O retrospectivă a odiseei Martorilor lui Iehova
După ce am citit cărțile lui Lothar Grassman „Martorii lui Iehova” și ale lui András Szalai „Iehova și Organizația”, „Fariseii lui Iehova” a lui Teodor Ardelean și „S-au sfârșit vremurile neamurilor?” ale lui Carl Olof Jonsson, precum și „Zsolt Kovács: 1914 - O profeție împlinită?”, cartea lui Raymond Franz „Criza conștiinței” și alte cărți similare, precum și numeroase articole Wikipedia și o mare parte din publicațiile Societății Watchtower, mi s-a format următoarea imagine istorică a Mișcării Martorilor lui Iehova:
Ridicarea
Prin anii 1820 s-a ridicat printre baptișii așaziși primitivi un nou convertit pe nume William Miller, un fost căpitan de armată și a prezentat într-un cerc restrâns al fraților de credință un calcul: ”Priviți spre 1843! După cum se pare vine Domnul în acest an!”
William Miller, a fost o figură proeminentă în mișcarea adventistă zisă și millerită, care a interpretat Daniel 8:14 ca prezicând curățirea sanctuarului, despre care credea că va avea loc la sfârșitul unei perioade de 2.300 de zile. El credea că această curățire era o pregătire pentru a Doua Venire a lui Hristos, despre care credea că va avea loc pe 22 octombrie 1844. Cu toate acestea, când Hristos nu a apărut așa cum se aștepta, Miller și adepții săi au experimentat Marea Dezamăgire, ceea ce a dus la formarea Mișcării Second-Adventiste, a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și alte grupuri, care interpretează profeția diferit, considerând-o fie, începutul lucrării finale a lui Isus în sanctuarul ceresc, fie cu totul altceva.
Şi el mi-a zis: "Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!" (Daniel 8:14)
Totul se baza pe interpretarea versetului în cauză din cartea profetului Daniel, scos cu totul din contextul textual și istoric, dar bine pus la punct ca teorie fictivă. Frații săi de credință au fost convinși și au decis ”să spună Lumii”, așa că au ieșit cu știrea. Au fost botezate mii de suflete și puse în așteptare. Și a venit 1843. Și apoi… o tăcere apăsătoare. Nimic. Interpretarea a fost recalculată de lideri și au răsuflat ușurați, spunând: Am greșit calculul cu un an! Au urmat și mai multe botezuri și o așteptare mai hotărâtă, spunând: De data asta suntem siguri!
Căderea
Au spus din nou Lumii și mai hotărât: ”Spunem Lumii: Priviți spre 1844! Vine Domnul în acest an!” Nimic. Mișcarea s-a prăbușit. Din cei aproximativ 50000 de mii de membrii, mișcarea s-a subțiat la circa 6000 mii, mulți au plecat, adunările s-au subțiat, la fel și fondurile, adică banii pentru lucrare. Și liderii au început să se certe între ei cu mult zel și nervi, pe diferite teme. William Miller se schimbase și el în diferite puncte de vedere, adoptând opinii noi... Încerca să-i încurajeze și spunea că a avut un vis în care Dumnezeu îi arătase venirea unui nou lider care îi va uni din nou. Era și el descurajat. Abandonase poziția de lider. Frecventa deseori cimitirul, mormintele părinților săi, unde plângea amarnic. Zicea că de dorul lor. Adunările așazise second-adventiste au rămas cu lideri dintre cei mai fanatici, care se credeau cei mai credincioși. Liderii lor s-au pus pe căutat, întrebând: Oare unde am greșit? Jarul verificării și căutării unei noi date, de data asta corecte, încă ardea. L-au întrebat și pe William Miller. Și el a recunoscut. Am greșit: Domnul nu va veni până ce nu se vor împlini timpurile fixate ale națiunilor în 1914. Liderii au rămas descurajați. Timpul era departe. S-au prezentat diferite opinii. Unii n-au mai cutezat să propună o altă dată și au susținut că data de 1844 era corectă, doar că nu au înțeles la ce se referă și s-au retras ca adventiști de ziua a șaptea, orientându-se spre sabat și anumite practici din Legea lui Moise. Alții au propus o altă dată și apoi alta și alta. Toate au eșuat. Ultima în 1878.
Au fost ei studenți serioși ai Bibliei? Sau au greșit, tocmai din cauză că nu au fost studenți serioși ai Bibliei? Va fi data de 1914 propusă de Miller corectă?
Nu. După anul 1914 a urmat perioada tipică de descurajare, dezertare din grup și discuții contradictorii. Până în anul 1931 mișcarea s-a fărâmițat în multe grupri care se urau, deși își spuneau Studenții Bibliei. Sau propus diferite nume noi: Prietenii Popoarelor, Îngerul Lui Iehova, Slujitorii lui Yah, Martorii Lui Iehova, etc..
Practic, mișcările Studenților Bibliei și a Martorilor lui Iehova sunt redenumiri ale adventismului tipic și calsic, și deși nu mai poartă numele de advențiști sunt prin tradiție miscări neo-adventiste (de practică adventistă), continuând de fapt practicile adventiștilor timpurii. Ca o exemplificatre, Adventiștii timpurii sunt străbunicii spirituali (1820-1844), Adventiștii second-adventists sunt bunicii spirituali (1844-1878), Studenții Bibliei sunt fii spirituali (1879-1931) și Martorii lui Iehova sunt nepoții spirituali (1931-prezent) ai Mișcării Adventiste.