Despre duhul lui Dumnezeu (I)
„Cine este Duhul Sfânt?” sau „Ce este duhul sfânt?”
Asupra "Duhului Sfânt" sunt percepţii diferite. Dacă "Duhul Sfânt" este duhul sfânt al lui Dumnezeu, atunci ceea ce este al lui Dumnezeu, nu poate fi "cineva", ci "ceva" şi se poate scrie cu minuscule ca "duhul sfânt".
Cum ai scrie „mâna lui Dumnezeu?” Evident că nu ai scrie „Mâna lui Dumnezeu”. De ce? Pentru că „mâna” îi aparține lui Dumnezeu și nu trebuie cinstită cu majusculă. De multe ori întâlnim sintagma „Duhul Sfânt” scrisă cu majuscule. De ce? Dacă e ca mâna lui Dumnezeu? Dacă este „ceva” și nu „cineva”?
Unii considera ca este o persoana, pe cand altii ca este ceva personal, adica "duhul lui Dumnezeu". Daca omul este "chipul si asemanarea lui
Dumnezeu" cum scrie la Geneza 1:26,27, atunci trebuie sa tragem
concluzia bionica pe care a avut-o si apostolul Pavel: "Căci, dintre
oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de
duhul (pneuma) omului, care este în el? Tot aşa nimeni nu cunoaşte
lucrurile lui Dumnezeu, afară de duhul (pneuma) lui Dumnezeu. Şi noi
n-am primit duhul (pneuma) lumii, ci duhul (pneuma) care vine de la
Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dăruit
Dumnezeu." 1Corinteni 2:11,12
A existat o lungă dispută pentru ca duhul sfânt să fie considerat o persoană distinctă, alături de Tatăl şi Fiul Său.
Unii nu s-au sfiit să falsifice Scriptura, pentru a le ieşi socoteala, scriind astfel: 1 Ioan 5:7 Căci trei sunt cei care mărturisesc în ceruri: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt; și aceștia trei sunt una. 8 Și trei sunt cei care depun mărturie pe pământ, Duhul, Apa și Sângele, și aceștia trei sunt de acord într-unul.
— Versiunea King James (1611)
Din păcate Noul Testament conţine o listă de reformulări, începând cu
Matei 28:18,19 unde în original era "în Numele Meu" (Isus) în loc de
forma actuală "în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Iată
ce a scris unul, care s-a documentat, pe nume Edward Gibbon în 1776:
„Chiar și Scripturile înseși au fost profanate de mâinile lor
neplăcute și sacrile. Textul memorabil, care afirmă unitatea celor trei
care depun mărturie în ceruri, este condamnat de tăcerea universală a
părinților ortodocși, versiunile antice și manuscrisele autentice. A
fost pretins pentru prima dată de episcopii catolici pe care Hunneric
i-a convocat la conferința de la Cartagina. O interpretare alegorică,
sub forma, poate, de o notă marginală, a invadat textul Bibliilor
latine, care au fost reînnoite și corectate într-o perioadă întunecată
de zece secole”.
Textul original
grec la 1 Ioan 5:7 Căci trei sunt care mărturisesc: 8 Duhul, apa şi sângele; iar acele trei în unitate sunt (sunt de acord).
Johannine Comma sau Comma Johanneum este o parte dintr-un verset, interpolată (adăugată) în Prima epistolă a lui Ioan 5:7 [textul adăugat la original fiind un fals]. Ea a devenit foarte dezbătută şi eliminată din multe traduceri moderne a Bibliei.
De exemplu, traducerile în engleză bazate pe textul grecesc au omis "comma" (partea discutată a versetului) din textul principal de la Versiunea Revizuită în Engleză (1881), inclusiv Noua Biblie Americană Standard (NASB), Versiunea standard în engleză (ESV) și Noua Versiunea Standard Revizuită (NRSV). Versiunea Nova Vulgata (1979) a Bisericii Catolice omite şi ea "comma", deoarece ia în considerare textul de bază grecesc. New American Bible (1970) omite la fel "comma".”
Fraza dubioasă este publicată deschis în Biblii abia în secolul al VII-lea în manuscrisele latine precum Codex Legionensis și Frisingensia Fragmenta, respectiv cu secolul la IX-lea în cazul Codexurilor Cavensis, Ulmensis și Complutensis, acesta din urma apărând în anul 927 d., iar în cazul manuscriselor grecești din 1520 în Codex Montfortianus, datorită folosirii celorlalte de-a treia ediții a Textului Receptus (TR ca singură sursă de traducere). În versiuni care conțin această frază, cum ar fi Biblia ortodoxă, I Ioan 5:7-8 este scris așa cu textul dubios. Dumitru Cornilescu pune textul în paranteză.
Acum, „cine” sau „ce” este acest „duh”?
De ce duhul sfânt nu este o a treia persoană alături de Tatăl şi Fiul Său?
Deoarece duhul sfânt este al lui Dumnezeu, așa că „El” (Dumnezeu) are o minte, voință, emoții și putere, exprimate prin duhul Său sfânt, iar acest duh nu este o a treia persoană a lui Dumnezeu.
Să vedem dacă argumentul cu privire la Fapte 1:5 este un botez cu o „a treia persoană cerească” sau, după cum spun se vede, cu o „gândire-voință-sentimente-putere divină”.
Haideţi să comparăm Fapte 1:8 și Fapte 2:17,18,33. Acesta este un context bun. Cuvântul lui Dumnezeu este capabil să vorbească în numele lui Dumnezeu și nu este necesară nicio interpretare umană.
Fapte 1:5 „căci Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu duhul sfânt nu peste multe zile de acum înainte”.
Faptele Apostolilor 1:8 „Dar voi veți primi putere când va veni duhul sfânt asupra voastră și îmi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și Samaria și până la capătul pământului.”
Faptele Apostolilor 2:17,18,33 „Și în zilele din urmă se va întâmpla, spune Dumnezeu, că voi revarsă duhul Meu peste orice făptură și fiii și fiicele voastre vor face prorociri, și tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vise vor visa; chiar și pe slujitorii mei și pe slugile mele din acelea zile îmi voi turna duhul și ei vor proroci.
Fiind deci înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind
de la Tatăl făgăduința duhului sfânt, el [Iisus] a vărsat
asta, pe care voi înșivă vedeți și auziți."
Rețineți că „duhul Meu” (din Fapte 2:17) înseamnă „duhul sfânt” (din Fapte 1:7 şi "duhul tatălui vostru" în spusele Domnului Isus din Matei 10:20: „Căci nu voi veţi vorbi, ci duhul Tatălui vostru va vorbi prin voi.”
Avem deci această ecuaţie:
[duhul Meu (Fapte 2:17) = duhul sfânt (Fapte 1:7)= duhul Tatălui vostru (Matei 10:20) = duhul lui Dumnezeu (Romani 8:14)]
Vedeți cum întregul context al Bibliei, indică clar că duhul sfânt este duhul lui Dumnezeu, da, al lui Dumnezeu şi acest duh ne vrea pe noi, nu o „a treia persoană” de lângă Tatăl şi Fiul Său, Isus:
Traducerea literală a lui Young: Romani 8:11 „și dacă duhul Celui ce L-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Cel ce L-a înviat pe Hristos din morți va învia și trupurile voastre pe moarte, prin duhul Său, care locuieşet în voi.”
Traducere veche: „Și dacă duhul celui ce L-a înviat pe Isus din morți, sălășluiește în voi; Cel ce l-a înviat pe Isus Hristos din morți, vă va învia și trupurile muritoare, datorită duhului Său care locuiește în voi.”
Vezi din nou contextul:
Romani 8:14 „Căci oricine este condus de duhul lui Dumnezeu, ei sunt fii lui Dumnezeu.”
Vezi din nou contextul:
Rom 8:26 „La fel și duhul [a lui Dumnezeu] (nu o „a treia persoană”) ajută și el infirmitatea noastră. Căci nu știm pentru ce să ne rugăm, așa cum trebuie; dar duhul [lui Dumnezeu] (nu o altă persoană) însuși cere pentru noi cu gemete negrăite. 27. Iar cel [Dumnezeu] care cercetează inimile, știe ce dorește duhul [lui Dumnezeu] (nu altă persoana); deoarece el cere sfinţilor în conformitate cu Dumnezeu."
Nu există o „a treia persoană” alături de Tatăl şi Fiul Său, Isus.
Da, Dumnezeu are un duh. Duhul Lui este duhul sfânt. Duhul sfânt nu este „cineva”, ci „ceva” care aparține lui Dumnezeu. Argumentele oferite de Biblie în mod repetat şi temeinic sunt clare.
Cărţile Bibliei au concepte de gândire ebraică, insuflate de Dumnezeu. Ele nu pot fi disociate şi asociate altor gândiri din alte culturi politeiste (cu mai mulţi dumnezei, fiind inspirate de Diavol).
Iată ce scrie pe un site englez despre duhul sfânt, aparţinând unei mişcări desprinse din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea:
"Atunci când aceste cărti trec de barierele naţionale ale statului evreu, trebuie să examinam aspectele teologice întorcandu-ne la contextul în care au fost revelate. Există o armonie între cărţile Vechiului și Noul Testament, ele nu se exclud ci se completează între ele. Biblia nu se contrazice pe probleme spirituale. Toate aceste cărţi au fost scrise sub infuenţa duhul lui Dumnezeu, numit "duhul sfânt", "ruach hakodesh" în ebraică.
Duhul sfânt este menționat în Vechiul Testament în mai multe rânduri. Duhul sfânt este legat de Dumnezeu, fiind duhul lui Dumnezeu. Cuvântul pentru "duh" în ebraică este "ruach", prima lui întrebuinţare lexică fiind acea de "vânt", apoi prin extensie comparativă devine "duh" (cu referire la o parte invizibilă a lui Dumnezeu şi a omului), deoarece vântul este invizibil, se miscă, produce sunete şi poate face anumite acţiuni. O altă extensie comparativă a cuvântului este atunci când numeşte o fiinţă cerească, bună sau rea ca "duh", deoarece fiinţele cereşti sunt invizibile.
Duhul lui Dumnezeu este "kodesh", adică "sfânt", deoarece Dumnezeu este sfânt în totalitate. Duhul lui Dumnezeu este numit "duhul sfânt", pe când duhul Diavolului este numit "duhul rău". Duhul lui Dumnezeu, adică duhul sfânt, nu poate fi o persoană, ci "ceva" personal, dovada fiind că nu se regăseşte în saluturile din Noul Testament care întotdeauna sunt în numele Tatălui şi al Fiului. Nu apare ca persoană lângă Tatăl şi Fiul nici în prezentarea curţii cereşti de la cartea Apocalipsa, capitolele 4 şi 5."
---
Despre duhul lui Dumnezeu (II)
(Adaptare după un text englez, făcut de un grup desprins din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea)
Duhul fiecărui om este creat după duhul şi asemănarea duhului lui Dumnezeu, iar El păstrează în mâna Sa toate duhurile, căci omul este creat după chipul şi asemănarea Creatorului:
Geneza 1:26. Şi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; şi ei să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerurilor şi peste vite şi peste tot pământul şi peste orice târâtoare care se târăşte pe pământ“.
27. Şi Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a creat.
Dumnezeu crează duhul fiecărui om si păstrează în mâna sa toate duhurile:
Zaharia 12:1. Profeţia cuvântului lui Iehova despre Israel.
Aşa zice Iehova care întinde cerurile şi pune temelia pământului şi întocmeşte duhul omului înăuntrul lui:
Iov 27:3. atât timp cât este suflarea mea în mine şi duhul lui Dumnezeu în nările mele
Isaia 42:5. Aşa zice Iehova Dumnezeu, Cel care a creat cerurile şi le-a întins, Cel care a aşternut pământul şi ce produce el, Cel care dă suflare poporului de pe el, şi duh celor care umblă pe el:
Iov 10:11. M-ai îmbrăcat cu piele şi cu carne şi m-ai împletit cu oase şi cu tendoane,
12. mi-ai dat viaţă şi îndurare şi grija Ta mi-a păstrat duhul.
Iov 12:9. Cine nu cunoaşte despre toate acestea, că mâna Celui Atotputernic le-a făcut,
10. în a cărui mână este sufletul oricărei fiinţe vii, şi duhul oricărei făpturi (Lit. „cărni“) omeneşti?
Numerii 16:22. Şi au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărei cărni, va păcătui un om şi Te vei mânia pe toată adunarea?“
Proverbe 16:2. Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar Iehova cântăreşte duhurile.
Duhul lui Dumnezeu se judeca cu oamenii care nu îl ascultă:
Geneza 6:3. Şi Domnul a zis: „Duhul Meu nu Se va lupta (Lit. "judeca") întotdeauna cu omul, pentru că, în adevăr, el este carne; dar zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani“.
Isaia 38:16. „Doamne, prin aceste lucruri trăiesc oamenii şi în toate acestea este viaţa duhului meu; şi Tu m-ai întărit (literal "vindecat") şi mi-ai dat viaţa.
Iov 17:1 Mi se pierde duhul, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul. Iov 34:14. Dacă nu S-ar gândi decât la El, dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea,
Isaia
57:16. Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut.
Eclesiastul 8:8 Omul nu este stăpân pe duhul lui, ca să-l poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.
Lexiconul biblic arată că duhul lui Dumnezeu în diferitele versete din Noul Testament este la genul neutru. Genul gramatical al cuvântului „spirit” este feminin în ebraică (רוּחַ, rūaḥ), neutru în greacă (πνεῦμα, pneûma) și masculin în latină (spiritus) şi aramaică. În greacă πνεῦμα este folosită în Septuaginta la genul neutru pentru a traduce femininul ebraic "ruach" רוּחַ. Cu toate acestea, pronumele folosite în construcţia propoziţiei unde apare cuvântul "duhul" în ebraică, pentru sunt masculine, pentru că Dumnezeu este descris ca bărbat. Acesta
este denumit în continuare inspirația profeției și forța care îndeamnă
profeții să rostească cuvânt de instruire sau de avertizare.
Zaharia 7:12 Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Iehova al oştirilor prin duhul (în ebr. feminin) Său (în ebr. masculin), prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Iehova al oştirilor S-a aprins de o mare mânie.
Neemia
9:30 I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin duhul (în ebr. feminin) Tău (în ebr. masculin), prin proroci, şi tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine.
Aceste
versete arată destul de clar că duhul sfânt este în posesia Dumnezeului
oștirilor şi El comunică prin duhul Său, prin gura profeților Săi.
---
Despre duhul lui Dumnezeu (III)
(Adaptare după un text englez, făcut de un grup desprins din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea)
Isaia 11:2 arată că acest duh sfânt al lui Dumnezeu va fi dat lui Mesia - fapt arătat în Ioan 3:34 în ce sens: fără măsură (nelimitat), pe când la toţi ceilalţi duhul
lui Dumnezeu le-a fost dat cu măsură (limitat). Prin acest duh al Său, Dumnezeu a dat diferite daruri supranaturale unor oameni din vechiul Israel (Judecători 3:10; 11:29,
cf. 6:34, 13:25, 14:6,19; 15:14; 1Samuel 11:6; 16:13,14 și, de asemenea, Isaia 32:15). Acest duh al lui Dumnezeu a fost prezis că se va odihni peste Regele Mesianic (Isaia 11:2). Acest duh al lui Dumnezeu a dotat diferiţi oameni cu diverse aptitudini, de exemplu, aptitudini
tehnice (Exodul 31:3; 35:31), care vine prin pricepere (Iov 32:8), fiind turnat prin înțelepciunea divină (Proverbe 01:23). Acest duh al lui Dumnezeu a generat forme şi viaţă (Gen. 1:2) și putere
vitală necesară vieţii (Isaia 31:3).
La fel se întâmplă şi la fiinţele cereşti, care au duh la fel ca noi oamenii, vezi Ezechiel 1:12
comparat cu versetele 20-21 din acelaşi capitol).
Lexiconul biblic arată că acest duh sfânt al lui Dumnezeu a fost dat şi unui "Înger", numit "Îngerul care este înaintea feţei Lui" (Isaia 63:9-11) prin care Dumnezeu putea da mai departe duhul Său, pentru că duhul Său putea fi transferat de la unul la altul (Numerii 11:17,25, Neemia
9:20.). Astfel, duhul "cel bun" al lui Dumnezeu a fost arătat lui Israel mai întâi prin Îngerul de la faţa Lui, care mai târziu a devenit Mesia (cf 1Corinteni 10:4). Astfel, acest "Înger" este purtătorul duhului cel bun al lui Dumnezeu, nu numai în trecut, ci şi în viitor, din clipa în care datorită credincioşiei lui, a fost aprobat de Dumnezeu:
"Eu voi vesti hotararea Lui" - zice Unsul (în ebr. Mesia) - "Iehova Mi-a zis: "Tu esti Fiul Meu! Astazi Te-am nascut. (Ps.2:7).
Autorul Lexiconului Biblic susține că Dumnezeu i-a oferit acestui "Înger" înţelepciunea şi puterea sa, dându-i spre îndeplinire profețiile de restaurare a omului; acestea au fost concepute de duhul lui Dumnezeu şi stau în picioare
în mijlocul promisiunilor făcute lui Israel și sunt pe cale de a îndeplini toate întocmai, aşa cum s-au împlinit şi cu privire la Israel (Hag. 2:5; Zaharia 4:6). Acest concept de răsfrângere a duhului lui Dumnezeu, culminează în Noul Testament, unde vedem că acest "Înger" care reflectă "Prezența Divină", este tocmai Unic-născutul Fiu al lui Dumnezeu şi ca atare "Moştenitorul" a toate. Ca atare, Dumnezeu este omniprezent prin răsfângerea duhului Său cel sfânt (vezi p. 926). Duhul lui Dumnezeu este astfel puterea lui Dumnezeu, asociată cu intelectul Său, care lucrează totul în toţi (1Corinteni 12:6), începând de la Fiul Său, care este învăţat personal de Dumnezeu Creatorul (numit "Tatăl nostru"), fără intermediari (Ioan 5:19,20). Din Noul Testament aflăm că Tatăl şi-a declinat (şi-a trecut) atribuţiile către Fiul Său, astfel Fiul trebuie cinstit, la fel cum e cinstit Dumnezeu Tatăl care i le-a dat, pentru un anume timp (Ioan 5:21-23); iar după trecerea acelui timp, Fiul lui Dumnezeu va trebui să dea înapoi toate atribuţiile pe care i le-a dăruit Tatăl Său (1Corinteni 15:28). Acest "Înger" nu este "unul" dintre "îngerii" lui Dumnezeu, aşa cum nici un preşedinte de ţară, nu este unul din preşedinţii consiliilor judeţene. El este "Îngerul îngerilor", "Regele regilor" şi "Domnul domnilor", prin puterea prerogativelor (împuternicirilor) date lui de către Tatăl Său, prin duhul Său. Duhul lui Dumnezeu, nu este doar puterea lui Dumnezeu, ci şi intelectul Său, care reflectă toată fiinţa Creatorului (Evrei 1:1-5), de aceea, Fiul lui Dumnezeu, poate zice pe drept că cine l-a văzut pe El, e ca şi cum l-a văzut pe Dumnezeu Tatăl (Ioan 14:9).
Vedem din toate acestea, că nu există nici
un concept de "duhul sfânt" ca o a treia persoană care este lângă Tatăl şi Fiul Său. Din Noul Testament aflăm că toate lucrurile au fost făcute prin Fiul lui Dumnezeu; atunci ce a făcut a treia persoană (Ioan 1:3)? Acum e la fel. Dumnezeu a făcut ca Fiul Său să fie totul în toţi şi astfel, prin Fiul Său şi El va fi totul în toţi (Coloseni 3:11). De fapt toată lucrarea pe care ar putea să o facă o a treia persoană ipotetică - dacă ar fi prin absurd, o face deja Fiul lui Dumnezeu (Coloseni 3:17). Ce ar face atunci o astfel de persoană?
Despre duhul lui Dumnezeu (IV)
(Adaptare după un text englez, făcut de un grup desprins din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea)
Cum a devenit acel „ceva” „cineva”?
Aşa cum vedem în cărţile Vechiului Testament - confirmate de descopririle arheologice, în antichitate exista părerea printre adepţii religiei politeiste lansată de Ieroboam, fiul lui Nebat, că "duhul" lui Dumnezeu, fiind la genul feminin, este o femeie şi este soţia lui Dumnezeu, aceasta fiind denumită cu titlul de "Regina Cerului". Ideea s-a menţinut până în epoca gnostică inclusiv (sec V î.d.H - IV d.H), când unii dintre neo-gnostici au cizelat-o în concepţia că "duhul" lui Dumnezeu este îngerul Gabriel, idee pe care unii dintre ei au dezvoltat-o într-o doctrină care spunea că există o a treia persoană în cer, mai mare ca acel înger, identică în autoritate cu Tatăl şi Fiul Său. Însă Sfânta Scriptură tace în această privinţă, arătând că doar Tatăl şi Fiul Său au titlul de "Despotes", adică "Stâpân Absolul" (Stăpân cu puteri nelimitate).
Din Lexiconul Biblic: Despotes
Lexiconul Biblic este o Enciclopedie a cuvintelor şi expresiilor întâlnite în Biblie, comentate (explicate).
Din textul grec al Noului Testament aflăm că Theos (Dumnezeu) și Kurios (Domn) sunt titlurile comune pentru Dumnezeu. Există, de asemenea, un al treilea cuvânt găsit în
Noul Testament care se referă la Dumnezeu – despotes. Acest cuvânt are înţelesul de
Domn Suprem, care are autoritate supremă şi nelimitată.
Sunt doar cinci
utilizări în Noul Testament - trei cu privire la Dumnezeu Tatăl, şi două
cu privire la Fiul Său, suficiente pentru a înţelege despre ce este
vorba.
Credinciosul Simeon a folosit cuvântul în varianta ebraică,
atunci când s-a rugat lui Dumnezeu: "Doamne Suprem [în gr. Despotes],
acum eliberează pe robul tău în pace, după cuvântul tău." (Luca 2:29)
Apostolul
Petru și cei care au fost cu el au folosit termenul când s-au rugat lui
Dumnezeu: "Când au auzit aceasta, și-au ridicat glasul împreună către
Dumnezeu și au zis: „Doamne Suprem [în gr. Despotes], Care ai făcut
cerul și pământul, marea și tot ce este în ele” (Faptele Apostolilor
4:24).
Cuvântul "Despotes" este folosit în strigătul martirilor din
cartea Apocalipsa: Ei au strigat cu glas tare: „Doamne Suprem [în gr.
Despotes], sfânt și adevărat, până când nu vei judeca și nu vei răzbuna
sângele nostru asupra locuitorilor pământului?" (Apocalipsa 6:10)
Iisus
Hristos este numit la fel, "Despotes", în două cazuri din Noul
Testament şi acest fapt vine datorită autorităţii supreme şi nelimitate,
pe care a primit-o de la Tatăl Său, până la vremea când va trebui să o
dea înapoi Celui care este "mai presus de toţi", în acest "toţi" fiind inclus şi Fiul Său (Matei 28:18,19, 1Corinteni 15:24-28, Efeseni 4:6, Ioan 14:28):
"Dar în popor s-au
ridicat și profeți mincinoși, așa cum vor fi învățători mincinoși
printre voi, care vor aduce în ascuns păreri distrugătoare. Ei chiar îl
vor nega pe Domnul lor Suprem [în gr. Despotes] care i-a răscumpărat,
aducând asupra lor o distrugere rapidă (2 Petru 2:1).
"Căci anumiți
intruși s-au furişat printre voi, oameni care demult au fost desemnați
pentru această condamnare ca nelegiuiți, care răstoarnă harul
Dumnezeului nostru în desfrânare și neagă pe singurul nostru Domn Suprem
[în gr. despotes], pe Domnul Iisus Hristos (Iuda 4).
Vedem din aceste informaţii că ideea duhului lui Dumnezeu ca persoană feminină, a venit dintr-o sursă eronată a religiei politeiste lansate de Ieroboam, fiul lui Nebat (1Împăraţi 12), care a fost ulterior repoziţionată, ca îngerul Gabriel şi mai apoi ca o a treia persoană, egală în autoritate cu Tatăl şi Fiul Său.
Însă dacă Dumnezeu a dat toată autoritatea în cer şi pe pământ Fiului Său Unic-născut; unde mai încăpea delegarea unei a treia persoane cereşti?
Nimeni nu ar putea înțelege în mod deplin
natura și personalitatea lui Dumnezeu, dacă nu ar exista acest proces
de delegare a duhului lui Dumnezeu, care trebuie să lucreze în toţi, fiecare credincios trebuind să aibe duhul lui Dumnezeu, altfel nu poate fi un copil al lui Dumnezeu (1Corinteni 12:6; 15:28; Efeseni 4:6; Ioan 1:13).
Datorită acestei delegări, Adunarea lui Dumnezeu de pe pământ (Biserica) are şi ea autoritatea şi puterea
celor aleși să lucreze cu duhul lui Dumnezeu, după harul dat fiecărui membru şi astfel puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu prin duhul sfânt îi face la fel ca Cel de la care au primit toate (Zaharia 12:8), şi ca "Îngerul" lui Yehowah, care este Capul lor, adică Iisus Mesia. Prin ei se împlinesc profeţiile despre măreţia lui Israel și ei vor domni cu Dumnezeu şi cu Fiul Său.
Despre duhul lui Dumnezeu (V)
(Adaptare după un text englez, făcut de un grup desprins din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea)
Itinerarul istoric, este util pentru a înțelege dezvoltarea eretică a doctrinei despre duhul sfânt. Nicăieri nu a fost sugerat în Biblie că duhul sfânt este o a treia persoană cerească alături de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său. Mai întâi, duhul sfânt apare ca o persoană feminină în religia politeistă lansată de Ieroboam. Ideea duhului lui Dumnezeu ca persoană
feminină, a venit dintr-o sursă eronată a religiei politeiste lansate de
Ieroboam, fiul lui Nebat (1Împăraţi 12) şi s-a menţinut până în perioada gnostică, inclusiv. Apoi, cu apariţia creştinismului, această doctrină a fost ulterior
repoziţionată, ca şi cum duhul lui Dumnezeu ar fi îngerul Gabriel şi mai apoi ca o a treia persoană,
egală în autoritate cu Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său.
Însă toate aceste trei păreri sunt greşite şi în termeni biblici se numesc erezii (2Petru 2:1).
Duhul sfânt nu a fost stabilit ca persoană alături de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său ca doctrină deloc, în Consiliul de la Niceea (325). Asupra acestui aspect nu au reușit să câștige o formulare clară la Constantinopol (381). Numai la Sinodul de la Calcedon în 451 a fost formulată o doctrina clarificată, însă în mod cert greşit, căci nu
există dovezi că apostolii au văzut în Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, mai mult decât atât și nici în duhul sfânt mai mult ca puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu şi mulţi au susţinut asta până
la sfârșitul secolului al treilea, cu excepția modaliștilor și a gnosticilor. Aceste grupări eretice (modaliştii şi gnosticii) a fost forţate de împăratul Constantin să se unească cu Biserica Apostolică în 316, deci cu ani buni înaintea Conciliului de la Niceea, care a avut loc în 325 şi ele au adus pe furiş ereziile lor în biserici. Astfel, acestea din urmă au apărut ca
facțiunea trinitară în Conciliul de la Niceea - făcută la porunca împăratului Constantin în 325 şi la Conciliul de la Constantinopol, făcută la porunca împăratului Teodosie în 381 și prin forța armelor s-au introdus anumite
erezii. În acest mod a apărut doctrina despre o trinitate misterioasă şi de neînţeles, acesta fiind închipuit ca un zeu triunic (un zeu cu trei feţe unite) ca la păgâni. S-a omis tot ce se spune în cărţile Vechiului Testament despre duhul lui Dumnezeu, care este duhul cel bun, înţelept, puternic şi sfânt al Creatorului, în scopul vădit de a favoriza etica
și filozofia religioasă greacă, care era de origine păgână, politeistă, eterică - deci demonică (Deut.32:17; 1Cor.10:21; 1Tim.4:1). Aceste prescripţii filozofice ale religiozităţii greceşti sunt bazate complet pe epistemologia lui Pitagora, Socrate, Aristotel, Platon şi al celorlalţi filozofi greci şi de alte naţii şi
elimină cerințele logice ale dreptului biblic, care poate veni numai de la Creator, așa cum figurează la
Sinai, autoritatea de legiuitor a lui Dumnezeu fiind confirmată şi în Noul Testament (Romani 7:7).
Pentru a susţine doctrina trinitară şi că există o a treia persoană alături de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său, s-au comis multe abuzuri asupra textului Biblic, a se vedea "Abuzul de Teologie timpurie asupra Dumnezeirii (nr
127B)" din Lexiconul Biblic. O parte din această fraudă a fost utilizarea necorespunzătoare a Scripturii cu privire la funcţia duhului sfânt. Aspectul major al explicaţiei este înțelegerea modului corect prin care devenim fii ai lui Dumnezeu prin funcţia ce o are duhului sfânt. Semnificația
de bază a duhului sfânt ca funcţie a fost ca puterea şi intelectul lui Dumnezeu, unite împreună, care este dată atât mulţimii cereşti, cât și mulţimii umane de pe pâmânt, de a funcționa şi ei ca o imagine a lui
Dumnezeu. Cu alte cuvinte, pentru a deveni un duh unit cu El, având aceleaşi simţăminte şi ţeluri ca Tatăl creator, ca fii ai lui Dumnezeu; ca toţi să funcționeze ca Dumnezeu, duhul lui Dumnezeu fiind şi guvernând totul în toţi. Din acest motiv, duhul sfânt nu este numai puterea lui Dumnezeu, ci şi înțelepciunea lui Dumnezeu, luând "chip" prima dată în Fiul Său unic-născut din cer, menționat
în Proverbe 8 (compară cu Galateni 4:19). Astfel există bănuiala că în secolul II, Ioan 1:1 a trebuit să fie interpretat greșit de modalişti şi apoi redat greşit eliminându-se o literă, ca să capete un alt sens - ca fiind acțiunea lui Dumnezeu fără a implica o altă persoană, care nu a fost aşa, ci chiar a fost o acţiune dintre două persoane: Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său unic-născut. Fiul unic-născut al lui Dumnezeu a fost făcut după chipul lui Dumnezeu într-un mod pe care Creatorul nu l-a mai repetat, iar Fiul Său trebuia să preia şi să repete şi el la rândul Său, acest procedeu, ca astfel El să fie "prototipul" (modelul, matricea) lui Dumnezeu, rezultatul fiind ca toţi să fie ca şi Fiul cel unic-născut: copiii lui Dumnezeu. Din
acest motiv, textul din Filipeni 2:5-8 trebuie înţeles corect, "prototipul" va fi întotdeauna unealta meşterului, în cazul nostru a Creatorului şi unealta trebuie să se supună întotdeauna mâinii celui ce o manevrează. Fiul cel unic-născut a înţeles perfect acest lucru, înţelegând la perfecţie ce anume este duhul lui Dumnezeu, însă acel înger-heruvim care s-a răzvrătit şi astfel a devenit Satan Diavolul, a omis acumularea unui adevăr esenţial despre duhul lui Dumnezeu şi astfel pentru existenţă (Ieremia 18:1-6). Satana l-a înţeles greşit pe Creator şi nu i-a pătruns duhul cel puternic, înţelept şi sfânt, din contră l-a subestimat de la început şi conform Bibliei el va rămânea în această eroare fundamentală a sa, până ce va fi nimicit. Capacitatea
de înțelepciune pentru a exista veşnic este legată indiscutabil şi etern de duhul cel minunat al lui Dumnezeu, de primirea acestuia şi de ascultarea de el. Dumnezeu
a ales să limiteze cunoștințele creaturilor Lui și nici chiar Fiului Său unic-născut nu i-a descoperit totul de la început - căci El a recunoscut că nu cunoaşte toate detaliile (Mat.24:36, a se compara cu Apocalipsa capitolul 5). 1 Petru 1:12 arată foarte clar că nici îngerii nu cunosc tot planul lui Dumnezeu. Prin acest fapt El le cerea tuturor loialitate,
credință şi supunere la acţiuni uneori dificile (Dan.10:13) sau chiar foarte grele (Apoc.2:10), cerând asta inclusiv Fiului Său unic-născut, care n-a fost cruţat (Ioan 3:16). Fiul Său în acest fel, de asemenea, a trebuit să-și exercite loialitate și credință. Nimeni nu trebuite să aplice greșit textul din Romani 8:9. Duhul la care se referă Pavel este dat Fiului de la Dumnezeu Tatăl, iar Domnul Isus este cel care îl împarte mai departe credincioşilor (a se vedea Ioan 16:7 şi apoi Ioan 20:22). Textul integral în Roman 8:9-17 arată înțelegerea corectă a textului.
Ioan 20:22 nu poate fi înţeles corect fără Ioan 16:7. Duhul sfânt purcede numai de la Tatăl, Singurul Adevărat Dumnezeu care a trimis pe Fiul Său (Ioan 17:3; Ioan 3:16) și se dădea oamenilor cu condiţia ca Fiul lui Dumnezeu să meargă înapoi în cer cu jertfa de Mare Preot ispăşită (recitiţi şi meditaţi la Ioan 16:7), căci numai astfel se putea ridica păcatul lumii (Ioan 1:29). Este clar că pentru a putea fi mântuiţi, duhul Celui ce a înviat pe Isus Hristos din morți trebuie să locuiască în noi. În
niciun moment nu implică faptul că duhul acesta ar fi o a treia persoană cerească, alături de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său. Este clar că toți cei care sunt călăuziți de duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu; înseamnă că moștenim exact același lucru ca și Isus Hristos. Efeseni 4:4-6 nu trebuie folosit greşit pentru a solicita unitatea
trinitară a trei persoane cereşti, complet contrară la ceea ce este de fapt. Este
evident că ceea ce se afirmă este că există un singur trup (biserica), un singur duh (forţă intelectuală), care, după cum am văzut, a emanat de la Dumnezeu Tatăl, care este Singurul
Dumnezeu Adevărat, care L-a trimis pe Fiul Său cel unic-născut, care a luat numele de Isus şi supranumele de Hristos. Trupul este al lui Hristos, care este capul bisericii, iar El care este capul bisericii, este condus de duhul lui Dumnezeu. Punctul
cheie al textului este că există un singur Dumnezeu și Tată al nostru
al tuturor, care este mai presus de toţi și este în toţi. Nu sunt trei persoane co-Dumnezei. Există doar un Singur Dumnezeu Adevărat, El fiind Dumnezeul care a
trimis pe Fiul Său Unic-născut, pe Isus Hristos, și pe această descoperire se bazează înțelegerea vieții veșnice (Ioan
17:3). Cine nu şi-a însuşit corect înţelegerea textului din Ioan 17:1-3, nu este în adevăr, ci în minciună şi nici unul care trăieşte în minciună nu are viaţa veşnică, ci în afara ei (Apoc.22:15). Ce dureroasă va fi această constatere, la cei mulţi, în timpul judecăţii finale... (Matei 7:21-23).
Despre duhul lui Dumnezeu (VI)
(Adaptare după un text englez, făcut de un grup desprins din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea)
Ioan 4:24 "Dumnezeu este Duh, și cine se închină Lui trebuie să se închine în duh și în adevăr." Acest text înseamnă ceea ce spune și că Dumnezeu nu este o poveste inventată sau un obiect de cult inventat. Acest text nu spune nimic despre închinarea la un cap cu trei feţe (trei persoane) de Dumnezeu și
nicăieri în textul citat nu înseamnă că Isus Hristos ar fi acest Dumnezeu cum cred modaliştii şi gnosticii, precum şi urmaşii lor trinitarieni.
Romani 8:9 se referă la faptul că noi nu suntem în carne, ci în duhul, dacă duhul lui Dumnezeu locuiește în noi. Aceasta nu spune nimic despre duhul lui Dumnezeu ca fiind tri-unic sau modalist. 2 Corinteni 13:14 este, de asemenea, utilizat în sprijinul unui dumnezeu tri-unic care nu este ceea ce se spune. În
Deuteronom 10:17 textul nu se referă la o triadă de dumnezei ci la îngerii răi, la faptul că Creatorul este atât Dumnezeul stâpânilor (domilor) pământeşti, ai noştrii, cât şi Dumnezeul dumnezeilor - care aici nu pot fi decât îngerii cei răi, în frunte cu Satan, care doresc îchinarea (Deut.32:17); textul arată că Dumnezeu este stăpân şi peste ei, El fiind un Domn şi Dumnezeu mare. Astfel El este sursa a legii, care stabileşte regulile în tot Universul (Ezra 4:23-7:26) și nimeni nu poate împiedica cu succes voia şi lucrarea Tatăl, nici în cer, nici pe pâmânt, nici de îngeri, nici de oameni, indiferent cât de importanţi se cred aceştia. Dumnezeu afirmă clar că El este Supremul, fiind mai mare decât toţi, inclusiv ca Fiul Său, acesta nefiind la egalitate cu El, aşa cum specifică învăţătura triniatară:
Cunosc acum ca Yehowah este mai mare decat toti dumnezeii; caci in lucrul in care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei." (Exodul 18:11)
Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti; si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu. (Ioan 10:29)
Proverbe 30:4-6 este o mare avertizare pentru toţi adepţii doctrinei trinităţii. Romani
1:1-6 arată clar că duhul sfânt este duhul sfinţeniei şi nu o a treia persoană, căci există doar două persoane care conduc în armonie deplină tot Universul şi nu trei: Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său cel unic-născut; iar dintre aceşti doi, Tatăl este mai mare şi Fiul Său is se va supune la finalul celor o mie de ani, când va preda în mâna Tatălui său, toate prerogativele guvernării, ce le-a primit după înălţatrea Sa la cer (Matei 28:18,19; 1Corinteni 15:24,28). Apostolul Pavel afirmă în Efeseni1:16-17 că noi trebuie să primim revelaţia descoperirii lui Dumnezeu şi a planului Său făcut în legătură cu Fiul Său, printr-un duh de înţelepciune. Mântuirea este prin credință, prin puterea lui Dumnezeu şi este justificată de dreptate. De aceea nimeni care se întemeiază pe nedreptate, nu va fi justificat, şi prin urmare nu va fi mântuit (1Cor.6:9). Romani 1:7 este adresat tuturor celor din biserica din Roma iubiţi ai lui Dumnezeu și chemaţi să fie sfinți. Aici se face distincție clară între Dumnezeu, Tatăl
nostru, și între Domnul Isus Hristos. De aceea nu putem folosi Ioan 1:1 în mod abuziv, fără să avem în minte ce scrie clar în multe alte locuri, că există un singur Dumnezeu adevărat şi acesta este doar Tatăl (Ioan 17:1-3). Este clar că Ioan 1:1 şi Ioan 1:18 au fost falsificate. La prima au modificat o literă, dând alt sens frazei finale, iar la a doua au adăugat cuvântul "theos", alcătuind mincina că Fiul este monogenes theos, adică un al doilea dumnezeu, alături de Dumnezeu Tatăl. Ioan
20:28 este adesea folosit ca un text cu referire la
Dumnezeirea lui Hristos, dar ignoră complet rugăciunea Domnului Isus în Ioan 17:1-3, predică la care a asistat şi Toma; deci Toma s-a referit la Dumnezeu Tatăl, exclamaţia lui, fiind una de uimire, că Dumnezeu Tatăl într-adevăr l-a înviat pe Isus, fapt de care el se îndoia. Un alt text interpretat greşit este cel din Evrei 1:8-9, care este un citat din Vechiul Testament, care în originalul ebraic sună aşa:
8. pe cand Fiului I-a zis: "Scaunul Tau de domnie, de Dumnezeu dat, este in veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate;
9. Tu ai iubit neprihanirea si ai urat nelegiuirea: de aceea, Dumnezeu, Dumnezeul Tau Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decat pe tovarasii Tai."
Tebuie să fim foarte atenţi în toate comentariile noastre biblice, căci de se va găsi minciună în interpretările noastre vom păţi ca mincinosul Anania şi soţia sa (Acts
5:3-4). Nu putem minţi de dragul de a avea dreptate. Dacă ignorăm complet că Dumnezeu comunică cu
noi prin duhul sfânt şi că El are un Fiul unic-născut, căruia i-a dat acest duh fără măsură, răsturnăm toate adevărurile sfinte şi ne facem părtaşi minciunilor insuflate de Satan cel viclean. Trebuie să avem în vedere textele nenumărate care arată că duhul
lui Dumnezeu, denumit şi duhul sfânt, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, prin care noi toți trebuie să devenim fii ai lui Dumnezeu
și moştenitori împreună cu Fiul Său unic-născut, Domnul nostru Isus Hristos. Aceste texte clare nu pot implica în mod logic că acest duh ar fi o a treia ființă distinctă, alături de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său. Faptul
că acest duh cercetează lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10) nu poate fi utilizat în nici un fel pentru a afirma că aceasta este altceva decât puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Textul
din Ioan 14:16-23 este departe de susține un dumnezeu tri-unic sau modalist (care se transformă din Tatăl în Fiul şi apoi în Duhul Sfânt), căci Biblia arată
absolut clar că Fiul a trebuit să se se prezinte cu jertfa Sa şi să-l roage pe Dumnezeu Tatăl ca să trimită mărturia duhul sfânt despre El și că El nu a avut nici o putere asupra trimiterea duhului
decât prin aprobarea Tatălui, care are control absolut peste ea. Aşadar, trinitatea
- doctrina după care există un singur Dumnezeu, compus din trei persoane cereşti şi că una dintre ele este persoana denumită "Duhul Sfânt" este o învăţătură a oamenilor şi nu a lui Dumnezeu, inspirată de Cel Rău.
