa Iulius I din Roma. Se presupune ca originalul a fost redactat la Roma, in limba greaca, in jurul anului 130 sau poate chiar mai repede.
CREDEUL APOSTOLIC
Circa 135 AD în Roma, redactată în limba greacă
După cum se vede lipsesc aluziile la Trinitate, la coborarea lui Christos în iad, la chinuirea veşnică a păcătoşilor şi la Biserica Catolică, dogme adăugate ulterior. Prin secolul V, în Gaul (Franta), s-a adăugat prima dată crezului "şi s-a coborat în iad".
Cred în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic
şi în Christos Isus, Fiul Său cel unic născut,
Domnul nostru, care s-a născut din fecioara Maria, prin Spiritul Sfânt,
a fost crucificat sub Pontius Pilat, îngropat, înviat a treia zi dintre morţi,
suit în ceruri, şezând la dreapta Tatălui, de unde va veni să judece pe vii şi pe morţi;
şi în Spiritul Sfânt, în adunarea sfântă, în
iertarea păcatelor şi în înviere a trupului.
Retineţi, că abia în secolul V a fost adăugat la crez "şi s-a coborat în iad".
Varianta textului în limba engleză:
THE APOSTLES CREED
Cc. 135 AD in Rome, in Greek language
The Apostles' Creed is the earliest Christian formula. The idea of Trinity, of catholic church and of endless torment is not hinted.
"I believe in God, the Father Almighty; and in Jesus Christ, his only begotten Son, our Lord, who
was born of the Virgin Mary by the Holy Ghost, was crucified under Pontius Pilate, buried, rose
from the dead on the third day, ascended to the heavens, and sits on the right hand of the
Father; whence he will come, to judge the living and the dead: and in the Holy Spirit; the holy
church; the remission of sins; and the resurrection of the body."
*In Gaul, in the fifth century, the phrase "he descended into hell" came into the creed. And later were added other things.
După cum putem observa, aceste consilii — cunoscute sub numele de sinoade — au urmărit soluționarea chestiunilor controversate și oferirea de clarificări, propunând rezolvări; mai târziu, odată ce creștinismul a fost acceptat ca religie de stat, ele au ajuns chiar să-i predea autorităților pe cei care nu se supuneau deciziilor lor. Cu toate acestea, conștiința noastră nu ar trebui să fie îngrădită de cuvintele unei singure persoane și nici de cele ale unui anumit grup sau consiliu (sinod). Dimpotrivă, ar trebui să ne orientăm în toate privințele urmând calea binelui — un bine care poate fi înfăptuit doar atunci când dăm dovadă de o judecată sănătoasă și împlinim voia lui Dumnezeu, așa cum a făcut-o Domnul nostru Iisus Hristos:
Ioan 5:28. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.
30. Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.
Cum să gestionăm diferențele de opinie în mod corect?
Dumnezeu cere dreptate în toate demersurile de natură judiciară
Să nu te iei după mulțime ca să faci răul; și, când depui mărturie într-o pricină judiciară, să nu te alături majorității pentru a strâmba dreptatea. (Exodul 23:2)
Să nu favorizezi pe un om sărac în pricina lui. (Exodul 23:3)
Să nu nedreptățești pe un om sărac în pricina lui. (Exodul 23:6)
Să nu faceți nedreptate la judecată: să nu favorizați pe cel sărac și nici să nu țineți partea celui puternic, ci să judecați pe aproapele vostru cu dreptate. (Leviticul 19:15)
Să nu faceți nedreptate la judecată — fie în măsurători de lungime, în greutăți sau în măsuri de capacitate. (Leviticul 19:35)
Așadar orice dispută trebuie să aibă la bază adevărul și dreptatea lui:
Ne ferim de prejudecăți
Nu judecăm după aparențe
„Nu judeca o carte după coperta” este o expresie care este metaforică și indică faptul că o persoană nu ar trebui să folosească aspectul unui lucru pentru a determina valoarea conținutului acestuia. Principiul propus de acest idiom este transmis prin ideea unei cărți și coperta ei.
Ascultăm înainte să răspundem
Nu suprapunem ascultarea cu căutarea unui răspuns
- Ascultarea fără a aștepta să răspundem înseamnă, în primul rând, să gestionăm criza. Primul pas în cultivarea ascultării autentice este să devenim conștienți pe deplin de ce spune celălalt.
Separăm ideile de persoană
- O idee sau teorie poate fi corectă, chiar dacă cel ce o exprimă nu se ridică la nivelul ei.
Evităm nevoia de a avea mereu dreptate
- Orice om poate fi imperfect. Toți putem greși în multe feluri.
Creăm atmosfera pentru o discuție civilizată, o încurajăm și o întreținem
Gestionăm emoțiile înainte de a răspunde
- Folosim un limbaj calm și respectuos, fiind un exemplu, chiar dacă cealaltă parte nu ne-a abordat astfel
Căutăm să ne asigurăm că discutăm despre același lucru, în toate etapele ei
- Unele discuții pot intra în diferite etape și interlocutorul să nu fie conștient, ne asigurăm că ne-a putut urmări și înțelege
Discuțiile pot continua, nu este necesar să le rezolvăm din prima abordare
- Acceptăm că nu toate discuțiile pot fi rezolvate
- Învațăm din perspective diferite, chiar dacă nu suntem de acord cu ele: se numește cultură generală
Ne continuăm cercetarea pentru a obține cea mai bună înțelegere posibilă a subiectului
- Orice subiect aflat în dezbatere trebuie cercetat în profunzime
- CE ESTE CERCETAREA CU ADEVĂRAT?
Cercetarea poate fi considerată în egală măsură știință și artă, deoarece îmbină rigoarea metodologică cu intuiția, creativitatea și măiestria personală a cercetătorului.
De ce este cercetarea știință?
• Rigoare și metodă: Se bazează pe reguli clare, ipoteze, experimente, colectare de date, analiză critică și reproducibilitate.
• Urmărirea adevărului: Are ca scop explicarea fenomenelor, testarea teoriilor și extinderea obiectivă a cunoașterii umane.
• Instrumente standardizate: Folosește cadre conceptuale, statistici, logică formală și validare comunitară (peer-review).
De ce este cercetarea artă?
• Creativitate și intuiție: Formularea unei ipoteze inovatoare, găsirea unui unghi de abordare neconvențional sau crearea unui nou model explicativ cer o doză uriașă de imaginație, similară actului artistic.
• Măiestrie (mêthexis / techne): Modul în care cineva proiectează un experiment, interpretează nuanțele unor date complexe sau redactează o lucrare implică stil, eleganță și talent personal.
• Estetica soluției: În știință și cercetare se vorbește adesea despre o demonstrație „frumoasă” sau o ecuație/teorie „elegantă”, termeni ce aparțin mai degrabă zonei estetice.
Concluzie
Cercetarea este procesul prin care știința (structura, regula, instrumentul) prinde viață prin arta (viziunea, intuiția, stilul) celui care o practică. Așa cum spunea un celebru truism din mediul academic: știința îți arată ce și cum să măsori, dar arta te ajută să înțelegi ce spun cu adevărat acele măsuri.
Quora
Can we consider science as an art? If so, what is the meaning of art?
4 iun. 2017 — Science and art. To those who practice neither, they seem like polar opposites, one data-driven, and the other driven by emotion. One dominated by technical int...
Versetele biblice care vorbesc despre judecată
Matei 7:1 – 29
1 Nu judecați, ca să nu fiți judecați!
2 Căci cu ce judecată judecați veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați vi se va măsura.
3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
4 Sau cum îi poți zice fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău», și, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?
5 Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău!
6 Să nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă.
7 Cereți , și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide!
8 Căci oricine cere capătă, cine caută găsește, și celui ce bate i se deschide.
9 Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?
10 Sau dacă-i cere un pește, să-i dea un șarpe?
11 Deci dacă voi, care sunteți răi, știți să le dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri le va da lucruri bune celor ce I le cer!
12 Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii.
13 Intrați pe poarta cea strâmtă! Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei ce intră pe ea.
14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află.
15 Păziți-vă de prorocii mincinoși! Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori.
16 Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17 Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc.
20 Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.
21 Nu orișicine-Mi zice: «Doamne , Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»
23 Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege!»
24 De aceea pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă.
25 A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
26 Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip.
27 A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea: ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare.”
28 După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui;
29 căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor.
Iacov 2:13
13 căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruie judecata.
Romani 14 : 10 – 12
10 Dar pentru ce-l judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce-l disprețuiești tu pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
11 Fiindcă este scris: „«Pe viața Mea Mă jur», zice Domnul, «că orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă Îi va da slavă lui Dumnezeu.»”
12 Așa că fiecare dintre noi are să-I dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.
Romani 14:12 – 13
12 Așa că fiecare dintre noi are să-I dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.
13 Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții! Ci mai bine judecați să nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire!
Apocalipsa 20:11 – 15
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Și i-am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.
13 Marea i-a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința Morților i-au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Și Moartea și Locuința Morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.
1 Corinteni 4:5
5 De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu.
Matei 12:37
37 Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit.”
1 Petru 1:17
17 Și dacă-L chemați ca Tată pe Cel ce îl judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
Romani 2:5 – 12
5 Dar cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu,
6 care îi va răsplăti fiecăruia după faptele lui:
7 și anume le va da viața veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea
8 și le va da mânie și urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului și ascultă de nelegiuire.
9 Necaz și strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.
10 Slavă, cinste și pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.
11 Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului.
12 Toți cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege, și toți cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecați după Lege.
2 Petru 2:9
9 înseamnă că Domnul știe să-i izbăvească din încercare pe oamenii cucernici și să-i păstreze pe cei nelegiuiți ca să fie pedepsiți în ziua judecății:
2 Corinteni 5:10
10 Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
1 Ioan 4:17
17 Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, ca să avem deplină încredere în ziua judecății.
1 Corinteni 6:2
2 Nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea va fi judecată de voi, sunteți voi nevrednici să judecați lucruri de foarte mică însemnătate?
Actualizat 2026, cu ajutorul AI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.