vineri, 5 august 2022

Cine a nimicit pe cei ce n-au crezut? (Iuda 5)

 

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl, Creatorul cerului şi al pământului şi de la Fiul Său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

**Pe ce te bazezi când recenzezi (corectezi) o traducere mai veche a Bibliei, cum ar fi cea făcută de Dumitru Cornilescu?**
S-au apucat unii să-l corecteze pe Cornilescu, dar nu întotdeauna spre bine, ci spre rău. Am găsit nişte lucruri interesante în această direcţie la Iuda 5.
Într-un Nou Testament recent editat (având sigla EDCR), la Iuda 5 a fost înlocuit „Domnul” cu „Isus”, menţionându-se la nota de subsol următoarele:
„Alte manuscrise au lecţiunea „Domnul”.
Într-adevăr, atunci când s-au studiat manuscrisele s-au găsit anumite diferenţe între ele. Numai că la Iuda 5 avem patru variante la un cuvânt, adică un cuvânt este redat în patru moduri diferite: Domnul, Dumnezeu, Isus, Christos.
**Versiunea cu redarea „Domnul”:**
În versiunea lui Dumitru Cornilescu găsim acest tip:
Iuda 5. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.
Acest tip de redare apare în manuscrise ca Sinaiticus (secolul IV), Athos (secolul VIII/IX), Ephraemi Rescriptus (secolul V) şi Versiunea Harkleană, desemnată de sigla syrh, fiind o traducere biblică în limba siriacă de Toma de Harqel finalizată în 616 d.Hr. la Enaton din Egipt.
**Versiunea cu redarea „Dumnezeu”:**
Iuda 5. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Dumnezeu, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.
Acest tip de redare apare în manuscrise ca p72 (=Bodmer 7/8) de limbă greacă circa 300 d.Hr., la Clement din Alexandria (c.150 - c.215)Cartea instructorului III, în Ephraemi Rescriptus – la al doilea corector şi în Versiunea Filoxeniană (508 d.Hr.). A fost comandat de Filoxen din Mabbug și finalizat de corepiscopul său Policarp în limba siriacă. Mai apare într-un manuscris Latin (Italic), Armenian şi Georgian. Deci redarea aceasta a avut un suport internaţional semnificativ.
**Versiunea cu redarea „Isus”:**
Iuda 5. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Isus, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.
Acest tip de redare apare în manuscrise ca Vaticanus (secolul IV), Alexandrinus (secolul V), multe Latine (Italice), Etiopean, la Origen, Ieronim, Cyril, în Bohairic Coptic şi Sahidic Coptic. Este pus în paranteze în Aland și colaboratorii în a 4-a ediție revizuită.
**Versiunea cu redarea „Christos”:**
Iuda 5. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Christos, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.
Acest tip de redare apare în Ephraem, Moscova (din secolul IX) şi Lectionare Bizantine.
Am două întrebări importante:
1. Dacă tot faci o corecţie şi dai o notă de subsol, nu ar trebui menţionate toate variantele?
2. Pe ce criterii alegi această variantă?
Tu ce variantă alegi şi de ce?
Eu am ales varianta Bodmeriană (cea din Manuscrisul biblic p 78) şi iată de ce: Este cel mai vechi text al Epistolei lui Iuda, descoperit vreodată.
Papirus 72 (Papyrus Bodmer VII-VIII) este desemnarea utilizată de evaluatorii textuali ai Noului Testament pentru a descrie porțiuni din așa-numitul Codex Bodmer divers, și anume scrisorile lui Iuda, 1 Petru și 2 Petru. Aceste cărți par să fi fost copiate de același scrib, iar scrisul de mână a fost atribuit paleografic secolului al III-lea sau al IV-lea.
Deși scrisorile lui Iuda (P.Bodmer VII) și 1-2 Petru (P.Bodmer VIII) din acest codex nu formează un singur text continuu, cercetătorii tind să se refere la aceste trei texte ca un singur papirus timpuriu al Noului Testament. Papirusul 72 este cel mai vechi manuscris cunoscut al acestor epistole, deși câteva versete din Iuda se află într-un fragment P78 (P. Oxy. 2684).
Papirusul 78 (în numerotarea Gregory-Aland), desemnat de P78, este o copie timpurie a Noului Testament în limba greacă. Este un manuscris de papirus al Epistolei lui Iuda. Textele supraviețuitoare ale lui Iuda sunt versetele 4-5 și 7-8. P78 este scris cu o mână elegantă. Manuscrisul a fost atribuit paleografic secolului al III-lea (sau secolul al IV-lea).
Iuda 5 după Papirusul 78 – cel mai vechi la ora actuală!
5 Hypomnēsai de hymas boulomai, eidotas hapax panta, hoti Theos laon ek gēs Aigyptou sōsas to deuteron tous mē pisteusantas apōlesen,
În limba română:
Iuda 5. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Dumnezeu, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.
Amin!
Eu spun Amin! la această variantă, repet, este cea mai veche la ora actuală.
IOUDA
IUDA
Iuda 1:1 Ioudas (Iuda) Iēsou (al lui Iesus) Christou (Christos) doulos (rob), adelphos (fratele) de Iakōbou (lui Iacov), tois (celor) en (în) Theō (Dumnezeu) Patri (Tatăl) ēgapēmenois (să fie iubiţi) kai (şi) Iēsou (lui Iesus) Christō (Christos) tetērēmenois (să fie păstraţi) klētois (în chemare).
2 Eleos (Milă) hymin (vouă) kai (şi) eirēnē (pace) kai (şi) agapē (iubire) plēthyntheiē (înmulţită).
3 Agapētoi (Iubiţilor), pasan (toată) spoudēn (străduinţa) poioumenos (mi-am făcut) graphein (să vă scriu) hymin (vouă) peri (despre) tēs koinēs (comuna) hēmōn (noastră) sōtērias (mântuire), anankēn (nevoie) eschon (am avut) grapsai (scriind) hymin (vouă) parakalōn (îndemn) epagōnizesthai (să luptaţi aprig) tē hapax (pentru ceea ce odată) paradotheisē (a fost dată) tois hagiois (sfinţilor) pistei (ca credinţă).
4 Pareisedyēsan (Căci s-au strecurat) gar tines (nişte) anthrōpoi (oameni), hoi (care) palai (demult) progegrammenoi (sunt scrişi) eis (pentru) touto (această) to krima (osândă), asebeis (neevlavioşi), tēn tou Theou (al Dumnezeului) hēmōn (nostru) charita (har) metatithentes (schimbând) eis (pentru) aselgeian (desfrânare) kai (şi) ton monon (pe singurul) Despotēn (Stăpân) kai (şi) Kyrion (Domn) hēmōn (al nostru) Iēsoun (Iesus) Christon (Christos) arnoumenoi (îl tăgăduiesc).
5 Hypomnēsai (Să vă amintesc) de (apoi) hymas (vouă) boulomai (aş vrea), eidotas (deşi ştiţi) hapax (întotdeauna) panta (toate), hoti (că) Theos (Dumnezeu) laon (poporul) ek (din) gēs (ţara) Aigyptou (Egiptului) sōsas (l-a izbăvit), to deuteron (după care) tous (pe toţi care) mē (nu) pisteusantas (au crezut) apōlesen (i-a nimicit). (Notă: Aşa apare în cel mai vechi manuscris biblic grec, cu „theos”.)
6 Angelous (Pe îngerii) te tous (care la fel) mē (nu) tērēsantas (şi-au păstrat) tēn heautōn (a lor) archēn (căpetenie), alla (ci) apolipontas (şi-au părăsit) to idion (propria) oikētērion (locuinţa),eis (pentru) krisin (judecata) megalēs (mari) hēmeras (zile), desmois (în lanţuri) aidiois (veşnice) hypo (în) zophon (întuneric) tetērēken (îi ţine);
7 hōs (ca şi) Sodoma (Sodoma) kai (şi) Gomorra (Gomora) kai (şi) hai peri (din jurul)autas (lor) poleis (cetăţile), ton homoion (care în aceeaşi) tropon (manieră) toutois (cu ei) ekporneusasai (se dăduseră la curvie) kai (şi) apelthousai (s-au aventurat) opisō (după) sarkos (carne) heteras (diferită), prokeintai (ne stau înainte) deigma (ca un exemplu) pyros (al focului) aiōniou (veşnic) dikēn (a pedesei) hypechousai (suferite).
8 Homoiōs (Totuşi) mentoi (însă) kai (şi) houtoi (aceşti) enypniazomenoi (visători), sarka (carnea) men (deasemenea) miainousin (îşi pângăresc), kyriotēta (stăpânirea) de athetousin (o nesocotesc), doxas (pe dregătorii) de blasphēmousin (îi blestemă).
9 ho de (dar) Michaēl (Mihail), ho archangelos (Arhanghelul), hote (când) tō diabolō (Diavolul) diakrinomenos (se împotrivea) dielegeto (certându-se) peri (pentru) tou Mōuseōs (a lui Moise) sōmatos (trup), ouk (n-a) etolmēsen (îndrăznit) krisin (o judecată) epenenkein (împotriva lui), blasphēmias (de blestem), alla (ci doar) eipen (a zis): „Epitimēsai sou (Să te mustre) Kyrios (Domnul! Iehova – în uzul textelor ebraice, vezi Aramaic Bible in Plain English)”.
10 houtoi (Aceştia) de (însă) hosa (tot ceea ce) men (într-adevăr) ouk (nu) oidasin (cunosc) blasphēmousin (batjocoresc); hosa (tot ceea ce) de (însă) physikōs (sufleţeşte) hōs (ca) ta aloga (fără de minte) zōa (animale) epistantai (înţeleg), en (în) toutois (acestea) phtheirontai (se strică).

joi, 19 mai 2022

Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. (Efeseni 4:5)

 Ce "religie", "confesiune" sau "credinţă (crez)" trebuie să avem?

 
 Am putea spune simplu: un credincios – indiferent cum îşi spune - nu poate avea altă credinţă decât cea menţionată în Biblie de către apostolul Pavel la Efeseni 4:5. Pentru a avea şi noi această credinţă trebuie să luăm Biblia şi să o interpretăm corect: “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate” (2Timotei 3:16). Cine răstălmăceşte Biblia, o face spre pierzarea lui - a se vedea avertizarea drastică din 2Petru 3:16.
Dacă folosim Scriptura ca pe o tablă de şah, putem să credem ce dorim şi putem să interpretăm versete în sens arbitrar, după voia noastră şi nu după context sau sursele primare biblice. Şi ar fi de neacceptat în ochii lui Dumnezeu.
Suntem noi atenţi la ceea ce credem? Putem lua 2Petru 3:16 ca o avertizare profetică din partea lui Dumnezeu, dată prin apostolul Petru pentru fiecare dintre noi? Da!
  Având în vedere situaţia prezentată mai sus, iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:
1. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos şi al nostru, Creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, care ne iubeşte şi ne vrea doar binele (Exodul 3:13-15; 20:1-3, Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). Conform textului ebraic, El este Yehowah Elohim, Dumnezeul lui Israel. Domnul Isus şi apostolii au fost evrei şi nu au avut un alt Dumnezeu. La venirea sa din cer, Domnul Isus a fost făcut să se nască ca evreu iudeu, în seminţia lui Iuda, în casa lui Iosif (Evrei 7:14; Apocalipsa 5:5), de aceea el a putut spune că "Mântuirea vine de la iudei" (Ioan 4:22).
Profeţii din Vechiul Testament despre Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, că El va fi de neam evreu:
Genaza 3:15
Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.
Geneza 49:10
Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele.
Deuteronom 18:15
Proroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Yehowah, Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi.
Ieremia 23:5
Iată vin zile, zice Yehowah, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ.
Vestea Bună (Evanghelia) după apostolul Ioan nu arată altceva.
Capitolul  I
1. (textul grec) La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era ‘Cuvântul’. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4, Ioan 14:7-11, Evrei 1:1-3. Totul depinde cum a înţeles apostolul Ioan al doilea cuvânt "dumnezeu", nu cum ar îndrepta cineva înţelegerea spre o anumită vedere. Aici nu este vorba de doi Dumnezei cereşti, ci de Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, care era ca şi Dumnezeu: puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc., apostolul nu se referă la funcţia lui Dumnezeu, ci la calităţile lui, moştenite şi de Fiul său; Cuvântul ‘dumnezeu’ din partea finală a textului este un substantiv calitativ având în vedere topica şi lipsa oricărui articol, după cum arată şi apostolul Ioan în evanghelia prezentată de el "cine m-a văzut pe mine, a văzut pe Tatăl". Ioan 14:9)
2. El era la început cu Dumnezeu. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4)
3. Toate prin El au apărut, şi fără El n-a apărut nici măcar un lucru din ceea ce a apărut (Trimiteri: Regele Solomon s-a gândit la Geneza 1:26 şi Geneza 11:7 când a scris Proverbe 8:22-30).
Traducerea textului grecesc din Ioan 1:1 "en archē ēn ho lógos kaì ho lógos ēn pròs tòn theón kaì theòs ēn ho lógos" poate crea probleme, dacă nu luăm topica greacă în considerare şi apoi tot contextul evangheliei.
O redare dinamică a lui Ioan 1:1, dar bazată pe topică şi context - ca să fie mai pe înţeles în limba română, ar putea suna astfel:
"La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ca Dumnezeu era ‘Cuvântul’.
Uneori, fragmentele de texte trebuie traduse dinamic, pentru a se clarifica sensul lor, dar acest lucru se face întotdeauna în raport strâns cu contextul. Ioan 1:1 se încadrează perfect în acest tip, unde pentru a-l înţelege corect pe apostol, atât topica (ordinea cuvintelor), cât şi contextul este hotărâtor.

În propoziţia de faţă şi mai apoi în întregul context al cărţii - după cum se va vedea, al doilea cuvânt theos este un substantiv calitativ, care îl descrie pe primul cuvânt theos (Ioan 1:18, respectiv Ioan 14:9 “Cine m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl.”), care are funcţia de substantiv nominativ.
Origen din Alexandria, scriitor grec din secolul al treilea îl laudă pe renumitul apostol Ioan pentru că el cunoştea “frumusețea limbii greceşti”, locuind multă vreme la Efes, un oraş pe atunci elenizat (grecizat). Sursa: Origen, Comentariului Evangheliei lui Ioan, Cartea II, capitolul 2
Monoteis convins, ca şi Maestrul său, Rabinul ceresc Yeşhua/Isus (a se vedea Ioan 17:1-3), apostolul Yohanan/Ioan vorbeşte de Cuvânt nu ca fiind „Elohim (Theos) în persoană“ sau "un al doilea Elohim (deuteros Theos) ceresc", ci fiind o persoană cerească foarte apropiată (Fiu unic-născut, a se vedea cuvântul “monogene” din Ioan 3:16) care are natura calitativă a lui Elohim/Theos, dar nu şi funcţia de Elohim/Theos. Susţin asta pentru că văd construcţia propoziţiei, topica în raport cu contextul evanghelic care urmează.
Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c s-a gândit la cuvântarea Domnului Isus pe care a consemnat-o mai târziu în Ioan 14:1-14. Secretul descifrării textului este aici. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul şi Fiul unic-născut este ca El în calităţi (puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.), dar nu şi în funcţia de Dumnezeu. Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c nu s-a gândit deloc la funcţia Fiului (cum fac mulţi), deoarece avea demarcaţia monoteistă clară, având rolul unei pietre de hotar, rostită de Domnul Isus şi consemnată mai târziu în Ioan 17:1-3: Tatăl este Singurul Elohim/Theos/Dumnezeu Adevărat. Dacă ar fi doi Dumnezei sau mai mulţi, ceilalţi ar fi Dumnezei falşi.
Topica greacă din Ioan 1:1 (ordinea cuvintelor în propoziție) ar permite cel mult o traducere literală de felul: La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ‘dumnezeu’ era ‘Cuvântul’, în sensul celor din Psalmii 82:6 – Ioan 10:34, sau a următoarelor texte: 2Corinteni 4:4: Satan este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic, Matei 16: 23: Petru este 'satan', dar nu Satan Diavolul, Ioan 10:34: Unii oameni ar putea fi 'dumnezei', dar, desigur, nu Dumnezeu Atotputernicul, Galateni 4:14: Pavel e primit ca îngerul lui Dumnezeu, dar el nu a fost un înger. În sensul acesta Ioan 1:1: Logosul este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic.
2. Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea,
un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."
Fraza "Domnul meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea trebuie luat în considerare contextul per ansamblu. Ca să nu greşim în interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a apostolului Toma:
- ca predicativ?: "Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!"
- ca nominativ? "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!"
- sau ca vocativ? "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai înviat din morţi!"
Varianta vocativă este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3, context în care a fost prezent şi apostolul Toma. Să nu uităm că el a fost necredincios în ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea lui vorbeşte de înviere, nu de altceva, cum înţeleg din păcate unii. Necredinţa i s-a transformat în exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.
Apostolul Toma nu ar fi putut contrazice tocmai pe Cel înviat, care era mentorul său:
Ioan 17:1-3
După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,
după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
3. Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1:1-3 Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28).
4. Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!): “Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)
5. Un (fost) înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9).
6. Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44). Plata păcatului este moartea, mai întâi cea comună, moartea adamică şi apoi moartea a doua, ce va fi aplicată după înviere şi judecata de atunci, celor ce au practicat conştient păcatul. Chinul veşnic ca plată pentru păcate nu se justifică biblic, după cum veţi vedea din această apologie.
7. Legea Mozaică (dată de Dumnezeu prin robul său Moşhe (Moise)), a fost Constituţia poporului Israel, fiind cea mai elevată dintre toate tipurile de constituţii care au existat vreodată. Dumnezeu prin Christos a inaugurat o altă Lege. Prima Lege a fost bună, a doua Lege este perfectă, de aceea sfârşitul Legii din Vechiul Testament este Christos (Romani 10:4), deoarece Legea a fost un îndrumător spre Christos (Galateni 3:24,25). Prin Legea Mozaică învăţăm ce este păcatul şi dreptatea (Romani 3:20, Exod 21:23-25) şi cât de greu este să o împlinim (Fapte 15:1-15) - dacă am putea să o împlinim sută la sută, nici nu am muri, plata păcatului fiind moartea; iar prin Legea Christică învăţăm ce este dragostea şi harul (Ioan 13:34, Matei 18:21-35), Moise fiind pedagogul iubirii venită prin dreptate, Christos fiind pedagogul iubirii venită prin har. Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi pe semenul tău ca pe tine însuţi este motivul, scopul vieţii (Marcu 12:28-34). De aceea ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5). Cuvântul lui Dumnezeu descrie cel mai clar ce este dragostea (1Corinteni 13), fără de care nimeni nu va fi mântuit (1Ioan 4). „Legea” în general defineşte raporturi, de aceea este flexibilă; când raporturile iniţiale - după care s-a dat o lege - sunt afectate, legea poate suferi amendamente (schimbări) sau chiar se poate anula. Aşa intră pe rol, procedura numită „har”. De exemplu: prima pereche de oameni, ar fi trebuit să moară în aceeaşi zi în care au mâncat din fructul interzis, şi ar fi murit chiar în acea zi (Geneza 2:16,17), dacă ar fi mâncat din proprie iniţiativă; dar din pricină că au fost antrenaţi în nesupunere de o altă fiinţă, pedeapsa pe care o cerea legea a fost comutată pe o perioadă mai lungă, pentru a se putea soluţiona controversa ridicată de acea persoană: Este Dumnezeu mincinos? Nu! Poate fi omul fericit fără Dumnezeu? Nu!
8. Va veni un mare necaz pe pământ şi în această perioadă o mare mulţime de oameni vor părăsi cultele sistemului religios corupt, pregătindu-se cum se cuvine pentru venirea Domnului nostru Isus Christos (Matei 25:1-13, Apocalipsa capitolele 7 şi 18). În timpul acela, religiile tradiţionale  - şi aici mă refer la toate, inclusiv cele păgâne – nu numai că îşi vor pierde sprijinul autorităţilor statale, ci vor fi desfiinţate printr-un decret politic de Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale (NWO), care va apare pe scena lumii politice (Apocalipsa 17:16). În locul lor, pentru a umple golul necesităţilor spirituale, Guvernul Mondial va institui închinarea la icoana fiarei (Apocalipsa 13:15). În acest timp va apare ceea ce a denumit apostolul Pavel ca fiind “lepădarea de credinţă” şi un lider politic charismatic denumit “omul fărădelegii, fiul pierzării” (2Tesaloniceni 2:3).
9. Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Mirelui (Matei 19:28)
10. Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, Regele desemnat pentru aceasta,  care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman, va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 12:6).
Amin!
 

marți, 17 mai 2022

Care este cea mai bună versiune a Bibliei?

 Dacă Dumnezeu a lăsat o singură Biblie sau Sfânta Scriptură pentru toţi, de ce sunt atâtea versiuni?

Da, la origini există o singură Biblie pentru toţi, dar există mai multe versiuni ale ei. De ce a apărut acest aspect? Şi cum ne poate influenţa într-un fel sau altul?

Versiunea biblică, este o manieră personală a unui traducător de a prezenta textului Bibliei din limbile originale în care a fost scrisă, în limba sa natală.

În general sunt trei moduri de redare a unei traduceri, dintr-o limbă în alta:

1. Redarea literală, cuvânt cu cuvânt, când autorul ţine cont şi redă modul de exprimare a limbii din care a tradus

2. Redarea dinamică, când autorul ţine cont nu de limba din care a tradus, ci de limba în care redă textul, uneori interpretând ceea ce traduce

3. Redarea mixtă literală-dinamică, când autorul combină ambele stiluri de redare

La punctele 2 şi 3 pot apărea nişte pericole, ca textul să nu fie redat corespunzător.

"Scriptura" la origini nu a fost scrisă în limba română, nici în maghiară, nici în engleză, de aceea textele de bază sunt textele în care a fost scrisă Biblia: ebraică, greacă şi parţial aramaică, iar manuscrisele cele mai vechi – cu anumite excepţii – sunt cele mai aproape de original. 
Aceste manuscrise diferă în anumite locuri, uneori semnificativ, alteori mai puţin.
 
Exemple de diferenţe:
 
Biblia Ebraică, Geneza 11:16 La vârsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg.    
Biblia Ortodoxă, Geneza 11:16 Eber a trăit o sută treizeci şi patru de ani şi atunci i s-a născut Peleg.
 
Biblia Aramaică, 2 Petru 1:1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:
Biblia Română, varianta propusă de Dumitru Cornilescu 2 Petru 1:1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:

Aşa ceva avem şi la Codex Vaticanus 2Petru 1:1, unde în loc de cuvântul Domn, este cuvântul Dumnezeu. În Codex Sinaiticus şi alte texte şi citate vechi avem "Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos", pentru ca la Codex Vaticanus să observăm că avem "Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Christos" (2Petru 1:1). Ambele variante nu pot fi adevarate. Cineva a modificat textul. Ori Sinaiticus ori Vaticanus are dreptate. Sau, aşa cum presupun unii, să fi existat un text diferit, faţă de ambele, având fraza propusă din Biblia Ortodoxă "Simon Petru, slujitor şi apostol al lui Iisus Hristos, celor ce prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Iisus Hristos au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră:"

Dacă nu avem originalul Bibliei, care este criteriul pentru selecţia textelor cu redare diferită din manuscrisele antice? Dintre textele de mai sus, care ar fi varianta originală?

Diferenţele au început să apară atunci când s-au format grupuri diferite de credincioşi, cu păreri diferite şi ei au încercat să-şi justifice părerile, prin schimbarea textului pe care îl aveau, înspre credinţa lor.
 
Cele mai vechi Biblii complete sunt Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus ambele din secolul IV AD, dar există manuscrise parţiale, mult mai vechi. Atât Eusebius din Cesareea cât şi Athanasie din Alexandria au susţinut că împăratul Constantin Cel Mare i-a însărcinat cu redactarea unui text biblic. Probabil primul a fost Athanasie, iar mai apoi Eusebiu, după ce Athanasie a căzut în dizgraţia împăratului. 

Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele, putem înţelege revolta presbiterului Gaiu, din secolul II, de la Roma, faţă de modul unora de a trata Scriptura, nu ca un rod divin, de neschimbat, ci ca un rod uman, supus schimbărilor...
John William Burgon, îl citează pe acest Gaius (AD 175-200) în lucrarea "The Revision Revised" (Revizuirea revizuită): 
"Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe Scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. - Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de-a lui Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de-a lui Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară, cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți! Pentru că nici ei nu cred că Scripturile divine au fost rostite de Duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși; sau altfel, ei cred că sunt mai înțelepti decât Duhul sfânt? Şi în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de Scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".
 
Da, este o critică aspră. Dacă Luceafărul lui Eminecu ar conţine mai multe variante de redare sau chiar şi numai două, în loc de "Cobori în jos luceafăr blând" să fie "Vino în jos Iisuse drag" într-un volum din anul 2014, cred că ne-am exprima dezacordul faţă de cel care a făcut modificarea, darămite să vezi aşa ceva în texte pe care le considerăm "Sfintele Scripturi". 
 
Cam aşa ceva avem la unele dintre textele manuscriselor din sec II şi III, sau chiar şi mai grav, când se adaugă sau se scot arbitrar nişte texte după bunul plac al unora, după cum vedem din mărturia lui Origen, un scriitor care a trăit în secolul II şi III:
 „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere." 
 
În această perioadă copiştii unor grupuri scot pe nedrept Luca 22:43,44, ca de exemplu în Codexul Sahidic Coptic, pe motiv că Iisus nu putea fi fricos, după cum arată teologul Oscar Cullmann. Iar alţii elimină nişte cuvinte ca să-şi justifice părerea că Tatăl şi Fiul sunt de fapt aceeaşi fiinţă, neexistând două persoane diferite, ci doar două denumiri, purtate de aceeaşi fiinţă. Astfel, de exemplu, ei reduc Apocalipsa 1:1 cu referire la o singură persoană:
"Descoperirea lui Isus Hristos pe care a dat-o, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan."
 
Având în vedere această debandadă în unele dintre manuscrisele secolelor de mult apuse, cum am putea şti care a fost textul original? 
 
Criteriul de seamă, expus de JJ Griesbach: Să fie cel mai vechi text

"Ciurul" lui J.J. Griesbach

Renumitul comparator al manuscriselor antice, J.J. Griesbach, a formulat regula, că manuscrisele cele mai vechi sunt cele mai apropiate de textul autograf (al autorului), textele vechi acţionând ca un ciur pentru cuvintele modificate sau strecurate în textul autograf mai târziu. Regula are şi excepţii de care trebuie ţinut cont.
În aceste cazuri delicate, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi.

Cele mai vechi manuscrise sunt cele mai apropiate de sursa primară. Deci textele din secolul I şi prima parte din secolul II (-150) ar fi cele mai apropiate (mă refer la textele creştine - cuprinse în Noul Testament). Apoi cele din a doua parte a secolului II şi prima parte a secolului III (150-250) şi abia cele din a doua parte a secolului III şi prima parte a secolului IV (250-350). Textele de după 350 scad în 'autoritatea ciurului' excepţie fiind acele texte care au copiat manuscrise de înainte de anul 350; în această secţiune traducerile cad pe locul doi, adică prima dată luăm textele greceşti şi apoi cele traduse din greacă.

Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.

Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.
Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.
 
Aceşti paşi se aplică de acesemea şi în studiul cărţilor Vechiului Testament. După ce doi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe au fost întrebaţi, dacă credincioşii ar trebui să adere la studiul textului ebraic sau celui grec (Septuaginta), au dat următorul răspuns:
Primul întrebat: "Septuaginta nu este o traducere foarte buna." (Anonim)
Al doilea întrebat: "Nu la Septuaginta, ci la Hexapla." (Alexandru Mihăilă)
Hexapla a fost o traducere veche, făcută în Alexandria, Egipt, care avea şi textul ebraic; atât textul ebraic scris în litere ebraice, fără vocale, cât şi textul ebraic transliterat în litere greceşti.

Aşadar, răspunsul la întrebarea "Care este cea mai bună versiune a Bibliei?" ar fi: Cea care ia în considerare toate aceste aspecte.

vineri, 13 septembrie 2019

Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre scopul nostru?


Un scop divin pentru toţi
 
Scopul nostru trebuie să fie victoria asupra păcatului şi a morţii, ca să putem moştenii viaţa veşnică. În această luptă pentru victorie, trebuie să fim ghidaţi de sus, de la Dumnezeu. Pentru a putea avea această viaţă veşnică, El ne îndeamnă prin Fiul Său, să asimilăm cunoştinţa necesară despre Cele mai importante Fiinţe din Univers: Tatăl şi Fiul (Ioan 17:3). De asemenea, prin apostolul Pavel, El ne îndeană să urmărim pacea şi sfinţirea (Evrei 12:14), prin iubirea adevărul lui Dumnezeu (Ioan 17:17) care este un adevăr sfinţitor, prin care ne putem zidi credinţa, speranţa şi dragostea noastră şi a fraţilor şi a semenilor noştrii.  Ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5), spre gloria lui Dumnezeu şi a Fiului său. Să iubim pe toţi cei din jurul nostru şi să facem bine tuturor, la superlativ (Luca 10:25-37)! Dacă vrem să avem viaţă veşnică, trebuie să ajungem ca nişte copilaşi ascultători ai lui Dumnezeu Tatăl (Matei 18:3).
Interesul nostru trebuie să fie: "tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă." Filipeni 4:8
Trebuie să căutăm să fim în mijlocul celor cinci fecioare înţelepte, pentru a ne înţelepţi şi mai mult împreună.
Matei 25:1. Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Doresc să stăm cu toţii de veghe în aşteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele înţelepte din pilda Mântuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.

Câteva cuvinte despre posibilitatea de a greşi
 
"Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul."  (Iacov 3:2)

Din păcate, cel mai mult greşim în vorbire. Deci cel mai vigilenţi trebuie să fim în vorbire. Este evident că în călătoria noastră pe calea Domnului Isus Christos, ne-am confruntat cu nişte situaţii prin care am fost testaţi, dacă suntem sau nu creştini autentici. Când nu am fost găsiţi aşa cum ar fi trebuit să fim, Dumnezeu ne-a dat mult har şi am putut fi învioraţi. Atunci când păcătuim ne descurajăm, dacă mai are rost să ne îndreptăm sau nu... Dar Dumnezeu ne încurajează ca atunci când vom cădea în greşeli, să ne ridicăm şi să nu dăm înapoi. Cu timpul, învăţând din greşeli, având mai multă experienţă, predaţi călăuzirii duhului lui Dumnezeu şi ţinând sus cuvântul vieţii vom ajunge la starea de om matur, prin care vom birui orice test. Şi când vom trece ultimul, testul final, va fi ferice de noi pentru totdeauna. Am ieşit biruitori în marea luptă spirituală pentru viaţa veşnică. Nu există victorie care duce la viaţa veşnică fără o luptă aprigă împotriva tuturor păcatelor.
Proverbe 24:
16. Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.
Efeseni 6:
10.     În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.
11.     Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
12.     Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
13.     Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
14.     Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
15.     Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
16.     În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
17.     Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
18.     Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. 

Câteva reflecţii despre voia lui Dumnezeu

1. Scopul lui Dumnezeu este să facem voia lui (Matei 6:9,10), iar această voie sfântă este iubirea, fără de care suntem nimic (1 Corinteni 13:1-4):
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
2. Dacă facem voia lui, umblând în iubire, împărăţia poate fi grăbită (2Petru 3:11,12)
3. Iar această împărăţie – Regatul Iubirii - merită să vină cât mai repede (Apocalipsa 21:3,4, 1Corinteni 2:9), deoarece în ea va domni iubirea şi fericirea
4. De aceea trebuie să ajutăm cât mai mulţi oameni să înţeleagă importanţa iubirii, prin porunca naşterii din nou, ca templul lui Dumnezeu să poată fi finalizat cât mai repede (1Corinteni 3:16,17, Ioan 3:5-7, Romani 12:1,2)
5. Acest templu sfânt se desăvârşeşte prin dragoste, care este legătura desăvârşită a unităţii (1Corinteni capitolul 13, Coloseni 3:14)

Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?

"şi soţia lui s-a pregătit" Apocalipsa 19:7
AMR xxx zile (AMR = Au mai rămas)... Cei care am făcut armată ştim ce înseamnă prescurtarea, dar mai ales aşteptarea... La fel este şi în cazul celor care am fost cândva miri şi mirese. Cât de mult şi cu ce emoţii, cu ce ardoare am aşteptat sosirea clipei când vom fi - în sfârşit - miri sau mirese!
Desigur, în primul rând ne-am dorit o soţie care să fie creştină, dar nu numai de cultură creştină, ci una care să trăiască termenul, care să ne fie un bun sfetnic, un bun sprijin, un prieten înţelept şi întelegător, o fiinţă care ştie să viseze cu ochii deschişi, dar să fie cu picioarele pe pământ, pe care să te poţi bizui şi la bine şi la greu (nu ca soţia lui Iov: Iov 2:9,10) - ca numai moartea să ne poată despărţi.
Toţi stim, că Fiul lui Dumnezeu a comparat pe creştini cu "fecioarele", care sunt în aşteptarea "mirelui" - Matei 25:1-13.
Acum să ne punem întrebarea: Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?
Şi putem şti. Aflăm din pilda expusă de el, că anumite fecioare vor fi repudiate din cauza nechibzuinţei lor şi altele sunt primite din cauza chibzuinţei lor. Chibzuinţa provine din înţelepciune, aşadar Mântuitorul nostru va alege fecioarele înţelepte, dar nu după o înţelepciune ca din lume, ci după înţelepciunea de sus, de la Dumnezeu.
Pentru “Mirele” nostru conteaza doar frumuseţea interioară. Nu contează cât de urât sau cât de plăcut eşti la aspect exterior. Aşadar el doreşte o soţie care se pregăteşte şi se găteşte în interior, prin înţelepciunea dată de Dumnezeu, prin el.

Cum putem fi desăvârşiţi în frumuseţe interioară?

Simplu: Având dragoste pentru Dumnezeu şi semeni.
- Care este ţinta (scopul) poruncii lui Dumnezeu?
1Timotei 1:5
Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.
- Înspre cine trebuie manifestată această dragoste?
Marcu 12:
28. Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la el şi l-a întrebat: "Care este cea dintâi dintre toate poruncile?"
29. Isus i-a răspuns: "Cea dintâi este aceasta: "Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn";
30. şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta"; iată porunca dintâi.
31. Iar a doua este următoarea: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Nu este altă poruncă mai mare decât acestea."
Ioan 14:
21. Cine are poruncile mele şi le păzeşte acela mă iubeşte; şi cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu. Eu îl voi iubi şi mă voi arăta lui."
22. Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: "Doamne, cum se face că te vei arăta nouă, şi nu lumii?"
23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu, şi Tatăl meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
- Cum ar putea înţelege cineva ce este dragostea?
1Corinteni 13
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
- Pentru cine nu mai are dragostea dintâi: pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi
Apocalipsa 2:
2. "Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina numelui meu şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ti voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.

Vrei să fi ca o fecioară curată? 
Cum vor fi cele cinci fecioare curate?

Anumiţi oameni au ajuns la concluzia că a nu te spăla deloc, este un gest deosebit de credinţă. Dar în Biblie ni se spune clar că trebuie să ne curăţim trupul:
"Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfintirea până la capăt, în frică de Dumnezeu." 2Cor.7:1
Evident, un om nu poate fi curat numai dacă se curăţeşte. El face baie, deoarece ştie că se murdăreşte. Tot aşa trebuie să fie şi pe tărâm spiritual:
"Dar înţelepciunea de sus este mai întâi curată" Iacov 3:17
Cum vom putea şti ce fapte, gânduri şi sentimente necurate ne întinează din punct de vedere duhovnicesc? Vom putea afla, numai dacă ne vom adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, a lui Dumnezeu:
"Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui." Iacov 1:25.
Şi unde trebuie să ne curăţim?
"Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos şi prin duhul Dumnezeului nostru." 1Cor.6:11
""Domnule", i-am raspuns eu, "tu ştii." Şi el mi-a zis: "Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului." Apoc.7:14
Satan cel viclean va căuta să înşele fecioarele înţelepte şi să le întineze prin gânduri egoiste, prin gânduri ce duc la trândăvie şi prin gânduri ce duc la înălţarea de sine. Să ne păzim deci sediul sentimentelor, inima, căci ni se scrie despre ea ca o avertizare:
"Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" Ieremia 17:9


Concluzie
Ca să putem avea o viaţă creştină încununată de victorie, trebuie să fim "plini de duh", de duhul lui Dumnezeu Tatăl şi al Fiului Său (Efeseni 5:18).