Motiveaza Biblia expresia "Dumnezeu crucificat"?

Am intalnit urmatoarea expresie intr-un tract al Bisericii Penticostale Speranta, din Cartierul Marasti, Cluj-Napoca: "Dumnezeu crucificat". O motiveaza Biblia?

"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul sau Fiu, pentru ca oricine crede in el sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica."

Vedem ca Dumnezeu nu s-a dat pe sine, ci si-a dat Fiul sau.

Fiul lui Dumnezeu a fost acela care a murit si nu Dumnezeu insusi. Daca Fiul lui Dumnezeu a fost Dumnezeu insusi n-ar scrie asa si daca Fiul ar fi un Dumnezeu ca Tatal sau, ar fi doi Dumnezei, insa Biblia spune clar ca exista doar un singur Dumnezeu, in nici un caz doi. Tocmai de aceea, doar Tatăl este numit ”singurul Dumnezeu adevărat” (Ioan 17:3). Deci Biblia nu motivează expresia unui ”dumnezeu crucificat”.

Comparația Bibliilor moderne cu manuscrisele biblice antice: o necesitate

De ce este necesară comparația Bibliilor moderne cu manuscrisele biblice antice?

Subiectul este necesar deoarece există o tendință de a îmbogăți textul biblic, prin traduceri dinamice (procedeu numit și redare stilistică).

Iată un exemplu din versiunea creată de Dumitru Cornilescu și cea ortodoxă:

Evrei 11:5 Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. 5 Prin credinta, Enoh a fost luat de pe pamant ca sa nu vada moartea, si nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu il stramutase, caci mai inainte de a-l stramuta, el a avut marturie ca a bine-placut lui Dumnezeu.

Cuvintele ”de pe pământ” nu apar în textul biblic (grec antic), unde apare doar atât:

Versiunea Noua Traducere Romaneasca Evrei 11:5 Prin credinţă a fost luat Enoh, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu l-a luat. Căci înainte de strămutarea lui s-a depus mărturie că Îi era plăcut lui Dumnezeu. 

Textul aramaic reda astfel:
Aramaic Bible in Plain English
By faith, Enoch was transported away and he did not taste death, neither was he found, because God transported him away; for before he was to transport him, there was this testimony concerning him: “He pleased God.”

Biblia Aramaică în limba engleză "Prin credință, Enoh a fost transportat deoparte și nu a gusta moartea, nici nu a fost a găsit, pentru că Dumnezeu îl transportase deoparte; pentru că înainte de a fi fost să-l transporte, a existat această mărturie despre el: "El a plăcut lui Dumnezeu."

După cum citim în versetul din 1 Corinteni 15:22, apostolul Pavel susţine că toţi oamenii mor. Trecând peste această afirmaţie clară a apostolului nostru (a naţiunilor), unii susţin că totuşi ar fi câteva excepţii, câţiva oameni care nu ar fi murit, ci au fost răpiţi în cer, unde trăiesc în continuare. Ei aduc ca dovadă preferată textul din Evrei 11:5.

Oricine poate verifica textul grec și va găsi câteva cuvinte adăugate textului grec, cuvinte care nu există în versetul citat din textul grec. De exemplu, în textul grec nu există expresia "de pe pământ". Textul grec nu spune că a fost "răpit de pe pământ"; nici cuvântul "răpire" ("arpagesometha"), nici cuvântul "cer" nu apar în textul ce trebuie tradus. 

Iată textul grec în paralel cu textul englez: 

 "pistei (by faith) enoch (Enoch) metetethe (was transfered) tou (of the) me (not) idein (to see) thanaton (death) kai (and) ouch (not) eurisketo (was he found) dioti (because) metetheken (taken) auton (him) o theos (God) pro (before) gar (for) tes (the) metatheseos (translation) memarturetai (he was reported) eurarestekenai (to be pleasing) to (to) theo (God)."

În română ar fi: 

 "Prin credinţă, Enoh a fost strămutat ca să nu vadă moartea şi el nu a fost găsit deoarece el a fost strămutat de Dumnezeu, pentru că înainte de strămutare primise mărturia că era plăcut lui Dumnezeu." 

Nu este de mirare, de ce textul aramaic reda astfel:

 

Ce poate însemna "strămutat ca să nu vadă moartea"? Înseamnă că nu a murit? Nu, deoarece despre oameni se spune că toţi mor în Adam şi deoarece despre el se spune că a trăit 365 de ani, după care nu s-a mai găsit, nu că n-a murit (Geneza 5:23). Orice om poate fi strămutat dintr-un loc în altul. Aşa şi Enoh, a fost strămutat "undeva"; acum, problema se pune unde? Unii spun că a fost răpit în cer. Să nu admitem această presupunere, fiindcă dacă a fost răpit în cer, înseamnă ca Domnul Isus, care a coborât din cer, trebuia să ştie dacă Enoh a fost sau nu răpit acolo. Să citim mărturia lui, despre câţi oameni a întâlnit el în cer: 

 "Nimeni nu s-a suit în cer, afară de cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului." Ioan 3:13 

După cum citim, Enoh nu a fost în cer, la acea dată, deci presupunerea că ar fi fost răpit în cer, cade. Unii încearcă să interpreteze altfel cuvântul "cer", susţinând că nu a fost în cerul de care vorbea Fiul lui Dumnezeu, ci în alt cer, un cer mai prejos. Nici acest argument nu ţine, deoarece, toţi oamenii mor, din cauza că "plata păcatului este moartea" Romani 6:23, iar Enoh a păcătuit şi el într-un anume fel. Prin Biblie ni se spune că toţi oamenii păcătuiesc într-un fel sau altul, pentru că nimeni nu este perfect din cauza păcatului moştenit, după cum scrie: 

 "căci toţi au păcătuit (inclusiv Enoch - nota mea) şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu" Romani 3:23 

 "Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni? Nicidecum! Fiindcă mai dinainte am dovedit pe toţi (în acest "toţi" intră şi Enoh - nota mea), fie iudei, fie greci că sunt sub păcat" Romani 3:9 

Aşa că Enoh trebuia să moară deoarece a moştenit natura păcătoasă a lui Adam. Atenţie mare! Textul din Evrei 11:5 trebuie legat de context, aşadar şi de Evrei 11:39,40, care spune "Toţi aceştia (inclusiv Enoh, care este şi el menţionat la versetul 5) ... n-au primit ce le fusese făgăduit... ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi."

Aşadar, dragă credinciosule, şi Enoh face parte din "toţi aceştia ..." care nu au primit încă viaţă veşnică şi desăvârşirea. Cum să înţelegem atunci că "a fost strămutat ca să nu vadă moartea"? Eu cred că aici textul se referă la procesul morţii violente, pe care o experimentează oamenii care sunt persecutaţi de opozanţii lor violenţi. Enoh, datorită harului lui Dumnezeu, nu a experimentat (gustat) acest stil de moarte, de la opozanţii lui violenţi. El a trăit într-o lume violenta, a criticat acea lume şi a atras ura lumii, dar înainte ca lumea rea de atunci să-l omoare, Dumnezeu l-a scos de acolo, strămutându-l într-o zonă mai sigura, evident, tot de pe pământ. Dacă Enoh şi ceilalţi - despre care unii susţin că ar fi "exceptii" care nu au murit - ar mai trăi, oare ar mai fi pus psalmistul Etan Ezrahitul, următoarea întrebare inspirată de duhul lui Dumnezeu? 

 "Este oare vre-un om care să trăiască şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din mâna Şeolului?" Psalmul 89:48 

Dacă răspunsul ar fi: "Da, uite că Enoh, Moise și Ilie şi ceilalţi au scapat de Şheol" ("Şeol sau Şheol" tradus din ebraică înseamnă "Locuinţa Morţilor"), ar fi fost ciudat să se mai pună această întrebare, deoarece cazul Enoh şi celelalte cazuri despre care se spune că ar fi fost "excepţii", ar fi fost, cu siguranţă, cazuri de referinţă, bine ştiute în popor. Însă, asistăm aici, la o întrebare retorică, deoarece pe timpul lui Ethat Ezrahitul nu se ştia de nici un astfel de caz.

---

Ce varianta de text alegem: Textul Masoretic sau Septuaginta?

De ce să alegem Textul Masoretic? De ce să alegem Septuaginta?

"Textul Masoretic (TM)" este denumirea textului ebraic al cartilor Vechiului Legamant (Vechiul Testament). "Septuaginta (LXX)" este prima traducere a cartilor Vechiului Legamant in limba greaca. 

Din păcate există diferențe majore între aceste două traduceri. A se vedea Biblia lui Cornilescu bazată pe TM în paralel cu Biblia ortodocșilor bazată pe LXX.

Genesa (Facerea) 5

1 Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. 1 Iata acum cartea neamului lui Adam. Cand a facut Dumnezeu pe Adam, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu.

2 I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de "om", în ziua când au fost făcuţi. 2 Barbat si femeie a facut si i-a. binecuvantat si le-a pus numele: Om, in ziua in care i-a facut.

3 La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. 3 Adam a trait doua sute treizeci de ani si atunci i s-a nascut un fiu dupa asemanarea sa si, dupa chipul sau si i-a pus numele Set.

4 După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. 4 Zilele pe care le-a trait Adam dupa nasterea lui Set au fost sapte sute de ani si i s-au nascut fii si fiice.

5 Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit. 5 Iar de toate, zilele vietii lui Adam au fost noua sute treizeci de ani si apoi a murit.

6 La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos. 6 Set a trait doua sute cinci ani si i s-a nascut Enos.

7 După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani şi a născut fii şi fiice. 7 Dupa nasterea lui Enos, Set a mai trait sapte sute sapte ani, si i s-au nascut fii si fiice.

8 Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit. 8 Iar de toate, zilele lui Set au fost noua sute doisprezece ani si apoi a murit.

9 La vârsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan. 9 Enos a trait o suta nouazeci de ani si atunci i s-a nascut Cainan.

10 După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani şi a născut fii şi fiice. 10 Dupa nasterea lui Cainan, Enos a mai trait sapte sute cincisprezece ani si i s-au nascut fii si fiice.

11 Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit. 11 Iar de toate, zilele lui Enos au fost noua sute cinci ani si apoi a murit.

12 La vârsta de şaptezeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel. 12 Cainan a trait o suta saptezeci de ani si atunci i s-a nascut Maleleil.

13 După naşterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi fiice. 13 Dupa nasterea lui Maleleil, Cainan a mai trait sapte sute patruzeci de ani si i s-au nascut fii si fiice.

14 Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit. 14 Iar de toate, zilele lui Cainan au fost noua sute zece ani si apoi a murit.

15 La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared. 15 Maleleil a trait o suta saizeci si cinci de ani si atunci i s-a nascut Iared.

16 După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice. 16 Dupa nasterea lui Iared, Maleleil a mai trait sapte sute treizeci de ani si i s-au nascut fii si fiice.

17 Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit. 17 Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouazeci si cinci de ani si apoi a murit.

18 La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh. 18 Iared a trait o suta saizeci si doi de ani si atunci i s-a nascut Enoh.

19 După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. 19 Dupa nasterea lui Enoh, Iared a mai trait opt sute de ani si i s-au nascut fii si fiice.

20 Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit. 20 Iar de toate, zilele lui Iared au fost noua sute saizeci si doi de ani si apoi a murit.

21 La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. 21 Enoh a trait o suta saizeci si cinci de ani, si atunci i s-a nascut Matusalem.

22 După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. 22 Si a umblat Enoh inaintea lui Dumnezeu, dupa nasterea lui Matusalem, doua sute de ani si i s-au nascut fii si fiice.

23 Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. 23 Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani.

24 Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. 24 Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu.

25 La vârsta de o sută optzeci şi şapte de ani, Metusala a născut pe Lameh. 25 Matusalem a trait o suta optzeci Si sapte de ani si atunci i s-a nascut Lameh.

26 După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani; şi a născut fii şi fiice. 26 Dupa nasterea lui Lameh, Matusalem a mai trait sapte sute optzeci si doi de ani si i s-au nascut fii si fiice.

27 Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute şaizeci şi nouă de ani; apoi a murit. 27 Iar de toate, zilele lui Matusalem, pe care le-a trait, au fost noua sute saizeci si noua de ani si apoi a murit.

28 La vârsta de o sută optzeci şi doi de ani, Lameh a născut un fiu. 28 Lameh a trait o suta optzeci si opt de ani si atunci i s-a nascut un fiu.

Care să fi fost motivul? Unii sugerează că la sugestia curții regale din Alexandria, traducătorii au făcut concesii textuale, după anumite dezbateri (menționate și în Scrisoarea lui Aristeas), în cazul de mai sus, dezbaterea fiind cum ar fi putut bunicii și străbunicii să-și îngroape fii și nepoții, când de fapt este invers. Însă ei nu au ținut cont de faptul că Dumnezeu a redus vârsta drastic la 120 de ani și aceasta nu s-a mai aplicat uniform (retroactiv), ci progresiv, deci străbunicii și bunicii au trăit mai mult ca fii și nepoții care au fost reduși la vârsta de 120 de ani. Deci TM are textul corect al anilor, iar LXX are anii modificați.

Tradiția ebraică menționează că la sfârșitul traducerii LXX s-a lăsat un întuneric adânc de trei zile și trei nopți, pe care evreii pioși l-au interpretat ca un semn al dezaprobării divine, din cauză că textul ebraic n-a fost tradus așa cum trebuia. În memora acestui eveniment, ei au instituit un zi de doliu anual.

Iată de ce mai mulți cărturari ortodocși recunosc că, Septuaginta primară - si aici se refera la ediția cea de dinainte de recenzii (corecturi) - nu este cea mai profesionistă traducere a cărților Vechiului Legământ (Testament) într-o alta limba. Unul dintre ei a sugerat că reîntoarcerea ar fi mult mai bună la Hexapla, însă din păcate acest text a dispărut în mare parte, în timpul masacrului și prigoanei sectei origeniștilor, autorii acestui text.

 

Despre Hexapla

”Hexapla, numită și Origenis Hexaplorum, este o ediție critică a Bibliei ebraice în șase versiuni, patru dintre ele traduse în greacă, păstrate doar în fragmente. A fost o comparație imensă și complexă, cuvânt cu cuvânt, a Scripturilor ebraice originale cu traducerea Septuaginta greacă și cu alte traduceri grecești. Termenul se aplică în special și în general ediției Vechiului Testament compilată de teologul și eruditul Origen cândva înainte de anul 240.” 

Textul Hexapla a fost organizat sub forma a șase coloane reprezentând versiuni sincronizate ale aceluiași text din Vechiul Testament, care au fost așezate una lângă alta:

Coloana 1: Textul consonantic ebraic

Coloana 2: Secunda – textul ebraic transliterat în caractere grecești, inclusiv vocale

Coloana 3: Traducerea lui Aquila din Sinope în greacă (secolul al II-lea)

Coloana 4: traducerea lui Symmachus Ebionitul în greacă (sfârșitul secolului al II-lea)

Coloana 5: O recenzie a Septuagintei, probabil după Origene cu (1) interpolări pentru a indica unde ebraica nu este reprezentată în Septuaginta (preluată în principal din textul lui Theodotion și marcată cu asteriscuri) și (2) indicații, folosind semne numite obeloi (singular: obelos), despre unde cuvinte, expresii sau ocazional secțiuni mai mari din Septuaginta nu reflectă nicio ebraică subiacentă

Coloana 6: traducerea lui Theodotion în greacă (mijlocul secolului al II-lea)

(Wikipedia, Hexapla)

Controversele origeniste (Wikipedia)

”Crizele origeniste sau controversele origeniste au fost două controverse teologice majore din creștinismul timpuriu care au implicat învățăturile adepților teologului alexandrin din secolul al III-lea, Origen (cca. 184 – cca. 253).

Prima criză origenistă a început la sfârșitul secolului al IV-lea în Palestina și s-a răspândit ulterior în Egipt. Aceasta a tratat idei discutate în unele dintre scrierile lui Origen pe care unii membri ai ierarhiei bisericești le-au considerat eretice. Obiecțiile împotriva scrierilor lui Origen și cererile de condamnare a acestuia au fost ridicate pentru prima dată de Epifanie de Salamina și ulterior preluate de Ieronim și Teofil de Alexandria, care inițial au susținut învățăturile lui Origen. Printre apărătorii lui Origen s-au numărat Tyrannius Rufinus și Ioan al II-lea, episcopul Ierusalimului.

În timpul crizei, Teofil a condamnat concepția incorporeală și non-antropomorfă a lui Origen despre Dumnezeu, o viziune pe care Teofil însuși o susținuse anterior vocal. Criza s-a încheiat cu înlăturarea din funcție a lui Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, la Sinodul Stejarului din 403, pentru că a adăpostit călugări origeniști care fuseseră alungați din Alexandria.

A doua criză origenistă a avut loc în secolul al VI-lea, în timpul domniei lui Justinian I. Este mai puțin bine documentată decât prima criză și s-a ocupat mai mult de ideile grupurilor influențate de Origen decât de scrierile propriu-zise ale lui Origen. S-a încheiat cu cel de-al Doilea Sinod de la Constantinopol, care posibil a emis o anatemă împotriva lui Origen în 553, deși cercetătorii contestă dacă Sinodul a emis de fapt anatema care îl condamna pe Origen sau dacă aceasta a fost adăugată ulterior.”

De obicei anatema era însoțită și de arderea lucrărilor celui declarat eretic, asta însemnând sfârșitul operei numite Hexapla.

----

Conform Bibliei morții care dorm, nu pot fi vii și activi conform teoriei nemuririi sufletului

Morții conform Bibliei dorm, iar conform teoriei nemuririi sufletelor sunt vii și activi.
Pe care variantă o alegem?
Credincioșii care doresc să fie "grâul", "oile" și "fecioarele înțelepte" din pildele Mântuitorului, aleg ce spune Biblia, adică privesc moartea ca un somn! Să lăsăm caprele și fecioarele neînțelepte să creadă ce vor. Noi să ne ghidăm după Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie.

”În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." (Facerea 3:19)
"... multitudinea celor ce dorm în țărâna pământului..." Daniel 12:2 YLV
"…iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6
"…cei care au adormit în Christos ..." 1Corinteni 15:18
"…pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20
"…nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51
"…cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13
"…Ştefan …a adormit." Fapte 7:59,60 
"...David… a adormit şi a fost adăugat la părinţii săi…" Fapte 13:36
"…de când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4

Amin, fraților? Dacă ești grâu, oaie și fecioară înțeleaptă vei spune: Amin! Dacă nu, vei tăcea. Ce dureros.... să respingi atâtea versete pentru ce? O iluzie plăcută?

Unde sunt mortii care au murit in Christos si cand va fi invierea si rapirea lor la cer?

Chemare la dialog, la iubire, intelepciune si discernamant, in vederea unirii in adevarul biblic, nu bisericesc

Un motiv dureros si separator printre crestini, a fost, este si va fi cu privire la:
"Unde sunt mortii care au murit in Christos si cand va fi invierea si rapirea lor la cer?" Sunt ei deja in cer? Atunci de ce mai invie? Ca sa vina jos din cer? Vi se pare biblic?

Pe fundalul teoriei cu nemurirea sufletului, multi cred ca mortii care au murit in Christos sunt deja in cer cu sufletul, ca ei nu au murit niciodata cu sufletul, numai cu trupul si ca la inviere va invia doar trupul, cand sufletul va cobora din cer si va intra in trup. Teoria aceasta este straina de Biblie si de Vechiul si de Noul Testament. Nicaieri nu ni se spune ca sufletele mortilor vor cobora din cer, ca sa se uneasca cu trupurile moarte. Insa, daca teoria nemuririi sufletului este gresita si cade, cade impreuna cu ea si aceasta viziune si multe altele, ce se leaga de nemurirea sufletului. Credinta cu nemurirea sufletului este legata foarte mult de interpretarea eronata a catorva pasaje din Noul Testament si implicit de traducerea unor cuvinte in stil preferential, plus de predica Bogatul si Lazar, care contrazice toata Biblia, evident, demonstrand prin asta ca este o istorioara nascocita si adaugata in mod nefiresc la Noul Testament. 

Nemurirea sufletului este legata indiscutabil de cultura pagana, ai carei ramuri au fost introduse in mediile crestine prin filiera gnostica. Gnosticii au fost impotriva Vechiului Testament, fie ca au respins-o total (Marcion si adeptii sai), fie ca au acceptat doar interpretarea ei alegorica (neognosticii din scoala de la Alexandria: Fondatorul Pantaneu (filozof pagan convertit la crestinism, continuand sa filozofeze in termeni pagani), la care i s-a alaturat Clement (sclav eliberat de un patron crestin, din Grecia, fata de care a simtit sa se revanseze acceptand crestinismul, dar nu dupa Scripturi, din nefericire), urmat de Origene (un extremist care s-a auto-castrat, fiind scolit la cursurile filozofiei pagane).

Acestia din urma au fost cei mai infocati sustinatori ai nemuririi sufletului si ai altor idei pagane, fiind acel "cal Troian" care a deschis portile spre paganizarea mediilor crestine.

Dar evident, sunt anumite locuri unde nu se poate spiritualiza, fara sa intrii la banuiala ca esti inconsecvent de-a binelea, ca de exemplu "Sufletul care pacatuieste acela va muri" Ezechiel 18:20. Ce ai mai putea spiritualiza aici, ca sa iasa smecheria ca sufletul nu moare? Asa ca aici trebuia gasita o alta explicatie si au gasit ca Vechiul Testament este o revelatie inferioara, iar Noul Testament este o revelatie superioara. Asa ca cei care se inspiră de la tezaurul spiritual al neo-gnosticilor alexandrinieni susţin cam aşa: 
"Este adevărat că evreii şi cei din Vechiul Testament, din exprimările lor rezultă că moartea este opusul vietii, iar după moarte nu mai este nimic, nici plan, nici cunoştinţă, nici întelepciune, etc.. Însă Noul Testament care este o revelaţie superioară Vechiului, vorbeşte de o viată după moarte, atât Domnul Isus (Matei 10:28; Luca 16) cât şi apostolii (2Corinteni 5:1-10; Filipeni 1:20-23; Apocalipsa 6:9-11; 20:4, etc.)."
Vai de bieţii neo-gnostici, caci cine crede ca si ei in acest domeniu, este de fapt "neo-gnostic"! Fiindca uita un aspect important: In pasajul de la Ezechiel 18:20 nu un om vorbeste, ci Dumnezeu vorbeste prin profet.

Sa observam ce se scrie la Ezechiel 18:3: "Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu" (VDC) iar la Ezechiel 18:9 apare "zice Domnul Dumnezeu"(VDC) si dupa Ezechiel 18:20 (VDC) - la Ezechiel 18:23 (VDC) - apare "zice Domnul Dumnezeu". Cum poate fi atunci catalogat ca "revelatie inferioara"? O revelatie inferioara nici nu mai este revelatie divina, ci o minciuna. Dumnezeu nu se schimba niciodata, el este superior intotdeauna. Cuvantul lui e "da si amin", nu odata "inferior" si odata "superior".

Sursele istorice ne arata ca cei care au respins ca neinspirate cartile Vechiul Legamant (Vechiul Testament) au fost gnosticii. Ei au adus in discutie niste argumente belicoase, ale caror efect se mai resimte inca chiar si dupa ce gnosticii au disparut de pe scena istoriei. "Disparut" impropriu spus, deoarece mai degraba putem spune ca "si-au schimbat doar numele".
Asadar cei care se lasă conduşi sa creadă că în Scriptură putem găsi un grad inferior şi un grad superior de inspiraţie pot fi aschia ce a rezultat (sărit) din butucul gnostic, aschia neo-gnostică. Insă, dacă asa stau lucrurile, se naste intrebarea, cum de paganii au avut "revelatia superioară despre suflet" in antichitate? Vai! Vai! Vai! Doar nu ar fi fost amărâţii de păgâni mai deştepţi decât sfinţii profeţi ai lui YEHOWAH Dumnezeu!

Dacă este aşa cum spun ei (adica liderii spirituali, "neo-gnosticii" catolici) - care să nu uităm, încă nu demult sub inchiziţa lor feroce se îmbătau (simbolic vorbind) de sângele sfinţilor, până la extaz - înseamnă că cei din vechime au tras câte-o minciună mai mare ca ei. Nu-şi dau seama, dragii noştrii că prin argumentul lor, denigrează şi fac pe sfinţii profeţi mincinoşi şi mai mult decât atât, fac chiar ca anumite părţi din Scriptura să fie inferioare, contradictorii şi nedemne de a fi luate în serios? De ce nu caută armonia, căci Scriptura nu se contrazice, ci se armonizează?

Aduc ca argument Matei 10:28 si ma indoiesc serios de acuratetea acestui verset din versiunile moderne ale Bibliei, avand in vedere textul foarte simplu atat in rostire cat si in inteles al textului paralel din Luca 12:4 "Va spun voua prietenii mei: Sa nu va temeti de cei ce ucid trupul si dupa aceea nu mai pot face nimic". 
Citind contextul, gasim ca ambele citate sunt de fapt acelasi citat (atat Matei 10:28, cat si Luca 12:4 sunt texte "sinoptice"), desi unii se indoiesc de asta, insa e treaba lor, fiecare avand dreptul la o parere. Matei, Marcu și Luca sunt numite evangheliile sinoptice, fiindcă se aseamănă in naratiune. 

Este evident ca nu apostolul Matei a facut stilizarea, ce reda textul diferit fata de Luca, ci un scrib care s-a crezut mai destept, si care copiand textul autograf al lui Matei, sau poate o copie mai apropiata de asta, si-a permis sa faca o stilizare dupa capul lui, in ce priveste versetul (mai sunt astfel de cazuri nefericite, de ex. Matei 28:19). Este evident ca la Matei 10:28 un copist exaltat de conceptul pagan al nemuririi sufletului, a facut o stilizare doctrinara, recreand printr-o forma stilizata, o parte din textul autograf, cum s-ar spune, a scos un as contrafacut din maneca, creand din textul autograf expresia proprie de redare "dar care nu pot ucide sufletul" si putin mai apoi adaugand "si sufletul". Cu siguranta, la origini textul din Matei 10:28 suna ca si cel din Luca 12:4, avand expresia "si dupa aceea nu mai pot face nimic", dar care ulterior a fost stilizat din considerente pur doctrinare in "dar care nu pot ucide sufletul" :
"Nu va temeti de cei ce ucid trupul, si dupa aceea nu mai pot face nimic, ci temeti-va mai degraba de celce poata sa piarda trupul in gheena."  Varianta din Matei 10:28 de inainte de stilizare, cam asa apare si la Iustin Martirul, din secolul II.
"Va spun voua prietenii mei: Sa nu va temeti de cei ce ucid trupul si dupa aceea nu mai pot face nimic" Luca 12:4 este nealterat.

Copistul care a redat altfel ca Matei, Luca si Iustin Martirul, a comis un adulter sipitual asupra textului virgin, cel nealterat, dupa cum arata textul din Luca si Iustin Martirul, deoarece fiind adapat la izvoarele filozofiei pagane, a fost puternic impregnat de aceasta apa impura, care curge de la izvoarele demonilor. Saracul copist, probabil om influent in Biserica primara, daca nu s-a ridicat nimeni sa il traga de maneca, a urmat o supoziţie puerilă, neluând în seamă că Domnul Isus Christos, face aici o antiteza. Orice moarte cruntă ar aplica oamenii credincioşilor sfinţi, oamenii nu pot anihila pentru totdeauna duhul unui credincios, el fiind păstrat în mâna Tatălui şi prin înviere fiind repus în viaţă. In schimb, pe cei care nu se tem de Dumnezeu, El ii poate arunca in gheena, adica distrugerea totata.

Situatia este la fel de grava si la Luca 16:19-31, care iertat să ne fie, numai că nu urlă contra a tot ce spune Biblia despre suflet! 
O paralela intre textele falsificate: 
Textul acesta (Luca 16:19-31) este ca si ca cel din Matei 28:19, care după contextul unanim al Noului Testament şi după unele surse ale bisericii primare (Episcopii Eusebiu si Aprahates, calugarul Annarikhus, confirmati si de versiunea lui Shem Tob a Evangheliei dupa Matei) textul original ar fi putut fi: "Duceţi-vă şi faceţi ucenici, botezându-i în numele Meu". Chiar experţii catolici susţin, că manuscrisele din familia Alexandrină, conţin cu circa 1500 de cuvine mai puţin, ca celelalte. De unde atatea cuvinte in plus la celelalte familii de redare a manuscriselor? Îngăduit să ne fie a spune că acestea (manuscrisele din familia Alexandrina) sunt considerate de către exegeţii catolici în domeniu cele mai apropiate de sursa primară, adică de manuscrisele originale. Ce demonstrează aceasta? Că Dumnezeu a permis într-o anumită măsură să apară unele interpolări în text, tocmai ptr. a demonstra că chiar şi aşa Cuvântul Său, care este adevărul, nu poate fi biruit prin falsuri. Ce mai demonstrează asta? Că noi trebuie să fim vigilenţi. Nu vedeţi dragii noştrii, că este un test la fel de simplu ca în matematică? Aduceţi-vă aminte că pe când eram la şcoală, învăţătoarea ne punea un test matematic simplu, ca să spunem unde este greşeala, de ex. 2-7+10=19 varianta reala fiind 2+7+10=19. Greseala este evidenta, este un minus in loc de un plus. În mod asemănător, Dumnezeu ne cere să rezolvăm anumite aspecte ale textelor problemă. Domnul Isus a spus clar ca nimeni nu s-a suit la cer (Ioan 3:13) si sigur ar fi facut o exceptie, daca ar fi gasit acolo pe cineva cu sufletul. Apoi a spus ca toti cei din morminte vor auzi glasul sau si vor iesi afara din ele (Ioan 5:28,29). Ar fi ciudat sa fi in cer cu sufletul si sa auzi glasul Domnului Isus in mormant. 

Da, da, da, stiu, totul e posibil pe taramul teologiei mitice, ca in SUA si Romania, dar hai ca nu poti abstractiza totul de dragul teoriei nemuririi sufletului si sa admiti aceasta varianta ca traiesti in cer dar actiunea trairii se petrece pe pamant. Daca sufletul sfintilor crestini, care sunt morti, este cu Domnul, sufletul ar fi trebuit sa auda in cer glasul Domnului, si nu mortul din mormant. Oare sufletul este surd? Daca sufletul nu aude, atunci care este rolul sufletului? Teoria nemuririi sufletului duce la un hatis de netrecut, un babilon curat.

Apoi se vine cu 2Corinteni 5:1-10, scos din contextul întreg al Scripturii, care este o prezentare chiar a speranţei glorioase creştine: schimbarea naturii bisericii, din trup de carne în trup spiritual. Unde scrie aici altceva, căci la versetul 4 scrie clar de "îmbrăcare", fiind o aluzie identică cu cele scrise în 1Corinteni 15:45-54, în care se arată clar că această îmbrăcare este la răpirea colectivă a bisericii şi nu la moartea individuală a fiecăruia:
"…Apoi, noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei (cu cei ce au înviat), în nori…" 1Tesaloniceni 4:17
"Chiar în cortul (trupul) acesta deci, gemem apăsaţi (De ce? Deoarece dorim să fim răpiţi la Christos, aceasta este năzuinţa firească a creştinului); nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi (Nu pentru că am dori să murim, ptr. că viaţă fără trup nu există), ci să fim îmbrăcaţi (schimbaţi în trup spiritual), pentru ca ce este muritor să fie înghiţit de viaţă" 2Corinteni 5:4
"Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi (Apostolul şi ceilalţi numesc moartea adormire, şi nu conştienţă, de ce, dacă sufletul este treaz?), dar toţi vom fi schimbaţi (Când? Imediat la moartea fiecăruia?) într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (Deci nu la moartea fiecăruia!!!). Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia (Chiar şi cuvântul "învia" arată că în moarte morţii nu sunt vii) nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca ceea ce este supus putrezirii să se îmbrace (acelaşi cuvânt ca cel folosit în 2Cor.5:4) în neputrezire (Deci este clar că atât contextul din 1Cor. cap. 15 cât şi cel din 2Cor. cap 5 se referă la acelaşi eveniment comun la cea din urmă trâmbiţă şi nu la moartea fiecăruia, şi nu la migraţia sufletului spre cer la moarte) şi ce este muritor să se îmbrace în nemurire (Este chiar caraghios ca moartea care este un blestem şi un duşman să fie o binecuvântare şi un salvator)." 1Corinteni 15:51-53

Textul din Filipeni 1:20-23 izbeşte cel mai mult pe cei ce au înclinaţii filozofice să creadă în "viaţa de după moarte", tocmai pentru că în scrierile apostolului Pavel sunt anumite lucruri greu de înţeles (2Petru 3:16) care par contradictorii dacă nu le ştii armoniza şi astfel sunt "o delicatesă" ptr. cei ce sucind şi răstălmăcind lucrurile doresc să susţină formele de nemurire după moarte, vrând să ne înveţe şi pe noi cum să le susţinem. 
"Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic, ci că acum, ca întotdeauna, Hristos va fi preamărit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte (Nu ar trebui să fie şocant ptr. cei ce cred în aspectul că sufletul trăieşte după moarte, că Pavel aici nici nu vorbeşte despre acest aspect, având în vedere că aici nici nu se pomeneşte măcar sufletul? Căci nu vorbeşte de suflet ci de trup, deoarece el spune clar aici, că prin trupul lui este preamărit Christos, fie că trăieşte fie că moare: cum poate un creştin să preamărescă prin trupul său şi moartea sa pe Christos? Vorba gnosticilor "eliberând sufletul din prizonieratul coliviei trupului", sau prin faptul că moare ca un om sfânt şi nepătat de spiritul lumii, dând astfel slavă şi glorie Tatălui ceresc, prin Christos?)
Căci pentru mine a trăi (este) Hristos, şi a muri (este) un câştig. (Adică a trăi cu Christos şi a muri avându-l pe El, este un câştig, deoarece ştim bine că El are putere asupra morţii şi că în Ziua Aceea A Învierii conform cu Filipeni 3:11 şi 2Timotei 4:8, El ne va da cununa dreptăţii, căci dacă sufletul ar trăi după moarte, cununa dreptăţii ni s-ar putea da imediat după moarte.) 
Dar dacă mai trăiesc în trup (nota de subsol: carne), este ca să lucrez cu roade fac (să trăiesc) şi nu ştiu ce să aleg. (Este de înţeles, ca superprigonitul apostol Pavel să vorbescă astfel, adu-ţi aminte că atât Iov, Moise ("şterge-mă din cartea vieţii") cât şi profeţii Ieremia, Ilie şi Iona au vorbit în anumite împrejurări ale vieţii lor astfel. Vedeau prin asta mai degrabă o scăpare din faţa dificultăţilor şi a greutăţilor, decât o mântuire şi răsplătire imediată, în viaţa de după moarte.)
Sânt strâns din două părţi: aş dori să mă mut ("să mă mut" are aici sensul sinonim cu cel de "a adormi" în moarte, folosit în multe alte locuri de apostolul Pavel, dar şi de alţii:
"…iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6
"…cei care au adormit în Hristos au pierit." 1Corinteni 15:18
"…pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20
"…nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51
"…cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13
"…Ştefan …a adormit." Fapte 7:59,60 
"…a adormit în moarte…" TLN Fapte 13:36
"…de când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4
şi să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine;
(Este clar din întreg contextul Scripturii că apostolul întrebuinţează aici un simbol, ptr. că aici se referă nu la o prezenţă literală, imediată şi conştientă a lui Pavel faţă către faţă cu Christos, ci arată simbolic, la slava de a fi murit în graţia şi în braţele lui Christos, căci tocmai asta afirmă şi în Filipeni 3:9 "şi să fiu găsit în El", vezi şi Ioan 17:2. Dar întreb: CÂND VEDEA EL ÎN MOD LITERAL CĂ VA FI CU CHRISTOS??? IMEDIAT DUPĂ MOARTEA SA??? Nu, ci "la învierea dintre cei morţi" Filipeni 3:11. 
Dacă apostolul Pavel şi primii creştini ar fi crezut în mod literal că la moartea lor, ei urmau să se întâlnească imediat în cer cu Christos, ce rost mai avea să aştepte pe Christos ca Mântuitor??? (Vezi Filipeni 3:20,21)

În cazul Apocalipsa 6:9-11 este clar că este un simbol, ca şi în cazul lui Abel (Geneza 4:10), când sângele strigă ptr. a fi răzbunat, se vede clar deoarece sufletele sunt sub altar, pentru că atunci când preoţii antici înjunghiau un animal, sângele curgea de pe altar sub altar. Acest aspect arată că martirii creştini sunt înjunghiaţi, morţi cu adevărat, ptr. că şi-au adus într-adevăr trupurile lor ca jertfă lui Dumnezeu şi nu şi-au iubit sufletele până la moarte. 
Deasemenea, în viziunea revelată din Apocalipsa este arătat ca un simbol, că li s-a dat o haină albă, dar nu înseamnă că într-adevăr li s-a dat o haină albă, ci înseamnă că în funcţie de faptele lor, li s-a pregătit deja un loc ca regi şi preoţi alături de Christos, deoarece hainele reprezintă simbolic faptele sfinţilor, compară cu Apoc. 19:8, Apoc. 3:18. 

Dar cel mai tare argument că ei nu sunt vii şi că aşteptarea lor este încă în somnul de moarte, este arătat de faptul că trebuie să se împlinească numărul lor. Când se va împlini numărul lor, atunci toată biserica va fi răpită şi glorificată, cu toţi membrii ei împreună. Pe baza cuvântului inspiraţiei din 1Corinteni 15:51,52 "Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (Deci nu la moartea fiecăruia!!!). Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. - care concordă cu 1Tesaloniceni 4:17: Apoi noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei…" Trebuie respinsa ideea răpirii şi glorificării în etape individuale, sau de grupuri a membrilor bisericii, deoarece este atât de clar că biserica ("ekklesia") va fi răpită în mod colectiv (TOTI SI DE O DATA LA INVIERE). Biserica, sau adunarea este "ekklesia" tradus din greceşte, înseamnă "cei ieşiţi afară" (din lume).
La Apocalipsa 20:4 se arată clar că "ei", adică sufletele văzute au înviat.

Dragii mei, după cum vedeţi, stăm în faţa unui test greu. Diferenţele trebuie rezolvate pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, în chip frăţesc. NUMAI ADEVARUL POATE UNI. Dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, de a fi uniţi în chip desăvârşit în iubire si adevăr, acceptând curente păgâne în biserică, într-un aspect atât de important, veţi culege ceea ce aţi semănat. Ba mai mult, voi vă faceţi involuntar apărători ai doctrinelor pagane, mâna ei dreaptă sau stângă şi astfel una dintre fiicele ei, care beau din paharul ei spiritual. 
Scriptura spune foarte clar că plata păcatului este moartea! 
Scripura mai spune deasemenea foarte clar, că fără înviere toţi cei adormiţi (morţi) în Christos sunt pierduţi! Prin urmare singura alternativă este credinţa în înviere şi singura speranţă este că creştinii vor fi readuşi la viaţă (înviaţi) (Ioan 5:28,29). 

Scriptura nu arată şi noi nu putem crede într-un amestec de nemurire şi înviere: o moarte parţială şi o înviere parţială, cum arată papalitatea şi fiicele ei.. Fiţi tari, deci în adevărata credinţa creştină!

"Lacul de foc" (Apocalipsa 20:12-15) este un simbol puternic şi înfricoşător şi înseamnă distrugerea completă şi definitivă a păcătoşilor (trup şi suflet. Matei 10:28). De aceea alegeţi adevărul ca să trăiţi! Temeţi-vă şi bucuraţi-vă, că Dumnezeu va cercetat şi nu va lăsat în întuneric. Daţi slavă şi glorie lui Dumnezeu! Acceptaţi această solie! Pe cei care deşi avertizaţi, continuă să se complacă în neadevăr şi să preacurvească cu păgânitatea, Dumnezeu îi va pedepsi şi nu îi va binecuvânta, căci El este un Dumnezeu al adevărului şi al dreptăţii.

Vă îndemn, dragii mei, să fim prudenţi şi vigilenţi. Trebuie sa ne rugam pentru asta, ca sa putem sta de veghe cum se cuvine in aceste timpuri critice ptr. noi toti. Eu, dar şi voi trebuie să fim umili şi sinceri, ca Dumnezeul darurilor sfinte să ne poată da din belşug, prin Christos, tot ce avem nevoie, ca El să poată trezi în noi darul prudenţei şi discernământului. 

Noi trebuie să lăsam ca Dumnezeu să lucreze în noi şi printre noi, prin cuvantul si duhul sau (si nu traditiile omenesti), căci priveşte mântuirea noastră şi bunul mers al Veştii Bune despre Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 24:14), pentru ca adunarea poporului lui Dumnezeu să se întărească, neacceptând orice vânt de învăţătură. Rugandu-ne pentru îndelunga noastră răbdare şi statornicie, trebuie sa actionam la fel. Noi toţi trebuie să ne rugăm ptr. smerirea noastră deplină, ca Duhul lui Dumnezeu să poată lucra în mod deplin în noi şi asa cum vrea el si nu cum am vrea noi.

Nu uitaţi, noi suntem sub test acum. Dumnezeu ne-a dat această misiune, dacă ea va avea succes sau nu, depinde si de noi, căci toţi trebuie să dăm socoteală în faţa Domnului nostru Isus Christos! Să lăsăm ca Cuvântul adevărului Său să ne unească în iubire si adevăr. Vai de cei care îşi vor îngropa talantul (Matei 25:14-30)!

Prin urmare, este datoria noastră a tuturor, să nu lenevim in a demasca falsitatea nemuririi sufletului si a arata unde sunt cei morti in Christos, si anume: in morminte, iar invierea si rapirea lor la cer se va face numai la revenirea Domnului nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu. 
Este sau nu este sufletul nemuritor? Daca vom rezolva problema dupa Scripturi vom fi binecuvântaţi pentru aceasta!
Fie ca Dumnezeu să vă vorbească minţii şi inimii noastre, a fiecaruia, si sa ne smereasca si mai mult daca e cazul sa fim si mai smeriti, cum a făcut în cazul lui Iov. El să ne dea izbânda unirii in adevar, aceasta trebuie să ne fie rugăciunea comună, în numele Fiului Său. Aleluia! Amin!

Salutari: Iov 33:3-7

De ce avem nevoie pentru o trezire adevărată?

Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12:14)

Dragi frati si surori, dragi prieteni de aici si de peste hotare,

Dati-mi voie sa va salut cu Pacea lui Dumnezeu Tatăl și a Domnului Isus Christos, Fiul Său, Domnul și Salvatorul nostru. 

După cum vedem pentru a vedea fața lui Dumnezeu trebuie să avem pace și sfințire în inimile noastre. Această stare a credinței ne va duce la mulțumire, împlinire și recunoștință. E o mare onoare să vezi fața lui Dumnezeu și după cum vedem, aceasta nu se poate face oricum!

La diferite înmormântări, vedem cum preotul sau pastorul trimite pe cel decedat în raiul ceresc al lui Dumnezeu, chiar dacă știe ce fel de om a fost cel care stă în fața sa.

Însă Biblia arată clar în Evanghelia după Matei 25, că trebuie să ne trezim din somnul credinței și nevegherii și această trezire trebuie să se facă cu alimentarea cu untdelemn, adică prin Duhul sfânt al lui Dumnezeu, care trebuie să ne conducă la dragoste, înțelepciune, pace și sfințire.

Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă la gânduri nobile și adevărate Filipeni 4:7,8.

Trebuie să avem o dragoste curată și nețărmuită, stand de veghe cum se cuvine, pentru a nu avea soarta fecioarelor nechibzuite: adică respingerea.

Filipeni 4:7,8
 "Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească"


Să cântăm imnuri creştine de laudă și închinre, de încurajare și mulțumire, căci mântuirea oferită de Tatăl nostru din ceruri este fără asemănare.

Pentru o așa mântuire, inima noastră trebuie să fie un izvor al fericirii, din care trebuie să țâșnească cântece de bucurie!
Să ne rugăm și să cântăm cântece sfinte cu foc.
Să cântăm frumos spre slava Sa și a Fiului Său, intonând cu glas duios bunătatea și iubirea Sa, care nu are seamăn.
Dumnezeu ne mântuie gratuit, prin har și credință, prin sângele preţios, al Fiului Său.
El ne-a cercetat când de turma Lui, sufletul nostru a fost departe, arătându-ne mântuirea sa minunată, darul Său gratuit, și chemarea Sa cerească, ca să vedem faţa Sa acolo sus în glorie.
Aceste minuni trebuie să ne facă ca din zi în zi să ne simțim tot mai datori față de graţia Sa, și să tresăltăm de bucurie, văzând marea Sa iubire față de toată lumea (Ioan 3:16)!
De aceea trebuie să dorim a umbla cu Fiul Său, după Vestea Bună, și să fim găsiți vrednici, credincioși și fericiți, ca și Tatăl nostru să fie fericit din cauza noastră, văzând că păşim pe urma Fiului Său bucuroși!

Aşa scrie în Sfânta Sriptură: fără înviere TOTUL ar fi pierdut!

Fără ÎNVIERE totul e pierdut!

Noi ştim că sunt două concepţii total diferite printre creştini, care sunt antagonice, adică în opoziţie, unii cred în nemurirea sufletului, alţii nu cred, aici nu există cale de mijloc sau loc pentru amestecare, amalgare, sincretisme. 
1. Se vede clar din informaţia Bibliei că "nemurirea sufletului", adică "credinţa că te naşti nemuritor cu sufletul şi impicit, continui să trăiesti în viaţa ce chipurile urmează dincolo de "uşa" numită "moarte", este de la Satan Diavolul (Geneza 3:1-4), dată de Cel Rău păgânilor. Duşmanul lui Dumnezeu a corupt chiar şi pe evreii şi creştinii superficiali care aveau lumina Sfintelor Scripturii, dar n-au ţinut la ea. Această credinţă a vieţii de după moarte, a fost adusă în creştinism de la păgâni, îndeosebi prin pseudo-creştinii gnostici, iar mai apoi s-a perpetuat prin filiera papalităţii (catolicismului). Ideea nu concordă (nu este în armonie) cu Scriptura, după care plata păcatului este moartea, şi nu chinul, fie el chiar şi temporar cum susţin unii:
"Fiindcă plata păcatului este moartea…" Romani 6:23 
Declaraţia aceasta nu poate fi luată decât literal şi aşa cum este.
2. Viziunea aceasta păgână, că poţi trăi şi fără înviere, venită în creştinism prin gnostici, şi moştenită prin filiera papalităţii nu concordă (nu este în armonie) cu Scriptura, după care moartea este un blestem şi un duşman al credincioşilor (1Corinteni 15:26), când colo prin apologia păgâno-papală, ei fac într-un mod indirect (neintenţionat, fără ca să prevadă implicările) din trupul carnal o închisoare în care sufletul este prizonier, deşi trupul creştinului este o "jertfă vie, sfântă şi plăcută ptr. Domnul" (Romani 12:1) şi "templul Duhului Sfânt" (1Corinteni 6:19), care va fi răscumpărat (1Cor.6:20), transformat şi slăvit (1Corinteni 15:51-54), iar din moarte fac o binecuvântare şi un salvator, un mântuitor al credincioşilor, un egal al lui Christos … Mai mult chiar, diminuează astfel (fără să-şi dea seama) la jumătate jertfa lui Christos, dat fiind că dacă sufletul credincioşilor este nemuritor, şi nu moare, el nici nu mai trebuie răscumpărat din moarte, doar trupul. Dar astfel omul decăzut ar fi doar pe jumătate păcătos, cu trupul, când colo este decăzut total şi trebuie răscumpărat total: trup şi suflet. Căci Domnul nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pentru omul întreg (trup şi suflet), urmând ca la înviere să elibereze din legăturile morţii omul întreg (atât trupul cât şi sufletul credincios). De asemenea ei fac din moarte o minciună, căci moartea nici nu mai este moarte, ci o poartă spre o altă viaţă, prin care a trecut şi Domnul nostru Isus Christos, deci prin urmare prin apologia gnostică, Fiul lui Dumnezeu nu a murit, ci doar a trecut într-o altă sferă superioară a vieţii. 
"Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea." 1Cor. 15:26
Nicăieri nu scrie că moartea ar fi doar vrăjmaşul trupului, nu şi al sufletului.
3. Prin apologia gnostică și papală este călcată în picioare dreptatea lui Dumnezeu, având în vedere că unii dintre păcătoşi sunt chinuiţi mai mult, alţii mai puţin: de exemplu Cain care a ucis un singur om este chinuit de circa 6000 de ani, dar Hitler care a ucis milioane doar de circa câteva decenii, etc.? Chiar dacă ar găsi ei o interpretare, prin care să rezolve această nedreptate, în spijinul doctrinei, căci iertat să ne fie, de explicat se poate explica orice, mai ales dacă apelezi la revelaţiile sfinţilor catolici, ce vor face când Dumnezeu îi va cerceta, precum pe prietenii lui Iov (Iov 42:7), spunând că nu au vorbit aşa de drept despre El, cum au vorbit alţii? Căci:
"…El este drept şi integru" Deuteronom 32:4
4. De ce spune Scriptura atât de clar, că în cazul în care nu există înviere, cei ce au adormit în Christos au pierit? Căci, dacă sufletul nu este mort, cum spuneau gnosticii (şi acum catolicii şi cei care au ieşit de la ei), sufletul nu trebuie înviat, şi prin urmare, creştinii nu sunt pierduţi, căci de fapt trăiesc în cer… dar fără înviere, toţi suntem pierduţi, aceasta este declaraţia Sfintei Scripturi, după cum arată duhul Celui Sfânt, prin apostolul Pavel. Deducţia este simplă, clară şi hotărâtă: fără învirerea trupului eşti mort şi pierdut ptr. totdeauna, adică tu nu poţi trăi fără trup, aşa cum nici trupul nu poate trăi fără suflet! Tu eşti compus din trup şi suflet şi nu poţi trăi fără ele.
"Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Christos n-a înviat. … şi atunci, într-adevăr cei care au adormit în Christos au pierit." 1Corinteni 15:13,18 Au pierit? De ce, dacă ar exista sufletul lor viu undeva? Aşadar, fără înviere TOTUL AR FI PIERDUT!

Băgați de seamă ce spune Scriptura Sfântă, ca o avertizare pentru TOȚI: toți cei care mint și iubesc minciuna, nu vor intra în împărăția lui Dumnezeu. Cuvântul "afară" asta arată. Dacă noi preluăm intenționat ca adevărată minciuna lui Satan spusă prima dată în Eden, indiferent cum am suci-o și învârti-o, tot minciună va fi (Geneza 3:1-4).

Apocalipsa 22:14. Ferice de cei care îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!
15. Afară sunt câinii şi vrăjitorii şi curvarii şi ucigaşii şi idolatrii şi oricine iubeşte şi practică minciuna.