O misiune de seama a adunarii lui Dumnezeu din timpul sfarsitului

Profetiile Biblie arata ca in timpul sfarsitului adunarea sfintilor lui Dumnezeu va avea o misiune de seama. Va fi o misiune foarte grea si multi o vor respinge. Credincioşii au anumite însărcinări, printre care una este de a avertiza lumea. Această misiune nu este a unui singur om sau a doi oameni, ci a adunarii per ansamblu.
Misunea de seama a adunarii credinciosilor din timpul sfarsitului este de a avertiza lumea, in chip vrednic, cu o atitudine sfinta, in deplina umilinta şi sinceritate adanca. Multi cred din nestiinta, ca toate credintele si cultele duc la Dumnezeu, prin urmare ar trebui sa se uneasca sub deviza "uniti in diversitate". Misiunea "bisericii" adevarate este tocmai sa ajute pe oameni să nu creadă că precum "toate drumurile duc la Roma", aşa şi "toate religiile (creştine sau necreştine) duc la Dumnezeu" - pentru că această filozofie este o mare păcăleală, ce vine de la Satan Diavolul, duşmanul lui Dumnezeu. Pe lumea aceasta există o singură cale care duce la Dumnezeu (Ioan 14:6), şi calea aceasta este credinţa care se primeşte prin acceptarea Fiului lui Dumnezeu, adică, a tot ce a spus şi a făcut pentru noi (Ioan 6:29) şi ascultarea deplină de Domnul Isus Christos, împlinind tot ce a poruncit el (Ioan 8:31,32). O credinţă formalistă sau sincretistă, adică încurcată şi amestecată, nu este de ajuns, tocmai de aceea Dumnezeu va avertiza din timp lumea (Amos 3:7), de căderea apropiată a Marelui Babilon, adică a căderii imperiului mondial al religiei false (Apoclipsa 18:4), care va avea grave repercursiuni asupra fiecărui credincios în parte, căci sfârşitul nu va veni imediat după acest act şi credincioşii vrednici, sfinţi, umili şi sinceri vor avea mult de suferit. Deci, în acest timp binecuvântat de pace, fiecare credincios trebuie să se călească spiritual pentru a rezista focului încercării care va veni peste cei credincioşi. Atenţie!!! Nu este treaba noastră să ştim timpul când va cădea Marele Babilon (Fapte 1:7). Feriţi-vă de speculaţii, căci faceţi mai mult rău decât bine! Treaba noastră este să ne întărim şi să ne pregătim pentru ultima şi grozava încercare (cuptorul de foc din timpul sfarsitului), care va veni peste fiecare credincios în parte!!! (Apoclipsa cap. 13)
Trebuie sa militam pentru adevărata cale, prezentând adevărul şi demascând învăţăturile false şi basmele (1Timotei 1:3-17), începând cu "poporul" în care am fost botezati. Fiecare trebuie sa inceapa o marturie in primul rand fata de grupul in care a facut parte. Trebuie sa înţelegem ca suntem raspunzatori in primul rand celor apropiati. Trebuie să ne ducem fiecare la casa noastra, la clanul (neamul, tribul) nostru, la poporul nostru şi să începem cu el şi să continuam pretutindeni în conformitate cu spiritul declaraţiei Domnului si Mantuitorului nostru Isus (Matei 24:14; 28:19,20).
Sunt informaţii clare şi sigure că securitatea din România şi din alte ţări a ridicat în trecut în mijlocul Bisericilor şi al altor grupări numite altfel, pe unii agenţi ai săi ca lucrând cu viclenie să îi dezbine, făcând o agitaţie ieftină din nimicuri, azmuţind pe unii împotriva celorlalţi, ca să poată fi spionaţi şi înrobiţi mai uşor. Agenţiile securiste au reuşit ca mai ales în Europa De Est să facă multe dezbinări in Biserici si astfel sa poata controla mai bine Bisericile. Ei au reuşit să introducă pe ascuns nişte oameni de nimic şi chiar au corupt prin ameninţări, violenţă sau linguşiri pe unii, ca să facă jocul agenturii. Acest lucru se poate repeta şi în viitor. Atentie mare ce auziti si cum reactionati.
Aşadar fraţilor dragi, fiţi treji şi vegheaţi cu rugăciune, ca să nu cădeţi nici acum şi nici în ziua aceea. Fiţi credincioşi, vrednici, sfinţi, umili şi sinceri. Dumnezeu vă va aprecia mai mult dacă, urmând exemplul regelui David veţi înţelege greşelile voastre cu umilinţă şi sinceritate şi le veţi îndrepta. 
Grija şi ocrotirea Tatălui ceresc va fi peste fiecare in parte. Până ce ne vom vedea faţă către faţă, să ne întărim în spirit. Mă bucur înainte de întâlnirile aceastea. Domnul Dumnezeu să fie cu voi toţi şi să vă întărească în tot ce este bine şi să vă păzească de tot ce este rău. Aceasta este ruga mea umilă şi sinceră, pusă la picioarele singurului şi Marelui nostru Preot şi Mijlocitor, Domnul Isus Christos, scumpul Fiu al scumpului nostru Dumnezeu, Iehova Al Oştirilor, ca prin mijlocirea lui ruga mea şi a celorlalţi slujitori ai Săi să ajungă în faţa marelui tron din ceruri, spre binecuvântarea noastra, a tuturor. Amin!

Credinta nu se poate impune cu forta, ea se afirma prin iubire si cuvant

A impune cu forta credinta ta cuiva, nu este un lucru nou testamental si roadele impunerii fortate se vad pe tot parcursul istoriei crestinismului. 

Cei ce doresc sa slujeasca lui Dumnezeu, nu trebuie sa se impuna cu forta si nici prin constrangere sau viclesug. Ei trebuie sa se afirme prin iubire, cu vorba si cu fapta. 

Fiecare crestin are o vocatie anume - talant (talent) - pe care il stie si pentru care este raspunzator. El trebuie sa isi dedice talentul cât mai mult timp slujirii şi misiunii pe care o are în adunarea poporului sfinţilor lui Dumnezeu. Nu trebuie sa astepte sa fie impins sau constrans "la lucru" de altii. 

Toti trebuie sa fim robi credinciosi si intelepti, nu numai o ceata dintre noi (Matei 24:45,46). Misiunea noastră principală, ca adunarea lui Dumnezeu, prin Domnul Isus Christos este ca să vestim lumii vestea bună a Împărăţiei, adică, împăcarea oferită de Dumnezeu: pocăinţa spre iertarea păcatelor şi darul vieţii veşnice. Este un dar nespus de scump, care este oferit de Dumnezeu, din iubire nespusă pentru neamul omenesc, gratuit, nu prin fapte, tocmai ca să nu se laude nimeni, dat tuturor celor ce cred în îndreptăţirea ce se primeşte prin credinţa în moartea de ispăşire a Fiului Său, Domnul si Mantuitorul nostru Isus Christos. Cât este de adevărat că îndreptăţirea credincioşilor vine numai şi numai prin har, prin credinţa în moartea de ispăşire "a singurului Fiu din partea Tatălui" (Ioan 1:14) şi nu prin fapte, tot atât de adevărat este şi faptul că credinţa fără fapte este zadarnica si moartă. Aceste adevăruri nu se contrazic, ci fiecare are semnificaţia ei aparte.

Punctele de credinţă ale poporului lui Dumnezeu NU constituie doctrine de origine omenească, nu sunt negociate sau inventate de oameni, ci, după cum se poate constata, sunt principii, porunci şi rânduieli consemnate în Biblie, înmănuncheate intr-un buchet al iubirii, pentru a putea face cunoscut lumii principiile după care ne conducem. 

Singura doctrină adevărată şi valabilă, care este aprobata de Dumnezeu este numai cea care se bazeaza pe Scriptura (Sola Scriptura!) (1Corinteni 4:6). Dar atentie mare! Numai acea Scriptură, care corespunde celor mai vechi manuscrise, având la locul lui de cinste numele memorial al lui Dumnezeu, Yhwh (acolo unde sunt dovezi clare), în forma dialectului uzual la noi, sau cel considerat a fi mai potrivit pentru noi. Scriptura noastra trebuie sa fie fără acele interpolări, omisiuni şi jonglerii doctrinare produse prin aşazisele armonizări, stilizări, aspecte gramaticale, lingvistice sau altceva de acest gen. Ne trebuie o traducere, după modelul grec "koine" al primului secol, nici arhaică, nici academică, ci pe limba - obişnuită - "koine", "vulgata" poporului, pentru ca să fie înţeleasă fără a se face apel la dicţionare.

Un alt punct esential ce trebuie inteles, este ca nici liderii adunarii (bisericii) crestine, nici adunarea crestina nu are rolul de mantuitor. Acest rol il are Domnul si Mantuitorul nostru Isus Christos, care a fost randuit de Dumnezeu la aceasta. Nu trebuie extremizat, idolatrizat rolul liderilor sau a adunarii. Mantuirea se castiga individual si nu colectiv. Nimeni nu te poate mantui sau participa cu ceva la mantuirea ta, ca sa fie un fel de "asociat al mantuirii", cu Christos... Tatal nu va putea pune "o vorba buna" pentru fiul sau si viceversa, fiul nu va putea pune o vorba buna pentru tatal sau. Tatal nu isi va putea mantui fiul si fiul nu isi va putea mantui tatal. Mantuirea este individuala. 

Cine va crede, va fi mantuit (ma refer la o credinta autentica si deplina), iar cine nu va crede (in sens autentic si deplin), va fi osandit. Mântuirea este printr-o credinţă sinceră, autentică, umilă şi vie (Sola Fide!) (Efeseni 2:8,9): “Căci prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: NU PRIN FAPTE, ca să nu se laude nimeni.” Deci, credinţa noastră principală trebuie să fie în Dumnezeu, prin Christos şi în ceea ce cer ei în primul rând de la noi şi nu în nişte oameni, şi în ceea ce cer ei de la ei înşişi, chiar dacă ei ar fi cineva sau ar pretinde a fi cineva pe lumea asta:  
"Dacă cineva socoteşte că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască." (1Corinteni 8:2);  
"Dacă vreunul socoteşte că e ceva, măcar că nu este nimic, se amăgeşte singur." (Galateni 6:3);  
"Dacă cineva învaţă pe oameni într-un alt fel şi nu se ţine de cuvintele sănătoase, de cele despre Domnul nostru Isus Christos şi de învăţătura potrivită cu evlavia, este plin de mândrie şi nu ştie nimic, având boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc: invidia, certurile, cuvintele jignitoare, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de cuvinte ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care socotesc că evlavia este un izvor de câştig." (1Timotei 6:3-5).

De ce nu ii urasc pe Martorii Lui Iehova?

Ultima data am fost cu Martorii Lui Iehova, ma refer la ultimul grup frecventat, grupul fratelui Gheorghita Chis (Martori Crestini), anul trecut in primavara. La un timp dupa Cina Domnului a tinut o discutie cu mine si mi-a comunicat ca nu mai poate sa ma priveasca ca pe un frate, deoarece nu tin sabatul. El doreste o grupare de Martori care sa tina sabatul. Ei bine, eu nu pot tine ceva ce nu este poruncit expres in Noul Testament. Nu ma mai pot lua dupa oameni. Dupa nici un om. Asta este deja al cincilea grup de Martori, din care am fost nevoit sa plec (CAMI, ORMI, ICAMI, ADC (ex Martori), MC), din motive de constiinta. Poate ca altii trecand printr-o asemenea experienta (internetul este plin), ar fi prins ura pe ei sau cel putin nu ar fi vrut sa mai auda de loc de ei. Eu nu pot. Nu pot decat sa ii iubesc. Si vreau in continuare sa ii ajut. Pe cat pot. De aceea voi continua sa le marturisesc tot ce Dumnezeu imi va pune pe inima, aratand cu nepartinire si iubire, atat partile bune cat si partile ne-bune.
Prin urmare, doresc sa pezenint intenţia şi speranţa mea de a vă marturisi adevarul in toate, alături şi în armonie cu toţi cei ce vor dori sa imi dea o mana de ajutor, ca urmare a chemării pe care Domnul Christos, o adresează în mod retoric, celor ce sunt gata, se pregătesc sau doresc să slujească ca robi, nu ca stapani (Matei 24:45-47). Nu sunt de acord cu fratii, care cred ca aceste versete sustin ca printre crestini trebuie sa fie o "elita" de credinciosi care "vor servi" pe ceilalti. Asta ar presupune ca unii ar trebui doar sa serveasca si altii numai sa primeasca. Ce chestie! Biblia spune clar ca toti crestinii (si aici ma refer la cei adevarati) sunt preoti si regi, nu doar elita dintre ei, toti fac parte din trupul lui Christos, toti sunt parte din Mireasa Lui. Cum atunci unii ar fi mai suspusi fata de ceilalti? In aceste versete nu avem o profetie despre CT Russell, cum o interpreteaza unii si nici pentru Corpul De Guvernare, cum o interpreteaza altii, ci este o chemare retorica, adresata in stil metaforic figurativ, tuturor crestinilor.
Doresc să vă asigur că nu doresc plecaciuni si nici plata pentru ce fac, o voi face gratuit, din toată inima, deşi am mari emoţii, cand vorbesc publicului. Din cauza acestei misiuni specifice de a le marturisii Martorilor adevarul, mulţi dintre ei se vor supăra, se vor înfuria, vor transpira de indignare şi vor spumega de mânie, căci alături de alţi slujitori ai lui Dumnezeu, am misiunea să le propovăduiesc Cuvântul, aşa cum este el prezentat în evanghelii şi epistole, simplu şi clar, fără înflorituri, să stărui asupra sa la timp şi la netimp, să-i mustru, să-i cert şi să-i îndemn cu toată blândeţea şi învăţătura. Ştiu că de la caz la caz voi fi numit "apostat", "eretic", şi "lumesc". Unii mă vor mesteca, mă vor înghiţi şi mă vor găsi bun la gust, dar după un timp mă vor scuipa afară, alţii mă vor întoarce pe toate părţile, mă vor ridica, şi mă vor scutura, ca să-mi arate toate păcatele, şi vor spune tot felul de lucruri adevărate şi neadevărate despre mine, interzicând contactul cu mine. Deja pe alocuri au facut-o.
Dragii mei Martori! Nu sunt "apostat", atât timp cât nu m-am lepădat de nici un adevăr, ci doar de tradiţii nescripturale, minciună, făţărnicie şi nedreptate, pe care împreună cu mulţi dintre voi le urăsc din toată inima şi din tot sufletul. Însă există adevăraţi apostaţi, atât printre voi, cât şi în afara voastră, care nu mai ştiu ce să creadă, care nu mai cred că există o singură cale şi un singur adevăr pe lumea asta, şi din această cauză au un duh de adormire şi rătăcire, ei cred că trăiesc în cea mai mare libertate, prosperitate şi fericire, dar spiritual sunt robi, orbi şi morţi, ca şi cei din Marele Babilon, pe ale căror cale umblă. 
Nu sunt nici eretic, atât timp cât - prin harul şi îndurarea lui Dumnezeu, consider Biblia, acea Sfântă şi de Dumnezeu inspirată Scriptură, singura mea autoritate în materie de credinţă. Aşadar nu oamenii sunt "autoritatea" în materie de credinţă, cu atât mai puţin eu. Dacă spun, sau voi spune vreodată ceva care nu se dovedeşte a fi Biblic, îndemn pe fiecare dintre voi să nu mă urmeze, ci să urmeze mai degrabă Scripturile. În loc să vestească o supunere totală numai faţă de Dumnezeu, prin Christos, dând un exemplu personal, unii vestesc o supunere orbească şi prostească faţă de ei înşişi şi sistemul lor sau faţă de anumiţi oameni şi sistemele acestora. Eu nu voi pretinde aşa ceva, făcându-mi un sistem, şi nici nu voi tolera "înrolarea" mea în aşa ceva.
Deşi sunt un om care mă lupt cu diferite slăbiciuni ale mele, slăbiciuni pe care prin rugăciuni şi cereri către Dumnezeu, încerc să le înving sau să le ţin sub control, nu sunt nici "lumesc", "ca Esau", atât timp cât mă lupt din răsputeri şi mă rog lui Dumnezeu să-mi dea putere, ca nici Cel Rău şi nici lumea înstrăinată de El să nu mă biruiască. Asta nu înseamnă că sunt perfect sau că voi fi perfect în sensul absolut, dar voi stărui ca atât cât voi putea mai bine să dau ascultare Scripturii prin care Dumnezeu ne îndeamnă la sfinţenie şi curăţie, sfinţenie şi curăţie pe care le voi recomanda cu stăruinţă şi la alţii.
Dacă aţi primit mesajul de bine sau de rau, ramane la latitudinea voastra. Daca veti ceva de spus, de bine sau de rau (ma refer la critica), vă rog, daţi-mi un semn. Împreună cu toţi cei ce vor dori, îmi voi îndeplini slujirea în toată ţara şi oriunde Domnul şi fraţii mă vor chema.

Cu dragoste crestineasca,
TI

Sunt transfuziile de sange mancare de sange?

Un apel de urgenta, adresat Martorilor Lui Iehova.

În ceea ce privesc procedurile medicale, folosindu-se deseori sângele, noi toţi trebuie să credem că sângele nu trebuie luat în gură că aliment şi nu trebuie înghiţit (sau băut), căci aceasta înseamnă "mâncare" de sânge, ceea ce este strict interzis. Dar medicii spun clar că transfuziile de sânge (sau vaccinurile din sânge) nu sunt "mâncate" de organism, ele nu devin hrană pentru organism, ci din contră ele sunt doar înlocuitori ai sângelui deja pierdut, deci sângele transfuzat devine parte al unui organ al trupului şi nu hrana trupului. Trebuie sa intelegem, ca sangele este un organ al trupului, singurul organ lichid. Biblia spune una si liderii Martori inteleg alta. Facand astfel, se face exact ce faceau fariseii cu sabatul, punand reguli periculoase, dure si inutile ce nu ar fi trebuit puse in ziua sabatului.
Acest fapt trebuie înţeles şi acceptat ca atare, căci degeaba vin unii ca vechii inchizitori romano-catolici, care susţineau că pământul nu se mişcă, pentru că vin savanţii ca Galileo Galilei şi demonstrează că pământul se mişcă, aşadar degeaba spun (şi spre paguba lor) că transfuziile de sânge sunt mâncate de organism, când de fapt savanţii au demonstrat că nu sunt mâncate. Fratilor Martori, nu fiti extremisti! Nu cred ca sunteti incapabili sa acceptati faptele demonstrate stiintific, ca transfuziile de sange nu sunt mancate de organism, ci inlocuiesc sangele pierdut. Nu va faceti de rusine si bagati de seama ca din cauza interpretarilor voastre eronate, Biblia, cat si Dumnezeu sunt vorbiti de rau! Nu mai puneti inca o pricina de poticnire in fata crestinismului, ca sunt destule pe lumea asta!
Când cineva are nevoie de sânge în urma unui accident sau pentru operaţie, sau pentru că pur şi simplu trupul lui nu produce sângele necesar, sau este ars într-un incendiu, sau altceva de acest gen, sângele merge la inimă şi nu în stomac, el este compus din leucocite, care luptă împotriva virusurilor, din trombocite care repară ce este stricat şi face ce e stricat ca nou, din eritrocite care duce oxigen de la plămâni în tot corpul şi face curăţenie în ţesuturi eliminând tot ce nu este necesar, aşadar totul trece prin inima, care suferă din cauza lipsei de sânge (şi nu prin stomac!). Numai sângele care trece prin gură şi prin stomac poate fi numit pe drept mâncare şi poate fi interzis ca mâncare de sânge.

Trebuie sa il asteptam pe profetul Ilie?

Ma ingrozesc, efectiv ma ingrozesc cand vad cate secte apar printre oameni. Si toti pun accent pe un om, pe lucrarea unui om, dandu-i diferite nume ca Ilie, Elisei sau Ioan Botezatorul al timpurilor moderne, altii vin cu sclavul fidel si prevazator, etc.. În ceea ce priveşte "sclavul fidel şi prevăzător" sunt toţi cei care doresc să răspundă chemării retorice a Domnului Isus Christos şi să slujească poporul Adunării lui Dumnezeu.
Vorbind pe limbajul vorbit în ultimul timp de mulţi în anumiţi termeni simbolici, aşanumitul "Ilie", "solul", sau "sclavul" nu va face altceva decat sa implineasca profetia ca vor veni multi profeti falsi. Nicaieri nu scrie ca trebuie sa asteptam un mare om al credintei. Copilul de parte barbateasca din Apocalipsa 12 este Domnul Isus. Cei menţionaţi în cartea Apocalipsa ca fiind cele "două sfeşnice" şi "cei doi profeţi", care în ultimul timp vor milita pentru restabilirea adevărului şi a închinării curate, nu sunt doua persoane, deoarece sfesnicul inseamna adunare (Apocalipsa 1:20). Biblia se explica singura, dar cei ce resping explicatiile ei cad in greseli de interpretare grosolane. Cu siguranta se vor ridica câţiva "privilegiaţi" auto-numiţi, spunand ca ei sunt cei doi martori, desi nu vor fi ei, ci toţi aceia care doresc să slujească în chip vredenic, sfânt, umil şi sincer pe Dumnezeu, prin Domnul Isus Christos şi pot dovedi aceasta. Nimeni nu a închis uşa înaintea acestei slujiri a lui Dumnezeu, nici înainte de 1935, nici în 1935 şi nici după 1935, ea fiind deschisă pentru toţi aceia care doresc să intre şi să slujească în Templul (Adunarea) lui Dumnezeu, până la venirea "Mirelui". 
Aşadar aceia care ca şi "Studenţii Bibliei" (Mileniştii) susţin că aşanumitul "Ilie", sau "solul", sau "sclavul" este de fapt un singur om, sau câţiva privilegiaţi şi nu se compune din totalitatea celor care doresc să slujească şi slujesc Adunarea în chip vrednic, sfânt, umil şi sincer, până la venirea "Mirelui", aceia sunt în necunoştinţă de cauză şi ar trebui să citească foarte serios evangheliile şi celelalte epistole, ca să nu fie membrii unei secte a vreunui profet (sau profeţi) mincinos din Marele Babilon.
Repetând din nou şi din nou, doresc să scot în evidenţă importanta nasterii din nou (Ioan 3:7), fara de care putem deveni foarte usor prada aventurierilor sau obsedatilor posedati de Diavol, care se pretind fii ai luminii, mesageri trimisi de Dumnezeu. Cei care doresc să fie copiii lui Dumnezeu, trebuie să dea o atenţie deosebita indemnului Domnului Isus.
Singura fortăreaţă a noastră în faţa tentativei profeţilor falşi ai Marelui Babilon este Sfânta Scriptură. Să stăm uniţi în jurul mesajului ei foarte simplu şi uşor de înţeles pentru toată lumea care este credincioasă si nu prefacuta. Avem nevoie de fraţi sfinţi: bătrâni (prezbiteri) şi slujitori (diaconi), care să înveţe, să îndemne, să vegheze, să păstorească şi să slujească, nu într-un sistem de tip clericalo-ierarhic piramidal împrumutat din Babilonul Cel Mare, ci într-un sistem numit: "Şi cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru." Nu ne trebuie un lider sau cler întreţinut, sau ceva asemănător clericilor şi nici o ierarhie piramidală ca să ne explice Scripturile, ci fraţi sfinţi care ştiu ce înseamnă o cauză sfântă, iubirea plină de sacrificiu, sfinţenia, responsabilitatea adâncă, umilinţa şi sinceritatea, care atunci când greşesc să ştie să spună că "Îmi pare rău!" şi "Iertaţi-mă!". Astfel de oameni ne trebuie, căci Spiritul Cel Sfânt al lui Dumnezeu care se manifestă prin ei, şi prin calităţile lor ne este de ajuns. 
Cu un pic de efort îi vom recunoaşte pe aceştia, după faptele lor, căci aceştia nu duc o viaţă imorală, nu duhnesc din când în când de băutură, şi de alte plăceri şi nu practică nimic pe ascuns, ca să nu fie văzuţi de oameni, nu cheltuie în mod nejustificat şi arogant spre folosul lor (maşini, clădiri, mobilier, delegaţii, etc.) o bună parte din banii strânşi uneori cu mare greutate şi daţi Bisericii (Adunarii) pentru alte scopuri, ei vestesc ce este scris în Scripturi şi nu ce nu este scris, dar vor ei, vor oamenii sau ce li se cere de către superiori. Ei cred, simt şi trăiesc ceea ce predică, nu spun una, dar cred şi fac în mod făţarnic cu totul altceva. Ei evanghelizează fără plată şi nu ca să fie întreţinuţi, ei slujesc pentru a sluji şi nu pentru a fi slujiţi. Nu pretind daruri, dar dacă cineva doreşte să le dea un dar, şi doresc să accepte, acceptă orice şi nu vin cu pretenţii: Mai frate ce dar e asta, numai atata merit? Ei işi aleg cuvintele, nu dau cu măciuca, nu batjocoresc şi nu umilesc pe cei care nu sunt de acord cu ei şi nu le sărută tălpile, se poartă demn cu toată lumea, nu urât şi arogant chiar şi cu membrii familiei lor, iubesc şi au stimă faţă de toată lumea, nu nutresc "isme şi fobii" faţă de alţii, chiar îşi iubesc duşmanii, nu numai o spun şi în inima lor doresc cu ardoare răzbunarea: pedeapsa sau moartea acestora, etc.. 
Astfel stând lucrurile, cei vrednici, sfinţi, sinceri şi umili vor înţelege cum stau lucrurile, dar cei îngâmfaţi, înfumuraţi şi mândrii, cei aroganţi şi cei trufaşi nu vor înţelege nimic ci vor rămâne pe veci în întuneric şi în beznă. Ei, ca şi ucigaşii lui Ştefan îşi vor astupa ochii ca să nu vadă şi urechile ca să nu audă, pentru ca în ziua judecăţii să rămână de ruşine.

Când au fost cei 70 de ani de supremație ai Babilonului?

(Text preluat din diferite surse)

Bătălia de la Karkemiš (Carchemiș pe Eufrat) a fost purtată în jurul anului 605 î.Hr. între armatele aliate ale Egiptului și ale imperiului Asirian împotriva alianței Medo - Babilonian, foștii vasali ai Asiriei, care copleșiseră Asiria în 609 î.Hr. 

Când capitala asiriană Ninive a fost invadată de medii, sciți, babilonieni și aliații lor în 612 î.Hr., asirienii și-au mutat capitala la Harran. Când și Harran a căzut în mâinile r în 609 î.Hr., armata asiriană s-a adunat în Carchemiș, un oraș aflat sub stăpânire egipteană, pe râul Eufrat. Egiptul, ca vasal al Asiriei, a fost un aliat al regelui asirian Ashur-uballit al II-lea și a mărșăluit în 609 î.Hr. în ajutorul său împotriva babilonienilor. Înaintarea armatei egiptene, condusă de faraonul Necao al II-lea, a fost întârziată în Meghiddo de forțele regelui Iosia al lui Iuda, care a fost totuși învins și ucis în bătălia de la Megiddo (609 î.Hr.). Egiptenii și asirienii, s-au alăturat, au trecut Eufratul și au încercat să-i alunge pe babilonieni din Harran, eșuând. Prin urmare, s-au retras în nord-vestul Asiriei, în ceea ce este acum nord- estul Siriei , așteptând inamicul. 

Bătălia finală

Egipto-asirienii s-au ciocnit cu armatele medo-babilonienilor sub comanda prințului babilonian Nebucadnețar al II-lea la Karkemiš în anul 605 î.Hr. și au fost distruși. Asiria a încetat să mai existe ca superputere, intrând în vasalitatea Babilonului, iar Egiptul și-a pierdut statutul de „Putere” în Orientul Apropiat antic. 

Rapoartele bătăliei 

Cronica lui Nabucodonosor al II-lea (acum în Muzeul Britanic ) relatează că babilonianul „a traversat râul pentru a merge împotriva armatei egiptene care se afla la Karchemiš. S-au luptat între ei, iar armata egipteană s-a retras dinaintea lui. El a încheiat bătălia, învingându-i. În ceea ce privește restul armatei egiptene care scăpase, trupele babiloniene i-au ajuns din urmă și i-au învins astfel încât niciun om nu a scăpat în țara lui... La în acea dată, Nabucodonosor a cucerit întreaga zonă a lui Hamat (Coele-Siria) și Iudeea”. Bătălia este menționată și descrisă și în Biblie, în Cartea lui Ieremia. Bătălia menționată în 2 Cronici 35: 20-27 este în schimb bătălia de la Megiddo din 609 î.Hr. 

În vremea regelui Ioiachim, Nabucodonosor, regele Babilonului, în fruntea unei mari armate, a înconjurat Ierusalimul și a pus stapanire pe el în anul 606 î.H. Apoi el duse rob la Babilon pe regele Iudeii Ioiachim, împreună cu un mare număr de evrei. Cu aceasta s-a început robia babiloneană, care a ținut 70 de ani (606-536 î.H.). Robia n-a început cu dărâmarea Ierusalimului în anul 586, ci la cucerirea Ierusalimului în 606.

 

Cei 70 de ani de supremație ai Babilonului (606-536 î.H)

După o perioadă de vasalitate, iudeii au decis să nu mai plătească tribut, ceea ce a dus la o campanie de supunere împotriva lor. 

Asediul Ierusalimului a început în forţă în ianuarie 588 î.Hr. şi a durat până la sfârşitul verii anului 586 î.Hr. Ierusalimul a reuşit să reziste mai bine de doi ani, până când cuvintele profetice ale lui Ieremia s-au împlinit şi oştile babiloniene au străpuns zidul şi au distrus cetatea. Foametea era atât de mare în cetate, încât ostaşii şi-au pierdut puterea şi nu au mai putut face faţă. Regele Zedechia a fugit împreună cu familia lui, dar efortul a fost fără rost. A fost prins şi dus la Nebucadneţar care a poruncit ca fiii regelui Zedechia să fie ucişi în faţa tatălui lor. O mare parte din această istorie este consemnată în Ieremia 39:1-10. 

Aşa cum s-a menţionat în istorie, Cirus a cucerit Babilonul în 539 î.H și l-a ucis pe Belșațar și l-a supus complet până în anul 536 din mâna lui Nabonid, ultimul rege, tatăl lui Belșațar. La scurt timp după aceea, el i-a eliberat pe evrei, care au început să se întoarcă în patria lor, după exact 70 de ani de la deportare (Ezra 1:1–4).

Întrebări despre doctrina anului 1914

Cineva mi-a pus următoarele întrebări cu privire la învățătura din 1914:

Întrebări pentru Martorii lui Iehova care țin cu adevărat de Biblie: A FOST ÎNFIINȚAT REGATUL LUI DUMNEZEU ÎN 1914?

 (sursa: listă de discuții)

1. Dacă Domnul Isus „s-a așezat” pe tronul lui Iehova Dumnezeu în 1914 sau a fost „înscăunat” acolo în cer, de ce i-ar fi putut spune apostolului Ioan în secolul I: „Celui ce biruiește îi voi da să șadă cu Mine pe tronul Meu, așa cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe tronul Lui.” - Apocalipsa 3:21?

Întrebare: Dacă Isus Christos s-a așezat deja pe gloriosul tron ​​ceresc al lui Iehova Dumnezeu în cer pe vremea apostolului Ioan, cum ar fi putut să se așeze (sau să fie „înscăunat”) pe tron ​​abia în 1914?

2. Puteți interpreta întronarea lui Isus într-un sens limitat, ca fiind conducător doar peste congregația creștină, înainte de 1914, dar în 1914 i s-a dat „împărăția lumii” (Apocalipsa 11:15)? De ce, atunci, a scris și a trimis apostolul Ioan salutările sale în secolul I „de la Isus Christos, Martorul credincios, întâiul născut din morți și Conducătorul împăraților pământului”? - Apocalipsa 1:5, NIV?

Întrebare: Dacă Domnul Isus Christos, era deja „Conducătorul împăraților pământului” în zilele apostolului Ioan, cum a putut să i se dea „împărăția lumii” abia în 1914?

3. Puteți interpreta întronarea lui Isus Christos în 1914 ca însemnând că i s-a dat atunci „autoritatea de a domni”, autoritatea de a începe să domnească? (De exemplu, vezi pagina 141 a cărții Poți trăi veșnic în Paradis pe Pământ.) Totuși, Domnul Isus le-a spus ucenicilor săi la scurt timp după învierea sa: „Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ.” - Matei 28:18

Întrebare: Dacă Domnului Isus Christos i s-a dat „toată puterea în cer și pe pământ” la învierea sa, cum a putut el să primească o astfel de domnie sau putere abia în 1914? Nu putea primi mai multă autoritate decât toată autoritatea pe care o avea deja. Este corect?

4. Dacă Domnului Isus i s-a dat „toată autoritatea” la învierea sa, se poate explica faptul că lui Isus Christos nu i s-a dat dreptul de a-și folosi autoritatea împotriva națiunilor decât în ​​1914, dar apoi i s-a dat dreptul de a le zdrobi? Totuși, în secolul I, Isus Christos i-a spus congregației din Tiatira, în Asia Mică: „Celui ce biruiește și păzește lucrările Mele până la sfârșit, îi voi da autoritate peste națiuni și le va păstori cu un toiag de fier, ca niște vase de lut care vor fi sfărâmate, așa cum și Eu am primit autoritate de la Tatăl Meu.” - Apocalipsa 2:26, ​​27

Întrebare: Dacă Domnul Isus primise deja autoritate peste națiuni în zilele lui Ioan, inclusiv autoritatea de a le zdrobi, cum i s-a putut da o astfel de autoritate abia în 1914? Este adevărat că nu a zdrobit națiunile în zilele lui Ioan, dar a făcut-o în 1914?

5. Dacă Domnul Isus s-a așezat la dreapta lui Iehova Dumnezeu și i s-a dat o poziție mai înaltă la învierea Sa (Efeseni 1:20-23), poate fi citat Evrei 10:12, 13 ca spunând că Isus nu a început să-și exercite autoritatea decât abia în ​​1914? Acest verset afirmă că Isus s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu la învierea sa, dar „de atunci încolo așteaptă până când vrăjmașii Lui vor fi puși ca un scăunel pentru picioarele Lui”. Se poate spune că această „așteptare” s-a încheiat deja în 1914, când Isus a început să domnească? 

Întrebare: Au fost dușmanii lui Isus puși ca un scăunel pentru picioarele Sale în 1914? Atunci cum de i-au persecutat pe fratii martori după acest an? Toată lumea știe ce înseamnă un scăunel și ce înseamnă să stai pe el. Se află dușmanii Domnului Isus în această poziție umilitoare din 1914? De ce fac atunci tot ce vor? Dușmanii Domnului Isus aflați într-o „stare de scăunel” nu puteau face nimic. Aceasta era o stare în vremurile străvechi când un rege sau un conducător își punea picioarele pe gâtul unui dușman învins și domnea în mijlocul dușmanilor învinși.

6. Pastorul CT Russell ieșind de la adventiști, a perpetuat o învățătură adventistă de acolo și a predat-o în studiile sale, în care afirma că timpurile alocate (hotărâte) națiunilor pentru a se auto-guverna s-au sfârșit în 1914.

Întrebare: Cum au putut timpurile națiunilor să se încheie în 1914, când națiunile nu numai că au supraviețuit în acel an, dar s-au triplat ca număr de indivizi de atunci? Adevărul este că pentru majoritatea națiunilor de astăzi, timpul pe pământ a început după 1914 și au făcut și vor continua să facă tot ce vor fără restricții. Cum s-a putut sfârși timpului lor în 1914?

7. După actuala doctrină, se afirmă că după 1914 Biblia a arătat niște semne ale venirii lui Isus, care arată că domnia regală a lui Isus a început în 1914, printr-o întronare glorioasă invizibilă. Biblia descrie evenimentul astfel: „Tot așa, când veți vedea toate aceste lucruri (semnele), să știți că El (Hristos) este aproape, la uși (Hristos este aproape, dar încă nu este aici).” 

Întrebare: Conform textului din Matei 24:27-33, ce vor arăta semnele, că Domnul Isus Hristos a venit deja, sau că va veni la scurt timp după semne? Deci, care este ordinea biblică: venirea și semnele, sau semnele și venirea? -----------