Au cunoscut oamenii numele lui Dumnezeu înainte de Moise?

Pacea celui Atotputernic, Tatăl nostru, Yehowah Dumnezeu, și a Fiului său unic-născut, Domnul și Mântuitorul nostru Yeșhua Hamașhiach (Isus Christos)!

Pentru a avea o privire de ansamblu asupra acestei probleme, trebuie să analizăm ce spune istoria despre acele timpuri.

După moartea lui Alexandru Cel Mare (323 î. Hr), regatul său este împărțit între generali. În 323 pe Egipt pune mâna generalul Ptolemaios, și se declară satrapul ei, iar mai apoi în 305 de proclamă faraonul (regele) Egiptul, sub numele de Ptolemaios I Soter (Soter înseamnă Salvator), în care calitate va domni până la 283 î. Hr.. În timpul domniei sale sunt întemeiate la Alexandria ”Museionul„ un centrul al activităților științifice și culturale și o bibliotecă, unde sunt colectate cele mai importante lucrări ale lumii de atunci. 

Fiul acestuia, Ptolemaios al II-lea Philadelphos (înseamnă iubitor de frați) devine coregent în 285, iar din 283 rege, până la 246 î. Hr..

(Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică Română, București, 1972.)

Istoria antică a evreilor ne arată că Tora, adică Legea (și aici intră doar primele cinci cărți din Biblie) a fost tradusă în greacă în 246 î.Hr., a doua oară. Mai puțin știut este că Vechiul Testament sau o anume parte din ea a fost tradus cu 61 de ani mai devreme, adică în 307, de fapt pentru prima oara, sub domnia lui Ptolemaios I Soter. Fiind tradusă de greci, aceasta a fost o traducere care a interpretat textul ebraic tradus în greacă, formând în așa fel textul, ca Dumnezeul evreilor să nu mai poată fi considerat ”Dumnezeul dumnezeilor” (Deuteronom 10:17, Daniel 2:47), cum a fost considerat până atunci în imperiul babilonian și persan, ci doar un Dumnezeu local (național, tribal). 

În această traducere, textul din Geneza 1:1 era redat astfel:

”Începutul a făcut dumnezeii, cerul și pământul.”

În această optică, un zeu pe numele ”Începutul„ a făcut pe ceilalți zei, inclusiv pe Dumnezeul evreilor. Grecii erau prea mândrii, ca să accepte un Dumnezeu străin, ca fiind șeful dumnezeilor lor.

Deoarece grecii doreau să se impună pe toate planurile și văzând că evreii nu tolerează politica lor sincretistă (de amestecare a culturilor religioase), au trecut la o a doua etapă, regândind traducerea. Așadar, într-o nouă ambiție de a traduce, trimițând un ambasador și daruri scumpe, regele Ptolemaios II a cerut 72 de înțelepți ai Legii (Torei), cu acordul Marelui-preot din Ierusalim, care să corecteze neajunsurile primei traduceri.

De data aceasta regele a propus textul spre dezbatere, călăuzind discuțiile în așa fel, ca rezultatul să fie același și ca Dumnezeul evreilor să fie dizolvat și să dispară într-un panteism sincretist. De data aceasta n-a mai fost atacată fățiș declarația din Geneza 1:1, ci alte texte, cum ar fi cele care vorbeau la plural, că Dumnezeu ar avea slujitori de rang inferior:

Geneza 1:26 – אעשה אדם (”să fac om”) în loc de originalul נעשה אדם (”să facem om”). 

Geneza 11:7 – הבא ארדה (”hai să cobor”) în loc de originalul הבא נרדה (”hai să coborâm”). 

Ideea din spatele traducerii era ca acest Dumnezeu să poată fi interpretat ca manifestarea (epifania) tuturor zeităților, fiecare dumnezeu în națiunea sa. Astfel același Dumnezeu le vorbea atât grecilor, cât și evreilor, doar că avea alt nume la fiecare popor (idee ce se regăsește și în Istoriile lui Herodot). Făcându-se anumite jonglerii în text, s-a creat impresia că acei îngeri care apar, sunt de fapt arătări (epifanii) ale aceluiași Dumnezeu, ”îngerii” de fapt fiind doar fețele lui Dumnezeu. În această traducere se desființau practic îngerii, rolul lor fiind preluat de un zeu cu multe fețe, care vorbește în multe moduri. Din această epocă vine și expresia că ”Tora” (Legea) are o mie de fețe.

Cei 72 de evrei care au participat la această traducere, convinși de darurile și argumentele regelui, mergând înapoi în Iudeea, au pus baza cultului saducheu. 

Această traducere originală a devenit cunoscută sub numele de Septuaginta, „a celor șaptezeci”, dispărând după versiunile ulterioare care poartă acest nume, dar care n-au mai fost fidele originalului. Dată în mâinile poporului evreu din Alexandria și fiind însoțită de persecuții teribile păgâne de asimilare, a contribuit decisiv la asimilarea lor, iar în Iudeea la transformarea culturală care s-a numit ”elenizarea” iudaismului, care a fost o rupere a legământului (Daniel 11:31).

În scrierile evreiești din timpul talmudismului, observăm că ziua de 8 Tevet, ziua în care Septuaginta a fost lansată oficial la curtea regelui, era numită o zi de doliu și post, exprimând convingerea că traducerea nu a fost agreată de Dumnezeu, care a trimis trei zile de întuneric total peste Egipt, după care regele care a comandat și a solicitat modificările, a murit chiar în acel an.

CONSECINȚE

Practic, nu este exclus ca noua traducerea care s-a făcut să fi influențat în sens negativ și copierea ulterioară a manuscriselor ebraice. Să nu uităm că acum nu avem originalele scrise de autorii evrei, ci doar copii. Să ne gândim la partida saducheilor, care era formata din elita preoțească a vremii de atunci. Este bineștiut ca ei nu credeau în îngeri, nu așa cum credem noi...
Fapte 23:8 "Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă."
Mai pe larg: deoarece Scripturile vorbeau deslușit de îngeri, saducheii nu puteau nega acest lucru, însă în încercarea de a armoniza doctrina lor cu textele antice, au recurs la o metodă disperată, cea de alterare a textului copiilor Scripturii făcute de ei, făcând în așa fel ca îngerii care vorbeau cu patriarhii să pară a fi chiar însuși Dumnezeu. 

Este posibil ca acum să avem anumite texte care nu au fost așa în originalul de înaintea formării Septuagintei. Așadar, fie îngăduit a arăta, ca există probabilitatea ca cei trei îngeri din Geneza, care i-au apărut lui Avraam, să nu fi fost "epifania" sau arătarea lui Dumnezeu, ci o modificare subtilă, făcută tocmai de scribii saduchei, ulterior formării Septuagintei, pe mâna cărora a încăput Biblia de atunci... 

Biblia arata clar că nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, mai mult chiar, nici nu-l poate vedea:
"Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; ..." Ioan 1:18 
"pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea" 1Timotei 6:16. 

Sper că vă veți gândi serios la ce spun aceste două texte clare, scrise de doi evrei. Există probabilitatea ca aceste "teofanii" (apariții ale lui Dumnezeu) cum credeau saducheii în mod greșit, să fie artificiale, făcute chiar de către ei. Dacă ei și-au putut permite libertatea modificării textului tradus, de ce nu ar fi putut lua această libertate și la copierea textului ebraic?

Așadar, nu este exclus ca textul de înainte de apariția cultului saducheu să fi fost: "Îngerul lui Iehova i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei."
(Geneza 18:1)
Iar textul după modificare:
"Iehova i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei."
(Geneza 18:1)

Totuși, ce legătură are tot ce am redat până aici cu numele lui Dumnezeu?

Mai întâi să vedem ce spune Dumnezeu însuși cu privire la acest subiect delicat:

(Exod 6:2-3) „Și Elohim (Dumnezeu) a vorbit lui Moise și a zis: Eu sunt Yehowah (Iehova). M-am arătat lui Avram, lui Isaac şi lui Iacob ca El Sadday (Dumnezeul cel Atotputernic), dar n-am fost cunoscut de ei sub numele (hashem ) Meu ca Yehowah (Iehova)“.

Oricât am încerca să interpretăm textul acesta într-o altă înțelegere, va fi doar o interpretare care va vorbi împotriva declarației lui Dumnezeu. Nu avem cum să spunem altceva.

Și atunci cum se explică faptul că numele lui Dumnezeu apare în vorbirea patriarhilor și a altor oameni din cartea Geneza? Cum se armonizează cuvântul lui Dumnezeu, care spune atât de clar că numele lui n-a fost cunoscut înainte de Moise, cu acel șir de versete în care el apare la patriarhi, conform anumitor versiuni moderne ale Bibliei?

Răspunsul este tot în sursele istorice. În polemicile care se discutau la curțile regale grecești din perioada elenistică timpurie, se aducea ca argument tocmai faptul că Avraam și patriarhii evreilor nu foloseau numele lui Dumnezeu, care i-a fost dat lui Moise. De aici filozofii greci ai curții au tras concluzia pripită, că patriarhii evreilor au cunoscut un alt Dumnezeu decât Moise, unul superior, care ar putea fi și Cel suprem al zeilor. După ce trupele grecești și eleniștii au fost izgoniți din țară, preoții loiali Macabeilor, au făcut o nouă versiune a Torei, în care s-a eliminat această discrepanță, punându-se numele lui Dumnezeu și acolo unde nu era cazul. Ideea din spatele acestei noi versiuni era tocmai pentru a nu se mai putea aduce acest argument de ”numele lipsă”, ca ”dovadă” a unui ”nou” Dumnezeu ”adus de Moise” poporului evreu.

Talmudul menționează, că în Curtea Templului din Ierusalim, fiind vorba de cel construit după revenirea din Babilon, au existat trei versiuni diferite ale Torei, asupra cărora rabinii purtau discuții contradictorii. 

Ipoteza mea, bazată pe relatările istorice, nu vrea nicidecum să submineze autoritatea Bibliei ca Sfintele Scripturi, a Vechiului și Noului Testament, ebraice și grecești, ci să clarifice versetele generatoare de controverse, dacă se poate și cui vrea să sape mai adânc, alături de mine și alții, pentru a elucida misterul față de unele texte care acum se contrazic.

Dacă lucrurile n-ar fi stat așa, oare ziua finalizării Septuagintei, a opta zi a lunii ebraice Tevet, ar mai fi fost considerată o zi întunecată în analele istoriei evreiești? De ce să propui ca zi de doliu și post, ziua realizării remarcabile a celor șaptezeci și doi de înțelepți, dacă ei au realizat o traducere strălucită a Torei ebraice în greacă?

Mai jos puteți vedea harta cu familiile manuscriselor biblice. După cum vedeți, savanții în litere sugerează că actualul text ebraic, numit masoretic, este la a patra mână de la cel autograf (original).

Fauritorii de ”mistere” religioase

Cum se ajunge la un ”mister?”

Dorind sa inteleaga anumite lucruri mai bine, unii oameni s-au tot gandit cum sa le rezolve. Neavand o predispozitie si o stare potrivita, orbecaind prin imperiul poftelor si al pacatelor, din nefericire, nu numai ca nu au inteles aceste lucruri, dar prin definitiile pe care le-au propus, le-au sigilat cu "sapte lacate fermecate", devenind "taine rezolvate" de care nu ai voie sa te atingi, riscand sa fi anatemizat ca eretic nebun si blestemat, vrednic de cel mai inrosit fund al iadului ideologic clerical... Ei sunt fauritorii de mistere religioase. 


Va-ti gandit vreodata ca aceste crezuri facute de clerici in decursul timpului sunt prea ingraditoare si nu lasa destula libertate contextului intreg al Bibliei? Si ca in decursul timpurilor Biblia ar fi putut fi sucita, cel putin partial, fragmentar, ca sa corespunda cu aceste CREDO-uri? 

De exemplu: 
Se spune in Credo-uri, ca Dumnezeu a creat toate din nimic, ex nihilo, o expresie luata de unii din clericii bisericii primare, dintr-o carte necanonica a Macabeilor. Pe cand in Evrei 11:3, pare sa spuna altceva, cel putin in anumite traduceri. In acestea se spune ca LUMILE sunt facute din LUCRURILE CARE NU SE VAD! Pe cand in alte traduceri suna, ca nu au fost facute din lucrurile care se vad. Bine, si lucrurile care nu se vad, nu sunt lucruri, sunt nimic?

Credourile spun ca Dumnezeu e Atotstiutor, e Omnipotent, e Atotsuficient, e Atotprezent si cate si mai cate CLERICALISME pe care nu le intelegi numai cu MISTER DIC., pe cand - de exemplu - chiar Dumnezeu spune prin Biblie, ca el nu este atotstiutor, cum sustine CREDOUL CLERICAL:
"Au zidit inaltimi lui Baal in valea Ben-Hinon ca sa treaca prin foc lui Moloc pe fiii si fiicele lor: lucru pe care nu li-l poruncisem; si nici nu-Mi trecuse prin gand ca au sa faca asemenea grozavii ca sa duca pe Iuda in pacat." Ezechiel 32:35

Din nefericire aceste clericalisme sau clericisme fac din Dumnezeu, un Dumnezeu cu insusiri abstracte, care nu mai seamana deloc cu fiintele pe care le-a creat. Ori Biblia spune clar ca Dumnezeu nu este o fiinta cu insusiri abstracte, de neinteles, ci este o fiinta ai carei insusiri se reflecta in oameni si in creatia facuta de El. Omul este chipul si asemanarea lui Dumnezeu, dar aceste clericisme au facut ca acest adevar sa dispara intr-o "fata si chip" abstract, de neinteles al lui Dumnezeu. Sa luam numai un exemplu, ca sa vedeti cum poate contrazice un clericalism toata Biblia. 

Sa luam un alt clericism, clericalismul "omnipotent" (care poate totul); conform definitiei acestui cuvant, Dumnezeu poate totul in sens deplin, insa dupa Biblie nu, caci: El nu poate sa minta, nu poate sa se tagaduiasca pe sine, nu poate sa jure pe cineva mai mare ca El, nu poate sa fie nederept, nu poate sa nu rasplateasca fie cu bine, fie cu rau, El putand fi chiar trist, mahnit ca lucrurile nu au evoluat asa cum dorea El, comparati cu Geneza 6:6, El poate fi depasit in asteptari comparati cu Isaia 5:4, ca nu ii trece prin minte toate prostiile de care sunt capabili oamenii, comparati cu Ieremia 32:35, si ca ii poate parea rau, de anumite decizii pe care le-a luat, comparati cu 1Samuel 15:11.

Eu va indemn sa evitati preconceptiile deja formate de aceste Credouri Clericale si sabloanele clericiste ce deriva din ele, sa nu cadeti in stereotipia credourilor academice, de tip Mister Dic, care sunt in anumite locuri mai degraba un pericol pentru intelegerea adevarului, decat o trambulina a credintei spre cunoasterea lui D-zeu. El nu este rigid in gandire, poate revoca decizii deja luate, comparati cu Iona 3:10, si poate alege mai multe variante de actiune care toate pot fi potrivite intr-un anume context, comparati cu 1Cronici 21:7-14.

Sa nu uitati ca in decursul timpului, aceste clericisme preconcepute au deformat chiar si sensurile reale ale Bibliei, ici colo, dat fiind ca traducatorii au modelat traducerile lor dupa Credourile la moda in acel timp. 

O mostra gasiti aici: 
http://en.wikipedia.org/wiki/An_Historical_Account_of_Two_Notable_Corruptions_of_Scripture 

Iata un fragment de istorie, de pe timpul cand se faceau crezurile si in ce atmosfera se faceau:
"Jubilarii si veselie la blestemarea in chinurile iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea (daca nu apelul deschis) violentei multimii pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, D.D., History of Latin Christianity, New York, 1871, p 226). 
Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz vorbeste de ei ca ‘adunari de cocori si gaste’ (Schaff, History of the Christian Church, ii. 347). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: ‘Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca ma exprim prea aspru aici) artagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.’ (Ep. Ad. Procop., 55 old order, Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 347). 
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D. a fost marcat de ‘intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). Ambele factiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Ibid., ii. 723 - 725), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Ibid., i. 242), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Ibid., p. 242). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., p. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., i. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., i. 242). 
In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo, si din caracterul odios al lucrarilor lui a fost numit ‘Sinodul Talharilor’. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 738), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o factiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele ‘Sa-l ardem pe Eusebiu; sa-l ardem de viu. Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua’ (Ibid., p. 738). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Ibid., p. 738 ff.). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 288). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian invinsul (Ibid., i. 289). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului strigand ‘Omorati-l, omorati-l!’ si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani ca muri curand dupa aceea (Ibid., i. 289, Scaff, Hist. Christ. Church., ii. 739). 
Protopopul Milman face remarca semnificativa ca acesta nu a fost ultimul Sinod Ecumenic murdarit cu sange (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 289). 
Alt Sinod, care trebuia sa se desfasoare la Niceea in 451 A.D. a fost atat de ne-stapanit incat a trebuit sa fie mutat la Calcedon, peste stramtoarea Constantinopolelui, de unde Imparatul putea sa-l supravegheze si sa mentina ordinea cu trupele sale (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 742). Astfel este cunoscut ca Sinodul de la Calcedon. Lucrarile au fost permanent intrerupte de urlete si zarva (Ibid., ii. 743), chiar mirenii simtindu-se obligati sa aminteasca Episcopilor de demnitatea lor clericala (Ibid., ii. 743). Dr. Phillip Schaff zice, ‘La Calcedon, aparitia renumitului scriitor si istoric Teodoret a provocat o scena care aproape involuntar ne aminteste de actualele incaierari ale calugarilor greci si romano-catolici la Sfantul Mormant, incaierari care au loc in ciuda prezentei intimidante a politiei turce. Oponentii egipteni ai lui Teodoret au strigat din toti rarunchii ‘Jos cu el, acest invatator al lui Nestor.’ Cei din tabara sa raspunsera cu egala violenta: ‘Ne-au fortat la ‘Sinodul Talharilor’ sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte. Jos cu ucigasul de Dioscor. Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: ‘Jos cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop.’ La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod.’ Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). 
La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman, ii. p. 345); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.) a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un ‘Sinod de nebuni si posedati’ (Ibid., ii. 346). 
Este un fapt curios de la care nu ma pot abtine sa atrag atentia. Nici un istoric al Crestinismului, fie el Milman, Schaff, Davidson, Mosheim sau oricare altul nu a observat se pare grotescul absurditatii ideii unei adunari care incearca sa decida prin vot un fapt petrecut, deci care tine de trecut. Oamenii se aduna si voteaza asupra chestiunilor care trebuie sa se hotarasca, facandu-le astfel sa devina fapte; ca de exemplu ca acela sau celalalt sa devina presedinte, sau o lege care sa intre in vigoare; dar nu voteaza lucruri care sunt deja intamplate si hotarate. Cititorul trebuie sa inteleaga ca cele prezentate sunt doar o frantura din panorama oferita istoriei de catre Sinoadele Bisericii. Oricat de pios ar fi cineva, daca este sincer cu el insusi, atunci este imposibil sa citeasca istoria lucrarilor acestor Sinoade si sa pretinda ca Duhul Sfant are ceva de a face cu rezultatele unor atat de violente intruniri, lasand la o parte credibilitatea unei hotarari si unei intruniri care isi propune sa stabileasca ceea ce este inspirat de Duhul Sfant si ceea ce nu este."
Sursa un forum de pe internet

Cei care nu-si amintesc de trecut, sunt condamnati sa-l repete.
Fiti binecuvantati!
Stati de veghe și nu vă înrobiți la mistere!

Formularea de botez

Versiunea Dumitru Cornilescu și majoritatea Bibliilor conțin formularea de la botez Matei 28:19 "Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." 

Totuși, în mod suspect, la nici unul dintre botezurile menționate clar în Biblie, nu s-a formulat așa, ci doar în numele lui Isus.

Întrucât din secolul XIX încoace circulă tot mai mult informații cu privire la modificarea textului din Matei 28:19, au început să apară și pe meleagurile noastre Biblii și Noul Testament care repun cuvintele care au fost modificate, acestea fiind "în numele meu".

Iată un astfel de Nou Testament:

Matei 28:

18 Şi Ieşhua, apropiindu-se, le-a vorbit, spunând: „Toată autoritatea mi-a fost dată în cer  şi pe pământ. 19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate naţiunile, (botezându-i) în numele meu,    20 Învăţându-i să păzească toate câte     v-am poruncit! Şi, iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului“.

REFERINȚE

"În primul rând, din acest pasaj studiind în textul grecesc, observăm că nici cuvintele botezându-i (pe ei, la masculin în greacă: autous) şi învăţându-i (pe ei, la masculin, în greacă: autous), nu se acordă în gen cu naţiunile (în greacă: ta ethne, la neutru). Ca să fie un acord, în gen, în loc de autous, ar trebui să fie auta, vezi în acest sens, nota de subsol de la Noul Testament Traducerea Fidelă – 2007 (NTTF – 2007). Prin urmare, fie autorul uman: Matei a greşit, fie acest pasaj a fost modificat ulterior, dar fără a ţine seama de gen, atunci când s-a interpolat probabil fraza: ,,botezându-i în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt”
În unele scrieri ramase de la Eusebiu, este citat versetul din Matei 28:19 cu o formulare complet diferita: „…în Numele Meu.” Acest indiciu ni-l ofera aşa numitul „Aparat critic al Noului testament în limba greacă”, de la ediţia 1 la 25, redactat de Nestle şi Aland. În această privinţă a modificării textului, observaţi ce spune şi cartea ,,Provocarea” la pg. 63: „Dr. Karlheinz scrie: „Isus nu a cunoscut nici o trinitate. Porunca de a boteza în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, pusă în gura Celui înviat în Matei, este declarată, de cercetarea critică, în unanimitate, ca fiind o falsificare” …Majoritatea covârşitoare a istoricilor bisericii pun această formulare pe seama părinţilor trinitarieni ai bisericii… În „Novum Testamentum Graece et Latine” de Nestle este redată într-o notă din josul paginii versiunea originală din Matei 28:19, aşa cum a fost dată de unul din părinţii bisericii, Eusebiu: „En to onomati mou” = „…în Numele Meu.” Aceiaşi observaţie este scrisă şi în „Greek New Testament”, Second edition, 1954, London, Bible House.” Enciclopedia Catolică, Vol. 2, pag. 236, recunoaşte că cuvintele utilizate la ceremonia de botez au fost schimbate de Biserica Catolică . Iar în Enciclopedia Britanică, Vol. 3, pag. 365, afirmă că botezul a fost schimbat din „Numele lui Isus”, în cuvintele „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt” în secolul al-II-lea. ."

Enciclopediile spun că Matei 28:19 a fost modificat

Anumite Enciclopedii şi anumiţi istorici ca F.C. Conybeare, Dr. C.R.Gregory, Otto Heick (1947), Williston Walker (1947), susţin că versetul din Matei 28:19 a fost modificat, botezul primilor creştini fiind administrat, doar în numele Domnului Isus, Fiul cel unic al lui Dumnezeu. Înainte de modificare, conform citatelor lui Eusebiu de Cesareea, Aprahates si Shem Tov, Matei 28:19 scria: "Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Meu". A se compara cu: Luca 24:47, 1Corinteni 10:2, Coloseni 3:17, Fapte 2:38; 8:16; 10:48; 19:5, etc.. 
Istoricii au consemnat ca in timpurile indepartate a fost o cearta intre episcopii de atunci, cu privire la formularea de botez. Protagonistii principali ai certului au fost episcopul de Roma, Stefan si episcopul de Cartagina, Ciprian.

Encyclopedia Britannica, 11th ed. (1920), II 365 declară: „Formula trinitariană şi scufundarea de trei ori n-a fost o practică uniformă de la început... Botezul în Numele lui Isus este formula din Noul Testament. În secolul trei, botezul în Numele lui Christos era încă la fel de răspândit încât papa Stefan l-a declarat valid, opunându-se lui Ciprian din Cartagina”. 
În Hastings Encyclopedia of Religion, Vol. 2, pag. 377, 389, se spune: "Botezul creştin a fost întotdeauna realizat folosind cuvintele „în Numele lui Isus”...până pe vremea lui Iustin Martirul." 
În A History of Christian Thought; Otto Hieck; Vol. 1, pag. 53, se precizează: „la început botezul era realizat (administrat) în Numele lui Isus, apoi gradual în Numele Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.” A existat cel putin un episcop care a botezat chiar si in numele Mariei.
Tot la fel în Canney Encyclopedia of Religion, pag. 53 se susţine că – "La început biserica boteza în Numele Domnului Isus până în secolul al doilea." 
Alte studii în acest sens mai declară: 
Dicţionarul Biblic explicativ (1962), vol.I, pag. 351: „Dovezile... Sugerează că botezul în creştinismul timpuriu a fost administrat, nu în întreitul nume, ci în Numele lui Isus Christos sau în Numele Domnului Isus”. 
Acelasi lucru confirma si Dictionarul Biblic editia 1995 pagina 164 referitor la botezul primilor crestini.
Otto Heick, un istoric creştin de renume (1947), pag. 58: „formula trinitariană de botez...a luat locul vechii formul de botez „în Numele lui Isus”. 
Williston Walker, un istoric al bisericii creştine (1947), pag. 58: „Formula de botez trinitarian ... a luat locul vechiului botez în Numele lui Hristos” 
Canney's Encyclopedia of Religions (1970), pag. 53: „Persoanele au fost botezate la început în „numele lui Isus Christos” ... Sau „în numele Domnului Isus”... După acea, odată cu dezvoltarea doctrinei Trinităţii, ei erau botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. 
Encyclopedia Biblică (1899), I, 473: „Este normal să concluzionăm că botezul a fost administrat iniţial „în Numele lui Isus Hristos”, sau „în numele Domnului Isus”. Această opinie este confirmată de faptul că formele timpurii ale mărturiei baptismale era singulară nu întreită, cum a fost crezul ulterior”.

Referinţe: 

1. Encyclopedia Britannica, 11th ed. (1920), II 365: pope Stephan vs bishop Cyprian of Cartagina baptism conflict 
2. A History of Christian Thought; Otto Hieck; Vol. 1, pag. 53 
3. Canney Encyclopedia of Religion, pag. 53 
4. Encyclopedia Biblica (1899), I, 473 
5. „Time” from 5 december 1955 
6. Herder Bible (1965), Apendix pag. 37 
7. Eusebius of Cesarea 300-340 AD 
8. Wescott and Hort - Greek Text Criticism 
9. Nestle Aland - New Testament Text, 25 edition 
10. Shem Tob - Matthew - XII-XIII century 
11. Brian Hoeck - 
12. E. Bulge: Miscellaneous Coptic Texts, 1915, pp. 58 ff. 628 and 636 
13. Didache, chapter 7, 1879, Constantinopole 
14. George Howard, Shem Tob, New Testament Studies, volumul 43, nr. 1, january 1997, pag. 58-71 
15. Dr.Karlheinz: "Provocation” p.63: 
16. Novum Testamentum Graece et Latine, Nestle, footnote of Matthew 28:19 
17. Greek New Testament, Second edition, 1954, London, Bible House 
18. Encyclopedia Catolica, Vol. 2, pag. 236 
19. Scribners Dictionary of the Bible, Vol. 1, pag. 241 
20. Encyclopedia Britanica, Vol. 3, pag. 365 
21. Hasting’s Bible Dictionary (1898), vol. I, pag. 241 
22. Viorel Ratiu, Matei 28:19 nota de subsol, NTTF – 2007, Arad, Romania 
23. F.C. Conybeare - 
24. Peake's Commentary, 1919 
25. Dr. C.R.Gregory - 
26. http://www.2001translation.com/MATTHEW.htm#_name 
27. Hastings Encyclopedia of Religion, Vol. 2, pag. 377, 389 
28. Episcopul Aprahates sirianul
29. Justin Martirul "botezați în numele lui Christos"


Si lista poate continua...

Cine a greșit, Domnul Isus sau un copist?

Avem nevoie de mărturia manuscriselor biblice vechi?


 Matei 23:35. "Ca să vină asupra voastră tot sângele drept vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiu al lui Barachia; şi pe care l-aţi omorât între sanctuar şi altar."
În Matei 23:35 Biblia moderna se zice ca Zaharia fiul lui Barachia a fost omorât între templu și altar. Zaharia fiul lui Barachia este profetul Zaharia, însă despre moartea lui Biblia nu spune nimic. Singurul Zaharia despre care stim ca a fost omorât într-un asemenea loc este fiul lui Iehoiada: 2 Cronici 24:21
Cine a greșit, Domnul Isus sau un copist?

Biblia Versiunea Cornilescu, Matei 23:35 ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar. 
Biblia Versiunea Ortodoxa, Matei 23:35 Ca sa cada asupra voastra tot sangele dreptilor raspandit pe pamant, de la sangele dreptului Abel, pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ati ucis intre templu si altar.

Din nefericire, nu avem acces la sursa primara, adica la manuscrisul original (textul autorului, numit si textul autograf). Insa sunt o multime de variante textuale, care pe ici colo nu corespund intru totul unele cu altele. Asta arata ca uneori, traducatorii si-au permis mai mici sau mai mari libertati in redarea textului. O boala a unora dintre traducatori a fost ca prin adaugarea unor cuvinte sau litere au dorit sa stilizeze textul, altii si-au dat cu parerea in anumite locuri, adaugand cuvinte noi, dupa cum credeau ei ca ar trebui. O traducere numita "People's New Testament" spune ca in manuscrisul Sinaiticus textul suna altfel, fara Barachia si este mai mult ca posibil, ca acesta a fost textul original:

"Manuscrisul Siniatic omite Barachias în acest loc, şi eroarea se presupune ca s-a strecurat din greseala unor copisti timpurii care au confundat acest Zaharia cu profetul Zaharia, care era fiul lui Barachias."

http://pnt.biblecommenter.com/matthew/23.htm

Aici este textul in discutie din Codex Sinaiticus, am scos partea a doua din verset:

"επι τηϲ γηϲ απο του 
αιματοϲ αβελʼ του 
δικαιου εωϲ του 
αιματοϲ ζαχαριου ┬ 
ον εφονευϲατε 
μεταξυ του ναου 
και του θυϲιαϲτη
ριου"

Aici este textul transliterat:

epi ti̱s̱ gi̱s̱ apo tou
aimatos̱ avelʼ tou
dikaiou eo̱s̱ tou
aimatos̱ zachariou
on efonef̱sate
metaxy tou naou
kai tou thysiasti̱
riou 

Iata si traducerea in limba engleza:

"the earth from the
Abel's blood
are entitled to the
blood Zacharias ┬
being...
between the temple
and "

Dupa cum se vede fraza "son of Barachia" "fiul lui Barachia" nu apare.
Cei ce nu cunosc aceste fapte pot trage o concluzie pripita si sa spuna ca Domnul Isus nu a fost ceea ce a pretins a fi. Vedeti ce repede se pot trage concluzii gresite si ce atingere pot aduce traducerile neconforme cu adevarul? Avem sau nu nevoie de manuscrisele antice? Si este bine sa le comparam cu Biblia noastra moderna?

Oricum, avem marturia ferma din Luca 11:51, care nu lasa nici un dubiu cum suna propozitia in realitate:
Luca 11:51 de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!
Avem doua marturii: Luca si Sinaiticus, si conform Bibliei, doua marturii ce converg, trebuie luate in seama.
Cine nu e satisfacut de marturia din Codex Sinaiticus ar trebui sa fie de marturia Evangheliei dupa Luca.

Manuscrise distribuite pe datarea istorică și tip

Cum v-ați descurca? Daca ați avea în casă trei Biblii în care un verset ar fi redat în trei feluri diferite, cum ați alege redarea autentică? Sau măcar cel mai apropiat de textul autorului? De asta se ocupă comparația evaluativă textuală. Compară, analizează și emite ipoteze cu privire la diferențele care există între manuscrise. Dar oare cum alegi ce este bine? Eu cred că și aici trebuie să fi călăuzit de Dumnezeu. Dacă nu ești călăuzit de Dumnezeu și aici poți lua decizii greșite.

MANUSCRISE BIBLICE DIN ANII 100-199: 
NUMELE, TIPUL-LIMBA, CONTINUTUL  
  
Din aceasta perioada avem 4 manuscrise scrise pe papirus (notate cu sigla P, de la cuvantul "papirus")):

P52 (e,~125 e.n., e=Evanghelii, fragmente de text in limba greaca, din Evanghelia dupa Ioan)
https://en.wikipedia.org/wiki/Rylands_Library_Papyrus_P52 

P90 (e=Evanghelii, fragmente de text in limba greaca, din Evanghelia dupa Ioan)
https://en.wikipedia.org/wiki/Papyrus_90

P98 (r=Apocalipsa, fragmente in limba greaca)
https://en.wikipedia.org/wiki/Papyrus_98

P104 (e=Evanghelii, fragmente de text in limba greaca, din Evanghelia dupa Matei); 
https://en.wikipedia.org/wiki/Papyrus_104

MANUSCRISE BIBLICE DIN 200-299 
NUMELE, TIPUL-LIMBA, CONTINUTUL    
P1(e)/P4/P5/P9(c)/P12(p)/P15/P20(c)/P22(e)/P23/P27(p)/P28(e)/P29(a)/P30(p)/P32(p;~200)/P39(e)/P40(p)/P45(e,a)/P46(p;200;chester beatty)/P47(r)/ P48(a)/P49(p)/P53(e,a)/P64+67(e;200)/P65(p)/P66(200)/P69/P70/P75/P77/P80/P87(p)/P91(a)/P95(e)/P101/P103/P106/P107/ /P108(r)/P109(e)/P111/P113(p)/P114 //// 0189(u;a)/ 0220(u;p) ;

MANUSCRISE BIBLICE DIN ANII 300-399
NUMELE, TIPUL-LIMBA, CONTINUTUL       

P6(e)/ P7/P8(a)/P10(p)/P13/P16/P17/ P18(r)/P24/P25(e)/P35/P37/P38(p;300)/ P62(e)/P71/P72(c)/P78/P81/P86(e)/P88/P89(p)/P92/P100(c)/ P102(e)/P110/P115(r) /// S01(u; e,a,c,p,r)/ BO3(u; e,a,c,p)/ 058(e)/ 0162/ 0169(r)/ 0171(e, ~300)/ 0185 (p)/ 0188(e)/ 0206(c)/ 0207(r)/ 0221(p)/ 0228(p)/ 0231(e)/ 0242 /// it-a(v;o.l.;e)/ it-w(c) /// syr-s(v;s.p.s.;e)/ syr-c(s.p.c.) /// cop-sa(v;cop.sah.; e,a,c,p,r)/ cop-ach(cop.ach.;e,c)/ cop-ach2(cop.sub-ach.;e)

MANUSCRISE BIBLICE DIN ANII 400-499 
NUMELE, TIPUL-LIMBA, CONTINUTUL     
P19(e)/ P21/P50(a)/P51(p;~400)/P57(a)/P82(e)/P85(r)/ P93(e)/P99(p;~400)/P112(a) /// A02(u; e,a,c,p,r)/ C04(e,a,c,p,r)/ D05(e,a)/ I016(p)/ [Q026(u;biz.;e)]/ T029+0113,0125,0139(e)/ W032/ 057(a)/ 059+0215(e)/ 062(p)/ 048(a,c,p);/ 068(e)/ 069/ 077(a)/ 0160(e)/ 0163(r)/ 0165(a)/ 0166(a,c)/0172(p)/ 0173(c)/ 0175(a)/ 0176(p)/ 0181(e)/ 0182/ 0201(p)/ 0214(e)/ 0216/ 0217/ 0218/ 0219(p)/ 0226/ 0227/ 0232(c)/ 0236(a)/ 0240(p)/ 0244(a)/ 0252(p)/ 0254/ 0261/ 0270/ 0274(e)/ 0301 /// it-a2(e)/ it-b/ it-d(e,a)/ it-e(e)/ it-ff2/ it-h(e,a,c,p)/ it-k(e)/ it-m/ it-f /// vg(v+c;vulg.; e,a,c,p,r) /// syr-p( s.p.pes.;e,a,c,p) /// cop-pbo( cop.prot.bo.; e)/ cop-meg( cop.med.eg.; e,a)/ cop-mf( cop.med.fay.;e) 
/// geo( geo.; e,a,c,p) ;

MANUSCRISE BIBLICE DIN ANII 500-599  
NUMELE, TIPUL-LIMBA, CONTINUTUL    
P2(e)/ P11+14(p)/P33+58(a)/P36(e)/P54(c)/P56(a)/P63(p;~500)/ P76(e)/P83/P84/P94(p)/P96(e)/P38(p;300)/ P105 /// D06(u;p)/ E08(a)/ H015(p)/ [N022(biz.;e)]/ [023(biz.)]/ [P024(biz.)]/ Z035/ X040/ [S042(biz.)]/ 060/ 066(a)/ 067(e)/ 070+0110,0124,0178,0179,0180,0190, 0191, 0193, 0202// 071/ 072/ 073+084/ 076(a)/ 078(e)/ 079/ 081(p)/ 082/ 085(e)/ 086/ 087+092b/ 088(p)/ 091(e)/ 094/ 0143/ 0147/ 0159/ 0170/ 0184/ 0186+0224(p)/ 0187(e)/ 0198(p)/ 0208/ 0213(e)/ 0222(p)/ 0223/ 0225/ 0237(e)/ 0241(p)/ 0245(c)/ 0246/ 0247/ 0251/ 0260(e)/ 0266/ 0293+089,092a (e)/ 0282(p)/ 0285(c,p)/ 0292(e)/ 0296(c,p) /// it-d(p)/ it-e(a)/ it-f(e)/ it-gue(p)/ it-j/ it-t(e)  /// syr-pal( s.p.; e,a,c,p)/ syr-ph( s.phl.; c,r) /// eth ( eth.; e,a,c,p,r)  ;

MANUSCRISE BIBLICE DIN ANII 600-699  
NUMELE, TIPUL-LIMBA, CONTINUTUL    
P3(e)/ P26(p;~600)/ P31/ P34/ P43(r)/ P44(e)/ P55/ P59/ P60/ P68(p)/ P73(e)/ P74(a,c)/ P79(p)/ P97(e)/ P116(p) /// 083+0112,0235(u;e)/ 096(a)/ 097/ 098(p)/ 099(e)/ 0102+0138/ 0106+0119/ 0107/ 0108/ 0109/ 0111(p)/ 0145(e)/ 0164/ 0167/ 0183(p)/ 0199/ 0200(e)/ 0204(c)/ 0209(c,p)/ 0210(e)/ 0239/ 0259(p)/ 0262/ 0275(e)/ 0294(a)/ 0300(e)/ 0303 /// it-aur(e)/ it-b/ it-l(a,c)/ it-o(e)/ it-p/ it-q(c,e)/ it-r1(e)/ it-r(p)/ it-s(e)/ it-v /// syr-h( s.harc.;~616; e,a,c,p,r) ;

MANUSCRISE BIBLICE DIN ANII 700-799  
NUMELE, TIPUL-LIMBA, CONTINUTUL   
P41(a)/ P42(e)/ P61(e; ~700) /// [E07(u; biz.; e)]/ L019(e)/ 095+-0123(a)/ 0101(e)/ 0118(e)/ 0126/ 0127/ 0146/ 0148/ 0156(c)/ 0161(e)/ 0229(r)/ 0233(e)/ 0234/ 0238/ 0250/ 0256/ 0277/ 0298/ 0279/ 0281/ 0289(p)/ 0291(e) /// it-b(e)/ it-ff1/ it-g1/ it-l/it-p/ it-r/ it-s(p)/ it-v/it-z(c,p,r)

MANUSCRISE BIBLICE DIN ANII 800-899   
NUMELE, TIPUL-LIMBA, CONTINUTUL  
[F09(u; biz.; e)]/ F010( p)/ [G011(e)]/ G012(p)/ [H013(e)]/ [K018(c,p)]/ [L020(a,c,p)]/ [[P025(a,c,p,r)]/D037(e)/ Q038/ Y044(e,a,c,p)/ K017(e)/ K018(c,p)/ 050(e)/ 0115/ 0122(p)/ 0128(e)/ 0130/ 0131/ 0132/ 0150(p)/ 0155(e)/ 0269/ 0271/ 0278(p) /// 33(m; e,a,c,p)/ 565(e)/ 892/ 1424/ 1841(r)/ 2464(a,c,p) /// l 127( lec.; biz.; e)/ l 563(a)/ l 292(e)/ l672 /// it-ar(a,c,p,r)/ it-comp(p)/ it-f/ it-ff(e)/ it-g(p)/ it-m /// cop-bo( cop.boh.; e,a,c,p,r) /// geo-1( geo.; e,a,p) 

MANUSCRISE BIBLICE DIN ANII 900-1099  
NUMELE, TIPUL-LIMBA, CONTINUTUL
[046=B0266(u;r)]/ 051(r)/ 075(p)/ 0105(e)/ 0121+0121a (p)/ 0140(a)/ 0141(e)/ 0177(e)/ 0243+0121b (p)/ 0249(e)/ 0299 /// f1( family1;m;e)/ 81(a,c,p; 1044 e.n.)/ 104(p; 1087 e.n.)/ 174 (e; 1052 e.n.)/ 181(a)/ 230(e; 1013 e.n.)/ 307(a)/ 459(p;1092)/ 1175(a,c,p)/ 1582(e;948 e.n.)/ 1735(c)/ 1739(a,c,p)/ 1891(a)/ 1912(p)/ 2138(c; 1072 e.n.)/ 2329(r)/ 2351 /// l 60( lec.;biz.; e,a)/ l 156(a)/ l 253(e; 1020 e.n.)/ l 514/ l 597(a)/ l 770(e)/ l 813(e; 1069 e.n.)/ l 1443(a; 1053 e.n.)/ l 1552 (e; 985 e.n.) /// it-mon(p)/ it-ro(a)/ it-p(p)/ it-sin(a,r) /// geo-2(e,a,p)/ geo-A(e,a,p)/ geo-B(e,a,p) ;

MANUSCRISE BIBLICE DIN ANII 1000-1499 
NUMELE, TIPUL-LIMBA, CONTINUTUL
f1(family 1;m;e?)/ f13( family 13; m;?e)/ 28/ 323/ 365/ 579/ 614/ 630/ 700/ 945/ 1006/ 1241/ 1611/ 1854/ 1881/ 2030/ 2050( ~1107 e.n.)/2053//2062/ 2344/ 2377/ 2427 /// it-c(e,a)/ it-den(a,p)/ it-div(p)/ it-gig(a,r)/ it-l(e)/ it-o(p)/ it-p(a)/ it-ph(a)/ it-sa(a)/ it-w(a)/ it-t(a,c,p,r) /// eth ( c) ;    

(Nota: au fost incluse toate mss. importante:  papirusuri, uniciale; versiunile latine vechi, vulgata-mss, siro-palestiniene; copte; si o mare majoritate din minuscule; M (textul majoritar bizantin); o parte din lectionare;)

Când s-a născut Isus: pe la Sărbătoarea Corturilor sau de Crăciun?

Încă din vechime, unii susțineau că Isus s-a născut toamna în jurul Sărbătorii Corturilor, părere pe care Ioan Gură de Aur (347-407) o combate, ceea ce ne arată vechimea ei considerabilă. Deși părerea că Isus s-a născut de Crăciun are mare succes, și cealaltă părere are mulți susținători.

De ce se poate spune că vestea bună (Ioan 3:16) dată de Yehowah Dumnezeu despre Fiul său unic-născut, Yeșhua (Isus), a început în jurul Sărbătorii Corturilor, care se sărbătorește toamna?

Așa cum este prezentată în Sfânta Scriptură, slujba preotului Zaharia în Templu, era după o anumită ordine anuală, strictă, ce se poate calcula foarte ușor.

Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, a fost preot evreu din diviziunea (ceata) lui Abia, și era obligat să slujească în Templul de la Ierusalim, după calendar. Conform cu 1 Cronici 24, preoții din divizia Abia slujeau în Templu în timpul celei de-a zecea săptămâni a anului calendaristic evreiesc, an care începea primăvara în luna Abib, zis și Nisan (ce cuprinde perioade din lunile martie-aprilie). Această săptămână de slujire preoțească în Templu, cade în luna Sivan, care este de obicei sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie. După ce Zaharia și-a terminat slujba la Templu, s-a întors acasă, iar soția sa, Elisabeta, a rămas însărcinată la scurt timp după aceea.

Dacă Elisabeta a rămas însărcinată în Sivan (în jurul lunii iunie), sarcina ei ar fi durat nouă luni, ceea ce înseamnă că Ioan Botezătorul s-a născut probabil în jurul Paștelui, care este fixată în luna Abib. La nouă luni după ce Maria a zămislit, Isus s-ar fi născut în Tișri, care este în septembrie sau octombrie, în jurul sărbătorii evreiești Sukkot cunoscută și sub numele de Sărbătoarea Corturilor. Ierusalimul și cetățile erau pline de pelerini ce mergeau sau veneau la acest praznic și nu de la cei care mergeau să se înscrie la recensământ, care nu se prea mutau, excepție făcând anumite cazuri - iată de ce nu era loc pentru Iosif și Maria la han. Oile erau încă pe câmpuri în timpul nopții, ceea ce exclude clar anotimpul iernii.

Acest început de derulare a evenimentelor leagă trei sărbători importante:

Slujirea preoțească a lui Zaharia a dus la nașterea lui Ioan Botezătorul în preajma Paștelui, praznicul eliberării din robie, iar conceperea lui Isus a avut loc în timpul sărbătorii Hanuka,  praznicul Luminilor. Nouă luni mai târziu, Isus s-a născut în jurul Sărbătorii Sukkotului, Sărbătoarea Corturilor.

Aceste sărbători pre-umbresc eliberarea noastră, a credincioșilor, de sub robia păcatului care duce la blestem și moarte, apoi, ne mai amintește de iluminarea supranaturală pe care o oferă Dumnezeu, prin Duhul și Cuvântul său, fiecăruia care o dorește în viața sa și în cele din urmă ne amintește de marele eveniment al mântuirii, când noi vom locui cu Dumnezeu și El va locui cu noi, celebrând etern viața fericită și veșnică, fiind pentru vecii ”poporul Său” (Apocalipsa 21:3). Toată această conexiune minunată o face Dumnezeu, Tatăl nostru, prin Fiul său unic-născut, Yeșhua, pe care ni l-a dat ca Domn și Salvator (Mântuitor).

Bine de știut

Cartea "Si totusi Biblia are dreptate" (de Werner Keller), spune:
"În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. " (Luca 2:8).
"Istoricii și astronomi plus meteorologii au o opinie importantă, care ne-ar putea ajuta pentru a obține mai multe informații cu privire la data nașterii lui Christos.
Meteorologii înregistreaza cu exactitate schimbările de temperatură la Hebron. Această zonă este situată în partea de sud a munților Iudeei și are aceleași condiții climatice ca și Betleemul din apropiere. Conform măsurătorilor meteorologice, temperaturile au fost analizate în următoarele domenii în timpul celor trei luni de iarnă din decembrie (noaptea fiind) - 2,8 ° C; Ianuarie - 1.6 ° C, în februarie - 0,1 ° C. În decembrie și ianuarie este gradul cel mai mare de cantitate de precipitații a anului: 147 și 187 de litri pe metru pătrat.
Potrivit datelor existente, clima Palestinei este aproape cu nimic schimbata în ultimii 2000 de ani, așa că pot fi incluse astfel de date din zilele moderne, cu un grad ridicat de precizie în studiul amanuntului din antichitate.
Betleemul în timpul Crăciunului prezinta ger, asa că nici o turmă nu poate sta acolo în noapte. Talmudul, de asemenea, subliniază faptul că în jurul Betleemului doar in martie au ieșit să pască turmele și, după o perioada de opt luni, turmele s-au întors în noiembrie. In Palestina de astăzi, in jurul Craciunului animalele și păstorii stau la adăpost cald. Raportul lui Luca confirmă astfel faptul că nașterea lui Isus a avut loc înainte de începerea iernii."
Domnul Isus care cunostea intemperiile iernii din Israel, avertiza pe cei ce trebuiau sa paraseasca Ierusalimul atunci cand urmau sa vada trupele romane pustiitoare: "Rugati-va ca fuga voastra sa nu fie iarna" Matei 24:20. Oare degeaba? Si atunci cum puteau impune autoritaile romane - oricat de nepasatoare ar fi fost - un census in timp de iarna?

Chiar si cuvantul "craciun" tradeaza origina ei pagana. In unele sate foarte traditionaliste unde traditia pagana si cea crestina s-au impacat foarte bine, oamenii se saluta cu "Buna seara lui Craciun!" si "Buna dimineata lui Craciun!" si in ambele cazuri se raspunde "Sanatos, al lui Colboz!" Pana in secolul VII si chiar si dupa, numele Craciun a fost un nume destul de comun, purtat de barbati. In limba slavo-bulgara "craciun" inseamna "cel ce trece pragul (casei)". Exista si un obicei ca de craciun primul care tre sa treaca pragul este un barbat brunet, daca nu va fi un an cu ghinion. Mai e si obiceiul ca nu e bine să stai pe prag şi să calci pe prag. Adunate la un loc reiese ca Craciun si Colboz sunt nume de zei pagani, sarbatoriti la finele anului.