Sunt mai multe indicii, pe care le-am studiat cu atenție, că BIBLIA de pe timpul apostolilor era o BIBLIE CU NUMELE LUI DUMNEZEU, adică o Biblie cu Tetragrama, atât la evrei cât și la greci (o spune Clement din Alexandria, autor creștin, în cartea Stromata). Cu timpul lucrurile s-au schimbat, nu în bine, ci înspre rău. Dar aceasta nu este singura schimbare notabilă a textului.
Problema este că nouă nu ni s-a transmis fidel această Biblie, după ce în jurul anului 130 AD, a fost o mare apostazie în adunările creștine din acel timp, preludiul ei reflectându-se în primele capitole din cartea Apocalipsa și epistolele apostolului Ioan, dar și în scrierea lui Clement din Roma și în Prologurile anti-marcionite. Această apostazie a culminat cu respingerea totală a Vechiului Testament și rescrierea Noului Testament, în stil filozofic grecesc, prin care s-a încercat și în parte s-a reușit, elenizarea creștinismului. Adunările care s-au opus au fost excomunicate și în special adunările de evrei-creștini sau mixte care mai existau și s-au opus. În adunările apostaziate - care au fost cele mai numeroase, din cauză că nu erau persecutate de autoritățile romane, după cum ne spune Iustin Martirul - a înflorit versiunea grecească a Noului Testament, de rit marcionit. Liderul apostaților, pe nume Marcion din Sinope, având edict împărătesc roman, umbla din adunare în adunare și confisca toate scrierile evreiești ale Vechiului Testament și Noul Testament autentice și în locul lor punea versiunea proprie a unui Nou Testament rescris și falsificat într-o manieră satanică. Acest Nou Testament a circulat în majoritatea adunărilor, sub diferite versiuni (confirmate de Origen) până ce la Conciliul de la Antiohia (267) s-a dispus corectarea lui pentru adunările grecești, sub însărcinarea lui Macarie episcop de Edessa și Lucian al Antiochiei și după câtva timp în vest, sub papa Damasus și Ieronim.
Câte de fidel ne-a fost transmisă Biblia, Sfânta Scriptură, sub Macarie și Lucian și sub Damasus și Ieronim? După ce versiune s-au ghidat?
Cum au existat Cărţile Vechiului şi Noului Legământ înainte de intervenţiile scribale de modificare?
Cum a existat Noul Testament înainte de corecţiile catolice?
În ce măsură a fost afectat textul biblic?
Se pot reconstitui frazele alterate?
Având în vedere că trăim într-o lume imperfectă, cât de sigure pot fi uneori sursele considerate foarte demne de încredere -ca de exemplu, Biblia, sfânta Scriptură? Şi având în vedere imperfecţiunea celor ce au tradus sau au copiat Biblia, cât de mult trebuie să ne punem încrederea în traducătorii şi copiştii Bibliei? Sunt ei demni de totală noastră încredere, sau această încredere o datorăm numai lui Dumnezeu şi Fiului său, care ne cer să fim prevăzători?
Cercetătorii manuscriselor Bibliei spun că au existat două tipuri de corecţii ale textului, în ce priveşte Noul Testament. Cineva a corectat un text şi apoi altcineva a recorectat textul la forma iniţială din manuscris, scriind într-o notă următoarele: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"
Iată, o acuzaţie foarte de gravă. Un cercetator ateu, pe nume Raoul Vaneigem a numit aceste corecţii ca fiind “corecţiile catolice”. Dar de ce a avut nevoie Biserica Catolică să corecteze manuscrisele Biblice?
Premisă falsă: "Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva"
Totuşi, Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Noului Testament până în zilele noastre. Nota bene: "a permis" nu înseamnă că a fost de acord cu greşelile intenţionate sau nu, care s-au comis. Ce era să facă? Să pună lângă fiecare traducător sau copiator un comitet de îngeri, care să îi dicteze lucrarea?
Iată câteva dovezi în acest sens:
1. Diversitatea felurită a manuscriselor
2. Mărturii din interiorul creştinismului
- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întâmplat, secolul II şi III fiind o pepinieră de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)
- Apostolul Petru a avertizat că unii deformează mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)
- condamnarea în prealabil a falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)
- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi
- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere"
- Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"
3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult"
4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice
Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui
Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament
O mărturie grăitoare găsim la Eusebius. Un observator şi un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de acord cu ce a scris cineva în tema: ”Ceea ce nu reuşim să realizăm astăzi este că în această perioadă, fiecare document a fost editat şi revizuit pentru a confirma doctrina Bisericii Romane. Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creştini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut aşa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri şi au adăugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar şi de cuvântul Domnului Însuşi, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".
Un alt loc, ce vorbeşte de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citează pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susţinând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această cheştiune, oricine dorește poate să înveţe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, şi să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Şi multe dintre acestea pot fi obţinute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecţiile, cum le numesc ei, care sunt o corupţie, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum şi cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteţi compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, şi le veţi găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţa este această infracţiune, ea nu este ca şi cum ei înşişi sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, şi, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înţelepţi decât duhul sfânt, şi în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".
Cum ar trebui verificat acurateţea transmiterii textului Noului Testament?
Prin compararea şi analiza textelor manuscriselor vechi. Analiza textuală comparativă trebuie să includă atât procedurile ştiinţifice, cât şi normele teologice, cerute de Dumnezeu. De ce este necesară?
Un cercetător al Bibliei, a scris următoarele: "Din păcate nu există manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărţile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, analiza textuală comparativă este necesară pentru a rezolva problemele de variaţie. Alfred E. Housman, un analist al textelor comparate de lucrări clasice, arată că analistii textelor comparate se bazează pe "bunul simţ şi folosirea raţiunii." Pe scurt spus, analiza textuală comparativă este ştiinţă şi artă, care urmăreşte să determine modul [iniţial] de redactare a unui text. Este o ştiinţă pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist şi lecturi, dar este de asemenea o artă, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situaţie."
http://bible-translation.net
Aşadar trebuie să avem cunoştinţa necesară abordării unei asemenea lucrări, care trebuie să fie conectată la Dumnezeu.
În limba română sunt puține traduceri care redau corect ordinea cuvintelor din textul grec la Ioan 1:1, desi in manuscrisele traduse in alte limbi din secolele II-V (latina, copta, aramaica) traducătorii au păstrat ordinea cuvintelor din limba greaca.
„Ordinea cuvintelor în manuscrisul grec este: Dumnezeu era Cuvântul. Deoarece "Dumnezeu” este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar „Cuvântul”, cu articol, este subiect. Prin aceastã afirmaţie nu se intenţionează identificarea „Cuvântului” cu „Dumnezeu”, ci se indică natura divină a „Cuvântului”. (Noul Testament, traducere şi note de preot Alois Bulai şi preot Anton Budău, publicat de Editura Sapienţia, Iaşi 2001)
Ordinea cuvintelor in textul grec este aceasta:
Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος, καὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν, καὶ θεός ἦν ὁ λόγος
Transliterarea:
En archē ēn ho Lógos, kai ho Lógos ēn pros ton Theón, kai Theós ēn ho Lógos.
Traducerea in conformitate cu ordinea cuvintelor din propozitia in limba greaca:
„În început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu; şi Dumnezeu era Cuvântul.”
Dupa cum vedem, traducatorii romani au inversat expresia "şi Dumnezeu era Cuvântul" redand "şi Cuvântul era Dumnezeu".
La prima expresie unde apare „Dumnezeu” în Bibliile noastre, în greacă este „Theon” la nominativ articulat, iar în a doua parte apare "Theos" la nominativ nearticulat.
Aceste două redari mentionate mai sus ("si dumnezeu era cuvantul", "si cuvantul era dumnezeu") sunt dubioase si contradictorii, avand in vedere cele ce urmeaza "El era in început la Dumnezeu." Ioan 1:1
Având in vedere ca in secolul II s-au deschis niște lupte aprige între apostaziații conduși de Marcion și cei din bisericile apostolice, dar și între cei care sustineau ca Fiul a venit din cer si este o fiinta cereasca si cei care sustineau ca Fiul n-a existat niciodata in cer, fiind Fiul lui Dumnezeu doar prin adoptie, nu este exclus ca forma originala de la Ioan 1:1 sa fi fost:
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu; şi Fiul era Cuvântul.”
„Ordinea cuvintelor în manuscrisul grec este: Dumnezeu era Cuvântul. Deoarece "Dumnezeu” este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar „Cuvântul”, cu articol, este subiect. Prin aceastã afirmaţie nu se intenţionează identificarea „Cuvântului” cu „Dumnezeu”, ci se indică natura divină a „Cuvântului”. (Noul Testament, traducere şi note de preot Alois Bulai şi preot Anton Budău, publicat de Editura Sapienţia, Iaşi 2001)
Ordinea cuvintelor in textul grec este aceasta:
Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος, καὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν, καὶ θεός ἦν ὁ λόγος
Transliterarea:
En archē ēn ho Lógos, kai ho Lógos ēn pros ton Theón, kai Theós ēn ho Lógos.
Traducerea in conformitate cu ordinea cuvintelor din propozitia in limba greaca:
„În început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu; şi Dumnezeu era Cuvântul.”
Dupa cum vedem, traducatorii romani au inversat expresia "şi Dumnezeu era Cuvântul" redand "şi Cuvântul era Dumnezeu".
La prima expresie unde apare „Dumnezeu” în Bibliile noastre, în greacă este „Theon” la nominativ articulat, iar în a doua parte apare "Theos" la nominativ nearticulat.
Aceste două redari mentionate mai sus ("si dumnezeu era cuvantul", "si cuvantul era dumnezeu") sunt dubioase si contradictorii, avand in vedere cele ce urmeaza "El era in început la Dumnezeu." Ioan 1:1
Având in vedere ca in secolul II s-au deschis niște lupte aprige între apostaziații conduși de Marcion și cei din bisericile apostolice, dar și între cei care sustineau ca Fiul a venit din cer si este o fiinta cereasca si cei care sustineau ca Fiul n-a existat niciodata in cer, fiind Fiul lui Dumnezeu doar prin adoptie, nu este exclus ca forma originala de la Ioan 1:1 sa fi fost:
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu; şi Fiul era Cuvântul.”
Toată problema pleacă de la necunoașterea cadrului istoric în care s-a făcut modificarea a textului din Ioan 1:1. Aici nu avem de a face cu o traducere incorecta, pentru că fie redăm textul grec "si cuvantul a fost dumnezeu" sau "si dumnezeu a fost cuvantul", tot una este. Daca autorul dorea sa spuna asta, că Dumnezeu însuși era Cuvântul, nu scria ”Cuvantul a fost cu Dumnezeu”, ci ar fi scris simplu "La inceput era Cuvantul si Cuvantul era Dumnezeu." Punct. De ce sa mentioneze de doua ori "Cuvantul era cu Dumnezeu" (Ioan 1:1,2)
1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
2. El era la început cu Dumnezeu.
La început grecii scriau toate cuvintele cu litere uniforme (numite “unciale”), mai târziu s-au dezvoltat literele mari, “majusculele” şi literele mici “minusculele”, fiind folosite cu câteva secole mai târziu în manuscrisele greceşti (sec. IX). Prin urmare, dacă am fi rămas la acest stil de scriere, Ioan 1:1 ar fi aşa (s-a păstrat ordinea cuvintelor din textul grec): ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος καὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν καὶ θεὸς ἦν ὁ λόγος
1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
2. El era la început cu Dumnezeu.
La început grecii scriau toate cuvintele cu litere uniforme (numite “unciale”), mai târziu s-au dezvoltat literele mari, “majusculele” şi literele mici “minusculele”, fiind folosite cu câteva secole mai târziu în manuscrisele greceşti (sec. IX). Prin urmare, dacă am fi rămas la acest stil de scriere, Ioan 1:1 ar fi aşa (s-a păstrat ordinea cuvintelor din textul grec): ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος καὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν καὶ θεὸς ἦν ὁ λόγος
Ioan 1:1 transliterat, păstrându-se ordinea cuvintelor în propoziție, ca şi în textul original: en archē ēn ho lógos kai ho lógos ēn pros ton theón kai theós ēn ho logos
Ioan 1:1 tradus păstrându-se forma uniformă şi ordinea cuvintelor în propoziție, ca şi în textul original: la început era cuvântul şi cuvântul era cu dumnezeu şi dumnezeu era cuvântul
La fel este si in Latina Vulgata din secolul IV: in principio erat verbum et verbum erat apud deum et deus erat verbum
Versiunea sahidica coptica din secolul II si siriaca peshitta din secolul V pastreaza si ele topica (ordinea cuvintelor) propozitiei din limba greaca, cu accente proprii.
Dacă facem din această afirmație o redare de genul ”La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi dumnezeu era Cuvântul (sau ”un dumnezeu era Cuvântul”)”, nu facem altceva decât să creăm un politeism, cu un Dumnezeu mare și un dumnezeu mic. Deci nu rezolvăm problema. Singura variantă logică ce ne rămâne este să cunoaștem cadrul istoric din acel timp și să intuim ce s-a întâmplat cu textul original.
Singura obiecție pe care o pot aduce unii, este că al doilea cuvânt dumnezeu din Ioan 1:1 se referă la Fiul ca în Exod 7:1, Psalmul 82:6 şi Ioan 10:34.
Exod 7:1 "Iată, te-am făcut dumnezeu pentru Faraon, iar fratele tău, Aaron, îţi va fi profet."
Psalm 82:6 Eu am zis: „Sunteţi «dumnezei», fii ai Celui Preaînalt, cu toţii.
7 Cu siguranţă, însă, veţi muri ca nişte oameni de rând şi veţi cădea ca orice alt conducător.“
34. Isus le-a răspuns: "Nu este scris în Legea voastră: "Eu am zis: sunteţi dumnezei"?
35. Dacă a numit "dumnezei" pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate fi desfiinţată -
36. cum ziceţi voi aceluia pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume: "Huleşti!", pentru că am spus: "Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!"
35. Dacă a numit "dumnezei" pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate fi desfiinţată -
36. cum ziceţi voi aceluia pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume: "Huleşti!", pentru că am spus: "Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!"
Problema cu această interpretare a textului este că Ioan 1:1 nu în felul acesta este prezentat, ci îl introduce pe Fiul, ca purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, încă de la început. Iar în versiunea marcionită nu încăpea această afirmație, deoarece ei au respins tot Vechiul Testament și au identificat greșit pe acest ”Cuvânt”, cu un zeu necunoscut evreilor, dar care se opunea Dumnezeului lui Israel.
Așadar, textul autentic din Ioan 1:1 ar fi putea fi:
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu; şi Fiul era Cuvântul.” 