Dumnezeu ne iubește (Ioan 3:16) și de aceea dorește să fim salvați (2 Petru 3: 9). În Sfânta Scriptură găsim câteva exemple înfiorătoare a oamenilor care au pierit îngrozitor, nedorind să fie salvaţi. De exemplu, avem lumea de înainde de Marele Potop, care a pierit înnecată de apă, apoi avem lumea care a trăit în cetăţile din câmpia din jurul Sodomei şi Gomorei. Deşi au fost răi, Dumnezeu i-a avertizat, prin Noe şi Lot. Dar nimeni nu a ascultat. Şi exemplele biblice ar putea continua. Ei ne sunt în faţă ca nişte sunt exemple ale mântuiţilor şi exemple ale pierduţilor.
Care este situaţia în zilele noastre?
Atunci când Dumnezeu ne iubeşte, ne şi avertizează, aratând prin asta grija iubitoare pe care ne-o poartă.
În timpul Domnului Isus, Dumnezeu i-a avertizat prin Fiul Său cum să scape de mânia care trebuia să vină asupra Israelului, prin armatele Romeni.
Dar cand a vazut pe multi din farisei si din saduchei ca vin sa primeasca botezul lui, le-a zis: "Pui de naparci, cine v-a invatat sa fugiti de mania viitoare? (Mat.3:7)
Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau sa fie botezate de el: "Pui de naparci, cine v-a invatat sa fugiti de mania viitoare? (Luc.3:7)
Azi, Dumnezeu ne avertizează la fel, cum să scăpăm din marele cataclism, numit "NECAZUL CEL MARE" care va veni peste oamenii din timpul sfârşitului acestei epoci:
"Doamne", i-am raspuns eu, "tu stii." Si el mi-a zis: "Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spalat hainele si le-au albit in sangele Mielului. (Apoc.7:14)
Toţi trebuie să luăm aminte la avertizarea că cine nu crede în Fiul lui Dumnezeu, nu are cum să fie mântuit:
Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el." (Ioan.3:36)
Nimeni nu trebuie să se amăgească, că trăind în păcat el poate scăpa din marea urgie care va veni asupra pământului şi locuitorilor de pe el:
Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care inabusa adevarul in nelegiuirea lor. (Rom.1:18)
Dar, daca nelegiuirea noastra pune in lumina neprihanirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept cand Isi dezlantuie mania? (Vorbesc in felul oamenilor.) (Rom.3:5)
Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu. (Rom.5:9)
Cuvântul lui Dumnezeu arată un şir de evenimente finale, de la finalul acestei epoci (veac), urmând ca după ele să vină o epocă de o mie de ani şi apoi epoca veşniciei. De aceea fiecare credincios trebuie să fie cu ochii în patru, pentru a nu se lăsa înşelat:
Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi. (Mat.24:11)
Si fiara a fost prinsa. Si, impreuna cu ea, a fost prins prorocul mincinos care facuse inaintea ei semnele cu care amagise pe cei ce primisera semnul fiarei si se inchinasera icoanei ei. Amandoi acestia au fost aruncati de vii in iazul de foc care arde cu pucioasa. (Apoc.19:20)
Si diavolul, care-i insela, a fost aruncat in iazul de foc si de pucioasa, unde este fiara si prorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor. (Apoc.20:10)
Iată că vin mari evenimentele îngrozitoare şi cei care nu vor asculta de Dumnezeu, nu vor scăpa! De aceea una dintre datoriile noastre este să avertizăm lumea, până ce nu este prea târziu şi să nu ne lăsăm înşelaţi de cei care stâpânesc arta înşelării:
Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi. (Mat.24:24)
Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi. Ei vor face semne si minuni, ca sa insele, daca ar fi cu putinta, si pe cei alesi. (Marc.13:22)
Pe alocuri vor fi mari cutremure de pamant, foamete si ciume; vor fi aratari inspaimantatoare si semne mari in cer. (Luc.21:11)
Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri, care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al valurilor; (Luc.21:25)
Pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu, cei ce doresc să scape din marele necaz, trebuie să se pocăiască, dacă încă nu au făcut-o. Mesajul pocăinţei arată clar că nu există mântuire fără ascultarea de Dumnezeu, de aceea „Pocăiți-vă“, spune Cuvântul lui Dumnezeu tuturor: Marcu 1:15, Romani 7, Efeseni 4:17-32, Romani 3:9-27.
Domnul si mantuitorul nostru Isus Christos marturiseste despre el insusi ca este “inceputul creatiei lui Dumnezeu” Apocalipsa 3:14.
Logica ma face sa accept aceasta marturie din urmatoarele motive:
Nu sunt de acord cu logica de la Niceea (325), care spune ca Fiul este “nascut dar nu facut”, “nascut si facut” sunt cuvinte ce se pot armoniza. Fiul este nascut, deoarece mintea lui Dumnezeu Tatal l-a nascut si este facut, deoarece ce a fost nascut in mintea lui Dumnezeu a fost adus in existenta de mana lui creatoare.
Dumnezeu Tatal nu are in cer o sotie (“dumnezeita”) prin care sa-l fi nascut pe Fiul, iar el (Dumnezeu) nu este descris ca este ca o femeie care naste. In cer nu sunt sexe. Nici de barbat si nici de femeie, toti sunt asexuali. Singura optiune de a aduce un “Fiu” in existenta, fara cale sexuala, este de a-l crea. Arius a avut dreptate, a fost un timp cand Fiul n-a existat, insa el a gresit atunci cand a sustinut ca Fiul a fost adus in existenta din nimic. Creatia ex-nihilo a Fiului este un “misnomer” (cum spun americanii) la fel ca si expresia “nascut dar nu facut”, o denumire incorecta. E imposibil sa faci ceva din nimic. Intotdeauna exista ceva la baza lucrurilor. Din pacate la Niceea au fost propuse aceste doua aspecte nelogice: “nascut si nu facut” de catre athanasieni si “Fiul creat din nimic” de catre arieni. Cand doi se bat, al treilea (adica Satana) castiga. La Niceea nimeni nu a cstigat, toti au pierdut. Nimeni nu a castigat, deoarece nu s-a respectat Scriptura care spune, ca in litigiul dintre frati nu poate fi arbitru un necredincios, si imparatul Constantin zis “Cel Mare” a fost inca nebotezat. Cum poti sa mergi la un nebotezat sa te judece in probleme ale credintei? De aceea nici o partida nu a fost binecuvantata cu o intelegere logica.
1 Corinteni 6:
1. Cum! Cand vreunul din voi are vreo neintelegere cu altul, indrazneste el sa se judece cu el la cei nelegiuiti, si nu la sfinti?
Va rog sa observati atmosfera necrestina de la conciliile asazise ecumenice (unde dragoste nu e nimic nu e, nici chiar adevar):
Atmosfera neiubitoare, necrestina a sinodul numit “Sinodul (Conciliul) de la Niceea” (325) a fost descrisa de istoricul roman Ammianus Marcellinus. El spune ca figurantii de acolo s-au comportat ca niste caini turbati gata gata sa se sfasie. Cel mai infierbantat a fost episcopul din Mira Liciei, impartind inamicului sau public nr 1, lui Arius, niste palme generoase, pentru care a fost dat afara din marele Conciliu.
Dar ce s-a intamplat dupa Niceea? Daca atunci au fost gata sa se sfasie, mai apoi chiar au facut-o.
Iata un fragment de istorie, de pe timpul cand se faceau crezurile si in ce atmosfera neiubitoare se faceau:
“Jubilarii si veselie la blestemarea in chinurile iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea (daca nu apelul deschis) violentei multimii pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, D.D., History of Latin Christianity, New York, 1871, p 226).
Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz vorbeste de ei ca ‘adunari de cocori si gaste’ (Schaff, History of the Christian Church, ii. 347). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: ‘Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca ma exprim prea aspru aici) artagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.’ (Ep. Ad. Procop., 55 old order, Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 347).
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D. a fost marcat de ‘intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). Ambele factiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Ibid., ii. 723 – 725), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Ibid., i. 242), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Ibid., p. 242). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., p. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., i. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., i. 242).
In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo, si din caracterul odios al lucrarilor lui a fost numit ‘Sinodul Talharilor’. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 738), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o factiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele ‘Sa-l ardem pe Eusebiu; sa-l ardem de viu. Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua’ (Ibid., p. 738). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Ibid., p. 738 ff.). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 288). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian invinsul (Ibid., i. 289). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului strigand ‘Omorati-l, omorati-l!’ si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani ca muri curand dupa aceea (Ibid., i. 289, Scaff, Hist. Christ. Church., ii. 739).
Protopopul Milman face remarca semnificativa ca acesta nu a fost ultimul Sinod Ecumenic murdarit cu sange (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 289).
Alt Sinod, care trebuia sa se desfasoare la Niceea in 451 A.D. a fost atat de ne-stapanit incat a trebuit sa fie mutat la Calcedon, peste stramtoarea Constantinopolelui, de unde Imparatul putea sa-l supravegheze si sa mentina ordinea cu trupele sale (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 742). Astfel este cunoscut ca Sinodul de la Calcedon. Lucrarile au fost permanent intrerupte de urlete si zarva (Ibid., ii. 743), chiar mirenii simtindu-se obligati sa aminteasca Episcopilor de demnitatea lor clericala (Ibid., ii. 743). Dr. Phillip Schaff zice, ‘La Calcedon, aparitia renumitului scriitor si istoric Teodoret a provocat o scena care aproape involuntar ne aminteste de actualele incaierari ale calugarilor greci si romano-catolici la Sfantul Mormant, incaierari care au loc in ciuda prezentei intimidante a politiei turce. Oponentii egipteni ai lui Teodoret au strigat din toti rarunchii ‘Jos cu el, acest invatator al lui Nestor.’ Cei din tabara sa raspunsera cu egala violenta: ‘Ne-au fortat la ‘Sinodul Talharilor’ sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte. Jos cu ucigasul de Dioscor. Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: ‘Jos cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop.’ La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod.’ Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348).
La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman, ii. p. 345); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.) a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un ‘Sinod de nebuni si posedati’ (Ibid., ii. 346).
Este un fapt curios de la care nu ma pot abtine sa atrag atentia. Nici un istoric al Crestinismului, fie el Milman, Schaff, Davidson, Mosheim sau oricare altul nu a observat se pare grotescul absurditatii ideii unei adunari care incearca sa decida prin vot un fapt petrecut, deci care tine de trecut. Oamenii se aduna si voteaza asupra chestiunilor care trebuie sa se hotarasca, facandu-le astfel sa devina fapte; ca de exemplu ca acela sau celalalt sa devina presedinte, sau o lege care sa intre in vigoare; dar nu voteaza lucruri care sunt deja intamplate si hotarate. Cititorul trebuie sa inteleaga ca cele prezentate sunt doar o frantura din panorama oferita istoriei de catre Sinoadele Bisericii. Oricat de pios ar fi cineva, daca este sincer cu el insusi, atunci este imposibil sa citeasca istoria lucrarilor acestor Sinoade si sa pretinda ca Duhul Sfant are ceva de a face cu rezultatele unor atat de violente intruniri, lasand la o parte credibilitatea unei hotarari si unei intruniri care isi propune sa stabileasca ceea ce este inspirat de Duhul Sfant si ceea ce nu este.”
Sursa un forum de pe internet
Cei care nu-si amintesc de trecut, sunt condamnati sa-l repete: Daniel 12:10 “NICIUNUL din cei rai nu vor intelege”