Pământul este rotund
7 moduri de a demonstra că Pământul este rotund (fără a lansa un satelit)
De Stephanie Pappas, publicat pe 28 septembrie 2017
Rapperul B.o.B. vrea să-și strângă fonduri pentru propriul satelit și să-l lanseze în spațiu pentru a afla, odată pentru totdeauna, dacă Pământul este plat sau rotund. Ca teoretician al conspirației despre Pământul plat, muzicianul din Georgia pariază pe platitudine, dar apelul său de 1 milion de dolari pe GoFundMe a strâns doar aproximativ 2.000 de dolari în primele cinci zile, primii 1.000 de dolari promisi chiar de B.o.B.
Din fericire, există o mulțime de modalități mai ieftine decât lansarea unui satelit pentru a demonstra că Pământul este rotund. În spiritul cercetării științifice, iată șapte.
Mergeți la port
Când o navă navighează spre orizont, aceasta nu devine din ce în ce mai mică până când nu mai este vizibilă. În schimb, coca pare să se scufunde mai întâi sub orizont, apoi catargul. Când navele se întorc de pe mare, secvența este inversată: mai întâi catargul, apoi coca, par să se ridice deasupra orizontului.
Observarea navei și a orizontului este atât de evidentă încât „Astronomia Zetetică” din 1881, primul text modern despre Pământul plat, dedică un capitol „demontării” acesteia. Explicația se bazează pe presupunerea că dispariția secvențială este pur și simplu o iluzie provocată de perspectivă. Această demontare nu are prea mult sens, însă, deoarece nu există nimic în perspectivă (care spune doar că lucrurile sunt mai mici pe distanțe mai lungi) care să facă partea de jos a unui obiect să dispară înaintea părții de sus. Dacă doriți să vă dovediți că perspectiva nu este motivul pentru care navele dispar cu coca înainte și se întorc cu catargul înainte, luați un telescop sau un binoclu în călătoria dvs. spre port. Chiar și cu îmbunătățirea vederii, nava se va scufunda în continuare sub curbura Pământului.
Priviți stelele
Filosoful grec Aristotel a descoperit acest lucru în 350 î.Hr. și nimic nu s-a schimbat. Diferite constelații sunt vizibile de la diferite latitudini. Probabil cele două exemple cele mai izbitoare sunt Carul Mare și Crucea Sudului. Carul Mare, un set de șapte stele care arată ca un polonic, este întotdeauna vizibil la latitudini de 41 de grade Nord sau mai mari. Sub 25 de grade Sud, nu o poți vedea deloc. Iar în nordul Australiei, chiar la nord de această latitudine, Carul Mare abia se ridică deasupra orizontului.
Între timp, în emisfera sudică, există Crucea Sudului, un aranjament strălucitor de patru stele. Această constelație nu este vizibilă până când nu călătorești până la Florida Keys, în emisfera nordică.
Aceste perspective stelare diferite au sens dacă îți imaginezi Pământul ca pe un glob, astfel încât a privi „în sus” înseamnă de fapt a privi spre o altă fâșie de spațiu față de emisfera sudică sau nordică.
Urmărește o eclipsă
Aristotel și-a întărit, de asemenea, credința într-un Pământ rotund prin observația că în timpul eclipselor lunare, umbra Pământului pe fața soarelui este curbată. Întrucât această formă curbată există în timpul tuturor eclipselor lunare, în ciuda faptului că Pământul se rotește, Aristotel a intuit corect din această umbră curbată că Pământul este curbat de jur împrejur - cu alte cuvinte, o sferă.
De altfel, eclipsele solare tind, de asemenea, să susțină ideea că planetele, lunile și stelele sunt o grămadă de obiecte rotunjite care orbitează unele în jurul altora. Dacă Pământul este un disc, iar stelele și planetele o grămadă de obiecte mici, apropiate, care plutesc într-o cupolă deasupra suprafeței, așa cum cred mulți adepți ai Pământului plat, eclipsa totală de soare care a traversat America de Nord în august 2017 devine foarte dificil de explicat.
Urcă-te într-un copac
Acesta este un alt lucru evident: Poți vedea mai departe dacă mergi mai sus. Dacă Pământul ar fi plat, ai putea vedea aceeași distanță indiferent de altitudinea ta. Gândește-te: ochiul tău poate detecta un obiect luminos, precum galaxia Andromeda, de la 2,6 milioane de ani-lumină distanță. A vedea luminile orașului, să zicem, Miami din New York City (o distanță de doar 1.760 de kilometri) într-o seară senină ar trebui să fie o joacă de copii.
Dar nu este. Asta pentru că curbura Pământului ne limitează vederea la aproximativ 5 kilometri... cu excepția cazului în care te urci pe un copac înalt, o clădire sau un munte și obții o perspectivă de sus.
Fă un zbor în jurul lumii
Acesta ar trebui să te coste considerabil mai puțin de 1 milion de dolari, deși va trebui să cheltuiești câteva mii de dolari. Oricine poate circumnaviga globul în zilele noastre; există chiar și agenții de turism, precum AirTreks, care se specializează în rute în jurul lumii cu mai multe escale. Nu va trebui să te întorci pentru a ateriza de unde ai pornit.Dacă aveți norocul să obțineți o vedere neobstrucționată a orizontului și un zbor comercial suficient de sus, ați putea chiar să distingeți curbura Pământului cu ochiul liber. Conform unui articol din 2008 din revista Applied Optics, curbura Pământului devine subtil vizibilă la o altitudine de aproximativ 35.000 de picioare, atâta timp cât observatorul are un câmp vizual de cel puțin 60 de grade (ceea ce poate fi dificil de văzut de la geamul unui avion de pasageri). Curbura devine mai evidentă peste 50.000 de picioare; pasagerii avionului supersonic Concorde, acum la sol, se bucurau adesea de o vedere a orizontului curbat în timp ce zburau la 60.000 de picioare.
Ia-ți un balon meteorologic
În ianuarie 2017, studenții de la Universitatea din Leicester au legat niște camere de un balon meteorologic și l-au trimis spre cer. Balonul s-a ridicat la 77.429 de picioare (23,6 kilometri) deasupra suprafeței, cu mult peste nivelul necesar pentru a vizualiza curbele planetei. Instrumentul de la bordul balonului a trimis imagini uimitoare care arată curbura orizontului.
Atâta timp cât balonul dumneavoastră are o încărcătură utilă mai mică de patru livre, nu există aproape nicio restricție privind lansarea acestuia. Sunați Administrația Federală a Aviației din timp pentru a vă asigura că nu vă îndreptați spre spațiul aerian restricționat.
Comparați umbrele
Prima persoană care a estimat circumferința Pământului a fost un matematician grec pe nume Eratostene, născut în 276 î.Hr. El a făcut acest lucru comparând umbrele din ziua solstițiului de vară în ceea ce este astăzi Assuan, Egipt, cu orașul mai nordic Alexandria. La prânz, când soarele era direct deasupra capului în Assuan, nu existau umbre. În Alexandria, un băț înfipt în pământ arunca o umbră. Eratostene și-a dat seama că, dacă ar cunoaște unghiul umbrei și distanța dintre orașe, ar putea calcula circumferința globului.
Pe un Pământ plat, nu ar fi existat nicio diferență între lungimea umbrelor. Poziția soarelui ar fi aceeași, în raport cu pământul. Doar o planetă în formă de glob explică de ce poziția soarelui ar trebui să fie diferită în două orașe aflate la câteva sute de kilometri distanță.
Domnul si mantuitorul nostru Isus Christos marturiseste despre el insusi ca este “inceputul creatiei lui Dumnezeu” Apocalipsa 3:14.
Logica ma face sa accept aceasta marturie din urmatoarele motive:
Nu sunt de acord cu logica de la Niceea (325), care spune ca Fiul este “nascut dar nu facut”, “nascut si facut” sunt cuvinte ce se pot armoniza. Fiul este nascut, deoarece mintea lui Dumnezeu Tatal l-a nascut si este facut, deoarece ce a fost nascut in mintea lui Dumnezeu a fost adus in existenta de mana lui creatoare.
Dumnezeu Tatal nu are in cer o sotie (“dumnezeita”) prin care sa-l fi nascut pe Fiul, iar el (Dumnezeu) nu este descris ca este ca o femeie care naste. In cer nu sunt sexe. Nici de barbat si nici de femeie, toti sunt asexuali. Singura optiune de a aduce un “Fiu” in existenta, fara cale sexuala, este de a-l crea. Arius a avut dreptate, a fost un timp cand Fiul n-a existat, insa el a gresit atunci cand a sustinut ca Fiul a fost adus in existenta din nimic. Creatia ex-nihilo a Fiului este un “misnomer” (cum spun americanii) la fel ca si expresia “nascut dar nu facut”, o denumire incorecta. E imposibil sa faci ceva din nimic. Intotdeauna exista ceva la baza lucrurilor. Din pacate la Niceea au fost propuse aceste doua aspecte nelogice: “nascut si nu facut” de catre athanasieni si “Fiul creat din nimic” de catre arieni. Cand doi se bat, al treilea (adica Satana) castiga. La Niceea nimeni nu a cstigat, toti au pierdut. Nimeni nu a castigat, deoarece nu s-a respectat Scriptura care spune, ca in litigiul dintre frati nu poate fi arbitru un necredincios, si imparatul Constantin zis “Cel Mare” a fost inca nebotezat. Cum poti sa mergi la un nebotezat sa te judece in probleme ale credintei? De aceea nici o partida nu a fost binecuvantata cu o intelegere logica.
1 Corinteni 6:
1. Cum! Cand vreunul din voi are vreo neintelegere cu altul, indrazneste el sa se judece cu el la cei nelegiuiti, si nu la sfinti?
Va rog sa observati atmosfera necrestina de la conciliile asazise ecumenice (unde dragoste nu e nimic nu e, nici chiar adevar):
Atmosfera neiubitoare, necrestina a sinodul numit “Sinodul (Conciliul) de la Niceea” (325) a fost descrisa de istoricul roman Ammianus Marcellinus. El spune ca figurantii de acolo s-au comportat ca niste caini turbati gata gata sa se sfasie. Cel mai infierbantat a fost episcopul din Mira Liciei, impartind inamicului sau public nr 1, lui Arius, niste palme generoase, pentru care a fost dat afara din marele Conciliu.
Dar ce s-a intamplat dupa Niceea? Daca atunci au fost gata sa se sfasie, mai apoi chiar au facut-o.
Iata un fragment de istorie, de pe timpul cand se faceau crezurile si in ce atmosfera neiubitoare se faceau:
“Jubilarii si veselie la blestemarea in chinurile iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea (daca nu apelul deschis) violentei multimii pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, D.D., History of Latin Christianity, New York, 1871, p 226).
Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz vorbeste de ei ca ‘adunari de cocori si gaste’ (Schaff, History of the Christian Church, ii. 347). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: ‘Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca ma exprim prea aspru aici) artagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.’ (Ep. Ad. Procop., 55 old order, Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 347).
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D. a fost marcat de ‘intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). Ambele factiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Ibid., ii. 723 – 725), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Ibid., i. 242), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Ibid., p. 242). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., p. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., i. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., i. 242).
In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo, si din caracterul odios al lucrarilor lui a fost numit ‘Sinodul Talharilor’. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 738), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o factiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele ‘Sa-l ardem pe Eusebiu; sa-l ardem de viu. Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua’ (Ibid., p. 738). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Ibid., p. 738 ff.). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 288). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian invinsul (Ibid., i. 289). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului strigand ‘Omorati-l, omorati-l!’ si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani ca muri curand dupa aceea (Ibid., i. 289, Scaff, Hist. Christ. Church., ii. 739).
Protopopul Milman face remarca semnificativa ca acesta nu a fost ultimul Sinod Ecumenic murdarit cu sange (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 289).
Alt Sinod, care trebuia sa se desfasoare la Niceea in 451 A.D. a fost atat de ne-stapanit incat a trebuit sa fie mutat la Calcedon, peste stramtoarea Constantinopolelui, de unde Imparatul putea sa-l supravegheze si sa mentina ordinea cu trupele sale (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 742). Astfel este cunoscut ca Sinodul de la Calcedon. Lucrarile au fost permanent intrerupte de urlete si zarva (Ibid., ii. 743), chiar mirenii simtindu-se obligati sa aminteasca Episcopilor de demnitatea lor clericala (Ibid., ii. 743). Dr. Phillip Schaff zice, ‘La Calcedon, aparitia renumitului scriitor si istoric Teodoret a provocat o scena care aproape involuntar ne aminteste de actualele incaierari ale calugarilor greci si romano-catolici la Sfantul Mormant, incaierari care au loc in ciuda prezentei intimidante a politiei turce. Oponentii egipteni ai lui Teodoret au strigat din toti rarunchii ‘Jos cu el, acest invatator al lui Nestor.’ Cei din tabara sa raspunsera cu egala violenta: ‘Ne-au fortat la ‘Sinodul Talharilor’ sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte. Jos cu ucigasul de Dioscor. Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: ‘Jos cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop.’ La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod.’ Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348).
La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman, ii. p. 345); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.) a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un ‘Sinod de nebuni si posedati’ (Ibid., ii. 346).
Este un fapt curios de la care nu ma pot abtine sa atrag atentia. Nici un istoric al Crestinismului, fie el Milman, Schaff, Davidson, Mosheim sau oricare altul nu a observat se pare grotescul absurditatii ideii unei adunari care incearca sa decida prin vot un fapt petrecut, deci care tine de trecut. Oamenii se aduna si voteaza asupra chestiunilor care trebuie sa se hotarasca, facandu-le astfel sa devina fapte; ca de exemplu ca acela sau celalalt sa devina presedinte, sau o lege care sa intre in vigoare; dar nu voteaza lucruri care sunt deja intamplate si hotarate. Cititorul trebuie sa inteleaga ca cele prezentate sunt doar o frantura din panorama oferita istoriei de catre Sinoadele Bisericii. Oricat de pios ar fi cineva, daca este sincer cu el insusi, atunci este imposibil sa citeasca istoria lucrarilor acestor Sinoade si sa pretinda ca Duhul Sfant are ceva de a face cu rezultatele unor atat de violente intruniri, lasand la o parte credibilitatea unei hotarari si unei intruniri care isi propune sa stabileasca ceea ce este inspirat de Duhul Sfant si ceea ce nu este.”
Sursa un forum de pe internet
Cei care nu-si amintesc de trecut, sunt condamnati sa-l repete: Daniel 12:10 “NICIUNUL din cei rai nu vor intelege”