2Corinteni 13:5 Cercetati-va pe voi insiva daca sunteti in credinta; incercati-va pe voi insiva. Sau nu va cunoasteti voi singuri bine ca Hristos Iisus este intru voi? Afara numai daca nu sunteti netrebnici.
vineri, 5 august 2022
Cine a nimicit pe cei ce n-au crezut? (Iuda 5)
joi, 19 mai 2022
Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. (Efeseni 4:5)
Ce "religie", "confesiune" sau "credinţă (crez)" trebuie să avem?
Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.
Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele.
Deuteronom 18:15
Proroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Yehowah, Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi.
Ieremia 23:5
Iată vin zile, zice Yehowah, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ.
În propoziţia de faţă şi mai apoi în întregul context al cărţii - după cum se va vedea, al doilea cuvânt theos este un substantiv calitativ, care îl descrie pe primul cuvânt theos (Ioan 1:18, respectiv Ioan 14:9 “Cine m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl.”), care are funcţia de substantiv nominativ.
2. Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."
3. Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1:1-3 Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28).
5. Un (fost) înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9).
9. Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Mirelui (Matei 19:28)
10. Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, Regele desemnat pentru aceasta, care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman, va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 12:6).
marți, 17 mai 2022
Care este cea mai bună versiune a Bibliei?
Dacă Dumnezeu a lăsat o singură Biblie sau Sfânta Scriptură pentru toţi, de ce sunt atâtea versiuni?
Da, la origini există o singură Biblie pentru toţi, dar există mai multe versiuni ale ei. De ce a apărut acest aspect? Şi cum ne poate influenţa într-un fel sau altul?
Versiunea biblică, este o manieră personală a unui traducător de a prezenta textului Bibliei din limbile originale în care a fost scrisă, în limba sa natală.
În general sunt trei moduri de redare a unei traduceri, dintr-o limbă în alta:
1. Redarea literală, cuvânt cu cuvânt, când autorul ţine cont şi redă modul de exprimare a limbii din care a tradus
2. Redarea dinamică, când autorul ţine cont nu de limba din care a tradus, ci de limba în care redă textul, uneori interpretând ceea ce traduce
3. Redarea mixtă literală-dinamică, când autorul combină ambele stiluri de redare
La punctele 2 şi 3 pot apărea nişte pericole, ca textul să nu fie redat corespunzător.
Biblia Ortodoxă, Geneza 11:16 Eber a trăit o sută treizeci şi patru de ani şi atunci i s-a născut Peleg.
Biblia Română, varianta propusă de Dumitru Cornilescu 2 Petru 1:1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:
Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele, putem înţelege revolta presbiterului Gaiu, din secolul II, de la Roma, faţă de modul unora de a trata Scriptura, nu ca un rod divin, de neschimbat, ci ca un rod uman, supus schimbărilor...
„E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere."
"Ciurul" lui J.J. Griesbach
Renumitul comparator al manuscriselor antice, J.J. Griesbach, a formulat regula, că manuscrisele cele mai vechi sunt cele mai apropiate de textul autograf (al autorului), textele vechi acţionând ca un ciur pentru cuvintele modificate sau strecurate în textul autograf mai târziu. Regula are şi excepţii de care trebuie ţinut cont.
În aceste cazuri delicate, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi.
Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.
Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.
Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.
vineri, 13 septembrie 2019
Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre scopul nostru?
Interesul nostru trebuie să fie: "tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă." Filipeni 4:8
Trebuie să căutăm să fim în mijlocul celor cinci fecioare înţelepte, pentru a ne înţelepţi şi mai mult împreună.
Matei 25:1. Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Doresc să stăm cu toţii de veghe în aşteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele înţelepte din pilda Mântuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.
Din păcate, cel mai mult greşim în vorbire. Deci cel mai vigilenţi trebuie să fim în vorbire. Este evident că în călătoria noastră pe calea Domnului Isus Christos, ne-am confruntat cu nişte situaţii prin care am fost testaţi, dacă suntem sau nu creştini autentici. Când nu am fost găsiţi aşa cum ar fi trebuit să fim, Dumnezeu ne-a dat mult har şi am putut fi învioraţi. Atunci când păcătuim ne descurajăm, dacă mai are rost să ne îndreptăm sau nu... Dar Dumnezeu ne încurajează ca atunci când vom cădea în greşeli, să ne ridicăm şi să nu dăm înapoi. Cu timpul, învăţând din greşeli, având mai multă experienţă, predaţi călăuzirii duhului lui Dumnezeu şi ţinând sus cuvântul vieţii vom ajunge la starea de om matur, prin care vom birui orice test. Şi când vom trece ultimul, testul final, va fi ferice de noi pentru totdeauna. Am ieşit biruitori în marea luptă spirituală pentru viaţa veşnică. Nu există victorie care duce la viaţa veşnică fără o luptă aprigă împotriva tuturor păcatelor.
11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
13. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
14. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
15. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
16. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
18. Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.
Câteva reflecţii despre voia lui Dumnezeu
1. Scopul lui Dumnezeu este să facem voia lui (Matei 6:9,10), iar această voie sfântă este iubirea, fără de care suntem nimic (1 Corinteni 13:1-4):
3. Iar această împărăţie – Regatul Iubirii - merită să vină cât mai repede (Apocalipsa 21:3,4, 1Corinteni 2:9), deoarece în ea va domni iubirea şi fericirea
4. De aceea trebuie să ajutăm cât mai mulţi oameni să înţeleagă importanţa iubirii, prin porunca naşterii din nou, ca templul lui Dumnezeu să poată fi finalizat cât mai repede (1Corinteni 3:16,17, Ioan 3:5-7, Romani 12:1,2)
5. Acest templu sfânt se desăvârşeşte prin dragoste, care este legătura desăvârşită a unităţii (1Corinteni capitolul 13, Coloseni 3:14)
Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?
AMR xxx zile (AMR = Au mai rămas)... Cei care am făcut armată ştim ce înseamnă prescurtarea, dar mai ales aşteptarea... La fel este şi în cazul celor care am fost cândva miri şi mirese. Cât de mult şi cu ce emoţii, cu ce ardoare am aşteptat sosirea clipei când vom fi - în sfârşit - miri sau mirese!
Desigur, în primul rând ne-am dorit o soţie care să fie creştină, dar nu numai de cultură creştină, ci una care să trăiască termenul, care să ne fie un bun sfetnic, un bun sprijin, un prieten înţelept şi întelegător, o fiinţă care ştie să viseze cu ochii deschişi, dar să fie cu picioarele pe pământ, pe care să te poţi bizui şi la bine şi la greu (nu ca soţia lui Iov: Iov 2:9,10) - ca numai moartea să ne poată despărţi.
Toţi stim, că Fiul lui Dumnezeu a comparat pe creştini cu "fecioarele", care sunt în aşteptarea "mirelui" - Matei 25:1-13.
Acum să ne punem întrebarea: Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?
Şi putem şti. Aflăm din pilda expusă de el, că anumite fecioare vor fi repudiate din cauza nechibzuinţei lor şi altele sunt primite din cauza chibzuinţei lor. Chibzuinţa provine din înţelepciune, aşadar Mântuitorul nostru va alege fecioarele înţelepte, dar nu după o înţelepciune ca din lume, ci după înţelepciunea de sus, de la Dumnezeu.
Pentru “Mirele” nostru conteaza doar frumuseţea interioară. Nu contează cât de urât sau cât de plăcut eşti la aspect exterior. Aşadar el doreşte o soţie care se pregăteşte şi se găteşte în interior, prin înţelepciunea dată de Dumnezeu, prin el.
Cum putem fi desăvârşiţi în frumuseţe interioară?
- Care este ţinta (scopul) poruncii lui Dumnezeu?
Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.
- Înspre cine trebuie manifestată această dragoste?
28. Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la el şi l-a întrebat: "Care este cea dintâi dintre toate poruncile?"
29. Isus i-a răspuns: "Cea dintâi este aceasta: "Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn";
30. şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta"; iată porunca dintâi.
31. Iar a doua este următoarea: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Nu este altă poruncă mai mare decât acestea."
Ioan 14:
22. Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: "Doamne, cum se face că te vei arăta nouă, şi nu lumii?"
23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu, şi Tatăl meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
- Cum ar putea înţelege cineva ce este dragostea?
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
- Pentru cine nu mai are dragostea dintâi: pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi
2. "Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina numelui meu şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ti voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
Vrei să fi ca o fecioară curată?
"Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfintirea până la capăt, în frică de Dumnezeu." 2Cor.7:1
Evident, un om nu poate fi curat numai dacă se curăţeşte. El face baie, deoarece ştie că se murdăreşte. Tot aşa trebuie să fie şi pe tărâm spiritual:
"Dar înţelepciunea de sus este mai întâi curată" Iacov 3:17
Cum vom putea şti ce fapte, gânduri şi sentimente necurate ne întinează din punct de vedere duhovnicesc? Vom putea afla, numai dacă ne vom adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, a lui Dumnezeu:
"Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui." Iacov 1:25.
Şi unde trebuie să ne curăţim?
"Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos şi prin duhul Dumnezeului nostru." 1Cor.6:11
""Domnule", i-am raspuns eu, "tu ştii." Şi el mi-a zis: "Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului." Apoc.7:14
Satan cel viclean va căuta să înşele fecioarele înţelepte şi să le întineze prin gânduri egoiste, prin gânduri ce duc la trândăvie şi prin gânduri ce duc la înălţarea de sine. Să ne păzim deci sediul sentimentelor, inima, căci ni se scrie despre ea ca o avertizare:
"Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" Ieremia 17:9