Neveghere şi conformism în studiul Bibliei
(Aspecte ce duc la „cărarea viţelului”)
Sunt multe exemple de neveghere în studiul Bibliei, care au dus oamenii în rătăciri, prin interpretările greşite care s-au dat. Alţii, deşi nu credeau aceste rătăciri, erau nevoiţi să le susţină pentru a nu fi ostracizaţi, contribuind astfel la formarea „cărării viţelului”. Aşa au apărut tradiţiile nebiblice. Un astfel de exemplu este sărbătoarea Crăciunului, care are o origine păgână. Iată de ce se spune în anumite zone „Bună seara lui Crăciun!”, dându-se ca răspuns „Sănătos al lui Colbos? (probabil cu sensul: Eşti sănătos colbosule (colbos înseamnă om plin de praf, drumeţ prăfuit)?)”. Ca să justifice apartenenţa lui Crăciun la sfera naraţiilor Biblie, s-a inventat povestea cum că acest Crăciun ar fi hangiul, la care au vrut să poposească Iosif şi Maria. Numai că, aceste cuvinte (Crăciun şi Colbos) nu au origine ebraică sau aramaică, nici măcar greacă, aşa că haideţi să examinăm această tradiţie.
Originea craciunului
Crăciunul provine dintr-un cuvânt slav (un fel de „saturnalie” ca la romani, potrivit lingvistului László Muradin din Cluj). Nu are nicio legătură cu Biblia, nu apare în ebraică, greacă sau aramaică, deci nu este deloc în Orientul Mijlociu. Nici primii creștini nu credeau asta. De ce nu? Pentru că nașterea Domnului Iisus Hristos a avut loc cândva toamna - turmele erau afară pe câmp noaptea, ceea ce este imposibil în jurul datei de 25 decembrie din cauza ploii reci.
Am preluat de la un anonim următoarele informaţii
Despre data aleasa pentru Craciun.
Daca luam de buna evanghelia lui Luca si acceptam ca atat Sf. Ioan Botezatorul cat si Isus a avut o evolutie asemenea pamantenilor, cu noua luni distanta de la concepere si pana la la nasterea naturala, la termen atunci avem primavara perioada in care s-a nascut Sf Ioan Botezatorul si toamna pentru perioada in care s-a nascut Isus, deoarece la evrei luna a şasea era în perioada august-septembrie.
Din păcate, politica imperială de după creştinarea impreiului roman, era să creştineze şi sărbătorile păgâne. Un exemplu îl avem în Omilia Sf. Ioan Gura de Aur – omilia este lungă dar manipulativa, scrisa cel mai probabil la comanda capilor bisericii care tocmai decisesera cu 10 ani inainte data pentru aceasta sarbatoare.
Marele Ioan Gura de Aur trece cu vederea intentionat amanunte oferite chiar de evanghelia lui Luca: Zaharia era din ceata lui Abia si deci ii venea randul la slujit undeva prin vara (luna Tamuzul, din calendarul evreiesc) si dupa ce a terminat de slujit s-a intamplat sa o lase gavida pe sotia sa.
Dupa noua luni firesti Ioan Botezatorul urma sa se nasca deci in primavara anului urmator iar diferenta intre cele doua sfinte sarcini stim tot din Luca ca era de 6 luni deci Isus urma sa se nasca in acelasi an, dar toamna. Am scris mai scurt decat Ioan cel cu gura aurita dar cred eu ca mai exact. Mentiunea cu “ceata lui Abia” a trebuit acoperita cu km de text sinuos de catre slujbasul organizatiei imperiale, pentru ca este cea care le strica calculele.
---
(Ioan Gură de Aur a fost un bun orator şi scriitor, însă aşa cum recunoaşte în una din scrierile sale, uneori sub presiune publică nu spunea chiar tot ceea ce gândea, sau chiar da înapoi din convingerile sale, fie pentru a înainta în functie bisericească (sau o păstra), fie pentru a nu fi asociat cu secta din care venise din afara creştinismului. Deci, în acest sens putem spune că, fie este vorba de nevegherea şi omiterea neintenţionată a unei relatări clare din Biblie, fie o abatere în deplină cunoştinţă de cauză, din cauza conformismului cerut de autorităţi.)
CĂRAREA VIŢELULUI
(- Cam aşa este când se urmează tradiţii omeneşti şi nu Adevărul)
Intr-o zi, prin codrii seculari,
Acasă un viţel se întorcea, cum fac viţeii buni;
Dar urma lui se abătu, strâmbă cărarea, cum toti viţeii fac.
De-atunci trecura ani trei sute,
Vitelu-i mort, de bună seamă,
Dar urma după el încă-i si azi,
De ea se leaga povestea cu tâlc ce-o să vă spui.
Cărarea de viţel urmat-a fost a doua zi
De-un câine singuratic ce primprejur se întâmplă să treacă.
Apoi un înţelept berbec purtând talangă
Urmă poteca peste văi şi povârnişuri
Cu toată turma după el,
Aşa cum fac berbecii buni.
Şi din acea zi, peste unduitoare dealuri şi poiene,
O cale se croi prin codrii seculari.
Mulţi oameni se vătămau, se eschivau,
Se suceau şi se-aplecau,
Rostind vorbe de indreptăţită mânie
Din cauz-acelei strâmbe cai…
Dar urmau – nu râdeţi -
Acea dintâi hălăduire a viţelului,
Ce-astfel croi prin codri-o cale şerpuită,
Căci bietul bou se clătinase-n mers.
Trecură anii, şi cărăruia prin pădure potecă se făcu,
Întortocheată, şerpuită şi cotită;
Apoi poteca strâmbă se facu un drum
Pe care cai mulţi şi-mpovăraţi se osteneau
Sub soarele dogoritor al verii,
Făcând trei mile-n loc de una.
Şi timp de-un veac şi jumătate
Bătătoriră urmele viţelului.
Ca gândul ani în şir trecură
Şi drumul se făcu o uliţă-ntr-un sat.
Pe când niciunul nu băgă de seama
Ea deveni un bulevard aglomerat
Iar mai târziu strada principală-ntr-un oraş.
Şi uite-aşa, de două veacuri şi jumătate,
Călcau oamenii pe urmele viţelului.
În fiecare zi, o sută de mii de răzleti
Urmau viţelul în zig-zag.
Azi, peste bălăbaneala lui,
Trece traficul continental.
O sută de mii de oameni sunt conduşi
De-un viţel mort de trei sute de ani.
Ei încă urmează strâmba cale
Pierzând o suta de ani pe zi,
Atât de-ndatoraţi se simt
Din reverenţă pentru precedentul consacrat.
Asta ne-nvaţa o lectie morală,
De-aş fi hirotonit, aş predica-o;
Căci omul e-nclinat să calce-orbeşte
Pe calea viţelească de gândire,
Luptând din zori şi până seara
Să ţină ce-a vazut făcând pe alţii
Urmează-n sus şi-n jos calea bătută
Se duc şi vin, dar nu se-abat
De la cărarea şerpuită, ţinută de strămoşi.
Ei cărarea o socotesc sacru făgaş
De-a lungul căruia viaţa şi-o trăiesc.
Dar ce mai râd bătrânii înţelepţi, zei ai pădurii,
Ce l-au văzut pe cel ce-ntâi deschis-a drumul: un viţel.
Ehei, ce multe ne-ar putea-nvăţa povestea mea,
Dar nu-s hirotonit, aşa că n-o pot predica.
- SAM WALTER FOSS-
Morala? Din păcate, noi oamenii suntem obişnuiţi să ducem un obicei sau o tradiţie oricât de
grea, păguboasă sau nelogică este (Marcu 7:9).
Un frate baptist nu a mai vrut să țină Crăciunul, după ce a aflat aceste informații. Alții care au aflat și ei, l-au ținut în continuare. Care a procedat corect și de ce?
