2Corinteni 13:5 Cercetati-va pe voi insiva daca sunteti in credinta; incercati-va pe voi insiva. Sau nu va cunoasteti voi singuri bine ca Hristos Iisus este intru voi? Afara numai daca nu sunteti netrebnici.
luni, 14 noiembrie 2022
Misterul celor 2300 de seri-dimineţi
joi, 13 octombrie 2022
Cine este Fiul lui Dumnezeu (Matei 16:13-16)? Pogorârea şi descendenţa cerească a Domnului nostru Isus, Fiul lui Dumnezeu
luni, 10 octombrie 2022
Din bibliografia unui mare reformator: în spatele oricărei închinari la idoli se află Satana și diavolii
Dévai, un Luther al Ungariei, apologetul credinţei în somnul sufletelor până la înviere
Dévai Bíró Mátyas a fost un mare reformator maghiar, din epoca feudală.
duminică, 9 octombrie 2022
Crimele de la Charlie Hebdo
Cunoașterea adevărului învierii, poate ajuta? (Adevăratul motiv al crimelor de la Charlie Hebdo)
ÎN MEMORIA Oscar Cullmann
Jurnaliştii de la Charlie Hebdo au fost ucişi de terorişti în mijlocul Parisului pe 7 ianuarie 2015. Charlie Hebdo este o revistă săptămânală satirică franceză care publică în principal ilustraţii (caricaturi şi desene), precum şi reportaje, articole controversate şi glume. O revistă cu opinii puternice de stânga și anti-religioase, se caracterizează printr-o poziție critică asupra islamului, catolicismului, iudaismului și extremismului de dreapta.
Revista a fost fondată în 1969 și a fost publicată până în 1981. După o pauză de mai bine de zece ani, publicația a fost reluată în 1992, fiind editat de François Cavanna (1969–1981), Philippe Val (1992–2009) și Stéphane Charbonnier (2009 –2014).
Amenințată de mai multe ori de fundamentaliștii islamiști, revista a răspuns provocărilor menținându-și tonul satiric și punând pe Allah într-o situație de nedescris. Vechiul sediu a fost incendiat pe 2 noiembrie 2011. Pe 7 ianuarie 2015, în cadrul unei ședințe editoriale, a fost atacat și noul sediu al săptămânalului satiric din Paris. Atacul asupra revistei Charlie Hebdo a provocat 12 morți și 11 răniți, iar atacatorii au fost uciși două zile mai târziu de forțele speciale de poliție.
Pentru că seamănă vânt și culeg furtună. (Os. 8:7)
Adevărata cauză a crimelor de la Charlie Hebdo este ignoranța. Pe de o parte, din partea celor care au provocat-o, pe de altă parte, din partea celor care au participat la ea. Unde este limita dintre o glumă curajoasă și o batjocură fără gust? Dacă ar fi știut că cine seamănă vânt culege furtună, cred că ar fi procedat altfel. Este chiar atât de important să-i umilești pe alții?
Acesta este un exemplu bun pentru noi, ca să nu facem astfel.
Aceasta este pe de o parte.
Pe de altă parte, dacă doctrina învierii ar fi fost cunoscută și luată în serios, este probabil ca nici această crimă să nu fi avut loc. Desigur, ei nu pun preț pe viața lor sau a celorlalți, dacă pot primi imediat mântuirea veșnică, fără înviere. Nu vă mirați dacă azi sau mâine se întâmplă și aici, iar un bărbat își ucide fratele, în credința că 72 de fecioare îl așteaptă când va muri.
Conform interpretării Bibliei făcute de predicatorii protestanți timpurii, dacă murim, răsplata noastră veșnică poate fi dată de Dumnezeu numai la înviere (Daniel 12:2, Ioan 5:28,29). Până atunci, moartea este un somn dulce (Luther Martin). Din păcate, acest lucru a fost uitat sau este interpretat greșit în multe cercuri, din moment ce lumea noastră creștină de credință de astăzi – și din trecut – se află încă sub influența scriitorilor păgâni. Renumitul teolog protestant (luteran) Oscar Cullmann a atras atenția asupra acestui lucru: Nemurirea sufletului sau învierea morților? Mărturia Noului Testament. (Prelegerea Ingersoll, 1955. Londra: Epworth.)
În prefața sa, el scrie: „Nici o altă publicație a mea nu a evocat un asemenea entuziasm sau o ostilitate violentă. Acest studiu s-a bazat pe exegeză și, până acum, niciun critic de amploare nu a încercat să mă respingă prin exegeză”.
În concluzia sa, el avertizează că învățăturile marilor filozofi, Socrate și Platon, nu pot fi în niciun fel însoțite de învățăturile Noului Testament, adică nu pot fi împăcate. Dar persoanele, viețile și moartea lor pot fi încă respectate de creștini, așa cum au demonstrat apologeții din secolul al II-lea.
Cartea a fost pe world wide web și această pagină a fost vizitată de 205.718 ori, apoi textul a fost eliminat, mă întreb de ce? A dat faliment ziarul sau a deranjat pe cineva de sus dacă citeau cartea mai multe persoane?
De asemenea, citind cartea, a apărut întrebarea - deoarece acesta nu este un studiu voluminos, dacă poate Cullmann știa mai multe despre lucruri decât îndrăznea să scrie, temându-se de alte complicații? S-ar putea să existe în Biblie niște inserții străine care strica armonia internă a cărții sfinte și de aceea predicatorii protestanți de astăzi cad în număr mare în mâinile unei ideologii greșite?
Și desigur, dacă s-ar afla aceste lucruri, cu siguranță ar fi un avantaj pentru teologia protestantă, pentru că, după cum vedem, este în declin numeric.
Prin urmare, nu este de mirare că, dacă astfel de date ar exista, acestea ar fi păstrate sub un lacăt cu șapte sigilii, astfel încât partea protestantă să nu câștige un avantaj în dezbaterile teologice, ca de exemplu că Matei 10:28 a fost cunoscut altfel de anumiţi scriitori din secolul I-III.
Îl cunoşti tu pe Domnul nostru Isus cu adevărat? (Ioan 17:3)
Îl cunoşti tu pe Domnul nostru Isus cu adevărat?
"Dar voi", i-a întrebat El, "cine ziceţi că sunt?" "Hristosul lui Dumnezeu!", I-a răspuns Petru. (Luca 9:20)
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, Hristos (substantiv propriu masculin) este supranumele lui Isus. [Adică „Unsul”, traducere grecească după ebraicul Messiah].
Conform acestui dicţionar, Isus m. («Mântuitorul»), numit și Hristos («Unsul lui Dumnezeu»), născut la Betleem din sfânta Fecioară, fu răstignit la vârsta de 33 de ani din ordinul guvernatorului roman Ponțiu Pilat.
Sursa: Șăineanu, ediţia VI (1929)
La fel, dicţionarul din 1939 îi dă cuvântului Hristos sensul de Uns, ales.
Aşadar Hristos înseamnă „Unsul” sau „Alesul” lui Dumnezeu, după cum ne spune clar şi Biblia, Sfânta noastră Scriptură, a creştinilor de pretutindeni:
"Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata." (Matei 12:18)
Iată de ce, când apostolul Petru şi primii creştini mergeau la adunare (biserică), sau îşi scriau scrisori, sau se întâlneau pe stradă cu un frate sau soră, era plăcut pentru ei să spună un salut călduros, cerând harul şi pacea lui Dumnezeu şi a Fiului Său, să fie peste ei! Iar fraţii şi surorile peste care era chemată această binecuvântare frumoasă şi solemnă, spuneau „Amin!”.
Avem nevoie şi noi de harul, pacea şi adevărul care vine de la Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său. Ei sunt două fiinţe distincte, cereşti: Dumnezeu şi Fiul Său. Problema e că unii nu pot să facă această diferenţă, considerând că atât Tatăl, cât şi Fiul sunt parte a unei singure fiinţe. Deci, spun ei, fie că vorbeşti de Tatăl, fie că vorbeşti de Fiul, vorbeşti de acelaşi Dumnezeu. Dar vai, ce mare eroare este această închipuire!
Dacă şi tu crezi că Tatăl este Fiul, sau altfel spus, că Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu, ambii fiind acelaş Dumnezeu – dă-ne voie să îţi spunem cu iubire, frăţeşte – că încă nu ai înţeles corect nişte adevăruri elementare din Evanghelie, chiar dacă ai citit Biblia mai mult de 100 de ori! Tocmai de aceea, te invităm cu dragoste creştină, să te informezi temeinic.
Ioan 3:16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Când facem un enunţ biblic de felul acesta, intenţia noastră nu este să supărăm, nici să ne evidenţiem cu ştiinţa noastră, că nu asta a fost intenţia, ci doar să dăm un îndemn biblic, de îndreptare, spunând adevărul din dragoste:
"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire" (2Timotei 3:16)
sâmbătă, 1 octombrie 2022
Spune într-adevăr în Biblie, ceea ce crezi tu sau biserica ta?
Isus a raspuns: "Bagati de seama sa nu va amageasca cineva. Caci vor veni multi in Numele Meu si vor zice: "Eu sunt Hristosul" si "Vremea se apropie." Sa nu mergeti dupa ei. (Luc.21:8)
Foarte mulţi consideră că acest război care este acum între Rusia şi Ucraina, va fi câştigată de ruşi. Unii încearcă să îşi justifice această părere din profeţiile lui Nostradamus, iar alţii din cartea profeţilor Daniel şi Ezechiel.
La fel, când a izbucnit războiul rece între Vestul democratic şi Esul comunist Martorii lui Iehova spuneau despre ruşi că ei vor câştiga deoarece aşa scrie în cartea profeşilor Daniel şi Ezechiel. Iar când a început al doilea război mondial tot ei credeau că nemţii şi aliaţii lor vor câştiga războiul.
Iată un extras dintr-un articol din 1969, editat de Martorii lui Iehova, în care au legat Biblia de interpretările lor greşite : ”Dacă eşti o persoană tânără, de asemenea, trebuie să conştientizezi faptul că niciodată nu vei îmbătrâni în actualul sistem de lucruri. De ce nu? Deoarece toate evenimentele ce au loc ca împlinire a profeţiilor biblice indică faptul că acest sistem corupt urmează să se încheie în câţiva ani. … Prin urmare, ca persoană tânără, niciodată nu vei urma vreo carieră oferită de acest sistem. Dacă eşti în liceu şi te gândeşti la o facultate, aceasta înseamnă cel puţin patru, poate chiar şase sau opt ani pentru a o absolvi şi a urma o carieră de specialitate. Dar ce se va întâmpla cu acest sistem de lucruri în acel moment? Acesta va fi bine pe sfârşite, dacă nu deja sfârşit! — Watchtower, Treziţi-vă, 1969, 22 mai, pag. 15.
Ce să faci ca să nu mai greşeşti în evaluarea unor profeţii din Biblice?
1. Citeşte tot capitolul
2. Fii atent la context
3. Verifică textul dacă e tradus corect din ebraică sau greacă
4. Nu urmări să cauţi dovezi pentru ce spui tu, ci caută ce spune cu adevărat textul
5. Fii sincer şi smerit, altfel Dumnezeu nu te va ajuta în analiza ta
Pana ce am fost smerit, rataceam; dar acum pazesc cuvantul Tau.
(Ps.119:67)
Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat oranduirile Tale. (Ps.119:71)
Stiu, Doamne, ca judecatile Tale sunt drepte: din credinciosie m-ai smerit. (Ps.119:75)
Mai bine sa fii smerit cu cei smeriti, decat sa imparti prada cu cei mandri. - (Prov.16:19)
Mandria unui om il coboara, dar cine este smerit cu duhul capata cinste. - (Prov.29:23)
Ce sa mai spun? El mi-a raspuns si m-a ascultat. Acum voi umbla smerit pana la capatul anilor mei, dupa ce am fost intristat astfel. (Isa.38:15)
Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. (Isa.53:4)
Caci asa vorbeste Cel Preainalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: "Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie; dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite. (Isa.57:15)
Ei nu s-au smerit nici pana in ziua de azi, n-au frica, nu urmeaza Legea Mea si poruncile Mele pe care le-am pus inaintea voastra si inaintea parintilor vostri." (Ier.44:10)
joi, 15 septembrie 2022
De ce merg creştinii la cer?
Cine va merge în cer ca să domnească cu Domnul Isus de acolo (Apoc. 20:5) şi cine va fi pe pământ sub Împărăţia cerească?
vineri, 12 august 2022
Despre duhul lui Dumnezeu
„Cine este Duhul Sfânt?” sau „Ce este duhul sfânt?”
De exemplu, traducerile în engleză bazate pe textul grecesc au omis "comma" (partea discutată a versetului) din textul principal de la Versiunea Revizuită în Engleză (1881), inclusiv Noua Biblie Americană Standard (NASB), Versiunea standard în engleză (ESV) și Noua Versiunea Standard Revizuită (NRSV). Versiunea Nova Vulgata (1979) a Bisericii Catolice omite şi ea "comma", deoarece ia în considerare textul de bază grecesc. New American Bible (1970) omite la fel "comma".”
Fraza dubioasă este publicată deschis în Biblii abia în secolul al VII-lea în manuscrisele latine precum Codex Legionensis și Frisingensia Fragmenta, respectiv cu secolul la IX-lea în cazul Codexurilor Cavensis, Ulmensis și Complutensis, acesta din urma apărând în anul 927 d., iar în cazul manuscriselor grecești din 1520 în Codex Montfortianus, datorită folosirii celorlalte de-a treia ediții a Textului Receptus (TR ca singură sursă de traducere). În versiuni care conțin această frază, cum ar fi Biblia ortodoxă, I Ioan 5:7-8 este scris așa cu textul dubios. Dumitru Cornilescu pune textul în paranteză.
De ce duhul sfânt nu este o a treia persoană alături de Tatăl şi Fiul Său?
Deoarece duhul sfânt este al lui Dumnezeu, așa că „El” (Dumnezeu) are o minte, voință, emoții și putere, exprimate prin duhul Său sfânt, iar acest duh nu este o a treia persoană a lui Dumnezeu.
Să vedem dacă argumentul cu privire la Fapte 1:5 este un botez cu o „a treia persoană cerească” sau, după cum spun se vede, cu o „gândire-voință-sentimente-putere divină”.
Haideţi să comparăm Fapte 1:8 și Fapte 2:17,18,33. Acesta este un context bun. Cuvântul lui Dumnezeu este capabil să vorbească în numele lui Dumnezeu și nu este necesară nicio interpretare umană.
Fapte 1:5 „căci Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu duhul sfânt nu peste multe zile de acum înainte”.
Faptele Apostolilor 1:8 „Dar voi veți primi putere când va veni duhul sfânt asupra voastră și îmi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și Samaria și până la capătul pământului.”
Faptele Apostolilor 2:17,18,33 „Și în zilele din urmă se va întâmpla, spune Dumnezeu, că voi revarsă duhul Meu peste orice făptură și fiii și fiicele voastre vor face prorociri, și tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vise vor visa; chiar și pe slujitorii mei și pe slugile mele din acelea zile îmi voi turna duhul și ei vor proroci.
Fiind deci înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind
de la Tatăl făgăduința duhului sfânt, el [Iisus] a vărsat
asta, pe care voi înșivă vedeți și auziți."
Rețineți că „duhul Meu” (din Fapte 2:17) înseamnă „duhul sfânt” (din Fapte 1:7 şi "duhul tatălui vostru" în spusele Domnului Isus din Matei 10:20: „Căci nu voi veţi vorbi, ci duhul Tatălui vostru va vorbi prin voi.”
Avem deci această ecuaţie:
[duhul Meu (Fapte 2:17) = duhul sfânt (Fapte 1:7)= duhul Tatălui vostru (Matei 10:20) = duhul lui Dumnezeu (Romani 8:14)]
Vedeți cum întregul context al Bibliei, indică clar că duhul sfânt este duhul lui Dumnezeu, da, al lui Dumnezeu şi acest duh ne vrea pe noi, nu o „a treia persoană” de lângă Tatăl şi Fiul Său, Isus:
Traducerea literală a lui Young: Romani 8:11 „și dacă duhul Celui ce L-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Cel ce L-a înviat pe Hristos din morți va învia și trupurile voastre pe moarte, prin duhul Său, care locuieşet în voi.”
Traducere veche: „Și dacă duhul celui ce L-a înviat pe Isus din morți, sălășluiește în voi; Cel ce l-a înviat pe Isus Hristos din morți, vă va învia și trupurile muritoare, datorită duhului Său care locuiește în voi.”
Vezi din nou contextul:
Romani 8:14 „Căci oricine este condus de duhul lui Dumnezeu, ei sunt fii lui Dumnezeu.”
Vezi din nou contextul:
Rom 8:26 „La fel și duhul [a lui Dumnezeu] (nu o „a treia persoană”) ajută și el infirmitatea noastră. Căci nu știm pentru ce să ne rugăm, așa cum trebuie; dar duhul [lui Dumnezeu] (nu o altă persoană) însuși cere pentru noi cu gemete negrăite. 27. Iar cel [Dumnezeu] care cercetează inimile, știe ce dorește duhul [lui Dumnezeu] (nu altă persoana); deoarece el cere sfinţilor în conformitate cu Dumnezeu."
Nu există o „a treia persoană” alături de Tatăl şi Fiul Său, Isus.
Da, Dumnezeu are un duh. Duhul Lui este duhul sfânt. Duhul sfânt nu este „cineva”, ci „ceva” care aparține lui Dumnezeu. Argumentele oferite de Biblie în mod repetat şi temeinic sunt clare.
Cărţile Bibliei au concepte de gândire ebraică, insuflate de Dumnezeu. Ele nu pot fi disociate şi asociate altor gândiri din alte culturi politeiste (cu mai mulţi dumnezei, fiind inspirate de Diavol).
Duhul sfânt este menționat în Vechiul Testament în mai multe rânduri. Duhul sfânt este legat de Dumnezeu, fiind duhul lui Dumnezeu. Cuvântul pentru "duh" în ebraică este "ruach", prima lui întrebuinţare lexică fiind acea de "vânt", apoi prin extensie comparativă devine "duh" (cu referire la o parte invizibilă a lui Dumnezeu şi a omului), deoarece vântul este invizibil, se miscă, produce sunete şi poate face anumite acţiuni. O altă extensie comparativă a cuvântului este atunci când numeşte o fiinţă cerească, bună sau rea ca "duh", deoarece fiinţele cereşti sunt invizibile.
Duhul lui Dumnezeu este "kodesh", adică "sfânt", deoarece Dumnezeu este sfânt în totalitate. Duhul lui Dumnezeu este numit "duhul sfânt", pe când duhul Diavolului este numit "duhul rău". Duhul lui Dumnezeu, adică duhul sfânt, nu poate fi o persoană, ci "ceva" personal, dovada fiind că nu se regăseşte în saluturile din Noul Testament care întotdeauna sunt în numele Tatălui şi al Fiului. Nu apare ca persoană lângă Tatăl şi Fiul nici în prezentarea curţii cereşti de la cartea Apocalipsa, capitolele 4 şi 5."
---
Zaharia 12:1. Profeţia cuvântului lui Iehova despre Israel.
Aşa zice Iehova care întinde cerurile şi pune temelia pământului şi întocmeşte duhul omului înăuntrul lui:
Isaia 42:5. Aşa zice Iehova Dumnezeu, Cel care a creat cerurile şi le-a întins, Cel care a aşternut pământul şi ce produce el, Cel care dă suflare poporului de pe el, şi duh celor care umblă pe el:
Iov 10:11. M-ai îmbrăcat cu piele şi cu carne şi m-ai împletit cu oase şi cu tendoane,
Proverbe 16:2. Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar Iehova cântăreşte duhurile.
Geneza 6:3. Şi Domnul a zis: „Duhul Meu nu Se va lupta (Lit. "judeca") întotdeauna cu omul, pentru că, în adevăr, el este carne; dar zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani“.
Isaia 38:16. „Doamne, prin aceste lucruri trăiesc oamenii şi în toate acestea este viaţa duhului meu; şi Tu m-ai întărit (literal "vindecat") şi mi-ai dat viaţa.
Iov 17:1 Mi se pierde duhul, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul.
Lexiconul biblic arată că duhul lui Dumnezeu în diferitele versete din Noul Testament este la genul neutru. Genul gramatical al cuvântului „spirit” este feminin în ebraică (רוּחַ, rūaḥ), neutru în greacă (πνεῦμα, pneûma) și masculin în latină (spiritus) şi aramaică. În greacă πνεῦμα este folosită în Septuaginta la genul neutru pentru a traduce femininul ebraic "ruach" רוּחַ. Cu toate acestea, pronumele folosite în construcţia propoziţiei unde apare cuvântul "duhul" în ebraică, pentru sunt masculine, pentru că Dumnezeu este descris ca bărbat. Acesta este denumit în continuare inspirația profeției și forța care îndeamnă profeții să rostească cuvânt de instruire sau de avertizare.
Aceste versete arată destul de clar că duhul sfânt este în posesia Dumnezeului oștirilor şi El comunică prin duhul Său, prin gura profeților Săi.
Lexiconul Biblic este o Enciclopedie a cuvintelor şi expresiilor întâlnite în Biblie, comentate (explicate).
Credinciosul Simeon a folosit cuvântul în varianta ebraică, atunci când s-a rugat lui Dumnezeu: "Doamne Suprem [în gr. Despotes], acum eliberează pe robul tău în pace, după cuvântul tău." (Luca 2:29)
Apostolul Petru și cei care au fost cu el au folosit termenul când s-au rugat lui Dumnezeu: "Când au auzit aceasta, și-au ridicat glasul împreună către Dumnezeu și au zis: „Doamne Suprem [în gr. Despotes], Care ai făcut cerul și pământul, marea și tot ce este în ele” (Faptele Apostolilor 4:24).
Cuvântul "Despotes" este folosit în strigătul martirilor din cartea Apocalipsa: Ei au strigat cu glas tare: „Doamne Suprem [în gr. Despotes], sfânt și adevărat, până când nu vei judeca și nu vei răzbuna sângele nostru asupra locuitorilor pământului?" (Apocalipsa 6:10)
Iisus Hristos este numit la fel, "Despotes", în două cazuri din Noul Testament şi acest fapt vine datorită autorităţii supreme şi nelimitate, pe care a primit-o de la Tatăl Său, până la vremea când va trebui să o dea înapoi Celui care este "mai presus de toţi", în acest "toţi" fiind inclus şi Fiul Său (Matei 28:18,19, 1Corinteni 15:24-28, Efeseni 4:6, Ioan 14:28):
"Dar în popor s-au ridicat și profeți mincinoși, așa cum vor fi învățători mincinoși printre voi, care vor aduce în ascuns păreri distrugătoare. Ei chiar îl vor nega pe Domnul lor Suprem [în gr. Despotes] care i-a răscumpărat, aducând asupra lor o distrugere rapidă (2 Petru 2:1).
"Căci anumiți intruși s-au furişat printre voi, oameni care demult au fost desemnați pentru această condamnare ca nelegiuiți, care răstoarnă harul Dumnezeului nostru în desfrânare și neagă pe singurul nostru Domn Suprem [în gr. despotes], pe Domnul Iisus Hristos (Iuda 4).
Vedem din aceste informaţii că ideea duhului lui Dumnezeu ca persoană feminină, a venit dintr-o sursă eronată a religiei politeiste lansate de Ieroboam, fiul lui Nebat (1Împăraţi 12), care a fost ulterior repoziţionată, ca îngerul Gabriel şi mai apoi ca o a treia persoană, egală în autoritate cu Tatăl şi Fiul Său.
Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti; si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu. (Ioan 10:29)
9. Tu ai iubit neprihanirea si ai urat nelegiuirea: de aceea, Dumnezeu, Dumnezeul Tau Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decat pe tovarasii Tai."