(Text preluat din diferite surse)
Bătălia de la Karkemiš (Carchemiș pe Eufrat) a fost purtată în jurul anului 605 î.Hr. între armatele aliate ale Egiptului și ale imperiului Asirian împotriva alianței Medo - Babilonian, foștii vasali ai Asiriei, care copleșiseră Asiria în 609 î.Hr.
Când capitala asiriană Ninive a fost invadată de medii, sciți, babilonieni și aliații lor în 612 î.Hr., asirienii și-au mutat capitala la Harran. Când și Harran a căzut în mâinile r în 609 î.Hr., armata asiriană s-a adunat în Carchemiș, un oraș aflat sub stăpânire egipteană, pe râul Eufrat. Egiptul, ca vasal al Asiriei, a fost un aliat al regelui asirian Ashur-uballit al II-lea și a mărșăluit în 609 î.Hr. în ajutorul său împotriva babilonienilor. Înaintarea armatei egiptene, condusă de faraonul Necao al II-lea, a fost întârziată în Meghiddo de forțele regelui Iosia al lui Iuda, care a fost totuși învins și ucis în bătălia de la Megiddo (609 î.Hr.). Egiptenii și asirienii, s-au alăturat, au trecut Eufratul și au încercat să-i alunge pe babilonieni din Harran, eșuând. Prin urmare, s-au retras în nord-vestul Asiriei, în ceea ce este acum nord- estul Siriei , așteptând inamicul.
Bătălia finală
Egipto-asirienii s-au ciocnit cu armatele medo-babilonienilor sub comanda prințului babilonian Nebucadnețar al II-lea la Karkemiš în anul 605 î.Hr. și au fost distruși. Asiria a încetat să mai existe ca superputere, intrând în vasalitatea Babilonului, iar Egiptul și-a pierdut statutul de „Putere” în Orientul Apropiat antic.
Rapoartele bătăliei
Cronica lui Nabucodonosor al II-lea (acum în Muzeul Britanic ) relatează că babilonianul „a traversat râul pentru a merge împotriva armatei egiptene care se afla la Karchemiš. S-au luptat între ei, iar armata egipteană s-a retras dinaintea lui. El a încheiat bătălia, învingându-i. În ceea ce privește restul armatei egiptene care scăpase, trupele babiloniene i-au ajuns din urmă și i-au învins astfel încât niciun om nu a scăpat în țara lui... La în acea dată, Nabucodonosor a cucerit întreaga zonă a lui Hamat (Coele-Siria) și Iudeea”. Bătălia este menționată și descrisă și în Biblie, în Cartea lui Ieremia. Bătălia menționată în 2 Cronici 35: 20-27 este în schimb bătălia de la Megiddo din 609 î.Hr.
În vremea regelui Ioiachim, Nabucodonosor, regele Babilonului, în fruntea unei mari armate, a înconjurat Ierusalimul și a pus stapanire pe el în anul 606 î.H. Apoi el duse rob la Babilon pe regele Iudeii Ioiachim, împreună cu un mare număr de evrei. Cu aceasta s-a început robia babiloneană, care a ținut 70 de ani (606-536 î.H.). Robia n-a început cu dărâmarea Ierusalimului în anul 586, ci la cucerirea Ierusalimului în 606.
Cei 70 de ani de supremație ai Babilonului (606-536 î.H)
După o perioadă de vasalitate, iudeii au decis să nu mai plătească tribut, ceea ce a dus la o campanie de supunere împotriva lor.
Asediul Ierusalimului a început în forţă în ianuarie 588 î.Hr. şi a durat până la sfârşitul verii anului 586 î.Hr. Ierusalimul a reuşit să reziste mai bine de doi ani, până când cuvintele profetice ale lui Ieremia s-au împlinit şi oştile babiloniene au străpuns zidul şi au distrus cetatea. Foametea era atât de mare în cetate, încât ostaşii şi-au pierdut puterea şi nu au mai putut face faţă. Regele Zedechia a fugit împreună cu familia lui, dar efortul a fost fără rost. A fost prins şi dus la Nebucadneţar care a poruncit ca fiii regelui Zedechia să fie ucişi în faţa tatălui lor. O mare parte din această istorie este consemnată în Ieremia 39:1-10.
Aşa cum s-a menţionat în istorie, Cirus a cucerit Babilonul în 539 î.H și l-a ucis pe Belșațar și l-a supus complet până în anul 536 din mâna lui Nabonid, ultimul rege, tatăl lui Belșațar. La scurt timp după aceea, el i-a eliberat pe evrei, care au început să se întoarcă în patria lor, după exact 70 de ani de la deportare (Ezra 1:1–4).
