În creștinătate există patru curente importante de gândire despre Dumnezeu
1. Patertheismul, credința că doar Tatăl este Dumnezeu
2. Trinitarismul, credința că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt deoființă, adică compun aceeași ființă. De aceea în unele icoane vechi din cultura populară sau biserici (cum ar fi biserica de lemn din satul Năsal, com Țaga, jud Cluj), ”Dumnezeu” este închipuit și pictat cu un singur cap, dar cu patru ochi, trei nasuri și guri, trei bărbii, două mâini, și patru picioare. Teologii trinitariști neagă această viziune populară și o consideră de neexplicat, o taină.
3. Triteismul, credința că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt nu un singur Dumnezeu deoființă, ci trei ființe Dumnezei distincți (separați). Doctrina este mai degrabă un ”triou”, decât doctrina de ”trei în unul”. Ei nu se numesc triteiști, aceasta fiind o poreclă dată de adversari, deoarece ei nu cred în sintagma de ”trei în unul” și nu folosesc expresia ”Sfânta Treime”. Este posibil ca această doctrină să fi evoluat dintr-o doctrina premergătoare arianismului, fiind susținută și de arieni, căci ea se regăsește și este combătută în secolele 3-7, fiind revigorată de EG White și mormonul Joseph Smith, iar în România de Alin Ișfa un fost diacon la Martorii lui Iehova, care s-a retras din cult (vezi pagina web caleacrestina).
4. Patripasianismul (numit și ”modalism”), credința că Tatăl și Fiul sunt aceeași ființă (deoființă), în sensul că Dumnezeu Tatăl a venit în lume și a suferit pe cruce, acesta fiind personal în Isus Christos. Acești creștini cred că Isus din Nazaret este identic cu Dumnezeu Tatăl, care pe pământ și-a zis Fiul lui Dumnezeu, iar după înălțare a fost cunoscut ca Duhul Sfânt. Ei nu cred că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt ar fi o treime a deoființei, nici că ei sunt separați, ci că aceste denumiri le poartă același Dumnezeu, care a venit în lume și suferit pe cruce. Azi li se spune branhamiști și swedenborgiști.
În imagine icoana de la Năsal.
