Recomandare: Hell and Mr. Fudge - A little story about a big lie.

Hell and Mr. Fudge

- A little story about a big lie.

Short Movie Info

A young preacher (Mackenzie Astin) comes under attack from other members of his denomination when he dedicates a year of his life to prove whether or not hell really exists. This is a little story about a big lie.

 Release Date (Streaming):

May 22, 2012, in *DVD 2014

Runtime:

1h 37m

Synopsis

Based on a true story, “Hell and Mr. Fudge” is the heartwarming story of a young Bible-belt preacher who is hired to research the subject of Hell, and as he immerses himself his life takes a spin. He finds himself on the outs with church and family, and facing opposition from a long-time foe. As his research takes him deeper, he questions whether God would punish a young friend in the fires of hell for “just wanting to see the world.” While some of his core beliefs about God and judgment are shaken, Edward Fudge emerges as a defender of faith and Scripture and a champion for God’s love.

Dove Review

This movie, based on a true story, is about grace but it is not without controversy regarding Hell. Primarily, the question that Edward Fudge intends to answer is: “Is Hell an eternal punishment or do evil doers simply perish?” Many fundamentalist Christians will not agree with Mr. Fudge’s conclusion.

Mackenzie Astin turns in a fine performance as the compassionate preacher who focuses on God’s grace for everyone. Soon he is searching the scriptures to determine whether the soul is immortal or not. He concludes that those who go to hell will finally perish and not exist in conscious eternal suffering. However, this idea of the soul being immortal for believers, but not for the unbeliever is not accepted by most churches past or present.

There are some nice qualities, including the emphasis on grace for “whosoever will”, and the viewer is left with some evidence and the expectation that they will make up their own mind on the topic of eternal suffering for non-believers. We award this interesting yet controversial film our Dove “Faith Friendly” Seal for ages 12 and over.

Information from the webpage

http://www.hellandmrfudge.org/

An eccentric stranger hires Edward Fudge for a bizarre project: He wants Fudge to investigate Hell.

Edward Fudge is a small-town Bible-belt preacher. Son of a respected church leader known for his conservative religious views, Edward is confident that whatever the Bible really teaches is right. He dedicates a year of his life to a systematic study of Hell – and his life will never be the same.

As Fudge immerses himself in research, other aspects of his life begin to crumble. Leaders of his own denomination attack him for suggesting that members of other churches can be saved.

His own congregation – people he loves and serves – fires him after he invites a black man to pray from the podium. The publishing company he has worked for since childhood terminates his employment because he refuses to recant his liberal positions.

He becomes so committed to his research that his relationship with his wife and children begins to suffer. And, most importantly, in the course of his investigation some of his core beliefs about God and judgment and eternity are shaken from their foundations. Ultimately, Fudge emerges as a defender of faith and Scripture, and a champion for God's love.

Today Edward Fudge is remembered as a well-respected author, lecturer, and theologian. The book that resulted from his research, The Fire That Consumes, is a compelling study on the subject of Hell and eternal torment. It stands as a testimony to a man who had the courage to search for truth and to share what he found no matter what the cost.

Viewer Comments

"A movie that every individual on planet earth needs to see!" B.O., TX

"For Edward, the driving question is "What is God's character? This movie sounds this theme over and over. Great production!" B.F., TX

"What an incredible movie! I loved the style; the way the movie showed his struggle in a personal dialogue with the 'documentor.' Absolutely wonderful... It inspires me to dig deeper in the Bible and to stand firm for my views. I think it would be a great inspiration to the church, especially teenagers and college students." S.B., IL

"Fantastic - humor mixed with truth plus excellent acting!" K.M., CA

"God's grace came out Loud and Clear! The subject or 'Hell' faded in the light of God's Grace. Most powerful!" T.A., CA

"I was raised in the — church, and even as a child I couldn’t understand how a God of love could torment people for eternity. You’ve confirmed my childhood beliefs and I can hardly wait for my friends and family to see this!" CA

"We loved the film. It is funny, maddening, innocently romantic, spiritually inspiring, and God-honoring. It tells how a young preacher chose to follow the truth of Scripture wherever it led him; and, how -- though he was repeatedly 'wounded in the house of his friends'-- he came through it all without being consumed by bitterness, or forsaking his call to proclaim God's Word... Edward's scholarship is impeccable, and his character Christlike." Tom Warner, ID

Hell and Mr. Fudge is a brilliant little film, smartly directed, that tackles an issue facing every person of faith. I can't think of a topic that has more at stake. Hell and Mr. Fudge brings you into the eye of the storm. The writing is evocative. The acting is first rate and the impact is profound." Martin Doblmeier, President, Journey Films

“Hell and Mr. Fudge tells us something, and in a compelling way, about both hell and Edward Fudge. But it also vividly depicts the dark fire of stubborn self-righteousness in the face of even good news, as well as the bright strength of loyal friends and family." John Stackhouse, Professor of Theology, Regent College

"Hell and Mr. Fudge is a riveting piece of cinema.” Christian Film Guide

"Itʼs a heart-warming tale about standing up for your beliefs in the face of ardent opposition...” 303 Magazine

"Hell and Mr. Fudge debunks a common biblical misconception in a way that entertains while it enlightens – a novel way to reach minds and, more important, hearts.”

 

Martorii lui Iehova, Cercetatorii Bibliei?: Scrisoare deschisa de dezasociere : O Martora a lu...

Dragi interesaţi,
Mai jos sunt nişte informaţii despre fraţii Roy D. Goodrich şi Jesse Hemery, doi fraţi proeminenţi, înţelepţi şi curajoşi dintre Martorii lui Iehova. 
Iată câteva date despre aceşti fraţi. 
"Înapoi la Calea Biblică" a fost numele unei reviste produse între 1952 și 1977 de către Roy D. Goodrich (15 octombrie 1886 - decembrie 1976), un misionar al Martorilor lui Iehova şi apropiat al preşedintelui JF Rutherford. A avut sediul în Fort Lauderdale, Florida, SUA şi a avut în jud de 3000 de abonaţi.
Goodrich a devenit Student al Bibliei în anul 1919, apoi Martor al lui Iehova, când Rutherford a preluat controlul, sfătuindu-l pe acesta să se opună pseudo-ştiinţelor, intoduse de unii dintre Martori. A fost excomunicat împreună cu soţia sa, Maud, in 1944, la 2 ani după moartea lui Rutherford, pe timpul preşedintelui Nathan Knorr. El fusese excomunicat de Martorii lui Iehova pentru că nu era de acord cu punctul lor de vedere despre importanţa lui Charles Taze Russell, respingând interpretarea acestora despre el, precum și doctrina despre 1914. Deasemenea, a corectat punctul de vedere greşit al lui CT Russell despre preţul de răscumpărare, argumentând, că vor beneficia de el, doar cei ce vor crede. El şi alţii care credeau la fel, au fost daţi afarăşi şi fizic, cu tot cu bagaje, de la un congres al Martorilor.
Cele mai importante lucrări scrise de Goodrich sunt: Înapoi la Calea Biblică (Un Jurnal al Credinței Non-Sectariene, Iubirii și Reformaţiunii), 1961) şi Demonismul şi Turnul De Veghere, Fort Lauderdale, FL.: The Bible Way Publications, 1969, SUA. Ambele cărţi se pot găsi pe Amazon. https://www.amazon.com/s?i=stripbooks&rh=p_27%3ARoy+D.+Goodrich&s=relevancerank&text=Roy+D.+Goodrich&ref=dp_byline_sr_book_1

Jesse Hemery a fost unul dintre cei mai respectați Studenţi ai Bibliei/Martorii Lui Iehova din generaţia sa. S-a născut în 1864 și a murit în 1963 în vârstă de nouăzeci și nouă de ani. Timp de mulți ani a slujit în Londra, Anglia, fiind primul președinte al Asociației Internaţionale Studenții Bibliei din UK. El a fost în funcția de vicepreședinte al IBSA, o poziție pe care a avut-o până în 1946 de la numirea sa de către pastorul Russell în 1901. In timpul celui de al doilea război mondial a fost închis refuzând înrolarea în armata UK. A fost excomunicat de NH Knorr în 1951, din pricina reformelor propuse de acesta. Deși a acceptat o mare parte din interpretările lui Russell, a respins doctrina despre 1914, crezând că Apocalipsa urma să fie îndeplinită în viitor, scriind câteva cărţi, despre Apocalipsa și alte cărți profetice. Roy D. Goodrich şi Jesse Hemery s-au cunoscut şi au avut o poziţie comuna respingând doctrina despre 1914, respectiv au împărtăsit ambii soarta excomunicarii pentru susţinerea adevărului în mod public. Cei care nu au făcut-o în mod public, deşi nu au crezut în doctrina despre 1914 au fost toleraţi şi chiar au ajuns în poziţii înalte în Corpul De Guvernare, după cum citim în cartea lui Raymond Franz, Criza Conştiinţei, apărută şi în limba română. Spre sfârşitul vieţii lui JF Rutherford, opinia oficială a Martorilor lui Iehova era că al doilea război mondial va fi câştigat de Germania şi aliaţii lor, care va culmina cu o mare persecuţie din partea acestora şi apoi va veni Armaghedonul. Având în vedere aceste perspective sumbre, preşedintele de atunci al Martorilor lui Iehova, îndemna tineretul să nu se căsătorească, iar cuplurile să nu facă copii, până după Armaghedon. După prăbuşirea acestei ipoteze, s-a căutat o soluţie pentru situaţia delicată în care se aflau. Au ieşit la rampă trei orientări: unii susţineau ca doctrina despre 1914 să fie abandonată şi să se accepte că evenimentele descrise în cartea Apocalipsa sunt încă în faţa lor, recunoscând că au greşit (Roy D. Goodrich - Jesse Hemery), alţii, deşi nu mai credeau în 1914, se fereau de o astfel de recunoaştere, crezând că efectul va fi unul demoralizator şi demobilizator, iar alţii au pedalat pe ideea că doctrina despre 1914 este corectă, dând vina pe greşelile de interpretare a cronologiei, propunând o corecţie asupra cronologiei, care să crească moralul şi mobilizarea membrilor. 
Așa s-a ajuns la legarea anului 1975 (data la care trebuia să înceapă Armaghedonul) de doctrina despre 1914. Cum era de aşteptat, toate aşteptările despe 1975 au fost zadarnice şi foarte mulţi membrii au sancţionat liderii cultului Martorilor prin plecarea lor.

Martorii lui Iehova, Cercetatorii Bibliei?: Scrisoare deschisa de dezasociere : O Martora a lu...: RENUNŢARE LA CALITATEA DE MEMBRU AL ORGANIZAŢIEI RELIGIOASE MARTORII LUI IEHOVA   Motto : “Să nu-ţi fie teamă să-ţi analizezi convingeri...

Biblia se explică singură (dacă e tradusă corect)

Daca suntem atenti, Biblia se explica singura (dacă e tradusă corect). 

Versetele se completeaza reciproc si mesajul ce le contin este evident inca de la prima citire, daca luam totul contextual. Fratele nostru Stefan vede pe Fiului Omului glorificat la gloria pe car e a avut-o ca Fiu unic nascut la Tatal, inainte de intemeierea lumii: Si acum, Tata, proslaveste-Ma la Tine insuti cu slava pe care o aveam la Tine, inainte de a fi lumea (Ioan.17:5). Diaconul Stefan vede o confirmare a profetiei din Daniel capitolul 7:13,14, explicata mai tarziu in detaliu apostolului Ioan (Apocalipsa capitolul 5). "Mesia" din cartea profetului Daniel este un titlu care sa nu uitam, in ebraica inseamna "Unsul" lui Dumnezeu. A fi "Uns" inseamna a fi "investit". Fiul a slujit ca "Rob" pentru gloria Tatalui sau, iar glorificarea Tatalui i-a adus si Fiului glorii pe care nu le avea inainte:
"Iata Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, in care Isi gaseste placere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. (Isa.42:1)
"Iata, Robul Meu va propasi; Se va sui, Se va ridica, Se va inalta foarte sus. (Isa.52:13)
Evrei 2:9. Dar pe Acela care a fost facut "pentru putina vreme mai prejos decat ingerii", adica pe Isus, Il vedem "incununat cu slava si cu cinste" din pricina mortii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El sa guste moartea pentru toti.
Aceasta misiune nu i-a fost usoara si n-ar fi putut-o duce la bun sfarsit fara sprijinul Tatalui:
Luca 22:41. Apoi S-a departat de ei ca la o aruncatura de piatra, a ingenuncheat si a inceput sa Se roage,
42. zicand: "Tata, daca voiesti, departeaza paharul acesta de la Mine! Totusi faca-se nu voia Mea, ci a Ta."
43. Atunci I s-a aratat un inger din cer, ca sa-L intareasca.
44. A ajuns intr-un chin ca de moarte si a inceput sa Se roage si mai fierbinte; si sudoarea I se facuse ca niste picaturi mari de sange care cadeau pe pamant.
Este foarte important sa vedem ajutorul Tatalui la timpul potrivit, trimis printr-un inger sfant:
Luca 22:43. Atunci I s-a aratat un inger din cer, ca sa-L intareasca.
Un alt aspect important de observat este chemarea la ungere, la slujba.
Evrei 5:1. In adevar, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor este pus pentru oameni in lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate.
2. El poate fi ingaduitor cu cei nestiutori si rataciti, fiindca si el este cuprins de slabiciune.
3. Si, din pricina acestei slabiciuni, trebuie sa aduca jertfe atat pentru pacatele lui, cat si pentru ale norodului.
4. Nimeni nu-si ia cinstea aceasta singur, ci o ia daca este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
5. Tot asa, si Hristos nu Si-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: "Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut."
6. Si, cum zice iarasi intr-alt loc: "Tu esti Preot in veac, dupa randuiala lui Melhisedec."
7. El este Acela care, in zilele vietii Sale pamantesti, aducand rugaciuni si cereri cu strigate mari si cu lacrimi catre Cel ce putea sa-L izbaveasca de la moarte, si fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
8. macar ca era Fiu, a invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
9. Si, dupa ce a fost facut desavarsit, S-a facut, pentru toti cei ce-L asculta, urzitorul unei mantuiri vesnice,
10. caci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot "dupa randuiala lui Melhisedec."

VDC Fapte 7:55. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;
56. şi a zis: "Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu."
VDC Daniel 7:13. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.
14. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.
VDC Apocalipsa lui Ioan 5:
1. Apoi am vazut in mana dreapta a Celui ce sedea pe scaunul de domnie o carte scrisa pe dinauntru si pe din afara, pecetluita cu sapte peceti.
2. Si am vazut un inger puternic, care striga cu glas tare: "Cine este vrednic sa deschida cartea si sa-i rupa pecetile?"
3. Si nu se gasea nimeni, nici in cer, nici pe pamant, nici sub pamant, care sa poata deschide cartea, nici sa se uite in ea.
4. Si am plans mult pentru ca nimeni nu fusese gasit vrednic sa deschida cartea si sa se uite in ea.
5. Si unul din batrani mi-a zis: "Nu plange; iata ca Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David, a biruit ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei.
6. Si la mijloc, intre scaunul de domnie si cele patru fapturi vii si intre batrani, am vazut stand in picioare un Miel. Parea junghiat si avea sapte coarne si sapte ochi, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise in tot pamantul.
7. El a venit si a luat cartea din mana dreapta a Celui ce sedea pe scaunul de domnie.
8. Cand a luat cartea, cele patru fapturi vii si cei douazeci si patru de batrani s-au aruncat la pamant inaintea Mielului, avand fiecare cate o lauta si potire de aur pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor.
9. Si cantau o cantare noua si ziceau: "Vrednic esti Tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile: caci ai fost junghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam.
10. Ai facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru, si ei vor imparati pe pamant!"
11. M-am uitat, si, imprejurul scaunului de domnie, in jurul fapturilor vii si in jurul batranilor, am auzit glasul multor ingeri. Numarul lor era de zece mii de ori zece mii si mii de mii.
12. Ei ziceau cu glas tare: "Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda!"
13. Si pe toate fapturile care sunt in cer, pe pamant, sub pamant, pe mare, si tot ce se afla in aceste locuri, le-am auzit zicand: "A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor!"
14. Si cele patru fapturi vii ziceau: "Amin!" Si cei douazeci si patru de batrani s-au aruncat la pamant si s-au inchinat Celui ce este viu in vecii vecilor!

Toate acestea arata ca Tatal este mai mare in oficiul pe care il are ca Fiul. Si acest "oficiu" este oficiul de "Dumnezeu". Acest oficiu il ocupa doar o singura persoana Tatal (Exod 20:1-3 - Ioan 17:1-3). Isaia 43:10 arata ca oficiul nu poate fi mostenit de altcineva, de aceea Fiul declara ca are un Dumnezeu chiar si dupa inaltarea si glorificarea sa, pe cand despre Tatal nu se spune ca ar avea un Dumnezeu: "Pe cel ce va birui il voi face un stalp in Templul Dumnezeului Meu, si nu va mai iesi afara din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu si numele cetatii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are sa se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, si Numele Meu cel nou." (Apoc.3:12)
"Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu." (Apoc.21:7)

Pace si har frate Eugen,
Domnul si mantuitorul nostru Isus Christos marturiseste despre el insusi ca este “inceputul creatiei lui Dumnezeu” Apocalipsa 3:14.
Logica ma face sa accept aceasta marturie din urmatoarele motive:
Nu sunt de acord cu logica de la Niceea (325), care spune ca Fiul este “nascut dar nu facut”, “nascut si facut” sunt cuvinte ce se pot armoniza. Fiul este nascut, deoarece mintea lui Dumnezeu Tatal l-a nascut si este facut, deoarece ce a fost nascut in mintea lui Dumnezeu a fost adus in existenta de mana lui creatoare.
Dumnezeu Tatal nu are in cer o sotie (“dumnezeita”) prin care sa-l fi nascut pe Fiul, iar el (Dumnezeu) nu este descris ca este ca o femeie care naste. In cer nu sunt sexe. Nici de barbat si nici de femeie, toti sunt asexuali. Singura optiune de a aduce un “Fiu” in existenta, fara cale sexuala, este de a-l crea. Arius a avut dreptate, a fost un timp cand Fiul n-a existat, insa el a gresit atunci cand a sustinut ca Fiul a fost adus in existenta din nimic. Creatia ex-nihilo a Fiului este un “misnomer” (cum spun americanii) la fel ca si expresia “nascut dar nu facut”, o denumire incorecta. E imposibil sa faci ceva din nimic. Intotdeauna exista ceva la baza lucrurilor. Din pacate la Niceea au fost propuse aceste doua aspecte nelogice: “nascut si nu facut” de catre athanasieni si “Fiul creat din nimic” de catre arieni. Cand doi se bat, al treilea (adica Satana) castiga. La Niceea nimeni nu a cstigat, toti au pierdut. Nimeni nu a castigat, deoarece nu s-a respectat Scriptura care spune, ca in litigiul dintre frati nu poate fi arbitru un necredincios, si imparatul Constantin zis “Cel Mare” a fost inca nebotezat. Cum poti sa mergi la un nebotezat sa te judece in probleme ale credintei? De aceea nici o partida nu a fost binecuvantata cu o intelegere logica.
1 Corinteni 6:
1. Cum! Cand vreunul din voi are vreo neintelegere cu altul, indrazneste el sa se judece cu el la cei nelegiuiti, si nu la sfinti?
Va rog sa observati atmosfera necrestina de la conciliile asazise ecumenice (unde dragoste nu e nimic nu e, nici chiar adevar):
Atmosfera neiubitoare, necrestina a sinodul numit “Sinodul (Conciliul) de la Niceea” (325) a fost descrisa de istoricul roman Ammianus Marcellinus. El spune ca figurantii de acolo s-au comportat ca niste caini turbati gata gata sa se sfasie. Cel mai infierbantat a fost episcopul din Mira Liciei, impartind inamicului sau public nr 1, lui Arius, niste palme generoase, pentru care a fost dat afara din marele Conciliu.
Dar ce s-a intamplat dupa Niceea? Daca atunci au fost gata sa se sfasie, mai apoi chiar au facut-o.
Iata un fragment de istorie, de pe timpul cand se faceau crezurile si in ce atmosfera neiubitoare se faceau:
“Jubilarii si veselie la blestemarea in chinurile iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea (daca nu apelul deschis) violentei multimii pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, D.D., History of Latin Christianity, New York, 1871, p 226).
Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz vorbeste de ei ca ‘adunari de cocori si gaste’ (Schaff, History of the Christian Church, ii. 347). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: ‘Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca ma exprim prea aspru aici) artagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.’ (Ep. Ad. Procop., 55 old order, Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 347).
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D. a fost marcat de ‘intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). Ambele factiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Ibid., ii. 723 – 725), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Ibid., i. 242), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Ibid., p. 242). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., p. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., i. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., i. 242).
In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo, si din caracterul odios al lucrarilor lui a fost numit ‘Sinodul Talharilor’. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 738), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o factiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele ‘Sa-l ardem pe Eusebiu; sa-l ardem de viu. Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua’ (Ibid., p. 738). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Ibid., p. 738 ff.). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 288). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian invinsul (Ibid., i. 289). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului strigand ‘Omorati-l, omorati-l!’ si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani ca muri curand dupa aceea (Ibid., i. 289, Scaff, Hist. Christ. Church., ii. 739).
Protopopul Milman face remarca semnificativa ca acesta nu a fost ultimul Sinod Ecumenic murdarit cu sange (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 289).
Alt Sinod, care trebuia sa se desfasoare la Niceea in 451 A.D. a fost atat de ne-stapanit incat a trebuit sa fie mutat la Calcedon, peste stramtoarea Constantinopolelui, de unde Imparatul putea sa-l supravegheze si sa mentina ordinea cu trupele sale (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 742). Astfel este cunoscut ca Sinodul de la Calcedon. Lucrarile au fost permanent intrerupte de urlete si zarva (Ibid., ii. 743), chiar mirenii simtindu-se obligati sa aminteasca Episcopilor de demnitatea lor clericala (Ibid., ii. 743). Dr. Phillip Schaff zice, ‘La Calcedon, aparitia renumitului scriitor si istoric Teodoret a provocat o scena care aproape involuntar ne aminteste de actualele incaierari ale calugarilor greci si romano-catolici la Sfantul Mormant, incaierari care au loc in ciuda prezentei intimidante a politiei turce. Oponentii egipteni ai lui Teodoret au strigat din toti rarunchii ‘Jos cu el, acest invatator al lui Nestor.’ Cei din tabara sa raspunsera cu egala violenta: ‘Ne-au fortat la ‘Sinodul Talharilor’ sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte. Jos cu ucigasul de Dioscor. Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: ‘Jos cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop.’ La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod.’ Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348).
La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman, ii. p. 345); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.) a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un ‘Sinod de nebuni si posedati’ (Ibid., ii. 346).
Este un fapt curios de la care nu ma pot abtine sa atrag atentia. Nici un istoric al Crestinismului, fie el Milman, Schaff, Davidson, Mosheim sau oricare altul nu a observat se pare grotescul absurditatii ideii unei adunari care incearca sa decida prin vot un fapt petrecut, deci care tine de trecut. Oamenii se aduna si voteaza asupra chestiunilor care trebuie sa se hotarasca, facandu-le astfel sa devina fapte; ca de exemplu ca acela sau celalalt sa devina presedinte, sau o lege care sa intre in vigoare; dar nu voteaza lucruri care sunt deja intamplate si hotarate. Cititorul trebuie sa inteleaga ca cele prezentate sunt doar o frantura din panorama oferita istoriei de catre Sinoadele Bisericii. Oricat de pios ar fi cineva, daca este sincer cu el insusi, atunci este imposibil sa citeasca istoria lucrarilor acestor Sinoade si sa pretinda ca Duhul Sfant are ceva de a face cu rezultatele unor atat de violente intruniri, lasand la o parte credibilitatea unei hotarari si unei intruniri care isi propune sa stabileasca ceea ce este inspirat de Duhul Sfant si ceea ce nu este.”
Sursa un forum de pe internet
Cei care nu-si amintesc de trecut, sunt condamnati sa-l repete: Daniel 12:10 “NICIUNUL din cei rai nu vor intelege”

Frate Eugen, sa ai har si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Fiul sau Regele, Domnul si Mantuitorul nostru!
Frate, tu intrebi, citand ce a spus fratele Stefan:
“Doamne Isuse, primește duhul meu !”
Acum, vă rog să-mi spuneți dumneavoastră, ținând cont de afirmația din Eclesiastul 12:7 “… până nu se întoarce
duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”, cine era Domnul Isus Hristos pentru fratele Ștefan."
Raspunsul este: Domn (si nu Dumnezeu), te rog sa observi cum spune "Doamne Isuse" si in plus spune ca l-a vazut la dreapta lui Dumnezeu.
Te rog sa revezi tot versetul:
si a zis: "Iata, vad cerurile deschise, si pe Fiul omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu." (Fapt.7:56)
Este Domn in virtutea ungerii (investirii), adica Dumnezeu, care este doar Tatal, l-a facut sa fie Domn, dandu-i pozitia a doua de marire in Univers, dupa cea a Tatalui. Totul este suspus domniei Fiului, exceptand pe Tatal, care a ramas singurul suveran peste Fiul, de aceea sfintii din Sfanta Scriptura il numesc pe Tatal "Despotes" (Despot=Stapan absolut).
Te rog sa observi diferenta dintre textul grec si cel roman in care Tatal este numit Despot si nu Domn (Kyrios), care nu se prea vede in traducerile romanesti, atunci
cand apare Despota (Stapan absolut) cu privire la Tatal:
    "Acum, sloboade in pace pe robul Tau, Stapane (Despota), dupa cuvantul Tau. (Luc.2:29). Aici textul se refera la Tatal, nu ca Domn, ci ca Despot (Domn absolut).
    Cand au auzit ei aceste lucruri, si-au ridicat glasul toti impreuna catre Dumnezeu si au zis: "Stapane (Despota), care ai facut cerul, pamantul, marea si tot ce este in ele! (Fapt.4:24)  Aici textul se refera la Tatal, nu ca Domn, ci ca Despot (Domn absolut).
    Ei strigau cu glas tare si ziceau: "Pana cand, Stapane (Despotēs), Tu, care esti sfant si adevarat, zabovesti sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului?" (Apoc.6:10)  Aici textul se refera la Tatal, nu ca Domn, ci ca Despot (Domn absolut).
Din pacate traducerile romanesti, chiar si cele mai moderne, nu sesizeaza indestul diferenta nuantelor textului grecesc, preferand stereotipiile mai vechi sau mai noi ale diferitilor traducatori.
Si acum ultima parte din raspuns:
Pana la investirea Fiului cu autoritate deplina, la moarte, duhurile oamenilor s-au dus la Dumnezeu, care este numai Tatal, inclusiv duhul Fiului:
Isus a strigat cu glas tare: "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul!" Si, cand a zis aceste vorbe, Si-a dat duhul. (Luc.23:46)
Investirea Fiului cu autoritate deplina, s-a produs la repatrierea sa la cer, care a avut loc cu putin timp dupa invierea sa. In virtutea noii sale autoritati, el a primit si insarcinarea de a primi rolul de pastrator al duhurilor. Din acest moment duhurile nu mai mergeau direct in mainile Tatalui, ci in mainile Fiului, care a primit sa tina cheile locuintei mortilor:
Cel Viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor. (Apoc.1:18)

Iti doresc sanatate multa si sper ca voi putea raspunde si la celelalte interpelari ale tale.

Pace si har frate Eugen,
“Textus receptus” este o chichita negustoreasca (bazata pe o anume stereotipie), a unor librari pusa ca sa-si vand mai bine “marfa”:
“Librarii Abraham şi Bonaventum Elsevir din Olanda tipăresc în Leyden o ediţie a Noului Testament în 1624. A doua ediţie a acestui Nou Testament a fost considerată text recept (textus receptus), adică unanim recunoscut, şi s-a menţinut aşa aproape două sute de ani.” Citat din lucrarea INTRODUCERE ÎN STUDIUL NOULUI TESTAMENT
https://www.academia.edu/22376877/INTRODUCERE_%C3%8EN_STUDIUL_NOULUI_TESTAMENT
Citez din “O scurta istorie a Textului Receptus”:
“Textus Receptus așa cum o știm astăzi este lucrarea lui Frederick Henry Ambroziu Scrivener din 1881.48 Scrivener a fost conștient de faptul că traducătorii KJV au avut 7 versiuni diferite tipărite ale NT grecesc la dispoziția lor: cele 5 ediții ale lui Erasmus, ediția Stephanus din 1550 si ediția lui Beza din 1598. În cazul în care aceste texte erau diferite, traducătorii KJV au trebuit să facă o alegere cu privire la care lectura ar traduce. Într-adevăr, au produs un text nou, eclectic grec, dar niciodată nu au consemnat acel text (adica optiunea folosita) în scris.”
http://www.onenesspentecostal.com/textusreceptus.htm
Asadar biblistul Scrivener a observat ca autorii KJV nu au avut la baza un singur manuscript si verificand KJV cu sursele din acel timp a putut vedea care optiune au folosit-o traducatorii. Prin urmare verificand orice manuscris, nu vom gasi nici macar unul in timp, care sa fie identic cu KJV sau editia moderna a lui Scrivener.
Pentru cei care cocheteaza cu Textus Receptus si KJV in varianta romana, Traducerea Fidela Cluj le recomand acest comentariu constructiv facut de un frate baptist de la Arad:
Critica constructiva a Bibliei Fidela – Cluj (adresată traducătorilor) de catre Viorel Ratiu
Biblia Fidela Cluj – Concluziile lui Ratiu Viorel ( autorul traducerii Noului Testament – Traducerea fidelă ARAD 2007 )
referitoare la traducerea Bibliei Fidela – Cluj (adresată traducătorilor)
Dupa ce am cercetat, traducerea Bibliei Fidela, axându-mă mai ales pe N.T. am constatat că nu se ridică la nivelul asteptarilor mele, nici după unele mici îmbunătătiri pe care le-ati făcut.
Nu fac această afirmatie de pe pozitia unuia care a tradus NT si care are pretentia că a realizat o traducere perfectă, aceasta nefiind posibilă nici măcar dacă am avea la dispozitie manuscrisele originale, dar orice traducere este perfectibilă.
În traducerea B.F. afirmati că în Textus Receptus s-au păstrat cuvintele lui D-zeu si nu în Textul Critic. Cum adică ? T.R., care a fost alcătuit la începutul sec. XVI, pe baza unor manuscrise si fragmente grecesti târzii si care au suferit multe modificări, poate fi mai exact si mai credibil fată de textele originale si decât T.C. alcătuit după manuscrisele si fragmentele mult mai vechi pe care le avem începând cu anul 200 d.h.?
Vedeti explicatiile mele ample din Introducerea la traducerea mea, referitoare la aceste aspecte.De asemenea, spuneti ca ati folosit Biblia în engleză King James, care are la bază tot T.R., si care este o traducere depăsită datorită descoperirii manuscriselor mult mai vechi si datorită limbajului vechi al limbii engleze. Afirmati că traducerea este una literală ceea ce nu este chiar asa; mai literală si mai exactă este de ex. Biblia de Iasi-1874 care foloseste mult mai putine cuvinte ajutătore. Mai spuneti că ati păstrat diferitele nume, din traducerile românesti cu mici exceptii ca de ex. Titus, pe care l-ati scris asa “pt a urma reproducerea fidelă a numelui in limba greacă”. Total gresit, pt că acest nume în greacă este TITOS, iar Titus este in latină.
Precizez cu această ocazie, că editia traducerii mele din 2015 am revizuit-o, facând-o mai cursivă, mai ales prin renuntarea la folosirea multor verbe la modul gerunziu si exprimarea lor la modul indicativ. Astfel nu mai apare de ex. “cel crezând” ci, “cel ce crede”. De asemenea am mai adăugat si alte note explicative, am mai corectat si greselile de tehnoredactare si am mai mărit literele.
În traducerea B.F. am constatat multe greseli provenite mai ales din inconsecventa traducerii unor termeni, din traducerea grestită a unor cuvinte sau chiar versete întregi, din adaptarea întelesului unor cuvinte sau pasaje întregi, la preceptele teologice gresite pe care le-ati citit sau le-ati învătat de la altii, în loc să procedati tocmai invers si să cercetati mai insistent si mai adânc aceste cazuri si să vă convingeti că de multe ori convingerile însusite de-a lungul vietii au fost gresite si necesită o readucere a lor la adevărurile biblice. Orice traducător este expus să facă si să transmită mai departe greseli de la cele mai mici până la cele mai grave, dacă nu iese din limitele doctrinare ale cultului său, ca să realizeze o traducere de pe o pozitie neutră, străduindu-se să transmită, prin iluminare de sus, si nu de la oameni, adevărurile pe care autorii Bibliei au vrut să ni le transmită. De asemenea am observat si greseli de ordin ortografic.
Astfel, este inadmisibil ca după, ;?si! să începeti cu literă mare, nici chiar la început de verset. Voi reda în continuare doar unele dintre greselile pe care le-am constatat, fiindcă pe toate nu le pot cuprinde pe această cale; aveti insă traducerea mea, faceti comparatie verset cu verset si veti mai descoperi multe alte greseli. Daca considerati că eu am gresit undeva, m-as bucura să mă atentionati si să mă convingeti cu argumente credibile.
În V.T. traduceti cuvantul (Tetragrama) YHWH, când cu DOMNUL, când cu DUMNEZEU. De ex. in Geneza 15:2 si 8, apare Doamne DUMNEZEULE(ca si în traducerea Cornilescu) desi acolo apare Adonai YHWH, care in Biblia 1874 este tradus corect cu Doamne Iehova.În marea majoritate a cazurilor tetragrama YHWH, o traduceti cu DOMNUL, desi YHWH nu inseamnă DOMN ci Adonai este echivalentul in latină a lui Dominus (mai exact – al lui Domnus – din latina vulgara) si al lui Stăpân provenit din slavona veche.Asadar, ati falsificat Numele lui Dumnezeu scriindu-L de peste 7000 de ori ca fiind DOMNUL, alăturându-vă astfel altor traducători (precum Cornilescu) si ducând in eroare milioanele de cititori. Mă bucur că măcar nu ati scris in Exod 3:14, “Cel ce se numeste” ca si Cornilescu si altii, falsificând textul original.
Explicatii amănuntite referitoare la Numele Lui Dumnezeu le găsiti in Introducerea la traducerae mea. Inchei acest paragraf amintindu-vă, că in Exod15:2 ati scris : “DOMNUL (in ebr.YHWH) este D-zeul meu, iar în vers.3 ati scris : “DOMNUL(in ebr.YHWH) este Numele Tău.De ce nu acceptati că există un singur Domn si acela este Iesus – Fiul lui D-zeu, si un singur D-zeu care se numeste YHWH pe care să-L scrieti Iehova, asa cum apare in multe traduceri ale V.T. in l.română dar si în alte limbi ?
Dacă nu sunteti de acord cu această pronuntare, găsiti una mai corectă.Dar oricare ar fi ea, nu poate fi decât una f. apropiată de aceasta si nu poate fi înlocuită cu “DOMNUL”.
Mai multe amănunte referitoare la Numele Lui D-zeu le găsiti in Introducerea mea.
Voi trece in continuare la aspecte referitoare la NT.
– Se foloseste frecvent expresia “ (nu) este leguit, desi cuvantul din greacă nu derivă din lege (sau din leguit); asa ca, mai corect ar fi (nu) este permis.
- Se foloseste frecvent cuvantul “lucru” (sau lucruri). de ex. Matei 13:34……cum puteti spune lucruri bune………..sau Matei 13.35 omul bun, din tezaurul bun scoate lucruri bune…. lucruri rele. In greaca nicaieri nu apare in NT cuvantul “lucru” (sau lucruri).
De aceea, mai corect este sa traducem articolul hotarat dinaintea cuvantului “bun” ( sau bune) si sa scriem “cele bune” “cele rele”. Adica, sa nu numim “lucruri” la cuvintele pe care le spunem (vers.34) pt ca ele nu sunt lucruri, cuvant care se potriveste cand ne referim la obiecte si nicidecum la cuvinte, ganduri, intentii, caractere etc. vezi aia lte texte cum ar fi Ioan 4:25 : toate “lucrurile”.
- In Ioan 5:24 se foloseste “condamnare” iar in vers.29 “damnare”. De ce apare aceasta inconsecventa ?
- 1 Ioan 5:7 – acest verset nu apare in niciun manuscris grecesc al NT. Chiar si Cornilescu il pune in pranteza, considerandu-l nesigur. Apare in TR pt ca aceasta a fost vointa papei.
- In Matei 26:23, apare “Cel ce isi inmoaie mana cu mine in farfurie”. Cum adica “inmoaie mana” ???
- In Matei 26:28 apare “al noului testament”.Corect ar fi totusi “ al noului legamant”
pt ca “diateke” are sensul de “legamant”. Iesus Hristos a facut un “ legamant nou” si nu un “testament nou”. Cuvantul “testament” este folosit impropriu in mai multe locuri.
- Matei 27:52 In timpul cutremurului (din v.51), s-au deschis mormintele si trupurile sfintilor “s-au ridicat “ , iar in v.53 acelasi cuvant este tradus cu “inviere”.
Cum “s-au ridicat”, inviati sau morti ? Expresia “s-au ridicat” nu implica neaparat intelesul “au inviat”. Deci, de ce “ridicare” (sau “sculare” din Fapte 2:24 etc.) si nu “inviere” asa cum apare cel mai frecvent in NT ? (vezi Ioan 6:54)
De fapt v.52 si 53 sunt f. dificil de tradus. In v.53 se afirma ca desi “s-au ridicat” in momentul cutremurului care s-a produs in momentul mortii lui Iesus, totusi ei “au iesit din morminte, dupa invierea Lui”. De aici rezulta ca intre moartea si invierea lui Iesus , sfintii inviati au stat “in morminte” (adica, probabil, trebuie sa intelegem “in cimitir”) si abia apoi “au intrat in sfanta cetate” ( tot dupa invierea Lui). Traducerea acestor versete este anacronica si de neinteles, fiind lipsita de orice logica.S-ar putea ca aceste versete sa fi fost reformulate mai tarziu (in greaca), sau li s-au facut interpolari care au complicat f mult constructia gramaticala si deci intelesul lor.De asemene, s-ar putea ca in original, in ebraica in care Matei a scris Evanghelia, aceste 2 versete sa fi fost mai clare; dar , traducatorii, in greaca, ( caci au fost facute mai multe traduceri conform precizarilor scriitorilor din sec.2) au realizat , unii un text mai clar, iar altii mai confuz; la noi ajungand tocmai unul “mai confuz”.
Matei 26:45 – Intradevar, este destul de dificil de tradus, dar nu putem sa credem ca Iesus le-a dat un indemn ca “de acum pot dormi” ( in continuare, fara grija) si sa continue “Iata, ora este aproape ….. ridicati-va, sa mergem, iata, iata este aproape cel ce ma tradeaza”. Deci, i-a indemnat sa doarma pe cand Iuda impreuna cu o multime mare, inarmati, se apropiau , ca sa-L aresteze ???
De fapt din Luca 22:45-47, rezulta clar ca Iesus i-a gasit dormind si le-a zis sa se scoale si in timp ce le vorbea, a venit Iuda cu multimea.Expresia in greaca este “Katheutete loipon kai anapauesethe, idou ………”.Aceste 2 verbe (ca si in l.romana) au aceeasi forma atat la imperativ cat si la indicativ prezent.Daca Iesus le-a dat un indemn (la imperativ) sa doarma si sa se odihneasca, cum il acordam cu “idou = iata “ care urmeaza imediat ? Mai degraba Iesus i-a mustrat : dormiti si va odihniti ? ( la indicativ)
Dar mai este o nedumerire pe care o ridica cuvantul “lopin”. Ce conotatie da cuvantul acestui pasaj ? L-ati tradus “de acum”. Nu se potriveste sa le zica sa doarma de acum si totusi sa le zica si ridicati-va. Cuvantul “loipon” mai apre in NT si de obicei are conotatia “restul, in rest, incolo, asadar”. Aplicand la acest pasaj iarasi avem 3 variante de intelegere. 1) dormiti restul (adica ceilalti, pe care ii mai gasise dormind) si va odihniti ? 2) dormiti, asadar, si va odihniti ? 3) dormiti altadata ! (in restul timpului, mai incolo) si va odihniti. Eu inclin sa cred ca varianta “dormiti altadata si va odihniti”!
(nu acum, caci ) “iata….”.Eu am tradus cu “altadata” ( pt ca acum nu mai este timp, iata….). Acesata varianta se armonizeaza logic, cu momentele imediat urmatoare in timp.
-Ioan 8:6 – De ce ati adaugat “de parca nu îi auzea” ? Nu se gaseste in niciun manuscris.
- 1Corinteni 7:25 – Ati scris “fecioare si feciori” dar in greaca apare unn singur cuvant : virgin. Vezi Apocalipsa 14:4. Referitor la v.36, 37 si 38 uitati-va in traducerea mea (dar si in GBV) si observati ca in greaca apare mereu “lui” referindu-se la feciorii care hotarasca sa ramana virgini.Pavel nu se refera la tati carora le da dreptul sa hotarasca daca vreo fiica sa se marite sau nu.Dupa ce criterii va hotara un tata care dintre fiicele lui se va marita si care nu ? Dra referitor la baieti, tatal nu poate hotara, asa ar rezulta, pt ca in textul vostru reiese ca Pavel se refera numai la fete.Este absurd ca pavel sa fi dat asemenea indicatii restictive , nelogice, si discriminatorii.Dar mai apre inca un aspesct care ridica un semn de intrbare si mirare.Daca citim cu atentie observam ca in v.36, apare fecioara lui, iar v.37 apare iarasi fecioara, tot la singular; din aceasta s-ar intelege ca tatal are dreptul sa hotarasca asupra unei singure fete, fata de care “sta neclintit in inima lui si are putere peste propria lui vointa si a hotarat astfel in inima lui” . Aceasta interpretare sugereaza ca Pavel ar da dreptul unui tata sa aiba atitudinea de tiran, fata de una din fetele lui si sa-i hotarasca destinul ei pt tot restul vietii impunandu-si puterea vointei lui, fara sa tina seama absolut deloc de vointa sau dorinta unei fete, pt ca “el sat neclintit in inima lui”. In v. 36 dupa floare varstei ati adaugat “ei” care nu apare in greaca, dar care sa faca sa rezulte ca in tot textul este vorba de o fiica, fortand astfel textul sa ne transmita ceva fals si care nu este compatibil cu principiile crestine. daca tatal se hotareste sa-si impuna cu fermitate puterea vointei lui ferme asupra fiicei lui, ar putea genera o stare conflictuala permanenta intre ei cu consecinte imprevizibile si grave.Astfel, daca fiica lui are o alta vointa si dorinta pt care este imposibil sa obtina acordul tatalui ei, ea se poate imbolnavi de necaz si suparare, poate trai intr-o permanenta stra de conflict in famile, poate parasi casa plecand fara urma, poate hotara sa traiasca pe ascuns in curvie cu iubitul ei, sau poate mrege pana acolo incat sa cada in depresie si chiar sa se sinucida.
Mai reflectati asupra acestui pasaj si observati ca tot timpul se accentueaza asupra tatalui aratand ca el trebuie “sa stea tare in inima lui, neavand o necesitate; ci, are autoritate asupra propriei lui vointe si a hotarat in propria lui inima sa isi patreze fecioria, va face bine”. Asa am tradus literal din greaca.Toate aceste conditii ferme si drastice si de neclintit pe care trebuie sa le indeplineasca si sa si le asume un fecior referitor la el insusi si nu un tata la fiica lui.
- Fapte 2:23 = l-ati crucificat si ucis. Nu era mai corect sa fi respectat originalul si sa fi scris “pironindu-l, L-ati suprimat” (sau l-ati omorat, executat) De ce a trebuit sa adaugati “si”. Asa ar rezulta ca Iesus afost crucificat dar moarte I-a fost cauzata de ucidere, despre care nu se precizeaza cum s-a infaptuit.(adica prin “pironire”).Dar nici “crucificat” nu apare in greaca ci , “pironind” numai asa s-ar intelege corect ca fost omorat (executat) prin “pironire” ( pe cruce, binenteles).
- Fapte 2:13 = sunt plini de vin nou.De unde ati luat cuvantul “nou” ? la mijlocul lunii mai, nu putea exista “vin nou”, ci abia in August. Era totusi vin, pt ca Petru le raspunde ca nu puteau fi beti, asa cum ii considerau batjocoritorii, pt ca era abia ora 9.De aici deducem ca erau acuzati pe nedrept ca sunt beti, pt ca au baut vin, dar era un vin dulce din cauza temperaturii mari la care se coceau strugurii si din care se facea un vin cu gust dulce.Eu asa am tradus, iar in anul acesta (2015), am primit un NT tradus in 1937 la Lugoj de Balan, doctor in teologie si am ramas uimit ca si el a tradus “vin dulce”.
Este unica traducere, pe care am vazut-o, in care scrie asa si mi-a confirmat ca in 2007 am tradus corect. Nici must nu este corect, pt ca nu putea fi la mijlocul lunii mai si mustul nu ar fi continu alcool si deci, nu puteau fi acuzati ca erau beti.
- Se foloseste expresia “credincios este domnul” si “credincios este cuvantul”.Sunt de parere ca este mult mai corect sa se foloseasca cuvantul “credibil” ( adica vrednic de crezut).
- Efeseni 1:10 – “pe cele in cer si cele pe pamant”. Exprimare este incorecta si confuza. Trebuia scris “cele din cer si pe cele de pe pamant”
- Apocalipsa 1:6 – “ne-a facut imparati si preoti pt D-zeu si Tatal Sau”.Corect era regi; in greaca nefiind termenul “imparat”; vezi si Apoc 19:16. De asemenea pt a nu se intelege gresit ca aici se refera la 2 persoane , mai bine s-ar fi scris “pentru D-zeu si Tată al Său” , pt ca este vorba de o singura persoana.
- Apocalipsa 7:10 – “salvarea D-zeului nostru care sade pe tron si Mielului”.Formularea este incorecta si confiuza. Trebuia :salvarea este a D-zeului nostru si a Mielului.
- Apocalipsa 22:6 – aceste cuvinte sunt credincioase si adevarate. Corect era “ credibile si adevarate”.
- Matei 1:17 – in loc de “stramutare” nu era mai potrivit “deportare”? iar in v. 12 “dupa ce au fost stramutati”, mai corect era “dupa deportarea” – ca in greaca.
La v.23 corect ar fi “iata, fecioara”. In loc de “preotii de seama” ar fi mai corect “marii preoti”.
- 2 Corinteni 11:22 – ati adaugat de 2 ori “sunt” dupa “si eu”. A 3-a oara de ce nu ati mai adaugat ?
- Fapte 7:59 – “Stefan, care chema pe D-zeu si spunea: Doamne Isuse” . Corect este “care invoca (se ruga) si zicea: Doamne Isuse “. Cum adica ? Chema pe D-zeu dar spunea “Doamne Isuse ?” De unde ati luat cuvantul “D-zeu” pt ca nu apare in niciun manuscris si nici in alte traduceri ? De ce treceti peste ce este scris ?
- 1 Corinteni 1:20 – Folositi cuvantul “prosteasca” iar in v.21 apare “nebunia”. Iarasi inconsecventa.
- 1 Corinteni 6:9 – apare : nici cei “efeminati”, nici cei ce se “se abuzeaza cu oamenii”.
Unde ati gasit cuvintele acestea ? V-ati gandit ce va intelege cititorul ?
- Matei 28:1 – la sfarsitul sabatului, pe cand incepea sa se lumineze inspre prima zi a saptamanii. Aceasta exprimare sugereaza ca Sambata la asfintitul soarelui, deci cand de fapt “se sfarseste” sabatul, incepe sa se lumineze Dumincă dimineata ; atunci, unde mai incape noaptea de aprox. 12 ore dintre apusul si rasaritul soarelui ? In Marcu 16:1 ati scris “dupa ce a trecut sabatul” femeile au cumparat miresme, iar in versul 2 “si foarte devreme, in dimineata primei zile a saptamanii”, vezi si Luca 23:56 si 24:1.
- Matei 27:40 – salveaza-te pe tine……De ce se foloseste – a salva si salvare – atat pt salvarea sufletelor oamenilor cat si pt “scaparea” dintr-un pericol, asa cum este cazul aici ? , sau in Marcu 13:20 ; Matei 15:30 ?
- Matei 23:44, 8:25, Marcu 12:36 = DOMNUL a spus Domnului meu. La fel si in Marcu 12:11, matei 21:42; Fapte 2:34. Aceasta expresie care este un citat din V.T. produce confuzie ; din ea rezulta ca exista 2 domni. In ebraica apare : YHWH (Iehova) a spus catre Adonai al meu. Deci numai Iesus este Domn (Adonai), iar DOMNUL este de fapt Iehova.
- Matei 4:7,10 – si in celelalte locuri unde se relateaza despre incercarea lui Iesus, precum si in alte locuri, apare “Domnul” desi sunt tot citate din V.T., unde apare YHWH ( adica Iehova).De ce nu ati scris DOMNUL, macar ca sa fiti consecventi ?!
In toate locurile unde in NT apare “Domnul” fara sa se precizeze, in greaca, daca se refera la D-zeu, sau la Domnul Iesus, ati scris “Domnul” fara majuscule.De ce aceasta inconsecventa, care produce confuzie ? Cititorul va crede ca este vorba de D-l Iesus, cand de fapt, in unele cazuri este vorba de DOMNUL D-zeu (Tatal). Este adevarat ca eu am scris DOMNUL , cand din context reiese ca se refera la D-zeu si Domnul cand din context reiese ca se refera la Iesus.Dar, in primele 3 editii, nu a fost asa, atunci am scris “Iehova” si respectiv Domnul, dar, din cauza presiunilor si amenintarilor facute asupra mea de catre unii lideri religioasi, am renuntat in text la “Iehova”, insa am explicat in introducere , ca numele real al lui D-zeu redat prin tetragrama YHWH, din Exod 3:15, este IEHOVA, iar in nota explicativa 8b, de la Matei 1:20 ( pagina 1), am scris :”DOMNUL” scris cu litere mari il reprezinta pe IEHOVA; vezi si Introducere pag.VI. In plus am mai dat o explicatie la pagina 3. Pavel in 1 Cor.4:5, 6 scrie clar ca doar Tatal are titlul de “Dumnezeu” si doar Iesus Hristos are titlul de “Domn”, pe care Tatal i l-a dat, conform Fapte 2:36, 1 Cor12:3 etc.
- Luca 8:27 = omul respectiv nu “locuia” in casa ci in “morminte”. Cum poate cineva (viu) locui in mormant ? Poate “in cimitir” ?
- Apare frecvent expresia “ si s-a intamplat”. Oare cele ce se relateaza in continuare sa fie niste “intamplari” ?! Oare expresia greceasca “kai egeneto” nu era mai corect tradusa cu ”apoi” ? (sau asa cum am scris eu)
- Ioan 4:46 = “un nobil “ in loc de “un functionar regal” . Nu era mai corect ?
- Romani 15:30 = apare de 2 ori “datorita” desi corect era daca pe ”dia” l-ati fi tradus ” prin”.
- 1 Cor 1:3 ; 2Cor 1:2; Gal 1:3; Ef 1:2; Fil 1:2; 2Tes 1:2; 1Tim 1:2; 2Tim 1:2, in salutul lui Pavel apare : “har voau si pace de la D-zeu Tatal nostru si de la Domnul Isus Cristos”. Prepozitia “kata” apare o singura data in greacă, dar in limba romana de 2 ori, si este corect ( a 2-a oara cu caractere italice); cu exceptia 2 tim 1:2, unde “de la” este scris normal.
- Romani 1:7 – Col.1:2, 1Tes.1:1. Titus 1:4, prepozitia “kata” desi apare tot numai o data in greaca, ati tradus-o numai o data, desi trebuia de 2 ori ca si in celelalte epistole.
De ce aceasta inconsecventa inadmisibila ?
- Efeseni 1:3 – apare : D-zeul si Tatal Domnului nostru Isus Cristos.Asa cum ati formulat, ar rezulta ca este vorba de 3 persoane : 1)de D-zeu, 2)de Tatal si 3) de Isus Cristos.Consider ca mai corect era : D-zeul si Tata al Domnului nostru Isus Cristos.
Asa s-ar acorda perfect cu Efeseni 1:17; Apoc 3:12 si ar rezulta mai clar ca este vorba de 2 persoane : 1) de D-zeu care este si Tată al nostru si 2)de Domnul Isus Cristos.
La fel ati procedat si la Col.1:3, 1Petru 1:3.
- Coloseni 2:2 – apare: misterul lui D-zeu si al Tatalui si al lui Cristos. De aici rezulta ca sunt 3 persoane distincte carora le apartine misterul : 1) D-zeu, 2)Tatal si 3)Cristos
Este incredibil si inacceptabil sa afirmi asa, in v.2.Ati luat in considerare cea mai aberanta varianta din unele manuscrise pe care nimeni nu le accepta; rezultand ca D-zeu este o persoana, iar Tatal este alta persoana diferita de El si de Isus.
- 1Tesaloniceni 3:11 – D-zeu insusi si Tatal nostru si Domnul Isus Cristos.Aceasta expresie produce confuzie si sugereaza ca s-ar referi la 3 persoane 1)D-zeu , 2)Tatal si 3)Isus Cristos. mai corect era : “insusi D-zeul si Tată al nostru, si Domnul Isus Cristos” din care rezulta ca este vorba de 2 persoane: 1)D-zeu care este si Tată al nostru si 2)Domnul Isus Cristos.
- Fapte 20:28 – Biserica lui D-zeu pe care a cumparat-o cu propriul lui sange. De aici rezulta (in mod aberant ) ca D-zeu insusi ne-a rascumparat varsându-si propriul lui sânge.Dar, D-zeu care este Spirit, poate avea sange ? Irineu in Adversus haeresis, (impotriv ereziilor) scrisa intre 180-185 d.h., citeaza acest verset : Adunarea Domnului (si nu Biserica lui D-zeu) .El avea manuscrise mai vechi. Aceasta varianta concorda cu Ioan 6:53-56 ; Fapte 5:28; Rom. 3:24-25; Efeseni 1:7; Col 1:13-14; 18-20; Evrei 9:12,14, 24; 13:20; 1 Petru 1:2; 1 Ioan 1:7; Apoc 1:5; 5:9. In Codex Alexandrinus din sec V precum si in alte manuscrise vechi apare “Adunarea Domnului”, iar in alte manuscrise apare “Adunare lui Hristos”. Chiar si Cornilescu traduce “Biserica Domnului”.
- 1Timotei 3:16 – D-zeu a fost aratat in carne. Aceasta afirmatie este iarasi una controversata pt ca “D-zeu” apare in manuscrisele tarzii, iar in manuscrisele vechi (Codex Sinaiticus, Alexandinus etc.) apare “care” in loc de ”D-zeu” si se refera la Isus, in concordanta si cu Ioan 1:4; Filipeni 2:6-8. Cornilescu traduce “cel ce” cu referire la Isus Hristos.
- La Gal 1:5; Ef 3:21; 1 Tim 1:17; Apoc 7:12; Rom 16:27; 1 Petru 5:11; Iuda 25; Apoc 1:6; apare : a lui fie (adica a lui D-zeu), gloria, puterea etc. Deci ar rezulta ca autorii doresc ca gloria, puterea etc. sa fie in posesia lui D-zeu. Dar oare nu le are de la sine ?
Asta pt ca tia folosit genitivul ( a lui), rezultand că gloria Lui, să fie a Lui.Dar in text este folosit dativul, si atunci corect este “Lui sa îi fie gloria, puterea etc.” pe care i le doresc si i le dau, i le transmit, i le doresc, din partea mea ).In Psalmul 29:1 scrie : dati Domnului (Iehova), slava si cinste, in Isaia 24:16 : Slava celui neprihanit ; Romani 14:11 Orice limba sa dea slavă lui D-zeu; Apoc 14:7 temeti-va de D-zeu si dati-i slava.
In aceste texte (precum si in altele) de asemenea este folosit dativul, pentru ca omul ofera (dă) ceva (slava, maretie) lui (sau catre) D-zeu.Deci, anulati-l pe “a” si va ramane corect : “lui fie-i” sau : “lui să îi fie”.In Evrei 13:21, ati scris corect.
Deci iarasi inconsecventa.
- De ce ati tradus “gheena” cu iad, daca in greaca apare “gheena” preluat direct din ebraica si care nu are nici o legatura cu “iad”, care provine din “ades” (citit hades) si care este echivalent cu “sheol” din ebraica, avand sensul de “locuinta mortilor” atat in NT cat si V.T.. De fapt in Septuaginta, in greaca, apare “ades” in loc de “sheol”.
Mai tarziu scriitorii crestini au inventat cuvantul “iad” din a(i)des si i-au dat sensul opus al paradisului (raiului), adica locul unde vor merge cei condamnati dupa judecata de apoi. Vezi Mt 5:26,30; 10:28; 23:15; Lc 12:5;Mc 9:43, 45; Iacob 3:6; Apoc 6:8 etc.
- De ce ati tradus ”eis ten geennan tou piros” cu ”focul iadului” , pe cand corect ar fi ”gheena focului” sau “gheena cu foc” ? Nici in aceasta expresie nu apare “ades”
- Traducerea pasajului Mt.28:18-20 este gresita si confuza. Nu ma refer numai la v.19, care a fost interpolat mai tarziu si despre care am dat explicatii ample in traducerea mea. In v.18 traduceti “exousia” cu “puterea” care are alta conotatie, in original nu se gaseste cuvantul “dynamis”. De ce in alte locuri il traduceti “autoritate” ? Iesus a primit de la Tatal toata autoritatea care nu implica si “toata puterea” pe care o detine doar Tatal. Dar, chiar daca considerati ca v.19 este autentic, de ce l-ati “mutilat” traducandu-l fals: invatati toate natiunile, botezandu-i ………Cum adica ? Sa ii invete botezandu-i !? Este absurd sa spui ca inveti pe cineva prin actul botezului.De fapt cuvantul “mateteusate” este un verb la modul imperativ care inseamna “discipolizati” (derivat din discipol), sau “ucenicizati” (daca il luam din slavona). In v.20 reveniti si spuneti ca dupa ce “invatati toate natiunile, botezandu-i “ …. invatati-i …… Deci, dupa ce i-ati invatat botezandu-i, acum “invatati-i sa respecte (sa tina ) toate cate v-am poruncit”. Oare voi nu predati mai intai doctrina lui Hristos, ascultatorilor (oamenilor) in general, iar pe cei care o accepta ii considerati discipoli(urmasi) ai lui Hristos – adica crestini ? Si abia dupa ce au devenit crestini (Hristosieni) ei cer sa fie botezati pentru a dovedi ca au acceptat toata invatatura lui Hristos si ca voiesc sa o respecte si sa practice ca discipoli (adepti ai lui Hristos). Nimeni nu poate fi considerat (nu poate deveni) discipol ( prin actul botezului si apoi sa isi insuseasca (sa invete) doctrina crestina, asa cum rezulta gresit si din traducerea acestor versete care includ si v.19 ca autentic.
Petru dupa 50 de zile de la inaltarea lui Iesus expune unei mari multimi invatatura (crestina), iar cei care au acceptat-o (crezut-o) au devenit crestini (discipoli ai lui Hristos) si au dovedit aceasta prin a accepta cerinta exprimata de Petru de a fi botezati in Numele Lui Isus Hristos. Daca mai intai ii botezam pe oameni inca de copii de curand nascuti si ii declaram crestini, asa cum fac de ex. cei din Biserica ortodoxa, iar abia dupa aceea sa ii invatam sa respecte regulile lasate de Iesus, ce realizam ?
O societate pretinsa a fi in totalitate crestina dar care nici nu cunoaste regulile crestine si nici nu le respecta. Cu toate acestea pretind si le place sa se autonumeasca crestini.
In concluzie, observam clar ca v.19, nu isi are nici o logica in contextul respectiv : 1) pt ca Iesus nu le-a putut spune sa meraga sa faca discipoli prin botez si 2.) dupa botez sa ii invete sa respecte ordinele lui. Aceasta succesiune ar fi nu numai anacronica ci, ar intra in contradictie cu modul corect in care s-au facut toate botezurile descrise in Faptele Apostolilor, in aceste ocazii mai intai a fost relatata (expusa, predicata) Vestea Buna adusa de Iesus, prin auzirea careia a venit credinta in ascultatori si abia apoi au fost botezati in Numele Lui Iesus. De fapt, D-l Iesus a primit de la Tatal Sau, autoritatea (dreptul) de a-i trimite pe cei 11 apostoli ca, dupa ce El se duce la Tatal, ei sa faca discipoli mai departe “in Numele Lui” prin a-i invata pe oameni sa respecte ceea ce i-a invatat El. Matei ne relateaza doar atat; dar Marcu mai scrie ca Iesus a mai precizat :
- Ducandu-va in toata lumea, predicati evanghelia la toata creatia. Cel ce va crede si va fi botezat, va fi salvat; iar cel ce nu va crede, va fi condamnat. Exact asa a procedat Petru dupa 40 de zile: A predicat evanghelia, iar cei ce au crezut, au fost botezati.
Petru precizeaza ca cei care au crezut evanghelia predicata de el, mai era necesar sa fie botezati in numele lui Iesus Hristos. Aceasta formula de botez s-a practicat in toate cazurile de botezuri relatate in Fp.Ap., precum si in surse scrise extrabiblice de dupa anul 100 d.h. Si inca un amanunt : – La sf. v.20, nu apare cuvantul “lume” ci sfarsitul “aionului” adica al epocii (aceasta). Sunt traducatori care la inceputul v.20 adauga un “si” ca sa faca mai “logica “ legatura dintre v.19 si v.20.Vedeti explicatiile din traducerea mea pag.37.
- Marcu 1:8 Eu intradevar, v-am botezat cu apa, dar El va boteza cu duhul sfant.
Aici in greaca apare “en”, deci corect ar fi in apa si in duh sfant. De fapt – a boteza- inseamna – a scufunda-, deci logic ar fi sa spunem ( ca in original): “El va va scufunda in apa si in duh sfant” pentru ca nu e logic sa spunem ca actul botezului consta in scufundarea cu apa si cu duh sfant.
- La Tit 2:13 apare “asteptand acea binecuvantata speranta” iar in original textul este “asteptand speranta fericita”. Mai departe : “si glorioasa (adjectiv) aratare” iar in original textul este: “aratarea gloriei (substantiv)”. Mai departe v.13 este tradus corect.
Chiar si cuvantul “nostru” este la locul lui,adica dupa “Salvator” si nu dupa “marelui “.
(asa cum il pune Cornilescu, GBV si alti traducatori), schimband radical intelesul versetului, dand impresia ca este o singura persoana : Iesus Hristos, care este atat D-zeul cat si Salvatorul nostru. In realitate in v.13 este vorba de 2 persoane, iar Pavel ne spune ca noi asteptam : 1.) speranta fericita ( a vietii eterne, conform v.7 ) ; 2.) aratarea Gloriei marelui D-zeu. 3.)aratarea salvatorului nostru Iesus Hristos (in gloria Tatalui Sau- Mt.16:27, si Mc.8:38)
- La 2 Petru 1:1 de ce nu ati procedat la fel ? ; ci , ati pus “nostru” dupa “salvatorului”, pe cand in textul grecesc se afla dupa “D-zeului” ?! Ati procedat ca si Cornilescu si altii, lasand sa se inteleaga ca in v.1 Petru se refera la o singura persoana, adica la Iesus Hristos, care este concomitent D-zeu si Salvator. Daca ati fi procedat corect (ca si la Titus 2:13) si ati fi pus la locul lui cuvantul “nostru”, intelesul ar fi cu totul altfel ; adica, Petru se refera la 2 persoane diferite : 1) la D-zeul nostru, si 2) la Salvatorul Iesus Hristos.
- La Ioan 7:22 – circumcizia nu este “din” Moise ci, din “patriarhi”. Cum adica “din Moise” sau “din patriarhi” ? Nu cumva este corect “de la” ?
- La Ioan 3:13 …. “care este in cer” . Cum putea Iesus sa le spuna celor din jurul lui ca El “este in cer” , pe cand EL le vorbea pe pamant ? Aceasta expresie a fost adaugata mai tarziu de copiatori sau teologi si apare in 3 feluri in diferite manuscrise, si anume :
“care este din cer” ; “care era in cer” ; “care este in cer”. Nici una nu este sigura; toate sunt adaugate la original.
- La Ioana 1:1 “Si cuvantul era D-zeu”. De ce aceasta inversiune ? In greaca in toate manuscrisele apare “Si D-zeu era Cuvantul”.
- La Romani 9:5 in textul din Biblia Fidela Ed.2-a, in, partea finala a v.5 apare “.. Cristos, care este peste toate binecuvantat de D-zeu”. Este o traducere nemaintalnita, bizara si total gresita. Am sperat ca veti corecta aceasta formulare in NT, care este inadmisibila.Aici este o benedictie exprimata de Pavel , adresata catre D-zeu ; el avea obiceiul acesta, numai in Romani apar 3 benedictii (vezi explicatiile mele, foarte ample la acest verset). De fapt, Pavel mai repeta inca odata f clar acest adevar, anume ca in Rom.9:5 nu se refera la “Hristos care este peste toate” (epi panton= peste toti), si in Efeseni 4:6 precizeaza : Un singur D-zeu si Tata al tuturor, care este peste toti (in greaca apara aceleasi cuvinte “epi panton” = peste toti). Deci D-zeu (Tatal) este “peste toti” (si nu peste toate cum ati scris in Rom.9:5, pt ca se refera la toti oamenii, ca si in Ef.4:6). Iata si aici o inconsecventa in traducerea acelorasi termeni, care a dus la o schimbare totala a intelesului din Romani 9:5.
-Cand cereti binecuvantarea peste copiii nou nascuti din Numeri 6:22-27, de la cine o cereti ? De la DOMNUL ? Este gresit pt ca D-zeu nu este DOMNUL , ci este IEHOVA; deci, o cereti de la cineva care nu exista. Cand cititi v.27 ziceti : “si ei sa puna (sau asa sa puneti) Numele meu peste copiii lui Israel iar Eu ii voi binecuvanta”. Care nume il puneti ? Cel fals ? Cine este “Eu” ? Oare nu este Iehova ? Astfel, in toate adunarile
(asa zise neoprotestante, dar si in altele) se invoca un D-zeu inexistent, pt ca un D-zeu avand numele “DOMNUL”, nu exista. In Exod 3:14, D-zeu, mai intai ii spune lui Moise, ca El este “Cel ce este” (exista), – in ebraica : “ehieh asher ehieh”, iar in Septuaginta ( in greaca), apare : “ego eimi o on” = “eu sunt cel ce exista”. In acest verset (v.14), nu apare tetragrama, pt ca “ehieh” se scrie altfel decat tetragrama.Nici “o on” = cel ce este, exista, nu se poate traduce cu “DOMNUL” ci, tot cu “ cel ce este” “(exista), spre deosebire de dumnezeii popoarelor pagane , care nu exista.Acest “o on” il gasim, de ex. , si in Apoc. 1:4 unde este tradus corect : “cel ce este” (exista).
Abia in Exod 3:15 se arata clar ca D-zeu se legitimeaza lui Moise, caruia ii spune sa mearga si sa spuna lui Israel ca : Iehova (abia aici apare tetragrama YHWH ) tatilor vostrii…. m-a trimis la voi; acesta (adica YHWH = IEHOVA), este numele meu pentru totdeauna si aceasta amintirea mea pentru toate generatiile. Iar in v.16 mai accentueaza ca : Iehova ( iarasi apare tetragrama), D-zeul vostru….. mi s-a aratat.Apoi in v.18 apare din nou: YHWH …. D-zeul evreilor. Dar , cand s-a tradus V.T. din ebraica in greaca ( in Septuaginta) incepand cu 280 i.h, mai intai s-a tradus Pentateuhul lui Moise, iar traducatorii au lasat tetragrama in textul grecesc, scrisa cu litere ebraice.La fel au procedat si in ani urmatori cand au tradus restul cartilor din V.T.. Tetragrama a ramas in Septuaginta cateva secole. Avem mai multe dovezi scrise in acest sens , atat fragmente din Septuaginta sec.1 i.h. si sec 1.d.h. in care apare tetragrama, cat si cateva mentiuni scrise de scriitori crestini ca Origene si Ieronimus care confirma ca tetragrama s-a pastrat in Septuaginta chiar pana in jurul anului 300 d.h. Se observa clar ca tetragrama a fost inlocuita treptat in manuscrise cu “Kyryos”, iar uneori cu prescurtarea “KS”.
Amanunte referitoare la argumentele de mai sus se afla in Introducere pag.VI si VII.
Intr-adevar, in partea 2-a a raspunsului lui D-zeu din v.14, El mai precizeaza ce sa ii spuna lui Israel : “ehieh” m-a trimis la voi, adica:(D-zeul) cel care exista cu adevarat m-a trimis la voi.Aici “ehieh”apare a 3-a oara, iar in greaca este tradus : “o on” m-a trimis la voi, adica : cel ce este (exista) m-a trimis la voi.Unii traducatori ( vezi Cornilescu) adauga in v.14 “cel ce se numeste” inainte de “eu sunt m-a trimis la voi”, ceea ce este fals, pt ca nu se gaseste nicaieri (nici in greaca , nici in ebraica) aceasta expresie. Apoi, “o on” nu inseamna “eu sunt” ci “cel ce este” (exista, existentul). Astfel au dat v.14 un inteles gresit ca sa se creada ca numele lui D-zeu este exprimat aici si ca El este “Eu sunt”, ceea ce este fals. De fapt, in greaca al 3 -lea “ehieh”din v.14 este tradus gresit si in greaca cu “o on”. Daca in limba romana apare “eu sunt” ( m-a trimis la voi), atunci in greaca trebuia sa fie “ego emi”, dar nu apare asa ci “o on”.
Daca unii au intercalat “cele ce se numeste”, de ce nu l-au pus in v.15 in fata tetragramei si astfel era corect : cel ce se numeste YHWH (IEHOVA), D-zeul parintilor vostrii ……..? Daca numele lui D-zeu este “eu sunt” din v.14, de ce au inlocuit mai tarziu, tetragrama, de peste tot cu “Kyryos” ?
Daca sustineti ca numele lui D-zeu este “Eu sunt” (din v.14), atunci de ce ati scris peste tot de peste 7000 de ori “ DOMNUL” ? De ce nu ati scris “EU SUNT” de 7000 de ori ? In concluzie, oare, nu ar trebui corectate toate aceste falsuri inadmisibile si sa se restabileasca numele real al Lui D-zeu ? Oare nu sunteti independenti, ca sa puteti exprima adevarul ? Pe langa ceea ce v-am scris aici mai cercetati si Introducerea mea, si reflectati cu o atentie responsabila la cele scrise.
Frate Beni, ma opresc aici, desi as mai putea continua cu multe alte observatii.
Te rog sa ma crezi ca toate observatiile mele le-am facut cu intentia sincera pt a va fi folositoare la o imbunatatire printr-o revizuire ampla a traducerii si adaugare absolut necesara a notelor explicative mai ales la NT. Eu nu as lasa-o asa nicidecum.
In V.T.. as renunta la “DOMNUL” si as scrie “IEHOVA” , iar in loc de “ADONAI” as scrie “Domnul” , iar in loc de “Adonai YHWH” as scrie “Doamne Iehova”.
Am intrebat un rabin evreu (din semintia lui Levi), care este pronuntarea corecta, dar nu a vrut sa o rosteasca. Atunci i-am propus sa-mi confirme una dintre variantele de nume al D-zeului lor, spusa de mine: IAHWE , la care mi-a raspuns : NU; sau IEHOVA, la care mi-a raspuns : DA.
Referitor la NT. consider ca si aici trebuie scris IEHOVA, atat cand apare in citate din V.T. cat si acolo unde apare Domnul D-zeu, sa se scrie Iehova D-zeu; iar unde apare doar Domnul, fara alta precizare, sa se scrie Iehova , daca din context rezulta ca este vorba de D-zeu Tatal, si Domnul daca din context rezulta ca este vorba de Isus.
Am precizat la inceput ca am adus multe imbunatatiri in ultima mea editie, care daca ati avea-o , consider ca v-ar fi de mare folos. Daca doriti, eu ma ofer sa colaboram, de aceea, daca acceptati, ganditi-va la o modalitate care sa o faciliteze.
Oricum, cu tot respectul si sinceritatea va spun ca Biblia Fidela are nevoie de o revizuire profunda, altfel riscul de a transmite cititirilor erori si confuzii, influentandu-i sa creada ca si cum ar fi adevaruri, cand de fapt sunt falsuri, este extrem de mare si de periculos. De aceea, consider ca B.F. trebuie neaparat sa devina intr-adevar “Fidela” fata de adevarurile din cuvantul scris a lui D-zeu. Daca tot faceti un mare efort financiar si spiritual, doresc din toata inima ca el sa duca la otraducere mai exacta decat toate traducerile romanesti. De aceea ma ofer sa contribui si eu, cu cat imi este cu putinta la realizarea acestui scop, totul depinde de autorii traducerii B.F..
Astept sa-mi transmiteti parerile referitoare la tot materialul pe care vi l-am trimis, inclusiv la indemnurile si propunerile continute in el.Si nu uitati, cu cat cautam mai perseverent adevarul, cu atat deveni mai liberi fata de cunostintele noastre false.
Deci, sa fim mult mai perfectionisti ca sa realizam ceva mult mai exact.
Cu mult respect, va doresc mult har, pace si sanatate de la Domnul Iesus.
Arad la 07.12.2015
P.S. Acest comentariu a fost trimis prin email fratelui Beni Lariu (coordonatorul traducerii|), dar cu regret constat ca, pana azi 15.03.2016, nici o luare de pozitie referitor la aspectele tratate in comentariul meu. Astept pareri si de la alti cititori ai acestui comentariu si ai Bibliei Fidela Cluj, prin mail sau telefon 0257-255555; 0771734300.
http://bibliaantica.blogspot.ro/2016/08/critica-constructiva-bibliei-fidela.html

Răspunde

Pace si har frate Eugen,
Pai tocmai asta urmaresc fratii trinitarieni, ca sa poata dilua sensurile. Fiul nu mai e ca fiii de pe pamant, ci ceva hm ... relativ si asa mai departe...
Fiul prin Apocalipsa 3:14 sustine ca are inceput si nu orice inceput, ci "inceputul creatiei lui Dumnezeu".
Nu stiu de ce ar impiedica asta pe Fiul sa poata duce la bun sfarsit crearea tuturor lucrurilor ce au fost facute de Dumnezeu prin el? Dumnezeu este proiectantul (Geneza 1:1), iar fiul artizanul (Ioan 1:3)? Nu vad nici o piedica. Este clar ca Fiul nu lucreaza de la sine, ci face tot ce ii arata Tatal. Asta inseamna ca Fiul vede proiectul unui prototip si il executa intocmai:
Isus a luat din nou cuvantul si le-a zis: "Adevarat, adevarat va spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decat ce vede pe Tatal facand; si tot ce face Tatal face si Fiul intocmai. (Ioan.5:19)
De aceea tot ce a fost facut in lume este facut "PRIN FIUL" si nu "DE CATRE FIUL". (Geneza 1:1-Ioan 1:3). Diferenta e totusi semnificativa: nu "de catre Fiul" ci "prin Fiul".
Fiul nu e proiectant, ci artizan. De aceea Fiul nu se numeste el insusi ca ar fi "Ziditorul", ci il numeste pe Tatal "Ziditorul" (adica "Creatorul"):
Matei 19:4. Drept raspuns, El le-a zis: "Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca
5. si a zis: "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si cei doi vor fi un singur trup"?
6. Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta."
Ioan 5:
20. Caci Tatal iubeste pe Fiul si-I arata tot ce face; si-I va arata lucrari mai mari decat acestea, ca voi sa va minunati.
21. In adevar, dupa cum Tatal invie mortii si le da viata, tot asa si Fiul da viata cui vrea.
Fiul nu ar fi putut sti cum sa invie mortii, daca mai inainte nu ar fi vazut live "pe viu" acest lucru. Idem si la celelalte lucruri, la tot ce s-a facut, repet diferenta "prin el" si nu "de catre el". Redarea din KJV a lui Ioan 1:3 "de el" este neconforma si anti-contextuala.
Binecuvantari!