O criză care bântuie (criza autenticității)
Criza autenticității de la William Miller la Corpul de Guvernare
Conform datelor publicate de cei care se ocupă cu studiul cultelor și credințelor religioase, strămoșii martorilor lui Iehova provin din mișcarea adventistă lansată de predicatorul baptist William Miller, la începutul anilor 1840. După moartea lui Miller, adventiștii s-au rupt în diferite orientări, iar Charles Taze Russell, s-a atașat unui astfel de grup adventist, devenind pastor, după un studiu de doi ani, făcut în cadrul grupului (după obiceiul baptiștilor numiți ”primitivi”). Russell și familia (tatăl și sora) au fost botezați de un pastor adventist pe nume George Storrs; după cum recunoștea chiar pastorul Russell, primii săi asociați (frați) au fost adventiști. Ulterior el și cei ce l-au urmat - după o ceartă cu liderul grupului adventist la care era afiliat, condus de Nelson Barbour, au format un nou cult, renunțând la numele de ”adventist”. După ce au cochetat o perioadă cu numele de ”vestitorii dimineții”, ei se vor numi ”studenții Bibliei”. Din 1915 cultul a intrat într-o criză de orientare ideologică, după ce multe dintre așteptările profetice ale fondatorului nu s-au adeverit, Russell murind în 1916, iar cele lăsate nescrise ”postum”, după această dată, s-au năruit la fel, până la sfârșitul anului 1925. După 1916 liderii importanți ai cultului au dus o luptă acerbă pentru conducerea supremă, la care s-a impus JF Rutherford, numit judecător supleant pentru puțin timp, de unde și porecla de ”judecătorul” (deși n-a judecat multă lume). După eșecul așteptărilor dintre anii 1914-1925, Rutherford schimbă macazul și consiliat de Macmillan, Roy D. Goodrich și alții, face câteva schimbări (împotriva ideilor nebiblice și pseudo-științelor demonice), dar nu se dezice de schema ce duce la 1914, ci doar o reformulează. Când un grup rival desprins dintre studenții Bibliei își ia numele de Slujitorii lui Yah, prin anii 1920, Rutherford propune un nume nou, pentru cei rămași în jurul său, de ”Martorii lui Iehova” (în 1931). În jurul anului 1940, se conturează opinia că alianța papalității cu puterile dictatoriale, va duce victoria lor în război, care va aduce o persecuție teribilă peste martori. Membrii sunt sfătuiți energic să nu se căsătorească și să nu facă copii, până după Armaghedon, acesta fiind considerat foarte aproape, imediat după încheierea războiului. Când după moartea lui Rutherford, aceste viziuni se dovedesc greșite, un grup de inițiativă dintre liderii cultului (Jesse Hemery, Roy D. Goodrich, etc.), propun renunțarea la doctrina despre 1914. Sunt dați afară din cult, li se aruncă afară bagajele de la congrese. Deoarece o altă ruptură era pe cale să intervină, după rectificarea doctrinei despre cele mai înalte stăpâniri (Romani 13:1), alimentând plecările și scăderea membrilor, eminența neagră a Societății Watchtower, vicepreşedintele Frederick Franz (1894-1992) a introdus în circulaţie o nouă carte şi a stabilit o nouă dată pentru Armaghedon și sfârşitul lumii (erei), aceasta fiind numită ”Viaţa veşnică în libertatea Fiilor lui Dumnezeu„ (1966), scrisă chiar de el. Deoarece după moartea lui Russell, cronologia lui Russell a fost rectificată și s-a făcut o nouă ediție a ei, se concluziona că toamna anului 1975 va marca începutul celei de-a şaptea perioade a istoriei omenirii.
Cum era de așteptat, numărul membrilor a crescut cu miile până ce a venit anul 1975 şi a trecut și mulți cum au venit așa s-au dus. După eșecul din anul 1975, unii lideri au propus din nou să se renunțe public la 1914, iar alții au sugerat mai degrabă să o facă ”uitării”. În această atmosferă, apare între liderii din cult, Raymond Franz, care propune anumite schimbări, unele fiind acceptate. Însă când secretarul său, Ed Dunlop, se atinge de foc, adică de unele chestiuni care ar fi generat scuturarea din temelii a fundamentului Societății Watchtower, cade și el sub bănuieli. Dorind să stingă focul, Dunlop este excomunicat și Raymond este anunțat că va fi vorbitor principal la congresele din Africa. În acest context se retrage din forul de conducere, la solicitarea soției, care ar dori copii. I se propune o pensie, dar o refuză, angajându-se ca vânzător de legume la taraba unui fost martor. Văzând că mănâncă împreună cu acesta la masă, este excomunicat, pentru ”apostazie”. Îi scrie unchiului său, care a devenit liderul suprem în cult, Frederick Franz, dar acesta nu îi răspunde.
Un ”schelet” în dulap
Iată de ce putem concluziona astfel: după o anumită criză, de la baptiști au ieșit adventiștii, de la adventiști au ieșit studenții Bibliei, de la studenții Bibliei au ieșit martorii lui Iehova, iar de la martorii lui Iehova au ieșit alții, după o criză, care erau în căutarea autenticității creștine, ca și alții care au ieșit din celelalte culte, încercând să fie ca cei din secolul I, poporul lui Dumnezeu. Dumnezeu cheamă afară din toate sistemele religioase eșuate, indiferent de denumire, pe cei care doresc să fie poporul Lui:
Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: "Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei! (Apoc.18:4)
În anii 1840, practic s-a lansat o nouă grupare baptistă, cu un nume nou, nu-și mai ziceau baptiști, ci adventiști, adică cei ce așteaptă ”venirea” Domnului. Vedem din acest nume nou pus, o etichetă a credinței lor, care avea și o rezonanță exclusivistă: ”Așteptătorii”. De ce erau așteptători așa de speciali? Deoarece credeau că Domnul Isus vine în 1843 (schimbat la 1844) și ei sunt cei care au această descoperirea specială, bazată pe studiul profețiilor Bibliei... Au fost ei la înălțimea duhovnicească cerută de acest cuvânt de ”adventist” (așteptător)? Din păcate, ceea ce era văzut ca un studiu superb al unor profeții, s-a dovedit a fi doar studiul unor păreri omenești, care au dus la o mare dezamăgire și totuși mulți nu s-au dezis de calcul (cum nu se vor dezice nici studenții Bibliei de 1914, deși nimic din ce au așteptat atunci, nu s-a împlinit). Chiar și după acest mare eșec din 1843-1844, Russell și studenții Bibliei vorbeau laudativ la adresa lui William Miller și anumiți predicatori adventiști, ca George Storrs, considerându-l un înainte mergător al credinței lor, iar în unele cercuri de studenți în Biblie, este considerat un campion al credinței. Russell spunea că nu a adus nimic nou, tot ce făcea considera o ”culegere” (compilare) a diferitelor idei din timpul său. Iar dogma despre calculul ce ducea la 1914 a preluat-o de la adventiști, Miller fiind cel care a popularizat schema. Russell a bătut foarte mult toba pe acest an, făcându-l fundament al carierei sale de vizionar în a explica lucrurile ascunse în Scripturi. Se credea că a fost ales de Domnul, ca sclav fidel și prevăzător, ca să arate marele eveniment al anului 1914, sfârșitul lumii. Gândiți-vă ce se întâmplă dacă acest eveniment este scos. Practic, dacă renunță, devin o grupare fără fundamentul pe care s-au constituit, acela de a fi trâmbița de avertizare a lui Dumnezeu... Ei nu doresc să se creadă că au fost o trâmbiță falsă.
După cum vedem, aceste grupări ”de rudenie” au trecut prin mari crize, care țin încă și la ora actuală. Orgoliul îi împiedică să se trezească cu adevărat, pentru că se tem să nu-și piardă prestigiul.
Ieșiri din criză (Criza Conștiinței)
Raymond Franz, de la misionar de top și unul din liderii de cult, la criză personală
Se spune că fiecare creștin adevărat are ”un drum al Damascului”, în care este orbit, ca mai apoi să vadă lumina adevărului.
- Raymond Victor Franz (8 mai 1922 - 2 iunie 2010) a fost misionar în țări străine și apoi membru în Corpului de Guvernare (cel mai înalt for de conducere, gen sinod) al Martorilor lui Iehova din 20 octombrie 1971 până la îndepărtarea sa din 22 mai 1980.
- A slujit la sediul mondial al organizației timp de cincisprezece ani, din 1965 până în 1980.
- Pentru a răspunde valului de întrebări de după îndepărtarea sa, Ray a scris două cărți care relatează experiențele sale personale cu Watch Tower Bible and Tract Society și opiniile sale despre învățăturile Martorilor lui Iehova: Criza conștiinței și În căutarea libertății creștine.
- A început să lucreze în departamentul de scriere al organizației și a fost însărcinat să scrie în colaborare Aid to Bible Understanding, prima enciclopedie religioasă publicată de Martorii lui Iehova.
- La 20 octombrie 1971 a fost numit membru al Corpului de conducere, for ce se numește ”Corpul de Guvernare” al Martorilor lui Iehova.
- A părăsit Corpul de Guvernare în 1980, după o anchetă la nivel înalt în care a fost acuzat de răspândirea de învaţături greşite,
- A fost exclus în 1981.
Cartea ”Criza Conștiinței”
În 1983 Raymond Franz, numit de prieteni simplu Ray, publică cartea Criza Conștiinței (The Crisis of Conscience).
Din memoriile sale personale: "Am petrecut aproape patruzeci de ani ca reprezentant cu normă întreagă, servind la fiecare nivel al structurii organizaționale. Ultimii cincisprezece ani i-am petrecut la sediul internațional și ultimii nouă dintre aceștia ca membru al Corpului de conducere mondial al Martorilor lui Iehova. Au fost acei ani finali care au fost perioada crucială pentru mine. Iluziile de acolo s-au întâlnit cu realitatea. De atunci am ajuns să apreciez corectitudinea unui citat pe care am citit-o recent, una făcută de un om de stat, acum mort, care a spus: „Marele dușman al adevărului nu este foarte des minciuna - deliberată, inventată și necinstită - ci mitul - persistent, convingător și nerealist. " Acum am început să-mi dau seama cât de mare era o măsură din ceea ce m-am bazat pe întreaga mea viață de adult, un mit - persistent, convingător și nerealist."
Din prezentarea cărții de pe internet (bing com):
„Criza conștiinței” este o carte esențială scrisă de Raymond Franz, care explorează dinamica internă a organizației Martorilor lui Iehova și conflictul dintre conștiința personală și autoritatea instituțională.
O „criză de conștiință” se referă la o dilemă morală în care un individ se confruntă cu un conflict între convingerile sale personale și presiunile externe, adesea explorată în contextul autorității religioase și al integrității personale.
Definiție și context
O criză de conștiință apare de obicei atunci când indivizii trebuie să aleagă între a adera la convingerile lor morale personale și a se conforma așteptărilor sau cerințelor unei organizații, în special în contexte religioase. Această luptă internă poate duce la consecințe emoționale și sociale semnificative, deoarece indivizii se pot simți sfâșiați între loialitatea față de credința lor și dorința de a rămâne fideli propriilor convingeri.
„Criza de conștiință” a lui Raymond Franz
Una dintre cele mai notabile explorări ale acestei teme se găsește în cartea lui Raymond Franz „Criza de conștiință”, publicată în 1983. Franz, fost membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova, oferă o relatare sinceră a experiențelor sale și a conflictelor interne cu care s-a confruntat în timp ce naviga prin structura autoritară a organizației. Cartea servește atât ca o narațiune personală, cât și ca o critică a politicilor rigide care adesea suprimă conștiința individuală în favoarea conformismului organizațional.
Wikipedia
+1
Teme cheie
1 Conflictul dintre autoritate și conștiință: Franz discută despre modul în care organizațiile religioase pot exercita presiuni asupra membrilor pentru a se conforma, adesea în detrimentul convingerilor personale. El subliniază importanța menținerii integrității și lupta cu care se confruntă mulți atunci când conștiința lor intră în conflict cu cerințele instituționale.
2 Sacrificiu personal: Cartea evidențiază impactul emoțional al unor astfel de crize, inclusiv pierderea potențială a relațiilor și a legăturilor comunitare atunci când indivizii aleg să acorde prioritate conștiinței lor în detrimentul loialității organizaționale.
3 Implicații mai largi: Deși se concentrează pe Martorii lui Iehova, temele din „Criza conștiinței” rezonează cu persoane din diverse credințe și medii, deoarece multe se confruntă cu dileme similare în ceea ce privește autoritatea și sistemele de credințe personale.
4 Surse
Concluzie
O criză de conștiință este o experiență profundă și adesea dureroasă care îi provoacă pe indivizi să își împace convingerile cu presiunile externe. „Criza conștiinței” de Raymond Franz oferă perspective valoroase asupra acestei lupte, ilustrând complexitatea credinței, autorității și integrității personale. Cartea rămâne o resursă semnificativă pentru cei care explorează dinamica conștiinței în contexte religioase.
În cartea Criza Conștiinței autorul îşi relatează experienţa avută în calitate de membru al Corpului de Guvernare. Reiese că a luat parte la unele lucruri silit de împrejurări, nu din convingere.
Concluzia lui: „Mi-e rușine la ceea ce am luat parte”
Raymond Franz (un ieșit din criză), despre ieșirea din criză
A fost însărcinat alături de secretarul său Ed Dunlop, să alcătuiască prima enciclopedie a organizaţiei, după ce în 1965 el a devenit membru în sediului organizaţiei din Brooklyn, New York. Aici a luat parte la cercetare istorică şi biblică, concretizată în scrierea enciclopediei biblice "Ajutor pentru înţelegerea Bibliei (Aid to Bible Understanding)", carte revizuită ulterior sub numele de Perspicacitate pentru întelegerea Scripturilor (Insight on the Scriptures).
În această calitate a bătut pe la porțile multor biblioteci și muzee, pentru a se documenta și a strânge materiale.
După părăsirea bordului de conducere a martorilor, fratele Ray a fost abordat de multă lume, în diferite chestiuni despre organizația Martorilor și învățăturile Societății, precum și a ceea ce crede el, că ar fi biblic. Așa am procedat și eu, cu un prieten din România, scriindu-i eu, apoi el... Ne-a răspuns la amândoi.
Prima mea corespondență cu fratele Raymond Franz a fost prin 1995, când am schimbat două scrisori, prin poștă. Auzisem de el de la altcineva, din SUA, care a avut amabilitatea să îmi dea adresa lui poștală. După câțiva ani am corespondat din nou, via e.mail. Am primit câteva scrisori, printre care una sau două care nu mi-a fost trimisa mie personal, ci altcuiva, dar fratele a simțit îndemnul să îmi trimită și mie.
Iată o astfel de scrisoare, scrisă de fratele Ray, ca un fost martor, în care - printre altele, atrage atenţia, că unii dintre fondatorii unor grupări de ex-martori, comit aceeaşi greşeală, cu care au intrat în organizaţia pe care au părăsit-o sau au fost nevoiţi să o părăsească: sunt fermecați de diferite argumente pseudo-biblice. Şi dă ca dovadă un exemplu elocvent în doctrina trinităţii, pe care aceştia au reâmbrăţişat-o, deşi nu are nici temei istoric în originile creştinismului, şi nici biblic, fiind o doctrină adaptată din păgânism. În replică, unii dintre ex-martori s-au supărat, chiar din cercul lui de frați și au avut un comportament de ceartă spunând că nu ei, ci tocmai el ”se află încă sub farmecele Societății Watchtower”. El i-a supărat afirmând că doctrine precum trinitatea, nemurirea sufletului și chinul veșnic sunt nebiblice.
Dragul meu prieten,
Îţi mulţumesc pentru mesajul pe care l-ai trimis şi care mi-a fost tradus de un prieten din România. Sper să poţi citi răspunsul meu.
Îmi pare rău că răspunsul meu e încet. Pe 8 mai voi împlini 87 de ani, iar în anul 2000 am suferit de o boală care mi-a fost diagnosticată ca un atac de cord moderat; nu m-a paralizat, dar m-a făcut obosit şi mi-a redus nivelul energiei. Deci nu mai pot ţine atât de bine precum mi-aş dori pasul cu corespondenţa, Conflictul conştiinţei a apărut deja în 13 limbi, ceea ce îmi aduce şi mai multe scrisori. Sănătatea soţiei mele a suferit şi ea câteva probleme serioase, ceea ce a necesitat acordare de timp în acest sens. Cynthia a trecut printr-un proces cateterizare a inimii, care a descoperit şase vase de sânge blocate la ea în inimă. Doctorii doreau să facă chirurgie by-pass, dar ea a ales să nu o facă. În septembrie 2007 m-am supus unei operaţii chirurgicale pe artera carotidă stângă (una din principalele artere care asigură alimentarea sanguină a creierului). A durat circa o oră şi jumătate şi în tot ce acest timp am fost conştient, întrucât mi s-a aplicat doar anestezie locală. Chirurgul a făcut o incizie de circa 12 centimetri în gât, a deschis apoi artera şi a eliminat blocajul. Artera carotidă dreaptă a devenit complet blocată şi a cauzat atacul de cord din anul 2000 şi astfel a fost foarte important ca cea din partea stângă să fie deschisă şi liberă de blocaje. Eram recunoscător că a trebuit să petrec doar o singură noapte în spital. Vorba din popor „vârsta de aur“ cu siguranţă nu descrie ceea ce aduce cu adevărat bătrâneţea. Capitolul 12 din cartea Eclesiastul oferă o imagine realistă.
Mulţi care scriu şi-au exprimat recunoaşterea faptului că amărăciunea şi mânia nu fac decât să diminueze credibilitatea oricăror discuţii despre Martori. Din păcate, o marte parte a cărţilor şi materialelor publicate de surse dintre „ex-Martori“ oferă o imagine aproape în totalitate negativă a subiectului. Un bărbat din Anglia a scris recent:
În prezent sunt un Martor „activ“ din Anglia şi voiam să spun cât am fost absolut de uşurat când ţi-am citit cărţile („Conflictul conştiinţei“ şi „În căutarea libertăţii creştine“). Trebuie să mărturisesc că lectura lor nu a fost deloc aşa cum m-am aşteptat. Singurul meu contact cu foştii Martori l-am avut navigând pe internet şi, sincer să fiu, multe din cele scrise nu prea merită consideraţie. O mulţime de situri sunt atât de orbite de amărăciune încât chiar şi adevărul pe care îl oferă este amar şi neplăcut.
Pot să simpatizez cu ajustarea prin care treceţi tu şi alţii. Cineva poate investi atât de mult în ce priveşte relaţiile şi pierderea aparent inevitabilă a multora dintre ele este dureroasă. După cum recunoşti, simpla retragerea dintr-un sistem despre care ai aflat că are erori serioase nu este în sine o soluţie. Ceea ce faci după aceea e aspectul determinant din care afli dacă ai progresat şi ai tras foloase sau nu. E adevărat că orice tranziţie — chiar dacă doar una se află în perspectivă — poate necesita nu doar timp, ci şi ajustări la nivelul minţii şi al sentimentelor. Nu e de recomandat să te grăbeşti, întrucât graba conduce deseori doar spre noi probleme sau noi erori. E nevoie mereu să manifeşti răbdare şi să ai încredere în ajutorul şi îndrumarea lui Dumnezeu. — Proverbele 19:2.
Se pare totuşi că adesea învăţăm la fel de mult din experienţele „neplăcute“ ale vieţii ca din cele plăcute — probabil ceva mai de durată. Deşi separarea de o organizaţie mare şi de vechii tovarăşi produce inevitabil un anumit nivel de singurătate, chiar şi acest lucru poate avea aspectele sale benefice. Poate să ne conştientizeze mai mult ca oricând înainte de necesitatea faptului de a ne baza întru totul pe Tatăl nostru ceresc, de faptul că doar în El avem o siguranţă autentică şi încrederea grijii sale. Nu mai e cazul să curgem de-a lungul curentul, ci să dezvoltăm o putere personală interioară, pe care o obţinem prin credinţă, de a creşte pentru a nu mai fi copii, ci bărbaţi şi femei mature, o creştere obţinută prin creşterea iubirii noastre pentru Fiul lui Dumnezeu şi pentru modul de viaţă exemplificat de el (Efeseni 4:13–16). Nu consider că experienţa mea din trecut a fost pe deplin o pierdere, nici că nu aş fi învăţat nimic din ea. Mă consolează foarte mult cuvintele lui Pavel din Romani 8:28 (Traducerea lumii noi schimbă sensul acestui text, inserând cuvântul „sale“ în expresia „toate lucrările sale“, dar nu aşa redă textul grecesc original). Potrivit mai multor traduceri, Pavel afirmă:
Dar ştim că, întorcând totul spre binele lor, Dumnezeu colaborează cu toţi aceia care îl iubesc. — Jerusalem Bible.
Nu doar în „lucrările sale“, ci în „toate lucrurile“ (Cornilescu, 1996) sau întru „totul“, Dumnezeu e capabil să folosească orice împrejurare — indiferent cât ar fi de dureroasă sau chiar tragică — spre binele celor care îl iubesc. La vremea aceea s-ar putea să ni se pară dificil să credem asta, însă dacă ne întoarcem spre el cu o credinţă deplină şi îi permitem să o facă, el poate şi va cauza să aibă loc acel rezultat. Ne poate face oameni mai buni pentru că am trecut prin acea experienţă, ne poate îmbogăţi în pofida eventualei tristeţi trăite. Timpul va demonstra că aşa stau lucrurile şi acea speranţă ne dă curajul pentru a merge mai departe, de a continua cu încredere în iubirea Sa.
Vei afla că multe grupări religioase fondate de foşti Martori şi-au schimbat pur şi simplu vechile convingeri în ceea ce în SUA se numeşte „ortodoxie“ [În sensul neoprotestant al cuvântului, deoarece acela e folosit în context, ortodoxia se referă la setul de convingeri creştine tradiţionale, pe care le îmbrăţişează în comun majoritatea confesiunilor neoprotestante — baptişti, penticostali, creştini după Evanghelie etc., n. trad.]. Ortodoxia are fără îndoială măsura sa de doctrine sănătoase. Dar conţine de asemenea elemente care sunt rezultatul impunerii autorităţii religioase şi nu al unei convingeri ferm stabilite de Scripturi. E dificil, de pildă, să găseşti o lucrare de referinţă cu reputaţie care să nu recunoască originea postbiblică a doctrinei Trinităţii. După părerea mea, principala problemă a doctrinei Trinităţii este dogmatismul şi modul de a judeca ce o însoţesc de obicei. Acestea nu sunt decât o altă dovadă a fragilităţii temeiului ei. Daca Scriptura ar preda-o cu claritate, nu ar fi nevoie de vreo impunere autoritară a învăţăturii şi nici de presiunea mare de a i se supune.
Atât de mulţi foşti Martori sunt dezavantajaţi când sunt presaţi de alţii să se conformeze punctelor de vedere pe care le-au adoptat aceştia. Afirmaţiile dogmatice care provin din surse ce pretind să-şi întemeieze argumentele pe cunoaşterea grecii biblice îi uluiesc adesea pe foştii Martori — chiar dacă au rămas uluiţi anterior datorită declaraţiilor de natură asemănătoare ale organizaţiei Watch Tower. S-ar putea lămuri multe lucruri dacă oamenii ar citi pur şi simplu acelaşi text în diferite traduceri. Atunci ar vedea că acolo cel puţin, unde e vorba de diferenţele de traducere, dogmatismul e o dovadă mai mare a ignoranţei, decât a învăţării. Mi se pare că aşa stau lucrurile în cazul multora care adoptă doctrina Trinităţii.
Pavel a accentuat faptul că cunoştinţa are meritul ei doar dacă prin ea se exprimă şi se produce iubirea, că în timp ce cunoştinţa îngâmfă, iubirea zideşte. Deşi e remarcabil, limbajul uman e limitat la exprimarea lucrurilor legate de sfera umană. Nu poate fi folosită în mod adecvat pentru a descrie detaliat şi pe deplin lucrurile din universul spiritual, precum natura exactă a lui Dumnezeu, procesul prin care a putut naşte un Fiu, relaţia ce se creează printr-o asemenea naştere şi alte lucruri de acest gen. Ar fi nevoie de cel puţin limbajul îngerilor, ele înseşi creaturi spirituale, pentru a o face. Cu toate acestea, Pavel spune: „Dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, dar n-aş avea iubire, aş fi o bucată de alamă sunătoare sau un cimbal zăngănitor. Dacă aş avea darul profeţirii, dacă aş cunoaşte toate secretele sacre şi aş avea toată cunoştinţa, dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dar n-aş avea iubire, nu sunt nimic“. — 1 Corinteni 8:1; 13:1–3.
Când aud vorbe despre o anumită doctrină care se pretinde că exprimă în termeni specifici ceva ce Scripturile descriu în termeni generali, că explicitează lucruri cu privire la care Scripturile nu oferă informaţii explicite şi defineşte ceva ce Scripturile lasă nedefinit, mă întreb câtă iubire se manifestă în cazul acesta, câte foloase pline de iubire cred cei care propagă aceste vorbe că rezultă din ele, cum ar fi posibil să se compare cu foloasele discutării unor lucruri prezentate direct şi fără ambiguitate în Scripturi şi aprecierea cărora ar avea o semnificaţie reală şi ar aduce foloase concrete în viaţa persoanei. Mă tem că multe din cele pe care le aud mulţi oameni nu sunt decât asemenea unui gong zgomotos.
Îmi aduc aminte de o afirmaţie scrisă de profesorul universitar Daniel Taylor în cartea sa The Myth of Certainty:
Ţelul principal al tuturor instituţiilor şi subculturilor este autoconservarea. Conservarea credinţei este un aspect central al planului lui Dumnezeu pentru istoria omenirii; conservarea anumitor instituţii religioase nu este. Nu vă aşteptaţi ca cei care conduc instituţiile religioase să simtă diferenţa. Dumnezeu nu are nevoie de o anumită persoană, biserică, confesiune, crez sau organizaţie pentru a-şi îndeplini scopul. El se va folosi de toate acestea, în diversitatea lor, de cei care sunt pregătiţi să fie folosiţi, dar îi va lăsa singuri pe cei care lucrează pentru sfârşitul lor.
Fără îndoială, punerea la îndoială a instituţiilor devine pentru mulţi echivalent cu a-l ataca pe Dumnezeu — ceva ce nu poate fi tolerat mult. Se presupune că ei îl apără pe Dumnezeu. . . . De fapt, ei se protejează pe ei înşişi, viziunea lor despre lume şi simţul lor de siguranţă. Instituţia religioasă le-a oferit un sens, un simţ al scopului şi, în unele cazuri, cariere. Oricine despre care se consideră că ameninţă aceste aspecte reprezintă într-adevăr o ameninţare.
Deseori, se foloseşte puterea pentru a se confrunta cu această ameninţare, ba chiar pentru a o suprima înainte de a apărea. . . . Instituţiile îşi exprimă cel mai clar puterea prin enunţarea, interpretarea şi impunerea regulilor subculturii.
Văzând acest adevăr în religia Martorilor şi în organizaţia şi crezul ei, nu ar trebui să nu ne dăm seama că cât de adevărat e aspectul şi într-un peisaj religios mai larg.
În ce priveşte asocierea şi părtăşia, recunosc dilema la care ajung unii. Dar cred că odată cu trecerea timpului se pot găsi alţii a căror asociere şi tovărăşie poate fi una sănătoasă şi ziditoare, fie că sunt dintre foştii Martori sau alţii. În timpul vieţii de fiecare zi ne întâlnim cu o mare varietate de oameni şi, de-a lungul unei perioade de timp putem găsi cel puţin câteva persoane ale căror asociere este sănătoasă şi ziditoare. Ne întâlnim mai mulţi pentru discuţii biblice şi, deşi grupul nostru este destul de micuţ, avem satisfacţii pe seama lui. Evident că există anumite foloase pe seama trecuturilor similare, însă nu pare ca acesta să fie un ţel major. Pe mine personal nu mă interesează să mă afiliez cu vreun grup religios. Unii au afirmat că majoritatea confesiunilor au mai multe în comun decât punctele în care se află în dezacord, ceea ce nu e lipsit de adevăr. Totuşi ei preferă să rămână confesiuni separate, iar afilierea cu ele are cel puţin un anumit efect de dezbinare, întrucât cel care aderă la ele trebuie să susţină şi să favorizeze creşterea şi învăţăturile distinctive ale confesiunii respective.
Într-o scrisoare recentă din Canada, un frate scrie:
Am început să depun mărturie informală oamenilor care au întrebări biblice sau când observ că am un moment oportun să depun mărturie. Ofer o discuţie liberă pe marginea Bibliei, tema sa în legătura cu Isus şi Regatul, principalele părţi şi modul de a o studia şi de a trage foloase personale din ea. Fără obligaţii, fără religie, doar o discuţie din Biblie. Nu mă asociez cu niciun grup şi, serios, nici nu simt nevoia să o fac. De asemenea, nici nu ofer opinii personale în cazurile în care Scripturile nu prezintă lucrurile cu claritate sau lasă la decizia conştiinţei. Totuşi, simt nevoia de a-i lăsa pe oameni să ştie că Biblia indică singurul mod de viaţă şi că libertatea, adevărata libertate, vine prin faptul de a-l cunoaşte pe Isus Cristos. Ocazional mă văd spunând lucruri care trebuie verificate pentru o înţelegere corectă, însă cred că cunosc lucrurile de bază pentru a-i ajuta pe alţii să tragă foloase din studiul personal al Bibliei. Durează destul mult să ieşi din pădure şi uneori mă întreb dacă e posibil să elimini complet orice influenţă Watch Tower. După ce a reprezentat o parte a vieţii tale de adult atâta timp, îţi dai seama că încă gândeşti într-un anume fel şi că e o gândire învăţată şi nu una dedusă logic. Sunt unele lucruri pe care ai vrea cu siguranţă să le păstrezi, însă programarea lor te împiedică mai des decât ai dori să crezi.
Nu ştiu dacă ai citit continuarea cărţii Criza (Conflictul) conştiinţei, cartea intitulată În căutarea libertăţii creştine. Vei găsi multe din întrebări analizate acolo.
Sper că o duci bine şi doresc să ai parte de îndrumarea, mângâierea şi puterea lui Dumnezeu, în timp ce te confrunţi cu problemele vieţii.
Cu sinceritate,
Ray
