Iubind vom birui, fără iubire vom eșua

De ce nici o trezire nu se poate face fără iubire sinceră?

De ce este asa de mare diviziune în creștinătate și cum se poate opri?

Zi de zi apar noi și noi ramuri ideologice în creștinătate. Se poate opri acest proces? Nu, până va exista "neghina" (caprele, cele cinci fecioare nechibzuite). Însă "graul" (oile), adica creștinii adevărati pot găsi unitate și se pot împăca dacă se vor iubi cu adevărat.

Dacă ne iubim cu adevărat vom putea găsi o înțelegere mai bună între noi, care va duce în cele din urmă la o unitate ideologică comună și solidă între noi.

Avem nevoie de o unitate ideologică comună și solidă între noi? Cu siguranță.

Despre frica de a nu fi numit "sectar" si unde duce ea?

A fost odata o comunitate de frati care iesind din mai multe biserici cu ideologie proprie, numite "sectare", au dorit sa intemeieze o comunitate noua fara orientari "sectare".
Ce mare bucurie a fost cand s-au cunoscut si ce sperante mari si-au facut, ca o sa fie uniti impreuna in veci, fara idei sectare. Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ - spune un proverb. S-au despartit, foarte repede, din lipsa de dragoste, din lipsa de calauzire de sus, deoarece au vrut sa fie bine primiti de toti crestinii, si sa nu mai fie aşa numiţi "sectari", ci "evanghelici" si nu cumva sa cada asupra lor ocara cuvantului "secta" sau "sectar". 

Asa ca si-au adancit privirea in tot felul de carti teologice si best sellere, ca sa stie cum sa evite doctrinele sectelor. Numai ca sunt secte mari, care nu mai sunt numite astfel si ei au cazut in capcana acestor secte mari. Asa ca au tinut pasul cu ele, si si-au schimbat parerile de pe o zi pe alta ca si izmenele, nestiind ca au ramas tot sectari.

Prima controversa intre ei a aparut cu privire la nemurirea sufletului, şi anume dacă omul este viu sau nu şi trăieşte conştient sau nu prin suflet şi după ce moare. Apoi au urmat altele. E interesant de constatat cat de repede se poate schimba un om (chiar si dupa ce a sustinut o doctrina timp de 50 de ani) si mai ales pe ce temei fragil. 
Un frate batran din acest grup se schimba dupa ce carte ii pica pe mana. Nu era nimic stabil, totul venea dupa cum se ridica moda teologica, se prindea tot ce era pe val. 
Credea ca facand astfel, fiind pe varfulul teologiei moderne si pe valul ce matura tot ce era sectar o sa vina oamenii la ei "nesectarii", cu duiumul, dar nu a fost sa fie. Din contra, s-au divizat si s-au erodat pe o multime de subiecte considerate "nesectare". Dumnezeu i-a vazut, i-a cantarit si a gasit cu cale sa ii imparta dupa patimile si poftele lor tologice, mult ravnitele "nesectarisme".

Fiind si eu acolo, cand am vazut cum stau lucrurile, m-am socat si m-am framantat ce ar trebui facut. I-am rugat fierbinte şi cu o mare îngrijorare să nu fie ahtiati dupa senzationalul din carti, filme si reviste, predici, etc. si sa nu inghita orice musca teologica ce zboara pe acolo. Chiar dacă acolo sunt anumite lucruri şocant de adevarate si plauzibile pentru cineva care nu cunosc suficient Cuvantul, pot sa fie o contrafacere a Diavolului. 

Am avut o gramada de timp pentru chestii din astea ca filme, carti, predici, reviste, etc, dar cand a fost vorba de noi, ca sa ne studiem cu atentie mesajele si ce avem pe suflet, sa le analizam cu îndelungă răbdare, căci sunt aspecte importante daca am ajuns sa ne ocupam de ele, am ajuns mai degraba sa ne privim cu suspiciune, cu aroganta, ca dorim nu stiu ce.

Am rugam pe cineva "Hai mai frate pana la mine sa discutam lucruri ce ne separa si ce privesc mântuirea noastră şi bunul mers al Veştii Bune despre Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 24:14)". S-a scuzat ca nu poate deoarece e bolnav. Insa a putut merge pana la Bucuresti, la altii, care nu erau din turma lui. Si-atunci mi-am zis cata vulpime, cata viclenie, cata fariseismitate exista printre noi? Ne sunam si tinem legatura numai ca sa auzim vesti, nu ca ne pasa cu adevarat unii de altii. Si am dat dreptate lui Dumnezeu ca ne-a distrus in acest hal adunarea: "Amin, sa se aleaga praful Dumnezeule, de adunari cu astfel de oameni neiubitori, ca noi! Doboara-ne, Tata din ceruri cu toata mandria si falsa intelepciune care o mai avem, la pamant, ca nu suntem deloc vrednici de a mai sta in fata Ta. Pentru ca după porunca care ni s-a dat prin Christos, Capul şi Domnul nostru, Fiul tau, trebuia să fim în chip desăvârşit una in iubire adevarata, care ne-ar fi facut uniţi. Dar nu ne-am iubit cu adevarat, dupa porunca, si asa am inaintat cu trufie în tot feluri de neadevăruri şi confuzie, caci nu am ascultat de Fiul tau, nu am luat exemplul lui."

Din nefericire, în ce priveşte cele spuse este nespus de trist, mâhnitor şi dureros că avem atatea esecuri de nerodire, de cearta si confuzie printre noi, crestinii. Nu este momentul, ca dupa toate aceste intamplari sa ne dam cu caramida in piept. Si nici nu v-a fi vreodata. Tot robi netrebnici trebuie sa ne consideram - Luca 17:9,10. Eu nu pot sa va conving de marea importanta a iubirii adevarate. Dar am speranţa că chiar dacă eu nu vă pot convinge, este unul mai mare ca noi, Tatal Domnului nostru Isus Christos, care prin îndurarea Sa, vă poate lumina cu adevărat. Trebuie a ne încredem în El, chiar daca vedem mulţi creştini ce cred altfel ca ce a invatat Fiul sau, ca fiind sinceri şi oneşti. Munca biblica imensa, sinceritatea si onestitatea cuiva (care pot fi doar de suprafata) nu trebuie sa ajunga o rampa de lansare pentru idei care nu au fost sutinute niciodata in Biblie. Nici un mesaj - indiferent ce incarcatura are si indiferent cat de multi adepti are - nu va fi mai important ca mesajul Fiului sau, Domnul nostru din ceruri Isus Christos. Daca vedem ca un om care aparent este sincer si onest crede altfel ca Christos, chiar daca il urmeaza miliarde, daca ne pasa intr-adevar de noi si de el, nu trebuie sa ne supunem lui, nici pentru piosenia lui si nici pentru faima pe care io da masele care il urmeaza. Ar fi o greseala teribila. Trebuie mai degraba să ne rugăm, să postim, să fim dornici de a implini Cuvantul, să studiem şi să ne consultăm până ce vom ajunge în chip desăvârşit una dupa invatatura lui Christos, Fiul lui Dumnezeu, si nu dupa a unui om pios:
"ca toţi să fie una, cum Tu, Tată (eşti) în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi,pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una, Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una" 
De ce ni se cere să fim în chip desăvârşit una? 
"ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine." Ioan 17:21-23
Dumnezeu vrea ca să fim în chip desăvârşit una, pentru ca lumea să aibă o mărturie puternică despre Fiul sau, Domnul nostru Isus Christos si el nu poate fi decat prin iubire în mijlocul nostru, pentru ca lumea să nu poată zice că "Ah, amărâţii ăştia de pocăiţi, iata ca s-o ridicat si ei, ce mai vreau si astia? Nu sunt ceea ce se ţin a fi, că uite ce divizaţi sunt, sunt doar zece indivizi, dar cred in douazeci de feluri. Când colo catolicii şi ortodocşi sunt cu mult mai uniţi ca ei. Au un sistem unit de invataturi si cred toti la fel." 
Cum crezi ca vei aduce pe cineva dintr-un grup unit ideologic, intr-un grup neunit ideologic? Poate vei reusi totusi sa aduci pe cineva, dar prin asta nu vei face decat sa maresti si mai mult dezbinarile ideologice cu inca una sau doua pareri.
În al doilea rând, Dumnezeu vrea ca noi să fim într-o armonie unită ca să ne poată iubi, căci dacă există între noi un talmeş-balmeş babilonic, certuri de partide, neânţelegeri, mânie de ce unul crede aşa de ce altul altfel, El fiind un Dumnezeu al păcii, nu ne poate iubi, nu poate iubi adunările acestea, adunate pentru a face mai rau si nu mai bine. Este de mirare de ce Domnul nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu nu a venit încă? Dacă ar veni, ne-ar găsi El aşa cum ni se cere în 2Petru 3:11-14? 
Apoi să nu uităm că Domnul Christos a promis că nimeni nu va învinge Adunarea Sa (Matei 16:18), noi trebuie să lăsăm ca duhul lui Dumnezeu să facă Adunarea lui Dumnezeu invincibilă, vrăjmaş al neadevărului, al prostiei şi oportunismului, un scut şi un refugiu pentru credincioşii sinceri şi umili, şi ca nimeni să nu poată invinga mesajul ei. Dacă nu vom da ascultării porunca de a fi uniţi in iubire adevarata, întristăm pe Dumnezeu, şi stingem lucrarea duhul său cel sfânt. Nu trebuie să obosim în a consulta Scripturile, şi acestea nu oricum, ci sub rugăciune, umilinţă şi sinceritate, cerând îndrumare de la Dumnezeu, în numele Domnului nostru Isus Christos, Fiul său. Să nu trecem nepăsători pe lângă problemele noastre.
Mai mult, eu cred că aşa cum se arată de către Domnul nostru Isus Christos într-una din pildele sale (Matei 25:1-13), în timpurile de înaintea venirii lui, va fi un mare interes pentru El, totuşi mulţi dintre cei ce au crezut, nu vor fi primiţi (mântuiţi) din cauza lipsei "untdelemnului". Mulţi creştini, deşi cred în Dumnezeu, nu pot lumina în întunericul lumii fără de Dumnezeu, aşa cum li se cere (Matei 5:16), deoarece nu au "untdelemn" (înţelepciune, adevăr şi sfinţenie prin Cuvant). Aşa cum se arată în pildă, fiecare candelă creştină trebuie să aibă untdelemn. Vai de acele candele care nu vor avea! Să lăsăm deci, ca duhul Celui Sfânt să ne toarne din belşug uleiul sfânt.
Dumnezeu va ridica în acele zile o mişcare de trezire printre creştini, ca să ducă uleiul său sfânt tuturor celor umili şi sinceri, si daca vrem ca noi sa fim acestia, trebuie sa fim constienti ca vom fi sub test, fiindcă prin Domnul nostru Isus Christos, Dumnezeu doreşte să facă un test cu noi, ca prin noi să facă un nucleu puternic, pentru că dacă începutul unui nucleu nu este puternic, nici trezirea nu va fi puternică. Dumnezeu întotdeauna a testat începuturile, pe Adam şi Eva, pe Avraam, pe israeliţi în pustie, pe profeţi, pe Domnul Isus, etc.. 
Prin această mişcare de trezire, Dumnezeu testează vigilenţa tuturor creştinilor umili şi sinceri din lume şi statornicia noastră, a celor trimişi, deoarece acest mesaj de trezire nu va fi primit cu bucurie de mulţi, ci va fi o mare împotrivire împotriva acestui mesaj, smerindu-ne astfel pe toţi, căci putera lui Dumnezeu, dată prin Fiul sau, în slăbiciune se desăvârşeşte (2Corinteni 12:9). 
Băgaţi de seamă deci, că acum noua ni se testează vigilenţa şi statornicia. Satana ne dă târcoale şi ne răcneşte să abandonăm misiunea încredinţată de Dumnezeu că oricum nu vom face nimic trainic şi nici după voia lui Dumnezeu, ci un talmeş-balmeş babilonic. El răcneşte către noi, că nu suntem destul de sfinţi, că nu vom fi înţeleşi nici măcar de cei apropiaţi, dar atunci de ceilalţi. El doreşte să ne sperie că suntem nişte neânţeleşi şi vom fi mereu nişte neânţeleşi, că Dumnezeu nu ne acceptă, că Dumnezeu nu ne iubeşte, că facem prea puţin în comparaţie cu slava ce ni se va da, şi că astfel nu merităm.
Numai harul lui Dumnezeu ne poate ţine, mare este îndurarea şi bunătatea sa faţă de noi, daca ramanem la Cuvant, căci ne înnoieşte puterea să ne rugăm neâncetat, să avem credinţă, speranţă şi dragoste. Suntem conştienţi că suntem slabi fără harul său? Daca ne smerim cu adevarat si ne apucam sa recladim totul printr-o iubire adevarata, Dumnezeu va vedea starea noastră smerită, si ne va da har, dupa cum este promis: Celor smeriti le da har, dar celor mandrii le sta impotriva.
Din partea noastra, trebuie sa fim gata să reparam prin iubire orice greşeală a noatra, numai să ni se dovedească.
Având acestea înaintea ochilor, că noi trebuie să fim în chip desăvârşit una in iubire, si ca iubirea adevarata va fi o rampa de lansare spre unitatea ideologica, daţi-mi voie ca să fac un apel la iubire. Tinta poruncii este iubirea, sa nu uitam niciodata de ea. Ce este iubirea? Ca sa iubesti pe semenul tau ca pe tine insuti. Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Eu cred ca daca punem suflet la asa ceva, vom reusi sa ne iubim cu adevarat si iubirea va conduce la o armonie desavarsita si la o unitate ideologica puternica si stabila.

Ce stim despre numele lui Dumnezeu în Noul Testament?

Unii întreabă confident, simțindu-se stăpâni pe răspuns: Dacă numele lui Dumnezeu este atât de important, de ce nu apare deloc în Noul Testament?

Aceasta întrebare o pun multi. Ei bine, există în literatura rabinică (Talmud) mai multe citate care arată că acest nume exista în Evanghelie. Deci întrebarea ar fi de ce nu mai există acum?

Spre deosebire de existența numelui personal al lui Dumnezeu din Vechiul Testament de circa 7000 de ori, Noul Testament nu folosește, conform Enciclopediei Biblice Standard Internaționale. Totuși, o serie de cercetători găsesc diverse dovezi pentru numele lui Dumnezeu în Noul Testament.

George Howard a lansat sau mai degrabă a preluat în 1977 o ipoteză, neacceptată pe scară largă, conform căreia autorii Noului Testament ar fi putut folosi o formă a Tetragramei (care exista deja în versiunea greacă Septuaginta) în citatele lor din Vechiul Testament, dar că în toate copiile operelor lor aceasta a fost curând înlocuită, după ce religia și scrierile evreiești au fost interzise de decretul lui Hadrian, sub pedeapsa capitală. Această pedeapsă era ardere pe rug, deoarece în optica păgână a vremii se credea că cei arși nu mai pot învia și astfel au dorit să încurajeze supunerea față de interdicție. Doar zece rabini nu au ascultat-o, devenind martiri celebrați până astăzi, ceea ce arată că această interdicție a avut efect.

În anul 132, intenția lui Hadrian de a înălța un templu al lui Jupiter la Ierusalim, sub pretextul că dorește refacerea Templului în formă de panteon, în care să se poată închina și evreii și păgânii, a declanșat ultima mare răscoală a iudeilor, condusă de Bar Kohba și reprimată în 135, după care religia iudaică, adunările, închinarea particulară în privat sau în public, practicile și scrierile ei sfinte, folosirea Numelui și a titlurilor lui Dumnezeu, etc. au fost interzise.

Ce s-a întâmplat în mediul creștin din acel timp? 

O enciclopedie maghiară menționează ca un fapt notabil, că în anul 130, biserica greacă se rupe de biserica evreiască a creștinilor și o excomunică. Conform cărții ”Marcion, ereticul urmat de Biserică”, în această perioadă un anume Marcion din Pont, fiul episcopului din orașul Sinope, care a candidat la episcopia Romei, mergea din oraș în oraș și confisca scrierile bisericilor pe care le ardea, iar în locul lor punea o versiune proprie a evangheliei. Activitatea nebună a lui Marcion este menționată și în Prologurile anti-marcionite, o scriere din această perioadă a bisericii, făcându-i o vizită apostolului Ioan, care îl dă afară din locuința sa, după ce acesta i-a adus diferite scrieri de la alții. Marcionismul a fost cel mai periculos curent sectar din toate timpurile, încercând să inducă lumea în eroare cu ideea că dreptatea nu este compatibilă cu iubirea, și astfel, Dumnezeul Noului Testament nu este identic cu Dumnezeul Vechiului Testament, fiind doi dumnezei diferiți. Și astfel deoarece Numele Dumnezeului din Vechiul Testament nu avea ce căuta în Noul Testament, acesta a fost eliminat, într-un proces de forfecare și rescriere a textului.

Surse rabinice

Distrugerea gilyonim-urilor

Principalul pasaj din Tosefta este următorul:

Gilyonim-urile (גליונים, „suluri”) și cărțile [biblice] ale minim-urilor nu sunt salvate [de Șabat] de foc; dar le lasă să ardă la locurile lor, împreună cu numele lui Dumnezeu scrise pe ele. R. Jose Galileanul spune: „În zilele lucrătoare, numele lui Dumnezeu sunt decupate și ascunse, în timp ce restul este ars.” R. Tarfon spune: „Jur pe viața copiilor mei că, dacă vor cădea în mâinile mele, îi voi arde împreună cu numele lui Dumnezeu pe ei. Căci chiar dacă aș fi urmărit de un atacator, aș intra într-o casă de idolatrie [pentru a scăpa], dar nu aș intra într-una dintre casele lor, deoarece idolatrii nu-L cunosc [pe Dumnezeu] și Îl neagă, în timp ce aceștia Îl cunosc, dar Îl neagă. După cum spune Scriptura: Și în spatele ușilor și al stâlpilor ți-ai pus simbolul [căci te-ai descoperit (גִּלִּית, gilita) și te-ai ridicat de la Mine].” Rabinul Ishmael spune: „Dacă Dumnezeu a spus: «Numele Meu, care a fost scris în sfințenie, va fi șters de apă, pentru a face pace între soț și soție», atunci cu atât mai mult ar trebui să facă cărțile minimelor, care provoacă dușmănie între Israel și Tatăl său ceresc. ... Așa cum nu sunt salvate de foc, tot așa nu sunt salvate de o alunecare de teren sau când au căzut în apă sau de [orice altă] formă de „distrugere.”

Același pasaj este citat cu variații minore în Talmudul babilonian, Talmudul de la Ierusalim, și Sifre.

Cuvântul „gilyonim” la plural înseamnă mai multe copii ale unei singure lucrări, nu mai multe evanghelii diferite. Manuscrisul Talmudului din München are aici hagilion (singurul sul), unde edițiile tipărite au pluralul. Titlul ar fi putut fi inițial pe scurt ἀγγέλιον (în greacă „Evangelion”).

Avon gilyon

Mai târziu, în același pasaj al Talmudului babilonian, apare următorul text:

Rabinul Meir ar numi [cărțile lăsate să ardă] aven gilyon (אוון גליון, „sulul fals”). Rabinul Yochanan le-ar numi avon gilyon (עוון גליון, „sulul păcatului”).

Termenii aven gilyon și avon gilyon sunt jocuri de cuvinte peiorative la adresa ἐυαγγέλιον („evanghelion”). Întrucât rabinul Meir era descendentul unor prozeliți greci, este posibil ca el, având o educație greacă, să fi intenționat pur și simplu să reprezinte sunetul lui ἐυαγγέλιον mai exact. Totuși, această explicație nu s-ar aplica comentariului rabinului Johanan.

Filosoful

În continuare, Talmudul povestește despre disputa lui raban Gamaliel al II-lea cu un filosof (פילוסופא) care i-a spus lui Gamaliel: „Din ziua în care ai fost exilat din țara ta, Tora lui Moise a fost luată și avon gilyon a fost dat [în locul ei] și scrisă în ea [este legea că] fiul și fiica moștenesc în mod egal” (spre deosebire de regula Torei conform căreia fiicele nu moștenesc dacă un fiu este în viață). Mai târziu, filosoful a spus: „Am ajuns la sfârșitul avon gilyon și este scris: «Eu nu am venit să scad din Tora lui Moise sau să adaug la Tora lui Moise». Și este scris acolo: Într-o situație în care există un fiu, fiica nu moștenește.” Afirmațiile filosofului din această poveste reflectă credințele creștine; nu se poate stabili dacă noua lege privind dreptul fiicelor de a moșteni a fost inclusă în Evanghelia ebraică originală.

Sfințenia sulurilor

Un alt pasaj arată că Evangheliile nu au sfințenia cărților biblice:

Gilyonim și cărțile [biblice] ale „Minim” (iudeo-creștini) nu fac mâinile necurate. Cărțile lui Ben Sira și toate cărțile scrise de acum înainte nu fac mâinile necurate.

Evangheliile nu sunt menționate altfel în Talmud sau Midrash. Totuși, din narațiunile talmudice despre Isus se pare că învățătorii talmudici știau conținutul Evangheliei.

A spune că aceste referințe nu se referă la evanghelie și nici la creștini, este o poziție vădit partinică, deoarece Matei a scris Evanghelia sa înainte de anul 66, nedând nici un semn că profețiile Domnului Isus s-ar fi împlinit la venirea trupelor romane și distrugerea Ierusalimului. Deci toți rabinii citați, ar fi putut cunoaște această Evanghelie.

Încercarea de a reduce Numele lui Dumnezeu din sfera de influență creștină, prin teorii absurde

Cineva din Olanda a făcut un site în care a prezentat o mulțime de documente unde se arată acest nume peste tot în lume. Societatea este prea impregnată de acest nume, ca să poată fi ștearsă din memoria ei. Chiar dacă ar vrea cineva, Numele lui Dumnezeu nu mai poate fi eliminat, deoarece este prea prezent în lume. Doar în Biblia ebraică apare de circa 7000 de ori și foarte multe traduceri au repus acest nume la locul lui în Vechiul Testament sau în Noul Testament. Ori Noul Testament este legat de Vechiul Testament prin citate directe sau indirecte. A nu repune numele aici este cam bătător la ochi, mai ales după ce avem mărturiile rabinilor din secolele I-II AD.
În afară de aceste traduceri, documente și mărturii, cuvântul Halleluyah (cuvântul acesta compus însemnând "Lăudați pe Yah") de la Apocalipsa capitolul 19, apare fie în numele teoforice, adica acele nume compuse care contin numele divin, fie în cântări, fie în predici și alte surse. Yah este numele prescurtat al lui Dumnezeu, creat din Y(EHOW)AH. Un astfel de nume este chiar numele Isus (Yeşhua in ebraica, creat din YE(HOWAH); numele Yeşhua este compus din prima parte a numelui divin, deci numele divin apare ca prescurtare alintatoare aici si cuvantul shua, care inseamna mantuire). 
A încerca să spui că acest nume n-a fost cunoscut de Isus și de creștinii evrei și prozeliți din primul secol AD, nu are nici un temei, din cauza multor surse din antichitate. Pe lângă rabinii sus menționați, exista anumite surse in care numele divin apare nu direct, ci indirect, ca de exemplu la versiunile de scrieri Nou Testamentale partiale: Nestorie, Shem Tov, Munster si Du Tillet, care au toate la origini o copie a Evangheliei după Matei din secolul II. Aceste surse confirma citatele din Talmud Shabbat (si viceversa) care afirma ca ereticii (minimii) evrei (evreii crestini si altii) foloseau numele divin in scrierile lor.
In aceste surse antice (Shem Tov, Munster, Du Tillet, ex preotul Nestorie) la citatele biblice din cartile Vechiului Legamant (Vechiul Testament) care apar in cartile Noului Legamant - si atunci cand apare expresia "Ingerul DOMNULUI" - apare nu cuvantul "Domnul" ci forma abreviata a numelui divin sau cuvantul "Numele", indicand ca aici candva a existat numele lui Dumnezeu, care a fost substituit cu expresia "Numele", dintr-un motiv nespecificat, dar intuitibil.
Autorul care a copiat acest text din secolul II, cunoștea interdicția lui Hadrian, cu privire la cultul și practicile iudaice și ca să nu poată fi acuzat că le încalcă, a substituit Numele lui Dumnezeu, cu aluzia la acest nume, scriind doar ”numele”.
Asta arată că dupa perioada distrugerii Ierusalimului, s-a urmat o politica de evitare a numelui divin, din mai multe motive, atât la evrei cât și la creștini, principala cauză fiind interdicția împăratului Hadrian.
În timpul când exista Templul din Ierusalim, în ziua ispasirii se invoca obligatoriu numele lui Dumnezeu de catre marele preot
"Rabinii noştrii ne-au învăţat: De zece ori pronunţă marele preot numele (divin) pe acea zi: de trei ori la prima spovedanie, de trei ori la spovedania a două, de trei ori în legătură cu ţapul ce urma să fie trimis departe, şi o dată în legătură cu loturile. "Talmudul - 39b Yoma

A spune că oamenii nu au auzit acest nume din cauza unui zgomot creat intenționat, este ciudat, deoarece atunci cum ar fi știut rabinii cu exactitate de câte ori este chemat în rugăciuni?
Până exista Templul, numele lui Dumnezeu însemna faimă și era o binecuvântare ca oamenii să se salute cu acest nume. În practica iudaică, numele lui Dumnezeu, nu era invocat în anumite împrejurări, după cum citim la Amos 6:10. În aceste împrejurări, numele nu mai putea fi invocat, fiind asociat cu blestemul. Iată de ce, după distrugerea Templului și a Ierusalimului, numele era invocat doar în secret de rabini.

Dupa rascoala lui Bar Kocba si finalul ei tragic (135), a fi evreu insemna a fi un blestemat. S-a ajuns pana acolo, ca un sclav evreu, nici nu se mai cumpara pe piata de sclavi. Acest spirit a pus stapanire si pe crestinism, antisemitismul crestin a devenit un produs si o mostenire de marca timp de 2000 de ani. Multi au respins total sau partial Vechiul Testament, si tot ce era si venea de la evrei. Dumnezeul Vechiului Testament a ajuns sa fie blamat, huiduit, a ajuns sa fie doar Creatorul lumii materiale, nu si a lumii spirituale. S-a inventat ca Tatal lui Isus, nu este Dumnezeul Vechiului Testament, etc.. Chiar si Noul Testament a fost modificat pe alocuri de unii, ca Marcion si alti lideri ai partidei pseudo-crestine a gnosticilor. Este evident ca numele lui Dumnezeu nu avea ce sa caute in limbajul lor.

Iată de ce, ca sa placa lumii grecesti si romane, si sa prezinte crestinismul cat mai acceptabil, unii s-au orientat spre platonism, spre terminologii pitagoriano-platonice, ca de ex. "trinitate". Platon era un filozof celebru, era cel mai vestit filozol si preda o forma de monoteism speculativ, o treime de esente sau ipostaze, care dupa parerea lui contin esenta Dumnezeirii. El mai filozofa ca Dumnezeirea nu a avut, nu are si nu poate avea un nume, din cauza grandiozitatii esentei lui. Sic.
Toate aceste teorii speculative au fost imbratisate de scolile crestine din Egipt si Cappadochia si implementate mai apoi in crestinism. Evident ca nici aici numele divin nu putea avea nici o relevanta, din moment ce dumnezeul lor era declarat un mare anonim.
Așadar, nu este adevărat că "utilizarea de orice nume propriu pentru (...) Dumnezeu a fost întreruptă în iudaism înaintea erei creştine", cum se suține în prefața unei traduceri care a eliminat Numele lui Dumnezeu (RASV).
Dovezile rabinilor ("rabin" înseamnă "învatator" în sensul de "maestru" în ebraică) sunt bine documentate și convingătoare, și chiar au ecou în anumite traduceri ale Vechiului Testament în greacă. Tocmai din cauza aceasta în nici un caz nu putem spune că pronunția Numelui lui Dumnezeu ar fi pierit în robia din Babilon, din moment ce în secolul I AD se știa de câte ori era pronunțat în Ziua Ispășirii, de către marele preot. 

Vreau să scot în evidenta că aceste citate confirmă Biblia, care arată că numele lui Dumnezeu trebuia să fie invocat obligatoriu în anumite împrejurări (Deuteronom 21:5), deci a fost în uz și după perioada exilului babilonian, cât timp a existat Templul, doar că îngrădeau folosirea lui în public, de către laici. Dar asta n-a fost așa dintotdeauna, deoarece vedem în cărţile biblice din Vechiul Testament, scrise după iesirea din Babilon, că numele divin apare de multe ori, la profeții care n-au fost preoți.
"După moartea lui Simeon oamenii nu au mai rostit Tetragramma cu voce tare (Yoma 30b; Tosef. Soţah, xiii)."
Wikipedia
Probabil, cei care susţin că numele divin a încetat să fie rostit în secolul III înainte de Christos, se bazează pe anumite cărţi ale rabinilor, ca citatul de mai sus din Yoma şi Tosef Soţah care scriu că după moartea marelui preot Simeon Cel Drept oamenii nu au mai rostit Numele lui Dumnezeu cu voce tare.
Însă aceste texte nu spun că numele divin nu ar fi fost rostit deloc, ci că nu a fost rostit cu voce tare - în afara Templului. Însă - atenţie mare(!) - cărţile rabinilor spun că numele divin a fost rostit (cu voce tare) în Templul din Ierusalim, in tot timpul cat edificiul a existat. Deci, asta chiar şi în timpul Domnului nostru Isus Christos.
"Rabinii noştrii ne-au învăţat: De zece ori pronunţă marele preot numele (divin) pe acea zi: de trei ori la prima spovedanie, de trei ori la spovedania a două, de trei ori în legătură cu ţapul ce urma să fie trimis departe, şi o dată în legătură cu loturile. "Talmudul - 39b Yoma
Iata si parerea unui cercetator in domeniul cercetarii numelui divin:
"Există multe alte referinte, dar aceste câteva demonstrează că Tetragramma a fost pronunţată în timpul şi înainte de timpul lui Isus. Astfel, afirmaţia că "Tetragramma nu a fost pronunţată deloc" este un mit pur - o apariţie obişnuită în bursa de studiu biblic modern - dar, este un mit care se perpetuează, din păcate, ad nauseam, în ciuda unor dovezi concludente în sens contrar." (Abrahamic Faith)
În legătură cu restrângerea folosirii numelui divin se pun câteva întrebări importante:
1. Când şi de ce s-a luat decizia de a nu rosti numele divin cu voce tare, ci doar în şoaptă (aşa cum făceau rabinii) în afara Templului din Ierusalim şi al folosi cu voce tare doar în Templu?
2. A fost această decizie corectă din punct de vedere Biblic?
3. A fost această decizie acceptată de toţi sau au fost şi contestatari (ca rabbi Chanina fiul lui Taradion) care nu s-au supus acestei decizii? 
4. Oare Domnul Isus ar fi fost printre apobatorii deciziei luate sau printre contestatarii ei? (Țefania 3:9, Matei 6:9)

5. Oare Dumnezeu chiar dorește să-i ascundem numele?

(Maleahi 1:11, Apocalipsa 22:4)
Trebuie sa ne rugam Tatalui ceresc, in numele Fiului sau, Domnul nostru Isus Christos, ca sa putem raspunde cu intelepciune la aceste intrebari importante.

Istoria interdictiilor medicale la Martorii Lui Iehova

Raymond Franz, un fost membru în Corpul de Guvernare al Martorilor Lui Iehova, despre interdicția transfuziei de sânge

"Începând cu vârsta de 42 de ani, o femeie Martoră a suferit pe parcursul mai multor ani, repetate intervenţi chirurgicale pentru înlăturarea unor tumori la vezică. Ultima oară însă ea a aşteptat prea mult până când s-a dus la doctor, având sângerări serioase şi o stare anemică severă. A insistat să nu primească transfuzie şi acest refuz a fost respectat. Timp de o săptămână, urologii au încercat fără succes să oprească sângerarea. Anemia ei a continuat să crească. Doctorul care a scris articolul descrie ce s-a întâmplat:

"Gradual, pe măsură ce hemoglobina îi scădea, doamna Peyton a început să respire tot mai greu. Organele corpului au nevoie de o anumită cantitate de oxigen pentru a funcţiona. Acel oxigen este transportat de la plămâni spre organe, prin intermediul moleculelor de hemoglobină din celulele roşii. . . . Echipa medicală i-a suplimentat aportul de oxigen doamnei Peyton printr-o mască, până acolo încât a ajuns să respire aproape O2 pur. Puţinele celule roşii pe care le mai avea, erau încărcate la refuz – dar efectiv nu erau suficiente vehicule pentru a transporta combustibilul de care organismul ei avea nevoie. 
Foamea ei de aer crescuse. Rata respiraţiilor urcase. Slăbea din ce în ce mai mult, iar în final – inevitabil – fibrele muşchilor inimii ei şi-au declarat nevoia lor disperată de oxigen. Dezvoltase o durere zdrobitor de acută în piept. 
Doctorul care scrie articolul descrie sentimentele sale din momentul apropierii de camera pacientei:
Intrând în cameră am fost şocată de scena din faţa mea. În centrul atenţiei tuturor era o femeie solidă cu o mască de oxigen, gâfâind după aer, respirând mai repede decât ar putea părea posibil pentru un om. La capul patului se aflau 3 prieteni, membrii ai bisericii Martorilor, susţinând-o. . . . Pe lateral erau mai mulţi doctori, unul care monitoriza tensiunea ei sanguină în scădere, altul luându-i nişte sânge dintr-o arteră. Lichidul care umplea încet seringa avea consistenţa punch-ului hawaian; testele relevând că concentraţia celulelor roşii era numai de 9 (în mod normal ea este 40). Atârnând de pat se vedea o pungă de urină roşiatică. Femeia era pe moarte. Cardiograma ei arăta asemenea unor prăpăstii care semnalau o inimă în dureri. În câteva ore, pagubele pe care acestea le reprezentau puteau deveni ireversibile.
Femeia a intrat în stop cardiac. O echipă de doctori şi asistente au început resuscitarea cardio-respiratorie, administrându-i epinefrină şi atropină, iar apoi un şoc electric inimii ei. Aceasta a început să bată, dar s-a oprit din nou după câteva momente. Din nou resuscitare, mai multă epinefrină şi atropină, un alt şoc electric şi din nou resuscitare. S-a continuat aşa timp de o oră, până când nu mai rămăsese nici un scop şi nici o speranţă. Pacienta era moartă definitiv şi ireversibil."

A MERITAT?

Doctorul (o femeie) care descrie acest caz nu a caracterizat-o pe femeie ca fiind o simplă fanatică.

Ea scrie: "Mi s-a spus că era o femeie inteligentă, care a înţeles pe deplin implicaţiile deciziei sale. Dar judecata ei, mi s-a părut a răsări dintr-un ungher întunecat, impus de religia ei" (Vezi revista Discover din august 1988 paginile 28-30, articolul “Orbită de Lumină” de Elisabeth Rosenthal).

Era vorba de o femeie care avea o problemă ce necesita operaţii periodice. Ştiind acest lucru, poate că stocarea unei cantităţi din propriul sânge i s-ar fi părut o procedură recomandată şi sigură. “Legea teocratică” însă i-a interzis asta. Supunerea faţă de “Legea teocratică” nu i-a lăsat nici o libertate de alegere. 
Dacă politicile organizaţionale erau cu adevărat bazate pe Biblie, atunci orice suferinţă rezultată din aderarea la acele politici – cum ar fi amânarea operaţiei până la punctual critic, sau chiar evitarea ei datorită preocupării sau nesiguranţei cu privire la problema sângelui, chiar şi pierderea vieţii datorită obligaţiei divine de a respinge toate componentele sanguine nepermise – totul ar putea fi privit ca o suferinţă pe care un slujitor al lui Dumnezeu trebuie să fie dispus să o îndure." (Sublinierea imi apartine)

Citate din capitolul: Lege şi iubire - de Raymond Franz, autorul cărţilor: Criza conştiinţei şi În căutarea libertăţii creştine 

Raymond Franz a observat următoarele, cu care orice om sincer, umil şi lucid la minte va fi de acord:

"Într-un transplant de rinichi, rinichiul nu este mâncat de noul organism în care acesta intră. El rămâne un rinichi, cu aceeaşi formă şi aceeaşi funcţie. La fel se întâmplă şi în cazul sângelui. Acesta nu este mâncat ca un aliment când este "transplantat" în alt organism. El rămâne acelaşi ţesut lichid, cu aceeaşi formă şi aceeaşi funcţie. Organismul nu poate folosi sângele astfel transplantat ca hrană. Pentru a face asta, sângele ar trebui mai întâi să treacă prin sistemul digestiv, să fie digerat şi pregătit astfel încât celulele corpului să-l poată absorbi – în acest caz devenind literalmente o hrană pentru acestea. Watch Tower Society a comparat uneori transfuziile, cu infuzia de alcool în vene. Dar alcoolul este un lichid diferit, aflat deja într-o formă în care celulele corpului îl pot absorbi ca nutrient. Alcoolul şi sângele sunt complet diferite în această privinţă. 
Când medicii hotărăsc că este nevoie de o transfuzie de sânge, ei nu o fac deoarece pacientul este subnutrit. În cele mai multe cazuri, se întâmplă deoarece pacientului îi lipseşte oxigenul, nu nutrienţii, iar asta se întâmplă datorită lipsei de suficiente celule transportatoare de oxigen, mai exact celule roşii. În alte cazuri, sângele este administrat datorită altor cauze, cum ar fi nevoia de agenţi coagulanţi (plachete), imunoglobuline ce conţin anticorpi, sau alte elemente, dar în nici unul din aceste cazuri cu rolul de a asigura “hrănirea”.
În eforturile sale de a ascunde dovada clară că transfuziile de sânge nu sunt acelaşi lucru cu mâncarea acestuia şi nu au ca scop hrănirea organismului, societatea Watch Tower încearcă adesea în mod arbitrar, să lărgească problema, fie cuplând sau chiar înlocuind termenul “a mânca” cu expresia “a susţine viaţa” (vezi de exemplu, Turnul de Veghe din 1 martie 1989, pagina 30 şi 15 aprilie 1985, pagina 12). Această tactică diversionistă nu poate servi decât unicului scop de a crea confuzie. Hrănirea organismului prin mâncare şi susţinerea vieţii nu sunt 2 lucruri identice şi echivalente. Hrănirea e doar unul din mijloacele care susţin viaţa. Însă viaţa este susţinută în multe alte moduri la fel de vitale, cum ar fi respirarea aerului, băutul apei sau a altor lichide, menţinerea temperaturii corpului, dormitul, ş.a. În referinţele sale la sânge, Scriptura însăşi nu are de-a face cu aspectul larg al susţinerii vieţii, ci cu aspectul specific al mâncării sângelui, mai ales al sângelui animalelor. Când un israelit mânca carne care conţinea sânge, el nu avea nevoie de acel sânge pentru a-şi susţine viaţa – acea carne realiza rolul de a hrăni, la fel de bine, indiferent dacă conţinea sau nu sânge. Dacă viaţa sa era susţinută prin mâncarea sângelui nu constituia subiectul discuţiei. Fapta mâncării sângelui era interzisă, iar motivaţia sau consecinţa finală a acestui act nu făceau obiectul legilor privitoare la sânge. 
Zăpăceala creată prin introducerea conceptului de „susţinere a vieţii” îi permite organizaţiei Watch Tower să impună membrilor ei ideea că oricine acceptă o transfuzie de sânge, dovedeşte lipsă de respect pentru răscumpărarea dătătoare de viaţă, realizată prin puterea salvatoare a sângelui vărsat de Isus. Duplicitatea acestui mod de a argumenta, se vede în aceea că fracţiunile sanguine pe care organizaţia Watch Tower le permite membrilor săi să le primească, sunt adesea administrate exact pentru a salva sau a “susţine” viaţa persoanei, aşa cum se întâmplă în cazul factorului VIII, administrat hemofilicilor sau al imunoglobulinelor, injectate pentru a asigura protecţia împotriva unor boli ce ameninţă cu moartea, sau pentru a preveni moartea unui copil datorită incompatibilităţii RH (vezi de exemplu Turnul de Veghe din 1 iunie 1990, paginile 30 şi 31). Apostolul Petru declară că Cristos "a purtat păcatele noastre în trupul său de pe cruce, astfel că noi, liberi de păcat, putem trăi în dreptate; prin rănile sale voi aţi fost vindecaţi”. (1 Petru 2:24 <NRSV>)
Este nedrept şi neiubitor să impui o motivaţie celor care caută să salveze viaţa lor sau a celor dragi, deoarece ei nu aderă la anumite reguli şi interdicţii ce provin dintr-o organizaţie religioasă, făcând aceasta prin atribuirea negării credinţei la motivaţie, când de fapt nu există nici o bază validă, scripturală sau de altă natură pentru a face acest lucru. Este o încercare de a-i împovăra cu un sentiment de vinovăţie impus de standarde umane şi nu de standarde divine."
Citat din acelaş articol. 

Organizaţia Turnul De Veghere şi grupările care folosesc literatura ei mai veche argumentează că pe baza versetului biblic din Faptele Apostolilor 15:20 folosirea sângelui în scopuri medicale este strict interzis. Dar oare nu avem de a face cu o interpretare eronată? Cât de sigură este interpretarea liderilor Societatii Turnul De Veghere, având în vedere că în trecut, pe baza anumitor considerente asemănătoare au mai făcut interdicții medicale, pe care mai apoi le-au revocat!? (a se vedea interdicția vaccinării și a transplantului de organe (cum ar fi de ex. cornee)

Câți dintre membrii cultului Martorii lui Iehova cunosc aceste interdicții medicale revocate mai apoi?

Acest articol prezinta cateva situatii in care cei care au dat tonul la "Martori" (adică liderii cultului) si-au schimbat punctul de vedere clar si concis exprimat in publicatiile lor. Totuși de ce așa de târziu, după câteva decade? Oare atunci cand au regandit politica lor medicala, abandonandu-si punctul de vedere din trecut, si-au cerut scuze de la publicul cititor... Există astfel de scuze publice în publicațiile lor așazisului ”sclav fidel și prevăzător” (adică Corpul de Guvernare)? Dacă sunt unde sunt, dacă nu sunt pe cand acest lucru? Și dacă au făcut astfel de gafe, atunci au fost ei fideli și prevăzători?  Cat de credibili mai sunt liderii CG care argumenteaza ca sangele nu poate fi folosit in scopuri medicale, după astfel de gafe? Oricum, după astfel de gafe nu poți să spui despre ei că au fost "experti", ci "diletanți".

Din nefericire foarte mulţi oameni, de diferite religii, nu cunosc, sau cunosc deformat istoria adevărată a anumitor aspecte (negative), dar foarte importante ale religiei lor. Problema gravă e că unii nici nu doresc să cunoască. Mulţi cititori ai Turnului De Veghere nu sunt o excepţie în ceea ce priveşte interdicţiile medicale ce priveau sângele. De unde să ştie, când istoricii Societăţii Turnul De Veghere nu au avut curajul să le pomenească măcar în cartea care prezintă istoria religiei lor: "Martorii Lui Iehova - Proclamatori…"? Dar dacă le pui pe tavă totul, ar dori să se informeze? Nu, fiindcă li s-a inoculat frica că doar ei sunt de încredere, doar ei fiind canalul prin care comunică Dumnezeu cu omenirea.

Iată câteva aspecte istorice neştiute de "martorii de rând":
  Prin revista Golden Age (Epoca De Aur - mai apoi denumită Consolare - azi Treziţi-vă!) din 3 ianuarie 1923, pagina 214 (vezi originalul în engleză), editorii Societăţii Turnul De Veghere interzic membrilor lor vaccinările. Pe atunci nu se făcea acea diferenţiere care se face acum - începând cu anul 1952 - între vaccinurile recoltate din sânge, şi vaccinurile recoltate din altă sursă. Era o interdicţie totală asupra tuturor tipurilor de vaccinuri, astfel ei trebuiau mai degrabă să moară decât să accepte un vaccin de orice fel, ca de ex. împotriva variolei, dezinteriei, turbării sau antivenin. Şi din nefericire au murit cu zile destui adepţi (adulţi şi copii) care au ascultat mai degrabă pe cei de la "Epoca De Aur". Mai mult, "Societatea Lumii Noi" şi-a câştigat prin procedurile sale inumane de acest gen, o proastă reputaţie. Copiile originalelor semnalate aici le puteţi obţine de pe internet.

Prin Golden Age numărul din 4 februarie 1931, pagina 293 (vezi originalul în engleză), Golden Age 30 martie 1932, pagina 409 (vezi originalul engleză), Golden Age 23 septembrie 1936, pagina 810 (vezi originalul în engleză), Golden Age 8 septembrie 1937, pagina 773 (vezi originalul în engleză) "Societatea Lumii Noi" promovează acelaşi punct de vedere. Savanţii care se ocupau cu vaccinările erau caricaturizaţi ca fiind demoni în paginile revistei Golden Age - Epoca De Aur. 

Prin numărul din 25 decembrie 1940, pagina 814, al revistei Consolare (fosta Epoca De Aur, azi Treziţi-vă!) (vezi originalul în engleză) este prezentat un medic ca erou, dat fiindcă şi-a donat o parte din propriul sânge unui pacient grav bolnav, salvându-l. Mai apoi în revista Turnul De Veghere din 1 iulie 1945, paginile 198-203 este criticată transfuzia de sânge şi implicit deci, donarea de sânge.

Apoi prin Turnul De Veghere din 15 decembrie 1952, paginile 764 (vezi originalul în limba engleză), după circa 40 de ani de denigrare a vaccinurilor, a savanţilor şi a personalului deservent, după pierderea de vieţi inutile, după suferinţele cauzate celor în doliu, vine marea lumină, marea liberalizare a vaccinurilor, fără ca cineva să-şi ceară scuze, sau măcar să spună atât: "Ne pare rău…". Ei menţin însă în continuare interdicţia asupra vaccinurilor recoltate din sânge, printre care se găsesc unele anti-turbare şi antivenin, lăsând ca în caz de lipsă de altă alternativă adepţii lor să moară. 

Prin Turnul De Veghere din 15 ianurie 1961, paginile 63,64 (vezi originalul în engleză) se iau măsuri drastice de excomunicare, al acelora care nu se supun politicii lor asupra sângelui. Pe atunci încă nu a fost inventată "libertatea de conştiinţă" pentru fracţiunile secundare ale sângelui, aceasta a fost inventată puţin mai târziu în revista Treziţi-vă! din 22 iunie 1982, care reia un articol publicat în The Journal of the American Medical Association (din noiembrie 1981). Articolul a fost pregătit de Watch Tower Society şi stabileşte foarte clar poziţia Martorilor lui Iehova asupra sângelui. Un articol mai recent este cel din Turnul de Veghe din 15 iunie 2000, paginile 29-31. Oare de ce aceste "concesii"? Un fost misionar de marcă al Societăţii Turnul De Veghere, mărturiseşte că anumiţi supraveghetori din USA, erau nemulţumiţi şi nu aplicau excomunicările cerute pentru cei care acceptau sânge. Atunci ei au venit cu aceste concesii...

Prin Turnul De Veghere din 15 noiembrie 1967, pagina 702 (vezi originalul în engleză) sunt interzise transplantele de organe, fiind catalogate "canibalism", interdicţia fiind în vigoare până în 1980, când fără ca cineva să-şi ceară scuze, se îngroapă totul sub tăcere. 

Din nefericire, pe plan moral, "Societatea" nu a reuşit niciodată să-şi dea seama, că a dus o politică şi duce o politică inconsecventă şi defectuoasa în ceea ce priveşte sângele. În loc să corecteze greşeala de la început, şi să-şi ceară iertare cum se cuvenea, a ţinut-o morţiş să facă pe expertul în problemă printr-un lanţ succesiv de bâlbâieli doctrinare, care şi mai care mai ciudate. Acest aspect a fost semnalat de mulţi alţii, oameni şi instituţii cu renume, cu dovezi clare, nu cu nişte poveşti.

Sângele este singurul organ lichid al corpului uman. După liderii de la Martorii Lui Iehova, donarea de organe nu este interzisă, cu excepţia acestui organ... Dar conştiinţa şi iubirea naturală înnăscută în noi, ne spune că dacă sângele este "sănătos" din punct de vedere medical, nu este nimic rău în donarea, stocarea şi folosirea lui (integrală sau parţială, descompusă pe fracţiuni) în vederea salvării vieţilor sau al sănătăţii oamenilor. 

Liderii ”sclavi fideli și prevăzători”", "Corpul De Guvernare", susţine sus şi tare că folosirea sângelui integral în scopuri medicale este interzis de sus, din cer, prin intermediul lor, ei fiind un fel de "porta-voce" a celor din cer, însă exceptând componenţa de bază a sângelui, celelalte fracţiuni "minore" spun ei, pot fi folosite dacă conştiinţa ta ţi-o permite. Câtă generozitate şi mărinimie! Mulţumim frumos! Aplauze prelungite cu bis!

Dar oare cum ai privi un vânzător de chiflă cu crenvuşti şi sos de roşii, maioneză, muştar, hrean, etc. (hot dog), dacă acesta ţi-ar spune că nu este moral, etic, sănătos, bine, bun, biblic, este păgân şi periculos să îmbuci dintr-o dată din chifla cu crenvuşti, dar în afară de nefericitul şi blamatul crenvuşti poţi să mănânci tot din chiflă? Nu l-ai lăsa acolo pe acest ciudat?

Vorbind în termeni figurativi, tocmai asta doresc nişte oameni, numiţi pompos "Corpul De Guvernare al Societăţii Turnul De Veghere", (STV în continuare) "să înghită" adepţii lor în legătură cu sângele, când nu-i lasă să doneze, să stocheze şi să folosească sânge, nici chiar propriul lor sânge. Aşadar, într-un exces de mărinimie, care este mai degrabă o încercare de cosmetizare a problemei, lasă ca adepţii ei să se folosească de anumite componente secundare ale sângelui, uitând (sau poate neştiind - ceea ce este de necrezut) că Martorii Lui Iehova n-au voie să doneze sânge(!).

Cel puţin până la scrierea acestui articol (pe la începutul anilor 2000), "martorii" nu aveau voie să-şi extragă propriul sânge spre donare sau retransfuzare proprie ulterioară, a se citi siteul oficial al Martorilor lui Iehova (http://www.watchtower.org), la sectiunea „Sa aratam respect fata de viata si sange” (accesibila in 2004) 
Aici era comunicata politica oficiala a acestei grupari religioase la acea data (2004):
„Si sangele este sacru in ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu spune ca sufletul sau viata, este in sange. Prin urmare, este gresit sa mancam sange. (...) Este gresit faptul de a accepta o transfuzie de singe? Sa ne amintim ca Iehova ne cere sa ne abtinem de la sange. Aceasta inseamna ca nu trebuie sa introducem pe absolut nici o cale in organismul nostru singe de la alte persoane sau chiar propriul nostru singe care a fost depozitat (Faptele 21:25). Astfel, adevaratii crestini nu vor accepta o transfuzie de sange. Ei vor accepta alte tipuri de medicatii, cum ar fi transfuzarea unor produse care nu contin sange. Ei vor sa traiasca, insa nu vor incerca sa-si salveze viata incalcind legile lui Dumnezeu. — Matei 16:25”). Sublinierea imi apartine.

Dacă nu au voie să doneze sânge, de unde scot ei aceste componente secundare ale sângelui? De la alţii sau de la animale. E ca şi cum aş zice că a fura este păcat, dar pot cumpăra un lucru furat.

Si atunci, nu este la mijloc o inconsistenta? Nu este ca si cum as spune, a fura o paine este un pacat, dar a manca coaja din painea furata, nu este pacat, ca coaja painii nu este paine? Si daca totusi au voie sa doneze sange, ce fac cu restul sangelui? Care este cel mai vital? Il arunca?

Sa retinem prin urmare, că aceste componente (fracţiuni) ale sângelui, nu se pot obţine numai aşa, pur şi simplu din nimic: "Vă rog fracţiunea x y din sânge! - Vă trimitem imediat! - Na, bună zua, io-s fracţiunea x y, acuma am ieşit din sânge, cu ce vă pot fi de folos? Vă stau la dispoziţie!", ci numai prin donare, stocare şi prelucrarea sângelui, extrăgându-se componentele permise de STV, proceduri pe care tocmai STV le condamnă, ascunzând printr-o evitare grosolană să arate (sau poate neştiind - ceea ce este de necrezut într-o lume a bibliotecilor, internetului şi a demascărilor făcute de opozanţii STV) - că în funcţie de necesităţi şi numărul bolnavilor (şi din nefericire numărul lor este foarte mare), pentru a se obţine fracţiunile de sânge în cantităţile mari dorite este necesară o cantitate uriaşă de sânge şi armate de donatori.

Este de necrezut, că corpul de guvernare al STV să nu ştie asta. Sau poate nu? Dacă ei nu ştiu asta (deşi este de necrezut) atunci "fraţii şi surorile" nu au de ce să-şi dea aere de superioritate şi fudulie religioasa, din contră ar trebui să roşească şi să le fie ruşine… Poate ei nu stiu, cum n-a stiut nici Ceausescu. Hai sa acceptam asta pana la proba contrarie. In acest caz dorim sa ii informam. Si speram ca "ochii si urechile" Corpului De Guvernare din teritoriul Romaniei, acea "garda" informationala bine pusa la punct, v-a trimite mai departe "informatia". In caz ca nu vor trimite mai departe Corpului De Guvernare informatia, ci pur şi simplu din raţiuni de "politică religioasă", aka fudulie religioasa de subaltern, dorind a-si parea mai CDG decat CDG, in propria lor oglinda mentala, vor da foarte tare cu piciorul în obrazul (faţa) aceea ce se numeşte "constiinta dată de Dumnezeu" şi acei "fraţi şi surori" care îşi etalează acest "imitatio", nici nu ar trebui să iasă din casă de ruşine, darămite să predice la alţii constiinta, (po)căinţa, sinceritatea şi celelalte virtuţii date de Dumnezeu, care ca şi în acest caz şi în nenumărate alte cazuri similare, din nefericire, sunt mai peste tot, nu numai la Martorii Lui Iehova. Fudulia religioasa este atât de uşor luata ca paravan în dosul cărora se comit (unii cu ştiinţă alţi din neştiinţă) mari perversiuni imorale, de ordin spiritual. Oricum, lux lucet in tenebris...

Iată câteva aspecte importante ce privesc extragerea "fracţiunilor" de sânge, care sunt acceptate de STV şi adepţii săi, vindecându-se chiar prin (şi datorită) procedurile pe care ei le interzic, privindu-le cu mult dezgust (donare, stocare şi prelucrare de sânge): 

Albulina - după anumite statistici mai vechi, la extracţia albulinei - este permisă foarte "generos şi mărinimos" de "aristocraţia (ierarhia, clerul) spiritualo-teocratică" a acestui cult, în virtutea concepţiei, pe care o putem numi cam aşa "O chiflă cu cremvuşti, fără cremvuşti, pentru adepţii noştii loiali vă rugăm!" - care este folosită în tratarea bolnavilor care au hemoragii intense, sau - cu groaznice suferinţe trupeşti şi sufleteşti, provocate de arsuri de gradul 3, arsuri provocate de foc, acid şi alte lucruri pe o suprafaţă corporală cuprinsă între 30-50 la sută, deci la tratarea unui singur caz de acest fel (şi să nu uităm câte cazuri sunt) sunt necesare în jur de 600 grame de albulină. Acest procent este obţinut prin extragerea, stocarea şi prelucrarea a minimum 10 litrii de sânge, sânge care este extras de la circa 22 donatori (!). Să nu uităm, însă, că toate aceste practici (donarea, stocarea, prelucrarea propriului sânge sau a celui străin) sunt interzise adepţilor ei de către STV, şi totuşi, culmea culmilor inconsecvenţei, pur şi simplu ei folosesc serviciile unor donatori anonimi şi produsele obţinute din sângele lor tocmai prin practicile şi procedurile condamnate de STV. Cum sună asta? Interzici membrilor tăi cazanul, colectatul prunelor, fiertul şi distilarea alcoolului, totuşi foloseşti alcoolul în scopuri medicale? Ştim că (fără a generaliza) neoprotestanţii procedează chiar aşa. Acest lucru se numeste "ipocrizie inocenta". 

Imunoglobulina, gama globulinele, o componentă "minoră" a sângelui, care este folosită în prevenirea cazurilor de holeră (o boală cumplită) este iarăşi permisă cu mărinimie de către suprema aristocraţie spirituală a STV, nestiind să serveasca ca "sclav fidel si prevazator" câţi litrii de sânge şi câţi donatori sunt necesari, pentru a se putea obţine măcar un singur flacon de câteva grame. Ei bine 3 litri de sânge, obţinut de la aproximativ 7 donatori (un donator poate dona cel mult 0,4 l sânge, o singură dată, de cinci ori pe an). Dar să nu uităm câte flacoane trebuie şi câţi donatori. Şi exemplele ar putea continua, de aceea să nu vă miraţi, dacă uneori nu veţi "prea" găsi sânge intergal sau parţial în spitale, şi (să-mi fie cu iertare) va trebui să "băgaţi bine şi adânc mâna în buzunar" sau "să veniţi cu cunoştinţe" sau donatori. Poate numai atunci veţi aprecia (dacă veţi aprecia) rolul benefic al donatorilor, chiar dacă mulţi dintre ei sunt dispreţuiţi tocmai pentru ceea ce fac, poate unii din nevoie, alţii din sărăcie (şomeri, elevi, studenţi, etc.). Chiar şi aceşti oameni trebuie desconsideraţi, derutaţi şi "speriaţi" prin politici religioase de tip STV?

Iată de ce sunt ridicaţi acum la onorabilul rang de "apostaţi" toţi acei martori care resping politica oficială a celor de la Turn, în ceea ce priveşte sângele. Mulţumim frumos! Vorba Domnului nostru Isus Christos: Nu este mai mare sluga decât stăpânul său. Nici El nu a fost "scutit" de o asemenea "onoare". Însă, întrebarea sinceră este: Ce este "apostazia"?: Adevărul sau neadevărul? Şi cine este "apostat", cel ce arată adevărul sau ce ce ascunde adevărul? 
Ce este cel mai trist, este că atunci când doreşti să eliberezi cu adevărat - parafrazându-l pe apostolul Pavel - în loc să stea în jurul tău, toţi cei din "Asia" te părăsesc (2Timotei 1:15).

Toate aceste aspecte pot fi verificate la orice spital. Mai mult pe această temă puteţi obţine navigând pe www.ajwrb.org. Nu sunt membru in acest grup. Nu toate punctele de vedere expuse pot fi si convingerea mea. Sfatuiesc pe fiecare sa acepte numai ce este bun.

În ceea ce privesc procedurile medicale, folosindu-se deseori sângele, noi toţi trebuie să credem că sângele nu trebuie luat în gură că aliment şi nu trebuie înghiţit (sau băut), căci aceasta înseamnă "mâncare" de sânge, ceea ce este strict interzis. Dar medicii spun clar că transfuziile de sânge (sau vaccinurile din sânge) nu sunt "mâncate" de organism, ele nu devin hrană pentru organism, ci din contră ele sunt doar înlocuitori ai sângelui deja pierdut, deci sângele transfuzat devine parte al unui organ al trupului şi nu hrana trupului.
Acest fapt trebuie înţeles şi acceptat ca atare, căci degeaba vin unii ca vechii inchizitori romano-catolici, care susţineau că pământul nu se mişcă, pentru că vin savanţii ca Galileo Galilei şi demonstrează că pământul se mişcă, aşadar degeaba spun (şi spre paguba lor) că transfuziile de sânge sunt mâncate de organism, când de fapt savanţii au demonstrat că nu sunt mâncate.

Când cineva are nevoie de sânge în urma unui accident sau pentru operaţie, sau pentru că pur şi simplu trupul lui nu produce sângele necesar, sau este ars într-un incendiu, sau altceva de acest gen, sângele merge la inimă şi nu în stomac, el este compus din leucocite, care luptă împotriva virusurilor, din trombocite care repară ce este stricat şi face ce e stricat ca nou, din eritrocite care duce oxigen de la plămâni în tot corpul şi face curăţenie în ţesuturi eliminând tot ce nu este necesar, aşadar totul trece prin inima care suferă din cauza lipsei de sânge şi nu prin stomac. Numai sângele care trece prin gură şi prin stomac poate fi numit pe drept mâncare şi poate fi interzis ca mâncare de sânge.

Astfel stând lucrurile, cei sinceri şi umili vor înţelege cum stau lucrurile, dar cei îngâmfaţi, înfumuraţi şi mândrii, cei aroganţi şi cei trufaşi nu vor înţelege nimic ci vor rămânea pe veci în întuneric şi în beznă. Ei, ca şi ucigaşii lui Ştefan îşi vor astupa ochii ca să nu vadă şi urechile ca să nu audă, pentru ca în ziua judecăţii să rămână de ruşine.

Toți carnivorii mănâncă sânge
(inclusiv Martorii Lui Iehova)

O alta problema, care arata cat de inconsecventa este interpretarea Corpului De Guvernare, este că nu tot sângele se scurge dintr-un animal sacrificat şi de asemenea transplantele de organe conţin şi ele sânge; dilema este - de ce acest fel de sânge nu este un păcat dacă intră în organismul uman şi de ce transfuziile, vaccinurile şi medicamentele pe bază de sânge sunt un păcat? De ce această scupulozitate fariseistică numai în ce privește transfuziile de sânge, dar în restul cazurilor nu? Nu vi se pare, că astfel "a nu mânca sânge" este un mod de abordare inconsecvent, preferenţial şi cam tras de păr? Domnul Isus a întrebat fariseii de atunci: "Este permis în sabat să faci o faptă bună sau să faci o faptă rea, să salvezi sau să omori un suflet?" Oare ce ar întreba astăzi? Este posibil ca: "Este permis cu sângele să faci o faptă bună sau să faci o faptă rea, să salvezi sau să omori un suflet?" Marcu 3:4

Scopul acestui articol nu este de a promova o sustragere de la porunca Biblică de a nu mânca sânge, ci a promova o abordare înţeleaptă şi consecventă a ceea ce înseamnă cu adevărat "mâncare de sînge". Adevărata mâncare de sânge, care este STRICT interzisă de Biblie, este acel sânge care se pune în gură, se mestecă şi se înghite (idem, este un păcat a se bea sânge), de aceea nu putem vedea în transfuziile de sânge, în vaccinurile din culturile de sânge sau în acele medicamente ce au la bază sânge o nelegiuire la adresa lui Dumnezeu şi a poruncii sale, ci acte medicale în folosul omenirii. Aceste acte medicale nu se pot considera mâncare de sânge, deoarece atunci şi acel puţin sânge care este consumat alături de carne şi transplantele de organe ar trebui privite la fel - pentru a nu se ajunge la inconsecvenţă în aplicarea legii lui Dumnezeu și a deveni astfel fariseistici în abordarea problemei. 

Din aceste considerente nu poți accepta, darămite promova cu mintea şi inima, ceea ce liderii Martorilor Lui Iehova promovează ca o lege a lui Dumnezeu. dacă ar spune că este o lege a lor, nu ar fi așa mare problemă, deșia ar fi, dar a pune în cârca lui Dumnezeu, ceea ce El nu ar pune, este într-adevăr o mare problemă.

Interpretarea actuală făcută de liderii de la Societatea Turnul De Veghere asupra topicului ce priveşte medicamentaţia pe bază sanguină, este TOTAL eronată. Nu poți ”educa biblic” semenii tăi, și fraţii tăi din cultul Martorii Lui Iehova, membrii familiilor lor, prietenii lor şi cei ce se ocupă cu îngrijirea sănătăţii lor fizice şi spirituale, cu aspecte iraţionale impuse de Societatea Turnul De Veghere în legătură cu folosirea sângelui şi a produselor medicale ce conţin sânge. Astfel de studii biblice despre mâncarea de sânge sunt de fapt nebiblice și drăcești. Să spui tu voit despre un lucru total diferit că este mâncare de sânge, este minciună, iar nici un mincinos nu va intra în Regatul lui Dumnezeu (Apocalipsa 21:8).

Numai dacă înțelegem corect ce este mâncarea de sânge și de ce este dată, adică din respect pentru sufletul animalului, putem să promovăm o reformă etico-morală sănătoasă în sufletul altora. Fiecare dintre semeni, deci și Martorii Lui Iehova trebuie să aibă şansa de a se informa corect și liber asupra posibilităţilor de aşi menţine sănătatea şi viaţa. Nimeni din familie, nimeni de la Turnul De Veghere sau din congregaţii nu are dreptul de a controla sau de a sancţiona, sau să răcească dragostea membrilor familiei şi a prietenilor, faţă de aceia care datorită conştiinţei lor vor decide că nu este un păcat împotriva legii lui Dumnezeu a accepta o transfuzie de sânge, un vaccin sau un medicament oarecare ce va conţine particule sanguine. A interzice ceea ce Dumnezeu nu interzice, este un păcat.

Desigur, n-am epuizat subiectul si ar mai fi multe de spus. Cine doreste va gasi multa informatie in domeniu, fie in datele de pe internet, fie in biblioteci. In acest domeniu s-au exprimat multi oamnei, de diferite denominatii, dar si Martori, din multe ţări, care includ bătrâni şi alţi oficiali ai organizaţiei, membrii ai comitetelor de legătură cu spitalele, medici şi alţi oameni de bine ai publicul larg. Unii isi oferă voluntar timpul şi energia lor ca un efort ce vine din dorinţa de a diminua cauzele unei interpretări rătăcite şi tragice ce pretinde mii de vieţi, mulţi dintre aceştia copii.

Lux lucet in tenebris

"Lumina lumineaza in intuneric" (Ioan 1:5)
"Nu judecati dupa infatisare, ci judecati dupa dreptate." (Ioan 7:24)

În Sfintele Scripturi este o lumină, si aceasta lumina este iubirea lui Dumnezeu, reflectata in lume prin Fiul sau, Domnul nostru Isus Christos ce luminează oamenii iubitori de dreptate. Urmând "lumina", adica exemplul Biblic al Domnului Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu si "judecand dupa dreptate" (Ioan.7:24) putem considera acceptarea transfuziilor de sânge şi a vaccinurilor din sânge o problemă de conştiinţă, "o faptă bună" şi nu un act de necredinţă şi apostazie. 

Iată dovezile prin care putem considera acceptarea transfuziilor de sânge şi a vaccinurile din sânge o problemă de conştiinţă şi nu un act de apostazie.
Este adevărat că în legea lui Moise precum şi în recomandarea apostolilor către creştinii dintre neamuri, se prevede abţinerea de la mâncarea hoiturilor şi a sângelui (Fapte 15:20). 
Putem presupune că această poruncă se aplică şi în cazuri medicale, ca transfuziile de sânge şi vaccinurile din sânge? Fruntaşii Martorilor Lui Iehova spun că da. Cum ar privi în zilele noastre această problematică Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Christos? Putem înţelege modul lui de a gândi, dacă cercetăm un caz similar. Ca comparaţie, avem un precedent exceptiv medical într-un alt caz al legislaţiei Mozaice, la legea sabatului. În cazul sabatului se prevedea abţinerea de la orice lucrare (Exod 20:10). În baza acestei interdicţii, corifeii legii lui Moise de pe timpul lui Isus Christos, au interzis lucrările medicale, dar Domnul Isus nu le-a interzis, ci făcând o excepţie, le-a scos de sub jurisdicţia legii sabatului (Marcu 3:1-6), considerându-le "o faptă bună". Tot aşa, abţinerea de la mâncarea sângelui poate fi o interdicţie gastronomică, de a nu consuma sângele în alimentaţia zilnică, dar sângele transfuzat să nu fie o interdicţie medicală, aşadar cazul transfuziilor de sânge şi a vaccinurilor din sânge pot fi numite ca "fapte bune", dacă nu există nici o altă cale de menţinere a vieţii unui om şi se iau toate măsurile de rigoare care se impun, pentru a preveni infectarea pacientului. 

Cea mai bună cale de a preveni infectarea pacienţilor prin sângele transfuzat, este recoltarea de sânge transfuzabil cu câteva zile înainte de operaţie şi colectarea sângelui pierdut în timpul operaţiei şi repunerea ei în circuitul sangvin.

Alte două precedente în favoarea acceptării transfuziilor de sânge şi a vaccinurilor rezultate din sânge (vaccinul împotriva turbării şi antivenin) sunt transplantele de organe şi mâncarea efectivă de sânge, prin consumarea de carne. 
Interzicând transplantele de organe un anume timp, între 1967 şi 1980, ca mai apoi să le permită, dar interzicând transfuziile de sânge în continuare, fruntaşii martorilor au urmat o interpretare inconsecventă, partinica şi nedreaptă în baza unui pasaj Biblic din Fapte 15:20, dând naştere unei mari segregări şi discriminări religioase, deoarece şi sângele este un organ, iar în cazul transplantelor de organe, nici un transplant nu ar fi viabil dacă s-ar lăsa ca un organ donat să fie scurs de sânge într-o proporţie care să permită coagularea vaselor sanguine, prin urmare orice organ donat conţine şi sânge în vasele sanguine, şi de fapt cei care refuză transfuziile şi vaccinurile de sânge, dar acceptă transplante de organe, acceptă şi sânge străin odată cu organul stăin. 

Nu avem nimic cu acei care au făcut un transplant de organ, sau urmează al face, din contră, credem ca şi ei că acceptarea unui transplant de organ este o problemă de conştiinţă şi nu canibalism, cum a fost catalogat cândva, de revista Turnul De Veghere (englez) din 15-Noiembrie 1967. Dar, din considerentele arătate mai sus, este o mare nedreptate, segregare şi discriminare să se spună că cei care acceptă transplantele de organe, nu încalcă cu nimic porunca lui Dumnezeu, dar cei care acceptă transfuziile de sânge, ori vaccinurile din sânge, aceia încalcă legea lui Dumnezeu şi trebuie priviţi ca apostaţi şi ca păcătoşi. Cum este permis să se facă o astfel de nedreptate, segregare şi discriminare între două grupuri de bolnavi de aceeaşi credinţă?

În cazul consumatorilor de carne, un animal de 100 kg (exemplu porcul), are circa 6 l de sânge, care este transportat pretutindeni în masa de carne prin artere şi vene (vizibile şi invizibile cu ochiul). Autorităţile veterinare susţin că datorită marii puteri de coagulare a sângelui, chiar şi la cea mai reuşită sacrificare, sângele nu se scurge total din animalul sacrificat, ci rămâne în corpul animalului în proporţie de circa 40%, dând o culoare roz roşiatic cărnii, deci o sângerare perfectă, "coşer" nu există şi oricum s-ar strădui cineva care mănâncă carne să nu mănânce sânge, tot ar mânca sânge - în oarecare măsură... Astfel într-o viaţă de om, un om care ar mânca chiar moderat carne, ar mânca împreună cu carnea o cantitate însemnată de sânge, şi această cantitate ar fi cu mult mai mare faţă de acel vaccin minuscul primit de cineva împotriva turbării sau împotriva muşcăturii unui şarpe şi poate şi mai mare ca primirea unei transfuzii moderate. Câtă inconsecvenţă! Oare aşa doreşte Iehova Dumnezeu să îi interpretăm poruncile? Oare aşa le-ar fi interpretat, Fiul său, Domnul nostru Isus Christos? 

Desigur, este o mare onoare de a asculta de poruncile Creatorului nostru, ca de exemplu abţinerea de a nu mânca sânge şi nu vom mânca sânge deoarece Dumnezeu o cere. Dar urmând exemplul Fiului lui Dumnezeu, şi din considerentele arătate mai sus, transfuziile de sânge şi vaccinurile din sânge ar trebui privite ca o problemă medicală, şi nu ca mâncare de sânge, ce nu pot fi puse sub jurisdicţia abţinerii de a mânca sânge. Acceptarea acestor două proceduri medicale este o problemă de conştiinţă a fiecărui credincios, care alături de transfuziile nesangvine şi transplantele de organe pot contribui la menţinerea sănătăţii şi a vieţii pacienţilor. 

În baza acestor dovezi concludente, trebuie să ne împotrim în mod pașnic, interpretări inconsecvente şi nedrepte a pasajului Bibliei din Fapte 15:20 care se face de către fruntaşii Martorilor Lui Iehova. Din păcate, interpretarea lor este o ofensă la adresa lui Dumnezeu şi o nedreptate față de cei afectaţi. Liderii cultului at trebui să examineze corect această interdicţie ce privesc transfuziile de sânge şi vaccinurile din sânge, şi să reabiliteze credincioşilor în cauză, numai astfel putându-se pune capăt marii segregări şi discriminări religioase care se face între credincioşii care acceptă transplante şi credincioşii care acceptă transfuzii de sânge şi vaccinuri din sânge. 

Toţi fraţii martori şi oamenii de bine care studiazcă cu ei ar trebui să examineze cu nepărtinire porunca de a nu mânca sânge, şi să se alăture acestui protest, făcând ca în această problemă numai lumina dreaptă a adevărului să primeze.   

Orice învățătură despre mâncarea de sânge, care nu este adevărată, nu este spre slava lui Dumnezeu. Nu este spre mângâierea şi bucuria celor afectaţi şi întristaţi de probleme medicale grave să pui alte nedreptăţi, spre ruina sănătății fizice şi mentale a lor.

Este un scop nobil de a răspândi lumina adevărului şi libertăţii asupra înţelegerii corecte a poruncii lui Dumnezeu expusă în Fapte 15:20, dorind abolirea din mintea și inima credincioşilor a interdicţiilor nedrepte. Numai studiind problema imparțial poți să te ce este adevărat și ce este fals. Fariseii nu au făcut-o. De aceea nu fi ca fariseii în ce privește transfuziile de sânge şi vaccinuri din sânge, nu privi spre ele ca spre acte de necredinţă sau apostazie, ci să privești spre transfuziile de sânge şi vaccinurile din sânge ca spre posibile remedii medicale în cazuri excepţionale. Tot ce este bun vine de la Dumnezeu, tot ce este rău, vinde de la Cel Rău, căci prin lumina Lui vedem lumina.

Cele mai bune soluţii de transfuzii de sânge pentru a preveni infectarea pacienţilor prin sângele transfuzat, este recoltarea de sânge transfuzabil cu câteva săptămâni sau zile înainte de operaţie şi colectarea sângelui pierdut în timpul operaţiei şi repunerea ei în circuitul sangvin, conştientizând şi rugând totodată cadrele medicale să nu abuzeze de folosirea transfuziilor de sânge, ci să opteze pentru ele în cazuri de ultimă soluţie - datorită pericolului pe care totuşi le pot avea. Totuși, este mai bine să fi infectat cu o boală, de pe urma unei transfuzii, care se poate vindeca în cele mai multe cazuir, decât să mori ”curat și neinfectat”. O moarte prematură cui folosește? Nu morții laudă și binecuvântează pe Dumnezeu.

De asemenea educarea corectă a posibililor donatorii de sânge este obligatorie, să informeze cadrul medical despre bolile pe care le-au avut sau le au, iar pentru cadrele de la centrele de colectare a sângelui ne rugăm şi îi îndemnăm să-şi facă datoria cu cel mai mare profesionalism. 

De ce nu e bine să ne numim după anumiți oameni?

Unii au încercat să facă biserici pe care le-au numit ”ariene”.

Dar trebuie sa fim "arieni", pentru ca sa avem "continuitate istorica"?
Nu. Continuitatea nu vine din aderarea la un grup numit intr-un fel sau altul, ci la convingerile Fiului lui Dumnezeu si a apostolilor lui.


De ce nu trebuie să fim cunoscuți ca "arieni" (si nici ca semi-arieni sau lucianiști)?
Un credincios din Adunarea frățească este numit după Christos, Fiul lui Dumnezeu, și nu după anumiți oameni (Lucian, Arius, Luther, Calvin, Menno, etc.) și aceasta apare în Biblie:

si, cand l-a gasit, l-a adus la Antiohia. Un an intreg au luat parte la adunarile bisericii si au invatat pe multi oameni. Pentru intaia data, ucenicilor li s-a dat numele de crestini in Antiohia. (Fapt.11:26)

Si Agripa a zis lui Pavel: "Curand mai vrei tu sa ma indupleci sa ma fac crestin!" (Fapt.26:28)

Dimpotriva, daca sufera pentru ca este crestin, sa nu-i fie rusine, ci sa proslaveasca pe Dumnezeu pentru numele acesta. (1Pet.4:16)

Nu este necesar și nu trebuie să ne numim "arieni", și nici un fel de arian, chiar dacă după învățătură suntem credincioși care cred într-un singur Dumnezeu, Tatăl. Acesta este monotheism ”patertheist”, adică credința că doar Tatăl este Dumnezeu.

De ce nu trebuie să ne considerăm "arieni"? Fiindcă în Biblie nu scrie să-l cititm și să-l credem pe Arius, ci pe Domnul Isus, care ne-a adus Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l împlini. 

Din scrierile lui Arius, s-au păstrat doar cateva fragmente și scrisori, de unde nu putem ști cu exactitate ce a crezut în toate privințele. Si apoi, daca "cel urmat" (mentorul sau) a fost episcopul "Lucian al Antiochiei" dupa cum declara Arius, ar trebui sa-l citim mai intai pe Lucian si apoi pe Arius, ca sa vedem daca cel din urma a refectat in totul pozitia ideologica a inaintasului sau... dar nici despre el nu ne spune nimic Biblia. Dacă ar trebui să ne numim după oameni, atunci de ce să ne numim arieni și nu lucinieni?

Suntem "lucinieni?" Nu, mulțumim!
Apoi de ce "lucianian"? Scrierile lui s-au pierdut si unde le-as putea gasi? De ce sa caut ce a crezut un episcop cand pot cauta in Biblie ce au crezut Fiul lui Dumnezeu si apostolii lui?

Conteaza ce a crezut Arius si Lucian? Nu, conteaza ce credem noi, ca sa corespunda exact cu ce au crezut Fiul lui Dumnezeu si apostolii sai.
Despre ce au crezut Fiul lui Dumnezeu si apostolii, putem sa ne facem o parere, deoarece avem Biblia. Despre Arius si despre ce credea el nu putem ști exact, dat fiind ca scrierile lui Arius fiind distruse si disparute, se stie ce a crezut el din sursele indirecte, in special din corespondenta lui si din sursele apropiate lui sau din sursele opozantilor sai. Despre ce a crezut episcopul Lucian adevaratul "fondator" al "partidei ariene", cunoaștem și mai puțin.

Daca totusi e sa discutam... despre ce a crezut Lucian și Arius se poate discuta, dar nu peste Biblie.

Indiferent ce au crezut și chiar dacă au murit ca martiri, nu ne putem numi după numele lor și scrierile lor nu pot fi considerate inspirate ca și Biblia... Ghidul nostru va fi numai Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, prin Duhul lui Dumnezeu.